Vous êtes sur la page 1sur 362

OmulOmul din umbră

Omul din umbră

Îl cunosc, din priviri, toți
deputații din 2009 încoace. El
a asistat, discret, la aproape
toate ședințele Parlamentului
din ultimii șapte ani la care a
fost prezent vicepreședintele
Partidului Democrat, Vlad
Plahotniuc. Totuși, numele lui
Serghei Iaralov a fost
pronunțat pentru prima dată, în
contextul fraudei din sistemul
bancar, pe 15 octombrie 2015.
Atunci când, cu doar câteva
minute înainte de a fi reținut
de ofițerii CNA, Vlad Filat,
liderul Partidului Liberal
Democrat, a dezvăluit în

premieră, de la tribuna
Parlamentului, că Iaralov a
participat „la toate discuțiile
și târgurile” care vizau Banca
de Economii (BEM).
Businessmanul se afla în
sală. În ultimele două
săptămâni, numele lui Iaralov
este cel mai des pomenit în
presă în legătură cu furtul
miliardului din sistemul
bancar. Acesta este acuzat că
ar fi fost „arhitectul”
jafului. Ipoteza a apărut
după dezvăluirile răsunătoare
ale lui Mihail Gofman, fostul
șef-adjunct al Serviciului
prevenire şi combatere a
spălării banilor de la CNA.
Businessman-fantomă

Despre Serghei Iaralov se
cunosc puține lucruri. A fost
oficial acționar la SA Propos,
o companie specializată în
vânzarea automobilelor și a
motorinei, fondată în 1993 și
lichidată în aprilie 2013.
Valoare acțiunilor deținute de
el era de 3,4 milioane de
euro. De asemenea, Iaralov se
prezintă drept manager pentru
dezvoltare la Boston Soft
Design din Boston, SUA, o firmă
care oferă servicii de
outsourcing în domeniul IT. Tot
în Boston deține o casă
luxoasă, procurată în 2005 și
estimată la 418 mii de dolari,
situată pe un teren de 37 de
ari care l-a costat alte 340 de
mii de dolari.

Astăzi, cel care este prezentat
drept un prosper om de afaceri
nu are oficial nicio companie
înregistrată pe numele său și
nu administrează nicio afacere
în Republica Moldova. „Nu veți
găsi numele sau semnătura lui
Iaralov niciunde. Nu e în
stilul lui. El preferă să
acționeze din umbră, prin
interpuși, oameni de
încredere”, ne-a avertizat
analistul economic Visarion
Ceșuev care, la sfârșitul
anilor ’90, a fost partener de
afaceri cu Serghei Iaralov. Cei
doi au administrat împreună
fondul de investiții CAIS, unul
dintre cele mai prospere din
acea perioadă, potrivit Logos
Press.

Prăbușirea fondului CAIS
Brusc, la câțiva ani de la
începutul colaborării lor,
CAIS a prins a se confrunta cu
probleme grave, intrând în
vizorul Comisiei Naționale a
Valorilor Mobiliare pentru mai
multe încălcări admise de
administrație: achiziții de
acțiuni la prețuri majorate,
depozite bancare nejustificate.
În baza unor informații care
ulterior au fost respinse de
instanța de judecată, Ceșuev s-
a pomenit cercetat penal, iar
apoi și judecat pentru
încălcări în administrarea
fondului de investiții.
Devalizat, fondul a fost
lichidat pe 21 februarie
2002, cu cinci luni înainte ca

Ceșuev să obțină câștig de
cauză în judecată. În hotărârea
Judecătoriei Botanica prin care
a fost achitat, Ceșuev declară
deschis că a fost hărțuit la
indicația lui Iaralov de către
Gleb Soroca, omul de încredere
al acestuia, pentru a fi
înlăturat de la administrarea
fondului. Astăzi, Ceșuev evită
să vorbească despre fostul său
partener de afaceri, precizând
doar că acesta e „un bun
psiholog, știe cum să obțină
încrederea oamenilor și e
specializat în afaceri în
sistemul bancar, chiar dacă nu
a administrat niciodată deschis
vreuna”.
„Bancosind” și BEM, faliment
„la indigo”

În schimb, omul de încredere al
lui Iaralov, Gleb Soroca, a
figurat în calitate de bănuit
în cadrul unui dosar penal care
viza devalizarea băncii
„Bancosind”, lichidată în 1998,
la fel urmare a acordării unui
volum mare de credite
neperformante. Potrivit unui
articol publicat în Jurnal de
Chișinău în 2003, Gleb Soroca
ar fi fost acuzat de procurori
că, deținând o funcție
importantă în această bancă, ar
fi contractat de aici credite
în valoare de 500 de mii de
lei, în baza unor acte false,
pe numele firmei Lotus care îi
aparținea. Drept garanție
bancară au fost prezentate
contracte încheiate între alte

că Banca Națională a Moldovei a știut din start despre creditele neperformante acordate de această bancă. procurorii au stabilit că semnăturile de pe documente au fost falsificate. în slujba lui Plahotniuc Gleb Soroca este un apropiat al familiei lui Iaralov. Omul lui Iaralov. dar a preferat să tacă. făcând trimitere la documente de la Departamentul de Combatere a Corupției și a Crimei Organizate. Ulterior. Pe paginile de profil de pe rețelele de socializare ale lui .două firme privind comercializarea motorinei. Autorii articolului remarcau.

Soroca deține companii în Republica Moldova.Soroca și Olga Iaralova. De altfel. sunt mai multe fotografii în care aceștia apar împreună la zile de naștere. vacanțe. Ordan-Lotus și Maximobil-Com. Cea mai curioasă este însă compania Ghiocel Dalb în care Soroca figurează în calitate de administrator. acesta a fost administrator și al societății Propos în care Iaralov deținea acțiuni. soția lui Serghei Iaralov. Potrivit datelor de la Camera Înregistrării de Stat. sărbători. Compania fondată în 2009 a gestionat . Gleb Soroca este fondator a trei companii: Rural-Prod. Spre deosebire de Iaralov.

împreună cu aproape jumătate de hectar de parc. cu Finpar Invest. la doar câteva . care tot în 2009. Operațiunile „La Izvor” și „Guguță” Fondator unic al SRL Ghiocel Dalb este compania americană Power Investment LLC.restaurantul „Ghiocel Dalb” din parcul „La izvor”. companie despre care presa a scris că s-ar afla în sfera de influență a lui Vlad Plahotniuc. firma a fuzionat. prin absorbție. restaurantul de pe insulele „La izvor” au ajuns în proprietatea Finpar Invest. În 2010. Astfel. Ultima apare în calitate de asociat unic și la SRL Briat & Co.

săptămâni după Ghiocel Dalb. Anterior. Astăzi. în prezent deputat al fracțiunii Partidului Democrat. și Briat & Co a fuzionat cu Finpar Invest. Administrator al Briat & Co în acte figurează Corneliu Padnevici. prin două hotărâri ale Curții Supreme de Justiție. În 2010. a cumpărat cafeneaua „Guguță” din Grădina Publică Ștefan cel Mare. concomitent cu Ghiocel Dalb. compania își dorește să construiască un hotel cu 18 etaje în locul cafenelei. tranzacțiile prin care cafeneaua „Guguță” și restaurantul „Ghiocel Dalb” au ajuns în proprietatea Finpar . Decizia urmează să o ia instanțele de judecată.

alături de Iaralov și Gleb Soroca. Afacerea „Moldexpo” O altă persoană care apare frecvent în poze de familie. Pe . acesta a semnat cinci contracte de locațiune prin care a transmis 1. directorul centrului expozițional „Moldexpo”. Un an mai târziu. Andronic a fost numit în funcție în februarie 2011.Invest au fost declarate legale. condus pe atunci de Valeriu Lazăr. urmare a unui concurs organizat de Ministerul Economiei. este Arcadie Andronic. pe un termen de 25 de ani.17 ha de teren de pe teritoriul centrului expozițional companiei Finpar Invest SRL.

În 2015. Publika FM și Maestro FM. Prime. Finpar Invest SRL a acționat în judecată Agenția Proprietății Publice și centrul „Moldexpo”. Canal 2 şi Canal 3.17 ha pe care sunt situate sediile instituțiilor media. trecute acum un an pe numele lui Vlad Plahotniuc.acest teren au fost construite sediile posturi de televiziune Publika. cu avocatul lui Plahotniuc . Afaceri în SUA. Dosarul se află pe rol la Judecătoria sectorului Buiucani. solicitând dreptul de a putea privatiza terenul de 1. și a trei posturi de radio: Muz FM.

SUA. toate off- shore:8 Lafayette Park 10 LLC - manager şi agent registrator. arată că este originar din Republica Moldova. Firma este înregistrată în statul Massachusetts. un off-shore ce desfășoară afaceri imobiliare. Imperial Vin LTD - . Potrivit registrelor americane. pe paginile de socializare. Iaralov deține o cotă-parte de 50% în cadrul firmei 70 Lafayette Park 2 LLC. iar managerul companiei este Natan Temin care.Gleb Soroca nu este singura „conexiune” dintre Serghei Iaralov și Vlad Plahotniuc. Natan Temin mai deţine funcţii în alte patru întreprinderi.

pe atunci prim-vicepreședinte al Parlamentului. agent registrator (registered agent – n. prezentat anterior drept avocat al democratului Vlad Plahotniuc. acesta. În decembrie 2012. Procuratura din Cipru . co-fondator laBoston Law Group. politicianul.) apare avocatul Val Gurvits. potrivit propriilor investigații.r. În cazul ultimelor două. 7 Central Square LLC. alături de alți doi apărători. a apărut într-o conferință de presă în care declarau că. Vitalie Nagacevschi și Yorgos Trillidis din Cipru. nu figura în niciun dosar de la Curtea din Londra.Management Central LLC .manager.trezorier.

md . Potrivit mărturiilor depuse de Gurvits în instanța de judecată (document publicat de Jurnal.r). o companie pe care o conducea. special pentru asta. a declarat în instanță că la sfârșitul anului 2009 l-a angajat pe democrat în funcția de manager la Media Resurce LLC. în dosarul intentat de Vlad Plahotniuc împotriva lui Sergiu Mocanu. a călătorit la Londra și Lyon. Val Gurvits a menționat că. . Cu un an înainte însă. Franța. privind apărarea onoarei și demnității. Val Gurvits. nr. în calitate de martor. liderul Mișcării Antimafie.sau în vreo monitorizare a Interpol.

„Intenția era ca Plahotniuc să fie fața firmei în Moldova.000 de dolari. cât ar fi trebuit să ia dacă ar fi muncit întreaga perioadă prevăzută în contract. se arată în procesul-verbal de audiere a lui Gurvits. Datorită reputației bune pe care o are firma noastră. și nu cu 200. Acum trei ani. în februarie.000 de dolari. Vlad Plahotniuc ar fi fost remunerat cu 80. democratul a . Pentru activitatea la Media Resources LLC.contractul între cei doi a fost reziliat pe motiv că defensorul a aflat din presă că Plahotniuc ar fi avut legături cu lumea criminală. nu am putut permite să fie implicată o persoană cu legături criminale”.

Serghei Iaralov și-a făcut „debutul” în sectorul public. În iunie 2013.2013 membru al Consiliului de administrare de la Metalferos.recunoscut că în 2007 a fost monitorizat de Interpol. Consilierul misterios În 2012. businessmanul a fost angajat în calitate de consilier al lui Valeriu Lazăr. o altă companie despre care presa a scris anterior că s-ar . Iaralov a semnat un alt contract de angajare la minister. ministru al Economiei. vicepremier. pentru aceeași funcție. Potrivit declarației de avere din acea perioadă. Iaralov a fost în perioada 2012 . Pe 14 mai 2012.

md. alții . ne-a răspuns fostul ministru. dar Serghei Iaralov avea în responsabilitate zona de atragere a investițiilor străine”. „Am avut pe parcursul a circa cinci ani mai mulți consilieri. Contactat de Anticoruptie. unii pe durată mai lungă.mai scurtă. cu diferite responsabilități conform fișei de post.afla în sfera de influență a lui Vlad Plahotniuc. Lazăr ne-a comunicat că nu își mai amintește cum a ajuns Iaralov să-l consilieze la minister. În perioada în care businessmanul a deținut funcția de consilier al lui Lazăr. . S-ar putea să greșesc.

ceilalți doi politicieni care reprezentau PD la acele discuții.S. Prima hotărâre de Guvern în acest sens a fost adoptată pe 19 iunie 2012. Dumitru Diacov și Sergiu Sîrbu. Aeroportul Internaţional Chişinău. Târgurile politice Serghei Iaralov a participat la negocierile din 2014 și 2015 privind formarea majorității parlamentare. fostul ministru a evitat să răspundă. explicau prezența lui Iaralov prin .Ministerul Economiei a formulat propunerea de iniţiere a proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea Î. Întrebat dacă a avut Iaralov atribuție la acest proiect de hotărâre.

Analiștii politici sugerau atunci că Vlad Plahotniuc încerca să influențeze mersul negocierilor prin intermediul lui Iaralov. Noi nu încercăm să intrăm în bucătăria dumneavoastră”.faptul că acesta este membru al Consiliului Politic Național. „Nu cred că este un subiect care trebuie dezvăluit sau dezbătut. Este o chestie ce ține doar de treburile interne ale partidului. chiar dacă oficial se afla tocmai pe poziția 129. Chiar nu cred că . „Puneți prea multe întrebări. ne-a reproșat Sergiu Sîrbu. Politicianul a refuzat să ne spună și de când Serghei Iaralov face parte din echipa PD.

alături de Constantin Botnari. Chiar dacă nu deținea vreo funcție importantă în cadrul formațiunii. îl . a insistat democratul. Apropo.este cazul.r. dar are o influență destul de mare în PD”. Dacă dumnealui va dori să vă comunice. inclusiv și la cele din 2013. Iaralov... ne-a comunicat liberal-democratul Vadim Pistrinciuc. refuzând să ne spună cum îl putem găsi pe omul de afaceri. el a participat la multe runde de negocieri. Nu știu de când și de unde. dar eu nu am dreptul moral să ofer așa date”. „Da.) venea mai rar la negocieri decât Serghei Iaralov. Marian Lupu (președintele PD - n.

ne-a spus fostul comunist Iurie Muntean. Ne cunoaștem doar din priviri. ne-a tăiat-o scurt democratul.însoțea mai mereu pe Vlad Plahotniuc la ședințele Parlamentului. „Lăsați- mă în pace! N-am informație. . Căutați în altă parte”. „Nu-mi prea amintesc despre activitatea lui Iaralov. Nici foști deputați din alte fracțiuni nu au putut spune care era rolul omului de afaceri la ședințele Legislativului. Botnari a refuzat să ne spună ce făcea Iaralov la Parlament. Ne salutam pentru că îl vedeam foarte des la Parlament unde venea ca la serviciu”.

pe rețelele de socializare a apărut numele lui Serghei Iaralov. Iaralov este protagonistul unei noi ipoteze cu privire la furtul din sistemul bancar. a declarat în cadrul emisiunii „Interpol” de la TV 7 că „coordonatorul furtului miliardului este o persoană privată. care nu este cunoscută publicului”. Probe privind implicarea lui Iaralov în .viceministru al Economiei în perioada 2008-2009. După ce Mihail Gofman. fostul șef-adjunct al Serviciului prevenire şi combatere a spălării banilor de la CNA. din anturajul lui Vlad Plahotniuc. Iaralov și BEM De două săptămâni.

Dar nu a mai reușit să- și ducă planul la capăt pentru . Visarion Ceșuev. fostul partener de afaceri al lui Iaralov. fostul angajat al CNA nu a răspuns zile în șir la telefon. Încercările noastre de a-l contacta pe Gofman au eșuat. „Eu știu că încă prin 1995 firmele lui pregăteau un plan cu BEM. afirmă însă că în 1995 Iaralov ar fi avut un plan de atac raider asupra BEM.„furtul miliardului” nu au fost deocamdată făcute publice. Grupul pe care îl reprezenta Iaralov urma să cumpere noile emisii și să preia astfel controlul asupra băncii. Se dorea preluarea controlului asupra băncii prin emisii de capital.

încheiată la 22 septembrie 1995. în spatele acestuia se aflau însă cetățeni . Apoi au venit comuniștii și le-au stricat jocul.19 %. Într-adevăr. în 1995. în condiții neclare. Guvernul a decis să inițieze o emisie la Banca de Economii. Atunci. cu sediul în Malta.că alte companii le-au luat-o înainte și au cumpărat acțiunile de la BEM. în rezultatul unor scheme frauduloase. își amintește Ceșuev. cota statului în BEM s-a redus până la minimumul catastrofal de 14. Datorită lui Calin a fost stopat totul”. Întreaga emisie a fost cumpărată de trei companii fondate de off-shore- ul NefteGazGroup (NGG).

33 % din acțiunile BEM. dintr-un credit de stat acordat concernului Moldenergo pentru .md au contactat mai mulți demnitari din acea perioadă.03%. întreprinderea mixtă M-Credit s-a ales cu 23.8.28. În urma tranzacției. nimeni nu își amintește însă cine a mai pretins la emisia de la BEM din 1995. Reporterii Anticoruptie. întreprinderea cu capital străin Transworld- Invest . dar și responsabili de atunci din cadrul Băncii de Economii.33% și compania de asigurare Compasinter . Toate sursele contactate de noi au subliniat doar că acele acțiuni de la BEM au fost cumpărate de cele trei firme tot din banii statului.ruși.

rezervele Băncii Naționale”. nu crede că Iaralov ar fi coordonat marele furt din sistemul bancar. „Aici ținta a fost alta. Ceșuev nu crede însă că Iaralov ar fi implicat în furtul din sistemul bancar de acum. observă analistul economic. Sergiu Sagaidac. Și fostul angajat de la Banca Socială. „El mai . Fără a realiza vreun tender.procurarea păcurii pentru sezonul rece. Moldenergo a încheiat contract în valoare de 50 de milioane de dolari cu NefteGazGroup. Compas Inter și M-credit. iar banii au fost imediat virați pe conturile TransWorldInvest.

Banca Socială și Unibank. cetățenii Sagaidac și Gofman. a declarat pentru Anticoruptie. Viorel Morari. „Iaralov nu a avut vreo funcție de conducere sau alt statut în cadrul instituțiilor financiar- bancare. Cei care afirmă implicarea lui. șeful Procuraturii Anticorupție. Totuși. a precizat procurorul. a sugerat Sagaidac.degrabă a fost cu ideea”. evitând să spună dacă a fost sau nu citat.md că până la acest moment Serghei Iaralov nu a fost audiat în dosarele privind fraudele bancare de la Banca de Economii. nu vor să se prezinte la audieri”. Morari dă asigurări că Iaralov .

dr. dr. Universitatea nu trebuie să fie la remorca economiei“ – dialog cu prof. Mircea DUMITRU – interviu realizat în data de 1 iulie 2016 – Este profesor de logică filozofică și se află la al doilea mandat de Rector al Universității din București. Dar asta în condițiile în care vor fi administrate probe pentru a demonstra implicarea acestuia.va fi în vizorul procurorilor din moment ce au fost făcute declarații ce-l privesc. Mircea Dumitru are un doctorat la București și unul la Tulane University (New Orleans. . Prof.

În anii ’90. cu autonomia universitară? Noi am înțeles bine încă din 1990 că nu putem construi o universitate liberă. Helsinki). Lyon. L-am invitat la un dialog despre managementul universitar.Louisiana). Cum stăm. etică și „Top 500”. într-o lume democratică pe care o doream atunci – și dorim și . astăzi. pentru că e principiul fundamental al funcționării universității. s-a discutat foarte mult despre autonomia universitară (chiar dacă multă lume nu știa exact ce înseamnă). a fost visiting professor la mai multe universități (New York.

noi avem o lege națională a educației. Autonomia înseamnă să-ți dai propria lege de funcționare. ci despre orice țară: în centrul valorilor trebuie să stea autonomia. ce înseamnă să n-ai autonomie. ceea ce trebuie să facă o universitate pentru a-și merita numele este să nu fie anexa unei structuri politice. înainte de 1990. după care funcționează și universitățile publice. Cred . să răspunzi la comenzi politice.astăzi s-o consolidăm – decît dacă aplicăm acest principiu: universitățile trebuie să fie autonome. și cele particulare. Așa va fi întotdeauna. Dar știam. și nu e vorba doar despre România. Sigur. Or.

că există astăzi în România universități care sînt autonome în sensul tare al cuvîntului. ci pentru că uneori nu poți să fii la nivelul de autonomie pe care ți-l dorești. rafinate și acordate fin. Dar am înțeles că autonomia nu poate să funcționeze și cu un anumit regim de birocratizare universitară. De aici apare problema. Cum anume ții echilibrul între ceea ce dorește comunitatea ta academică și ceea ce impune legea – sînt lucruri care trebuie în fiecare zi gîndite. deoarece trebuie să respecți rigorile legii. Există o legislație care trebuie aplicată. . nu din prea multă autonomie.

Și mai suplimentăm veniturile din fondurile de cercetare. Noi trebuie să suplinim lipsa acestui buget public prin veniturile proprii ale universității. Acestea sînt în primul rînd taxele de la studenții care nu intră pe locurile bugetate. dar acestea sînt destinate exclusiv . multe dintre activitățile pe care le desfășurăm nu pot fi susținute din bugetul pe care îl primim de la Ministerul Educației.Ce s-a reformat și ce nu în domeniul universitar. din 1990 încoace? Noi funcționăm într-un regim foarte rigid din punct de vedere financiar. Deși sîntem universități publice.

în acest moment. Lipsa cronică a banilor din bugetul public . bineînțeles. în așa fel încît bugetul să poată fi folosit eficient. dar pe de altă parte resursele financiare nu sînt suficiente pentru tot ceea ce dorim să facem și ni se cere să facem. nu pot fi folosite pentru educație. Tensiunea percepută de noi toți este că. pe de o parte. cursuri. Pentru că. ca să fii o universitate competitivă trebuie să ai un buget foarte mare și. seminarii. să fii și bine organizat.cercetării științifice. avem un plan de învățămînd pe care dorim să-l îndeplinim (și care reprezintă aspirația noastră academică și culturală).

este o mare carență și pune
frînă acestei autonomii
universitare despre care
vorbim.
Ați pronunțat un cuvînt cheie:
taxe. În Uniunea Europeană
studenții plătesc taxe la
universități (cu excepția
Danemarcei). În România există
locuri bugetate și locuri cu
taxă. Cum vedeți această
problemă?
Sînt mai multe percepții
filozofice asupra educației.
Dacă avem în vedere sistemul
american, fiecare trebuie să
plătească ceva pentru propria
educație, iar familiile fac
economii din timp ca să-și
trimită copiii la colegiu. În
tradiția europeană, educația

este un bun public. Iar dacă
adăugăm și faptul că în România
sînt puține familii care să-și
permită să susțină din punct de
vedere financiar copiii la
facultate, cred că pentru noi
modelul acesta în care fiecare
trebuie să plătească nu este un
model care să permită
susținerea pe termen lung a
învățămîntului superior. Mai
degrabă ar trebui ca Guvernul
și Parlamentul României să
susțină ca învățămîntul să
primească ceea ce se știe de
atîția ani și este prevăzut în
lege – 6% din PIB. Am auzit
recent anumite luări de poziție
ale unor persoane – inclusiv
demnitari – care spun că ar
trebui să ajungem să plătim

pentru educație din ce în ce
mai mult, pentru că cine nu
plătește înseamnă cu pune preț
pe educație. Sînt mai degrabă
discuții speculative. Pentru
România, unde vedem că s-au
îngustat foarte mult
învățămîntul primar și cel
gimnazial – mai ales în mediul
rural, unde oamenii sînt
lipsiți de resurse financiare
și nu mai consideră că
proiectul de viață al copiilor
trebuie să fie legat de
educație și de școală – cred că
este foarte important să
intervină statul pentru a
susține educația. Iar educația
trebuie să rămînă un bun public
în sensul cel mai înalt al
termenului. În măsura în care

unii pot susține educația,
există posibilitatea donațiilor
pentru universități. Dar nu
cred că în momentul acesta
putem introduce taxe pentru
toți tinerii studioși.
În SUA, misiunea principală a
președintelui unei universități
este aceea de a aduce bani, el
are mai degrabă profilul unui
om de afaceri. Care e condiția
rectorului român? Ce poate și
ce nu poate să facă?
E o condiție destul de
echivocă. Dar aș vrea să spun
ceva despre modelul american,
pentru că îl cunosc, am studiat
în SUA, apoi am revenit în
calitate de profesor invitat,
cunosc bine ce înseamnă
universitatea americană și

managementul ei. Președintele
universității reprezintă
interesele instituției în
relație cu mediul de afaceri și
cu cei care susțin financiar
programele de studii. Este mai
mult sau mai puțin un CEO, un
fel de businessman care trebuie
să maximizeze veniturile
universității. Asta este
sarcina lui. Președintele
universității, chiar dacă
provine din mediul academic,
încetează să mai fie un
profesor-cercetător – nici nu
cred că mai există cazuri în
care președintele să-și poată
permite în același timp să mai
facă cercetare și predare. Se
„profesionalizează” ca
președinte pe perioada

mandatului. Alături de el sînt
reprezentanți ai corpului
profesoral care sînt mai
apropiați de ceea sînt la noi
prorectorii (adică se ocupă de
programele de studii și de
cercetare). În România și în
alte țări europene statutul
este echivoc pentru că un
rector este judecat și pentru
calitatea cercetării
științifice, și pentru
cursurile sale, și pentru
doctoranzii pe care îi are. Cu
alte cuvinte, trebuie să facă
foarte multe lucruri. E foarte
greu să le faci bine și
profesionist pe toate. Dacă ne
gîndim să facem mai eficient
sistemul universitar, poate că
ar trebui să ne gîndim și la o

profesionalizare a funcției de
rector. Poate că atunci
universitățile românești ar fi
conduse mai eficient. Dar se va
petrece o separare – și uneori
s-ar putea întîmpla chiar un
divorț – între managementul de
top, leadership-ul universitar,
și corpul academic. În multe
universități de prestigiu din
America, profesorii au foarte
puțin de spus în ceea ce
privește deciziile strategice
ale universității: care sînt
programele care trebuie
susținute financiar, în ce
direcții investește
universitatea, cîți studenți
sînt aduși în programe, ce
masterate și doctorate se fac –
toate aceste decizii mari sînt

Profesori din SUA pe care îi cunosc foarte bine mi- au spus că ei încep să deplîngă îndreptarea universității către modelul acesta corporatist: conducerea universității ca și cum ar fi o firmă care trebuie neapărat să maximizeze ceva și să aibă impact în mediul economic. impactul pe care profesorii ar dori să îl aibă ar scădea. dar funcția lui e mult redusă. au pătruns și în sistemul universitar românesc anumite elemente din managementul corporatist.luate de board-ul universității și de președinte. Dacă ne uităm la arhitectura unei universități românești. . Totuși. Există și acolo Senat.

Nu cred că universitatea trebuie să fie o anexă a industriei. am mulți doctoranzi și țin mult la aceste activități. Dacă funcția de rector s-ar defini în așa fel încît să fie separată de cea de profesor. chiar dacă e . un primus inter pares. Nu cred că o universitate generalistă trebuie să se transforme într-o școală de meserii. aș renunța la funcția de conducere. Nu cred că universitatea trebuie dezvoltată pînă la capăt după formula aceasta antreprenorială. pentru că eu mă simt în primul rînd profesor.Contribuie la o mai mare eficiență? Eu fac în continuare cursuri.

iar acestea trebuie să păstreze acest model în care oferim și educație științifică. dacă introducem drept criteriu de eficiență – cum s-a și discutat – numărul de absolvenți care s-au angajat în profilul oferit de diplomă. medici. economiști. . dar și o educație cu deschidere mai largă.o școală înaltă de meserii. Avem astfel de școli vocaționale cu rang de universități: sînt cele care formează ingineri. atunci pun o întrebare: cîți absolvenți se angajează direct în profiluri precum studii clasice. Avem însă cîteva universități generaliste în România. Or. cea umanistă. filozofie. istorie.

precum chimia sau alte profiluri care înainte aveau și o industrie dezvoltată. Dar să spui că o universitate generalistă trebuie judecată doar după acest criteriu al angajării este o eroare care va . trebuie să formăm oameni care să gîndească mai bine. exact în profilul lor? Sau chiar și în domenii științifice. Eu cred că trebuie să oferim o educație mai largă. să aibă o anumită construcție interioară și o relaționare socială mai bună. Adică oameni care după aceea pot să funcționeze și pe piața muncii mai bine și care pot fi formați de firmele la care lucrează prin cursuri de specializare.chiar și limbi străine.

în sensul cel mai strict. funcționari sau ingineri sau tehnicieni pentru firmele X. Nu trebuie să se înțeleagă de aici că noi stăm într-un superb turn de fildeș și nu ne interesează ce se va întîmpla cu absolvenții noștri. Fără îndoială că noi trebuie să ne îmbunătățim programele și să-i pregătim pe tineri ca să- și găsească apoi un loc de muncă. Z. Trebuie să-i pregătim pentru lumea reală. atunci luăm o povară de pe umerii acestor firme folosind resurse publice pentru a crea forța lor de muncă.duce la declinul universității. Dar nu trebuie să îngustăm profilul universității . Dar dacă noi îi pregătim doar pentru a fi. Y.

Ne uităm cu mare admirație la ranking-urile internaționale pentru universități. Prin anii ’30 ai secolului trecut. ea nu trebuie să fie la remorca industriei și a economiei. În economie și în industrie au apărut ramuri noi ca urmare a unor cercetări care la început aveau o vocație pur teoretică și abstractă și nimeni nu putea anticipa care vor fi consecințele lor economice. dar uitați-vă cum arată profilul universităților de top: niciuna nu este concepută ca o școală de meserii. cîțiva oameni .în așa fel încît să fie o școală postliceală. Universitatea trebuie să aibă și funcție cultural- prospectivă.

Alan Turing și alți cîțiva care se ocupau de fundamentele logicii și de logica matematică) studiau o chestiune extrem de abstractă: ce este un algoritm. cum să descriem în termenii cei mai generali și cei mai abstracți o procedură de calcul. Viața de astăzi este imposibilă fără computere. Niciunul dintre ei nu putea anticipa atunci – poate cu excepția lui Turing – că aceste studii care erau extrem de abstracte și de îndepărtate de viața de zi cu zi vor fi cele care vor declanșa construcția computerelor. La originea lor au stat și astfel de studii care .care au rămas în Pantheonul științei (Kurt Gödel.

a existat în 2012 cazul plagiatului lui Victor Ponta (care a atras atenția asupra problemelor etice). Universitatea . În România.atunci nu aveau nicio aplicabilitate practică. lumea s- ar fi întrebat „la ce e bună o astfel de cercetare?”. Dacă se punea întrebarea „să finanțăm o astfel de cercetare. avînd în vedere profilul industriei de atunci. Recent. Acum vedem la ce a fost bună. este ea utilă pentru industrie?”. CNATDCU a declarat că teza de doctorat a lui Victor Ponta. Etica universitară este un subiect tot mai important în lume. cu siguranță că.

Chestiunea a fost semnalată de o mare revistă de știință. care atunci ocupa o funcție extrem de importantă în statul român. inclusiv profesori de la Universitatea din București. Nature. E o revistă în care doresc să publice și cercetători din România. jubilînd.. din partea Universității. iar unii chiar au publicat. și arunca o gravă acuzație asupra reputației Universității din București. pentru că această teză a fost . Cazul acesta nu este un subiect pe care să-l prezentăm. Am dat prioritate acestei teme avînd în vederea notorietatea dlui Ponta.din București demonstrase deja asta din 2012..

Din păcate. totuși. Și pentru că nu avem încă această deprindere firească de a spune lucrurilor pe nume atunci cînd ele sînt foarte grave și cînd de spunerea adevărului depinde. Nu poți să nu tragi concluziile care se impun de aici și nu poți să fii în continuare nonșalant cu problemele de etică. reacția mediului universitar la acel caz a fost foarte timidă. pentru că înseamnă să susții explicit impostura academică.susținută într-o facultate a universității noastre. A pretinde că aceste lucruri nu există e grav. destinul unor generații . pentru că s-a temut de implicațiile politice care ar putea apărea. frauda și minciuna.

avem tendința de a la dramatiza și de a le socoti catastrofale. noi. Dar acolo reacția profesională este promptă. ca . Cum ar fi fost percepută această chestiune? Pe de altă parte. pentru că nu sîntem foarte informați asupra acestor lucruri. pentru studenții noștri. Există cazuri de plagiat la cele mai mari universități din întreaga lume. Ce-ar fi însemnat. pentru că nu-ți poate fi indiferent.viitoare. iar cercetătorii să publice în cele mai prestigioase reviste. ca Universitatea să declară că nu e nici un fel de problemă? Iar după aceea să pretindă că dorește să-și trimită studenții în străinătate.

în 2012. o anumită reținere din partea altor oameni și.. de . în situații similare. N-a fost deloc ușor. universități din România nu au acționat în modul în care ar fi trebuit s-o facă. dar nu am fost amenințat. în 2012. dacă un coleg sau un fost student a obținut un titlu academic în mod onest sau printr-o fraudă. nu s-a întîmplat nimic.profesor. eu nu am fost obiectul niciunei presiuni. au existat lucruri mai mult sau mai puțin subtile.. Dar trebuie să spun că atunci. Partea neplăcută este că. Se vedea însă o anumită reticență. În cazul plagiatului lui Victor Ponta mi s-a părut că ați fost cam singur.

Pe mine și pe alții din grupul care am condus Universitatea atunci și pe cei din Comisia de etică ne-a ajutat și genul de educație umanistă pe care o avem. să fii mai puțin convențional în anumite reacții. să aibă o reacție etică. Eu cred că încet-încet putem să construim un spațiu academic în România în care . lecturile și cultura pe care am însușit-o.ce să n-o spun. chiar din partea unor colegi din Universitatea din București care erau puși pentru prima oară într-o asemenea situație: erau somați. Filozofia te ajută să gîndești mai critic. mai liber. practic. o reacție promptă.

oamenii să-și poată afirma demnitatea profesională. poate obsesivă. dar sînt multe alte cazuri. În continuare. trebuie să ne punem la adăpost de posibilitatea ca astfel de lucruri să se întîmple pe o scară largă. Într-adevăr. plagiatul apare începînd de la nivelul unor studenți care fac un simplu referat pentru seminar și copiază. Noi ne-am uitat la cazul Ponta. . Acum a devenit o temă.. Acum patru ani.. plagiatul nu părea să fie o temă. iar unii au spus că nu e important pentru România să discutăm tema plagiatului. Apoi a fost șocant.

dar ar trebui să cultivăm mai mult imaginația și creativitatea. A cultiva memoria înseamnă a-i pune pe elevi. să folosească această strategie de a repeta ce au spus alții fără să arate sursele. Memoria e importantă pentru învățare și pentru educație. să repete lucruri spuse de alții și. uneori. pentru că nu sînt învățați cum să folosească sursele.Eu am spus odată – și mi-am atras oprobriul unora – că în școala românească se cultivă foarte mult memoria. atunci cînd li se cer anumite teme mai independente. de la vîrsta cea mai fragedă. Cred că toată școala trebuie reorientată și recanalizată pe cultivarea .

Aceasta a fost și o sursă a relativizării cazului dlui Ponta: s-a spus că. În școală. dar dacă vrem eficiență din partea sistemului educațional trebuie să ne mișcăm în această direcție. așa cum fac alte societăți. fără să știe că plagiază.acestor caracteristici care sînt mult mai importante decît repetarea mecanică a unor lucruri: creativitatea și imaginația.. elevii preiau din Wikipedia fragmente pe care le pun în referatele lor. de ce să . dacă școala românească e așa. precum burghezul gentilom făcea proză fără să știe.. E o școală mult mai grea în acest fel. într-adevăr.

Un eseu sau un proiect de gimnaziu sau de liceu nu trebuie să fie concepute ca o teză de doctorat. E o chestiune de onestitate. Învățîndu-i să fie onești cu lucrurile acestea care se fac în fiecare zi la școală îi pregătim să fie onești și în . Dar cine ne împiedică să-i învățăm pe tineri încă din gimnaziu că trebuie să spună foarte clar: lucrurile acestea le-am preluat din alte surse. care trebuie să aibă și elemente cu un caracter personal.facem un caz atît de dramatic din faptul că cineva a copiat în teza de doctorat? Să ne- nțelegem: nu cred că în școală trebuie să le cerem elevilor creativitate maximă.

Dar este și vina conducătorului de doctorat că nu atrage atenția și nu spune de la început care sînt regulile cercetării .relațiile lor sociale. n-are acces la aceleași informații sau e ignorant. să nu creadă că modelul de succes este modelul în care reușești să-l înșeli pe celălalt pentru că nu știe. Doctoratul este însă altceva. Nu poți să pretinzi că ești doctor într-un domeniu și să preiei ca atare ce-au scris alții. nu am fost de acord să relativizăm problema asta a gravității unui plagiat într-o teză doctorală introducînd ideea că așa au fost învățați copiii din gimnaziu. De aceea.

sînt chestiuni care trebuie educate. Oamenii nu sînt prin natura lor imorali. învățate. pentru că nu facem astfel de cursuri. a universității.științifice. presa anunță că „iar n-am luat Premiul Nobel” și „iar n-avem nicio universitate românească în Top 500”. de la cursul de licență. Discutînd cu studenți de la noi din facultate. De unde pasiunea opiniei publice pentru Top 500? . E și vina noastră. În fiecare an. mi-am dat seama că erau nelămuriți: nu înțelegeau care e gravitatea faptei. Sînt cîteva reguli simple pe care trebuie să le spui de la începutul anului I.

nu cel general. astronomie se află între 250-300. Este ranking-ul pe subiecte. În ranking-ul QS. care are baza mai mult în Europa (spre deosebire de ranking-ul Shanghai). Universitatea din București chiar a fost în Top 500.000. fizică. Există un număr foarte mare de universități în lume care sînt evaluate și prezente în topuri: peste 20. De pildă. Universitatea din București se află pe poziții meritorii la unele domenii.Acum cîțiva ani. la limba engleză și la limbi moderne aplicate se află între locurile 150-200. la matematică. În momentul în care Universitatea din București și alte cîteva universități mari din România .

Noi. s-ar afla printre primele 3% din lume?”. pun întrebarea „cîte alte instituții publice românești. cînd sînt într-o dispoziție malițioasă.intră undeva pe poziția 600- 700. românii. E bine să fii autocritic. Nu este atît de rău pe cît pare. procentual. înseamnă că. Uneori. sîntem în primele 3-5% dintre universități. avem o mare nevoie de recunoaștere internațională și simțim dramatic lipsa acestei recunoașteri pentru că avem o foarte proastă relație cu noi înșine: nu avem încredere în noi înșine. dar nu e bine să critici și să distrugi orice . dacă ar fi într-un ranking internațional.

lasă impresia greșită că dacă. aritmetică. Ranking-ul asigură o vizibilitate internațională. să ne comparăm cu Universitatea din Cluj. Universitatea din București. Universitatea din Iași. această prezentare atît de riguroasă. ci abia pe la 6-700. Din păcate. cu universități din regiune sau din America. observăm că sînt foarte apropiate. Eu cred că ranking- urile sînt utile pentru o perspectivă comparativă. Dar dacă ne uităm la punctaje. de pildă. E bine ca noi. nu ești între primii 500. dintr-o dată te-ai prăbușit. o să constatăm că la nivel egal . Dacă ne uităm la felul în care sîntem finanțați.instituție.

care sînt dimensiunile la care nu am . Toate aceste rankinguri ne arată unde ar trebui să insistăm. Universitatea noastră se află deasupra poziției pe care o ocupă mari universități din Centrul Europei: Universitatea Carolină din Praga. La capitolul „educație”. Universitatea Jagellona din Cracovia.de finanțare Universitatea din București folosește foarte bine banii publici. Universitatea „Eotvos Lorand” din Budapesta – universități care au o mare tradiție și putere. Ar putea să aibă și o poziție mai bună. La investiții egale. Universitatea din București nu se află pe o poziție foarte rea.

Легальный национальный патриотизм . Am și luat în ultima vreme unele măsuri de organizare internă pentru a-i pune pe colegii noștri de la științe sociale și umanioare pentru a lucra mai bine și pentru a publica mai mult. în special în științele sociale și umanioare. Așa că un ranking este și un instrument de autocunoaștere. care îți permite să vezi în ce direcție ar trebui să investești mai mult în următorii ani și să iei o decizie.performat foarte bine. Cred că pentru noi este un spațiu foarte mare de progres mai ales în ce privește publicațiile științifice.

Вызывается он к жизни прежде всего футбольными состязаниями национальных сборных. критикой и даже насмешками. В то время как большинство наших так .. Выразить существо этого подъема можно. никак на них не отвечая.Может ли спорт избежать политики Виталий Куренной руководитель Школы культурологии НИУ ВШЭ Призрак бродит по Европе — призрак национального патриотизма. например. так. «Мы … очень долго мирились с оскорблениями. достигая своей кульминации в стычках футбольных фанатов..

из-за чего они устроили беспорядки. а некоторые даже своим существованием. …вот вы лично верите в то.называемых европейских партнеров относятся к [нам] с нескрываемым презрением. позорят нацию? Или вы начинаете ощущать некое подобие национальной гордости. что наши хулиганы. что они дрались и за вашу честь тоже? . Так было всегда. а некоторые открыто нас ненавидят. хотя зачастую другие страны нам многим обязаны. когда видите по телевизору. и вам начинает казаться. позволяя и дальше относиться к себе подобным образом. мы просто подставляем вторую щеку. устраивающие драки за границей.

Это проникновенное высказывание заимствовано из хрестоматийной работы Дуги Бримсона «Бешеная армия» (2000).Да. Увы. а отточия я поставил там. должен разочаровать. кажется. снята из текущей новостной ленты и принадлежит перу какому-нибудь отечественному публицисту. что с … шутки плохи и если кто-то никак не может это понять. где в оригинале стоит слово «англичане». они говорят всему миру. И хотя сам Бримсон скорее полемизирует . то получит по полной программе. Не возникают ли в глубине души и у вас подобные мысли?» Цитата. ведущего со своего дивана у телевизора словесную пикировку с кем-то там во Франции.

которые можно найти у Бримсона — народного культуролога. все дело в том.с этими рассуждениями. описавшего внутренний мир британских . восклицает Бримсон. Возможно. как был прежде? Или боимся того. он прекрасно понимает такой образ мыслей. Там и далее по тексту все нам теперь привычно и знакомо. что мы — англичане — никак не можем смириться с тем. что «перестали быть империей»? Или не можем пережить. что статус англичан в мире уже не таков. что английская самобытность исчезает под натиском Европы? И т. и в том же духе. Столь обескураживающие параллели.д.

Более того. включая и Россию. Cо времен Первой мировой войны пропагандистские штампы. причем прежде всего в самых расхожих мыслях о своей самобытности. что Россия — это Европа.болельщиков. по которому перекраивалась вся постсоветская культура футбольных болельщиков. . конечно. Российские болельщики — не исключение. — подтверждают банальную истину. противопоставляющие «нас» и «их». совершенно одинаковы во всех европейских странах. Что. британская дифференцированная культура фанатов — это именно то лекало. лишний раз подтверждает тезис.

посвящающие свой досуг спорту и здоровому образу жизни. были уверены. Но вдруг выяснилось. конечно. что это не так: приверженцев здорового образа жизни среди болельщиков давно намного больше. далекие от культуры болельщиков. но не принципиален.Вопрос о генезисе футбольного хулиганского патриотизма интересен. чем среди столичных менеджеров. пузом и в трениках с пузырями на коленях. Похоже. что футбольные фанаты в России — это быдло с пивом. Французский инцидент высветил и многие другие проблемы. что интеллигентные люди. регулярно посещающие фитнес-клубы. Это пусть .

которую мы наблюдаем сегодня повсеместно и которая. и искусство. Конечно. только начала раскрывать свой болезненный для нашей страны потенциал. Но сегодня и наука. похоже. Достаточно вспомнить. . как в советское время обвинение в буржуазности фактически уничтожило многие научные исследования и целые направления. но важный акт внутреннего самопознания. Более фундаментальным является вопрос о той драматической спайке спорта и политики. спорт — далеко не единственная жертва политизации.и небольшой. А названному дегенеративным искусству было не по пути с нацистским расовым проектом Третьего рейха.

У спорта подобный иммунитет намного слабее. равно как наука и искусство. то удар по спорту будет и весьма болезненным ударом по политике. депутатов Госдумы. все же пытаются дистанцироваться от политики. мы сейчас можем наблюдать. Хорошо ли это для . И к чему это приводит. Свидетельством тому большое число спортсменов среди российских государственных деятелей. главным образом. не может заставить политику работать на себя.наученные горьким опытом XX века. А вот обратное очень даже возможно. Надо ли это спорту? Не думаю. Хотя спорт. Если союз столь прочен.

Густав Лебон сказал бы. А может ли спорт в принципе быть свободным от политики? Некоторые коллективные события несут в себе очень важный и востребованный опыт. на улицах — как раз из их числа.политики? Сомнительно. прежде характерных только для войн и . в баре. у телевизора. что здесь имеет место специфический опыт «толпы» — утраты индивидуальности и некоторого специфического слияния в иррациональную массу. Единение во время международных состязаний — на стадионе. В европейской культуре именно этот опыт сегодня выступает единственной легитимной формой переживания эмоций.

но любые формы «коллективных» концептов — обществ. который позволил ему развиться. сообществ и так далее. Мировые войны и революции — вот главный тренажер. Правда.тотальной мобилизации (о чем нам и напоминает Бримсон в приведенной цитате). что такой опыт вовсе не константная человеческая потребность. А модные социальные теоретики очень политкорректно ставят под вопрос не только наличие такого опыта. Именно поэтому чувствительные критики остатков национального сознания в Европеобрушивают свои атаки именно на международные футбольные чемпионаты. . любой историк эмоций скажет нам.

Но позволю себе с ними не согласиться. Но именно это свидетельствует. Можно назвать множество исторических и существующих форм коллективного опыта — от элевсинских мистерий греков до церковной службы или настоящего городского праздника. что свет клином не сходится на парамилитаристских переживаниях за национальную сборную. Несколько уважаемых .заменяя их индивидуальными акторами и понятием сети. достигающих кульминации в коллективной потасовке фанатов. Почему у нас ничего не получится Мой пост про ЯЖЕМАТЬ и Победу вызвал довольно бурную дискуссию.

сегодня название не актуально. Абсолютное большинство считает недопустимым ездить пьяным за рулем и обязательно бы сдало пьяного водителя полиции. почему они со мной не согласны. Однажды я делал опрос про пьяного водителя. Но хочу повторить свой пост. Тогда я назвал его «Почему у Навального ничего не получится». Но в . не получится у нас у всех с таким подходом. Ответить всем нет возможности. который я писал 2 года назад.мною людей написали подробные ответные посты. Результаты оказались предсказуемыми.

случае. когда пьяный водитель является другом или родственником.» Реакция читателей на опрос – это прямо из классической дилеммы на определение универсалистской и партикуляристской культуры. которой управляет ваш близкий друг.д. которую использовал голландский ученый Тромпенаарс. дать второй шанс и т. Вопрос звучит так: "Вы едете в машине. большинство готово сделать исключение и «на первый раз простить. Вы .

нет. кроме вас. Адвокат друга говорит. Вы знаете. что скорость движения машины перед наездом на пешехода была не более 20 миль в час. что скорость машины в момент наезда была никак не меньше 35 миль в час. Других свидетелей происшествия. Если бы вам как другу на суде нужно было дать ложные . где ограничение по скорости составляет 20 миль в час. что если вы заявите под присягой. это сможет уберечь вашего друга от серьезных последствий.сбиваете пешехода. а случилось это в зоне городской застройки.

2) Я не стану говорить в суде. Ирландия 97 человек из 100 скажут под присягой правду. Канада. как США. применяются ли правила “для всех” или “только для своих”. как бы вы поступили?" Вариантов ответа два: 1) Я заявлю на суде. что он ехал со скоростью 20 миль в час.показания. Речь идет о том. В . что он ехал со скоростью 20 миль в час. Результаты опроса показали. что в таких странах. Швейцария.

каково состояние пешехода после наезда. В другом случае я бы еще подумала».Венесуэле 68 человек готовы дать ложные показания. тогда вмешалась француженка и пояснила: «если этот пешеход очень сильно пострадал или даже скончался. Остальные ребята не понимали. Англичанка попросила уточнить. Однажды на семинаре Трампенаарс обсуждал этот тест со студентами из разных стран. тогда друг абсолютно вправе ожидать от меня помощи. какое это может иметь значение. в России – 56. Англичанка .

стоит писать правду или нет? Он пришел к выводу. который оказался не очень хорошим.раздраженно заметила: «Удивительно. в отличие от англо- саксонских стран. где люди . Для меня все обстояло бы как раз наоборот». Южная Корея предполагает большую склонность к непотизму (приоритету дружественных отношений). что культурная особенность таких стран. Трампенаарс использовал и другие дилеммы. Индия. Китай. такую: вы журналист и должны написать рецензию на ресторан вашей подруги. например. как Россия.

Как-то я стоял на пешеходном светофоре в Берлине. а машин и вовсе нет. а в США – закон. Внезапно я обнаружил. Другими словами. что красный свет горит для всех (такое в Берлине бывает).отдают приоритет формальному отношению к другим. отношению как "к посторонним". в России важнее личные отношения. Я не выдержал и пошел (то есть совершил нарушение исходя из неформальной оценки ситуации). ожидая зеленого сигнала. с каким . и надо было видеть. При этом на разных участках перекрестка люди стоят и терпеливо ждут зеленый.

который выходит на мировой рынок.искренним непониманием и возмущением на меня посмотрели некоторые пешеходы. договоренности. С проблемой партикуляризма и универсализма сталкивается бизнес. Для партикуляриста контракт – лишь . их связывают дружба. Универсалисты любят устанавливать общие. отношения с конкретными людьми. поэтому деловые отношения основаны на честности и личном доверии. В маленьких компаниях люди обычно давно знакомы между собой. Партикуляристы ценят связи. обязательные для всех правила.

е. Чем больше становится западная компания. выполняя роль руководителя) по имени и общались с ними . тех. Когда организовывалось 20-30 кубов в день.бумажка. кто согласовывал их проведение в префектуре и потом присутствовал на месте. в штабе Навального. сотрудники отдела знали всех заявителей кубов (т. То же самое было. тем формальнее отношения между участниками процесса. кстати. а формализм в его деталях воспринимается как оскорбление и недоверие. в отделе кубов.

неформально. потому что не хватало ресурсов для развоза кубов. кто не хотел соблюдать эти . Все. наступил логистический ад. Когда потребовалось ставить 100 кубов в день. экспериментировали с точками для куба. у сотрудников отдела резко кончилось время. Пришлось ввести для всех жесткие правила: кубы каждый вечер возвращать на место. многие заявители в машинах кубы возили и не возвращали их на склад неделями. место для куба выбирать не какое хочешь. а только из списка фиксированных мест и так далее.

что к ним должно было быть особенное отношение только потому. самые преданные и активные сторонники Навального забросали тоннами говна за формалистское отношение к делу. В результате отдел кубов и особенно Каца. некоторые даже съединоросили куб под предлогом «он у меня всегда в машине ездит. а Навальному». То есть некоторые люди считали. выгонялись из штаба Кацем. что они «заслуженные оппозиционеры» или «лично знают Навального и . вне зависимости от старых заслуг. я помогаю не Кацу.обязательные правила. который эти правила продвигал.

что ценности партикуляристов в России активно разделяют чиновники. а в таких условиях отношения будут формальными: dura lex sed lex. А его сторонники как раз за такое формальное отношение очень обиделись.давно с ним работают. что я написал . никакого кумовства. с чего мы начинали. Навальный продвигает универсалистские ценности – закон един для всех. Получилась забавная штука. Однако вернемся к тому. То. Кстати. поэтому им нужно особенно доверять». нетрудно догадаться.

а тихо «нажимать на кнопки» с покерфэйсом. кто ездил по России в командировку. знает. сначала надо друг к другу присмотреться. касается. например. русские. В партикуляристских культурах предпочитают не сообщать публично о решениях. тяготеем к партикуляризму и не любим спешки. для универсалиста . А все потому. Каждый. что мы. и командировок. а потом уже говорить о делах.по поводу контрактов. что в нормальных компаниях дорогого партнера из столицы первым делом везут в баню пить водочку.

она сталкивается с сопротивлением: сотрудники лишь делают вид. есть головной офис и дочерние. Интересный момент: универсалистские компании построены по принципу вертикали. На самом деле им важнее чувство локтя. а для партикуляриста все зависит от обстоятельств. длительные и тесные связи с . что соблюдают правила. Когда такая компания пытается внедрить свои правила в партикуляристском обществе.существует только один вариант справедливого решения. все живут по одним стандартам.

ориентируясь на западные стандарты. чем формалистская эффективность универсалистов. То же самое касается большей части . российское общество тяготеет к партикуляризму. госслужащих. номенклатуры правило "Закон един для всех" — не более чем набор слов. стабильность заработной платы. то для чиновников. Какое это все имеет практическое значение для нас? Как показали исследования. пытается внедрять у себя универсалистские принципы.коллегами. И если крупный бизнес.

знакомым. получается интересная штука: Навальный продвигает универсалистские ценности.общества. в первую очередь пресловутое "закон един для всех". Я не зря вспомнил про Навального. Если посмотреть на всю историю его взаимоотношений с госорганами с точки зрения партикуляризма и универсализма. и все это — благодаря родственникам. на хлебное рабочее место. в университет. и . От рождения и до смерти россиянин "пристраивается": в хороший садик. в спецшколу. друзьям.

мы наблюдаем настоящую битву двух культур.требует посадить в тюрьму коррупционеров от партикуляристской стороны (возьмем хотя бы Сердюкова). потому что он россиянину ближе и понятнее. Навальный спрашивает сторонников Путина: "Положа руку на сердце и глядя на эти фотографии (дворец Ротенбергов). и партикуляризм побеждает. вы действительно . Даже самые преданные сторонники Навального не способны жить по универсалистским принципам. Партикуляризм сопротивляется. Таким образом.

Vasile Ernu circumscrie obiectul studiului sau de caz. что так оно и должно быть?" А сторонник Путина выглядывает в окошко и проверяет. anuntata de autor. despre „marginali“. не поставил ли кто машину на захваченное им место парки во дворе? Vasile Ernu: sectantul. intr-un „tinut de frontiera“.. grupurile confesionale minoritare –. „sectantii“ – i. Sectantii este primul volum dintr-o trilogie. marginalul. aflat el insusi la marginea unor mari imperii si state- natiune pe parcursul ultimelor . ateul.e..считаете.

in URSS intre 1940 si 1991. aceasta regiune situata astazi in Ucraina.doua secole: Bugeacul. mai ales. in Imperiul Tarist din 1812 pana in 1918. pana in 1812 etc. in Basarabia romaneasca intre 1918 si 1940. Petru Negura Dar autorul isi asuma el insusi un statut de marginalitate prin aceasta carte (si prin alte carti ale sale). autoproclamarea naratorului (care nu e neaparat una cu autorul) drept un „sectant“ sp. S-a remarcat ca subiectul „religios“ al cartii si. intr-o raia turceasca. 20 si altelet au indus o .

Pozitia marginala. in apropierea (si la marginea) unor alte lumi. astfel. mediu de la care autorul insusi se reclama.anumita stare de perplexitate. atat in randurile intelectualilor de stanga. din . cat si. pe care autorul o castiga mai cu seama prin aceasta carte (si prin altele care au mai fost si. „Liminalitate“ ar fi un alt cuvant care exprima aceasta stare „marginala“. Cand spun „marginal“. poate mai ales. in sanul intelectualilor conservatori. am in vedere o pozitie ex-centrata. de confuzie chiar. aflata „in marginea“ unor lumi sociale si.

de stanga si de dreapta. Naratorul cartii lui Ernu. ale mediului intelectual – in care autorul este vazut ca „stangist“ si. Naratorul-crestin contrasteaza abrupt cu imaginea „omului de stanga“. joaca in oglinda cu un orizont de asteptare – valabil pe ambele esichiere. una confortabila din punct de vedere social. in general. care se prezinta drept „sectant“. pentru ca pozitia de outsider nu este. vor mai veni).cate se anunta. este una dificila. pe care autorul si-a cultivat-o el insusi cu staruinta si a carui pozitie politica este . „agnostic“. un credincios deci. daca nu de-a dreptul ateu. deci.

considerata a priori suspecta in Romania si in celelalte tari din regiune. Calificativ „stigmatizant“. de slujnicii si enoriasii bisericii ortodoxe si de intelectualii cei mai influenti din regiune drept un grup strain corpului natiunii si al bunei sale credinte. nu este si nu a fost unul cu mult mai magulitor in regiune decat cel de „socialist“ acum. „sectantii“ au fost perceputi si ei de catre autoritatile statului. Totusi. venit din partea comunitatii confesionale majoritare. nici titlul de „sectant“. de la 1989 incoace. de la care se revendica – rasunator – Ernu. si asta imediat dupa aparitia in .

atunci cand marturiseste ca s-a instrainat de „sectantii“ sai si ca. chiar in interiorul intrigii cartii. este si aici o „oaie neagra“ a familiei – un perfect outsider.regiune a primilor „bastinasi“ convertiti la una din confesiunile neo-protestante. O situare in acelasi timp inauntru si in afara As vrea sa interpretez aceasta pozitie marginala in cheia unei triple logici si functionalitati sociale: de . pana la urma. Dar „liminalitatea“ autorului- narator este valabila si de cealalta parte a povestii.

la inmormantarea tatalui. de atitudine si de mediere. dar de care s-a rupt de cateva decenii si in sanul caruia revine.cunoastere. o pozitie care ii permite autorului (prin intermediul naratorului) sa cunoascaistoria si pozitia sociala a unui grup din care provine. in primul rand. despre care vorbeste Claude Lévi-Strauss) cu „cunoasterea locala“ a . Aceasta marginalitate epistemologica are avantajul de a reconcilia distanta obiectivanta a savantului (le regard éloigné. intr-un moment voit simbolic („psihanalizabil“ cu buna stiinta). Marginalitatea este.

nici localnic. prin „observatie participanta“). in calitate de cunoscator „nativ“ al limbajului. accesibile majoritatii doar prin putinele stereotipuri ale vremii si tot atatea relatari folclorizante. Nici strain. traducand povesti de viata. al eticii si al habitus-ului localnicilor.indigenului (pe care un cercetator implicat se cazneste sa o surprinda si sa o inteleaga in dinamismul si „ingenuitatea“ ei. pe limba noastra. . celor „din afara“. franturi de experienta si categorii de cunoastere ale unei lumi. Ernu-naratorul ne poate vorbi. ceea ce se petrece „inauntru“.

prin adoptarea unei distante epistemologice. Dar aceasta adeziune la un grup.produse de discursul hegemonic. perceput cu suspiciune in egala masura dinspre „stanga“ si dinspre „dreapta“. pentru ca permite o situare in acelasi timp inauntru si in afara – vne sau inside out. isi dobandeste intregul sens ca un act de solidaritate fata de o . cum i-ar fi spus Alexei Yurchak. de ostranenie (defamiliarizare) . totodata. dispunand spre contemplare prin participare si. Pozitia de marginal pe care o adopta naratorul este asadar una privilegiata.

. pentru un „om de stanga“.categorie sociala oprimata sub toate regimurile din regiune de-a lungul ultimelor doua secole. la stanga si la dreapta. rezonand cu „je suis juif“ sau. dupa cum spunea polemic Barthes). mai recent. prin categorii de limbaj („La langue est fasciste”. cu o hegemonie care construieste si stratifica lumea sociala. pe plan discursiv. Astfel. sacralizand. tabuizand si stigmatizand. pentru a lupta pe fata. cu „je suis Charlie“ – o asumare militanta a unei identitati victimizate. „sunt sectant“ echivaleaza cu o forma de atitudine.

Personajele – individuale si
colective – despre care se
vorbeste cu cea mai multa
daruire de sine in aceasta
carte nu sunt atat confesiunile
crestine „minoritare“ in sine
si in bloc, cum ar fi
evanghelistii sau baptistii
(din randul carora, de altfel,
se trage si autorul), care fac
subiectul cartii datorita
statutului lor minoritar si
dominat. As inclina sa cred ca
„sectantii“ prin excelenta ai
lui Ernu ar fi manifestarile
cele mai eretice, sincretice si
„revolutionare“ ale
credintelor, grupurilor si
dogmelor religioase din
regiune. Prototipul
„memorialistic“ al acestui soi

aparte de „sectanti“ este
reprezentat de strabunelul
naratorului, Culachi, personaj
central al cartii, a carui
fire, se spune, „era un amestec
straniu intre credinta
neclintita, darzenia si revolta
radicale ale rascolnicilor,
etica puritanista si rigoarea
evanghelistilor germani si ceva
din nebunia mistica si aventura
iudaica ale evreilor mesianici“
(p. 75 ). Echivalentul non-
fictional, istoriografic, al
acestui „actant“ liminal in
povestirea lui Ernu este
publicistul si literatul Iosif
Davidovici Rabinovici, originar
din Basarabia, fondator al unei
„secte“ iudeo-crestine. Aflam
din cartea lui Ernu, intre

altele, ca Rabinovici ajunge la
ideea crestinarii voluntare a
evreilor din Imperiul Tarist,
mai exact din zona de vest unde
acestia aveau dreptul sa
locuiasca, ca o posibila
solutie la „chestiunea
evreiasca“, idee care ii vine
dupa valul de pogromuri care
izbucneste in Imperiu in anii
1880 si dupa ce viziteaza
Palestina, unde se arata
tulburat de saracia profunda in
care traiesc oamenii locului
(evrei si arabi deopotriva).
Asemenea curente („secte“)
sincretice si eretice de toate
culorile – iudeo-crestine,
iudeo-musulmane, musulman-
crestine etc. – au existat, de
la sud la nord, in toata zona

Europei centrale si orientale
si in Balcani (a se vedea,
intre altele, recenzia lui
Claude Karnouh in aceasta
privinta).

Istoria alternativa a unui
tinut de frontiera

Din punct de vedere social,
aceasta marginalitate se
exprima, in cartea lui Ernu,
prin personaje paradoxale si
oximoronice: un sectant ateu
(naratorul), targoveti
evlaviosi, evrei crestini,
crestini iudaici etc. Felul in
care Ernu plaseaza accentele in
aceasta poveste despre
„liminalitate“ arunca lumina
asupra unei semnificatii, pe

care putini comentatori au
surprins-o in aceasta carte.
Tind sa cred ca grupurile si
personajele „marginale“ (in
intelesul schitat mai sus) il
intereseaza pe autor nu doar
prin pozitia lor
dominata/oprimata sau prin
calitatea lor deoutsider-i si
de revoltati (buntovsiki) fara
voie, ci prin misiunea pe care
acestia si-o insusesc tacit, de
mediatori, aflati la rascrucea
unor lumi sociale, pentru a le
apropia si reconcilia, intr-un
context de tensiune crescanda,
alimentat colateral de
transformarile majore care
insotesc procesul de
modernizare (industrializare,
urbanizare, nationalizare) din

secolele XIX si XX. Am putea
presupune, stimulati de lectura
acestei carti, ca sectele
eretice care iau avant in a
doua jumatate a secolului al
XIX-lea in Europa orientala si
in Balcani (urmariti de Ernu,
la scara locala, in Bugeac)
sunt emanatia unui proces
risipit de revolutie molcoma,
izvorat de jos in sus, si care
va fi inabusit de proiectele
revolutionare si modernizatoare
(si ultra-moderniste) operate
in secolul XX pe o directie de
sus in jos de catre niste
state-leviatan, cu ambitii
totalizatoare.

S-a mai vorbit despre nostalgie
la Ernu. Ca si in cartea sa de

debut, Nascut in URSS, in
Sectantii Ernu cultiva un soi
de nostalgie – Svetlana Boym ar
numi-o melancolica (nu una
restitutiva) – pe care autorul
o marturiseste printre randuri
fata de niste vremuri in care
Basarabia (dar si alte tinuturi
din regiune) constituia un
amestec colorat de limbi,
culturi si confesiuni si in
care teritorii intregi erau
locuite de asa-zisi
„marginali“, in fapt comunitati
etnice, lingvistice si/sau
religioase, acomodate mai
degraba decat integrate la un
sistem dominant, el insusi pe
cale de a se cladi in niste
vremuri de neostoita schimbare
(i.e.

ca pe o lentila in care lucrurile si evenimentele prind contur si culoare. ci o foloseste cu metoda. acolo unde. cititorul – nu se lasa coplesit de aceasta nostalgie. Naratorul – si in urma sa. Sectantii este o istorie alternativa a unui tinut de frontiera (Bugeacul Basarabiei). acestea te pot orbi prin adevarul lor pretins peremptoriu sau sa te intunece prin negreata unei istorii in care deportarile de masa si purificarile etnice au mers alaturi cu mostre autentice de . aici un „sectant“. altminteri.modernizare). povestita „de jos“ – in raspar fata de discursul dominant – din gura unui „marginal“.

de intrebare – maieutica) si. Inainte sa fi coborat Leviatanul. si-ar fi dat mainile. Dar nostalgia lui Ernu este una melancolica si fata de un trecut/prezent conditional. cu un soi de defamiliarizare (ostranenie) – inclusiv si fata de propria . poate. de orice credinta. in care aceste comunitati eretice. si-ar fi dus pana la capat vocatia de revolutie mesianica. totodata.omenie si solidaritate. „marginale“. cu ironie (in sensul primar. ar fi supravietuit si. in urma careia tot omul. Ernu ne povesteste o istorie. Ca si in opera sa de debut. limba si culoare.

swaggy. pe- o ureche). În . Decalogul. ”Cele 10 porunci. Who’s your daddy? de Dan Ungureanu 0 În 2015. a avut loc o reuniune „Decalogul – fundament al justiţiei”.conditie de „marginal“ – care face si din aceasta carte un demers reflexiv sanatos si o opera autentica. Cu această ocazie. la Templul Coral. președintele Curții Constituționale a României (cu kippa. sinagoga mare din București. reprezintă prima mare încercare de legiferare. de codificare a legislației omenirii. a vorbit și Augustin Zegrean. Ora de catehism la CriticAtac.

în 1446 ori alți ani după alte cronologii. Au fost multe și numeroase alte legi înainte. Codul lui Hammurabi e din 1754 înainte de . cînd fecundarea este făcută in vitro ? Cine o fi mama ta cînd ai fost purtat în pîntece de o mamă surogat ?” E greu de înghesuit mai multe aiureli în trei fraze. cum nu sunt respectate nici astăzi. decursul vremii. Moise a primit Torah pe muntele Sinai în 1312 înainte de era creștină. Decalogul nu e prima încercare de legiferare. Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta – cine o fi tatăl tău. 1. sigur că ele nu au fost respectate. după cronologia mozaică .

Decalogul conține poruncile lui Dumnezeu. Decalogul nu e o lege – nu în întregime. ortodocși și alți creștini. 2. Decalogul nu e prima încercare de legiferare. era creștină. și era de așteptat ca un absolvent de drept să știe asta. Codul lui Lipit- Ishtar e dinainte de 1860 BC. catolici. Decalogul nu e un program în beta. ”Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta / nu rîvni . Codul sumerian al lui Ur-Nammu e aproximativ din 2100 BC. Decalogul nu e prima încercare de legiferare. Pentru evrei. nu o ”încercare”. Există multe alte legi înainte de Decalog. 3.

și să-i fie soț. Dumnezeu dă porunca leviratului : dacă un frate moare fără copii. Și primul născut să fie urmaș numelui fratelui mort. la nouășpe pagini distanță. Dumnezeu aprobă fecundarea artificială și ideea . Who’s your daddy? Din cîte se pare. nevasta vecinului” sînt precepte morale care se adresează conștiinței. 4. cînd fecundarea este făcută in vitro ? Cele zece porunci sînt enumerate în Deuteronom. – cine o fi tatăl tău. nu legi. ca să nu-i fie șters numele în neamul lui Israel”. În capitolul 25. fratele soțului ei s-o ia de soție. capitolul 5.

Și nici măcar snapback nu se mai . E de-o obrăznicie majoră să explicihalacha. care a aprobat fecundarea in vitro. evreilor. în sinagogă. a permis utilizarea unei mame purtătoare . Isaac Litzman. ne-evreu fiind. ministrul sănătății israelian. Shlomo Amar. aparține unei curți hasidice. (și majoritatea covîrșitoare a autorităților rabinice. Rabinul-șef al statului Israel. 5. Kippa nu se poartă șmecherește pe-o ureche. haters gonna hate. Kippa nu e snapback. care n- așteaptă lămuririle lui Augustin Zegrean la Aseres ha- dibros). de tată-surogat.

același Zegrean afirmă ”calea corectă este cea stabilită de Dumnezeu cînd a făcut lumea”. Altfel. e so last year. în vara lui 2016 îi expiră mandatul și se va întoarce la pescuit și table) Augustin Zegrean ar fi trebuit să apere separarea Bisericii de stat. pastor penticostal (mai mult lătrător decît vehement). 6. Acest fel de argument se numește argumentum naturae – tot ce e natural e . Gabi Zegrean. e greu de deosebit de alt bistrițean. Ca președinte al Curții Constituționale (oricum. poartă slanted sideways. privind căsătoria dintre homosexuali. În altă intervenție televizată.

Mai recent. organizate. criminali de război.bun. ortodoxia asta a reușit : șapte violatori în grup în Vaslui (2015) și șapte violatori în grup în Dîmbovița (2016). ortodocși fără concesii au cerut ”eliberarea unei cărți . Nu există nici o concluzie logică de la ”există în ordinea naturii” la ”e bun în ordinea morală”. ale Bisericii resping vaccinurile. cardul de sănătate și pașapoartele cu cip – și pregătesc canonizarea unor legionari. ”sfinții închisorilor”. Tot mai multe voci. După 25 de ani de predare a religiei în școli. Biserica nu l-a folosit contra robiei țiganilor ori a iobăgiei. Acest argument e falacios.

) a doua zi dimineața România va fi ocupată” – citează el o proorocie. ”În ziua în care va fi votată legea pentru homosexuali. ca în tradiția pustnicilor egipteni. a . sioniștilor și a lui Antihrist” ne explică el. țara ortodoxă prin excelență. care vede conspirații peste tot. n. Ortodoxia a fost confiscată de un grup mic. ”Uniunea Europeană e creația masonilor.de identitate fără Cod Numeric Personal”. Teodot de la mănăstirea Petru Vodă e un călugăr legionar și analfabet. Parlamentul din Grecia. (nu știm ce conține. ultimativ și cu ton de intimidare. cu emisiune pe Neamț TV și blog. n.

votat în decembrie 2015 legea parteneriatului civil pentru persoane de același sex. cu 193 pentru și doar 56 împotrivă. E o majoritate clară. Curtea Supremă a SUA e o instituție foarte importantă din două motive : Statele Unite sînt o țară puternică și influentă între țările cu regim democratic și justiție reală . A murit judecătorul Antonin Scalia de Dan Ungureanu 4 Dreptul american A murit judecătorul Antonin Scalia de la Curtea Supremă a Statelor Unite. de 77 %. În Grecia nu s-a întîmplat nimic deocamdată. în al doilea rînd. SUA sînt conduse de .

dreptul cutumiar. confruntările orale din timpul procesului sînt teatrale. Aceste două motive – importanța Statelor Unite pentru apărarea drepturilor democratice. organizarea teatrală a proceselor – cresc importanța Curții Supreme a SUA. mai ales cel american. mai fluid și mai elastic decît dreptul european. Cei nouă judecători selectează. SUA e singura țară în care se fac filme din procesele de la tribunal – și chiar seriale TV. În Common Law. structura fluidă a dreptului american. pe baza unor criterii stricte (sau arbitrare) 1 % din cererile de rejudecare adresate lor. Se presupune că sînt alese cele .Common Law.

mai importante cauze care există. care decide dacă ele sînt conforme cu Constituția sau nu. acest lucru a fost decis de Curtea Supremă – stabilind . în SUA. În Europa. dreptul la avort – sînt luate în SUA de Curtea Supremă. Structura federală a SUA face ca fiecare stat să-și voteze propriile legi . În De aceea. pe care în Europa le iau Parlamentele – egalitatea între albi și negri. Parlamentele sînt cele care decid dacă femeile au dreptul la avort sau nu . Decizii importante. judecătorii Curții sînt importanți. singura forță care menține o relativă uniformitate între aceste legi e Curtea Supremă.

Omul nu prea știa să piardă. Și sofistic. Într-o curte jumătate conservatoare.că o lege care interzicea avortul e neconstituțională. și argumentele pentru dezacordul minorității. . De obicei dezacordurile lui Scalia sînt atrabilare. Scalia era o voce conservatoare. jumătate liberală. scria sarcastic. mereu previzibilă. De aceea moartea unuia – a lui Antonin Scalia – e importantă. Dissents Scalia e memorabil prin dissents – sentințele Curții Supreme americane cuprind și argumentarea majorității. și cînd pierdea.

era în dezacord cu majoritatea – fiindcă. și partidelor de dreapta din România. În Boumediene v.În Lawrence v. din 2003 – sentința majorității abroga o lege texană contra homosexualității – Scalia își exprima vehement dezacordul. Ceea ce ilustrează foarte bine acordul fundamental dintre conservatori. iarăși. fundamentaliști și totalitarismul comunism – ideea de drepturi individuale și dreptul la viața privată e o idee profund străină conservatorilor din toată lumea. asta ar fi . zicea el. Bush – unul din arestații de la Guantanamo cerea să fie judecat de un tribunal. Texas. iar Scalia.

Hodges – privitor la dreptul homosexualilor de a se căsători. majoritatea Curții Supreme a considerat că dreptul la căsătorie se încadra în dreptul la viața personală. Rumsfeld. și un tribunal de nouă judecători lua . pe atît de slab în termeni de drept : decizia Curții submina – spune Scalia – însăși esența democrației americane. afirmase tocmai contrarul. pe cît de violent în cuvinte. În Obergefell v. a mai emis un dezacord.făcut mai dificil războiul pentru SUA (deși într-un caz precedent. Scalia. anume că arestatul avea dreptul la proces). Hamdi v. iarăși în minoritate.

Căsătoria a evoluat. Scalia ignora aici tocmai un fapt esențial – anume că legile sînt făcute tocmai pentru a apăra drepturile fiecărui individ de tirania majorității. interdicția căsătoriei cu o persoană de o castă inferioară. în ultimii două mii de ani. .o decizie împotriva a trei sute de milioane de americani. de altă rasă sau religie. în care e necesar doar acordul liber al celor două persoane care se căsătoresc. și nu și acordul familiei. de la interdicții (interdicția căsătoriei între nobili și plebei. căsătoria forțată a minorilor prin decizia părinților) – la căsătoria modernă.

comunității sau al forurilor religioase. În Roper vs. să menționăm că pentru Biserica Ortodoxă vîrsta legală pentru căsătorie e de 12 ani). în care își exprimă dezacordul cu majoritatea Curții. Scalia a fost și un dușman neîmpăcat al Obamacare. Simmons – cazul unui ucigaș de 17 ani. cu majoritatea statelor SUA care . abandonată de autoritățile politice. condamnat la moarte. Scalia a scris un lung dissent. judiciare și mentalitate încă din 1800. Ideea că aprobarea moralei publice e necesară pentru căsătoria a două persoane e o idee reacționară. (Obiter dictum.

iarăși sofistic – legi care diferă în Europa occidentală – predarea religiei în școli în Marea Britanie sau acceptarea în proces a probelor obținute ilegal. Scalia a fost propus și numit acum 30 de ani de către . care cuprinde interdicția expresă a pedepsei capitale pentru minori. adoptată de toate țările. în afară de Somalia și SUA. foarte mare steag american și declară dreptul SUA de-a avea legi diferite de cele din Europa de vest – citînd.interzic pedeapsa cu moartea pentru minori. cu articolul 37 din Convenția ONU asupra drepturilor copiilor. Aici. Scalia se înfășoară într-un foarte.

un reacționar teatral și fără substanță. Prin comparaţie. şi discursul – infinit mai precar – privitor la bunici. Sînt convins. în dulcele inventar de mituri ale copilăriei. amplu. totuşi.președintele Ronald Reagan. Andrei PLEŞU | nici aşa. ei par condamnaţi la un rol strict decorativ: imagini ale blîndeţii idilice. nici altminteri Absenţa bunicilor E curioasă disproporţia dintre discursul psihanalitic asupra părinţilor. greu de consecinţe. sofisticat. că relaţia cu părinţii . A fost ultimul dinozaur al acelei epoci conservatoare și fundamentaliste.

Locuiau undeva în cartierul Dudeşti- Cioplea. în ce mă priveşte. „nea Mitică“. de vreme ce acceptase să ia de nevastă o văduvă săracă. într-o casă modestă. Asta se petrecuse cu mult înaintea naşterii mele. mamă a cinci copii încă mici. .părinţilor noştri are un rol decisiv în alcătuirea noastră sufletească şi. La capitolul „bunici“ stau prost. pot depune mărturie pornind de la propria mea experienţă. aşa încît eu nu l-am cunoscut decît pe cel de- al doilea soţ al bunicii. un om de inimă. de teama unei boli de care se simţea umilit. Tatăl mamei mele s-a sinucis încă tînăr. cu fum de mangan.

rolul bunicilor.cu o curte care. tata-mare îşi înfrîngea oboseala şi mă scotea la plimbare alături de Dudu. că. Îmi amintesc. bunicii. alb şi docil. Mama- . (Cam asta trebuie să facă. un cîine inclasabil. plini de o infinită îngăduinţă. Mama-mare Elena şi tata-mare Mitică sînt singurele personaje cărora li se potriveşte. Nu m-au certat niciodată şi mi-au făcut toate hachiţele. a fost cel dintîi paradis al copilăriei mele. Îmi arăta maidanele din jur şi mă ajuta să culeg dude. proaspăt venit de la lucru.) Erau iubitori. de pildă. însă. în memoria mea. în genere. gata oricînd să mă protejeze şi să mă răsfeţe.

nestingherit. Mai ţin minte cum. Frank-cafeaua cu lapte şi iahnia de fasole.mare era o femeie destul de trupeşă. Am fost. un soi de chintesenţă a spiritului domestic. seara. dar departe de genul „matroană“ impozantă. stafidele de deasupra. pentru a devora. cum ar fi ceaiul de zahăr ars. de sărbători. Odată. ca şi cum aş fi făcut o ispravă demnă de toată lauda. m-am încuiat într-un dulap cu cozonaci. De figura ei se leagă cîteva delicatese ale penuriei. Îmbrăţişarea ei avea un formidabil efect liniştitor: mă simţeam absorbit ca într-un aluat cald. fireşte. bunica îşi . răsplătit cu pupături tandre.

lăsînd să cadă pe umeri plete neverosimil de lungi. care riscau să mă trezească. la oglindă. pe care le pieptăna lent. Pe mama-mare Lia n-am cunoscut-o decît cînd . părinţii tatălui meu. statuia din vîrful dealului Cotroceni. au avut o prezenţă mult mai ştearsă. „la Leu“. Dar toate astea s-au petrecut în primii mei cinci ani de viaţă. ţin minte cum mă ducea la plimbare. pentru accesele de tuse nocturnă. Îi vedeam rar şi nu terminasem liceul cînd amîndoi au murit. Ceilalţi bunici. de asemenea. În sfîrşit.desfăcea cocul. cum îl ocăra pe tata- mare. Mai apoi. Ţin minte. împrejurările ne-au despărţit.

era împuţinată motrice şi intelectual. tata-mare Spiru. Surzise de timpuriu şi era mereu cufundat în singurătatea mată a infirmităţii lui. Din cînd în cînd. dar eu nu aveam dinainte decît umbra înzestrărilor ei trecute.se afla într-o perioadă de degenerescenţă. Mi se vorbea mereu despre tinereţea ei întreprinzătoare. recita „San Marino astăzi are / Sărbătoare de păstori…“ şi izbucnea în plîns. pe bază de morărit. Pînă în 1947. strînsese o avere bunicică. nu era nici el uşor de abordat. cherestea şi . Bunicul. În urma unui atac cerebral. despre cît fusese de frumoasă şi de deşteaptă.

pe Zamora. Îl ţin minte ca pe un domn distins. Mă privea cu . survenite în parcursul său biografic. Evident.comerţ cu cereale. continuat la Bucureşti şi în capitala Bavariei. Făcuse studii economice la München şi îmi povestea. nu lipsit de un umor discret. experienţe de viaţă şi de oameni. unde încă avea o vilă şi unde îmi petreceam cîte o vacanţă. început la Bîrlad. uneori. era contabil la o fabrică din Azuga şi venea. în timpul şcolii primare. afabil. pe jos. după instaurarea regimului comunist i se luase aproape tot. zilnic. Cînd l-am întîlnit. apoi la Turnu Măgurele. la Poiana Ţapului.

cu vitalitatea . Dar o relaţie consistentă. cu făcutele şi nefăcutele lor. mai puţin ocupaţi şi mai puţin hărţuiţi de orgolii personale. în ultimii ani. Bunicii – spunea el – îşi iubesc nepoţii altfel decît părinţii. mai ales cînd afla de măruntele mele performanţe şcolare. Degrevaţi de veghea responsabilităţii pedagogice. vie. liberi de exigenţele carierei proprii.afecţiune. ei savurează dezinteresat farmecul nepoţilor. Conu’ Alecu Paleologu îmi vorbea adesea. marcată de „bunicitate“ nu pot spune că ne-ar fi legat. cu răzgîielile lor inocente. despre bucuria miraculoasă de a fi bunic.

cei care. Iubirea lor nu vrea. Bunicii iubesc mai pur şi mai total. inhibiţie şi retractilitate. nimic. nu aşteaptă nimic. ludică. ca un nimb nutritiv. aproape extatică. al unei întîlniri consistente şi durabile cu instituţia bunicilor riscă o anumită şubrezenie afectivă. E contemplativă. Iar toate aceste stări se revarsă asupra copiilor. ci înţelegătoa re. de fapt.lor de nedomesticit. ca un dar. copilăria e mai . n-au avut norocul unei bune întîlniri. De aceea. o anumită rigiditate interioară. Iubirea lor nu vrea să fie modelatoare. amestec de frustrare. În absenţa bunicilor. asemenea mie.

la Lili Catrina. dacă voi fi în stare să fiu bunicul de care au nevoie. Undeva în România. mai monotonă şi mai tristă. cu o oarecare îngrijorare. Mă trezesc dimineață. foarte dimineață pentru mine. Şi ori de cîte ori mă gîndesc la nepoții mei.scurtă. ușor . În asemenea situaţii. Cuprinsă de febra examenului. nu poţi avea decît o singură speranţă: să compensezi ceea ce n ai avut asumînd tu însuţi condiţia de bunic. Claudia TRĂNCUŢĂ 30 Iunie 2016 Plicul și Evaluarea Națională Anul 2016. mă întreb. la Andrei și mai nou... Iunie.

m-am îndreptat spre școală hotărîtă să-mi ajut elevii să se lupte cu balaurul ce ne marcase cu spaime inimaginabile anul școlar. la toate ședințele cu părinții să consemnați în procesul verbal că ați informat în legătură cu examenul! Să afișați pe pereți. la loc vizibil. Examenul.stresată de misiunea de membru în Comisia de Evaluare Națională de la Centrul de Examen. graficul cu pregătirea suplimentară la română și . metodologia. vezi tu! Supărai un profesor? Vezi tu la examen! Doamna dirigintă. vine examenul! Te certai cu colegul de bancă? Lasă că vine examenul.

toți erau emoționați.matematică. Ora de dirigenție era cu și despre cum să ne concentrăm. 3. Balaurul își făcuse loc în mentalul colectiv. Am rememorat aceste trăiri în drumul spre școală. 4. cum să luăm 10 și despre ce se întîmplă dacă luăm 1. . Elevii mă așteptau în poartă. Pe măsură ce ne apropiam de datele de 27 și 29 iunie. De la șeful de promoție pînă la copilul corigent patru ani la limba română. iar eu stăteam între el și copiii clasei a VIII-a B în fiecare oră de dirigenție. vinerile noastre erau tot mai umbrite de nori negri. ziua și ora de consiliere a părinților. 2.

dosarele. Secretara tremură vizibil. dar domnul președinte de Comisie mă cheamă la proceduri: camerele video.Vă simțiți fericită. Îi urez succes. doamna profesoară?. Stau în mijlocul lor. instruirea supraveghetorilor. cum agresez copiii și cum nu am metode și cum am trecut degeaba testul psihologic. mă întreabă un elev de la clasa a VIII-a A. Încercase tot anul să mă provoace. Dorea să mă vadă la televizor. Se tot agită în legătură cu un microbuz. Directorul- președinte aleargă cu un telefon. . Îi spun că este prima dată cînd mă bucur că sînt profesor și el elev.

șofer. Ora 9 a venit și subiectele au fost distribuite conform procedurilor. Ora 11. trebuia să pornească la Comisia Județeană. aflată la 90 de kilometri.Microbuzul. trei polițiști și trei rînduri de lucrări. Primar. Secretara mă privește în sfîrșit. ba că șoferul trrebuie găsit. Supraveghetorii vin pe rînd cu lucrările. contabil. ba că nu are rovinietă. Îi zîmbesc. asigurîndu-l că profesorii corupți au fost eliminați de mult din sistem. imediat ce examenul lua sfîrșit. cu trei Comisii. Numărăm lucrare cu . Polițistul tînăr de pe hol se plimbă plictisit. Ba că nu are motorină. telefoane.

Realizez că am în brațe viitorul. ștampilat și . pentru că așteaptă Comisia. Nu mă uit cînd sînt introduse în plic. Brusc. Directorul-președinte vorbește cu ceilalți doi directori-președinți. Iași. Duc în brațe 39 de lucrări. Sînt? Sînt 39? Sînt 39. Că lucrările nu au fost introduse în plic. Apă nu mi- am luat.lucrare. Mă uit că este deja 12 și Comisia Județeană e departe. uitată prin cancelarie – Olimpiada Națională de Istorie. În mașină realizez că era mapa mea. 2012. Erau într-o mapă albastră. destinul elevilor mei? Realizez altceva. îmi crește tensiunea. rugîndu-i să ne grăbim.

E cald. Cu mapa albastră în brațe. ne îndreptăm spre ușa înaintea căreia lumea stătea la coadă. În . Sar ca arsă. Se clatină. Lucrările din mapă se puteau face fleașcă într-o secundă. Întreb de ce nu sînt în plicuri. Instituția este înțesată de polițiști. Ajungem la ora 14 la ISJ.lipit (securizat!). Doar eram din nordul județului. Tînărul polițist venit cu noi se uită ușor stingherit. foarte cald. O membră îmi întinde un pahar cu apă. nu aveam cum să avem numărul 1. Aflăm ca aveam numărul 57. Cei trei directori-președinți răspund că nu au găsit plicuri. Nu mai beau apă din mers. Îl asigur că șefii lui vor fi mîndri de el.

A. fusese scos afară. O sală ca o gară mică din Comunism. ca o haltă. Trece o oră și ne strigă Comisia Județeană. Mă așez și aștept. fiind rupt. Mă plimb prin curtea mică a ISJ. Superb îmbrăcate și machiate! Directorul-președinte îmi ia mapa cu lucrări și ne îndreptăm spre masă. Era scaun de birou. Directorul scoate cele 39 de . De fapt. Sau ca o sală de la C. Găsesc în sfîrșit un scaun proptit de un perete. îmbrăcare și machiate conform tuturor standardelor. nu ne-am grăbit destul. Masa jur că era de acolo! Comisia? Trei doamne triste.plus. Mi-e foarte cald și foarte sete.P-ul din sat. Încerc să zîmbesc. dar.

Se vede că atribuția lor de monitorizare și control. mă gîndesc. Una dintre doamne țipă: Unde-i plicul? Unde-i plicul? Răspund că nu am avut. îmi dau seama că nu trebuia să zic asta. ne întreabă cealaltă doamnă. Dacă pierdeați lucrările?. școlile. Fiind toți . Totuși. precum și cursurile de formare și proiectele europene i-au ajutat să înțeleagă că ISJ și noi.lucrări. reușesc să n-o zic cu voce tare. sîntem o echipă formidabilă. Stau liniștită. Insinuam că Ministerul sau ISJ sau primăria trebuia să asigure. Ce echipă drăguță Comisia Județeană!. Imediat. gîndesc. Mergeam la DNA.

comunicăm. mi-e sete! Promit să vă aduc plicul data viitoare. Să-i zic: Colega. Ies apoi pe ușa haltei.Mihai. bucuroasă că doamnele de la ISJ vor putea lua o binemeritată pauză de masă. Îmi cer însă doar scuze pentru că am prelungit așteptarea celorlalți colegi și pentru faptul că nu ne-am autoinstruit și autogospodărit. Doar sîntem și colegi! Îmi vine să-i cer doamnei din fața mea din paharul cu apă. În timp ce urc în microbuz. iei nota 1 la examen. dacă nu înveți. îmi amintesc o discuție cu un elev: .profesori. .

pînă data viitoare. tot șofer pe tir mă fac. Destinul era instanța supremă. Ministerul nostru este sărac și sîntem colegi. sub impactul unui politeism tradițional..Doamna dirigintă. știți ce am citit pe Facebook? Și cu Bac. chiar dacă. să cumpăr plicuri! Urmează proba la matematică. Pînă și voința zeilor. și fără Bac. De n-aș uita. În plus. Doar nu o să ne certăm pentru un plic… Destinul – aventurile unui concept – Antichitatea greco-romană punea totul pe seama destinului. el adopta un „deghizament“ onomastic divers: . Nu-mi place să rămîn datoare.

dar.a. insuficient pentru a îngădui autonomianecondiționată a individului. Heimarmene. Fortuna. Ananke. oamenii simțeau – ca și azi. adesea. Aisa. specific. Pepromene.Tyche. Moira. Pronoia. lucruri . și în cel latin. Și în mediul elen. dar toate laolaltă trimiteau spre același gînd: viața noastră este reflexul unei „necesități“ venite din afara ei și lăsînd libertății individuale (cu nuanțe elaborate diferit de la o școală filozofică la alta) un spațiu de joc mai mult sau mai puțin restrîns. Fiecare dintre aceste „întruchipări“ avea un profil distinct. cred – că li se întîmplă. Fatum ș. în orice caz.

Uneori. experiențe care par dinainte hotărîte. Ne vedem. blocați. Nu putem face întotdeauna ce vrem sau cum vrem. în anumite împrejurări. Și noi simțim că trăim. „teleghidați“ spre un anumit parcurs. deturnați de la o decizie anumită. impuse. luați prin surprindere. ne definește. simțim „unicatul“ destinului nostru. sau dimpotrivă. ne modelează.care nu depind de propriile opțiuni. așa încît episodicul „întîmplător“ ne marchează viața. cu consecințe pe termen lung. dominați de un curs al evenimentelor pe care nu l-am ales și pe care nu-l controlăm. decretate. . zi de zi.

un mare filozof german contemporan. în care sîntem absorbiți. alteori simțim apartenența noastră ineluctabilă la un destin colectiv. a schițat. Între cele două capete de pod. desigur. o mică istorie a destinului. Odo Marquard. care a transformat destinul într-o idee defunctă. pornind de la aceste constatări. episodul creștin. pînă la tendința modernă de emancipare de sub autoritatea lui. avem. numai al nostru.calitatea lui de a ne fi „propriu“. mai puțin frecventat decît ar merita și decît unii colegi ai săi mai trendy. din momentul suveranității sale precreștine. în Europa. .

Atotputernicul. Viața lui e în mîinile lui Dumnezeu. Atotștiutorul. Dar această noutate nu e lipsită de provocări și derive. după cum e deasupra astrelor. Într-un anumit sens. destinul capătă alt nume: Providența. Monumentalitatea Providenței creează erezia predestinării. Ea ne dăruiește atîta libertate cîtă sîntem în stare să administrăm cu discernămînt. După Hristos. dar „face jocurile“ cînd e vorba de „economia“ lumii și a persoanei. noutatea creștinismului pare să simplifice tabloul vieților noastre.Creștinul e deasupra destinului. Atoatefăcătorul. iar problema .

Odo Marquard încearcă să reconstituie „etapele“ acestei dramatice e(in)voluții: 1) Dumnezeu ca Potentia Absoluta. teodiceea se confruntă cu o „dilemă“ inconfortabilă: „Si Deus. tainic.răului erodează lent. Încet-încet. dispus să lase totul la libera . proclamate de Nietzsche. unde malum?“ (Dacă există Dumnezeu. atunci de unde vine răul?) De la această întrebare începe procesul „morții lui Dumnezeu“. inexprimabil). 2) Dumnezeu ca Deus Absconditus (inaccesibil. dar „fatal“ portretul Creatorului. 3) Dumnezeu ca Deus Emeritus (~Otiosus): retras din metabolismul creației sale.

alegere a creaturii sale. ceea ce aduce în scenă ideea unei teologii încă necesare (și legitime). și la „moartea destinului“. al unei sacrosancte ordini planetare. face tot. omului îi lipsesc atributele . cel care decide tot. El urmează să fie. pentru că. și la „moartea lui Dumnezeu“. controlează tot. din păcate. prin urmare. Cu ce rămînem? Cu prestigiul solitar al omului. și 4) Dumnezeu defunct. Asistăm. Rol greu. e făuritorul istoriei (Marx). agentul tuturor schimbărilor. începutul și sfîrșitul. „Își ia soarta în propriile mîini“. al tuturor „planurilor“ de viitor. dar „fără Dumnezeu“. de-aici înainte.

tema destinului . nu e cuplat nici la „principiul“ lumii (adică la începutul ei). spune Odo Marquard. nu e atotputernic. cele scontate. Nu e atotcunoscător. pe termen lung. Pe acest fundal. și nu poate garanta că efectele faptelor sale vor fi. asistăm la o revenire – sub camuflaj – a unor forme de determinism care iau locul „sorții“.„absolutului“: vine pe lume găsind o realitate gata făcută (anterioară existenței sale). „Defatalizarea“ (oficială) a realului eșuează în „refatalizarea“ lui (neoficială). E muritor și prizonier în teritoriul limitelor proprii. nici la finalitatea ei ultimă.

înțeles ca perspectivă inconturnabilă a modernității europene. destin și idoli devin ideologiile care nu tolerează abateri. destin devine instrumentalizarea persoanei în numele „umanității“. deși totul a început cu o flatantă proiecție a omului pe cerul . teme culturale). de pildă. așadar.și a Providenței reintră în scenă cu alte haine: ele se insinuează. „Destin“ și idol devine „progresul“. în literatură și în estetică (devin. dar își inventează și „legi“ de substituție. Unei teologii fără Dumnezeu pare să-i urmeze o antropologie fără om. destin devine tehnologia.

libertății sale nemărginite. În aceste condiții.ro Şeriful cu chip de Robin Hood Două comentarii. opuse.. putem vorbi cu adevărat despre „sfîrșitul destinului“.@hai- hui. domnule Mihăilescu. la pilula mea anterioară despre „părinții sînt sistemul“.. care așteaptă să o înțelegem și să o asumăm? Vintilă MIHĂILESCU | . după „modelul“ „sfîrșitului“ lui Dumnezeu? Sau vom redescoperi politeismul antic al unei predeterminări cu nume multiple. despre evacuarea ideii de destin. Iată-le: Simonedemouvoir: Mă scuzați. dar între timp realitatea lovește fără . m-au pus pe gînduri.

care ne mătură la intervale regulate.milă. am terminat facultăți fără să plagiem nimic. adică o cutiuță artificială pe verticală într-un bloc cu n cutiuțe. În cel mai bun caz ne putem plăti o chirie. și . Acum care ar fi atitudinea potrivită? Să nu mai privim cu invidie la părinții noștri și să ne așezăm pe o bancă în parc. iată că noi nu mai avem nici luxul ăsta. pe care o schimbăm după cum bate vîntul schimbării. nu am dormit nopțile pentru examen. împăcați cu epoca și cu condițiile ei? Muncim la fel de mult. Dacă părinții noștri au reușit fără prea mari eforturi să își ia un apartament.

în sfera familiei. familia mică (părinți-copii plus bunici. (…) Deocamdată. totuși. Și de aici începe problema. veri) încă ne influențează major și într-un mod încă tradițional. familia este încă principala valoare în toate sondajele din România. Dar care „familie“? Aceeași familie-refugiu care ne-a ajutat și în comunism. cel mai puțin dramatic. nu se poate departaja. iar . Ion Radu: Lucrurile evoluează. în România. deși afectată. Este adevărat. îndrăznesc eu să zic. Cine are dreptate? Nu pot să departajez. frați.totuși priviți-ne… e vai de noi. cumnați.

căci părinții nu au cu cine să-i lase. dar diferit: familia bunicilor care se ocupă de nepoți. a copiilor care găsesc un adăpost în casa părinților. în sfîrșit.acum ne ajută din nou. nu-și pot permite. pentru ca acest copil unic să nu ducă lipsurile de care au avut ei parte. unde te simți prost. familia în interiorul căreia poți să te simți (even- tual…) mai bine decît în exterior. mult mai multe posibilități. nici puținul . După cum este adevărat și că tinerii de azi. uneori. familia părinților care investesc tot în „copilul dorinței“. teoretic. pentru că nu pot avea propria casă. deși au.

de care au avut parte părinții
lor. Dovada, printre altele, că
la un sondaj Kruk din 2014, în
jur de 50% din tineri au
considerat că generația
părinților lor a avut o
situație financiară mai bună și
își permitea mai mult decît ei
(doar unul din cinci avînd
opinia opusă) și că,
bineînțeles, avea mai puține
datorii decît tinerii de azi.
Păi, să nu-i „invidiezi“?
Nu! Pentru că nu sînt de
invidiat; apoi, pentru că
tinerii „invidioși“ de azi vor
fi la rîndul lor părinții
„invidiați“ de mîine; de
asemenea, pentru că acești
părinți constituie „generația
sandwich“ (65% din cei de peste

55 de ani din SUA),
responsabilă nu doar de copii
și nepoți, ci și pentru
propriii părinți; dar mai ales,
pentru că asta nu face decît să
preia în familie o problemă a
societății, redistribuind în
spațiul domestic o vină pe care
nimeni nu vrea să și-o asume în
spațiul public. Culpabilizarea
părinților nu face astfel decît
să exonereze, naiv,
responsabilitatea politicului
și să blocheze, inconștient,
mobilizarea socială.
Problema fundamentală este una
de sistem, nu de „familie“.
Psihologic, ea se traduce prin
nevoia unui vinovat, a unei
entități care să poarte vina
pentru „marea criză“. Nu doar

criza economică, nu doar criza
geopolitică, nu doar criza
unității europene sau aceea a
refugiaților, și nici măcar
criza egalității de șanse, ci
trăirea individuală a tuturor
acestora la un loc: criza
speranței. În fața lipsei
existențiale de perspectivă,
bunici, părinți și copii
trăiesc cu toții, și fiecare în
felul său, perplexitatea
neputinței și nevoia unei
explicații pe măsură: cine e de
vină pentru toate acestea? De
ce mi se întîmplă mie toate
acestea?
„Părinții“ sînt doar ultimul
chei al unei derive a
responsabilității. În mod
simptomatic și pervers, aceștia

sînt puși în aceeași categorie
cu imigranții care ne iau
locurile de muncă, cu șomerii
și asistații care huzuresc pe
banii noștri de contribuabili,
și cu toți acești săraci care
lenevesc pe munca noastră de
popor harnic: ei
sînt adevărații
responsabili! Este ceea ce
încearcă tot mai mult și mai
des să ne spună, fiecăruia
dintre noi, politicul: voi
sînteți poporul, oamenii
harnici pe care îi iubim,
suferind din cauza acestor
„îmbogățiți“ ai sărăciei.
Astăzi, fraza magică a
politicienilor este „hard-
working people“ – constata de
curînd James Meek în London

Review of Books. Cu precizarea
că primii între egalii acestui
popor muncitor sînt
miliardarii, care, cîștigînd
cel mai mult, înseamnă că sînt
și cei mai harnici – și deci de
ei trebuie să se ocupe
politicul în primul rînd.
Astăzi, continuă Meek,
puternicii lumii au
reinterpretat legenda lui Robin
Hood în favoarea lor. În
versiunea originară, între
popor și Șeriful din Nottingham
se aflau un rege bun și drept,
plecat însă momentan în
cruciadă, și el, haiducul
justițiar, care lua de la cei
bogați și dădea celor săraci.
Acum, regele mai există doar în
nostalgiile poporului (românii

visează la Vlad Țepeș…), iar
Robin Hood continuă să ia de la
cei bogați ca să „redistribuie“
la cei săraci; doar că cele
două categorii și-au schimbat
natura și au trecut din
economic în etic. Noii „bogați“
sînt tot mai mult foștii
săraci, profitînd vinovat de
asistența socială prin care ne-
au sărăcit pe noi, poporul
harnic. Problema este însă că
în rîndul acestui „popor
harnic“ intră, cu egală
îndreptățire, și miliardarii
(1% din ei posedau, în 2015,
48% din veniturile lumii), și
proprietarii unui apartament de
bloc reabilitat termic –
impozitați cu toții în mod
egal. A cînta „Hora Unirii“

peste apele Neajlovului, care
despart 1% din acest popor
harnic de restul de 99%, doar
pentru ca dușmanul comun,
„asistatul“, să nu răzbească,
tot acest circ politic chiar nu
vi se pare suspect? Și iată că
acum, tot în această categorie
a imoralității veniturilor,
sînt împinși și „părinții“
deveniți pensionari, care și-au
trăit viața din plin, iar acum
continuă s-o ducă bine pe munca
noastră, a poporului harnic.
Adică Simonedemouvoir nu are
dreptate? Ba da, din plin,
pentru că realitatea lovește
fără milă exact acea majoritate
a „poporului harnic“ din care
face și ea parte și care nu s-a
învrednicit să pună deoparte

victimele părinților de azi vor fi părinții vinovați de mîine. în cazul lor personal. Dar nu părinții sînt de vină pentru aceasta! Ei sînt doar ultima pereche rămasă în grădina zoologică a țapilor ispășitori. Și cum lipsa de speranță va fi orizontul nostru cotidian în următorii vreo douăzeci de ani. toți aceia care vor citi aceste rînduri – inclusiv eu – vor spune că. Și toți vor avea dreptate. Doar că asta înseamnă. Cui prodest? Desigur. poate chiar opus.niște milioane. că e mai nuanțat. să nu . lucrurile nu stau (chiar) așa. servind deresponsabilizării politicului. pur și simplu.

și în mod special acelei aurea mediocritas despre care vorbea Horațiu.ro Elogiul mediocrităţii Mediocritatea a ajuns un cuvînt de ocară. opunînd unei Românii harnice.@hai- hui. . Dar nu acestei „mediocrități“ îi adresez „elogiul“ meu... Vintilă MIHĂILESCU | .poți sau să nu vrei să vezi pădurea de copaci.mediocritas. ci acelei căi de mijloc și juste măsuri la care se referea. în vechime. progresiste și avansate o altă Românie. Și iată de ce: Se vorbește de mult despre cele „două Românii“. cel mai adesea cu năduf.

. Adică ne dezvoltăm pe extreme: oameni foarte săraci și oameni foarte bogați. Nu cred deloc că lucrurile stau așa. corupți pînă în măduva oaselor și idealiști incurabili etc. profesioniști de excepție și oportuniști de profesie. ceea ce se cheamă U shape society. zone prospere și zone uitate de Dumnezeu. retrogradă. nici altminteri. Or. o societate funcționează după cum îi este. în realitate și nu statistic. înapoiată. am putea spune. Doar că ceea ce lipsește este exact această medie. Dar este cert că devenim tot mai mult o țară a extremelor. nu stăm nici așa. În medie.leneșă.

și alta. spre capitalism (centrată însă obsesiv pe „atragerea de capital străin“). Măsura unei societăți dezvoltate este dată de clasa ei de mijloc.această „medie“. precum România. Comunismul le-a distrus pe ambele (atît cît reușiseră să se înfiripe). de o clasă de „mijlocași“. la rîndul ei. România a cunoscut două tranziții. dar nici postcomunismul nu a reușit să încurajeze refacerea lor. Mai mult. Iată. mai concret. la ce mă refer. rurală. de agricultori mici și mijlocii. una urbană. spre „feudalism“ (generînd un soi de . Măsura unei societăți profund rurale și agrare. este dată.

orașe în destrămare. în care 0. 2. regiunile defavorizate au zone prospere și zone sărace.6% din proprietari dețin 52% din terenurile agricole ale țării. iar acestea au cartiere mizere și o centură rezidențială de vile de lux. zonele sărace au orașe mai răsărite și shrinking cities. România toată este un soi de .6 milioane de gospodării deţinînd sub 1 hectar de pămînt). Iar inegalitățile continuă să se accentueze și să se generalizeze la toate nivelurile: țara are regiuni dezvoltate și regiuni defavorizate. în timp ce 82% au terenuri de sub 5 hectare.neoiobăgie.

Cu toate acestea. Măsura unei societăți avansate o dă nivelul de educație al acesteia. o dorință. Dar atenție. ci acea aurea mediocritas care . Clasa noastră de mijloc este firavă și strînsă cu ușa din ambele părți. cît și de cei prea săraci pentru a admite diferența. chiar dacă în jur de 45% declară că au venituri doar pentru strictul necesar. atît de cei prea bogați ca să accepte concurența.păpușă rusească a inegalităților. o visare. peste două treimi dintre români se consideră „clasă de mijloc“. nu excepțiile. nu vîrfurile. este deci mai mult o imagine de status.

ci al unui grup de descăli de excepție). aceștia nu sînt rezultatul „sistemului“. dar este pepiniera unor olimpici excepționali (de fapt.înseamnă că toată populația este educată corespunzător! Sistemul nostru de învățămînt produce procente tot mai mari de abandon școlar și cohorte de elevi care nu pot trece bacalaureatul. O țară este însă prosperă prin masele sale de oameni educați. prin meseriașii și profesioniștii săi buni. noi ne amăgim în continuare că ne salvăm prin cîte un geniu la suta de mii de semidocți și . din care apoi se pot selecta cei foarte buni.

de medici excepționali este nevoie doar pentru cazuri excepționale. „în medie“. astfel încît orice individ. este nevoie ca toate cadrele medicale să fie competente. Adică tratat corect. care reface „imaginea“ noastră în lume. România are cea mai scăzută speranță de viață la naștere din UE. bine. să poată fi tratat corespunzător în caz de nevoie. . fie el din București sau din ultimul sat. nu „excepțional“. Și în acest domeniu avem „olimpici“. dar. Măsura unei societăți prospere este dată de starea de sănătate și de longevitatea ei. Pentru aceasta.analfabeți.

noi am pierdut 3. De cultură împărtășită de cît mai mulți dintre membrii acesteia. în . în general. Noi avem o „elită culturală“ care s-a rupt de „mase“ și mase de hateri care detestă aceste elite. „Calea de mijloc“ a comunicării.9 milioane de locuitori.Măsura unei societăți civilizate este dată de gradul ei de cultură. O societate. a dialogului pare să fi dispărut din spațiul nostru public. depinde de demografia sa. Cu toții ne întrebăm unde ne sînt valorile și modelele. dar fiecare se consideră un model și ține morțiș la propriile sale valori. Între 1990 și 2012.

fie drept pepinieră de viitori „antreprenori“ pe care îi așteptăm să se întoarcă acasă. a devenit la noi un exod. Pe acești migranți îi tratăm fie drept „căpșunari“. Ei sînt mai degrabă o clasă de mijloc potențială.2030 România urmînd să aibă aproximativ 17. nici alta. nicăieri!). firească în condițiile globalizării. care pleacă în căutarea acestor oportunități și care. dar lipsită de oportunități de realizare. Migrația.6 milioane. dar nici doar „vîrfurile“ (deși există și un evident brain drain). Nu sînt „sărăntocii“ (cei mai săraci nu migrează niciodată. cînd și . Nu sînt nici una.

măsura fericirii (chiar dacă aceasta nu poate fi măsurată) este tocmai o astfel de justă măsură în toate.dacă se întorc. acesta nu face decît să a- crediteze. În dubla sa alcătuire. la o relativ recentă obsesie: excepționalismul românesc. alternativ. de ani buni. Nu cred că e întîmplător… Pot reveni acum. dar la . țara cu cel mai scăzut nivel de satisfacție de viață din UE. de excep- ționalism al decăderii și ex- cepționalism al elecției. În sfîrșit. pe alte căi. de aurea mediocritas. au parte doar de opreliști. Și poate că aici se adună cel mai vizibil efectele lipsei noastre de măsură: sîntem.

chiar dacă știu că va fi răstălmăcită: am fost. Hyde. ca și cum țara noastră ar fi. fie o extremă a celor „două Românii“. constitutiv și iremediabil. rien va plus… Este o tristă nemăsură în toate acestea! Închei cu o mărturisire onestă. fie cealaltă. Ceea ce nu este decît o păguboasă (re)construcție socială devine astfel destin istoric implacabil. în fața căruia nu poți decît să te înclini: les jeux sont faits. sînt și mă voi strădui pînă la final să fiu un intelectual mediocru: adică un profesionist bun și nimic mai mult.fel de megaloman. Jekyll și Mr. Cred în aurea acestei mediocritas și . dr.

pot să mă bucur însă de excepționalitatea altora. Dar și să rămîn prudent cu pretențiile de excepționalism ale multora… Cătălin PAVEL | o. O indiancă din tribul Cree. dar cît de mult? Ridicol de mult sau un pic. niște arheologi canadieni s-au hotărît să-și facă testul suprem de abilitate profesională. cunoscută întîmplător pe teren. ce vestigii minunate! Rolul bigudiului în autocritică Că arheologii se și înșală nu e nici o îndoială..în utilitatea ei socială! Așezat în fericirea moderată a acestei stări.. numită Millie. cît să avem ce dezbate? În 1969. le-a aruncat o vorbă cum că .

nu două. de pildă. deci mult mai ușor de priceput decît unul vechi de 500 sau 5500 de ani.tocmai își părăsise locul de tabără. Greșelile colegilor noștri canadieni sînt demne de interes. undeva în munții Rockies canadieni. Tabăra devenea astfel un sit arheologic. așa . locuia doar o familie. extrem de recent. iar apoi să se ducă frumos la Millie ca să afle cît de bine au reușit să reconstituie viața cotidiană a micului ei grup. Arheologilor le-a venit ideea să cerceteze locul după toate regulile artei. unde obiectele și relațiile dintre ele sînt mult mai deteriorate. În tabără.

avea loc un fel de rotație temporară a funcției fiecărei zone a taberei. puteau astfel ocoli un teren foarte noroios. care lucrau în mină. Indianca le-a explicat că atunci cînd vînau un cerb și începeau să-l proceseze. ci faptului că soțul și cei doi fii adulți.cum au dedus arheologii din prezența a două vetre și a două grămezi de gunoi. Millie și ai ei nu aveau nici un cal. Amplasamentul taberei nu se datora unor avantaje la vînătoare. dar calul trebuie . deși arheologii au tras această concluzie din prezența unei baligi de cal lîngă un fel de pripon. O concluzie plină de înțelepciune.

Pictogramele misterioase crestate în scoarța copacilor au fost explicate de Millie ca fiind încercări ale fiicei ei adolescente de a reprezenta stîlpii liniei electrice recent introduse. Într- unul dintre corturi. Trei obiecte interpretate de arheologi ca avînd legătură cu vînătoarea erau altceva: o cursă de oțel era de fapt pentru șoareci. o sîrmă roșie de detonator era folosită la jocuri.să fi trecut pe-acolo abia după abandonarea taberei. iar un băț cu sîrmă servea băiețelului de opt ani drept cal. vizibile în depărtare. arheologii au găsit doar un bigudiu. un puzzle și un fluier în formă de .

Toate aceste greșeli de interpretare echipa de la University of Alberta le-a publicat într-un articol separat. pe marginea pielii de cerb atunci cînd e întinsă pe cadrul de lemn pentru tăbăcit. În fine. crezînd că ar putea fi relevante pentru breaslă. În realitate. Și . acolo stăteau cei doi fii adulți cînd veneau acasă în week-end. spart. în număr mare. De fapt.pasăre. o mică fîșie de piele cu două găuri eliptice în ea a fost considerată ca fiind ochelari de protecție pentru iarnă. indienii Cree cos asemenea fîșii. Concluzia lor: acolo trebuie să fi dormit mama și copilul. ca să nu se spintece.

Mai întîi. o problemă tipică a arheologiei este subestimarea importanței copiilor în distribuția artefactelor sau chiar a structurilor într-un sit arheologic.jos pălăria pentru că a făcut asta! – zic pălărie. Dar ce mă interesează aici sînt greșelile lor. dar cine știe ce-o fi. De jucării sau jucării improvizate (ca bățul cu sîrmă de mai sus) nu vine vorba aproape niciodată în . N-ar fi corect să nu spun că arheologii canadieni au interpretat corect sute de alte chestii din tabăra lui Millie. între care era interesantă cantitatea și diversitatea resturilor de tutun (foto: pipă Cree).

rapoarte. Problema e aici tendința de a nivela orice descoperire în sensul aducerii ei mai aproape de distribuția Gauss. tocmai cartografierea diversității umane e importantă în arheologie. nu vrem să aflăm numai ceea ce deja știm. or. Această orbire este probabil una din dimensiunile efortului de a raționaliza în prezența unor date de obicei contradictorii și de a privilegia interpretări conservatoare. O față paradoxală a efortului de raționalizare e faptul că orice descoperire greu de explicat (ca pictogramele de mai sus) e musai să fie de natură . Cu alte cuvinte.

Nu vreau să discreditez arheologia. Asta explică.rituală/cultică/religioasă. dar vie și gata să-și analizeze rateurile. În fine. anume supralicitarea aproape reflexă a unor indicii. lunga serie de spații dedicate. în rapoartele de săpătură. E drept că nu am . industriei textile (pentru că s-a găsit o fusaiolă înăuntru) sau metalurgice (pentru că s-a găsit un pic de zgură) etc. experimentul Millie mai ilustrează o problemă comună în interpretarea arheologică. ci să o prezint ca pe o știință failibilă. mai ales cînd informația e insuficientă (adică bigudiu + fluier = mamă + copil). chipurile.

Nici într-una care descoperă indicii că în antichitate oamenii se trezeau dimineața și noaptea se duceau la culcare sau că viața lor era extrem de pragmatică. în zona Dealu Mare. Ceea ce mi- a atras imediat atenția au fost numeroasele seringi de unică folosință. o stînă izolată. cu intenții arheologice. părăsită de numai cîteva zile. Nu sînt deloc sigur că le-aș fi explicat mai bine .încredere într-o arheologie mecanicistă. cu mici insule de misticism. Personal. Am inspectat odată. care se autoconfirmă. sînt destul de mulțumit de treaba făcută de cei din Alberta. Dar am încredere că arheologii pot evita asta.

. Cătălin PAVEL | o. Parcă văd că le dădeam o explicație religioasă. vreau să fac cercetare interdisciplinară Cariere întregi sînt întemeiate pe interdisciplinaritate. sau mai exact pe cuvîntul acesta. ce vestigii minunate! Cînd o să fiu mare.decît au explicat canadienii tabăra indienilor. Dacă interdisciplinaritatea tot a ajuns un fel de divinitate. Așadar. așa cum pînă de curînd erau întemeiate pe feminism sau postmodernism sau pe critical… ceva. o să încerc să o definesc apofatic și să zic ce cred eu că ea nu este. interdisciplinaritea: ..

Cercetarea interdisciplinară nu se face.1. relaxînd standardele disciplinelor individuale pînă cînd ne iese nouă argumentația. Cercetătorul care a luat în brațe interdisciplinaritatea și nu-i mai dă drumul e ca tipul care are un metru nou. adică. …nu e o cheie care deschide toate ușile. nu orice fenomen social e o față a postmodernității etc. Nu la toate întrebările se cere un răspuns interdisciplinar. măsoară tot ce . …nu e o găselniță prin care se poate comercializa performanță disciplinară insuficientă. iese afară cu el. după cum nu toate subiectele se pretează la o abordare feministă. 2.

s-a prezentat însă.prinde. umple un carnețel cu numere și-l trimite apoi foarte mîndru spre publicare. ea a fost analizată bineînțeles din punctul de vedere al istoriei artei. 3. Cînd s-a publicat recent o descoperire senzațională ca statuia antică de bronz. În plus. găsită în Croația. fără ca ele să fie articulate în mod organic. Înțeleg că o prezentare multidisciplinară e OK în cazul unei descoperiri noi și importante. și dieta unui mic . între altele. copie după Apoxyomenos de Lisip. …nu se obține îndesînd articole din diferite discipline între aceleași coperte.

Hr. are nu știu cît la sută plumb nu e interdisciplinaritate.rozător care intrase în statuie prin talpa găurită a piciorului drept. Dacă vreuna din concluziile analizei bronzului are vreo relevanță istorică oarecare (sugerează . în a doua jumătate. I d. care o descrie în mod complet.. și dusese acolo un trai boieresc. Ăsta e un dosar al descoperirii. alt cercetător prezintă rezultatele analizelor de fluorescență cu raze X (XRF) ale bronzului și zice că. între altele. în sec. Dar să scrii un articol în care tu analizezi stilistic bustul de bronz al lui Augustus din Sudan (foto) și.

o încorporezi și tu și o discuți ca atare. …nu se obține doar pentru că ai început să-ți locuiești în mod inteligent disciplina. e clar. pentru că tu. un import de materiale.locul sau metoda de producție. n-ai înțeles nimic din ele. alăturarea este artificială și înseamnă că tu te speli pe mîini de problemă – să utilizeze cititorii cum or vrea ei rezultatele XRF. . dar nu e interdisciplinaritate. Dacă nu. 4. dar și de la sud de Dunăre nu înseamnă că faci cercetare interdisciplinară. o posibilitate de fals). Asta e un lucru grozav. Dacă scrii istoria românilor de la nord.

Ca să fii interdisciplinar. Dacă ai ignora această dată. asta nu înseamnă că tu produci cercetare la interfața dintre istorie și fizica nucleară. a unui rest textil. …nu se obține nici cînd folosești date pe care o altă disciplină le-a produs special pentru nevoile tale.Nici dacă te apleci nițel spre epistemologie sau filozofia științei. datare obținută în laborator prin spectroscopie de masă cu acceleratorul (AMS). 5. care contextualizează firesc orice fel de încercare de a ajunge la ceva „adevărat“. trebuie să te . ai fi doar un istoric sau un arheolog prost.Hr. Dacă te folosești de datarea în secolul III î.

pattern-ul ăsta se aplică și la noi. cu care treptat constați că ai o punte de comunicare organică și de la care poți să împrumuți tipuri de întrebări sau de răspunsuri. și să zici: stai așa. modelul ăsta îndepărtat poate fi ajustat pentru problema de față. 6. care își vede liniștită de treaba ei. …nu e ceva ce începi să faci într-o marți. forțele astea organizează și datele mele. . Ea apare numai pe fondul unei familiarități generale cu modul în care se gîndește în știință în general și al unei expuneri constante la alte discipline. pentru că „a zis de la Primărie“.duci tu pe terenul unei alte discipline.

. la antropologia scrierii ca să discutăm schimbările în arta unei societăți antice după introducerea alfabetului. la modelul spiralei hermeneutice ca să corelăm sursele literare și cele arheologice. la psihologia cognitivă ca să depistăm unele erori ce țin de tendențiozități naturale de percepție și interpretare (biases) prezente la oricine analizează date din științele umane. la GIS pentru arheologia peisajului.Sîntem mai aproape de interdisciplinaritate cînd recurgem la geologie ca să modelăm procesele naturale de formare ale siturilor arheologice.

din cauză că interdisciplinaritatea a devenit o modă.Pe scurt. ia o plăcintă și o cutie de cuie și le pune în aceeași pungă. Gîndindu-mă la problemele de mai sus. cercetătorul interdisciplinar nu e un tip care iese la cumpărături. E cineva care gătește ceva sănătos și comestibil din ingrediente trăsnite. se produce multă pseudocercetare în numele ei. aș zice că ceea ce încă nu avem îndeajuns este un esprit de corps al comunității cercetătorilor din științele umane și arena (jurnale + instituții) în care ei să poată discuta fără fasoane. Deocamdată. .

Ar rezulta că tot ce se întîmplă e. nici altminteri Destinul ca necesitate narativă Orice discurs despre destin implică un anumit sentiment al „necesității“: ceea ce se întîmplă trebuiasă se întîmple sau. luminate. Ideea displace profund naturilor „liberale“. iar această cauză e decelabilă rațional. Urmează distincții inteligente între fatalism (superstițios) . într- un fel sau altul. tot ce se întîmplă are o cauză. ceea ce trebuie să se întîmple chiar se întîmplă. din alt unghi. marcate de spirit științific. Din punctul lor de vedere.Andrei PLEŞU | nici aşa. necesar.

și determinism (natural). cauze colaterale. ci doar favorizează. pe de o parte. Robert C. analize ale diverselor tipuri de cauzalitate (cauze „principale“. invocînd. Solomon. uneori. tema destinului. declanșatoare. intervenții teologale despre Providență ca versiune „corectă“ a destinului (ceea ce se întîmplă este conlucrarea dintre voia lui Dumnezeu și libertatea umană) etc. mai mult sau mai puțin articulat. Dar pînă și firile „rezonabile“ se trezesc. fost profesor la Universitatea din . care nu inițiază. dispute despre locul liberului arbitru în acțiunile noastre de zi cu zi. pe de alta).

izbucnirea războiului. coincidențe. falimentul. bineînțeles moartea. tocmai asupra noastră a căzut . se dovedesc sursă a unor importante consecințe. catastrofele naturale și. retrospectiv. «De ce. copiii.Austin. (…) Soarta. fatalitatea apar ca răspuns cînd sîntem copleșiți de întrebări de tipul: «De ce eu?». dintre toți. căsătoria. Cu totul fascinante sînt și unele – aparent nesemnificative – întîlniri. Texas. rezumă astfel această situație: „Pasibile în mod special să provoace reflecții despre soartă sînt momentele cu aspect definitiv ale vieții: nașterea. derapaje și confuzii care.

Nu știm. totuși. dacă nu chiar al de- necunoscutului. să ne grăbim cu o precizare: ceea ce ni se cere este să asumăm „neștiutul“ nu ca pe o determinare opacă. de ce pățim ce pățim. la mister… Ieșim. ne ține atenți. trebuie. Dar ca să ne apropiem de sfera destinului. cutremurător. ci ca pe un stimulent care ne provoacă. ne cuplează. să admitem că ele circumscriu un teritoriu al necunoscutului. nu ca pe o nebuloasă inconturnabilă. din terminologia „cauzalității“. a libertății . astfel.această povară?»“ Se poate răspunde unor asemenea întrebări? Deocamdată. întotdeauna.

ci aproximare a limitelor ei firești (sau suprafirești…). nu „fatalism“ la îndemînă. ci cu tema deschiderii spre sens. Nu blocaj al libertății personale. Așadar. . ca temei „logic“ al vieții individuale. În felul acesta. tema destinului nu se mai suprapune cu tema predeterminării. ca simptom de coerență al oricărei biografii. privite în ansamblul ei.frustrate și evoluăm spre o altă accepție a destinului: destinul castructură (inevidentă). ci interogativitate. A aborda problema destinului e a te întreba asupra ordinii interne a vieții proprii.

pe aeroportul din Zürich. cu „compoziția“ oricărui spectacol. Ansamblul are. unde trebuia să schimbe avionul). E vorba de o încercare de a gîndi parcursul unei vieți în analogie cu desfășurarea unui roman. cu un termen pe care îl propune același profesor texan (mort subit. „necesitatea“ despre care ne vorbește destinul nu e una cauzală(destinul ca înlănțuire „fatală“ de condiționări convergente). a unei „țesături“ bine cusute. fie că ne dăm seama sau nu. rotunjimea unei „povești“ bine conduse. o „necesitate narativă“. ci. cu „intriga“ lui. Robert Solomon .Cu alte cuvinte.

subtile asocieri de divergențe. ci de sentimentul statornic că ești „agentul“ și „pacientul“ unui traseu „organizat“ armonic. „regia“ ei ascunsă. iluzii și euforii. nu . „literatura“ subiacentă a vieții noastre. Nu predeterminare. oferte. prin urmare. capcane.invocă imaginea nietzscheană a vieții trăite ca operă de artă. salturi greu sistematizabile. Nu e vorba de vreun edulcorat estetism. Destinul e. perplexități. „compus“ după o regulă internă consecventă. prăbușiri „nedrepte“. nu teleghidaj orb. chiar dacă include răsturnări neașteptate de situație.

Vasile Ernu este născut în fosta URSS. dar trăieşte în România şi este un bun cunoscător al realităţilor din cele două ţări. nu „de o străină gură“. poate. în România se vorbeşte despre Rusia din auzite sau prin prisma trecutului istoric comun al celor două ţări. iar viziunea pe care ne-o oferă în ceea ce priveşte relaţiile . Rusia este aproape necunoscută şi prost înţeleasă De cele mai multe ori. de marele povestitor care a inventat povestea întregii lumi. ci.„conspirație“ dușmănoasă împotriva libertății noastre. În România. ci felul în care sîntem „povestiți“.

Domnule Vasile Ernu. dar şi în Occident.la amplă propagandă rusească. Care sunt scopurile acestei propagande? Să facem o mică recapitulare a istoriei postcomuniste a blocului estic. După 90. A existat un singur discurs dominant.româno-ruse e una cu care te întâlneşti mai puţin în spaţiul nostru public. în special în Est. am asistat la o capitulare totală a estului în faţa discursului politic. asistăm în ultima vreme –şi nu numai. odată cu căderea comunismului. al practicii şi economiei hegemonice occidentale. .

Ele au venit prin intermediul mediilor de comunicare în masă. Toate aceste schimbări au venit cu un anumit tip de ideologie şi cu propaganda de rigoare. era iubit şi adorat de Occident şi în mod special de SUA. Bine.Practicile politice şi economice erau dictate de câteva centre occidentale. mai mult beat decît treaz. Elţin. rău asta s-a întîmplat. prin diverse tipuri de . Până şi la Moscova se implementa faimoasa „terapie de şoc”. De ce? Pentru că nu opunea nicio rezistenţă în faţa acestei noi lumi care se extindea spre Est. Asistam la distrugerea lumii „bipolare” şi la naşterea celei „unipolare”.

prin construcţia unor grupuri „de prestigiu saru reflecţie”. un mit fundamental care ne fascinează: occidentul este văzut de noi ca cea mai bună dintre lumile posibile. Şi să nu uităm că în spatele a ceea ce numim noi convenţional occident stă un miraj. . Şi nimeni nu se gîndeşte la Rusia cînd spune asta. Spaţiul occidental este fascinant prin capacitatea lui de construi astfel de maşinării politico- socio-economice. prin mecanisme de lobby etc.organizaţii şi educaţie a „cadrelor” din presă şi societatea civilă. fireşte. Tot mainstreamul cîntă: „vrem o ţară ca afară”.

Aflăm ce . Au mai apărut jucători în zona lumii musulmane. Însă China e departe şi nimeni nu înţelege ce se întîmpla acolo. nu facem analiza acelui spaţiu. aşa că ştim despre China ce ne spune presa occidentală şi experţii ei: Jos Comunismul!. Şi noi repetăm ca papagalii în timp ce ei fac business cu chinezii. Au apărut jucători în spaţiul asiatic. nu-i cunoaştem. nu le urmărim TV-urile. nu avem instituţii care să ne explice ce se întîmplă acolo. Iarăşi: nu le citim presa. Avem China. mai nimeni nu-i cunoaşte limba. Noi nu prea citim presa chineză.În ultimii ani însă au apărut jucători noi pe piaţă.

mai ales odată cu ultimul mandat al lui Putin. Vorbesc serios. Ei bine. de data asta avem un juător care ne este vecin. un nou jucător important pe piaţă: Rusia.se întîmplă acolo prin ochii şi grila de interpretare occidentală. De . Este tratată cu instrumente „primitive”. cu clişeie vechi total nefuncţionale. Şi mai nou avem. Sau mai degrabă anglosaxonă. Eu cred că în România. cu care avem o istorie comună lungă şi complicată. Rusia este aproape necunoscută şi prost înţeleasă. despre care avem o imagine colectivă destul de clară dar pe care nu-l mai cunoaştem aproape de loc.

nu mai învaţă nimeni rusă. nu mai avem instituţii care să se ocupe de Rusia.exemplu. În ultimii 25 de ani noi am pierdut aproape toate legăturile cu acel spaţiu. nu avem oameni care să cunoască „noua anatomie” a acestui stat postsovietic. nu în Vest. să spui despre Rusia că este comunistă este o aberaţie cît China etc. Fireşte că acolo totul capătă forme specifice. avem o presă care se informează strict din mediile . Dacă vreţi să vedeţi neoliberalismul pur sînge mergeţi în Est. nu mai educăm specialişti acolo. Eu ironizez astfel de poziţii spunînd: în Rusia pînă şi Stalin s-a privatizat.

De relaţii nu mai zic nimic: pustiu.occidentale. Noi nu mai reuşim să producem resurse umane şi structuri care să ne ajute să înţelegem şi să analizăm Rusia. are un cu totul alt tip de lectură a Rusiei. Dacă am compara de exemplu România cu Polonia la acest capitol vedem diferenţa enormă despre cum . la rîndul ei. Vedeţi ce experţi pe zona estică a avut Cotroceniul în ultimele mandate prezidenţiale. Imaginea noastră despre Rusia este o imagine mediată de presa mainstream predominant anglosaxonă şi experţi occidentali care au propriile lor interese. Ne mai informăm din presa din Republica Moldova. care.

a trecut la o nouă fază: politica externă.tratează această problemă o ţară care a avut probleme cu Rusia mult mai serioase decît noi. În a doua fază a epocii Putin. ea nu mai vrea să fie tratată ca o putere secundară. după ce şi-a rezolvat problema de putere internă. Acesta e contextul. Vrea să fie respectată şi să revină la masa bogaţilor. Această politică externă a fost numită popular: „ridicarea din genunchi” în faţa occidentului. ci ca o mare putere. Adică. Ea s-a decis să spună STOP expansiunii NATO spre Est pentru că s-a simţit trădată şi ameninţată pentru că a văzut trupele NATO pe .

se cucereşte. Rusia a răspuns destul de violent. Se putea altfel? Probabil. Expansiunea instituţiilor UE&SUA spre Ucaina a fost puţin prea mult şi atunci avem ce avem acolo. însă într-o .teritoriile pe care ea le consideră „curtea casei”. Există o tradiţie imperială în spate care nu se uită uşor. nu oferă un nou model. spre deosebire de occident. Rusia. are un mare handicap: nu este o putere economică. În relaţiile de putere nimeni nu oferă puterea pentru că ea se ia. aşa că puterea de la Kremlin a început să folosească diverse mecanisme specifice acestui joc geopolitic. ci vine cu acelaşi capitalism.

are o istorie politică de mare putere.formă mult mai „primitivă” şi violentă. Rusia însă ştie că acest lucru nu e suficient. Însă totuşi Rusia are cîteva atuuri: este cea mai mare ţară. În interior lucrurile funcţionează . Ei ştiu că au nevoie şi de un aparat de propagandă puternic. are o imagine destul de proastă şi nu are în spate un „mit”. are energie de care este legată o parte a Europei. Şi poate cel mai important lucru: are o armată încă destul de puternică şi o diplomaţie de clasă. un miraj care să atragă. are conexiuni importante cu „lumea a doua şi a treia” etc. are resurse naturale imense.

Pe acest fond apar investiţii ruseşti într-o mass-media de limbă engleză sau alte limbi de circulaţie internaţională gen Russia Today şi Sputnik. Mie mi se pare că funcţia lor este una nu atît direct propagandistică. cît e mai . Ele vin cumva să facă o imagine pozitivă Rusiei. Însă privite în ansamblul mass-media occidentale. niciodată un aparat de propagandă eficient.bine pentru regimul lui Putin. În exterior însă Rusia nu a avut. ele par total ineficiente. cu excepţia cîtorva perioade favorabile. Mass-media rusească nu este citită şi consultată decît de o mînă de specialişti.

E asemenea funcţiei reclamei în comunism: scopul nu era de a vinde. Ceva ce se vindea oricum bine. Aceste cîteva canale ruseşti în spaţiul occidental sunt ca un soi de vitrină de prezentare: noi suntem prezenţi aici. Ecoul e mai puternic decît vocea emitentului şi se reproduce tot mai tare şi peste tot. ci de a spune că ceva există. Efectul propagandistic însă este produs de reacţia occidentală la prezenţa lor. Ruşii sînt foarte buni la jocuri din astea. În presa română asta se vede incredibil de bine: se nasc valuri de . luaţi cunoştinţă.degrabă încercarea de a produce un efect indirect. am venit.

isterie antirusească care pot afecta o mulţime de acţiuni politice care au nevoie de raţionalitate. Însă valurile. isterie care se va întoarce împotriva ta. se poate întoarce înapoi şi lovi direct în plex. ca şi bumerangul. După astfel de materiale în care vezi „dușmani şi trădători” în mod esenţialist în mai toate păturile şi grupurile sociale nu poţi avea decît un singur rezultat: un bumerang aruncat . Acest tip de „antipropagandă” de tipul anilor 30 şi 50 nu face decît să producă ură. A se vedea cazul unei platforme pretinse „quality” (hotnews) care a podus un „text-iconic” „antipropagandistic”. nu de emoţii.

ci doar interese. occidentalii ştiu la fel de bine asta şi de aceea sînt ceva mai sofisticaţi şi au şi instituţii care să amortizeze aceste lovituri. Atenţie mare la astea… Ruşii ştiu asta. Care este interesul nostru ca ţară? . familii şi prietenii.de tine care te loveşte în frunte. Iar în politică nimeni nu preia lovitura în locul tău. nu există iubire şi ură. aşa cum se învaţă în clasa I. la care noi românii am fost absenţi. În politică. Noi sîntem de o ignoraţă şi incultură politică îngrijorătoare şi nici nu dispunem de instituţii care să atenueze şocurile.

Mutantul politic Putin este şi produsul Occidentului Sub ce formă se manifestă propaganda rusească în România? Dar în Republica Moldova? Există similarităţi între ele? Care ar fi particularităţile lor VE: Mediile de comunicare în masă ruseşti funcţionează în cîteva trepte. Avem mai întîi mass-media de limbă rusă. care are un efect puternic în interiorul Rusiei şi într-o anumită parte a fostelor republici sovietice în care ai pe de o parte comunităţi ruseşti importante. iar pe de altă parte o populaţie vorbitoare de limbă rusă. În .

Cu bani poţi închide mult mai uşor gura ziariştilor decît cu puşcăria.interior. politică şi economică a Rusiei actuale. Nu e vorba de „dictatura lui Putin” în sensul clasic de dictatură. Care mai este „anatomia” socială. De aceea el i-a făcut dependenţi pe mai toţi de banii de la Kremlin. ci de un complex de scheme politico- sociale şi mai ales economice. . Putin ştie foarte bine acest lucru. mass-media este într- o bună parte aservită Kremlinului. E foarte important să înţelegem cum este construită noua elită birocratică şi economică a Rusiei. însă de o manieră ceva mai complicată decît se crede la noi.

în Rusia brusc s-a instaurat „consensul naţional”. poate grupul cel mai nepopular în Rusia după stînga idnependentă.Acolo e cheia multor răspunsuri. Cînd economia Rusiei. iar presa şi intelighenţia se aşezase comod la mici robinete financiare care produceau o singură întrebare: unde să ne cheltuim banii? Cînd brusc Putin a făcut . Pînă şi liberalii (inclusiv intelectualii vocali şi critici). De ce? Era pace. „duduia” şi banii curgeau în toate direcţiile. Putin se pupa cu Bush şi Merkel. bazată în mare parte pe exportul de gaze. erau susţinători taciţi şi loiali Kremlinului. bunăstarea venea.

că există multă nedreptate. Putin este un produs la care au contribuit atît factorii interni. că există un „popor” care a fost abandonat. că Rusia socială e pe cale să se năruie etc.cîteva manevre care au afectat această schemă. nevoia de ordine. adormirea spiritului critic cu somnifere finaciare. securitate şi puţină bunăstare după crahul banditesc al liberalismului perioadei Elţin (stat minimal). atunci s-au trezit şi au văzut că „raiul putinist” nu e chiar aşa de roz cum promitea. cît factorii externi: de la SUA şi UE (în prima fază există o . În realitate. Şi-au adus aminte brusc de „valori”.

proocidentală. pentru că aţi contribuit din plin la „produsul Putin”. Eu pot înţelege multe lucruri dar nu şi ipocrizia liberală şi occidentală care au contribuit la apariţia acestui mutant politic şi acum ne dau lecţii de morală. Ea are însă o susţinere mică doar în rîndul „clasei creative” din oraşele mari din Rusia. Vă rog să vi- l asumaţi. care acum se naşte. Ce are este nesemnificativ. atiputinistă. Şi mai există una marginală de stînga. Ei îi lipsesc însă televiziunile. Însă .adevărată iubire) pînă la explozia „terorismului global” etc. În acest context s-a reactualizat o presă liberală destul de bună.

Occidentul care ştie lucrul acesta se întreabă de 10 ori înainte de a face presiuni să-l detroneze: chiar vrem . cea ultrconservatoare. mai radical. updatat pe modelul rusesc. dar cu viaţă ca în occident. ci paradoxal. mai pro-business etc. mai antioccidental. atunci imaginaţi-vă că singura critică care-i pune în pericol poziţia de monopol este presa situată şi mai la dreapta.presa cea mai interesantă şi mai dură anti-Putin nu este cea liberală şi de stînga. Dacă Putin este un conservator în stilul neocanservatorismului american cu multe influenţe germane. Ce vrea ea? Vrea mai mult Putin.

Cînd în Rusia actuală se împuşcă un . Aproape ca în occident. Mimetic. E adevărat că se mai împuşcă din cînd în cînd ziarişti: dar aşa e în „estul sălbatic” şi în „capitalismul timpuriu”. în locul lui s-ar putea să vină unul din zona asta: radical dreapta conservatoare. Putin totuşi a îmblînzit cu ajutorul banilor şi mecansimelor de control mai toată presa importantă. cel cu care s-au pupat şi au făcut afaceri ani de zile. Revenind la poveste. lăsînd loc şi vocilor critice atît cît totul să fie „democratic”.asta? Occidentul ştie că dacă pică Putin. Dar asta devine deja foarte riscant.

de . Cînd vorbim de exterior însă lucrurile se schimbă. politician sau bandit important. este important în ţări ptrecum Republica Moldova. Efectul pe care-l are presa. asta arată slăbiciunea Kremlinului. cum a fost cazul lui Nemţov. Putin vrea „consens” pentru că vrea să joace la o scară foarte mare. De ce? E vorba de obişnuinţa oamenilor de a se uita la televiziunea rusă.jurnalist. Şi pentru acest joc trebuie să arăţi că eşti stăpîn la tine acasă. nu puterea lui. în mod special TV-urile şi radiourile de limbă rusă. asta e semn de slabiciune. Cînd cineva îţi moare lîngă zidul Kremlinului.

e vorba de calitate (superioare ofertei româneşti). pentru că o ştii. e vorba de limbă. e vorba de comunitatea rusă de aici şi de mulţi alţi factori importanţi. România nu a reuşit timp de 25 de ani să dea o contraofertă mediatică acestui spaţiu cît de cît apropiată de cea rusească. Noi nu avem instituţii şi specialişti serioşi (cu mici . pentru că ai acces la mai toate teleziunile ruseşti. Am luat exemplul Republicii Moldova pentru că e spaţiul care ne interesează cel mai mult. Şi acolo avem o populaţie majoritară de limbă română.comoditate. Noi nici măcar nu ştim care e situaţia mediatică de acolo.

excepţii) pe Republica Moldova. În ce priveşte propaganda rusă în occident. dar suntem departe de a avea o situaţie echilibrată. În ultimii ani. lucrurile s-au mai îmbunătăţit. aici e o altă poveste. . Avem cîteva rapoarte de o calitate îndoielnică şi în rest „experţi” reciclaţi peste noapte care împachetează „civilizat” clişee pe bani româneşti sau ai UE. nu-i folosim. Ce avem e jenant. Revenim şi la ea. ce să mai zic de Rusia. Cei cîţiva buni pe care-i avem.

cînd adversarul te bate la toate capitolele aproape. în funcţie de zona de pe glob pe care o vizează? VE: Cînd nu ai ce propune ca model. Cauţi punctele slabe ale adversarului. atunci ce faci? Atunci apelezi la alt tip de tehnici. militare? Un mix între ele. nu foarte sofisticate. încerci să declanşezi nemulţumire acolo unde ea s-a . „Principele” lui Machiavelli a fost scris mai întâi în rusă de Ivan cel Groaznic Pe ce îşi concentrează Rusia propaganda? Interesele sale sunt politice. îi foloseşti energia lui ca în luptele marţiale. dar eficiente. geostrategice. economice.

Rusia.acumulat etc. critici. Doar că orice element şi model occidental în Rusia capătă forme diferite şi mai complicate. monolit şi că în interiorul acestui spaţiu există bătălii interne. Rusia ştie bine că ceea ce convenţional numim Occidet nu e atît de unitar. are foarte multe lucruri comune cu occidentul în acest joc. interese multiple. grupuri diverse etc. fiind din punctul meu de vedere o parte periferică a ocidentului. conflicte. Nimic nu e atît de stabil cum pare şi . Şi occdentalii ştiu că în Rusia lucrurile nu sunt atât de unitare şi monolit şi se folosesc de asta. Ucraina a fost un model perfect.

Un război catastrofal pentru Ucraină. un război în care nu sînt „nevinovaţi” nici în Est. Propaganda de ambele părţi.brusc vedem cum interesele celor două blocuri au dus la un război civil în Ucraina. Iar propaganda a avut o funcţie importantă în acest joc. De asta apar deseori suprapuneri de planuri între critica adusă din interiorul spaţiului unor probleme majore ale occidentului. precum TTIP sau gazele de şist şi propaganda rusă. nici în Vest. Evident că presa rusă arată: iată ce abuzuri sînt şi ce pericole se . Aşa că Rusia foloseşte aceste breşe din spaţiul occidental.

Puterea occidentului stă în capacitatea de a produce critică. Adevărurile incomode şi dureroase pot deveni şi cele mai dure arme propagandistice.nasc. autocritică şi chiar un anumit tip de practică politică critică radicală. Numai la noi presa se isterizează în halul acesta. Şi occidentul foloseşte aceste trucuri. iar realitatea şi adevărul sunt altceva. Însă propaganda e una. Occidentul va muri în momentul în care nu va mai putea naşte . Însă critica făcută din interiorul occidentului şi felul în care mass media rusească foloseşte aceste informaţii sînt lucruri diferite.

odată cu începerea conflictului din Ucraina. pe acest subiect: Limbă & război & manipulare. unul dinre cei mai buni sociolingvişti europeni. Propaganda vine din două . Cazul relaţiei Rusia-Ucraina în conflictula actual şi rolul presei e foarte interesant.acest tip de critică autoreflexivă. care au produs o adevărată propagandă. mass-media au adus specialiştii din zona “creativă”. Vorbeam recent cu Kronhaus. Pentru stabilishmentul nostru însă acest tip de practică reflexivă şi discursivă este un păcat de moarte. Este vizibil cum.

principale. se pun note deasupra oricărui cuvînt: vedem „mici victorii” şi „mari înfrîngeri”. În mai toate textele despre aceste evenimente s-a folosit un lexic evaluativ. Pentru propagandă se inventează cuvinte speciale pentru ca . folosit în scopuri de propagandă şi nu pentru a ne fi descrise evenimentele. De asta. Astăzi este foarte greu să dai credibilitate unei informaţii în acest context. Există un lexic întreg. se fac evaluări. element central al propagandei. că unii înving şi alţii pierd. Scopul propagandei era de a convinge cititorul că unii sînt buni şi alţii sînt răi.direcţii bine definite.

avem o trecere rapidă de la „forţele armate regulate” la „banderovişti” şi „fascişti”. care deja conţine un minus şi poate foarte uşor ajunge la forma negativă maximă cu titulatura de „terorişiti”. E o linie clasică care trece uşor de la o formă neutră la una de maximă . Aceasta e terminologia pe care o foloseşte una din părţi. „forţele armatei ucrainene”. Avem o formă neutră de definire.orice acţiune neutră să capete semnul „plus” sau „minus” în mod automat. Avem apoi cuvîntul „rebeli”. Să luam un exemplu: cum sînt numiţi participanţii la operaţiunile militare ale celor două părţi. De partea cealaltă.

este greu să mai ai o polemică. . Această notă nu este explicită. „moskali” – la ruşi). clară. în acest context. „kaţap” – la ucraineni. însă. Noi avem cuvinte negative pentru ambele părţi („hahol”.negativitate. ci este introdusă în interiorul semnificaţiei cuvîntului. Ambele părţi inventează cuvinte. cum spun lingviştii. ci dăm o evaluare directă. iar din acest moment. După acest truc elementar. mai vine un moment important: se inventează cuvinte speciale. încărcate de ură pentru situaţii concrete. Noi nu spunem că soldaţii armatei ucrainene nu sînt oameni buni. unul mai ofensator decît altul.

Aşa apar cuvinte mult mai dure: „vatnik” (de la haina de vată ieftină de război) pentru pro-ruşi. atribuită părţii ucrainene de către partea rusă. comunici de la egal la egal. Gheorghe) atribuită aceloraşi pro-ruşi.ele sînt slabe. unde ne este indicată nu doar naţionalitea. Dacă duşmanul este om cu care tu intri în relaţii de egalitate. Cum poţi însă să fii de la egal la egal . Sînt tehnici lingvistice care au un scop pur propagandistic şi care merg mult mai departe. Sau „kolorado” (cu trimiterea la gîndacii de colorado care au aceeaşi culoare ca panglica Sf. Sau „ukrî”. ci şi apartenenţa socială ierarhică.

pe posibilul tău partener de dialog. pentru a-l coborî mult mai jos de nivelul tău. ei pot fi distruşi. omorîţi etc. Aceasta e ideea centrală: puterea nu intră în dialog cu reprezentanţii protestatarilor. Limba te ajută. neoameni. pentru că ei consideră că aceştia sînt o masă amorfă. cu care nu merită să discuţi. nu au personalitate şi nu se poate comunica şi negocia cu ele. poate avea şi această funcţie: să-l umileşti pe celălalt. Mai trebuie ştiut că în orice limbă avem mai multe . Dacă le dai o definiţie inumană.cu un „kolorado” sau cu „ukrî”? Acestea sînt nişte fiinţe colective. de exemplu.

cuvinte negative decît pozitive. un „rus autentic” nu e un băiat „civilizat”. „necunoaşterea” funcţionează ca factori politici. Însă în politică nu doar „dragostea” ci şi „frica”. Toate statisticile ne arată că mai nimeni „nu-i iubeşte” pe ruşi. necunoscută şi domină clişeele negative. În imaginarul nostru. În spaţiul occidental imaginea Rusiei este destul de slabă. În ce măsură reuşeşte Occidentul să contracareze propaganda rusească? VE: Pentru Occident propaganda rusă nu e o problemă atît de mare. „teama”. tras la patru ace . mai multe cuvinte ofensatoare decît laudative.

Un „rus autentic” este pentru occidental unul care bea un litru de vodcă dintr-o bucată. Pe un astfel de „rus” nimeni nu-l ia în serios în occident. se urcă pe masă şi joacă cazaciok făcînd un scandal cît toată casa. Pentru ea nu e un lucru complicat. Putin şi presa subordonată Kremlinului . Aceste clişee au funcţiile lor şi utilizate de ambele baricade propagandistice. Presa mainsteam occidentală este foarte puternică şi reuşeşte să contracareze propaganda rusă. E un model care funcţionează şi la ruşi şi în occident.care cîntă la pian şi joacă şah vorbind în cinci limbi fără accent. În Rusia.

diabolizează orice formă de opoziţie. numind-o „coloana a 5-a vîndută intereselor străine”. se denunţă. un conflict radical care nu prevesteşte vremuri bune. se demască noii „duşmani ai poporului”. dar de o manieră mai finuţă. Ce face presa meinstrem în occident cînd cineva critică lucurile importante şi dureroase ale occidentului? O numeşte putinistă şi vîndută ruşilor. Se fac liste. în plină isterie şi are trăsăturile unui război civil. Povestea asta o ştim bine în România. Limba presei româneşti este în pragul unei crize de nervi. .

la emigranţi etc.Repet: pericolul propagandistc rusesc are o putere foarte slabă în Occident. atît ale sistemului-lume cît şi de cele interne: de la precariat. Din punct de vedere mediatic. Occidentul înţelege asta. politic şi economic din propia societate şi mai ales din zonele de periferie. Puterea cea mare a Rusiei este legată nu atît de mass-media pe care ea o exportă cu un mesaj nu foarte puternic. lucrul de care se teme occidentul e acest efect de ecou pe care îl poate produce propria societate şi contrareacţia la propria propagandă. Ea se teme de potenţialul exploziv social. cît de .

. Ruşii ştiu că dacă vor să fie pe prima pagină şi cum nu pot să-i cucerească pe occidentali prin „dragoste şi respect”. nu doar asupra omului de rînd. Anexarea Krimeii şi intervenţia din Siria au avut un efect foarte puternic. Astea sînt deja mişcări mult mai complexe şi ne arată că Rusia poate încă să producă surprize. China şi alte state periferice dar importante sub aspect economic şi geopolitic.strategia şi tactică diplomatică şi militară. Nu mai vorbesc de încercările de a construi un pol economici şi politic între Rusia. ci şi asupra elitei occidentale. BRICS e un alt exemplu.

Ei merg pe principiul: se tem. Însă nici occidentalilor nu le sunt străine aceste practici. deci ne respectă. Principele lui Machiavelli a fost scris mai întîi în rusă de Ivan cel Groaznic. Sînt strategii diferite. Ocidentalii vor dragoste. frici politice. . iubire politică. Ruşii vor respect şi ei o fac prin impunerea unui necunoscut şi a unei temeri.atunci o să facă un „şah & cazaciok” politic de anvergură şi o să ia prime timeul presei mainstream occidentale.

pe de altă parte? Asta în cazul în care interesele SUA şi ale UE sunt aceleaşi. dar avem şi multiple interese care nu se suprapun. Există ceva ce uneşte acest bloc. pe de o parte. În . şi Rusia. Avem pe de o parte un bloc numit Occident şi care ne dă de înţeles că există ceva unitar între SUA şi UE. A se vedea conflictul economic deschis între SUA şi Germania. VE: Avem multiple planuri. Mă tem mai degrabă de presa noastră decât de propaganda rusă Există interese comune pe care să le aibă UE şi SUA. ci chiar creează conflicte.

Există o bătălie enormă pe multe planuri: economic. Dincolo de alianţe şi familii politice. Avem acum o amplă bătălie pe deja faimosul TTIP în care avem un cumul de conflicte. Se discută tot mai mult despre captivitatea statelor. pentru că de multe ori americanii decid ceea ce UE nu prea cade de acord. despre cum interesele lor sînt preluate de intersele marilor corporaţii şi subordonate unor interese financiare ale unor grupuri economice importante etc. există interesul . politic. social.acelaşi timp avem un bloc unitar comun NATO. geopolitic. pe care deseori îl confudăm cu armata americană.

Noi sîntem supuşi şi plătim în avans. docilă şi plăteşete şi fără să i se ceară prea mult.politic şi economic. social şi economic. aşa cum ştia şi Stambulul pe vremuri. Iar în toată această ecuaţie cel mai sigur lucru pe care-l ştim este următorul: România este o ţară care nu are o viziune elementară legată de propriul său interes politic. pentru că e mai ieftin aşa: ea este supusă. Iar actualele mari puteri ştiu asta. că nu e nevoie să faci din România paşalîc/colonie directă. .

China sau cu lumea arabă. Şi faptul că suntem sub această umbrelă nu ar trebui să ne împiedice să ne facem o proprie politică externă în relaţia cu ţările din est.România e de ceva vreme sub umbrela NATO şi a UE. Fostul preşedinte a avut o politcă mai degrabă isterică şi provocatoare. fără un conţinut real. Iar consilierii domniei . propaganda rusească în România s-a intensificat sau s- a diminuat? Dar eficienţa ei? Faptul că suntem sub această umbrelă ar trebui să ne facă ceva mai responsabili şi ceva mai calmi. cu Rusia. în acest răstimp. mai raţionali. Noi nu am avut şi nu avem aşa ceva.

Fireşte că în noul context de care vorbeam mai sus propaganda rusă s-a intensificat. În al doilea rînd. ci altceva. Da avem cîteva situri obscure şi cam atît. Dar repet: ea este mult prea nesemnificativă. Asta mai întîi. De ce? Cîte TV-uni ruseşti avem aici? Cîte ziare? Cîte site-uri serioase? Mai nimic. presa noastră este . Presa rusă de limbă engleză sau rusă nu contează atît de mult. Oare chiar nu avem interese în Est? Germania şi SUA fac business la scară mare cu Rusia sau China chiar şi cînd declară că sunt în conflict. Pe ce lume trăim? Asta nu e politică.sale scriau editoriale antiruseşti.

Franţa sau cea de limba engleză. prima . Indiferent dacă vii dinspre Est sau Vest. Ucraina. noi ca popor avem o atitudine profund antiruasească. Trebuie să fim maturi şi să distingem lucrurile cu luciditate. Nu văd care e pericolul. Eu însă mă tem mai degrabă de presa noastră decît de propaganda rusă.profund antirusească şi se informează în marea parte din presa maistream anglosaxonă care este la rândul ei antirusască. Şi nu în ultimul rînd. chiar dacă ceva mai analitică decît presa noastră. Citesc cu regularitate presa din Rusia. Statistica ne confirmă acest lucru.

senzație puternică pe care o ai cînd începi să citeşti presa română în legătură cu „criza ucraineană” sau cu „Rusia” este cea de isterie generalizată. aşa cum am condamnat orice intervenţie militară americană sau de orice altă culoare. Un antirusism care face imposibilă orice formă de judecată şi analiză a situaţiei. fireşte. sunt destule motive. Condamn poziţia lui Putin? Da. Însă la noi tonul alarmist este practicat la toate nivelele. încât ai impresia că trupele ruseşti tocmai au invadat România şi sînt deja la porţile Bucurestiului/Casei Presei. Sînt motive să fim îngrijorați? Fireşte. nu .

Noi doar ne isterizăm. Sinteza: România este. Pe aici sîntem şi noi. Dar noi nu facem nimic ca să ne protejăm. teatrul unui război propagandistic între NATO (SUA) şi Rusia? Printre .ca au intrat în Crimeea. Rusia are alte bătălii şi probleme. cînd noi producem acest efect de „isterie politică” distructivă de bună voie şi nesiliţi de nimeni?! Şi vestea bună e că România nu prea e în vizorul Rusiei. sau poate deveni. pe teritoriul Ucrainei. E la fel de adevărat că orice mişcare bruscă a Rusiei poate lovi şi destabiliza regiuni întregi. De ce să investească ruşii bani în propagandă la noi.

să cumpere reţele media. ca şi orice alt stat. un centru rus de cultură şi ştiinţă. ruşii au anunţat că vor investi în dezvoltarea reţelei lor de media (Sputnik News. să facă instituţii. inclusiv cu versiuni în limba română (după lansarea unei versiuni în „limba moldovenească”. în Moldova). mai ales stat . VE: Rusia. în acest an. conform regulilor jocului stabilite de cadrul legal.altele. are dreptul să-şi dezvolte prorpiile reţele media. de către Sputnik News. să producă fonduri de finanţare. instituţii culturale etc. şi au deschis în România. RT). Fiecare stat.

La toate categoriile occidentul are un ascendent puternic: economie. . Bătălia este pentru putere.care are o tradiţie a unei mari puteri regionale. tehnologic. Cred că astea sînt date indiscutabile. Rusia a pierdut această bătălie însă nu a murit. Războiul rece s-a terminat cu victoria zdrobitoare a occidentului şi a capitalismului de tip occidental. ci s-a înglobat în această lume-sistem. origanizare. bani-piaţă de desfacere şi resurse. Ruşii au pierdut spre final bătălia din secolul XX. nivel de trai. devenind parte a ei. îşi joacă propirul interes. resurse umane etc.

vrea să întărească această lume. acest regim hegemonic. Ba din contra Rusia. Şi apropos: între discursul lui Putin şi discursul presei şi intelighenţiei noastre .Ceea ce s-a schimbat însă în ultimul timp este acest conflict în interiorul acestei lumi. Rusia vrea să fie parte a grupului de puetere hegemonic. A mai apărut şi China în ecuaţie. Rusia nu mai vrea să schimbe mesianic lumea. Vrea să fie unul din cei trei (alături de UE şi SUA) care iau deciziile majore. nu parte a periferiei. Nu întîmplător Putin are un succes atât de mare în rîndul establismentului neoconservator american.

dar şi generalizând la alte ţări: eşecurile UE şi ale NATO în diferite chestiuni şi curentele anti-occidentale se contorizează în partea Rusiei. înseamnă puncte în favoarea celei din urmă? Trebuie să pornim de la cîteva lucruri simple şi sigure. socială şi economică reală. Verificate în timp. Iar Rusia are foarte puţine lucruri de . mai ales dacă nu are o susţinere politică. Puterea propagandei este una destul de limitată.conservatoare nu e nici o diferenţă. Să ne bucurăm sau să ne îngrijorăm? Cu referire la România şi la Moldova în particular.

Presiunea lumii comuniste asupra lumii occidentale a fost una imensă.oferit astăzi. un model atractiv pentru acea vreme. . Există un precendent. Ea prin propria tragedie a contribuit enorm de mult la îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice la nivel global. care a capotat „glorios”. elita privilegiată a fostă nevoită să facă o mulţime de reforme şi legi în favoarea claselor sociale defavorizate. Rusia oferă un model deja existent. În secolul XX ea a venit cu un model radical nou. dar de o calitate mai proastă. pentru că se temea de revolte. aşa că Occidentul. Dar a avut curajul să aducă ceva nou.

Acum însă Rusia nu mai este atractivă. ci vrea „în centru”. Aceste armate de . care la a doua şi a treia generaţie nu mai vrea să stea în ghetouri. ghetoizată. o populaţie imensă nu mai are acces la joburi sau are joburi instabile şi prost plătite. Capitalismul nu mai este atractiv şi şi-a arătat limitele. A mai apărut şi o lume a emigranţilor. Însă nici modelul occidental nu mai este atractiv pentru o mare parte a lumii şi mai ales pentru interior. O armată imensă de tineri educaţi nu mai pot lucra pe meseria lor. Accesul la muncă a devenit un privilegiu. Tinerii au devenit tot mai precari.

Mai avem politica externă a SUA şi NATO. Totul e transformat în Război Civil. Vedeţi rezultatul politicii „exportului de democraţie” cu tancul şi bomba.oameni cu probleme imense. În interesul şi în slujba cui este această putere? Evident că toate aceste elemnte pot naşte atît discutrs critic cît şi propagandă. Realitatea însă rămâne. se pot organiza şi pot pune în pericol actuala putere care pare total ruptă de realitate. migraţie fără precedent. cu frustări acumulate şi cu un potenţial politic şi energii imense care se pot intersecta. susţinută parţial de UE. . care nu e deloc o reuşită.

Acum pînă şi lideri importanţi precum Tony Blair recunsc că acest tip de politică a fost o mare greşeală. Evident că toate aceste insuccese pe plan intern şi extern ale Occidentului deschid supape pentru o potenţială propagandă venită din exterior. nu în exterior. Însă repet: problema mare a occidentului este în acest moment în interior. Şi marele pericol vine din incapacitatea regîndirii unor proiecte alternative la modelul neoliberal pe care-l promovează agresiv ca singurul proiect „natural” al „democraţiei” şi . terorism la o scară nemaiîntîlnită.conflicte armate.

„pieţei libere”. Oare e singurul? .

Problema noastră e în interior. spuneaţi undeva că încă nu a sosit vremea Războiului Mare. cum spuneţi. sugeraţi că el ar urma să aibă loc? Marele Război poate fi până la urmă doar unul propagandistic? Sau la capătul cuvântului va fi întotdeauna glonţul? . ci doar a celor uşor controlate. Ce înseamnă în viziunea Dvs acest Război Mare şi. mă tem de apariţia unui nou Război Civil European Referindu-vă la disputele ruso- americane. prin faptul că „încă nu a sosit vremea lui”. nu e Rusia.

tragedie fără margini. catastrofal. Mă tem că generaţia mea va fi martora apariţiei unui nou Război Civil European.Să sperăm că nici nu vom ajunege la un Mare război. Secolul XX a cunoscut două astfel de războaie şi a fost groaznic. ce notă acordaţi modului în care e . Eu însă acum mă tem nu atât de mult de începerea unui Mare război. pentru că occidentul şi Rusia duc mai nou doar războaie periferice. Problema mare a noastră este în interior. Avem o tradiţie lungă în acest sens. Pe o scală de la 1 la 10. Suferinţa e „undeva departe”. Noi suntem privilegiaţi în acest sens. Să nu uităm asta.

care din punctul meu de vedere e foarte subţire. se ţepuisc politicieni. se isterizează presa de nu te mai vezi om cu om.concepută propaganda rusă în general şi. Problema noastră nu e prezenţa propagandei ruseşti la noi. în particular. Cele cîteva situri şi zone proruseşti sunt ultrmarginale. ci . în România? România este o ţară mult pre antirusească ca să prindă „poveştile” mediatice ruseşti aici. Ruşii nu au mare nevoie de propagandă în România. La cît de slab e statul. instituţiile lui şi mai ales presa nu e nevoie decît de o banală fumigenă şi pică guverne.

Bruxelles sau Stambul. Bruxelles. aşa cu problemele noastre nu sunt cauzate doar de Moscova. a incapacitaţii noastre de a gândi politic.fragilitatea instituţiilor noastre. Londra. Trebuie să înţelegem că soluţiile la problemele noastre nu se află undeva la Londra. Washington sau Moscova. strategic şi tactic şi de lipsa aproape totală a unei prese de calitate şi critice. Pe vecini nu ni-i alegem şi de aceea trebuie să fim pregătiţi să discutăm. Şi să nu uităm: când vorbim de geopolitică e bine să privim harta să vedem unde e New Yorkul şi unde e Moscova. negociem şi chiar .

1997). 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea „Babeş-Bolyai”. Timpul şi Adevărul. HotNews. Cluj. Avem cu ce? Vasile Ernu (n. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.să ne batem dacă e cazul. Iaşi. 1971) este un publicist român născut în URSS.I. precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură. Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural. A debutat cu volumul Născut în URSS . A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi liberă.Cuza.

iar în 2014 la Editora Claroscuro din Polonia. ediţia IV-a în 2013). în 2009 laEditura KX – Critique & Humanism din Bulgaria. Cartea a fost nominalizată la Premiul de debut al revistei Cuvântul. în 2010 la Editura Akal din Spania şi Editura Hacca din Italia.(Polirom 2006. care apare în anul 2007 şi la Editura Ad Marginem din Rusia. Premiul pentru Roman şi Memorialistică al revistei „Observator cultural” şiPremiul Opera Prima al Fundaţiei . ediţia III-a în 2010. în 2011 la Editura L’Harmattan din Ungaria şi la Editura Sulakauri din Georgia. ediţia a II-a în 2007.

Ucraina live. Volumul a fost distins cu Premiul pentru debut al României literare şi cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. Iluzia anticomunismului.Criza din Ucraina: de la Maidan la război ci Statul postmodern Statele moderne sunt birocrații teritoriale ținute să .ă trilogie a marginalilor. Ceea ce ne desparte. Intelighenţia rusă azi.Anonimul. Alte volume: Ultimii eretici ai Imperiului. Lecturi critice ale Raportului Tismăneanu. Epistolarul de la Hanul lui Manuc.

Azi. Suveranitatea populară a devenit mai mult o . iar criza s-a accentuat odată cu noul val de globalizare generat de noile tehnologii.cel comercial sau post-industrial .și au funcționat fără cusur pe întreaga perioadă a capitalismului industrial. vetustă și întrucâtva neputincioasă într-o lume tot mai non-teritorială și mai fluidă. statul modern e o entitate locală. Ele sunt expresia modernității industriale .administreze distribuția de bunuri publice către locuitorii unui teritoriu determinat. Odată cu apariția unui nou tip de capitalism .statul modern a început să intre în criză.

Soluția. cât și noua stângă anticapitalistă. pe care îl speculează atât noile mișcări autohtoniste. firește. De aici și sentimentul de frică. din constatarea că. în condițiile globalizării ireversibile. nu poate consta în întărirea teritorialității.lozincă decât o realitate palpabilă. în ultimă instanță. statul modern nu mai poate să asigure bunurile publice pentru a căror producție și distribuție a fost creat. . fiindcă lucrul ăsta nu mai e posibil. Toată starea de spirit anti- establishment provine. autoritare și conservatoare.

prin simpla lor mărime să poată readuce lumea în hotarele cunoscute ale inter-naționalismului. o încercare de reluare a modelelor moderne la o scară mult mai mare prin crearea de națiuni continentale . Dar și soluția asta mi se pare paseistă.deși e promis de toți liderii politici ai noilor mișcări protestatare. la nivel continental . O soluție ar fi crearea de federații gigant. . Dacă însă modernitatea a murit prin simplu progres tehnologic.sau poate chiar a unei națiuni globale.care. Lumea nu mai e de mult una inter-națională. ea a devenit cât se poate de transnațională.

și oricăror alte persoane. Tehnologia pe care o avem deja permite lucrul ăsta. . Mai jos voi da câteva exemple de astfel de posibile dezvoltări. 1. la educație și chiar la servicii medicale Statele oferă aceste servicii cetățenilor lor. o dezvoltare a lor pe dimensiuni non-teritoriale. Iar asta presupune. oriunde ar locui fizic acestea.o soluție mult mai bună mi se pare transformarea actualelor state moderne în state postmoderne. Universalizarea accesului la justiție. contra unei taxe lunare. Ele le-ar putea oferi. în primul rând.

nu și acordarea celorlalte drepturi civile. E-cetățenia (cetățenia slabă) Statele ar putea acorda e- cetățenie oricărui om de pe planetă.Ne putem închipui. judecarea unui proces civil prin Skype . respectivele servicii pot fi livrate oricui. oriunde ar locui acesta. Prin e-cetățenie înțeleg acordarea dreptului de vot și de inițiativă cetățenească . . în manieră non-teritorială.între indivizi care acceptă codul civil al statului care face judecata. de exemplu. Atâta vreme cât tehnologia nu mai face necesară prezența fizică pentru accesarea anumitor servicii. 2.

politice și sociale specifice cetățeniei în sens tare. e-cetățeanul nu primește pașaport al statului al cărui e-cetățean devine. Cu alte cuvinte. În felul ăsta. persoana respectivă primește garanția că va fi asistat în cazul în care statul al cărui cetățean propriu-zis este îi încalcă drepturile pe care i le recunoaște oficial. nici drept de ședere pe teritoriul respectivului stat - ci doar drept de vot și de inițiativă cetățenească. orice persoană capătă o mai mare protecție a drepturilor sale fără să fie nevoit să părăsească țara în care locuiește și fără să fie . În schimbul taxei lunare de e- cetățenie.

un stat își poate dezvolta și o economie non-teritorială. 4. Evident. Economia non-teritorială Odată cu apariția e-cetățenilor și e-rezidenților.obligat să obțină dublă cetățenie (sau să renunțe la cetățenia inițială).com/…/the- open-state-a-case-for-e- residency-…. . e-rezidența poate fi combinată cu e-cetățenia. E-rezidența Despre e-rezidență am scris pe larg aici: https://medium. 3. Evident. e-cetățenia poate fi combinată cu universalizarea serviciilor de care pomeneam la punctul (1). paralelă cu cea teritorială.

Statele moderne își obțin veniturile necesare distribuției de bunuri publice exclusiv prin teritorializare. e-rezidenți. care să permită interacțiuni de tip economic între e-cetățeni.Practic. De vreme ce tehnologia permite interacțiuni non-teritoriale. economia non- teritorială ar fi una pur digitală. orice stat își poate crea o economie non-teritorială administrând și facilitând interacțiunile economice dintre e-rezidenții și e-cetățenii săi. . Odată ce și-ar dezvolta și dimensiunea non-teritorială. cetățeni propriu-ziși și rezidenți propriu-ziși.

Acest lucru le-ar conferi. bunurile publice tradiționale pe care le furnizează cetățenilor lor în sens tare. printre altele. o mai mare putere de negociere în raport cu corporațiile multinaționale. deci o recâștigare a puterii proprii . . care le-ar permite practic să finanțeze.ceea ce ar duce la sfârșitul actualei crize de care pomeneam la început. Globalizării de tip corporatist i s-ar opune astfel o globalizare civică. generată chiar de state.statele postmoderne ar avea acces și la alte surse de venit. în condiții de globalizare transnațională.

fie ele de stânga sau de dreapta. nu am cum să privesc cu simpatie mișcările politice. the headline writer’s “Whither X?” A Google search for “Whither Europe?” turns up more than six thousand uses of the .Pe scurt. cam așa văd eu viitorul statelor în lumea globalizării transnaționale. Și tocmai pentru că asta e viziunea mea a viitorului. George Steiner's Europe THE QUESTION “WHITHER EUROPE” has been asked so often that it has become a clichéd subcategory of another cliché. care ne promit doar o revenire la lumea inter-națională de dinainte de globalizare.

People were asking the question after World War I and again after World War II. but there is a strong whiff of “whither” in the book’s nervously elegiac tone. The title of George Steiner’s recent book is The Idea of Europe. Last May the historian James J. again and again. they asked it at the birth of the European Union and have been asking it. Sheehan tried to answer the question in the pages ofCommonweal—although the editors fastidiously avoided the word “whither” in the headline (we settled for “A Continent Adrift”).phrase. . in the wake of debt crises that have threatened to tear that union apart.

not its future—about what has set the Continent apart from the rest of the world. finally arrives at his modest speculations about Europe’s future. he settles for the more demotic “What next?” But most of this very short book is about Europe’s past. Steiner’s method here is impressionistic and idiosyncratic: his list of “five axioms” that have defined Europe is a hodgepodge of suggestive observations and monumental truisms. It is nevertheless an interesting .When Steiner. who is generally the kind of writer one would expect to use that archaic word without embarrassment. including America.

but then. Item one is the café or coffeehouse. Steiner makes it interesting by dint of style and erudition. he is content to offer an idea—or several ideas. As his title indicates. to dream. Steiner does not promise one. a tea with rhum secures a locale in which to work.list.’” A cup of coffee. His list of things that make Europe Europe starts with the concrete and becomes gradually more abstract. It does not quite amount to a systematic theory of Europe. “Draw the coffeehouse map and you have one of the essential markers of the ‘idea of Europe. a glass of wine. to play chess or simply .

Three principal cafés in imperial and interwar Vienna provided the agora. Lenin .keep warm the whole day. for competing schools of aesthetics and political economy. the locus of eloquence and rivalry. It is the club of the spirit and the posterestante of the homeless…. in August 1914. of psychoanalysis and philosophy. Those wishing to meet Freud or Karl Kraus. Danton and Robespierre meet one last time at the Procope. When the lights go out in Europe. knew precisely in which café to look. Jaurès is assassinated in a café. Musil or Carnap. In a Geneva café. at whichStammtisch to take their place.

writes his treatise on empiro-
criticism and plays chess with
Trotsky.
According to Steiner, cafés
have the kind of cultural
importance in Continental
Europe that pubs and bars have
in English-speaking countries.
But American bars, he insists,
are very different in both
function and atmosphere:
[T]he American bar is a
sanctuary of dim lightning
[sic], often of darkness. It
throbs with music, often
deafening. Its sociology, its
psychological fabric are
permeated by sexuality, by the
presence, hoped for, dreamt of,
or actual, of women. No one
writes phenomenological tomes

at the table of an American bar
(cf. Sartre). Drinks have to be
renewed if the client is to
remain welcome. There are
‘bouncers’ to expel the
unwanted.
That’s well observed, even if
cafés, and a kind of café
culture, have been part of
metropolitan American life for
a long time now—and even if
Steiner’s description of bar
culture seems based more on
Raymond Chandler novels than on
personal experience. Even an
uncouth American from the wilds
of Arizona can acknowledge that
a good European café is a
wonderful thing; and, at least
in it’s nineteenth- and
twentieth-century prime, it

really did serve as an agora,
“a locus of eloquence and
rivalry.” But most of that is
history, even in Paris and
Vienna. The cafés remain, some
of them anyway, but their
social significance is not what
it once was. Which is why there
is something slightly pathetic
about Steiner’s promise that
“so long as there are
coffeehouses, the ‘idea of
Europe’ will have content.” If
the idea of Europe depends on
the survival of places called
cafés—rather than the idea of
the café, as Steiner conceives
it—than Europe’s future is
secure, but that security is
trivial. After all, if China
took over all of Europe

tomorrow, it’s a safe bet the
cafés would remain open.
The second item on Steiner’s
list is the most interesting
and original. “Europe has been,
is walked.”
The cartography of Europe
arises from the capacities, the
perceived horizons of human
feet. European men and women
have walked their maps, from
hamlet to hamlet, from village
to village, from city to city.
More often than not, distances
are on a human scale, they can
be mastered by the traveller on
foot, by the pilgrim to
Compostela, by thepromeneur, be
he solitaire or gregarious.
There are stretches of arid,
forbidding terrain; there are

marshes; alps tower. But none
of these constitute a terminal
obstacle. There are no Saharas,
no Badlands, no impassable
tundras. Mountain passes have
their shelters as parks have
their benches…. Europe has no
Death Valley, no Amazonia, no
‘outback’ intractable to the
traveller.
The allusion in the third
sentence is to Rousseau’s Les
Rêveries du promeneur
solitaire (“Reveries of a
Solitary Walker”), a minor
masterpiece of eighteenth-
century French literature, not
as famous or as important as
Rousseau’s political writing,
but just as good in its way,
and typically European in its

premise: here’s what I saw and
some thoughts I had while I was
walking around Paris. As
Steiner points out, the list of
great European philosophers and
poets who were walkers is a
long one: it includes Kant and
Kierkegaard, Hölderlin,
Wordsworth, and Péguy.
“Coleridge, a portly
individual, with various
physical afflictions, routinely
covers twenty to thirty
miles per diem across
difficult, mountainous ground,
composing poetry or intricate
theological arguments as he
does.”
It isn’t only Europe’s high
culture that has been informed
by the experience of walking.

Its whole landscape is crossed
with paths and others traces of
human presence. “The voyager
seems never to be altogether
out of reach of the church bell
in the next village. From time
immemorial, rivers have had
fords, fords also for oxen,
‘Oxfords,’ and bridges to dance
on as at Avignon. The beauties
of Europe are wholly
inseparable from the patina of
humanized time.” The case is
very different in America and
much of the rest of the world.
The beauties of this country—of
Yellowstone, say, or the
Painted Desert—are separable
from “the patina of humanized
time”: they are the beauties of
wilderness, whose appeal lies

The magnificence of the Grand Canyon.precisely in their promise of a spectacular natural world untouched by civilization. geological dynamics almost menacingly irrelevant to man. are virtually impassable. The deserts of the Australian interior. of the Florida swamps. of Ayer’s Rock in the Australian vastness. is that of tectonic. often voiced by tourists to Europe from the New World or ‘down under’ that European landscapes are manicured. Hence the feeling . that their horizons suffocate. the “great woods” of the Pacific states or of Alaska. of the American Southwest. Hence the feeling.

I remember once walking around the foot of a picturesque Burgundian hill town and thinking. Wherever I step. the South African. but I get the impression that everything I see here—not only the streets and paths and terraced gardens. They are so crowded with ancient deities in Tiepolo costumes. but also the river bank and the meadows beyond it—has been touched by human hands and feet. I know that feeling well. To an American eye. the Australian “big skies” are unknown to Europe. . “This is very beautiful. even European clouds can seem domesticated.that the American.

I would not have changed anything about the scene. this “manicured” perfection was alien and felt somehow confining. I felt that I was still stuck inside—stuck inside history. Connected to this is Steiner’s third axiom: . over thousands of years. have stepped before me.” It was a mixed feeling. standing on unpaved ground. Even when I was outdoors and outside of town. it was perfect in its way. But for an American who grew up in the desert. The shadow of the human past fell everywhere.thousands of others.

where “streets are named . poets. Steiner contrasts this with American towns and cities.The streets. Florence. but the relevant dates and a summary description. women and children are named a hundredfold after statesmen. the squares walked by European men. Vienna. composers. artists. Frankfurt. Very often the street-sign will carry not only the illustrious or specialized name. Milan. To read their street-signs is to leaf through a present past. military figures. Cities such as Paris. Prague or Saint Petersburg are living chronicles. Weimar. scientists and philosophers….

“Anti-American” would . Automobiles just do not have the time to ponder a Rue Nerval or a Copernicus concourse. American avenues.’ ‘Oak’ or ‘Willow. I’ve quoted enough of him by now that you may have noticed he is both unabashedly elitist and less than enthusiastic about American culture. streets are simply numbered[mark the horror in those italics]…. roads. “Even these.‘Pine.’ ‘Maple.” EVEN IF YOU WERE previously unacquainted with Steiner’s work. “are concessions to the humane.’” He mentions Sunset Boulevard and Beacon Street in Boston.” he writes.

” Historical awareness can shelter. individual and collective. and he understands there is a “dark side” to Europe’s “sovereignty of remembrance.” “Europe is the place where Goethe’s garden almost borders on Buchenwald. it is sometimes necessary to forget. If there is value in remembering. but it can also oppress.be too strong a way of putting it: he is not blind to America’s virtues or ungrateful for its achievements. where the house of Corneille abuts on the marketplace in which Joan of Arc was hideously done to death. Memorials to murder. Or at . are everywhere. as Nietzsche understood.

As Steiner writes: Even a child in Europe bends under the weight of the past as he so often does under that of schoolbags far too crammed. in even a bodily sense. Indeed. when plodding the Rue Descartes or crossing the Ponte Vecchio or passing Rembrandt’s house in Amsterdam.least to remember less often. Americans are better at forgetting. have I not been overwhelmed. How often. Steiner . by the question: “What is the use? What can anyone of us add to the immensities of the European past?”… A literate European is caught in the spiderweb of an in memoriam at once luminous and suffocating.

” That brings us to Steiner’s fourth axiom.” “To be a European is to attempt to negotiate.believes that our freedom from the “weight of the past” is the condition for our national genius. to a power of forgetting which underwrites the pragmatic pursuit of utopia…. . “the twofold inheritance of Athens and Jerusalem. morally. intellectually and existentially the rival ideals. How much truer to Jesus’s manifesto ‘let the dead bury their dead’ are the men and women of the New World.’ he was giving a password to creative amnesia. such as it is. “When Henry Ford declared that ‘history is bunk.

in Steiner’s schema. and speculative thought. for music..claims. three uniquely human activities that “come as near as anything can to the metaphoric intuition that we have indeed been created in the image of God. He concedes that one can find “some mode of music” wherever one finds human beings. mathematics.” Athens stands. Still. but uniquely European? Steiner is flagrantly Eurocentric.the question of whether any of these manifold [non-Western] musical ..” Uniquely human. yes. it is "worth pondering. he insists. and praxis of the city of Socrates and of that of Isaiah.

” It is indeed worth pondering. One of the least attractive features of The Idea of Europe is its casual condescension toward the ideas and achievements of non- European civilizations. perhaps because he fears it would take him too far afield. and only formulates it as one to be polite. alas.constructs…entail the miracles of the meanings of meaning which are conveyed to us by Bach. but Steiner. The problem isn’t that Steiner seems largely ignorant of other civilizations (there are . Or perhaps because Steiner does not really believe it’s even a question. spends no time pondering it. Mozart. Beethoven or Schubert.

” Steiner’s loyalties are clear and irreproachable. I don’t reproach him for them—any more than I reproach the optometrist in Auxerre who once told me that English was a good-enough language for science and commerce but that French was unrivalled as a . in his search for the essence of Europe. At least.limits. after all. to what even a polymath can be expected to know). the problem is that. No. and strangely complacent in his belief that those developments are all overshadowed by Europe’s monumental “constructs. Steiner appears strangely incurious about parallel developments outside of Europe.

Shakespeare be damned. Let every man think.language for literature. that his own wife is the most beautiful woman in the world. one does not have to be a cultural relativist or blandly cosmopolitan to wonder whether a European intellectual who has spent his whole life studying and teaching the greatest works of European literature. philosophy. It may be silly. Still. That kind of soft chauvinism is just a sign of natural affection. One is likely to have something more interesting to . and art is really in the best position to tell us what sets Europe apart. but it’s not dangerous. or at least say.

notably India. in essence. have “contributed vitally” to mathematics. (It’s worth noting that Steiner. of hypotheses radically beyond material representation or common understanding is. by .say about the frontier between one civilization and another when one has spent some time on both sides of it. that of Europe and.) He does note in passing that a few places outside of Europe. “but the epic of mathematical conjecture and proof. has much more interesting things to say about what distinguishes Europe from North America than about what distinguishes Europe from Asia or Africa. who has lived in the United States.

of North America. to modern .” In Steiner’s view. in the being of man. and Steiner believes both are also related to poetry (“the music of thought”) and philosophy. which has its own “magic of both cadence and axiomatic sequence.) Not coincidentally. He thinks it may be “the highest chapter.direct transfer. the long noon hour.” (Without Steiner’s taste for apposition— “the highest chapter” and “the long noon hour”—this short book would collapse into a pamphlet. all three belong. preeminently if not exclusively.” Steiner rates this epic very highly. math and music are closely related to one another.

often by secular Jews. by contrast. these Jewish themes have been secularized.” In the modern era.Europe by way of ancient Greece. Jerusalem. Freud’s “assumption of an original crime—the killing of the father” recapitulates the story . the concept of a Supreme Book. stands for “the monotheistic challenge. the notion of law as inextricable from moral commandments. Marx’s “rage for social justice and messianic historicism” derives from Amos and Jeremiah. the definition of our humanity as in dialogue with the transcendent. our very sense of history as purposeful time.

are descendents of Sinaï. Einstein’s “trust in cosmic order.” his “tenacious refusal of chaos” echo the Psalms and Maimonides.of the Fall. cannot be resolved. “Judaism and its two principal footnotes. the idea of Europe is. Thus. between the imperatives of philosophy and science on the one hand and those of faith and revelation on the other. even where Jews themselves were nothing but a despised. as Steiner writes. Christianity and utopian socialism.” Steiner agrees with Leo Strauss that the tension between Athens and Jerusalem. a tale of two cities—and will . hunted handful.

Europeans have always been anticipating the end of days. until a few hundred years ago. Its conception of history is linear and bounded. which. with dread or enthusiasm. The European imagination is. eschatological. From Christian millenarianism to Oswald Spengler. The certainty that it will not last forever is Steiner’s fifth and final axiom. as Steiner puts it. Europeans have been asking themselves how and when Europe would end—or how and when the world would end. “In a secular. came to the same thing.remain so as long as Europe lasts. For as long as there has been a Europe. intellectualized .

format. The only question was whether it would end with a bang or a whimper. WHITHER EUROPE? Steiner concedes that he is probably not competent to address an issue as complicated as that of Europe’s future. SO. which together resulted in the deaths of approximately a hundred million people. of the inevitable extinction of energy. appeared to confirm this persistent intimation that Europe was perishable. He says he .” The two world wars. a ‘sense of an ending’ is explicit in Hegel’s theory of history as it had been in Carnot’s momentous formulation of entropy.

The fact is. or information theory. “For someone thus limited to address the agenda of a possible European renascence borders on impertinence. but no one reading this book is likely to care. law.” He’s right of course. and what we want from someone like Steiner is not so much a prediction as a set of suggestions about where Europe ought to be headed and what it can do to correct course. . no one is competent to offer an authoritative prediction about Europe’s long- term future. A social critic’s job is to talk about priorities. not probabilities.does not know enough about economics. demography.

He accepts that.Steiner believes that Europe’s biggest challenge is to reconcile political and economic unification with cultural and. But he worries that this project. is threatening Europe’s social diversity. above all. twenty kilometers apart.” Part of the problem is that the European Union’s centralized administration has . linguistic diversity. the “prodigal mosaic which often makes a trivial distance. in the wake of the two world wars that almost destroyed Europe. something like the European Union was necessary. together with the larger forces of globalization. a division between worlds.

Culture and politics are not independent variables. any important change in one is bound to affect the other. a unified Europe with a single currency was always going to be less various than the congeries of wholly independent nation states it replaced.tended to routinize and homogenize areas of life that. but the truth is that. notwithstanding the official rhetoric. varied widely from one part of the Continent to another. One can lay some of the blame for this at the feet of rigid and overzealous bureaucrats in Brussels. until recently. One important part of European integration has been the .

it diminishes the possibilities of man. he believes it will be the first stage in the marginalization or outright obsolescence of some of Europe’s other languages: The death of a language is irreparable. exponential tide of Anglo-American.U. Nothing threatens Europe more radically—‘at the roots’—than the detergent. a change that has accelerated the advance of English as Europe’s commercial lingua franca.opening of the labor market: citizens of any of the E. It is this advance more than anything else that worries Steiner.’s member states are allowed to work in any other member state. and of the .

But how should Europeans fight for these things while simultaneously resisting the kind of blood-and-soil nationalism that tore Europe apart in the last century? Or. “How do we dissociate a saving wealth of difference from the long chronicle of mutual detestation?” He does not have an answer. local traditions and social autonomies. he knows only that those “wiser” than himself must . as Steiner puts it.uniform values and world-image which that devouringEsperanto brings with it…. Europe will indeed perish if it does not fight for its languages.

and from America in particular. Steiner is grateful enough for such things as comfortable air travel and modern dentistry—for what he somewhat grandly calls “the benefits and generosities” of Americanization—but he insists that a standard of living is about more than per- capita GDP. it must recommit itself to the kind of humanism that. as Europe seeks for a safe way to preserve its particularities.find one. in Steiner’s view. “and that the hour is late. Steiner worries that all our new material comforts are lulling us . sets it apart from the rest of the world.” In the meantime.

Europe . It may be that in ways as yet very difficult to make out. It’s up to Europe to find the vaccine for the virus from across the Atlantic that is turning people all over the world into a hoard of zombie shoppers. the pursuit of disinterested knowledge.gradually into a pleasant and mostly unnoticed stupefaction. emptying passion. the creation of beauty. Here is Steiner at his most Steineresque as he launches into his peroration: The dignity of homo sapiens is exactly that: the realization of wisdom. Making money and flooding our lives with increasingly trivialized material goods is a profoundly vulgar.

Certain ideals of leisure. of anarchic individualism. will know what human solidarities and creativities can derive from relative poverty. even if that context entails a measure of material retrenchment. may have their natural function in a European context. Those who knew eastern Europe during the bleak decades. ideals almost stifled in the conspicuous consumption and uniformities of the American and Asian-American models. It is not political censorship that . of privacy.will generate a counter- industrial revolution even as it generated the industrial revolution itself. or Britain in austerity.

I cherish some of the values and institutions that tendency endangers. I’m about as sympathetic to Steiner’s old-world conservatism as a proud American can be. for whom the North represented the same kind of crass commercialism and soulless mass culture that Steiner associates with America more generally.kills: it is the despotism of the mass-market and the rewards of commercialized stardom. even if they do not constitute for . The rhetoric here reminds me of I’ll Take My Stand. I recognize and lament the tendency he describes. the famous collection of essays by the Southern Agrarians.

I am struck by the mismatch between the richness and grandeur of Steiner’s “idea of Europe” and the meagerness of his recommendations. The solution he offers is the obvious one: European universities should pay their faculty more. a kind of religion of high culture. as they do for Steiner. There is nothing wrong with this .me. Just one paragraph after celebrating the creative potential of “material retrenchment” and “relative poverty.” Steiner finds himself grappling with Europe’s brain drain—the loss of its most promising scholars and scientists to rich American universities. Still.

That's why it's so strange that Steiner. but it does seem odd following hard upon Steiner’s insistence that Europeans. If even the high priests of Europe’s high culture are being drawn away to American universities by the wicked lure of Mammon. should seem so . it has as much to do with politics and economics as with music and metaphysics. unlike those vulgar American and Chinese moneygrubbers. know how to make do with less.solution. then what hope is there for the masses? If there is still a distinctively European way of life. who can be very good at describing Europe's material culture.

One comes away from this book with the impression that Steiner considers such matters not only beyond his competence but also beneath his dignity as a man of ideas. If he were really intent on resisting the tide of globalization that threatens to sweep away Europe’s local traditions— rather than just striking an elegant attitude of regret—he'd have to pay some serious attention to the dismal science that deals with such mundane stuff as agricultural subsidies and labor regulations.uninterested in the material conditions of culture. If Europe is to remain anything like Steiner’s idea of Europe. it . He shouldn't.

voilà la quête première de la Philosophie. Kant ou Aristote riraient de . It will be because European governments. and the citizens who elect them.won’t be because of the programming decisions of its museum directors or the faculty-retention rate of its universities. La «sagesse». give as much thought to the quality of jobs and the stability of communities as to interest rates and purchasing power. maximes sur la Philosophie 1. The idea of Europe is about more than the glories of leisure. important as those things are.

Selon Aristote. Le pessimisme est une prudence réaliste et positive. il rend le progrès mesuré.nos dissertations et de l’obsession de l’argumentation. mais les dégonder à jamais. La patience donnera raison aux incompris. pas nécessairement aveugle. 2. 3. L’optimisme répond de la pensée spéculative et du pari. on ne peut juger de l’action d’homme qu’à sa mort. il veille à la préservation évolutive de toute chose. . La Philosophie n’est pas enfoncer les portes ouvertes. mais dangereuse si non teinté de mesure. 4.

Il est impossible de définir ce que doit être un Philosophe. 7. tomber dans le côté négatif du vulgaire. 6. La mode de la philosophie n’est en rien une chance. l’être-philosophe est unique . de ce fait. Elle a fait tomber la vulgarisation entre les mains du business et de l’argent. Tout philosophe est producteur de pensées : mais très peu ont trouvé la force ou le courage de produire une réflexion sur celle-ci. Ce n’est pas parce qu’il est nécessaire que la Philosophie soit vulgarisée.Seule celle de la Philosophie demande la bonne clef. qu’il faut. 5.

par essence. Seul l’ignorant est empli de clichés. 8. Même si tout philosophe est unique – subjectif – il apparaît comme inévitable d’être réaliste. Le philosophe doit faire taire les incohérents et les mener vers la cohérence. 9. L’imbécile est celui qui tire tout de rien et s’en réjouit. Les mots du philosophe sont pesés. emplis de sens et d’éclairage sur nous-mêmes. et de ne pas hésiter à observer les choses «cliniquement». Ils sont la confession d’un enfant du siècle. 10. La philosophie pourrait se réduire à un compromis entre la .

Car la philosophie n’est ni une science.science et l’art. elle structure son chemin – sa méthode. Elle ressemble plutôt à un architecte. « J’ai vécu en philosophe. ni un art. Elle est un domaine qui n’a pas d’égal. Il faut aller plus loin : elle est un mode de vie. Il y a la rigueur logique mais aussi la capacité à sublimer le Réel. La philosophie est un activité disait Wittgenstein. elle possède son propre «style». 11. indissociable de celui qui la produit. certes. je mourrai en philosophe » : voilà enfin un élan de lyrisme chez Husserl ! .

Elégamment. Quand il tombe dans la société du spectacle. La philosophie n’est pas incompatible avec la réalité actuelle. La finalité de la Philosophie est sa disparition. 14. il devient un «philosophe de service». Acteur et spectateur.12. 13. Malheureusement. Le philosophe se confronte à un cruel paradoxe : il doit à la fois vivre avec son temps et se situer hors du temps. La philosophe du XXIème siècle qui prend une place de spécialiste de l’actualité se refuse à lui-même. il devient spectateur de lui- même et se perd. C’est elle-même qui l’a produite. . Discrètement.

autrement dit la découverte de la Vérité. Hegel fait partie des assassins ratés de la philosophie. Alors toutes les bibliothèques seraient brûlées. . 16. Philosopher. comme le dit Mehdi Belhaj Kacem. Avec les auteurs et avec les événements de son temps. pour se défaire de tous ses penchants naturels et irréfléchis. ce n’est ni penser «pour» ou «contre» mais c’est penser «avec». 15. C’est alors ici la niaiserie philosophique par excellence. La philosophie cherche à «savoir». «Croire» est contraire à la Philosophie. que cette confiance aveugle en la science.

il n’a rien du religieux. Sa parole ne doit pas être sacrée. La philosophie n’est pas un guide de pensée. et doit toujours être critiquée. son époque. Il pousse l’esprit à ses limites. voilà un projet qui poserait cette activité en phase avec son temps. caressant le néant d’une main agile. le philosophe enfile l’habit du spéculateur. mais jamais de questionner ces remises en question. Quand il s’agit du Divin. Faire de philosophie de la philosophie et du philosophe. La philosophie coule son temps à se noyer dans des remises en question. 18.17. .

La critique est le fondement de la philosophie car elle cherche à distinguer les choses. La philosophie est-elle à la pensée ce que l’onanisme est au plaisir sexuel ? Rien de plus sûr : tout le monde la pratique. 22.19. L’attitude philosophique au quotidien. 21. La philosophie allie passion et réaction. parler comme Kant. mais elle est moquée. c’est critiquer. La philosophie ne nous promet pas la joie. «réceptivité» et «spontanéité». tout le monde sait que tout le monde la pratique. dénigrée par beaucoup. Penser c’est définir. 20. discriminer. elle nous . ou.

Pour cela. La philosophie universitaire s’est perdue elle-même dans la culture du résultat. des peurs qu’engendre ce sous-sol obscur qu’est l’existence. l’Université française doit penser autrement. contraire . Philosopher c’est vivre les choses comme si c’était la première fois. Il n’est jamais trop tard pour remettre la philosophie sur «le bon chemin». 23. La philosophie naît d’une angoisse. 24. Or.l’offre. et que l’homme veut éclairer par son savoir. il faut passer par l’angoisse dont les questionnements incessants nous assaillis. 25. avant tout.

Il faut savoir marcher sur ses deux jambes ! 27.à ce qu’elle cherche à transmettre. elle-même. L’escroquerie hégélienne a permis à la philosophie française de (sur)vivre au XXème siècle. désormais. La philosophie universitaire délaisse trop souvent les contemporains au profit des classiques. autrement dit. 28. Ce temps est révolu. . La philosophie oublie trop souvent que tout est susceptible d’être son objet d’étude. 26. Tout.

Il ne faut pas se méprendre : ce ne sont pas les hommes qui ont délaissés la philosophie.29. La philosophie doit se nourrir de ce qui lui est étranger. La tendance faustienne de la philosophie. et s’auto-emprisonner dans la Morale. Au XXIème siècle. 30. mais la philosophie qui a abandonné les hommes. pour pouvoir penser . 31. La philosophie s’est fourvoyée le jour où elle a préféré « vendre son âme » à la Science. la philosophie est devenu ce cadavre moribond dont on essaye de se débarrasser définitivement dans le premier lac venu. 32.

Sinon. Que Nietzsche a la dent dure… 34. à tort. 35. celles qui savent éclairer. Il se croit un héros. La philosophie n’est pas là pour apporter des réponses aux choses. . mais pour poser les bonnes questions. L’indignation est une activité contraire à la philosophie. elle est cadavéreuse.et se questionner sur elle- même. « La sagesse c’est ce que le solitaire se chuchote à lui- même sur la place publique ». L’indignation est cette escroquerie intellectuelle qui donne bonne conscience à celui qui la défend. 33.

38. il se doit de se détacher des conditionnements de son temps et de sa culture pour les . heureusement! 37. Le philosophe est un «esprit libre». A inscrire sur la porte des pédants : la philosophie n’est pas faite pour ceux qui pensent qu’il suffit d’être intelligent pour échapper à la bêtise. L’existence des choses extérieures n’est pas le problème de la philosophie dans lequel elle s’est oubliée elle- même. 39. Elle n’épargne personne.36. Les concepts explicatifs ne disent rien de la vie – ils l’assassinent.

40. Devenir ainsi une confession de son temps. comme l’écrit Aristote. 42. . la limite – sa limite. il faut savoir main-tenir ses paradoxes et s’engouffrer les fissures abyssales de la pensée. 43. c’est le philosophe qui donne la loi. la sophistique est prétention. La philosophie est tension . Pour philosopher. 41. La philosophie c’est faire du vélo d’appartement et donner l’illusion de courir le Tour de France. Rendre grandiose ce qui va de soi.interroger. Le « détachement » philosophique n’est pas « déchaînement » : car.

Le modèle indépassable sont les Pensées de Pascal. rien ne sert les longs discours dans de fastidieux traités : il faut arriver à saisir la profondeur de ce qu’elle est grâce à l’apparente légèreté des phrases qui la questionnent. il faut en faire et certainement pas en parler.44. Sur la Philosophie. 45. non pas penser tout seul mais penser par soi-même. La philosophie. 46. Faire de la philosophie c’est. Comme en musique. Ceux qui en parlent sont qui veulent s’y dérober – la dénigrer. il faut jouer et non parler du jeu de l’instrument : voilà .

immergeons-nous sans attendre car voici le seul moyen d’apprendre à nager en eaux troubles. 48. La philosophie n’est pas là pour donner une excuse aux choses. « au monde » mais une explication indirecte : un questionnement. Je veux vous parler de la philosophie comme un amoureux qui n’arrive pas à adresser la . Laissons-les tergiverser au sujet de la Philosophie : comme le pense Hegel.toute la différence en le musicien et le mélomane. 50. 49. 47. Philosopher sans joie serait comme aimer une femme qui ne serait que belle.

il faut dire qu’on lit toujours Nietzsche quand on a 17 ans. 54. nous disait Marx. 52. C’est bien connu. 51. Philosopher ce n’est pas dire ce que l’on sait mais c’est affronter ce que l’on pense.parole à sa bien-aimée mais qui en parle à tout le monde autour de lui. Faire de la philosophie ce n’est pas penser avec les idées mais entre les idées : c’est savoir les mettre en tension. 53. Mais Marx a-t-il lui-même compris les Français ? . les Français n’ont jamais rien compris à la philosophie. Pour plagier Rimbaud.

Elle est passée par ici. Philosophie n’est pas science. il faudrait dire qu’il pose des questions. Si je dois parler de la fonction première et nécessaire du philosophe. La philosophie est un furet. elle repassera par là. Si pour Sartre le regard de l’autre me chosifie. 57. il faut noter que le regard de Sartre me pétrifie… . Non comme un journaliste.55. Philosophie n’est pas art. Philosophie est philosophie. 56. Sujet et objet. 58. Le philosophe est toujours déjà contenu dans sa propre question.

63. Contre ceux critiquent la philosophie. 62. Les vases les plus profonds sont ceux qui sonnent le plus creux. Travailler en réel « philosophe » c’est se refuser à prendre les messies pour des lanternes. Épitaphe à Schopenhauer. Il en va de même pour les philosophes et les philosophies. il fait la défendre. il faut la critiquer. La politique est un prêt-à- penser . 61. Contre ceux qui défendent la philosophie. 60. Quand on ne supporte pas la . la philosophie prête à penser.59.

and likely the closest we can get to Plato being alive in our midst (see Plato at the Googleplex. Is the US Too Democratic? Let's See What Plato Says.. RNG is a philosopher. novelist. which wonderfully images what would happen if Plato had to go on a contemporary book tour).vérité. I’m a fan of co-thinking. As readers will know.. on se réfugie dans le bouddhisme. But. certified MacArthur “genius.” winner of a National Humanities Medal. to the business: . so it’s a great pleasure to start a diablog* with Rebecca Newberger Goldstein.

Is Sullivan right that Plato feared too much democracy. and fatally misunderstands what Plato means by “elite. JB: We’re “too democratic. so .” 3.” declares Andrew Sullivan. draws the wrong lessons. JB: What was Plato really worried about? 4. He takes Plato’s dim view of democracy out of context. worrying it led to tyranny? 2.1. RNG: Sullivan argues that Plato believed democracy was inherently dangerous. RNG: Plato is very relevant. while invoking Plato to explain Donald Trump’s rise. but Sullivan is very wrong about why.

Extending voting “far beyond propertied white men. Our Founders. and we’re poised to play out Plato’s dire prediction—democracy begets tyranny. Behold Trump.” which weakens the power of the elites. JB: Haven’t democracies elected dictators? Perhaps sometimes with “rational” motives (undermining unjust elites)? John Adams . constructed our democracy so as to insert the power of the elites as a brake on mob rule.” But the elite’s safeguarding role has withered. who studied their Plato. 5.“hyperdemocracy. is even more perilous.” risked“mobocracy.

” 6. schooled in philosophy. In Plato’s . the most virtuous citizens (from arête). namely rule by the best. Plato makes these claims during a real downer of a discussion. are single-mindedly devoted to the common good. but facing that danger in democracy is different from claiming that the natural path of democracy is towards tyranny. RNG: They have.feared“Democracy never lasts long… it soon… murders itself. who. Context is paramount. a plunge into political fatalism made all the more depressing by Plato’s having just laid out a blueprint for his ideal state— The Republic—an aristocracy in its original sense.

the qualification of “propertied white males” is a grotesque distortion of what Plato had in mind. RNG: More’s the pity. 8. they alone qualify as elites. His elites aren’t even permitted to own private property. a .” and aristocracy only got its hereditary sense ~1570s. and alone can be trusted with power (precisely because they don’t want it. That’s what an education in philosophy is supposed to do to you). In any case. JB: Indeed. But few now see philosophy as a qualification for leadership. “republic” literally means "public interest.eyes. 7.

immediately after imagining his ideal state. he describes its downfall. self- interestedly ambitious) are fortunate. JB: Interesting fix for tricky.disincentive to those who seek power for the wrong reasons. Those whose leaders are public- spirited (vs. in original sense) yields to those who love honor and personal status (timocracy). 9. RNG: Plato was not a hopeful guy and. ever-present leadership motivation problems. 10. the rule of “lovers of virtue” (aristocracy. In his descending determinism of decline. then those who love wealth (plutocracy). then . greedily.

In this scenario. 11. followed by tyranny (worst of all). in effect. .to democracy. injustice is already built into the fabric of society. “at war” with one another. JB: Tyranny meaning any rule “not for the good of those under it. Severe inequities mean that there are.” Many forget the first listed justification for American Independence was "the public good. RNG: The only kind of democracy that Plato forecasts will inevitably evolve into tyranny is itself evolved from plutocracy. two separate city- states—that of the rich and that of the poor.” 12.

RNG: The degraded denizens of the city of the poor rise up in fury. since he’s in thrall to the very same desires. that Plato predicts will beget tyranny. Ideas of justice have long been forgotten in the long decline from the republic that.13. offered the very definition of justice. for Plato. JB: Short of “war.” economic changes are worsening rich vs poor “tensions.” 14. and. A canny politician will read the desires for material gain with cunning accuracy. driven by the swoon-inducing. wealth-worshipping values of a plutocratic oligarchy. It’s only this kind of democracy. unimpeded by any inconvenient .

15. JB: Dealing with mass anger has one billionaire. 16. Plato’s relevance is nothing to do with . Nick Hanauer.” while ignoring the economic inequalities that generate Plato’s pessimism. afraid the “pitchforks are coming” to their gleaming gated communities. But one doesn’t get at the accurate analogies by going on about “too much democracy.scruples. Perhaps he’ll offer to teach them the art of the deal. there are unsettling analogies between the Trump phenomenon and Plato’s darkest views about democracy (The RepublicBook VIII). he’ll promise the people everything. RNG: So yes.

murders itself”—fate.. 17. Those men had about as much in common with Plato’s trustworthy elites as Trump University has with Plato’s Academy.” Visible fairness and justice are needed by any state. JB: Ha! You’ve summarized Plato’s position in five words— “The perfect state defines justice.. defined by race. and wealth. class.dreaming of restoring an “elite” such as once ruled America. Perceived inequalities matter (see Meritocracy Within Democracy). no matter how imperfect. -- . to avoid Adams' feared—“soon. gender.

designed to encourage co-thinking while countering one-sidedness. rarer still online. Debates abound. Facebook’s Research Ethics Board Needs to Stay Far Away from Facebook . but they’re usually framed as combat. the goal is for your side to win. To get past your own biases and limits usually means working with those who have different biases. Good dialogs are rare in life. Better results come from building not battling (assembling from materials that include the best ideas of others).*Footnote: A diablog is a dialog on a blog.

Facebook needs to get in your head.2 billion from user- directed ads in the first quarter of 2016 alone. and that product is you and me. Facebook isn’t charity. But . And though it’s free. To keep that business running. to understand how you’ll respond to a product or an offer or a marketing campaign—and more and more.About 1. It has a product.7 billion people—almost a quarter of the world’s population—actively use the social media platform . engaged users. The company cleared a tidy $5. it’s using internal experiments to predict those behaviors. Facebook doesn’t just need users: It needs active.

But Facebook didn’t ask its users permission to do this. The moods were contagious: Those who saw more good news wrote happier posts and those who saw more bad news wrote sadder posts. it has argued that their terms of service allows it to structure . means that Facebook needs to address the same ethical questions other behavioral scientists do. In 2014. commonly referred to as neuromarketing.using those methods. Facebook undertook an experiment on more than half a million of its users. manipulating feeds so some people saw more positive posts while others were exposed to a more negative stream.

Although most IRBs were set up after World War II. Facebook has recently decided to draw on an essential element of ethics in behavioral science: an Institutional Review Board. In academia.what you see. In response. trying to determine whether or not they are ethical. with some wondering whether the experiment pushed depressed users towards suicide. Thirty-eight centuries ago. the Babylonian king Hammurabi detailed medical misconduct and set punishments . The blowback was massive. the idea of such questioning is much older. an IRB is a group of independent professionals who question and probe at proposed experiments.

but what does it actually look like? According to a report in Consumerist. The ideas in those codes—that consent is paramount and that you cannot violate the trust of those under your care— are embedded in these IRB reviews.for it. it is made up of five Facebook employees who review internal studies—though not every study. Why are you doing this? Why do it this way? What are the consequences? Does this need to be done at all? Facebook’s IRB is a step in the right direction. and only referred studies will undergo the IRB’s . Individual researchers have the right and discretion not to refer studies for review.

I’ve had a brawl or two with researchers who are invested in moving forward with their research.review process. (Disclosure: I interviewed with Facebook to head the board. As a director of IRB submissions at a university. For one thing.) While Facebook’s effort to address ethical concerns in its research is commendable. it’s nearly impossible for the board to be impartial while they remain employees of Facebook. my salary is paid by an independent entity. When an IRB says no to an . That separation is essential. Inevitably. not the school. its IRB structure has a number of problems.

a cardio training study taking place without medical personnel on site—they don’t make many friends. I have never met a person who was ecstatic at the prospect of an IRB submission: Given their druthers. Telling a researcher that it is up to them to decide whether or not . Can a Facebook employee on an IRB board who vetoes a research proposal say the same? There is also the issue of giving researchers the power to refuse to submit a study to an IRB board. it is likely that few would go through with it. But the IRB’s choice doesn’t affect their livelihood.experiment—for example.

This isn’t how IRBs are set up to operate. except to provide information requested by the IRB.to submit a research project for review is a bit like telling you and me to decide whether the money we make is taxable income. Part 107(e) of the CFR mandates that “No IRB may have a member participate in the IRB’s initial or continuing review of any project in which the member has a conflicting interest. the government issued guidelines to summarize ethical principles for human participant research. It was later codified as Title 45 Code of Federal Regulations Part 46. In 1978.” When you work for the .

on IRB approval. broadening its scope to privately funded work. As more companies use behavioral science techniques to target improvements to their product. Congress should look into updating the CFR.company whose livelihood depends. the CFR language isn’t very strong and the above section is the only one that appears to address conflicts or investigator self-direction. However. and you have the capacity to grant said approval. at least in part. there better be some outstanding firewalls between you and that company. and to use stronger conflict of interest language and to clarify when and how an .

will be giving it some teeth. riskier stage. As to Facebook’s IRB board. setting it up was a good first step.investigator may determine that their work isn’t research. The second. .