Sihastrul

Andrei Ciurunga
Andrei Ciurunga
Ajuns �n vale, pe un r�u �n spume,
asa cum scris-a pana de poet,
batr�nul Stefan glasui �ncet
catre sihastrul ce-a fugit de lume:

� C�nd am simtit pe-al tarii trup nepace,

m-am rasucit la Putna �n morm�nt
si-am rasturnat cinci veacuri de pam�nt
de pe pieptarul meu sa vin �ncoace.

Au ma sminteste ochiul ce se zbate,

sau nu m-ajuta mintea sa-nteleg?
Hotarul drept vi l-am lasat �ntreg
si-aflu acum Moldova jumatate.

V�nduta-ti oare hoardelor de-afara

�n t�rgul vremii, una din mosii?
Eu nu cunosc pe lume avutii
sa-mi poata pretui un colt de tara.

Sau nu cumva pe platose otelul

a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zagazul vechii mei dusmani
si-au slobozit din sulite macelul?

de ce nu bate ceasul de vecernii

�n pieptul Putnei � clopot necuprins?
Au taci si tu, batr�ne? Sau ti-au stins
faclia vietii viscolele iernii?

T�rziu abia, �n noaptea de carbune,

cu ochii grei de-at�ta nepatruns,
s-a �ndurat sihastrul cu raspuns:
� Maria Ta, eram �n rugaciune!

Ci nu pastra �n inima sminteala

ca nu plaiesii si-au iesit din minti
precupetind Moldova pe arginti,
asa cum le-ai purtat tu banuiala.

Ei zac �n lanturi l�nga haul marii

si trag �n juguri puse de calai.
Bicele �nsa nu le tin ai tai,
iar m�na ce loveste nu-i a Tarii.

Potop cumplit de neamuri fara cruce

se napustesc acum spre crucea ta,
dar �n zadar se-ncr�ncena sub ea
ca prea e sus si nu pot s-o apuce!

Maria Ta, �nsenineaza-ti fata,

arcasii n-au uitat sa dea la semn,
ei doar asteapta marele �ndemn
sa prinda lancea si sa ia s�neata.

Atunci de-a latul hoardelor dusmane

cu flori �n brate ne vom face drum,
caci nu vor fi zapoarele de-acum
sa ne opreasca iuresul, Stefane!

Si-ti vom zidi biserica frumoasa

c�t se �ntinde cerul coviltir
sa-ncapa neamu-ntreg sub patrafir
ca sa-l primesti cuminecat acasa.