HOMO MASONICUS 

Alfred Uns Omerbach

HOMO MASONICUS

Studiu asupra catehismului masonic realizat cu sprijinul grupului de monitorizare a societăţilor 
oculte „F.R.A.T.E.R.N.I.T.A.” din cadrul directoratului Elveţiei.

­Zurich 2005­
Traducere din limba germană

„Este un truc al celor nedemni să se prezinte ca adversari ai unor oameni mari, pentru a ajunge pe o 
cale indirectă, la celebritate, pe care nu ar fi dobândit­o pe calea directă a meritului; şi despre multi 
nu am fi aflat niciodată nimic, dacă adversarilor lor eminenţi, nu le­ar fi păsat de ei.”
GRACIAN

­Cuvânt inainte­

Umanitatea este victima unei conspiraţii oculte, de proporţii monstruoase, menite să instaureze 
hegemonia iluminaţilor.
Cu ceva timp în urmă, mulţi dintre cei mai bogaţi şi puternici oameni s­au alăturat unui cult închinat
răului, în vederea întronării lui Lucifer­îngerul rebel, ca stăpân al Lumii. Astfel, idealismul nostru a 
fost înşelat şi îndrumat într­o direcţie greşită.
Evreimea, la fel ca şi creştinătatea şi islamul, au fost subminate încă de la începuturi de către 
iluminaţi. Iluminaţii se află în vârful piramidei masonice, şi urmăresc subjugarea întregii umanităţi, 
în vederea distrugerii tuturor forţelor unite a drept credincioşilor, fie ei creştini, musulmani, evrei, 
budişti sau hinduşi.
Pentru a­şi atinge scopurile, masoneria adună în jurul ei oameni aparţinând tuturor religiilor lumii, 
şi după depunerea unui legământ, noii membri vor uita de Dumnezeul care le­a luminat calea până 
în acel moment şi vor începe a­l adora pe Lucifer, noul lor zeu.
Pentru a vedea cum funcţionează această „maşină complexă”, care este masoneria, am întreprins 
numeroase cercetări, chiar în sânul frăţiei cu ajutorul colaboratorilor noştrii din toată lumea.
Paradoxal, este că indiferent din ce punct ai privi, masoneria este compactă, prezentându­se la fel în
orice ţară a lumii. Aceleaşi iniţieri, acelaşi haine, aceleaşi trădări, aceleaşi conspiraţii, aceleaşi 
crime, aceleaşi hoţii, aceaşi dogmatică, aceleaşi alegeri murdare, aceaşi fugă după funcţii şi titluri, 
aceeaşi grandomanie şi prostie, aceaşi decădere morală, aceleaşi ambiţii personale de parvenire pe 
cale ilicită, aceaşi aroganţă şi mândrie, aceleaşi răzbunări şi nu în ultimul rând, aceaşi ură împotriva 
lui Dumnezeu.
Această carte care nu foloseşte jumătăţi de măsură pentru a denunţa realităţile din interiorul 
masoneriei, nu vrea altceva să fie decât un scalpel igienizat intr­o plagă purulentă şi profundă.
Într­o lume ca a noastră, când de certitudini se moare, în timp ce certitudinile mor (Leonardo 
Sciascia), adevărul nu se mută şi rămâne acelaşi fie că este rostit de Marele Orator, fie de mizerul 
bârfitor; iar omul elocvent nu îl îmbogăţeşte şi cel bâlbâit nu poate sărăci.
E o carte gândită şi scrisă în echipă, având meritele şi defectele unei opere de mai multe voci: de 
aici repetivitatea conceptelor mai pregnante, de dificilă convergenţă redacţională, provocată de 
diversitatea perspectivelor şi punctelor de vedere.
Mulţi venerabili severi, orbiţi de furie vor întinde un deget acuzator, indignaţi, miraţi, ofensaţi, 
dezgustaţi, ostili celui ce a ales această formă de informaţie şi reflecţie, considerată de aceşti 
masoni, desacralizată.
Nu a fost uşor când s­a hotărât să se pună pe hârtie aceste adnotări, grele de suferinţă, pline de 
îndrumări, date de persoane dăruite cu harul mistic care, independente una de alta, ţin să depună 
mărturie scrisă pentru îngrijorarea ce încearcă sufletele rătăcite aflate încă pe culoarele întunecate 
ale masoneriei.
Această lucrare este ca ecoul cules în deşert, porumbelul prins purtând mesajul în pisc, sau sticla 
găsită în mare ce conţine o chemare în ajutor.
La orice nivel s­ar afla, oamenii responsabili au obligaţia să se întrebe, fără ură şi părtinire, căutând 
împreună cu calm remediile necesare pentru cei ce strigă dreptatea. De ce este necesar acest lucru? 
Deoarece adevăratul optimism nu stă în a găsi mereu şi oriunde că totul merge bine în masonerie, ci
în a nu crede cu orice preţ că totul merge bine.
Această muncă ponderată va începe o dată cu citirea studiului supus atenţiei dumneavoastră, pe care
l­am scris cu intenţia principală de a contribui la atingerea adevărului în ceea ce priveşte faţa 
ascunsă a masoneriei.
Şi numai dacă se va atinge acest obiectiv voi considera că mi­am atins scopul, fără să mă las orbit 
de elogiile criticilor şi de răspândirea rapidă a lucrării mele.
Această carte aduce un plus de lumină nu doar profanilor ci deopotrivă şi celor iniţiaţi în misterele 
masoneriei.
Aflând că au apucat pe un drum greşit, întunecat şi nu luminos cum se aşteptau, fraţii masoni vor 
trebui să se pună la treabă serios pentru a găsi calea cea dreaptă, cea care le este aproape de suflet.
Acestea sunt urgenţele care trebuie să dea de gândit iniţiaţilor care au trecut deja pragul masoneriei.
În acest mod, alegerea lor va fi mult mai uşoară şi în acelaşi timp definitivă.

AUTORUL
CUPRINS

● CÂND A APĂRUT MASONERIA ŞI CE REPREZINTĂ 
EA?......................................................pag.6
●CE FEL DE CLUB ESTE MASONERIA ŞI CE ANUME
PARE A OFERI ACEASTĂ ORGANIZAŢIE ?...........................................................................pag. 
8
● ESTE MASONERIA URMAŞA DE DREPT A BRESLELOR
DE ZIDARI DIN EVUL MEDIU ? 
……………………………………………………………………………………..pag. 11
● CE SUNT RITUALURILE MASONICE?.................................................................................pag. 
15
● DESPRE CREATORII RITUALURILOR MASONICE ŞI VOINŢA 
LOR…………………………….….....pag. 16
● DESPRE PROCESUL INIŢIEARII 
MASONICE…………………………………………………………………....pag.17
● DESPRE CONVERTIREA MASONICĂ CU AJUTORUL SPĂLĂRII 
CREIERULUI.......................pag. 19
● ESTE MASONERIA O NOUĂ FORMĂ DE 
RELIGIE ?............................................................pag. 21
● CINE ESTE LUCIFER, CUNOSCUT SUB NUMELE
DE MARELE ARHITECT AL UNIVERSULUI ?........................................................................pag. 
23
● CEI CARE ADERĂ LA MASONERIE MAI POT FI CONSIDERAŢI 
CREŞTINI ?..........................pag. 25
● DESPRE SIMBOLURILE MASONICE SI INFLUENŢA MALEFICĂ
PE CARE ACESTEA LE AU ASUPRA SUFLETULUI 
UMAN……………………………………………….....pag.28
● CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SUFLETELE CREDINCIOŞILOR ÎN URMA
SĂVÂRŞIRII RITULALULUI DE INIŢIERE 
MASONICĂ?.........................................................pag. 30
● DESPRE CRITERIILE DE RECUNOAŞTERE A POSESIEI 
MALEFICE........................................pag. 31
● DESPRE PUTEREA DE EXORCIZARE A RITUALULUI CREŞTIN DE 
BOTEZARE......................pag. 33
● DESPRE SECRETUL MASONIC...........................................................................................pag. 
34
● DESPRE DECĂDEREA MORALĂ A 
MASONILOR..................................................................pag.36
● DESPRE TITLURI, FUNCŢII ŞI GRADE.................................................................................pag.
39
● DESPRE ALEGERI ŞI ESCALADAREA PIRAMIDEI 
MASONICE...............................................pag.40
● MASONII DIN GRADELE INFERIOARE (1­3)
SUNT MINŢIŢI DE CĂTRE SUPERIORII 
LOR.........................................................................pag.42
● LUPTA DINTRE BISERICĂ ŞI 
MASONERIE..........................................................................pag.46
●CÂND A APĂRUT MASONERIA ŞI CE REPREZINTĂ EA?

Născută în secolul al XVII­lea, în Anglia, această stranie organizaţie ocultă (masoneria), care 
foloseşte în scopuri egoiste, malefice, energiile tainice ale naturii, s­a răspândit apoi în Franţa şi la 
scurt timp după aceea, în Europa. La ora actuală masoneria a ajuns să fie prezentă şi să acţioneze 
malefic din umbră, în aproape toate statele lumii.

În masoneria universală coexistă două curente, unul francez în care se regăsesc raţionaliştii şi altul 
englez condus de către iluminaţi.
Deşi sunt două temperamente ce par contradictorii, în fapt ele sunt complementare, iar ceea ce îi 
leagă este ritualul masonic.

Masoneria este sprijinită de multiple secte care există şi a căror organizare este copiată întocmai 
după mama comună. Unele sunt originale, altele ating satanismul pur, iar altele ţin de azilul de 
nebuni.

Fiind o organizaţie ocultă ce lucrează cu secretul, masoneria este structurată piramidal, pe nivele de 
înţelegere şi acceptare a doctrinei luciferiene, toate informaţiile urcând spre vârf.

În această structură, nivelele inferioare nu au acces la informaţiile unui nivel superior. Dincolo de 
faptul că este o organizaţie secretă, ocultă şi perfidă, masoneria prin felul cum se manifestă, este şi 
antisocială, masonii fiind aceia care favorizează disensiunile şi nu guvernarea dreaptă pe care o cer 
toţi oamenii de bună credinţă.

Datorită concesiilor făcute de marile puteri ale lumii, masoneria a reuşit în timp să submineze 
temeliile statelor naţionale, creştine şi monarhice, lovind încet şi sigur în ceea ce oamenii au mai 
sfânt şi cinstit, credinţa în Dumnezeu.
Lojele masonice există şi domnesc ca stat în stat. Pentru a­şi atinge scopurile malefice, masoneria 
apelează, în general, la oameni influenţi, cu inteligenţă, autoritate, cu bani şi influenţă socială.
Dacă aceştia vor accepta să intre în rândurile masoneriei, şi când le va veni timpul îl vor recunoaşte 
pe Marele Arhitect al Universului în persoana lui Lucifer, atunci masoneria îi va susţine în 
activitatea lor pe aceşti noi adoratori !

Pentru ce să fie susţinut cineva în interiorul unui stat numai şi numai pentru că este mason şi să nu 
fie susţinut orice competitor, după calitatea şi nivelul pregătirii sale ?

Judecătorul mason va hotărâ după dreptate şi adevăr sau după ordinele masonice ? Ofiţerul mason 
va asculta ordinele lojilor sau chemarea patriei ?
Politicienii masoni vor iniţia şi aproba legi în interesul maselor de profani care, paradoxal, îi 
reprezintă sau în interesul masoneriei universale ? Majoritatea loviturilor de stat, trădărilor de ţară şi
conflictelor armate regionale, i au naştere în urma implementării şi dezvoltării unor asemenea 
practici perfide şi antisociale, ca cele menţionate mai sus.

Dacă nu lucrează cu secretul, pentru ce masonii se sfiesc ca să se destăinuie şi să facă cunoscut în 
mod public sau prin declaraţie apartenenţa lor la această organizaţie ?! Nu cumva pentru că 
mulţimea de profani are formată deja conştiinţa manipulării prin aceştia ? Toţi aceşti masoni, fiind 
părtaşi la comiterea de fărădelegi, prin asociere tacită la infracţiuni, se ascund sub „umbrela” 
întunecată a frăţiei întrucât urăsc de moarte lumina, dreptatea şi adevărul. Nici nu s­ar putea altfel, 
atâta timp cât aceşti oportunişti trăiesc în minciună.

Fastul, ignoranţa, apostazia sunt doar câteva elemente prin care omul modern pregăteşte distrugerea
întregii umanităţi, iar masoneria contribuie din plin la realizarea acestui plan, în care păcatul se 
arată organizat, condus cu metode masonice, cu mijloace de influenţă în masă şi dezastruoase.

Toată această corupţie generalizată, atât de prezentă în sferele de putere şi decizie, va duce în final 
la înrobirea oamenilor, la apariţia sclavagismului modern, conform ideologiei „Noii Ordini 
Mondiale”.

●CE FEL DE CLUB ESTE MASONERIA ŞI CE ANUME
PARE A OFERI ACEASTĂ ORGANIZAŢIE ?
Masoneria îmbracă aparenţa unei societăţi filosofice, un club select în care este la modă să intri, 
pentru a­ţi satisface dorinţele de ambiţie personală (bineînţeles nemărturisite frăţiei, dar acceptate 
de aceasta).

Scopul acestui club este de a aduna cît mai mulţi oameni naivi, cu dare de mână, interesaţi de 
anumite avantaje efemere (BANI,PUTERE, RELAŢII), care pot fi dresaţi în scurt timp pentru a fi 
apoi manipulaţi toată viaţa, fără crâcnire, în jurul unui aparent “ideal spiritual” (de faţadă) şi a­I 
organiza într­o structură satanică monstruoasă, care se află în afara Bisericii şi a tuturor grupărilor 
statale constituite şi legitime.

Masoneria fiind o grupare religioasă care are o viziune specifică şi proprie a lumii derivată din 
învăţăturile luciferiene, prin activitatea şi comportamentul său specific, constituie o ameninţare la 
libertatea oamenilor şi la societate în general.

Această organizaţie autoritară recurge la anumite metode rafinate de spălare a creierului şi la un 
control mental, practicând o impunere colectivă şi inspirând sentimente de vină, teamă şi falsă 
afectiune sufletească.

Criteriul de deosebire între diferitele grupări masonice poate fi găsit în ,, izvorul,, doctrinal al 
acestora, prin care superiorii desemnaţi asociază Bibliei alte ,,cărţi revelate ,, alte ,,mesaje 
profetice ,, şi suprimă în acelaşi timp fără nici un fel de menajament cărţile proto­canonice, ori îi 
alterează în mod radical conţinutul Sfintei Scripturi.

Acest fenomen masonic ia amploare cu rapiditate, cu un anume succes în multe locuri, iar acest 
succes se datorează atât ignoranţei oamenilor cât şi tehnicilor rafinate de racolare şi de formare 
masonică, prin care se speculează orice amănunt legat de posibila ţintă, cum ar fi : interesele 
economice ; presiunile şi ambiţiile politice ; simpla curiozitate a aspirantului ; dorinţa de putere şi 
afirmare în mediul care lucrează ; nevoia la o nouă apartenenţă religioasă ; etc.

În majoritatea cazurilor masoneria atrage prin aceste mijloace, indivizi care, în primul rând nu ştiu 
că acest tip de contacte este adesea doar o înscenare şi în al doilea rând, nu sunt conştienţi de natura 
jocului care va duce la convertirea lor şi de metodele de formare (manipulare socială şi psihologică)
la care vor fi supuşi. Masonii impun modul lor special de a gândi, de a simţi şi de a se comporta.
Tinerii până în 30 de ani, precum şi persoanele trecute de 45 de ani, sunt la urma urmelor, prada cea
mai uşoară a acestor tehnici şi metode, care sunt adesea un amestec de afectivitate şi deziluzie (de 
ex. love­bombing ; ,,testul personalităţii,, ; abandonul).

Astfel de tehnici masonice pleacă de la o atitudine pozitivă, dar tind în mod progresiv la un fel de 
control al minţii prin folosirea tehnicilor de mortificare a comportamentului.

În acest sens pentru a înţelege mai bine fenomenul este necesar să enumerăm următoarele elemente 
componente ale acestor tehnici utilizate, cum ar fi :

­ un proces subtil de iniţiere a convertitului şi de descoperire progresivă a adevăraţilor săi 
interlocutori ;
­ folosirea tehnicilor de dominare ;
­ impunerea unei abandonări necondiţionate faţă de ,,leader,, (maestrul venerabil) ;
­ controlarea procesului raţional al gândirii şi eliminarea oricărei influenţe profane (familie, vechi 
prieteni, etc) ce ar putea să ducă la ,,ruperea,, fascinaţiei dogmaticii masonice şi să stopeze astfel 
procesul de asimilare a sentimentelor, a atitudinilor şi a metodelor de comportament masonic ;
­ cei care au fost iniţiaţi vor fi treptat separaţi de viaţa lor trecută (profană), insistându­se pe 
comportamentele greşite din trecut (neşlefuite) şi lipsa relaţiilor spciale.
­ metodele de alterare a cunoştinţei care duc la perturbări de cunoaştere (,,bombardament intelectual
,,), folosirea unor locuri comune ce împiedică reflecţia ; sisteme logice închise, limitarea gândirii 
reflexive ;
­ menţinerea celor iniţiaţi într­o stare de ocupaţie continuă, fără a­i lăsa niciodată singuri ;
­ îndemnuri şi formare continuă cu ajutorul ritualurilor masonice, cu scopul de a­i aduce la o 
exaltare spirituală, de conştiinţă fără putere, de supunere automată la comenzi ; nimicirea rezistenţei
şi a negativităţii.

Toate aceste persoane aspirante la titlul de membru al ,,Clubului masonic,, fiind dezorientate în 
diferitele lor stadii intermediare (între universitate şi locul de muncă, între căsătorie şi divorţ, între 
oraş şi metropolă)devin în final fiinţe goale, fără suflet, indiferente şi chiar agresive faţă de lumea 
exterioară (profană).

Aceşti aspiranţi sunt într­o permanentă căutare de soluţii la frământările lor, întrebându­se pe sine 
cu privire la natura adevărului şi cum poate fi găsit acesta, cu privire la instabilitatea politică şi 
militară, cu privire la puterea economică şi ideologică. Se întreabă pe sine cu privire la evenimente, 
situaţii, lucruri şi viaţa de dincolo.

Cu alte cuvinte, cei care se simt pierduţi vor să fie găsiţi, iar masoneria cu asta se ocupă, îi găseşte 
şi le cucereşte sufletele, propunându­le o ,,nouă,, revelaţie şi deci un ,,nou,, adevăr.

●ESTE MASONERIA URMAŞA DE DREPT A BRESLELOR DE ZIDARI DIN EVUL MEDIU ?

O biserică unită şi puternică, în veşnică expansiune, era un adversar greu de suportat pentru 
duşmanii creştinismului, ca să nu mai vorbim despre apariţia şi dezvoltarea diverselor asociaţii 
catolice corporative care de asemenea le dădea mari bătăi de cap inamicilor nevăzuţi ai Bisericii.

Dar ce reprezentau aceste companionaje care le stăteau în cale iluminaţilor ?

Colegiul de companionaj reprezenta o scoală pentru continuarea iniţierii ucenicilor în meseria de 
zidar. Fiecare colegiu poseda o casă comună, ridicată pe lângă mănăstiri, biserici sau în imediata 
apropiere a şantierului de construcţii. Aici companionii ţineau agapele fraterne şi întâlnirile de 
lucru, sub directa îndrumare a unui magistru. Catolicismul acestor asociaţii corporative era simplu 
şi aspru.

Maeştrii Construcţiei, cum mai erau denumiţi companionii, deschizându­şi sufletul contactului cu 
călugării creştini, care le ofereau adăpost, protecţie, hrană şi le conduceau viaţa spirituală, aveau să 
devină din ce în ce mai educaţi şi apropiaţi de Sfânta Treime. Companionii formau un mare corp « 
catolic », universal, în care fiecare învăţa secretele meseriei şi primea un mesaj spiritual, 
câştigându­şi astfel paradisul aici, pe pământ, prin munca depusă.

Aceste confrerii doreau să menţină strălucirea unei elite (artizani cu înaltă calificare), nefiind atraşi 
de realizările de serie, ci numai de capodoperele ridicate în gloria lui Dumnezeu.

Realizarea unor sarcini atât de dificile, precum construirea catedralelor romane şi gotice, nu puteau 
fi încredinţate de către Biserică decât Maeştrilor şi Companionilor, motiv pentru care această « Eră 
a Catedralelor » este , înainte de toate, măreţia « Confreriei zidarilor » în sensul cel mai larg al 
cuvântului.

La aceasta trebuie să adăugăm faptul că Biserica era singura putere capabilă să asigure şantierele 
creştine. Începând din sec. al XIII­lea , companionajele, confreriile sau ghildele se laicizează, fiind 
sistematizat cadrul juridic de acţiune al acestora, astfel încât aceste celule de constructori nu vor mai
depinde decât de ele însele.

Astfel, vom asista la aparaţia Marilor Bresle cum erau cele de la Strasbourg, Koln, Viena, Berna, 
sau Compania zidarilor de la Londra.
Secolul al XIV­lea aduce cu el pofta de cunoaştere iar prinţul întunericului începe să se insinueze ca
un înţelept prin excelenţă, cunoscător de adevăruri pe care în « mărinimia » sa le­a revelat omului, 
căci ar fi fost ascunse acestuia de Creatorul său.

Aşa se explică de ce, în dorinţa nestăpânită de cunoaştere, oamenii de ştiinţă încep să recurgă la 
practici demonice pentru pentru a veni în contact cu cu rebelul şi a devenii astfel ucenicii lui, 
dispuşi să accepte osândirea veşnică doar pentru a­şi satisface ,,libido sapiendi”.

„Epoca renaşterii” va aduce cu sine perioada pactelor diabolice. Începând cu secolul XVI, o grupare
formată din cele mai luminate minţi ale Europei – fizicieni, doctori, matematicieni, astronomi au 
început să se întâlnească în secret, pentru a­şi împărtăşi îngrijorarea cu privire la extinderea 
monopolului religiei asupra „adevărului”. Astfel, „ei” au fondat prima „bancă de creiere” a planetei 
şi s­au autointitulat „cei luminaţi”. În prezent, aceştia se regăsesc cu toţii în Ordinul Illuminati şi 
sunt urmaşii sectelor maniheiste şi a altor culte sectare, pornind de la cele gnostico­dualiste ale 
evului mediu – catari, albigenzi, bogumili, paulicieni, culminând cu arianismul şi sfârşind cu 
adevărate culte luciferiene cum au fost cele practicate de secta masalienilor.

Urmează un drum sinuos al lui Lucifer către saloanele nobilimii europene sub forma ocultismului 
iniţiatic practicat de cei de rang înalt, care chemau în sprijinul lor forţe inteligente ale naturii 
dispuse să îi ajute pentru a stăpâni universul material cu o inteligenţă autosuficientă.

Puterea acestei organizaţii luciferiene, denumită Illuminati a devenit atât de mare, încât Biserica i­a 
considerat la un moment dat cea mai periculoasă grupare anticreştină de pe faţa Pământului.

Imediat, Vaticanul denunţând confreria Illuminati ca fiind Shaitan (Satan) a început urmărirea 
acestui duşman de temut al Bisericii, în toate ţările Europei aparţinând lumii catolice. Aceşti 
illuminati, fiind în esenţă nişte supravieţuitori în fuga lor din calea oamenilor Vaticanului, unde 
puteau să se ascundă mai bine decât în sânul Bisericii ?

Astfel, în căutarea unui loc sigur în care într­o bună zi să se poată regrupa, aceşti supuşi ai 
întunericului s­au înfiltrat în cadrul companionajelor de zidari, cărora bineînţeles le­a ascuns 
adevărata lor identitate.

Deşi, în mod cert, companionii n­au fost vreodată adepţi ai dogmelor luciferiene, ci din contră 
iubitori de creştinism, aceştia au căzut totuşi în plasa propriei bunăvoinţe.

După ce i­au adăpostit pe savanţii fugari, fără ştirea lor, aceste campionaje au devenit un front de 
luptă invizibil al confreriei Illuminati. Membrii acesteia, bine infiltraţi, au crescut ca număr, 
ocupând treptat poziţiile tot mai înalte în ierarhia marilor bresle creştine.

Pe ascuns, şi­au refăcut confreria ştiinţifică în centrul acestor ghilde meşteşugăreşti şi folosindu­se 
de sistemul european de interconexiuni al marilor bresle şi­au extins influenţa în toată Europa. 
Treptat, vechea lume iniţiatică a companionilor constructori dispărea, înghiţită fiind de o nouă 
societate care nu mai avea aceleaşi baze şi nici aceleaşi scopuri cu creştinătatea.

Această nouă societate, denumită Ordinul Masonic, a fost înfiinţată de către Illuminati în anul 1717.
Odată cu apariţia masoneriei, constructorii nu vor mai fi consideraţi ca o clasă socială de primă 
importanţă şi încet­încet vor fi marginalizaţi. În acest moment în care se estompează o concepţie 
sacră a societăţii, încep să se formeze lojile masonice, companionii fiind obligaţi să intre într­o 
clandestinitate pe termen nedeterminat.

De acum înainte, factorii politici şi economici vor ocupa avans scena;religia creştină se estompează 
şi are o parte din ce în ce mai puţin determinată în treburile statului. Idealul care anima şantierele 
creştine din evul mediu dispăruse de mult timp. Noua societate, masoneria, ia avânt, călcând peste 
cadavre şi ştergând cu guma secolele precedente în care au activat breslele operative ale 
companionilor.
Autenticile „Constituţii Creştine despre Fraternitatea Companionilor” care cuprindeau 
Reglementări, Obligaţii, Secrete şi Obiceiuri, au fost pur şi simplu distruse de către masoni pentru 
ca nimeni să nu poată face, în viitor, comparaţii semnificative.

Toată drama rezidă în această contradicţie: cei care construiau cu adevărat şi deţineau tradiţia 
iniţiatică a Occidentului nu vor mai avea un cuvânt de spus.
Simbolurile şi valorile iniţiatice ale companionilor au fost preluate abuziv de către masoni, care le­
au dat o nouă interpretare conform scopurilor urmărite. Procesul se numeşte transfer şi este frecvent
întâlnit în simbolistică.
Masonii sunt recunoscuţi de altfel pentru păstrarea fragmentată a informaţiilor secrete, întregul 
adevăr fiindu­le cunoscut doar membrilor consideraţi loiali Ordinului. Aceasta este şi explicaţia 
capacităţii lor de a rizista şi a se dezvolta în timp.

Confiscând valorile tradiţionale ale companionilor, masoneria a dat naştere la confuzie şi false 
interpretări, cum că această malefică organizaţie ar fi urmaşa de drept a breslelor de zidari din evul 
mediu, ceea ce este o mare minciună, abil construită dealtfel.

Deşi aceşti constructori de catedrale erau legaţi prin anumite semne, parole, asociaţii sau corporaţii 
(un fel de sindicate regionale)ei nu au aparţinut vreunei structuri masonice, fie ea considerată antică 
sau modernă.
Mai mult de atât, frăţia iniţiatică a companionilor displăcea membrilor Illuminati, întrucât aceste 
bresle de laici creau un cerc închis, impenetrabil, în rândurile creştinătăţii.
Ca să nu mai spunem că cele două organizaţii se situau la poli total diferiţi pe linia credinţei. Astfel,
în timp ce pentru companioni prima datorie a acestora era de a­l cinsti şi glorifica pe Dumnezeu, 
dogmatismul luciferian îi situa pe masoni la polul opus, aceştia din urmă nutrind o ură profundă 
împotriva tradiţiei apostolice.
Întreaga existenţă a masoneriei este construită pe minciună, acesta fiind şi motivul pentru care 
această organizaţie nu poate proba sau atesta cu documente „istoricitatea” sa.
Încă de la începuturile existenţei sale, masoneria şi­a construit o falsă istorie pe fundaţiile unor 
societăţi care au sucombat, cum a fost cea a templierilor şi a companionilor Evului Mediu.

●CE SUNT RITUALURILE MASONICE?

Ritualurile puse în scenă de către masonerie, sunt o contrafacere a iniţierilor antice şi a tradiţiilor 
religios autentice.
În pretenţia ei de a se alătura vechilor mistere, masoneria şi­a creat un nimb iluzoriu, încercînd 
astfel să lase impresia că este urmaşa marilor universalişti medievali şi că ar purta în sine anticele 
sinteze care pot transmigra prin intermediul diverselor forme de ritual. În aceste înşelătorii, primii 
înşelaţi devin şi ei înşelători, aceasta este înlănţuirea logică.
În cadrul ritualului, masoneria combină gnozele antice, ocultismul, tradiţiile păgâne, însă inversate 
şi golite de sensul lor iniţial.
Scopul real (şi nu declarat) al ritualului masonic este de a organiza Omul şi nimic altceva decât 
Omul, eliberat de Dumnezeu şi supus puterii întunericului abisal.
Conform masoneriei, omul este un rătăcit, o fiinţă pierdută căruia îi trebuie o mână, un ghid 
spiritual, o graţie pentru a­l ajuta să perceapă lumina, şi să­şi remodeleze astfel sufletul după un 
plan de şlefuire întocmit de Lucifer­ îngerul decăzut. Iar acest plan nu poate fi pus în practică decât 
prin intermediul unui ritual.
Ritualul masonic este o dramaturgie care pune în mişcare forţele malefice, cu scopul (nedeclarat) de
a introduce omul în zona sacrului luciferian şi a dobândi astfel cunoaşterea lumii astrale, acolo unde
sălăşluiesc îngerii decăzuţi.
Structura şi decorul sunt făcute să­i păcălească pe oameni. Dedesuptul draperiilor roşii şi negre ale 
templelor, în mâinile vanitoşilor, ambiţioşilor şi corupţilor, putreziciunea se întinde treptat, iar 
coloanele se prăbuşesc la simpla atingere cu degetul.
Pe această cale a misticii inversate, căderea este sigură, dar mai puţin vizibilă, iar posedarea se face 
lent, ducând la moarte spirituală.
Prin participarea cu trup şi suflet la săvârşirea actului ritualic, masonii ajung să perceapă, în mod 
limitat, dar real, marele mister luciferian.

● DESPRE CREATORII RITUALURILOR MASONICE ŞI VOINŢA LOR

Aceşti creatori au fost cabalişti experţi în scrierile talnudice, care au apelat la împrumuturi din 
diverse surse pentru a alcătui un ansamblu de cuvinte şi de simboluri oculte.
Voinţa lor a fost aceea de a înlocui ceremoniile Bisericii creştine cu alte ceremonii. Începând cu 
secolul XIIX, această nouă dogmatică religioasă refugiată în templele masonice, va forma un cult 
sentimental, altruist şi virtuos. Este o nouă religie, comodă şi anticreştină.
Se reia astfel, lupta împotriva creştinătăţii tradiţionale şi a formelor puterilor spirituale şi temporale 
care existau atunci.
Conducătorii masoneriei, încă de la mijlocul secolului trecut, au declarat că cei mai mari duşmani ai
lor sunt Monarhia şi Religia, Tronul şi Altarul.
Scopul lor tainic mărturisit este distrugerea oricărui stat creştin, pentru ca apoi să ajungă ei stăpâni 
asupra întregii planete.
Iniţiaţii Întunericului doresc să­i facă pe masoni, intermediari între Divinitate şi om, înlocuindu­l 
astfel pe Christos cu Hiram. În esenţă, masonii, cu sprijinul îngerilor decăzuţi, doresc să devină ei 
înşisi Dumnezeu.
Astfel, mesianismul luciferian va pune în mişcare rotiţele întregului mecanism de creare a unui 
Paradis pământesc umanist, în concordanţă cu preceptele masonice.
Odată încheiat procesul de unificare al naţiunilor, nu vor mai exista nici biserici, nici moschei, nici 
temple, nici preoţi creştini, nici imani şi nici rabini. Lumea va deveni un pustiu laic, populat de 
bestii laicizate, fără de credinţă şi fără de Dumnezeu. De aici începe ABISUL.
Universul masonic se clădeşte cărămidă cu cărămidă, iar unul dintre semnele acestui fenomen este 
degradarea vieţii educaţionale şi spirituale a celor care nu împărtăşesc aceeaşi credinţă cu ei.
Se va începe cu lucruri mărunte: eliminarea însemnelor religioase din şcoli şi locuri publice.
Masoneria Universală i s­a încredinţat construirea unei “utopii” materialiste, pe socoteala tuturor 
celorlalte naţiuni, rase şi religii.
Luciferanismul nu este altceva decât un fenomen ce ţine de un plan cu bătaie lungă, iar masoneria 
calul său troian.

●DESPRE PROCESUL INIŢIEARII MASONICE

Procesul iniţierii este străvechi, are sens de intrare şi urmăreşte dobândirea unei iluminări spirituale 
însoţită cu puteri paranormale.
În cazul masoneriei, oare despre ce fel de iluminare putem vorbi?
Întreg edificiul masonic se învârte în jurul ideii de lumină. Este vorba însă despre o lumină 
artificială prezentată drept Lumina Divină. Masonii nu vorbesc despre inaugurarea unei noi loji, ci 
despre „aprinderea luminilor” în templu. Când un profan este primit în masonerie se spune că a fost 
iluminat, la fel cum curentul numit „Iluminism” a proiectat „lumina raţiunii” peste Europa secolului
XIIX.
Veţi spune că lumina este ceva benefic. Depinde însă ce fel de lumină. Căci în acest caz îi spune şi 
numele Lucifer, el fiind doar purtător al unei lumini care deja există, deci care are o altă sursă. 
Orientarea spre acest purtător nu face decât să inducă în eroare, adică să îl abată pe căutător de la 
calea directă şi rapidă către Dumnezeu­Tatăl, care este totodată adevărata Lumină, cea naturală, 
eternă şi sursa ei în acelaşi timp.
Odată intraţi în contact cu imaginea deformată a luminii, iniţiaţii masoni, în ignoranţa lor, vor 
afirma cu mândrie că se află în posesia unor dovezi incontestabile despre nedreptăţi tăinuite de către
Dumnezeu, cu referire la adevăratele mistere, iar Lucifer, îngerul rebel, prin iluminarea sa, fiind 
singurul zeu care poate sprijini umanitatea în clarificarea celor mai profunde comori de înţelepciune
şi adevăruri, celor mai grave taine ale religiilor şi să le facă astfle inteligibile.
O caracteristică bine­cunoscută a iniţierii masonice este ezoterismul, care traduce o relaţie cu 
secretul, cu sensul de a deschide poarta sufletului şi de a introduce forţe neînţelese, din afară în 
interior.
Sufletele noastre sunt vânate neîncetat de entităţile întunecate care stau în mod constant la pândă, 
gata să pătrundă în noi prin intermediul celei mai mici fisuri, să se altoiască de fiinţă noastră şi 
aidoma paraziţilor să se hrănească cu energia noastră.
Intrând în masonerie, aspirantul iese din viaţa sa religioasă şi profană. Pentru iniţiat există o 
satisfacţie tainică de a veni să conspire într­o lojă, să se joace de­a preotul, de­a pontiful care 
îndeplineşte un ritual. Acestui om, care se crede dintr­o dată eliberat de obscuratism şi de religii 
desuete, masoneria îi oferă la shimb o pseudo­religie care­şi are riturile sale, preoţii ei, ierarhia sa şi 
misterele ei nerelevate.
Creştinul este templu al lui Dumnezeu, locuinţă a Sfântului Duh, membru al lui Cristos. Putem oare 
să pângărim templul lui Dumnezeu prin acceptarea iniţierii masonice?!
Dacă vom îndrăzni să facem prostia de a privi iniţierea, îndată templul lui Dumnezeu, adică noi 
înşine, va deveni atunci locuinţa demonilor, care vor lucra asupra noastră spre distrugerea trupului 
şi stăpânirea sufletului.
Odată cu această iniţiere, Sfântul Botez va deveni inutil, din moment ce proaspăţii ucenici vor fi 
iarăşi cu Satana, pe care îl lepădaseră la botez. Vor pierde astfel influenţa dătătoare de viaţă a 
Sfintei Mirungeri, adică darurile Sfântului Duh dinlăuntrul lor, daruri care ne fac să devenim în 
întregime Templu al Dumnezeului Cel Viu.
Acestor aspiranţi, care au intrat în masonerie legaţi la ochi şi despuiaţi pe jumătate de veşminte, le 
va trebui ceva timp pentru a vedea ce este ascuns dincolo de aparenţe şi anume dogmatica 
luciferiană. Şi când vor ajunge la această constatare le va fi foarte greu să se mai retragă, aproape 
imposibil.
Odată dobândită ştiinţa ezoterică, urmează puterea malefică care poate fi acordată oamenilor în 
urma celebrării ritualului masonic. Acesta are menirea de a crea în cadrul Templului o formă­gând 
special construită pentru a primi şi transmite cu cea mai mare eficacitate energia întunecată evocată 
prin actul de devoţiune.
Este vorba de o energie tot atât de definită ca şi electricitatea, care prin anumite mijloace, este 
răspândită asupra masonilor în timpul actului ritualic. Este o formulă extraordinar de eficace care 
sub o formă mascată, cheamă în ajutor entităţile malefice, pentru a pune încet, încet, stăpânire pe 
sufletele celor prezenţi în templu­
Atunci când Lucifer şi supuşii săi trimit asupra lojii raza lor întunecată, reuşesc să învăluie în bezna 
noptatecă mintea oricărui suflet încă netransformat până la momentul iniţierii.
Datorită faptului că două lucruri contrarii nu pot coexista în acelaşi subiect, este limpede că sufletul 
va trece prin chin şi durere în timpul iniţierii masonice, el însuşi fiind subiectul în care cele două 
contrarii se întălnesc pe poziţia de luptă.
Poziţiile luminii şi ale întunericului sunt ireconciabile Lumina şi întunericul nu pot coexista în 
acelaşi timp.
Dacă întunericul pătrunde în suflet şi pune stăpânire pe acesta, atunci sufletul se va recunoaşte 
ulterior în toată impuritatea şi mizeria sa, astfel încât i se va părea că Dumnezeu s­ar fi ridicat 
împotriva sa, iar el împotriva lui Dumnezeu.
Acest gând îi provoacă un chin şi o tristeţe atât de mare, încât se va considera de­a dreptul alungat 
de Dumnezeu. Acesta este momentul în care, prin viclenie, Lucifer îl va lua sub „aripile” sale 
protectoare pe proaspătul său ucenic mason.
Nu încape nici o îndoială că în timpul ritualului masonic, iniţierea va da naştere unei contemplaţii 
întunecate, care în final nu poate fi decât dureroasă pentru suflet.
De ce? Întrucât în timp ce contemplaţia inspirată de Dumnezeu cuprinde în ea belşugul unei 
desăvârşiri de înaltă măreţie, contemplaţia întunecată inspirată de Lucifer ce se revarsă asupra 
sufletului pierdut, îi va cufunda fiinţa într­o stare de mizerie extremă. Astfel că sufletul îndură mari 
chinuri şi apăsări, fiind cuprins de îndoieli ce anihilează în el tot ceea ce îi este contrar.
Forţa acestei opresiuni şi poveri este simţită de suflet atât de apăsătoare, încât crede că a pierdut 
orice har, fiind convins că tot ceea ce până acum i­a slujit drept spirjin a pierdut împreună cu toate 
celelalte şi că nu mai e nimeni care să aibă milă de el, în afară de Lucifer.
Ei sunt pierduţi până la capăt datorită legii de care s­au legat, fiindcă există pacturi care nu se 
semnează pe hârtie şi posesiuni care nici măcar nu se văd. Acestea sunt sufletele pierdute, aflate în 
păcat de moarte datorită apartenenţei la masonerie, iar ritualul de iniţiere contribuind din plin la 
această rătăcire a fiinţei.

● DESPRE CONVERTIREA MASONICĂ
CU AJUTORUL SPĂLĂRII CREIERULUI

Savantul rus Polov a identificat trei stări distincte şi progresive de inhibiţie a răspunsurilor 
conştiente ale creierului la stimulii exteriori. Prima este faza “echivalentă”, în care creierul 
furnizează acelaşi răspuns atât la stimuli puternici cât şi la stimuli slabi. A doua este faza 
“paradoxală”, în care răspunsurile creierului sunt mai active la stimuli slabi decât la cei puternici. A 
treia este cea “ultraparadoxală”, în care reacţiile condiţionate şi schemele comportamentale trec de 
la pozitiv la negativ sau de la negativ la pozitiv.
Odată cu trecerea de la o fază la alta, convertirea devine mai eficientă şi mai completă. Modurile de 
realizare a convertirii masonice sunt multe şi variate, însă de obicei primul pas în spălarea creierului
este lucrul cu emoţiile unei persoane sau ale unui grup până când se atinge un nivel anormal de 
furie, frică, emoţie sau tensiune nervoasă.
Rezultatul progresiv al acestei condiţii mentale este deteriorarea judecăţii individului şi mărirea 
sugestibilităţii. Cu cât pot fi menţinute mai mult aceste condiţii, sau intensificate, cu atât rezultatul 
este mai evident.
Actele rituale masonice ce includ cântări ori mişcări scenice repetitive, solicită centrul atenţiei în 
creier, care activează intens sistemul simpatic, obligând hipocampul să restabilească echilibrul. 
Fluxul de neuroni este inhibat, iar zona răspunzătoare de distincţie dintre individ şi lumea exterioară
începe să fie privată de “input”­neuronal.
Această funcţionare ar explica de ce persoanele care nu cred în existenţa lui Dumnezeu, pot fi 
mişcate totuşi de unele ceremonii religioase, cum este ritualui masonic.
Aceste fenomene de hipnotism şi mediumnitate curentă au contribuit din plin la succesul actelor 
ritualice care apelează la utilizarea forţelor psihice.
Respingând tradiţia creştină, căutătorii masoni au descoperit aceste forţe intermediare prin 
intermediul cărora au reuşit să pătrundă în culisele existenţei sensibile, acolo unde acţionează fiinţe 
pe care ochiul nostru fizic nu le poate vedea şi urehea fizică nu le poate aude.
În concluzie, convertirea masonică reprezintă instalarea lentă a infernului în suflet, o inversiune 
spirituală, o împreunare monstruoasă de larve psihice cu sufletul omenesc.

● ESTE MASONERIA O NOUĂ FORMĂ DE RELIGIE ?

Intrucât masoneria operează cu simboluri oculte şi forme de ritual, toate desfăşurate în cadrul unui 
templu, unde ceremonialul este condus de un maestru venerabil ce ţine loc de preot, atunci putem 
afirma cu tărie că MASONERIA ESTE O RELIGIE.

Este o religie nouă, închinată îngerului decăzut – Lucifer, căruia masonii i se adresează cu 
apelativul de Mare Arhitect al Universului.
Sunt mulţi creduli care intrând în masonerie încep să­l venereze pe Marele Arhitect al Universului , 
în speranţa că este vorba despre Dumnezeu, ceea ce este o minciună grosolană, dar abil mascată.
Chiar şi titulatura funcţiei îl dă de gol pe Lucifer. Biblia menţionează, de altfel, într­o formă foarte 
explicită că până la venirea printre noi a unicului Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Nostru Iisus 
Cristos, cel care odată cu El a adus şi Marea Schimbare, această Lume se afla sub stăpânirea 
Satanei, adică a lui Lucifer.

Şi când spunem Lume nu ne raportăm doar la planeta noastră, ci la întreaga constructie materială, 
care este Universul. Dumnezeu este autorul prin excelenţă a întregii Creaţii, dacă vreţi este singurul 
Constructor al Marei Opere, denumită de cei iniţiaţi Opera lui Dumnezeu. Capitolul consacrat 
Genezei, din Biblie, este mărturie clară a celor întâmplate.

Dar de unde oare această titulatură de Mare Arhitect ? Simplu.

Sedinţele de lucru ale masonilor se numesc « Ţinute ». În cadrul acestor ţinute se dezbat proiecte 
care sunt menţionate la sfârşitul sedinţei în nişte procese verbale intitulate planşe de arhitectură.

Aceste planşe de arhitectură sunt inspirate masonilor de către Marele Arhitect, sub formă de idei­
gând, ce sunt ulterior materializate prin iniţierea şi desfăşurarea proiectelor de « construcţie » 
luciferiană. Un astfel de proiect aflat în plină desfăşurare este denumit « Noua Ordine Mondială » 
prin care se urmăreşte îndepărtarea actualei ordini instaurată în Univers de către cei rămaşi 
credincioşi Bunului Dumnezeu, fie ei creştini, evrei, musulmani, budişti sau hinduşi.
Oamenii de acest fel sunt impostori, nu numai păgâni, şi ei îl tăgăduiesc pe Cristos. Cum să nu fie 
aşa când, prin « rugăciunile »lor, ei cer ajutorul Marelui Arhitect şi nu al lui Dumnezeu.

Masoneria, fiind o sectă religioasă în cadrul căreia nu operează nici o teologie, credincioşii acesteia 
se roagă forţelor întunericului, fiind ghid de false valori spirituale.

Biserica masonică poartă denumirea de templu, iar preoţii masoni ce săvârşesc « botezul » iniţiatic 
se numesc, cum am mai arătat, maeştrii venerabili. Aceştia sunt secondaţi în actul ritualic de către 
cei doi diaconi, denumiţi supraveghetori.

Tot acest ritual masonic se desfăşoară într­un cadru religios, cu lumânări, robe negre, colane 
strălucitoare şi incantaţii.
Aşa cum creştinii fac diferite slujbe pentru a­i cere ajutorul lui Dumnezeu, aşa şi masonii fac exact 
la fel în timpul ţinutelor pentru a­l venera pe Marele Arhitect al Universului.
Spre exemplu, aşa cum creştinii au Sfânta Masă deasupra căreia aceştia pun candele, lumânări şi 
altele tot aşa procedează şi masonii cu altarul lor pentru a glorifica măreţia stăpânului lor. Slujbele 
pe care le săvârşesc creştinii se numesc Taine. Ceremoniile pe care le execută masonii se numesc « 
ţinute de ritual ».

Credincioşii creştini dau pomelnice spre a fi citite « pentru sănătate şi binecuvântare ». Pomelnicile 
sunt luate de către preoţii lui Cristos de la oamenii care­şi iubesc semenii şi vor binele lor. Masonii 
primesc şi ei în cadrul unor ceremoniale speciale denumite « arderea între coloane », numele unor 
persoane pe care le urăsc şi le vor citi în cadrul unui ritual negru, pentru nimicire, moarte, boală, 
etc.

În timp ce creştinii se folosesc de puterea crucii, masonii se folosesc de pentagramă. În masonerie 
întâlnim aceleaşi ceremonii ca şi în creştinism., dar în acţiune contrarie.

Ştiţi ce află aspirantul la gr.II, de companion, în timpul desfăşurării actului ritualic ? Că masoneria 
este o adevărată religie a ştiinţei (vezi « gnoză »­ cunoaşterea imprimată omenirii de către Lucifer, 
odată cu Păcatul originar).
În cadrul primelor trei grade aparţinând lojilor albastre, masonii îl acceptă tacit pe Marele Arhitect, 
fără a­i cunoaşte cauzele şi scopul urmărit.

Acest fond religios al problemei, luciferanismul, va fi expus fraţilor masoni mult mai târziu, în 
cadrul lojilor de perfecţionare, a înaltelor grade, cum ar fi, printre altele, Ritul Scoţian Antic şi 
Acceptat, al cărui membru fondator, nu este nimeni altcineva decât celebrul luciferian Albert Pike.

Deşi există această sectă anti­biserică, cu scrierile ei, cu dogmele ei, cu preoţii ei, peste care 
veghează spiritul reânvierii lui Hiram, în realitate, de fapt masoneria este o religie noastră din lipsa 
eroilor, profeţilor, martirilor şi a sfinţilor.

●CINE ESTE LUCIFER, CUNOSCUT SUB NUMELE DE MARELE ARHITECT AL 
UNIVERSULUI ?
Din punct de vedere istoric menţionăm următoarele: Lucifer, cel mai bun şi frumos arhanghel al lui 
Dumnezeu, care a adus lumina în lume şi pe care adepţii lui masoni îl denumesc Marele Arhitect al 
Universului, a vrut să fie adorat ca Dumnezeu, revoltându­se în acest sens împreună cu 1/3 dintre 
îngeri împotriva Prea Sfintei Treimi.

Însă imediat s­a transformat din înger luminos în înger întunecat (decăzut) şi s­a numit Satana.
Dorinţa lui să fie adorat ca Dumnezeu nu a uitat­o şi, de­a lungul veacurilor, a încercat şi încearcă 
să o îndeplinească. Aşa a creat propria lui religie, religia lui Satana, practicată şi de către masoni.

În foarte multe ţări există temple oficiale şi legale ale lui Lucifer.
Satana reprezintă de fapt proiecţia lui Lucifer, din plan astral, în plan material.

Luciferianismul este o degmatică mult mai rafinată decât satanismul, care se prezintă lumii întregi 
sub o formă brută, neşlefuită.

În spatele masoneriei negre, se află în realitate o sectă luciferică „paladismul”, care a fost înfiinţată 
şi condusă de către părintele masoneriei americane, Albert Pike, un personaj foarte îndoielnic, care 
în anul 1871 a anunţat trei războaie mondiale înainte de domnia Antihristului. Primele două chiar au
avut loc, iar despre al treilea, Albert Pike spune că va avea loc între evrei şi musulmani şi va 
culmina cu instaurarea hegemoniei „Iluminaţilor”

În anul 1889, cu ocazia centenarului Revoluţiei franceze, scria: „ Vulgului trebuie să­i spunem: 
Adorăm o divinitate, dar este o divinitate adorată fără superstiţii. Vouă, Mari Inspectori Generali, vă
vom spune ceea ce trebuie să repetaţi fraţilor de gradele 32, 31 şi 30 : Religia masonică ar trebui să 
fie menţinută pentru iniţiaţii noştri de grade înalte, în puritatea doctrinei luciferice.”
Pentru masonii aparţinând Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, Albert Pike era considerat la acea 
vreme un adevărat „papă” luciferic, care primea instrucţiuni de la îngerul diabolic, în fiecare vineri 
la ora cincisprezece.

În cele din urmă, odată cu venirea Antihristului şi instalarea cu mare pompă a acestuia în Templul 
lui Solomon, dorinţa lui Lucifer să fie adorat ca „Dumnezeu” se va îndeplini.

Din acest moment masoneria va deveni oficial „religia lui Antihrist”.
Lucifer este duşmanul, ispititorul, acuzatorul, care prin viclenie şi minciună a introdus răul în 
creaţie, durerea, păcatul, moartea. Puterea acestui înger decăzut rezultă clar din Biblie : Isus îl 
numeşte „stăpânitorul acestei lumi” (Ioan 14,30); Sf.Pavel îl numeşte „ dumnezeul veacului 
acestuia” (Corinteni 4,4); Ioan afirmă că „lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (Ioan 5,19), 
înţelegând prin lume ceea ce se opune lui Dumnezeu.

Lucifer care era cel mai strălucitor dintre îngeri, a devenit cel mai rău dintre demoni şi a ajuns 
căpetenia lor. Acesti demoni sunt legaţi între ei de o foarte strânsă ierarhie de sclavie şi păstrează 
gradul pe care îl aveau când erau îngeri: Principate, Tronuri, Stăpâniri (Dominaţii)

Toţi aceşti îngeri decăzuţi şi­au creat propria lor lume, denumită Infern. Cu ajutorul masoneriei, 
demonii vor să­şi întindă stăpânirea asupra întregii Creaţii. De aici începe lupta, între Fiii Omului şi 
demoni, între Lucifer şi Iisus, între masoni şi creştini.

Astfel Iisus Cristos a început deja vindecarea omenirii în vederea restabilirii planului divin, 
subminat de rebeliunea unei părţi dintre îngerii care au dus la păcatul protopărinţilor.

●CEI CARE ADERĂ LA MASONERIE MAI POT FI CONSIDERAŢI CREŞTINI ?

Răspuns : Zic unii: ,, Eu nu mă lepăd de Christos ! Eu doar mă prefac că­L lepăd dacă văd că se 
strică lucrurile, dar înlăuntrul meu tot în El cred. Şi­mi fac traba fără prea multă zarvă. Continui să 
merg la templul masonic doar pentru fraţii de acolo, de care m­am legat şi pentru dezvoltarea 
sistemului relaţional creat. Nu voi accede la puterea gradelor înalte, unde mi se va dezvălui ceea ce 
deja bănuiam, şi anume credinţa în Lucifer. Pentru mine este importantă familia şi afacerile. Pentru 
asta mă sacrific, zi­de­zi, puţin câte puţin. Şi­mi fac acasă şi rugăciunea, ţin şi post, îmi fac şi 
mătăniile, ba chiar tămâiez şi citesc rugăciuni în faţa icoanei. Am fost, sunt şi voi fi creştin, 
indiferent de tabieturile sataniste aparţinând Supremului Mare Consiliu Masonic.”

FALS ! FALS ! FALS !

Ne minţim pe noi înşine şi ne complacem în această stare de falsă siguranţă. A te preface că­L 
lepezi pe Chistos înseamnă că inima s­a molipsit de această cugetare şi de aceea o foloseşte.
Faptele acestea nu sunt exterioare. În inimă deja scindarea s­a petrecut şi credinţa lăuntrică s­a 
zdruncinat. Dar de ce uităm cuvintele Domnului:
„ Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi­voi şi Eu înaintea Tatălui Meu, 
care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el 
înaintea tatălui Meu, care este în ceruri.” (Mat.10:3233)

Renunţarea, oricum ar avea loc, este lepădarea şi prin urmare, se judecă de către Domnul cu aceeaşi 
măsură precum lepădarea celui care L­a trădat. Aşadar, cuvântul Domnului este limpede şi nu lasă 
loc îndoielii despre înţelesul mărturisirii ori al lepădării. Cred ­ nu cred, mă lepăd ­ nu mă lepăd, nu 
sunt caracteristice unui adevărat creştin.

Nu este permis a fi şovăielnic în păreri, oscilant în hotărârile tale. Această făţărnicie este o cursă a 
morţii. Din păcate însă, mulţi creştini au pierdut acest simţ fin care se numeşte discernământ.

Ochiul lor nu mai este limpede şi astfel nu pot desluşi însemnătatea lepădării exterioare de 
Dumnezeu, lepădare care arată că deja s­au lepădat şi lăuntric. Şi aici mă refer în special la acei 
masoni, care sub diferite pretexte, deşi au aflat adevărul despre Marele Arhitect, îşi amână zi­de­zi 
părăsirea definitivă a acestei secte malefice.

Ideile masonice amorţesc şi adorm conştiinţa, cufundându­i în somnul de moarte pe creştini şi 
privându­i astfel de libertatea de a fi activi pentru a se împotrivi răului ce va veni.

Lipsa educaţiei creştine, lasă de asemenea sufletul în beznă. Mintea nu poate discerne binele şi 
puterile sufletului rămân inerte, neputincioase spiritual. Astfel, sufletul, slab cum este, nu se poate 
opune la vreme forţelor întunericului, care­l asaltează şi­l iau sub stăpânire.

Iniţierea masonică reprezintă un asemenea moment în care discernământul lipseşte cu desăvârşire şi
profanul alege o cale greşită. Cum se întâmplă asta ? Simplu.

În timpul ritualului masonic de gr.1, iniţiatul, deschizându­şi poarta sufletului, devine un centru de 
activitate radiantă în cel mai înalt grad şi extrem de receptiv în acelaşi timp.
Pentru o mai bună înţelegere a fenomenului, să nu uităm faptul că aspirantul la gradul de ucenic, se 
prezintă în templu cu partea stângă a pieptului dezgolită (inima fiind poarta sufletului) şi cu ochii 
acoperiţi cu un bandou (eşarfă) de culoare neagră, tocmai pentru a­i feri candidatului privirea de 
influenţele negative prezente în templu şi pe care acesta nu este pregătit (ca şi suflet) să le îndure.

Când spun privire, mă refer la suflet. Simbolic vorbind, nu degeaba se afirmă că poţi citi sufletul 
unui om doar privindu­l în ochi. Ochii îţi arată calea spre suflet, iar inima este uşa acestuia.
Lipsa discernământului îl face pe om orb şi fiind astfel expus tentaţiilor de tot felul, sufletul va fi 
supus unor numeroase conştiinţe întunecate. Aspiranţii nu au virtutea fină a discernământului pentru
a judeca care este voia lui Dumnezeu şi care este voia Antihristului, ce este renunţarea şi ce nu este 
lepădarea de Christos.

Acesta este motivul principal pentru care ignoranţii sunt gata de a primi iniţierea masonică cu 
aceeaşi uşurinţă cu care ar pleca în vacanţă cu familia. Dacă nu va şti să se oprească la timp, omul­
mason îşi va mânca şi bea, într­un final, propria condamnare.
În concluzie, masonii mai pot fi consideraţi adevăraţi creştini ? Cu siguranţă nu !

Chiar dacă aceste suflete au făcut opere de caritate în viaţa lor, totuşi legămintele şi jurămintele 
masonice pe care aceştia le­au contractat cu Lucifer i­a depărtat în final de Dumnezeu.

Şi surpriză, după o viaţă întreagă depusă în slujba masoneriei, aceşti fraţi se vor întâlni după 
obştescul sfârşit cu adevăraţii lor maeştrii , prinţii acestei Lumi, care şi­au bătut joc de ei şi care au 
putut, pe durata unei vieţi, să­i domine pe aceşti copii ai pământului.

Dacă plecarea din această lume le este asigurată în cele din urmă şi masonilor, nu putem vorbi 
acelaşi lucru şi despre locul de destinaţie rezervat acestor suflete pierdute, care va fi cu mult sub 
aşteptările fiinţei lor.

Cu cât mai înaltă le fusese ascensiunea acestora şi cu cât mai mare orgoliul lor, cu atât mai adâncă 
le va fi căderea.

●DESPRE SIMBOLURILE MASONICE SI INFLUENŢA MALEFICĂ PE CARE ACESTEA LE 
AU ASUPRA SUFLETULUI UMAN

Simbolurile masonice îi ajută pe iniţiaţi să pătrundă şi să înţeleagă misterul naturii intrinseci 
aparţinând ritualului desfăşurat în cadrul templului masonic.

Faptul că sunt doar simboluri şi nu însuşi antihrist, nu le diminuează importanţa, de vrem ce sunt 
întrebuinţate cu scopul de a contamina, manipula şi îndepărta pe credincioşi de adevărata religie.
Aceste simboluri masonice, chiar şi sub formaă de insigne, dacă le acceptăm şi le purtăm voit, cu 
mândrie, zilnic, pe haină, în dreptul inimii, atunci harul lui Dumnezeu se va îndepărta de noi.

Unul dintre aceste simboluri este reprezentat de ramura de acacia (salcâm), insignă pe care masonii 
o pot purta după primirea gradului III de maestru. Pentru cei care nu ştiu, aceeaşi ramură de salcâm 
a fost împletită într­o coroană de spini şi aşezată înaintea răstignirii, pe capul unicului fiu al lui 
Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Cristos, ca sfidare venită dinspre partea întunericului.

Acelaşi salcâm îl regăsim şi în Biblie, situat fiind în Grădina Edenului (Paradis) sub denumirea de 
Pom al Cunoaşterii Binelui şi al Răului, şi din care Protopărinţii noştri Adam şi Eva au gustat din 
fructul cunoaşterii, fiind ispitiţi în acest sens de către diavol. Urmarea o cunoaştem cu toţii.

Opus acestui simbol masonic, respectiv ramura de salcâm, drept credincioşii au un alt simbol, al 
păcii şi anume ramura de măslin.
Cel mai iubit însemn masonic este reprezentat de litera G (gnoză­cunoaşterea luciferică) situată în 
interiorul unui compas şi echer, elemente care se suprapun într­o anumită ordine.

Acest simbol, este de fapt o pecete masonică de mărturisire a credinţei în Lucifer, care se aplică pe 
Biblie la începutul fiecărui ritual masonic, cu scopul de a împiedica astfel realizarea comuniunii 
credincioşilor prezenţi, cu Dumnezeu, fie şi în gând.

Există oare vreo jignire mai josnică şi mai mizerabilă decât a­l lăsa pe antihrist a­şi pune pecetea pe 
Sfânta Scriptură ? Pe Biblie nu poate fi aşezat decât crucifixul şi nimic altceva.

Nici celelalte religii ale lumii nu permit sub nici o formă pecetluirea cărţilor lor sacre cu simboluri 
străine.

Simbolul fiarei pus asupra iniţiaţilor va avea în timp consecinţe teribil de nefaste pentru viaţa şi 
condiţia lor spirituală. Harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu vor deveni nelucrătoare în cei decăzuţi
(apostaţi), sau mai degrabă vor fi retrase.

Simbolurile masonice sunt făcute să înşele. Spre exemplu, după ce primeşte iniţierea masonică, 
ucenicul credul încurajându­se singur, se va îndreptăţii astfel : ,, Dar în lojă am văzut Biblia pusă la 
loc de cinste. Iar venerabilul a vorbit de Fiinţa Supremă. Şi se strâng bani pentru acte caritabile şi 
alte construcţii bune. Of, deşi înainte de iniţiere aveam o oarecare teamă, acum m­am liniştit 
definitiv.”
Totul este minciună ! Decorul lojii nu exprimă realitatea din spatele scenei, iar masoneria face 
aceasta numai pentru a vă întinde o cursă.

Ritualurile, simbolurile şi jurămintele masonice sunt cele care devorează încet, dar sigur sufletele 
chinuite ale celor care păşesc în noaptea întunecată a demonilor, manifestând o profundă 
contemplaţie faţă de prinţul întunericului.

Masoneria nu iubeşte lumina soarelui, lumina naturală a lui Dumnezeu. De aceea iniţierile şi 
întâlnirile de lucru ale masonilor se fac de regulă , seara, la lumina lumânărilor.

Dacă acest lucru nu­l vor înţelege credincioşii dornici de cunoaştere masonică, atunci au ajuns în 
nesinţire generală şi au căzut din calitatea de creştini.

Aceşti masoni nu mai sunt creştini, chiar de­ar aprinde lumânări şi ar merge la mănăstiri duminică 
de duminică. Sunt multe elemente simbolistice care demască scopul ascuns al masoneriei 
universale, cum ar fi pentagrama, ochiul luciferic , cele două coloane Joachim şi Boaz, crucea 
răsturnată din interiorul coroanei regale (vezi ritul de York), cele două figuri emblematice de îngeri 
decăzuţi (satirii din mitologia antică), prezente atât în cadrul Ritului Scoţian Antic şi Acceptat cât şi
pe baniera Marii Loji Unite a Angliei.

Cât despre prezenta Bibliei în cadrul unei loji masonice nu ar trebui să confere siguranţă 
participanţilor la ritual. Demonilor nu le este frică de Biblie, ci de Cruce, Tămâie, Apă sfinţită şi 
Rugăciuni.

În Sfânta Scriptură regăsim întreaga istorie a Creaţiei, deci şi a umanităţii. Geneza cuprinde absolut 
tot ce a creat Dumnezeu în cele 6 zile liturgice, inclusiv lumea îngerilor, din care făcea parte şi 
Lucifer.

Biblia, cuprinde nenumărate mărturii despre prezenţa Răului în lume, motiv pentru care prezenţa 
acestei Cărţi Sacre într­un templu masonic nu ar trebui să inspire sufletului o linişte interioară, ca şi 
cum ar garanta buna intenţie urmărită de masonerie.

Aşa cum am arătat, Biblia ne vorbeşte şi despre prezenţa Răului în lume, iar simbolurile masonice 
ne indică locaţiile şi intenţiile ascunse ale reprezentanţilor (supuşilor) demonilor pe pământ. 
● CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SUFLETELE CREDINCIOŞILOR ÎN URMA
SĂVÂRŞIRII RITULALULUI DE INIŢIERE MASONICĂ? 

Cu ocazia iniţierii masonice, în urma joncţiunii între forţele naturale şi puterile supranaturale, are 
loc o transformare ce favorizează trecerea sufletului de la un stadiu iniţial superior, apropiat lui 
Dumnezeu, la un stadiu iniţial inferior apropiat lui Lucifer şi îngerilor decăzuţi.
Iniţierea masonică este apropiată, ca şi ritual, botezului creştin, dar în sens inversat, şi îşi are 
originea în miturile iniţiate antice, când Lumea se afla sub stăpânirea întunericului.
Proaspătul iniţiat, prin ruptura liber conştientă de Dumnezeu, se va lepăda de adevărata lumină în 
care a trăit până atunci, în favoarea noului cult religios masonic, care îi va asigura în timp 
transmigrarea sufletului din această lume supusă mântuirii, în lumea veche osândită întunericului.
Deci cu alte cuvinte, sufletul iniţiatului masonic se va rupe de lumina divină şi se va racorda la 
intuneric. Din acest moment, în calitate de discipol al întunericului, îşi va continua ucenicia în 
slujba diavolului.
Această decădere a sufletului se realizează printr­o suită de operaţii simbolice, care pot fi descrise 
ca o trecere obligatorie printr­o regresie instantanee la viaţa prenatală, cu scopul de a pune, în final, 
stăpânire pe întreaga fiinţă
Şi iată cum masoneria oferă membrilor săi abisuri atât de adânci, încât întoarcerea către lume la un 
moment dat este de domeniul imposibilului. Mai sunt ei oameni? Nu se ştie.
Toţi cei care vor să se elibereze de sub stăpânirea masonică, trebuie mai înainte de toate rupe orice 
legătură cu lucrurile întunericului. Altfel, în Ziua Înficoşătoarei Judecăţi, Domnul le va spune:
“Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi 
iubesc minciuna!”

●DESPRE CRITERIILE DE RECUNOAŞTERE A POSESIEI MALEFICE

Unii vor râde poate la astfel de afirmaţii. Ei nu cunosc însă puterea malefică a lumilor magice, care 
înconjoară planeta ca o pânză învizibilă. Fiinţe ale întunericului populează acest plan al pierzaniei, 
ostil omului. Din aceste lumi vin îndrumătorii astrali, care apar şi dispar în ritualuri masonice de 
grade înalte.
Aceşti îngeri decăzuţi, sunt duhurile rele care inspiră prin intermediul venerabililor, loja pe care o 
conduce. Adepţii lor sunt întotdeauna aceiaşi; primitivii ocultismului cărora efortul interior, calea 
dreaptă a ascezei spirituale le repugnă şi care se satisfac cu această „masturbare” psihică, cu acest 
sentimentalism profund ocult. Această stare, cea mai periculoasă dintre toate, îi pune pe oameni 
într­o formă pasivă şi deschide porţile mistice ale sufletului către cele mai proaste influenţe care 
sunt în jurul lui şi care, în Asia, se numesc „influenţe rătăcitoare”.
Există zile şi ore tragice în viaţa unui suflet omenesc, iar masoneria nu face altceva decât să le 
amplifice prin intermediul variatelor sale forme de ritual.
Vai şi amar de cei care urcând treptele sumbrei piramide masonice îşi vor condamna sufletele să 
coboare spre Poarta Infernului. Acolo jos, fiecare suflet pierdut trăieşte repliat în sinea lui, fiind 
sfâşiat de remuşcările proprii. Nu există nici un raport cu nimeni; fiecare se găseşte în singurătatea 
cea mai deplină, plângând cu disperare răul pe care l­a făcut. Este ca un cimitir. Aceasta este 
construcţia masonică, printr­o posedare lentă a sufletului. De ce? Pentru că orice formă de ritual 
masonic este o apelare la demoni. Astfel, cel lovit de rău, dacă înainte de iniţierea masonică avea o 
mică tulburare malefică (dar tot la fel de uşor putea să nu aibă nimic de acest fel), se va întoarce 
acasă cu o adevărată şi proprie „făcătură”.
Acesta este punctul de pornire. În funcţie de cazuistica prezentată, se propune studierea 
simptomelor pe care le descrie masonul sau apropiaţii acestuia.
Se începe cu bolile fizice şi afecţiunile fizice. Cele mai des lovite în cazul influenţelor malefice sunt
capul şi stomacul. În afară de dureri de cap ascuţite şi refractare la calmante, poate fi, în special la 
tineri, şi un brusc blocaj faţă de studii: tineri inteligenţi, care nu au avut niciodată dificultăţi la 
facultate, dintr­o dată nu mai reuşesc să studieze şi memoria li se reduce la zero. Mai sunt întâlnite 
cazuri de învineţiri, tumori pe creier, bube infectate sau impotenţă. Un alt simptom tipic este 
aversiunea faţă de sacru: persoane care încetează brusc să se mai roage, în timp ce înainte o făceau; 
care nu mai pun deloc piciorul în biserică şi sunt cuprinse de sentimentul de furie faţă de cler. 
Deseori, blesteme şi violenţe împotriva imaginilor sacre.
Aproape mereu apar comportamente antisociale şi furioase la adresa rudelor şi prietenilor care 
aparţin mediului profan. La acestea se mai adaugă diverse alte stări stranii, cum ar fi gândurile 
obsesive de neînvins, care terorizează mai mult noaptea.
De multe ori, posedatul (sau şi alţii dacă este lovită o familie), aude sunete stranii, paşi pe coridor, 
uşi care se deschid şi se închid, obiecte care dispar şi reapar în locuri nepotrivite, lovituri, pocnete în
pereţi sau în mobilă.
Negativităţile, adică demonii tind să atace omul şi din alte puncte decât sănătatea, şi anume: în 
sentimente, în afaceri, în pofta de viaţă şi în dorinţa de a muri .
Sentimentele. Răul poate induce stări de nervozitate de neoprit, mai ales împotriva persoanelor care 
ne iubesc cel mai mult. Astfel, rupe căsătoriile, retează logodne, incită la scandaluri cu urlete şi 
strigăte în familii care în realitate se iubesc şi se înţeleg; şi întotdeauna, din motive banale. 
Neînţelegere, lipsă de iubire, vid afectiv total.
Afacerile. Familii înstărite cad în mizeria cea mai neagră din cauze inexplicabile omeneşte. Uneori 
este vorba de întreprinzători care au început să facă erori grosolane de aşa natură încât au rămas cu 
o grămadă de datorii; alteori comercianţi care gestionau magazine frecventate de multă lume vedeau
cum dintr­o dată nimeni nu mai punea piciorul în magazinele lor. Imposibilitatea găsirii unui post 
de muncă, chiar şi atunci când există o certitudine în acest sens; motivele sunt de asemena ne 
negăsit sau absurde.
Cazurile de neîmplinire profesională intră de asemenea sub incidenţa maleficului. Cu alte cuvinte, 
fără motive raţionale, se trece de la o normalitate economică la mizerie, de la o muncă intensă la 
şomaj.
Pofta de viaţă. Este logic că răul fizic şi izolarea afectivă împing la un pesimism prin care viaţa este 
văzută doar în sens negativ. O dată transformat, sufletul nu se mai bucură de lucrurile mărunte care 
odinioară îi aduceau atâta fericire. Răul va induce starea de plictis şi nemulţumire continuă; şi 
astfel, posedatul trăieşte senzaţia că este imposibil să mai fie optimist sau să spere. Viaţa apare în 
întregime neagră, fără şansa de a scăpa, insuportabilă. Cei mai mulţi dau vina pe stresul cotidian, iar
timpul le este total nefavorabil, curgând împotriva voinţei lor.
Dorinţa de a muri. Este punctul final pe care răul îl urmăreşte: împinge la disperare şi la sinucidere, 
asta dacă între timp, cei în cauză nu au sfârşit într­un azil de nebuni, bolnavi fiind de paranoia cu 
ascendent în schizofrenie.
Comportamentul masonilor posedaţi este foarte variat şi imprevizibil, iar lipsa credinţei, sau cel 
puţin faptul că nu sunt practicanţi, ne duc la înţelegerea acestui comportament.

● DESPRE PUTEREA DE EXORCIZARE A RITUALULUI CREŞTIN DE BOTEZARE

Tradiţia Bisericii nu o dată a afirmat că în spatele credinţelor şi ideilor necreştine se află forţe opuse
lui Dumnezeu.
Din toate credinţele religioase ale lumii, Lucifer se teme cel mai mult de creştinism, întrucât numai 
creştinii au armele potrivite pentru a lupta împotriva îngerilor decăzuţi.
Aceasta înseamnă că numai creştinismul îl poate lega pe diavol de mâini şi de picioare. În celelalte 
religii el are mînă liberă de lucru şi metode diferite. În Sfânta Scriptură stă scris: ,,Că toţi dumnezeii
oamenilor sunt draci; iar Domnul cerurile a făcut(PS. 95,5)”. Şi încă: ,,Au jertfit diavolilor şi nu lui 
Dumnezeu(Dent. 32,17).
Conform Sfinţilor Părinţi, diavolul sălăşluieşte în centrul sufletului omului nebotezat.
O armă deosebit de importantă împotriva diavolului este exorcismul, prin care răul este silit să se 
depărteze de victimă.
În cazul Botezului creştin este vorba de un exorcism comun, mai bine zis o lepădare, în care pruncul
se leapădă prin gura naşului de Satana, acesta fiind izgonit de preot prin puterea Duhului Sfânt.
Prin botezul omului se elimină păcatul originar cu care se nasc toţi oamenii şi se purifică, se 
sfinţeşte noul născut în cadrul unui cult religios.
Botezul creştin este un ritual spiritual format din mai multe secvenţe ce alcătuiesc un sistem coerent
legat genetic şi funcţional de biserică şi cultul creştin.
Fiind considerat prima taină sfântă a creştinismului, prin botez se realizează trecerea noului născut 
dintr­o lume în alta, celebrându­se în acest sens o adevărată nuntă spirituală.
Trecerea marchează două momente diferite: ruptura de vechea lume, prin lepădarea de ,,păgânism” 
de păcatul originar în care copilul (adultul la cultele protestante sau neoprotestante) a trăit până 
atunci, şi cel de al II­lea moment se referă la integrarea nou botezatului în cultul şi comunitatea 
creştină.
Prin ritualul de iniţiere, masoneria urmăreşte să­l întoarcă pe aspirant către vechea lume păgână, 
unde stăpâ