Vous êtes sur la page 1sur 2

VOIA LUI DUMNEZEU PENTRU CEI PE CARE II CONSIDERA EL APTI DE

MANTUIRE PRIN VOINTA LOR DE A CAUTA SPIRITUL LEGII

Orice lege se judeca, nu doar dupa ce scrie in lege si dupa spiritul legii.
Acest spirit insemna: ce a vrut de fapt legiitorul, cand a dat o anumita lege. Pentru a sti
cum se cuvine a fi interpretat spiritul legii, trebuie cunoscut, spiritul legiitorului prin
atitudinea lui de a se raporta la lege si a gandi cu privire la lege.
Cand vorbim de spiritul legii crestine, nimeni nu poate sti cum e judecata legii in raport
cu spiritul legii, fara a cunoaste spiritul si atitudinea lui Hristos fata de lege, si spiritul
legii. Prin spiritul de gandire a lui Hristos, pare ca El rasturna litera legii si intelesul clar al
legii. O aplicare oarba a legii, precum Legea Divina si respectiv legea lui Moise (ca Lege a
lui Dumnezeu), ucide legea si scopul legii.
Aplicand astfel legea, judecatorii ce au confirmat in fals, ca sunt judecatori pentru
Dumnezeu, I-au condamnat la moarte pe Sfantul Stefan si Hristos; Sfantul Stefan fiind
condamnat de Apostolul Pavel, inainte de a deveni cu adevarat judecator pentru
Dumnezeu, iar Hristos fiind condamnat de marii preoti, care L-au judecat mai inainte dupa
Legea lui Dumnezeu, si au hotarat condamnarea Lui la moarte, in care, Pilat, ca judecator
necunoscator al Legii lui Dumnezeu, a avut rol mai mult de calau decat de Judecator. Cand
se face o judecata nedreapta, judecatorul e calau si nu calaul care executa ceea ce spune
judecatorul. Si tot asa, se intampla cand cineva se foloseste de probe false pentru a chema
in judecata pe cineva care stie ca e nevinovat; (daca nu a fost cu putinta pentru judecator
sa-si dea seama de uneltirea probelor false, cel ce a chemat in judecata Invinuitul
condamnat la moarte pe nedrept, e calaul.)
Daca nu pricepem acest spirit al legii, dat de Dumnezeu prin Hristos – care e om
intrupat in Legea si Spiritul lui Dumnezeu, si Cel ce a fost numit de Dumnezeu pentru a
judeca neamurile, vom pierde calea mantuirii, asa cum Biblia ne spune ca: multi dintre
farisei si credinciosi fatarnici au pierdut calea mantuirii. Fiind vorba de pilda tanarului
bogat, sau si pilda fariseului care rugandu-se alaturi de un vames pacatos, ii multumea lui
Dumnezeu spunand dupa judecata lui ca, el este bun, milostiv si drept, si nu este precum
vamesul, pacatos.
Astfel in spiritul legii care trece peste lege, tocmai in interesul primordial al legii de a se
realiza scopul legii, prin Judecata lui Hristos se rastoarna legea. Dar se rastoarna doar acea
lege care in numele legii, indreapta judecata total contrar cu scopul legii.
Oare care a fost scopul legii, cand Hristos judecand dupa o lege care condamna curvele
si criminalii, a hotarat la Judecata Sa ca: curva prinsa in adulter sa nu fie condamnata dupa
lege si criminalul judecat si rastignit odata cu Hristos – care s-a cait pentru faptele sale, sa
nu fie niciunul condamnat, si amandoi sa fie declarati in veci demni pentru mantuire?
Deci, scopul si spiritul legii, este de a crea pentru comuniunea din cer a celor ce vor fi
mantuiti, oameni care au dobandit ca drept comportare statornica in constiinta lor (ca spirit
Dumnezeiesc ce conduce orice fapta a omului).
Vointa de neclintit, de a merge pentru totdeuna dupa legea lui Dumnezeu; si avend
aceasta vointa adanc inradacinata in mintea lor prin dragoste fata de Legea lui Dumnezeu,
recunoscuta si simtita prin dragoste si ratiune, ca drept legea cea mai buna pentru
comunitatea celor mantuiti.
Si, dimpotriva, fariseii si judecatorii inchizitori, au fost exclusi de Hristos in veci
exclusi de la mantuire pentru ca ei cu buna stiinta si dorinta pentru rau, foloseau rau legea,
cautand in a face din lege, o unealta de a anula prin lege, scopul legii si deci, de a ucide
legea. Atfel, a fost ucisa legea si scopul legii, cand au fost judecati Sfantul Stefan si
Hristos si ori de cate ori oamenii au fost si sunt judecati de judecatori inchizitori, care au
facut din lege o unealta pentru a ucide si a jefui si pentru a batjocori si descredita pe
Dumnezeu si Legea Sa desavarsita. Acesti judecatori inlocuind Legea lui Dumnezeu cu
scop de pace si aparare a tuturor ce sunt drepti si buni, cu o lege satanica, de razboi, care
ucide pe cei drepti si buni precum Sfantul Stefan si Hristos, si apara pe cei rai si nedrepti;
actioneaza total contrar cu scopul si sprijinul legii.
Avand, pe de o parte legea cea buna, Dumnezeiasca si pe de alta parte Legea lui
Dumnezeu folosita rau, ca lege Dumnezeiasca pervertita in Lege Satanica, vor fi pentru
mantuire toti aceia ce folosesc bine Legea lui Dumnezeu (in spiritul ei) si vor fi vor fi
pentru iad toti aceia care folosesc rau legea, cautand a folosi legea pentru a ucide scopul
legii si insasi legea.
Astfel, curatirea omului de pacate, pentru a deveni din pacatos om apt pentru mantuire,
se face numai atunci cand in constiinta omului patrunde spiritul Legii lui Dumnezeu,
pentru ca tot ceea ce face el sa fie condus de Legea lui Dumnezeu. Si cine e condus de
Legea lui Dumnezeu in spiritul ei, nu va face niciodata rau nimanui, pentru ca: in spiritul
Legii lui Dumnezeu, se include dragostea suprema si ratiunea cea mai inalta.
Deaceea, Dumnezeu da uitarii, pacate mari si rusinoase, cand omul a primit spiritul
Legii Dumnezeiesti, si dimpotriva scoate la iveala, toate rautatile si faptele ascunse, pentru
cei ce folosesc legea contrar cu spiritul ei, pentru a ucide legea.
Deci: pentru mantuire, cautati spiritul Legii Dumnezeiesti.

AMIN

Vous aimerez peut-être aussi