1

Noţiunea şi conţinutul conştiinţei juridice

Conştiinţa juridică este unul din elementele componente ale sistemului juridic al societăţii, care
determină existenţa dreptului obiectiv (pozitiv) şi a raporturilor juridice.
Structura conştiinţei juridice implică:
1. ideologia juridică este componenta conştiinţei juridice ce întruneşte ideile, cunoştinţele
juridice, convingerile şi reprezentările raţionale privind fenomenul (realitatea) juridică a societăţii.
Ideologia juridică se configurează sub acţiunea politicii legislative a statului, doctrinei juridice,
instruirii juridice, ş.a. factori politic, economic, naţional, internaţional.
2. psihologia juridică este componenta afectivă a conştiinţei juridice ce include stările
sufleteşti (emoţii, sentimente, aprecieri etc.) prilejuite de fenomenul juridic al societăţii sau în raport cu
acesta.
Distingem elementele intrinseci ale conştiinţei juridice (ideologia juridică şi psihologia juridică),
precum şi elementele extrinseci, de comportament (licit, ilicit).
— Conduita licită este efectul implicit al gradului avansat de ideologie juridică şi psihologie juridică
adecvată a membrilor societăţii.
-Conduita ilicită este efectul implicit al gradului insuficient de ideologie juridică şi psihologie juridică
a membrilor societăţii, manifestată în raport cu normele juridice în vigoare.
Funcţiile conştiinţei juridice sânt direcţiile şi modalităţile de manifestare intrinsecă şi extrinsecă a
conştiinţei juridice individuale, de grup, sociale.
1. de cunoaştere— cun (cognitivă) este procesul raţional de cunoaştere a fenomenului juridic
al societăţii, în special a dreptului obiectiv şi practicii juridice, implică acumularea, analiza şi
prelucrarea unui anumit volum de informaţie, date juridice de către individ, grup, societate în
ansamblu.
2. funcţia de apreciere — apreciere (evaluare, valorizare) este procesul de evaluare subiectivă,
a fenomenului juridic al societăţii, în special a dreptului obiectiv, a practicii juridice.
3. funcţia de reglementare (normativă) este exteriorizarea conştiinţei juridice individuale, de
grup, în cadrul raporturilor juridice. În aspect pozitiv, funcţia normativă a conştiinţei juridice se
manifestă în procesul realizării dreptului de către destinatari, executarea obligaţiilor juridice,
exercitarea drepturilor subiective. Funcția de reglementare a conştiinţei juridice, în aspect negativ, se
manifestă prin încălcările de drept, prin conduita activă sau pasivă ilicită a indivizilor şi grupurilor.
Deformările conştiinţei juridice sânt abaterile conştiinţei juridice, care se constată în urma
acţiunii factorilor nefavorabili asupra ei. Deformările conştiinţei juridice sânt:
1. profesionale — consecinţa unor factori nocivi profesionali;
2. represive – aplicarea conştientă a violenţei faţă de populaţie de către reprezent organelor de
drept;
3. criminale – atitudinea tolerantă a reprezentanţilor organelor de drept faţă de încălcările de
drept şi săvârşirea faptelor ilicite.
Defectele conştiinţei juridice sânt neajunsurile conştiinţei juridice, care ne arată un grad insuficient de
maturitate a acesteia. Defectele conştiinţei juridice sânt:
1. Nihilismul juridic este un defect al conşt juridice care se manifestă în atitud negativă faţă de
drept .
2. Fetişismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în atitudinea
exagerată faţă de autoritatea legii şi recunoaşterea forţei coercitive a dreptului.
3. Idealismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în atitudinea
exagerată faţă de dreptăte şi absenţa activismului juridic.
4. Relativismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în conştientizarea
caracterului relativ al dreptului.
5. Subiectivismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în atitudinea
unilaterală faţă de prevederile legale: acceptarea dr subiective şi neglijarea îndatoririlor juridice.
6. Infantilismul juridic este un defect al conştiinţei juridice care se manifestă în cunoaşterea
insuficientă a dreptului şi atitudinea neadecvată (infantilă) faţă de fenomenul juridic.
Conştiinţa juridică ca fenomen juridic caracteristic societăţii umane, ca emiţător de aspiraţii,
sentimente şi idei parvenite din partea subiecţilor de drept (în special, din partea celor implicaţi în
activitatea de creare a normelor juridice şi care se admite că sunt purtători ai conştiinţei juridice la
nivel de societate sau al unui grup social), în temeiul cărora se elaborează normele juridice, este supusă
influenţei unor factori de configurare de natură diversă. Fiind un fenomen adiacent dreptului, emanat
 2

din societate, conştiinţa juridică cu componentele sale ideologic şi psihologic cunoaşte înrâurirea
factorilor specifici mediului natural (care include aria geografică, factorii biologici, fiziologici,
demografici, caracteristici unei naţiuni), mediilor social şi politic, economic, cultural şi ideologic.
Menţionăm că totalitatea factorilor de configurare a conştiinţei juridice se influenţează reciproc, or,
spre exemplu, o politică economică se va baza pe o ideologie promovată de partidele politice aflate la
guvernare şi încorporată în actele legislative. De asemenea, conştiinţa juridică a subiecţilor de drept
este indiscutabil influenţată de activitatea (ideile) structurilor organizate ale statului, inclusiv organelor
de ocrotire a normelor de drept, ba chiar şi de partidele politice, organizaţiile neguvernamentale.
Dimensiunea juridicului – conştiinţa juridică este una flexibilă, mijlocită de ipostazele ce provoacă
evoluţia dreptului, a societăţii umane. Influenţa factorilor de configurare a conştiinţei juridice ar trebui
să rezide în formarea unui sistem legislativ capabil să asigure egalitatea deplină a tuturor membrilor
societăţii, precum şi posibilitatea de manifestare nestingherită a fiecărui subiect de drept în parte, în
temeiul libertăţii şi demnităţii. Conştiinţa juridică, ca un factor important pentru dezvoltarea sistemului
legislativ, pentru realizarea în practică a drepturilor şi libertăţilor persoanei, pentru punerea în aplicare
a normelor juridice, are un rol esenţial în viaţa socială a statului. Astfel, conştiinţa juridică îşi are
aportul său masiv în procesul de creare a normelor juridice. Prin intermediul conştiinţei juridice, are
loc transpunerea în normele de drept a intereselor marii majorităţi a membrilor societăţii şi a valorilor
sociale. După cum este cunoscut, procesul de formare a normelor juridice are la bază activitatea
conştientă şi volitivă a persoanelor implicate în procesul dat, adică anumite interese şi necesităţi sunt
trecute cel puţin prin conştiinţa juridică a acestor persoane (în unele cazuri, fiind trecute chiar prin
conştiinţa juridică a subiecţilor de drept). În acest mod, calitatea şi corespunderea normelor juridice cu
necesităţile societăţii, dar şi procesul ulterior de realizare a acestora, sunt în dependenţă directă de
gradul de dezvoltare a conştiinţei juridice a persoanelor implicate în procesul de creare a dreptului,
precum şi a cetăţenilor. De asemenea, conştiinţa juridică a populaţiei are un mare impact în procesul de
transpunere a dreptului în viaţă, cu cât conştiinţa juridică a indivizilor este mai dezvoltată, cu atât şi
normele juridice sunt mai bine înţelese şi se realizează într-un procent mai mare. Astfel, rolul
conştiinţei juridice în viaţa socială a societăţii se manifestă în două direcţii principale: în procesul de
elaborare a dreptului şi în procesul de realizare a acestuia. O conştiinţă juridică dezvoltată presupune
cunoaşterea adecvată a normelor juridice de către subiecţii de drept, respectarea benevolă a normelor
juridice de către cetăţeni, asigurarea ordinii de drept în societate, participarea activă a cetăţenilor la
viaţa socială şi juridică a statului, consolidarea societăţii civile, respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţenilor de către organele de stat, încrederea deplină a cetăţenilor în organele de drept, în instanţele
de judecată, infracţionalitate redusă etc.

Cultura juridică este o varietate a culturii generale, care constă în posedarea cunoştinţelor
juridice cu privire la realitatea juridică a societăţii şi în valorizarea dreptului.
Cultura juridică poate fi examinată ca un sistem constituit din subsisteme:
-cultura conştiinţei juridice implică intuiţia juridică, ce permite de a distinge admisibilul de
inadmisibil, cunoştinţele, reprezentările şi convingerile juridice;
— cultura conduitei licite implică orientări juridice adecvate, un anumit nivel de activism juridic,
care-i permit individului să acumuleze şi să valorifice cunoştinţe şi deprinderi juridice;
— cultura legiuitorului implică cultura legiferării;
— cultura justiţiabilului implică cultura actului de justiţie;
— cultura agenţilor de aplicare a dreptului implică cultura activităţii de aplicare a dreptului de către
organele competente ale statului.
În dependenţă de grad (nivel), distingem:
1. cultură juridică comună, denotă lipsa cunoşt şi deprinder juridice, având caracter
neprofesional;
2. cultură juridică profesională este caracteristică juriştilor şi denotă cunoştinţe teoretice şi
deprinderi practice adecvate în domeniul dreptului;
3. cultură juridică ştiinţifică (doctrinală) denotă un nivel avansat de pregătire teoretică.
Cultura juridică, îndeplineşte mai multe funcţii:
1. de cunoaştere (cognitivă) implică asimilarea patrim cult-juridic autohton şi al ţărilor străine;
2. de reglementare implică realizarea normelor juridice sub forma respectării, executării şi
aplicării de către destinatari;
 3

3. de valorizare (normativă) implică autoevaluarea şi evaluarea conduitei individuale, a

activităţii organelor publice prin prisma prevederilor normelor dreptului pozitiv;
4. comunicativă implică armonizarea interesului privat cu cel public, în procesul com şi
instruirii jur;
5. de prognozare implică tendinţele de dezvoltare a legislaţiei şi aplicării dreptului, problemele
de consolidare a legalităţii şi ordinii de drept. După nivel, titulari şi funcţii, observăm că cultura
juridică este strâns legată de conştiinţa juridică, mai mult ca atât, cultura juridică se bazează pe
conştiinţa juridică. Cultura juridică este o categorie juridică mai largă decât conştinţa juridică, deoarece
înglobează nu numai elementele ideologic şi psihologic, dar şi calitatea legiferării şi aplicării dreptului,
tehnica juridică, eficienţa legislaţiei etc.
Cultura are un rol fundamental în cadrul unei societăţi democratice, întrucît de nivelul de
dezvoltare a culturii politice, juridice şi morale depinde maturitatea democraţiei şi a societăţii civile. În
ce priveşte cultura juridică, aceasta se impune în atenţie prin contribuţia sa nemijlocită la orientarea
normativ-valorică a societăţii în sfera dreptului şi a legalităţii, ordonînd conduita indivizilor în vederea
asigurării securităţii lor. Ea exercită o influenţă considerabilă asupra tuturor sferelor de activitate ale
statului de drept.
Fiind un fenomen deosebit de complex, cultura juridică (ca ansamblu de valori spirituale în sfera
dreptului) este strîns legată de cultura morală, exercitînd o influenţă colosală asupra celor mai decisive
procese politico-sociale din societate, precum: activitatea de creare a dreptului, realizarea/executarea
legilor, funcţionarea mecanismului de stat, metodele de acţiune a organelor puterii etc. [20, p. 18].
Aceste momente ne permit să constatăm că nivelul culturii juridice, gradul de dezvoltare al acesteia
determină, în cea mai mare parte, succesul modernizării statului şi a societăţii (în special, dinamica
transformărilor în societăţile tranzitive [19, p. 267]). Mai mult, de nivelul acesteia depinde stabilitatea şi
bunăstarea unui popor. Pornind de la aceasta, în prezent, a devenit destul de clar că edificarea statului
de drept şi dezvoltarea societăţii civile în RM depinde atît de nivelul de dezvoltare a relaţiilor social-
economice, politice şi morale din cadrul societăţii, cît şi de nivelul culturii juridice a exponenţilor puterii
publice.
Specificul culturii juridice a societăţii constă în aceea că nivelul şi starea ei depind în mare
parte de funcţionarea însăşi a puterii de stat. Desigur, sub acest aspect nu trebuie ignorat faptul că
cultura juridică este atît un sistem, cît şi un rezultat al celor mai complexe relaţii socio-juridice dintre
stat şi societate. De aceea, calitatea culturii juridice depinde de ambii subiecţi (statul şi societatea),
statului revenindu-i rolul principal în ridicarea nivelului acesteia. Prioritatea statului în sfera dată este
determinată de însăşi istoria sa şi mentalitatea poporului său. Este destul de relevant în context
cercetătorul rus I.A. Iliin, care subliniază că „statul se bazează şi se menţine doar datorită conştiinţei
juridice a cetăţenilor şi puterii sale” Din această perspectivă, pe bună dreptate se consideră că statul care
nu se bucură de autoritate în faţa cetăţenilor nu este în drept să spere la un nivel înalt de cultură juridică
din partea poporului său.
Cu regret, modelul contemporan al societăţii noastre, influenţat în mare parte de istorie şi
transformările din ultimele două decenii, s-a dovedit a fi imperfect atît sub aspect economic, cît şi
cultural. Nici statul în ansamblu, nici societatea nu dispun de un nivel suficient şi necesar de cultură
juridică, corespunzător perioadei contemporane. Acest fapt se manifestă sub diferite aspecte.
Funcţionarii publici cu un nivel redus de cultură juridică exercită o influenţă negativă asupra relaţiilor
sociale prin aceea că admit abuzuri şi excese de putere, folosesc prerogativele de putere în scopuri
personale egoiste, manifestă o lipsă vădită de respect faţă de lege. Nivelul scăzut al culturii juridice a
legiuitorului are un impact negativ mai ales asupra calităţii actelor legislative şi, în consecinţă, a
eficienţei practice a acestora. Acelaşi nivel de cultură juridică din sistemul justiţiei generează
supraîncărcarea instanţelor, tergiversarea proceselor, neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti, admiterea de
erori judiciare şi exercitarea arbitrară a justiţiei. Toate aceste manifestări conturează un tablou destul de
sombru al realităţii societăţii noastre, care nu doar ne îngrijorează, dar pun în pericol însăşi viitorul
democratic al statului. Prin urmare, apreciem ca fiind deosebit de actuală şi oportună necesitatea
dezvoltării cu precădere a culturii juridice la nivelul autorităţilor statului, al funcţionarilor publici şi
demnitarilor de stat [22, p. 34]. Un prim pas în această direcţie ar consta în abordarea ştiinţifică a esenţei
şi particularităţilor culturii juridice a exponţilor puterii, cît şi înţelegerea rolului decisiv al acesteia
pentru progresul societăţii.