Vous êtes sur la page 1sur 18

Despre terorism, toleranță și libertate de exprimare

Când vine vorba de libertatea de exprimare, pentru Uniunea Europeană, ea e la fel de sacrosanctă ca porcul de
Crăciun. UE ne-a reglementat prin norme întru totul viața nouă, cetățenilor ei: cum să ne tăiem porcul de Crăciun,
cum să ne mulgem vacile, cum să ne stropim legumele, cum să ne purtăm cu homosexualii, cu toate minoritățile
și cum să ne adresăm lor ș.a.m.d. S-a gândit la absolut toate. Mai puțin la: cât de departe poate merge libertatea
de exprimare în privința religiei (altora) și cum ar trebui pedepsită blasfemia (evident pecuniar, contravențional, nu
cu moartea) - adică exact ce ține de demnitatea profundă a individului.

Există legi europene împotriva atacurilor xenofobe, antisemite și iredentiste. Nu putem nega Holocaustul, dreptul
țiganilor de a-și înmormânta copiii în Franța și n-avem voie să comentăm deșanțarea paradelor gay pe
bulevardele capitalelor europene, în schimb avem voie să-i măscărim pe Iisus, Mahomed Dumnezeu și Moise în
caricaturi, fără ca măcar să primim o amendă administrativă. OK din partea creștinismului și iudaismului, mai
tolerante, numai că islamismul vede lucrurile altfel. E-adevărat: oamenii aia nu au publicat caricaturile cu Profetul
în țările islamiștilor ci în propria lor țară, laică, civilizată și tolerantă, care i-au acceptat pe ceilalți, de altă religie,
fără prea mari condiționări, le-a dat voie să imigreze, să se stabilească și să muncească acolo, în țara și
continentul (sic!) cu care n-au nicio legatură etnică și culturală. Ca român get-beget foarte greu obții, într-un
târziu, cetățenie franceză - ca magrebian: nicio problemă! Caricaturile defăimătoare nu le-au fost parașutate
cetățenilor din Maghreb sau Orientul Mijlociu ori Arabia, nu le-au fost impuse, băgate pe gât, nu a fost nimeni
abonat cu de-a sila la publicația respectivă - au apărut în Franța, într-o publicație franceză. Pentru francezi! Și
totuși: dacă UE a găsit răgazul și resursele să reglementeze până și cum respirăm, de ce nu s-a gândit la lucruri
mult mai spinoase, mai sensibile și mai "letale"?!

Mult-trâmbițatul Război Împotriva Terorismului a fost pierdut încă înainte să înceapă. Nicio țară-sponsor al
terorismului internațional nu a fost izolată, după 11 septembrie 2011, măcar cu un imaginar gard de sârmă
ghimpată. De ce? Din interese economice. Multe din organizațiile teroriste nu au fost declarate și recunoscute ca
atare, din interese și mai obscure. Unul din campionii acestui sabotaj și ne-izolări a fost chiar statul francez. A
recunoscut regimul terorist Hamas și a păstrat legături cordiale cu Siria, Iranul și alții, s-a abținut de la multe
sancțiuni economice, a tolerat pe teritoriul său lideri islamiști radicali, dubioși, dar nu s-a sfiit să izoleze și să
acuze Israelulul, în războaiele sale legitime împotriva terorii. Acum, surprinzător (?), maghrebienii pe care i-a
adoptat cu nemiluita din colonii au generat vârfuri radicale, extremiste, fanatice, criminale. O întâmplare? Nu -
doar o consecință a unei toleranțe părtinitoare, absolut păguboase nu numai pentru Franța, ci pentru întreaga
Europă.

Crimă, libertate, religie 12 ianuarie 2015, 07:26 Citesc mai târziu download pdf print article ArticolComentarii 293 citeste totul despre:
atentat terorist in franta atentat paris libertate de expresie caricaturi charlie hebdo +18 (106 voturi) 997 share 10 inShare 24 Live
Aboneaza-te la newsletter Abonare Cred că aproape nimic n-a rămas nespus cu privire la tragedia petrecută zilele trecute la Paris.
Lucrurile sunt, mai mult decît în alte cazuri, deopotrivă simple şi greu sistematizabile. Confuzia vine din faptul că (cel puţin) trei probleme
distincte au fost aduse de desfăşurarea evenimentelor în acelaşi plan, cînd, de fapt, ţin de planuri diferite. DE ACELASI AUT OR Cu
loialitatea-n gard Religia, şcoala şi dreapta măsură Portrete de ziarişti Prin contaminare reciprocă, cele trei probleme îşi pierd
contururile, ceea ce suspendă înţelegerea corectă a fiecăreia în parte. 1. Crima. Luată în sine, chiar şi fără legătură cu ci rcumstanţele
specifice ale cazului „Charlie Hebdo”, crima este odioasă. Nicio crimă nu poat e fi scuzată (probabil cu excepţia celei comise – accidental
- în legitimă apărare). Cu atît mai puţin, crima conotată religios. Din punctul meu de vedere, a ucide în numele lui Dumnezeu ( şi – cinstit
vorbind – nici creştinismul n-a fost scutit, în anumite momente ale istoriei sale, de fanatismul sîngeros al unor „militanţi” zeloşi) este un
păcat „strigător la cer”. Aş îndrăzni să spun că e un păcat împotriva Duhului Sfînt, de vreme ce refuză libertatea Duhului „d e a bate
încotro vrea” şi presupune uzurparea Judecăţii divine prin suficienţa isterică a judecăţii omeneşti. Asasinii de la Paris nu au, aşadar,
nicio justificare, nicio „motivaţie” acceptabilă, nicio „circumstanţă atenuantă”. Nu poţi decît să condamni fapta, să deplîngi soarta
victimelor, să fii solidar cu suferinţa indusă la nivelul întregii planete de cîţiva bezmetici. 2. Libertatea de expresie. Întrucît crima s -a
petrecut în redacţia unei gazete, în urma unor caricaturi socotite de musulmani ca fiind blasfematoare, tema crimei a fost as ociată strict
temei dreptului la liberă exprimare. În realitate, e vorba de două subiecte diferite, pe care doar circumstanţele recente le-au adus
laolaltă. Pentru orice jurnalist, pentru orice scriitor, pentru oricine se manifestă public, problema ”libertăţii de expresie” trebuie să fie
materia unei reflecţii constante. Ea este temeiul etic al meseriei, cheia legitimităţii ei, virtutea şi riscul ei cotidian. N enorocirea de la
„Charlie Hebdo” nu e decît un caz extrem, de natură să confere noţiunii cu pricina un palpit dramatic, un nimb de ”imperativ absolut”, o
aură mistică. ”Nu există limite pentru libertatea de expresie!” spun, surescitaţi, gazetarii şi ”oamenii de bine” din întreag a lume. ”Nimic nu
poate îndreptăţi glonţul care ţinteşte spre creion!” Aşa e! Oricît de inacceptabil ar fi, pentru unii, conţinutul unei fraze sau al unei
caricaturi, „corecţia” nu poate veni pe ţeava puştii. E una dintre achiziţiile salutare ale civilizaţiei noastre. Pe de altă parte, ”libertatea de
expresie” nu trebuie definită doar în condiţii de criză, de negociere acută. Sigur că, dacă am de ales între crimă şi libertatea de expresie,
aleg libertatea de expresie. Numai că nu pot avea o imagine rezonabilă şi nuanţată a „libertăţii de expresie”, dacă o analizez doar în
condiţii de provocare ultimativă. Problema nu e ce fac cu libertatea de expresie, cînd sunt cu pistolul la tîmplă. Problema e ce fac cu

la capătul unor îndelungi sacrificii.stigmatizarea oricărei religii. Pe sc urt: cred că am dreptul. sunt de altă opinie)? E b ăşcălia o valoare atît de înaltă. ”angajarea ”trendy”. idolatrizarea ”libertăţii de expresie” devine o licenţă primejdioasă. cînd mi se dă voie să mă comport liber? Dacă vrem să dezbatem cu folos acest subiect. În aceste condiţii. interzice şi ea ”îndemnul la ură religioasă” şi ”incitarea la discriminare”. mari şi subtile derapaje psihologice. Sunt doar înregimentaţi euforic în ideologii la modă. N-au citit Biblia. contrar bunei-credinţe”. Ce răspunderi îmi creează acest drept? Ce responsabilitate îmi revine. Chiar şi codul nostru civil (art. e limpede că se pronunţă asupra subiectului inşi care nu-i stăpînesc substanţa. 15) stabileşte că ”nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul. fără emotivitatea colaterală a unei împrejurări fierbinţi. ”necesare într-o societate democratică”. mari neglijenţe sociale. încît merită să învrăjbim lumea de dragul ei? Merită un banc bun consecinţa unei hecatombe? Care sunt graniţele tolerabile ale batj ocurii? Poate fi ea un sens de viaţă? În articolul 10 (punctul 2) al celebrei ”Convenţii pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale” se spune. necesare. au apărut. sau pentru a-ţi face un profil interesant. igienice limite ale acestei preţioase libertăţi. Fie (în tabăra creştină) anatema la adresa islamismului. o formă de exaltare ”post-modernă”. văd mai curînd mari stîngăcii politice. Religia. unei tensiuni de ordin religios. Oricum. cred. restrîngeri şi sanc ţiuni”. E oare permis să putem spune orice despre oricine şi despre orice? Şi dacă avem dreptul să ne riscăm viaţa pentru opiniile noastre. eventual. Nu putem intra. pentru a face rating. În marginea dezastrul ui parizian. ”Anything goes!” Administrarea inteligentă şi cuviincioasă a libertăţii de expresie e una dintre probele profesionistului adevărat. civilizaţiei interioare. alegi obscenitatea. avem dreptul să punem în pericol şi viaţa altora (care. că orice libertate comportă îndatoriri şi poate fi supusă unor ”condiţii. să cer public limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie. n-au reflectat niciodată serios asupra unei agende spirituale autentice. în numele libertăţii de expresie. în ”războiul” voios. calm. secularizată.această libertate în exerciţiul zilnic al profesiunii. inevitabil. kitsch-ul. mari lacune juridice. bunului simţ să mă ajute. fie (în ampla tabără atee. hărţuirea grobă. al ”provocării” ca mod de viaţă. atîta cîtă e. în primul rînd. pui umărul la compromiterea unei valori obţinute cu greu. impertinenţa demolatoare. în detalii. 3. nu se cheamă că îţi exerciţi libertatea de expresie. în fond. totuşi. ca fiind o supravieţuire ilicită şi subversivă a „obscurantismului” în plină şi binecuvîntată modernitate. Constituţia României. Or. Dar ceea ce s-a întîmplat la Paris nu se datorează. . În fundal. mai exact s ă cer legiuitorului şi spiritului civic. în jubilaţia contestării. ori într-un mod excesiv şi nerezonabil. irităriile curente la adresa religiei în genere. fără riscuri. dar şi bunei cuviinţe. ci c ă abuzezi de ea şi că. trebuie să gîndim cuviincios. n-au citit Coranul. acum. ”luminată”) . toate reglementările lumii vorbesc despre inevitabile. Dacă.

în drepturile universale ala omului şi cetăţenilor. Ei nu credeau în particular şi în impunerea acestui particularism tuturor. evreu de origine alsaciană. reprezentanţii Bisericii Catolice şi a vechii lumi „regale”. Opinia publică s-a împărţit în două iar cele două baricade tratau problema radical difeirt. . însă care pot deveni valabile pentru toţi. Patapievici . manele. Cu cine ne solidarizăm? 12 ianuarie 2015. despre i/emigranţi sau despre limita libertăţii. care credeau în valori universale.. în faţa aceleaşi dileme doar că la o scară mult extinsă. Top 5 cultural 2014: carte. copiii revoluţiei universale. Şi unii şi alţii condamnă astfel de gesturi inumane şi aici vedem foarte clar că viaţa este valoarea comună pe care o împărtăşim şi nu e vorba despre nici o ciocnire a “civilizaţiilor”. aşa cum Breivik nu e reprezentativ pentru lumea creştină europeană actuală. Terorismul nu e reprezentativ pentru lumea musulmană. STUDIU Cine sunt. Să nu încercăm să facem o listă a crimelor pentru că noi „europenii civilizaţi” s-ar putea să cîştigăm în faţa “barbarilor” la scor. naţiune. Aceasta era Franţa particularului. tragedia Charlie Hebdo ne aduce. Nu. valori care ne dezbină şi ne pun în război de mii de ani sau continuăm să construim universalismul destul de fragil pe care-l avem (drepturi ale omului şi cetăţeanului universale. „civilizaţie” etc). 11:20 Citesc mai târziu download pdf print article ArticolComentarii 0 citeste totul despre: afacerea dreyfus charlie hebdo atentat terorist in franta libertatea de exprimare terorism islamism europeni civilizatie morti in pakistan occidentali 0 (0 voturi) 1 share 0 inShare 2 Live Aboneaza-te la newsletter Abonare Ce ne învaţă Afacerea Dreyfus? Un amic îmi spune că e bine să ne reamintim Afacerea Dreyfus. arte vizuale. teatru. cu valori particulare bine ierarhizate şi impuse celorlalţi. aristocraţia. Întrebarea fundamentălă care se pune acum este următoarea: după toată această nebunie şi crimă mai este cu putinţă promovarea şi practicarea unor valori universale? DE ACELASI AUTOR Mâna de lucru & temele actuale pe înţelesul lui Liiceanu.. cu Émile Zola în frunte.. Cum îl cheamă pe primul poliţist mort? Cumva Ahmed? Dar pe corectorul mort? Cumva Mustafa? Sînt şanse ca cei doi morţi (din 12) să fi crezut în acelaşi dumnezeu ca şi teroriştii. poate chiar globală: revenim la obsesia particularităţii pe care vrem să o impunem celuilalt (identitate particulară. ce vor şi în ce cred tinerii români? Tragedia care poartă numele simbolic Charlie Hebdo ne re-pune în faţa dilemei puse de Afacerea Drezfus. legi şi drepturi universale care să nu distrugă neapărat particularul. armantei. întrebarea pusă era: „ce însemnă să fii cetăţean francez?”. Atunci. În principiu. film. religie. Pe de o parte a baricadei se aflau reprezentanţii de seamă ai puterii. cum spuneam.. muzică. ci în găsirea unor valori. după încercarea de condamnare a soldatului Alfred Dreyfus. drepturi sociale şi economice universale) pentru a depăşi aceast impas? Ne solidarizăm şi cu Ahmed? E multă isterie acum şi ea vine din toate direcţiile. această tragedie nu este despre musulmani. Pe cealaltă parte a baricadei se aflau cîţiva intelectuali. Ei pledau pentru o ordine conservatoare. Nu ar strica.Tragedia Charlie Hebdo ne readuce în faţă dilema Afacerii Dreyfus. Aceasta era Franţa universalului. acuzat de transmiterea de documente secrete Germaniei.

Nu mă identific cu demersul jurnalistic al celor de la Charlie Hebdo. religios. . Oare „noi. marginal şi mai ales. Nu cred că azi mai putem vorbi de „libertatea de exprimare” fără a vorbi la pachet de toate libertaţile fundamentale duse. Să nu intrăm în logica post 9/11 pentru că vor plăti civili. sociale şi economice universal valabile. Puterea. nu-i aşa. Acestea vin şi din interiorul lumii noastre. e despre ceva universal. Nimic însă nu poate justifica o crimă. „libertatea de exprimare” are sens doar în măsura în care vrem să întărim democraţia pe toate palierele ei. E foarte b ine că avem principii. Deci nu e despre ceea ce noi numim orgolios „civilizaţie”. Asta nu exlude responsabilitatea. impuse şi limitate prin politici de stat.. e despre tragedie. imigranţi amărîţi şi cei lipsiţi de protecţie. nu ar trebui să fie întărită şi de alte libertăţi fundamentale: de la cele politice pînă la cele economice şi sociale? Pentru că. occidentalii” şi politicile noastre nu au nici o responsabilitate pentru ce se întîmplă? Oare nu avem o istorie colonială în spate şi intervenţii cu nemiluita în acel spaţiu care au lăsat răni adînci? Doa r „celălalt” este de vină? Şi mai ales. cu rădăcini în lumea „noastră”. care aici nu contează. Şi nu din cauza religiei. E despre moarte. să nu venim cu noi pachete de legi care ne împing înspre un stat poliţieniesc. Dar dacă ar fi să pornesc o discuţie serioasă despre „libertatea de exprimare”. e despre suferinţă. ci chiar în lumea „lor”. uităm însă foarte des. Nu e cazul să dăm foc la moschei. fireşte.Doar că altfel. nu doar din exteriorul ei. Cînd afirmăm "Je suis Charlie" trebuie să ştim că îi includem aici şi pe Ahmed şi Mustafa şi că sîntem solidari şi cu ei.. şi „ei” au acelaşi duşman.. aş începe cu cel puţin două întrebări. nu doar în sfera opiniei şi exprimării. A doua: oare „libertatea de exprimare” în felul în care este folosită şi practicată de lumea occidentală nu este cumva mai degrabă apanajul unui anumit tip de putere? Oare „libertatea de exprimare” ca să devină cu adevărat liberă. indiferent de geografie şi istorie. dar oare de ce nu am fost solidari şi de ce s-a scris atît de puţin acum o lună despre tragedia din Pakistan unde în atentatul revendicat de Al Qaida au fost ucişi 141 de oameni dintre care 132 de copii? Şi „ei” şi-au plîns copiii. occidentalii. Să nu uităm că istoria terorismului e lungă. Sper însă ca occidentul să nu intre în logica revanşei pentru că are o capacitate enormă de a multiplica rafinat violenţa şi de a bloca libertatea în numele „securităţii”. „Noi”. Dar nu cred că trebuie să condamnăm „lipsa de responsabilitate” şi „caracterul provocator” al jurnaliştilor de la Charlie Hebdo care se înscrie cumva în pattern-ul: „victimele sînt de vină”. „Libertatea de exprimare” are cu adevărat putere atunci cînd e sprijinită de libertăţile politice. Un stat poliţienesc nu e niciodată mai sigur. sau poate nu vrem să fim atenţi.. tinde mereu să devină Leviatan. săraci nevinovaţi. chiar dacă avem alte viziuni. că cele mai multe victime ale terorismului nu se află în spaţiul „nostru”. că sîntem solidari cu cei de la Charlie Hebdo. Prima: oare discursul nostru despre „libertatea de exprimare” precum şi despre modul nostru de a o folosi nu este cumva duplicitar? Oare criticile nostre îndreptate împotriva „unora” nu au unităţi de măsură diferite cînd vine cazul de „lumea noastră civilizată”? Ia să-i întrebăm şi pe „ei”. Iar terorismul poate fi antistatal.

Nu. nu crede în internet și nu crede în publicictate. prieteni. Dar nici măcar la blasfemie nu pretinzi că s-ar putea răspunde cu arme. Pentru mulți. January 12. de când. caricaturiști. Dar nu pentru toți. zi de zi. pentru că ne propovăduiți cumpătarea în timp ce n-o practicați. Le refuză. Pentru cei ce nu sunt religioși. la un momentdat. după multiple amenințări și agresiuni ale unor extremiști: “Trebuie să continuăm până când islamul va deveni la fel de banal precum catolicismul!”. cu prezență aproape zero pe rețelele de socializare și cu prezență realmente zero pe propriul site. atât de mult încât acesta a ajuns prezent până și în tezele de bacalaureat. Charlie Hebdo este o necunoscută. se pare că am început să punem la îndoială însăși bazele meseriei noastre. invitați. voi. Dar Charb a spus-o.poate fi terorism de stat îndreptat în interior sau în exterior. Din punctul meu de vedere. E și asta o declarație a oamenilor ălora despre compromis. Dar dincolo despre faptul că știm sau nu știm ce publică în mod constant Charlie. Ceea ce este. de dezvăluirea crimelor ce se fac în numele ei. Charlie Hebdo. nici măcar nu meritați efortul inseminării. cei de la Charlie nu și-au căutat-o. o tragedie la fel de mare ca moartea celor din redacția Charlie. modalitățile de abonare și un mesaj foarte simplu: “De vânzare. pentru că ofensează un dement care-i poate ataca fie fizic. Pentru oamenii religioși. Dacă pentru asta meritau să moară. Ei au făcut doar ceea ce fac de multă vreme. de incultură. asta ar putea fi blasfemie. de dezvăluirea idioțeniei și așa mai departe. de ironie. să scrii asta și să mai și publici. E ca și cum ai justifica lapidarea drept consecință firească a adulterului. la chioșcuri. 2015 0 Politică. Dacă nu i-aș cunoaște profund profesional pe unii care au căzut în această capcană. există: i-au luat peste picior pe idioți. Căci știu că dacă cineva ar veni la ei și le-ar spune să nu scrie despre un anume subiect. că “ăia” și-au căutat-o. polițiști & co. ești ziarist și gata. pare că a devenit o necesitate să folosești “pulă” și “pizdă’ într-un text pentru a-ți vinde mai bine rubrica sau cartea. cu toate drepturile lipsă care vin în același timp cu alegerea meseriei într-o țară ca România. în fiecare miercuri”. De când există site-ul celor de la Charlie. Este o publicație franceză. în insectarul cu cetepei. Poate de aceea nici în Charlie Hebdo și nici în Le Canard nu găsești poze cu pisici și nici poziții menite să panseze sensibilități exacerbate. dacă ești ziarist. pur și simplu. SAVATIE BAȘTOVOI: Despre moarte și caricaturi Monday. fie financiar. nici la mâna comentatorilor de net obișnuiți să obțină totul gratuit. Pur și simplu nu-mi dau seama. Într-o lume în care suntem bombardați de înjurături. ca și Le Canard Echainé. dincolo de faptul că le cunoaștem sau nu le cunoaștem istoria plină de ireverență. în diverse forme. Dar îi știu și cu atât mai puțin îi înțeleg. paznici. e doar normalitate. mai ales în aceste momente. Religie No tags Permalink . Despre asta este vorba într-un stat laic: nici măcar o singură religie nu este protejată de sarcasm. poate că nu putem înțelege de ce niște unii insistau să-și facă un cal de bătaie din ridiculizarea islamului. Iar discuția despre gust nici măcar nu-și are sensul. mai abititr s-ar înrăi și mai abitir ar scrie. Nu vor să fie nici la mâna advertiserilor. cu toate drepturile universal recunoscute dar nerespectate peste tot în lume. Netrăind conectați la lumea franceză. așa cum sunt cele ale fanaticilor de FB. de limbaj suburban. singurele lucruri pe care le puteai vedea acolo erau coperta ultimei ediții. poate. Să spui. Să-mi spui că ziaristul trebuie să-și cenzureze scrierile sau desenele de dragul confortului personal seamănă a recunoaștere că rostirea adevărului nu e mereu prioritară. nu înseamnă decât că ți-o cauți și tu. i-aș cataloga mai ușor. nu înțeleg resorturile care pot duce spre așa ceva. redactori. la rându-ți. Să nu uităm! Culpabilizarea Charlie e semn că “ăilalți” au învins 11 January 2015 Patrick André de Hillerin Nici nu știu despre ce este vorba. Atât. în orice formă.

În Rusia țaristă niște oameni au început să lipească pe ziduri caricaturi în care țarul. că învățam într-o școală care avea un panou cu caricaturi. de justiție echitabilă. În antichitate. . Caricaturile apar înaintea unei revoluții. a exprimat aceeași ură sinceră față de credințele altor oameni. Răsfoind. Caricatura este o invenție a modernității. prin caricaturile religioase cu caracter pornografic pe care le-au răspîndit. că îmi înveleam bucățile de pîine cu unt pe care mi le luam la școală în gazeta ”Pravda” care era plină de caricaturi. pe stradă. epigrame. care nu cred ca ei.Ce este o caricatură? Aș putea răspunde la această întrebare ca un copil educat de caricaturi. a fost declarată perioada de pace. de-a lungul scurtei mele vieți. Atunci ei s-au întors iarăși la caricaturi – aceste caricaturi au umplut Uniunea Sovietică și erau expresia celei mai sincere uri de clasă. iar oamenii de pe stradă îi priveau rîzînd. bancherul și preotul erau reprezentați într-o cușcă. ci ca armă a sistemului. Totul a început de la caricaturi. Peste cîțiva ani țarul a fost asasinat și sute de mii de preoți lichidați sau deportați în lagăre. unde majoritatea au murit în chinuri. Caricatura a ucis sute de milioane de oameni de la Revoluția Franceză pînă azi. A venit vremea cînd oamenilor care desenaseră oarecînd caricaturi li s-a zis că nu mai au voie să împuște preoți. glume. Am studiat pictura și. cînd locul fiecăruia în societate era clar și unde ponegrirea simbolurilor și a imaginii imperiale erau pedepsite cu moartea. Într-un cuvînt. că citeam cărți pionierești ilustrate cu caricaturi. După ce milioane de oameni au fost uciși și regimul socialist s-a instaurat în Rusia și țările cucerite prin crimă. reviste și cărți despre istoria omenirii. eram înnebunit de caricaturi. ură care a ucis sute de milioane de oameni. am desenat caricaturi. cu ce a avut ea rău și bun. dar nu ca operă a partizanilor. la rîndul meu. caricatura nu își avea locul. dispar în perioada măcelului și reapar pe timp de ”pace”. dacă vreți. comercianți și pe urmașii familiilor aristocrate chiar așa. Charlie Hebdo. am observat următorul lucru: caricaturile se înmulțesc atunci cînd cei care le fac nu pot ucide. Nu aș greși dacă aș spune că m-am născut într-o țară-caricatură: URSS. că îmi cumpăram înghețată și limonadă de la o alimentară pe peretele căreia era o caricatură. de libertate a expresiei. că uneori și oamenii îmi păreau caricaturi decupate din gazete.

Opriți-vă! Și dacă nu puteți desena ceva frumos. Franța. Frumusețea chipului uman a trezit dintotdeauna admirația. jurnaliști. cînd acest lucru nu se mai poate face în România. artiști. caricaturiști care umilesc. chiar și la cei pentru care diavolul nu există. toți cei care urăsc pe Hristos se bucură cînd văd caricaturile murdare de la Charlie Hebdo și le venerează ca pe niște icoane. Imperiile moderne nu au avut onestitatea imperiului antic roman în care religiile se întîmpla să fie interzise prin lege. ci au făgăduit în chip mincinos libertatea de exprimare cu gîndul ascuns de a extirpa în timp orice urmă de religiozitate. Cînd rîurile de sînge s-au scurs în pămînt și din pămînt au crescut iarbă și flori. chiar și cea religioasă. actori. regimul instaurat a declarat vreme de pace și a făgăduit să apere libertatea. Tragedia care a avut loc în aceste zile în Franța anunță eșecul reeducării de tip Pitești. Cîți oameni mai trebuie să moară pentru a apăra reputația unor caricaturi mizerabile și pornografice? Nici autorii acestora și nici alții nu au meritat să sfîrșească astfel. a avut orgoliul să proclame libertatea cu ghilotina și baioneta. totuși ea a fost încurajată. Viața este un preț mult prea scump și care poate fi plătit o singură dată. Din păcate. cînd preoții erau torturați fizic prin bătăi cumplite. bînd cafea cu ei. de care e plină lumea. Mărturia a fost făcută de Michel Catalano. ca și URSS. cum a fost și cazul creștinismului. batjocuresc. omul care a petrecut o oră în firma sa cu cei doi asasini. murdăresc pe toți cei care cred altfel decît sistemul. Acum. deși nu au opus rezistență și nu au luat ostateci. Strădania de a strîmba ceea ce este frumos vine de la diavol. priviți-vă pur și simplu. a încredințat să o facă celor de la Charlie Hebdo și altora ca ei.Această ură contravine legilor Franței și ordinii democratice. bufoni. iar psihic prin impunerea să înghită fecale și să bea urină într-un ritual demonic care batjocorea Taina Sfintei Împărtășanii. iar acum e aclamată de spuma națiunilor europene. În acest scop au fost folosite batalioanele de scriitori. isteria a cuprins întreaga Europă. deși presa a trîmbițat că managerul fusese luat ostatec. Există mărturia prin care se confirmă că cei doi frați vinovați de crima de la Charlie au fost împușcați de poliție. . Ceea ce nu poate face statul ”democratic” cu sabia. Asistăm la un proces grotesc de reeducare la care sînt supuși oamenii de diferite credințe în tot spațiul Europei.

în scopul protecției drepturilor și libertăților persoanelor aflate pe teritoriul acestor state. Unii au precizat că jurnalismul exprimat prin caricatura celor de laCharlie Hebdo comportă multă subtilitate. Alții s-au identificat pur și simplu cu Ahmed[3]. Câteva explicații juridice Snejana Druţă Sulima După evenimentele din Franța. corect și liber exprimat. deși nu erau de acord cu modalitatea de promovare a mesajelor de către caricaturiști. Punerea în aplicare și respectarea legii sunt controlate de judecătorul independent. printre altele. compatibilitatea între acestea și echilibrul dintre ele. sociale și culturale din lume la momentul apariției lor (Dan Alexe)[2]. instrumente care devin constrângătoare din punct de vedere juridic pentru aceste autorități odată cu ratificarea lor. executivă și judecătorească sunt separate și independente una față de cealaltă. Una dintre caracteristicile esențiale ale statului democratic este protecția eficientă a drepturilor și libertăților fundamentale. de săptămâna trecuta[1]. unde legile sunt adoptate de reprezentanții reuniți în parlament. colaborând în același timp. atunci când judecătorul național eșuează în protejarea eficientă a acestor drepturi. indivizii sunt protejați cu ajutorul documentelor internaționale. Instrumentul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale la nivel național este Constituția statului respectiv. aleși prin intermediul unui vot universal. s-a scris mult despre drepturile și libertățile omului. dreptul la respectarea religiei. economice. semnate de autoritățile statelor. din statul democratic. precizând că. i-au apărat cu prețul vieții lor și prin aceasta au apărat libera exprimare în țara lor.Libertatea de exprimare vs. aceste drepturi și libertăți nu pot fi garantate decât într-un stat democratic. Mai mult decât atât. La nivelul statelor europene. iar pentru accesul la aceasta era nevoie de o cunoaștere avizată a evenimentelor politice. în care puterile legislativă. Totodată. individul dispune de o cale de protecție supranațională având posibilitatea de a sesiza prin cerere directă Curtea Europeană a Drepturilor .

fără intervenția arbitrară a autorităților statelor. Odată numiți la Curte ei sunt independenți și apără drepturile și libertățile fundamentale ale tuturor indivizilor aflați pe teritoriul european. Aceasta are competența de a controla respectarea și punerea în aplicare a Convenției Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de către autoritățile naționale. apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor. respectarea drepturilor altora. pentru a împiedica divulgarea informaţiilor confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti”. condiţii. Convenția este constrângătoare din punct de vedere juridic. cea a expresiei și cea religioasă. prin intermediul interpretării CEDO. Aceste două libertăți. În cazul libertății de exprimare criteriile de limitare a exercitării sunt expres prevăzute în art. restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege care. și pe atei sau agnostici.Omului (în continuare Curtea). iar atunci când . care au sarcina primară de protecție și care dețin monopolul constrângerii penale și deci a sancționării celor care încalcă drepturile și libertățile altora. libertatea religioasă. Prin urmare. a reputaţiei sau a drepturilor altora. constituie măsuri necesare pentru securitatea naţională. ceea ce însemnă că nerespectarea acesteia atrage sancționarea statelor membre. în egală măsură. CEDO este un instrument de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale semnat de toate statele europene cu excepția Belarusului. 10 (2) și se referă la „formalităţi. nu sunt absolute. Acești judecători provin din cele 47 de state membre ale CoE și nu sunt la Curte pentru a apăra interesele statelor ci în calitate de cunoscători ai legislației acestor state. Acest instrument propune o protecție minimă pe care statele membre ale Consiliului Europei (CoE) o pot lărgi pornind de la tradițiile lor constituționale. Cea din urmă îi protejează pe cei care sunt adepți ai unor curente religioase. cât și. a moralei. juridice. sociale sau culturale. constituie un motiv temeinic pentru limitarea libertății de exprimare. integritatea teritorială sau siguranţa publică. într-o societate democratică. politice. Într-o societate democratică sunt respectate atât dreptul la liberă exprimare. exercitarea lor poate fi limitată pornind de la anumite criterii strict stabilite de aceleași texte juridice naționale sau internaționale. dar. după aprecierea judecătorilor de la Strasbourg. caz în care vor fi sancționate. inclusiv și a libertății religioase. Curtea va aprecia dacă în cauza supusă judecății a existat o ingerință a statului în dreptul reclamantului. Țările semnatare nu pot însă deroga de la protecția oferită indivizilor de CEDO. în aceeași măsură. protecţia sănătăţii. Mai întâi. Jurisprudența Curții de la Strasbourg prezintă o grilă de interpretare juridică pertinentă a drepturilor și libertăților protejate de CEDO. indiferent de cetățenia acestora. Aprecierea echilibrului dintre aceste drepturi se face de către judecătorul competent în cadrul procesului jurisdicțional.

Folosirea unor mijloace excesive (e. șochează sau neliniștesc[4].e. Interpretând Convenția europeană Curtea de la Strasbourg ține cont de diferențele care există între societățile din diferite state semnatare. a drepturilor şi a libertăţilor altora” (art. care nu trebuie confundată cu relatarea unor fapte. protecţia ordinii. judecățile de valoare „nu se pretează la demonstrarea exactității lor. inclusiv și a celor religioase. libertatea de manifestare a religiei poate fi supusă și ea unor restrângeri prevăzute expres de lege care. Ingerința este considerată legală dacă se constată că mijloacele de limitare au fost proporționale. sub rezerva limitelor impuse de art. a sănătăţii.g. 10 (2).constată existența ei Curtea va proceda la stabilirea pertinenței acestei limitări apreciind proporționalitatea între mijloacele folosite (i. În același timp. element fundamental al dreptului garantat de art. pentru a găsi echilibrul între aceste drepturi în scopul conviețuirii pașnice a indivizilor în societatea democratică. constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică. a pretinde o asemenea demonstrație înseamnă a aduce atingere înseși libertății de opinie. Analiza jurisprudenței Curții europene relevă o interpretare foarte largă a libertății de exprimare. în jurisprudența sa constantă. toleranței și a spiritului de deschidere într-o societate democratică[5]. sancțiuni prea mari la nivel național) atrage încălcarea art. libertatea de exprimare privește nu doar „informațiile” și „ideile” apreciate favorabil sau considerate inofensive sau indiferente. Potrivit jurisprudenței strasburgheze exprimarea opiniei semnifică formularea unei judecăți de valoare cu privire la un anumit fapt social. 9 (2) din CEDO). 10 din Convenție și pentru aceasta sancționarea statului. dacă materialitatea faptelor poate fi probată. mai mult. sancțiunile aplicate) și scopul urmărit. Prin urmare. cel care reiese dintre criteriile enunțate mai sus. Prin raportare la libertatea presei. în cazul ambelor drepturi statul poate interveni justificat. Cât despre jurisprudența referitoare la libertatea religioasă aceasta a fost interpretată ca o componentă inseparabilă a libertății de gândire și de conștiință și este un element esențial de identificare a celor care au o anumită credință și o anumită concepție despre viață[7]. Astfel. a moralei publice. atunci când . 10 din Convenție”[6]. printre care și respectarea drepturilor altor persoane. Curtea europeană consideră că. „într-o societate democratică. pe baza unor texte legale. dar și pe cele care contrariază. În chestiuni sensibile. Această abordare este exigența pluralismului.

în scopul prezervării neutralității și evitării confruntărilor pornind de la diferențierile reprezentanților acestei societăți pe criterii religioase. Россия — Европа. Un regim democratic este un regim în care deciziile sunt adoptate cu majoritate. se dovedesc a avea o influență hotărâtoare asupra protecției drepturilor și libertăților fundamentale. diferențiate prin anumite elemente pot atrage hotărâri total diferite. în definitiv. nici alegerea majoritară a italienilor de a afișa crucifixul în sălile de clasă italiene nu poate fi contestată de o curte supranațională. au fost supuși rigorilor care reies din necesitatea respectării drepturilor altora atunci când libertatea lor a venit în contradicție cu drepturile altor indivizi[10]. ea face trimitere la legislația și tradițiile acestor state. de exemplu.2015 . Cei de la Charlie Hebdo. sexuale.nu există un punct de vedere unitar al țărilor europene. Как бы мне и некоторым другим этого ни хотелось 13. Возврат билета Да. что Россия и в самом деле не Европа. drept urmare. În continuare. Așa cum nu poate fi contestată alegerea englezilor de a se referi la Regină. cauze aparent asemănătoare. dincolo de a fi un simbol religios este un simbol care ține de tradiție și de identitatea culturală a italienilor[9]. naționale. cei care se considerau lezați de libertatea de exprimare a caricaturiștilor dispuneau de instrumente naționale și europene pentru a-și proteja drepturile pe cale jurisprudențială. intr-o cauză în care Curtea s-a pronunțat asupra oportunității afișării crucifixului în școlile publice din Italia. de fiecare dată. Reprezentanții minorităților lezate au la îndemână instrumente juridice pentru a-și vedea protejate drepturile. dar cu condiția respectării drepturilor minorităților de orice fel.01. judecătorii Marii Camere[8]. Curtea va ține cont. pornind de la aceste diferențe aparent minore. religioase. pornind de la situația particulară a Italiei. Astfel. invocând marja națională de apreciere. atât timp cât este alegerea majorității cetățenilor acestui stat. долго нежил нас обман… Похоже. O situație similară ar fi atras o soluție total diferită în cazul Republici Franceze unde laicitatea este una dintre valorile esențiale ale societății și unde afișarea simbolurilor religioase în mediul public este interzisă. cu condiția încadrării evoluțiilor din aceste societăți în exigențele imperative ale protecției minime impuse de Convenție. care este în același timp capul bisericii anglicane (religie oficială în Anglia) în imnul statului. printre altele. de toate circumstanțele faptelor analizate și. beneficiind în societatea franceză de o libertate de exprimare largă. dar care. au considerat că crucifixul.

автократия вместо демократии. посмотрите на Грецию или Италию. Удивительно? Еще как! Если жестко. но отчетливо презрительными и пренебрежительными. бахвальством «крымнаш».п. а впоследствии и конкретно агрессивная реакция российского государства и его граждан на стремление соседней Украины стать частью реальной Европы заставила не то что усомниться в недавно еще само собой разумеющемся. «извращенцы». но с косметическими оговорками позицию поддержали политики. рискну предположить. которая искренне желает быть европейской. активный антиевропеизм не столько даже декларируется «сверху» (там пока предпочитают дипломатичные обороты). «Свобода? Какая свобода?» Фактически российское общественное мнение сыграло так. «европейский» стали у нас не то чтобы ругательными (тут до Америки еще далеко). на мой взгляд. А Россия? За последний год слова «Европа». Которые. разговоров на данную тему активно не велось. «слабаки». но близко к тому. включая небезкультурную «элиту». Даже если не все пока сходится. а население по большей части безбожное (хоть и любит прикидываться православным). как если бы мы были мусульманской страной — при том. скорее. «цэ Европа». что большей) части россиян. Атака на Charlie Hebdo. В определенном смысле это логично — в логике парадигмы 2014/2015. проливанием бальзама на ущемленные постсоветские комплексы и т. «развратники». некоторые западные лидеры вполне этим эпитетам соответствуют. чем неприязнь к исламистам и ненависть к террористам. Типа все было в порядке: да. цепляющиеся за свой европейский выбор. Если раньше понятие «европейский» ассоциировалось с комплиментами типа «изысканный». особыми симпатиями к исламу и трепетным отношением к Магомету большая часть населения страны отнюдь не отличается. общей цивилизованности. но и с высокой долей вероятности предположить. являющихся членами Евросоюза… Бешеная. менталитета. Нынешнее позиционирование России относительно Европы не тождественно. При этом полное отчуждение в области ценностных ориентиров. политические. . «деграданты»… Кстати. либералы-кощунники — нечего было над святынями глумиться!» В дистиллированном виде это сформулировали религиозные фундаменталисты. то. Тема «Новой газеты» => Прошлогодние массовые проявления агрессивной «укрофобии» шокировали. многими материальными благами европейского производства… Причем. нравственных приоритетов и прочих объектов гуманитарного характера. плюс расположившаяся от Финляндии до Испании диаспора. Более того. И тем не менее: «Сами виноваты. европейский дух и определяют. Исключение составили только топ-чиновники и дипломаты (по понятным причинам). впрочем. В драме Charlie Hebdo никакие национальные. проблемы с правами человека… но в плане культуры. Если перефразировать известное высказывание Александра Зиновьева о моральности. даже на мой проевропейский взгляд. Притом что от последних. европейской можно считать ту страну. «образованный». собственно. сколько прет снизу. исторические или географические интересы России затронуты не были. Максимально наглядным подтверждением тезиса «Россия — не Европа» стала реакция значительной (если бы проводились замеры. Которые современная Россия с удовольствием отторгает и высмеивает — не брезгуя. а совсем другое — великая европейская цивилизация с ее культурой и системой ценностей. И в этом случае Украина — несомненно. да отщепенцы. депутаты. «качественный» — то теперь народный словарик синонимов выдаст. мы. тесные экономические связи. на трагедию в Париже. что у постулата о европейской принадлежности России вышел срок годности. деятели культуры и журналисты. Читайте также: 7—9 января. и жестоко. наш народ страдал.До украинско-крымских событий прошлого года никто «европейскость» Российской Федерации сомнению не подвергал — точнее сказать. то я сформулировал бы это так: отвращение большинства россиян к так называемым европейским ценностям сильнее. но их нетрудно было объяснить тотальной телепропагандой. подчеркну. россияне — «белые люди»! А коррупция и прочий бардак — так это не только у нас или в Нигерии. конечно же. в отличие от французских карикатуристов. что государство светское. что существует у стран Ближнего Востока и Северной Африки: с Европой имеется географическая близость. сначала возмущенно-издевательская. однако одно дело — отдельные жалкие личности во властных структурах.

Как это ни странно. Согласно переписи населения 1897 года. когда отношения России с Европой были иногда воинственными. в отличие от полуазиатских «православия-самодержавия». конечно. И нам. был стопроцентно европейской идеологией. скажем. Прорубание известного окна и реформы сделали из России европейскую державу. homophobe. но никогда — близкими и родственными. ни сил. как выразился один выходец из этой самой среды. рассосется по мере углубления интеграции. Думали. роста благосостояния и прочих терапий. были стопроцентными европейцами. несмотря на их любовь к кушакам и нелюбовь к Петру. Il se révèle misogyne. русских «европейцев» 10—15 процентов — что тогда. Можно считать это триумфом «народности» (из той же уваровской триады): серые-но-мудрые массы отвергли навязанные извне чуждые ценности. нежели к Европе. La face cachée de Voltaire Le Point . Россия приподнялась с колен (евроглянец посыпался) и с кайфом кувыркнулась в свой исконный феодальный домен. быстро усвоив базовые навыки зарабатывания и проматывания иностранной валюты в особо крупных размерах… Однако под гламурной оболочкой бессмысленного новорусского потреблизма и беспощадного капитализма тяжело переваливалось что-то огромное и темное. Отвыкли все от такой за 300 лет. И все были. Если. как мы знаем. интернационализм. основанной на идеях и пафосе Просвещения. слегка деморализованным потомкам Чаадаева. а в XXI выглядит дурной карикатурой. (Замечу в скобках. ни железной религии. что даже славянофилы. в XIX к ней присоседилась разночинная публика — городские профессионалы и интеллигенция. самая глубокая и успешная попытка европеизировать Россию была предпринята большевиками: марксизм-ленинизм. Скажем. Квартирант экзотичный. близкую западникам- социалистам Герцену и Бакунину). в первую очередь. Шарли. le prince des Lumières a aussi sa part d'ombre. Прости. многажды описанный русофилами и русофобами всех времен и мастей. для меньшей части (включая еврокоммунистов) — союзником. Наши пионеры на Западе тоже прижились. что сейчас. как у Китая. товарищи еще верят. начало быстро устаревать в XVII. Да и среди хилого городского меньшинства значительную долю составляли мелкие торговцы и ремесленники. иногда прагматичными. Прикольно! Смущает пара вещей: 1) идеология «нового средневековья» крайне мутно прописана (у Сорокина поучились бы. зато какой выгодный! Экспорт-импорт и загадочная душа на закуску. более близкие к «черной сотне». грамотность обернулась доносами. забродило и вырвалось наружу. что ли…) и убеждает разве что на эмоциональном уровне. как у арабов. и сама она — «неведома зверушка». Отсюда все симпатичные стороны советской власти — сплошная грамотность. Не очень понятная.Publié le 02/08/2012 Apôtre de la tolérance. передовая наука и образование… Эксперимент. И тем не менее: СССР для большей части Европы был противником. а вот про свободу совсем забыли. antijuif. интернационализм — периодической «братской помощью». занимая позицию.. но в любом случае — понятным оппонентом/партнером в общей игре. как у стран Европы. добуржуазным и догуманистическим — было актуально в XIV веке. но зацепили лишь очень тонкий слой ее обитателей: в XVIII веке аристократию. и для самих аборигенов. Quelle faute ! . не вполне удался: равенство и братство стояли на повестке дня.Строго говоря. ничего нового в этой ситуации нет — мы просто возвращаемся в допетровские времена. но есть повод заново познакомиться.. в краеугольном для России того времени «крестьянском вопросе» они были за сельское общинное самоуправление и против крепостного права. islamophobe. согласно Тютчеву. «страшно далеки от народа». грамотных в России был 21%. коммунизм — диктатурой номенклатуры и застоем. Короче. 2) восторжествовавшее мировоззрение — назову его. Соответственно. Либеральная перестройка и экономические реформы 90-х вроде бы убрали все шероховатости и сделали Россию окончательно своей в умилительном новом «европейском доме». У теперешней России нет ни союзников. конечно. в деревнях проживало 87% населения. А вышло наоборот: под чутким руководством и направленным воздействием телелучей оно разбухло.

Au contraire. pour prendre la mesure de ce Voltaire méconnu. Ce n'est pas que ces textes soient marginaux . de belles victoires. une idole du peuple.Rousseau a 300 ans. ses membres plus arrondis. elle est bien moins forte que l'homme. Il tente même d'en disculper les Grecs et minimise la place des relations sexuelles entre hommes dans l'Antiquité. les Hottentots. La plupart des philosophes des Lumières sont d'ailleurs plus que tolérants envers les partenaires de même sexe. Avant lui. souvent abject. Que chacun laisse vivre les autres à la mode de leur pays. Sartre. celui d'un homme obtus.qui inventa la figure moderne de l'intellectuel. quitte à se frotter parfois les yeux. le progrès. les albinos. Il se méfie du peuple. une référence fondatrice de la Révolution française et de l'esprit républicain. et l'éblouissant Laurence Sterne soufflera. les hanches plus écartées. c'est Voltaire. moins capable de longs travaux . une "turpitude" (article "Amour socratique" du "Dictionnaire philosophique"). Pour le dénicher. S'il repose au Panthéon depuis 1791. sont aussi plus douces et il disserte complaisamment de la polygamie en faisant dire à un Allemand de la part d'un vizir : "Tu changes de vins. indigné avant tout le monde. comme le "Dictionnaire philosophique". lui aussi. Face aux amours entre hommes. l'affaire Sirven. L'affaire Calas. a disparu. qu'on lit moins. conscience libre au service des idéaux de justice.le pire ne se cache pas dans des fonds de tiroir. sans en attendre aucun profit. Ainsi. En allant les lire. Voltaire a pris des risques. l'écrivain a passé la soixantaine. de tolérance et de liberté. il a consacré à ces hautes luttes du temps et des forces. de mépris et de haines ? Il faut d'abord s'informer. un "attentat infâme contre la nature". Ce même article explique combien les femmes.le plus long de tous dans l'édition originale -. ce n'est ni par hasard ni par erreur. Mais Jean-Jacques n'est pas. Ces caractères distinguent les femmes dans toute la terre. 2013 va le confirmer : l'allègre Diderot aura 3 siècles à son tour. Pareil acharnement est d'autant plus curieux qu'il est difficile de l'imputer au climat de l'époque : les élites du XVIIIe siècle sont de moins en moins sévères à ce propos. une gloire de la France. les Américains ne soient des races entièrement différentes. son sang est aqueux. à présent. homophobe. au contraire. que nous croyons infaillible. . ses 300 bougies. puis inquiète. dans l'"Essai sur les moeurs et l'esprit des nations" (1756). de 1764. L'homosexualité masculine est pour lui un "sujet honteux et dégoûtant". celle du chevalier de La Barre furent pour le philosophe de grandes batailles. finalement interpelle. Ce super-héros serait-il un super-salaud ? L'homme des Lumières. Quand il se lance dans ces combats. Les préjugés oubliés Tout le monde connaît cette face claire." On le découvre aussi. et lutte sans relâche contre un clergé qui. Elle a fait de Voltaire une icône. dans des oeuvres centrales.de douter que les Blancs. le ventre plus large. plus faibles. Mais les versions actuelles sont prudemment expurgées ! Essayez donc de trouver dans nos librairies les articles "Femme" ou "Juif" . lire de près. ses cheveux plus longs. déconcertante. antipathique. Il est vrai qu'il a tout pour plaire : écologiste avant l'heure. Il a ce qu'il faut pour déplaire : il aime l'argent." Lectrices et lecteurs d'aujourd'hui ne sont pas au bout de leurs surprises.écrit Voltaire. avant toute chose. ses vertus sont célébrées. Encore un point qu'on ne souligne presque jamais.avant Zola. bien moins connue. Il ne se bat pas pour sa gloire. toutes ses dents et les faveurs du jour. il faut un peu de patience et quelques recherches. dangereuses. Celui qui s'efface. ils ont disparu. on en apprend de belles. assis sa notoriété dans toute l'Europe. la bouche plus petite. islamophobe. Aron et tant d'autres .. que Voltaire a conseillé et fr équenté assidûment. il a fait fortune. humanitaire avant la lettre. les Chinois. Voltaire n'a cessé de juger ces moeurs contre nature. Il y a pourtant une autre face. la raison. Pourtant. les fesses plus relevées. infâmes. souffre que je change de femmes. Sexiste ordinaire On prend d'abord l'amant de Mme du Châtelet en flagrant délit de misogynie pure et dure." Sexiste ordinaire. qui semble presque tomber dans l'oubli. On le trouve. et de loin. à part deux ou trois attardés qui se croient encore au XIXe siècle. misogyne. et son courage n'est pas une fable. les bras moins musculeux. depuis la Laponie jusqu'à la côte de Guinée. Il est bien le premier . Elle est réelle. incontestables et célèbres. Que dit en effet de la femme l'édifi ant article du "Dictionnaire philosophique" ? "En général. Personne ne s'inquiète plus des pouvoirs de l'Église.. il ne semble plus vouloir laisser vivre chacun selon ses moeurs. et Frédéric II de Prusse. un ami des ténèbres ? Devrait-on décrocher son tableau d'adversaire résolu des fanatismes et de prince de la tolérance pour le remplacer par un autre. sa chair moins compacte. cette année. en Amérique comme à la Chine. au fil des pages. aucun homme d'idées et de plume n'avait jamais fait rapporter une décision de justice contr aire à la dignité et à l'humanité. la seule grande figure du siècle des Lumières. revendiquait sans vergogne son homosexualité. chez toutes les espèces. moins grande. De toutes parts. L'inventaire de ces textes oubliés surprend. Voltaire se révèle aussi homophobe virulent. dans des opuscules inconnus. antijuif. mais pour des principes universels. il faut souligner la grandeur de Voltaire. il est vraiment très loin d'affirmer l'unité du genre humain : "Il n'est permis qu'à un aveugle. truffé de préjugés. la gloire. une "abomination dégoûtante". les nègres. où le même homme paraît d'abord ouvertement raciste.

les juifs. d'une extrême violence. ce serait parce que le christianisme se réclame de la Bible. Il parle d'eu x abondamment. cette explication par l'antichristianisme ne justifie pas tout. en 1942. qui apparaîtra une centaine d'années après sa mort avec les doctrines biologisantes inventées par l'Allemagne du XIXe siècle. Voltaire. certains seront tentés de le brûler. on ne dispose que d'hypothèses. "imposteur". Malgré tout. Ce n'est pas un hasard si les représentations de cette pièce. à bien des égards. "cruel". généralement. On y voit pourtant Voltaire accuser le peuple juif de tous les vices. si n'importe quel intellectuel d'aujourd'hui publiait le quart de ces injures. Ce n'est pas le cas."où l'on voit l'importance de se défaire des préjugés". Aux indulgents. Mahomet est appelé "monstre". C'est d'ailleurs à l'article "Tolérance" du "Dictionnaire philosophique" qu'il est sans doute le plus ouvertement ignoble : "C'est à regret que je parle des juifs : cette nation est. s'il loue la tolérance musulmane. comme du "plus abominable peuple de la terre". qui aiment par-dessus tout cracher sur les idoles et déboulonner les statues. misanthropie farouche. On aurait tort. Certes. les musulmans. la plus absurde et la plus sanguinaire qui ait jamais infecté le monde". et cela tout au long des mêmes années glorieuses où il défend Calas et la tolérance. mais il est également bien facile de trouver. en 2005. pareils énoncés n'avaient pas le même sens ni la même portée qu'aujourd'hui. parmi les contemporains de Voltaire. On peut notamment essayer d'en appeler à l'"air du temps" : tous ces préjugés qui nous embarrassent. aient pu considérer les textes de Voltaire comme une aubaine. Plus tard. Certains expliquent ainsi la plupart des violences voltairiennes . Eux et quelques autres contrevenaient donc à cet "air du temps" supposé tout-puissant. lui faisant porter la responsabilité des persécutions qu'il endure. ignorance crasse. et l'on eût aimé compter Voltaire en leur compagnie. Léon Poliakov les a rappelés. Habituelle et facile. d'un anachronisme. les homosexuels. cette réponse s'en tire à bon compte et ne va pas loin. Au fil des dialogues. Il n'empêche que. Vingt ans avant la naissance de Voltaire. "brigand". des penseurs qui combattaient pour l'égalité des sexes. l'un des premiers grands classiques du féminisme. ce sont des textes qu'on esquive en omettant de les éditer ou bien. "Reasons for Naturalizing the Jews in Great Britain and Ireland". la proximité entre ses attaques et l'antisémitisme moderne est suffisante pour que des hommes de Vichy. et donc excusables. là encore. par exemple. antisémite ? Voilà qui ne fait guère de doute. 2008). En 1714. écrit-il à Frédéric II de Prusse en 1767.. de 1756. en 1968. succèdent les teigneux à courte vue. s'il dénonce la violence de Mahomet. à mettre l'accent sur la haine que Voltaire attise envers les juifs. Car Voltaire s'adoucira. notamment dans l'"Essai sur les moeurs et l' esprit des nations". dira-t-on. François Poulain de la Barre publiait "De l'égalité des deux sexes" (1673). à condition de ne pas tomber dans le piège de l'anachronisme. il change ses jugements. Dans sa pièce "Le fanatisme ou Mahomet". Dès lors. dans son "Histoire de l'antisémitisme". S'il attaque tant les juifs. cupidité sans frein.La haine des juifs Pas plus qu'on ne s'attarde. jouée à Lille puis à Paris en 1741 et 1742. On ne saura oublier que c'est sans doute moins l'islam qui l'intéresse que l'usage qu'il peut en faire contre le catholicisme. "tyran criminel" Du côté de l'islam. la plus détestable qui ait jamais souillé la terre. "fourbe". puisque le mot est de notre époque. d'insister sur ses aspects philosophiques et tolérants.au prix. c'est pour mieux dénoncer la religion chrétienne. rédigée en 1736. Voltaire juge le Prophète en des termes qui sont. méprisant et injuste. qui dissolvent ses propos infâmes dans les habitu des de l'époque. Mahomet. non de la sienne. le philosophe irlandais John Toland. quelque fatwa aidant." Ces écrits ne sont certes pas inconnus. lui attribuant tour à tour lois absurdes. des assassins à ses trousses.. ne seraient qu'inévitables. libre-penseur. "À l'époque". Si le . publiait un texte délibérément "philosémite". il aurait à ses basques non seulement des pétitions indignées. de s'en tenir là. eux aussi. ont suscité protestations et menaces. mais peut -être. la dignité des juifs et celle des musulmans. quand ils sont disponibles. ne pensant qu'à"écraser l'infâme"(le fanatisme. Parcourir tant de pages où le héros de l a tolérance se révèle haineux et méprisant laisse un goût amer et des interrogations ouvertes.avec pour finir le verdict sans appel de cet alexandrin : "Et de tous les tyrans c'est le plus criminel. Voltaire ignore bien évidemment l'antisémitisme de persécution raciale. séquelles des temps anciens. "barbare". c'est en visant celle des chrétiens. on ne peut nier que les sensibilités évoluent. incarné par l'Église et le clergé). la liberté des moeurs. et de manière récurrente. "traître". enfin. au point de devenir élogieux envers le monde musulman. ces jugements péjoratifs et offensants sur les femmes. Antijuif au point d'être salement injurieux. et Pierre- André Taguieff dans "La judéophobie des Modernes" (Odile Jacob. en évitant de les lire. le philosophe ferait feu de tout bois. "Arabe insolent". la situation est d'abord aussi catastrophique. Partiellement juste. au point de les utiliser comme instrument de propagande dans la France allemande. Pour s'en sortir." Voilà qui suffit largement pour ranger notre icône des Lumières dans la catégorie des islamophobes . Malgré tout."la plus ridicule. toutefois. de voir en l'islam une religion sage et austère.

est d'affronter la coexistence de ces deux faces : ici tolérance. il faut cesser de l'être . est peut-être là pour nous rappeler la situation compliquée de la pensée française. Imposteur à La Mecque et prophète à Médine. tolérante et excluante. est-il si étonnant qu'on ne lise plus vraiment Voltaire ? Misogyne " Plus faibles. conçois par quel degré Tu fais monter aux cieux ton fantôme adoré..philosophe de Ferney n'est plus tout entier admirable. raison. le professeur Henri Labroue (1880-1964). là mépris. " Homophobe " L'homosexualité. et surtout du soin des enfants . qu'on le jette tout entier. de la charpente. Sans doute est-ce là une éventualité peu agréable à entendre. Mahomet citoyen ne parut à vos yeux Qu'un novateur obscur. dans ce contexte. De ses miracles faux soutient l'illusion. débloqués par Goebbels à la demande de l'auteur de cette anthologie de textes de Voltaire. L'important à noter est qu'il ait pu penser. trouver matière suffisante dans ces écrits pour cette besogne. sort à Paris : " Voltaire antijuif ". Vois l'homme en Mahomet . elles doivent avoir plus de douceur dans le caractère que la race masculine. s'écria-t-il. ne pouvant guère travailler aux ouvrages pénibles de la maçonnerie. au moment où les nazis tuent les juifs d'Europe et préparent les camps d'extermination. beaucoup plus souples que les nôtres . pour l'essentiel. qu'on l'oublie à jamais ! Au lieu du Panthéon. Appelle son armée et croit qu'un Dieu terrible L'inspire. Des poisons de l'erreur avec zèle enivrée. un cours de prétendue " histoire du judaïsme " qui n'était que propagande antisémite. Henri Labroue fut exclu de l'Université en février 1945. le conduit et le rend invincible. Aujourd'hui. Chez sa première épouse insolent imposteur. et encore moins à creuser. Sers-toi de ta raison. elle aussi bien simpliste. Enthousiaste ou fourbe. étant nécessairement chargées des petits travaux plus légers de l'intérieur de la maison. condamné à vingt ans de réclusion et libéré à la fin de 1951 Repères 1694 Naissance à Paris. Le miroir que nous tend Voltaire. Il sait faire adorer à trente nations Tous ces mêmes forfaits qu'ici nous détestons. égalitaire et bornée. préférant ne penser qu'une seule face de la France. à penser. " La récupération par Vichy En février 1942. Si c'est le cas. il est possible de proposer une dernière hypothèse. Il faudrait alors envisager que la France soit à la fois universelle et xénophobe. Bannis toute imposture et d'un coup d'oeil plus sage Regarde ce prophète à qui tu rends hommage . en rassemblant les textes de Voltaire contre les juifs. était d'établir l'ancienneté de l'antisémitisme français. La plupart du temps. Sans prétendre détenir "la" solution. Répand le fanatisme et la sédition. Car la difficulté. Des plus vils des humains tente la foi crédule. Voilà encore une esquive. diront-ils. une infamie. Les femmes étant plus faibles de corps que nous . les poubelles de l'Histoire. Ce volume de 262 pages a été publié par Les Documents contemporains grâce à des fonds allemands. sous le vain appât d'un songe ridicule. de la métallurgie. ayant plus d'adresse dans leurs doigts. nous nous employons assidûment à l'éviter. inaugura à la Sorbonne. que de si braves gens aient pu faire ou souffrir rien de honteux. . calomnies. un vil séditieux. Cependant. il domine . malgré ces idées si éloignées de nos opinions et de nos moeurs. Qui. Lumières. le bataillon des amis à Thèbes. ami de Louis Darquier de Pellepoix et d'Abel Bonnard. Cette situation resterait en fait. il triomphe. Que dis-je ? En ces murs même une troupe égarée. la France. Et des embrasements d'une guerre immortelle Etouffer sous vos pieds la première étincelle. Son objectif. de la charrue . " Mahomet imposteur " Contre ses attentats vous pouviez autrefois Lever impunément le fer sacré des lois. Cet antisémite virulent. nos récentes campagnes électorales semblent avoir confirmé cette image paradoxale. Pourtant. ce vice était regardé chez les Grecs comme une débauche honteuse toutes les fois qu'il se montrait à découvert et sans l'excuse de l'amitié ou des liaisons politiques. "Ce mot d'un homme souillé lui-même de cette infamie est une preuve certaine de l'opinion générale des Grecs. exclusions. juge avec moi ton maître : Tu verras de chameaux un grossier conducteur.. le 15 décembre 1942. il se pourrait bien que ce soit tout simplement. dans ses contrastes et ses contradictions. avec son tain parsemé de vilaines taches noires. tués dans le rang où ils avaient combattu : " Je ne croirai jamais. Ce qu'incarne Voltaire. les femmes sont plus douces. c'est un prince . dans ce qu'elle a simultanément de grand et d'ignoble. menant une vie plus sédentaire . Lorsque Philippe vit sur le champ de bataille de Chéronée tous les soldats qui composaient le bataillon sacré. la seule intér essante.

vous ne trouvez en eux qu'un peuple ignorant et barbare. une solution existe. 1734 Publie les " Lettres philosophiques ". les détestant par fanatisme.. l'article sera bien court : ils n'en avaient aucune.. il n'en est aucun qui ne soit convenu de cette vérité. Le résultat est rustique. leurs propres livres les représentent égorgeant sans miséricorde tout ceux qu'ils rencontrent. (. " " Dictionnaire philosophique ".. dans les derniers temps de leur séjour à Jérusalem. 10. les juifs. avares. n'ont pas de philosophie." Il n'est donc que trop vrai que les juifs. nouveau séjour à la Bastille et départ pour Londres.) On trouverait plus de cent passages qui indiquent cette horreur pour tous les peuples qu'ils connaissaient. c'est dire que les Romains apprirent les arts des Bas-Bretons." Vous demandez quelle était la philosophie des Hébreux . s'il s'était servi d'une marmite étrangère.... peu accessibles sauf dans certaines bibliothèques désormais. qui joint depuis longtemps la plus sordide avarice à la plus détestable superstition et à la plus invincible haine pour tous les peuples qui l es tolèrent et qui les enrichissent. chapitre CIII. (. " Apprendre à philosopher avec Voltaire " (Ellipses. Pour lui. (. pratiquaient des sacrifices humains.. 1726-28 Querelle avec le chevalier de Rohan. 1758 S'installe à Ferney. sacrifiaient des victimes humaines... mais bien utile (1). 1711 S'inscrit à la faculté de droit.) Enfin. et le serait encore aujourd'hui. leur langue manquait même de terme pour exprimer cette institution. ou qu'ils subjuguassent tout. 1753 .. les servant par avarice. ni géomètres. Cet acte de religion s'accorde avec leurs moeurs .. sont haïs par leur faute. " De l'état des juifs en Europe ". Ils lui avouèrent qu'il avait été ordonné à leurs ancêtres d'avoir toutes les nations en horreur . et réservant seulement les filles pour leur usage. les Grecs furent instruits par les juifs. les Perses. Il est donc constant que leur loi les rendait nécessairement les ennemis du genre humain. barbares. Un juif était souillé. passe son temps ailleurs. parmi tous les historiens qui ont parlé d' eux. article " Juifs ". superstitieux. 1778 Revient triomphalement à Paris et y meurt. " " Essai sur les moeurs et l'esprit des nations ". (. Il ne leur était pas permis de manger avec des Egyptiens . Il leur fut ordonné d'avoir les nations en horreur et de se croire souillés s'ils avaient mangé dans un plat qui eût appartenu à un homme d'une autre loi. Loin d'avoir des écoles publiques pour l'instruction de la jeunesse. Celui qui aurait mangé du boudin ou du lapin aurait été lapidé .. 256 p." Dire que les Egyptiens. sont ignorants. 1767. 1764 . suivant leurs lois.. ni astronomes. ou qu'ils fussent écras és. 1718 Succès de sa tragédie " OEdipe ". qui sont précisément le contraire des usages sociables . de même qu'il était défendu aux Egyptiens de manger avec eux. . Il ne faut pourtant pas les brûler. 1750-53 Séjourne en Prusse.... Et ce sont nos pères ! " " Essai sur les moeurs et l'esprit des nations ". ni des récompenses d'une autre vie..20 E). Leur législateur même ne parle expressément en aucun endroit ni de l'immortalité de l'âme. et. près de la frontière suisse. s'il avait tâté d'un mouton tué par un étranger. A signaler également. haineux. chapitre XIV . Le texte est établi sur l'édition Moland de 1875. sont les ennemis du genre humain. entre à l'Académie française.. 1756 . Les juifs ne furent jamais ni physiciens.." Mon oncle était lié avec les plus savants juifs de l'Asie.) Ils gardèrent tous leurs usages. ils furent donc avec raison traités comme une nation opposée en tout aux autres . et celui qui niait l'immortalité de l'âme pouvait être grand prêtre. Des amateurs ont mis les oeuvres complètes (ou presque) sur un CD-ROM vendu 50 euros. en effet. immense.) Les juifs n'étaient attachés scrupuleusement. 1764 Publie le " Traité sur la tolérance "." Vous êtes frappés de cette haine et de ce mépris que toutes les nations ont toujours eus pour les juifs : c'est la suite inévitable de leur législation . Tout voltaire (ou presque) pour 50 euros Face à l'oeuvre. 1745-46 Triomphe à la Cour. " " La défense de mon oncle ".. " . 1729 Fait fortune en achetant tous les billets d'une loterie. qu'à leurs cérémonies légales. se faisant de l'usure un devoir sacré. il fallait. 1716 Emprisonné pour des vers moquant le régent. la parution récente d'une bonne introduction à la lecture philosophique de Voltaire par Alain Sager. plusieurs centaines de volumes..

1753 ." Essai sur les moeurs et l'esprit des nations ".