14 MIHAI CHIOVEANU

INSTAURAREA REGIMUL NAZIST

Naşterea mişcării naţional-socialiste şi apariţia NSDAP

Mişcarea nazistă a fost una din multiplele mişcări anti-democratice de

tip fascist active în Europa în perioada interbelică, dintre care cele mai
multe au inclus antisemitismul ca pe unul dintre punctele centrale ale
programului lor politic.
În Germania, criza politică acută a anilor 1920-1930 avea să ducă
la colapsul treptat al democraţiei, facilitând totodată ascensiunea la
putere a NSDAP. Numirea lui Hitler în funcţia de Cancelar al
Germaniei în ianuarie 1933 a fost urmată de trecerea rapidă, într-o
perioada de numai câteva luni, de la democraţia parlamentară la
regimul totalitar. Nefiind multumiţi doar cu acapararea puterii
politice, juridice şi cu deţinerea controlului asupra multora dintre
instituţiile statului, naziştii au vrut să schimbe integral structura
socială în conformitate cu propria lor viziune. Această viziune a fost
implementată prin preluarea organizaţiilor de tineret, a sindicatelor şi
a diferitelor asociaţii profesionale. In plus, naziştii au folosit teroarea
organizată cu scopul de a-şi intimida adversarii politici şi ideologici.
Toate acestea au culminat cu stabilirea şi punerea în funcţiune a unei
reţele de lagăre de concentrare pentru prizonieri politici şi alte
categorii de persoane considerate indezirabile. Naziştii s-au folosit
foarte mult de propagandă pentru a inocula germanilor propria lor
viziune asupra lumii. Au preluat instituţiile culturale şi au reorganizat
sistemul educaţional. Realizările politice şi economice ale naziştilor
din primii ani cât şi efortul de a-şi plasa activităţile într-un cadru legal
au condus la o largă susţinere a regimului, uneori chiar şi din partea
acelora care nu se considerau nazişti.
 HOLOCAUSTUL: UN AVERTISMENT AL ISTORIEI 15

Prăbuşirea Republicii de la Weimar

Republica de la Weimar a fost creată după înfrângerea Germaniei în

primul război mondial şi se poate spune că nu a reuşit să se consolideze şi
să găsească suficientă susţinere din partea populaţiei în primul rând
datorită lipsei unei tradiţii democratice în istoria Germaniei moderne.
Încă din primii săi ani, republica s-a văzut nevoită să facă faţă
violenţei politice şi agitaţiei propagandistice anti-democrate a mişcărilor
şi partidelor de extremă stânga şi dreapta. Acestea din urmă proliferau şi
datorită crizei economice aproape permanente cu care avea să se
confrunte în acea perioadă Germania. Obiectivul final al tuturor acestor
grupări radicale era prăbuşirea Republicii de la Weimar.
Chiar de la începuturile republicii, Partidul Naţional-Socialist
Muncitoresc German fondat în 1919 şi condus din 1920 de către Adolf
Hitler a combinat activitatea politică cu violenţa de stradă şi a încercat
încă din 1923 să preia, prin organizarea unui putsch, conducerea în
Bavaria. Deşi lovitura de stat a eşuat, partidul nazist a continuat să lupte şi
să aştepte momentul prielnic preluării prin orice mijloace a puterii.
Ultimii ani ai Republicii de la Weimar au fost caracterizaţi de o criză
politică constantă şi de o rapidă prăbuşire economică. Acest lucru a
permis naziştilor să se impună drept principala mişcare politică populară
de protest, anti-capitalistă, anti-democratică, anti-liberală şi singura
capabilă să oprească "ameninţarea comunistă." Preşedintele Paul von
Hindenburg, care încerca să stabilizeze sistemul politic german, a fost
convins de către anumite facţiuni conservatoare să îl numească pe Hitler,
liderul celui mai numeros partid de opoziţie din Reichstag (parlamentul
german) în funcţia de Cancelar al Germaniei, în ianuarie 1933. Eroarea
fatală a conservatorilor conduşi de aristocratul Franz von Papen a fost
aceea că au crezut că vor putea să-l controleze astfel pe Hitler, care la
rândul său avusese grijă să se prezinte ca un respectabil lider politic,
renunţând parţial la radicalismul anilor de început.

Foto: Adolf Hitler, investit cancelar al

Germaniei, dând mâna cu preşedintele
Hindenburg. În spatele lui Hitler,
Herman Goring în uniformă militară
16 MIHAI CHIOVEANU

Regimul terorii de stat după 1933

Una din trăsăturile distincte ale regimului nazist a fost, încă
de la început, folosirea violenţei instituţionalizate. Sistemul
riguros organizat de terorizare a populaţiei a culminat cu
crearea lagărelor de concentrare. Primul lagăr, cel de la
Dachau, a fost înfiinţat în martie 1933. Aceste lagăre au fost
folosite pentru suprimarea şi, în unele cazuri, re-educarea
oponenţilor politici ai regimului. Lagărele au devenit,
totodată, încă de la început, instrumente de exploatare a
prizonierilor prin muncă forţată.

Foto: grup de
deţinuţi politici
(dreapta)

Dictatura "legală"
Pe 27 februarie, clădirea Reichstag-ului din Berlin a fost incendiată. Naziştii, care
i-au acuzat pe comunişti de acest incident, au folosit situaţia drept pretext pentru
suprimarea libertăţii politice în Germania. Începând din acel moment, naziştii au
desfinţat toate celelalte grupări politice şi au suprimat libertatea de asociere şi
libertatea cuvântului. Peste doar o lună, pe 23 martie, Reichstagul adoptă, în ciuda
opoziţiei social-democrate şi în absenţa blocului comunist (ai cărui reprezentanţi fuseseră
Foto: Reichstag-ul arestaţi), Actul de Împuternicire prin care Hitler capătă puteri discreţionare.
în flăcări (stânga)
 HOLOCAUSTUL: UN AVERTISMENT AL ISTORIEI 17

Propagandă, cultură şi educaţie în al Treilea Reich

Naziştii au preluat curând controlul total asupra presei şi radioului şi s-au
folosit de acestea pentru a răspândi propria ideologie. Au înfiinţat în acest scop
chiar şi un Minister al Propagandei. În acelaşi timp, sistemul educaţional
german a fost folosit pentru a propaga naţional-socialismul în rândul tinerilor.
Şcolile şi organizaţiile de tineret, centrele culturale şi artistice, au fost
deasemenea subsumate acestui efort general de educare a tinerilor în spirit
nazist.

Foto: membrii Hitlerjugend lipind afişe

antisemite

Harta 4..Comunităţile evreieşti din Germania în 1933 şi

locaţia primelor lagăre de concentrare