Politică şi diplomaţie curs 1 ( 20.10.

2015)

 Diplomaţia este o interacţiune nonconflictuală între state/comunitaţi/colectivităţi

este arta de a trata o sumă de reguli pe care un stat trebuie să le mențină
arta de a trata chestiuni de interes internaţional
arta de a expune problema şi soluţia astfel încât fiecare să creadă ca el
este cel mai avantajat
arta patriotică de a minţi pentru propria ţară.
 Politica externă este politica unui stat suveran (autonom) în relaţii şi în tratatele internaţionale.
Este dusă de către o instituţie – MAE
Diplomația și politica externă merg mână în mână. Întâlnim diplomația atunci când
politica internă se deosebește de cea externă
 În 1626 în Franța se crează modelul primului MAE , model birocratic pentru toată Europa și apoi
toată lumea.
 În secolul XV în Italia apare diplomația instituționalizată. În sec. XVI apar reguli în diplomație,
iar sec. XVIII-XIX reprezintă vârful diplomației. Astăzi, diplomația nu mai este așa puternică.

 Ambasadorul este om trimis să mintă pentru binele propriei sale patrii.

 Atribuțiile unui diplomat să poarte negocieri
să ducă tratative stabilind poziția părții pe care o reprezintă
mediator
participă în comisii de anchetă.
benefiaciază de imunitate (aceasta este consfiinţită de tratatele
internaţionale şi este un privilegiu reciproc împărtăşit.
*Fun☺ Dacă un diplomat spune „da”, înseamnă „poate”, dacă spune „poate” înseamnă „nu”,
iar dacă spune „nu”, nu este un diplomat

 În diplomaţie este foarte importantă proprietatea termenilor. Un stat există doar dacă este recunoscut de
celelalte state ( numai astfel se poate oferi statului dreptul la participare în cadrul RI)
 În diplomaţie există ranguri. Rangurile diplomatice au fost stabilite la Congresul de la Viena din 1516.
Ele sunt: ataşat diplomatic, secretar, consilier, ministru consilier, ambassador.
România va trimite ambasadori în alte state după al doilea război mondial. Până atunci, fiind un stat mic, am
trimis miniștri. Exclusiv marile puteri trimiteau ambasadori.
Politică şi Diplomaţie CURS 2 ( 3.11.2015)

 În cadrul Congresului de la Viena s-au stabilit gradele diplomatice și șefii de corpuri diplomatice.
Ambasadorii puteau fi doar reprezentanții Marilor Puteri, iar ceilalți erau trimiși extraordinari și
plenipotențiari. Un alt grad diplomatic era ministrul rezident.

 Șefii de misiuni sunt însărcinați cu afaceri externe. Românii în secolul XIX nu aveau ambasadori din
cauza statutului României. Aveam reprezentanți cu titlul de Ministru al României la... (principalele
capitale ale MP). Aceștia erau din familii aristrocrate, având o educaţie mai aleasă şi cunoscând mai
multe limbi străine (Ghica, Rosetti, Cantacuzino). Un exemplu negativ este Alexandru Sturdza,
reprezentantul României la Sofia (1880), despre care se află că apela la serviciile unei case de toleranţă.

 Un diplomat nu este trimis pentru un număr stabilit de ani. De exemplu un diplomat francez stă în
Londra aproximativ 20 ani.
 În sec XIX diplomații sunt trimiși doar în locuri în care pot influența soarta țării reprezentate.

 Atașat militar- altă titulatură diplomatică adoptată de către prusaci în 1830. În a doua parte a sec. XIX
apar şi titulaturile de atașat comercial și atașat cultural. Odată cu rolul tot mai important al presei va
apărea și atașatul de presă.
 Numărul diplomaților crește foarte mult în a doua jumătate a sec. XIX şi mai ales în secolul XX (din
cauza decolonizării şi apariţiei mai multor state, dar şi din cauza creşterii popularităţii democraţiei).

 Instrumente diplomatice:
1. Raportul diplomatic - modalitatea clasică de informare, tratează o singură chestiune detaliat şi complet

2. Scrisoare diplomatică – foloseşte formule convenţionale, exprimare mai liberă decât în raport; nu este mereu
oficială, poate fi şi personală.

3. Personalia- memoriu, jurnal care se referă la un anumit om politic din statul în care este diplomatul

4. Telegrama- trimisă codificată sau în clar

Deasemenea, un diplomatul trebuie să fie atent la limbaj. Nuanţele caraterizează limbajului unui diplomat!
Astfel se ajunge chiar la cuvinte inventate şi utilizate de diplomaţi pentru a minimaliza impactul lor, cum ar fi:

 „războiul limitat” – războiul din Coreea 1950-1953

 „războiul regional” – războaiele balcanice
 „războiul etnic” – războiul din Cipru (turci vs greci); războiul Kurzilor
 „războaie religioase”
 Documentele unui diplomat:

1. Tratatul internațional – izvorul dreptului internaţional politic şi actul cel mai important la care recurge un
diplomat. Se creează cu scopul de a strânge drepturi sau obligaţii. Se fac după anumite reguli: începe cu un
preambul, urmat de conţinut, anexe şi final.

2. Convenția – creată pentru soluţionarea unei anumite probleme internaţionale (Convenţia de la Paris 1958)

3. Acordurile diplomatice care reglementează o problemă concretă

4. Pactul diplomatic – document între 2 sau mai multe state cu caracter solemn. Ex: Pactul Sfintei Alianțe 1815

5. Declarația comună – exprimă oficial poziția statelor într-o problemă de RI.

6. Protocolul diplomatic – cu ocazia unei întâlniri oficiale, completează textul tratatului diplomatic (un fel de
proces verbal semnat de participanţi)

7. Nota diplomatică – guvernul și misiunile diplomatice acreditate în țara respectivă

8. Memoranda – un act prin care sunt schițate punctele principale a unor probleme discutate

 Din sec. XV începe să funcționeze un cifru. Cabinetele personale prin care se stabilește ceea ce
interesează pe suveran, care lucrează cu materiale cifrate. În Europa a fost intens folosit acest sistem de
coduri.

Politică şi diplomaţie CURS 3 (17.11.2015)

 Religia stă la baza civilizaţiei. Creştinismul este în defensivă, iar islamul se află în permanentă ofensivă.
Creştinismul este deschis oricărei etnii.
 Odată cu reforma (Marea Schismă 1054) s-au trasat graniţele religioase din Europa: N: protestantism, V-
S: catolicism şi la E: ortodoxism.
 Laicismul înseamnă respingerea religiei, iar decreştinarea este nepăsarea faţă de religie.
Reguli ale diplomaţiei moderne:
1. Echilibrul dintre state – niciunul nu-i poate dăuna celuilalt fără a fi pedepsit
2. Consens/convenienţă – pierderea consensului de către Polonia care este împărţită între statele vecine şi
nu va mai fi independentă pâă în 1919; îşi pierde identitatea
3. Concertul European – punerea de acord a statelor europene
4. Autodeterminarea naţională a popoarelor – o etnie îşi declară independenţa, autonomia; popoarele îşi
cer drepturile de existenţă proprie
 5. Securitatea colectivă- se menţin interesele participanţilor cu privire la securitate

 Serviciile secrete
 după 1945, 45% din personalul diplomatic făcea parte din KGB
 serviciul secret urmăreşte informarea ţării cu privire la ce fac ceilalţi
 cel mai eficient serviciu de desconspirare al corespondenţei este serviciul austriac
 spionajul economic a înflorit în epoca noastră
 Propaganda şi diplomaţia
 Nicolae Iorga a scris istoria Belgiei; critica la adresa acestei cărţi a fost făcută de unguri care a
fost răspândită cu succes în alte ţări. Iorga realizează astfel cât de importantă este propaganda
unei cărţi.
 Hitler şi Mussolini au plătit ca să se scrie despre ei, pentru a se face cunoscuţi; cărţile erau
traduse în limbile naţionale şi distribuite de către diplomaţi.
 Până în 1925 diplomaţii români foloseau pentru scris limba franceză, asta după ce în 1913 în
Parlament, Maiorescu vorbea despre importanţa fidelităţii faţă de informaţiile şi concesiile
transmise prin intermediul unei limbi universale.

Politică şi diplomaţie CURS 4 (15.1.2015)

 Trăsături ale spaţiului diplomatic din SE Europei

 Spaţiu al unor diferenţe mari din punct de vedere etnic şi lingvistic. Nu se poate vorbi nici de o limbă
comună
 Există o mare fluiditate a graniţelor; o instabilitate accentuată a frontierelor (faţă de Occident)
 Nu există încredere în statele vecine din cauza istoriei controversate şi a conflictelor teritoriale.
 Simbioză s statului cu Biserică (spre deosebire de Occident, mult mai laicizat)
 Comerţ restrâns pentru că economiile nu sunt complementare (produc, în mare, acelaşi tip de bunuri)
 Diferenţe religioase (care încă nu au provocat conflicte armate)
 Elemente de politică externă
Istoria medievală
 Statele mici se confundă în spaţiul european, dominat de marile puteri. Zonă dominată de interesa
contrariiale marilor puteri din E (Imperiul Otoman, Rusia, Austria)
 Ţările Române nu au fost transformate niciodată în paşalâc în timpul administraţiei otomane (datorită
marii victorii de la Vaslui).
 Istoria ţării noastre a fost determinată de vecinătatea cu Rusia (din 1792; Tache Ionescu -„politica
fricii”)
 Spaţiul românesc devine teritoriu de combatere pentru puterile europene, graniţele sale „găzduind”
aproape permanent războaie între puterile mai mari.
 Occidentul devine interesat de statele române in sec XVIII-XIX din 2 motive:
1. Criza Orientală – decăderea Imperiului Otoman lasă un vid de putere iar statele mari intră în
conflict pentru teritoriile fostului I.O. Popoarele asuprite de otomani lptă acumpentru
libertate.
2. Poziţia noastră dpdv geopolitic – suntem amplasaţi pe hartă într-o poziţie atrăgătoare pentru
puterile europene (prin prisma vărsării Dunării în M. Neagră – cale comercială importantă
pentru Europa

Istoria modernă

 modernizarea românilor nu s-a făcut pe calea revoluţiei (deşi au existat şi la noi revoluţii, mare
parte din ele înăbuşite de statele vecine) ci mai ales pe calea reformelor.
 Marile puteri sunt continuu implicate în planurile de modernizare pentru români (spre exemplu
Rusia, prin virtutea faptului că era ţară protectoare, drept moştenit de la IO)
 Occidentul este din ce în ce mai interesat de spaţiul românesc în vedere dezvoltării propriei
economii, prin lărgirea pieţei de desfacere.
 Industria din E este desfiinţată în mare parte din cauza faptului că nu satisfăcea standardele de
calitate impuse de Occident. Forţa de muncă pleacă, nefiind reţinută în spaţiul de origine.
 Programul divanurilor ad-hoc, al unirii Principatelor este cel mai însemnat program al secolului
XIX – program scurt, concentart care avea ca principale obiective:
1. unirea principatelor
2. aducerea unui prinţ străin care să nu fie austriac sau rus (astfel se incheie
conflictele boierilor)
3. guvernarea statului printr-o constituţie modernă
4. neutralitate
5. garanţia celor 7 mari puteri
Politică şi Diplomaţie CURS 5 (12.01.2016)

 În 1856 la Congresul de Pace de la Paris se înfiinţează Comisia Europeană a Dunării (fluviu important
pentru comerţ).
 La acest moment, România este sub garanţia celor 7 mari puterişi primeşte parte din Basarbia
 În 1876, Rusia vrea să declare război IO, dar pentru asta are nevoie de netralitatea Imperiului Austro-
Ungar. România nu se poate implica de partea Rusiei pentru ca astfel pierde garanţia marilor puteri şi
rămâne doar sub protectorat rus – lucru indezirabil de români.
 România vrea însă indepedenţa şi propune Rusiei semnarea unui tratat în 1877 prin care permite
traversarea trupelor ruseşti pe teritoriul românesc, cu condiţia ca graniţele noastre să rămână
neschimbate.
 La sfârşitul războiul de independenţă, Rusia ia Basarabia, încălcând tratatul, cu pretextul că România nu
este independentă şi convenţia nu poate fi recunoscută.

Politica externă românească după 1878

 1878 – Pacea de la San Stefano – ruşii sunt foarte puternici în Pen. Balcanică.
 Independenţa românilor este acceptată sub 2 condiţii:
1. Plata unei sume substanţiale Germaniei
2. Recunoaşterea drepturilor politice pentru evrei în România.
Aceste condiţii au fost adoptate la Congresul de Pace de la Berlin din 1878
 La sfârşitul secolului XIX, pentru a se feri de tendinţele expansioniste ale Rusiei, România intră în
coaliţiile occidentale (alianţă cu Germania şi Austro-Ungaria cu care făceau comerţ mai intens)
 WW1 surprinde România Mică (câştigase în 1913 doar sudul Dobrogei-Cadrilaterul) slab pregătită.
Intrăm în război doar datorită promisiunilor că vom fi sprijiniţi de Occident în vederea unirii.
 Cu ajutorul Antantei, la sfârşitul războiul, în 1918 s-a realizat România Mare.
 După 1918 dispar imperiile care înconjurau România. Apar mici state noi, care dezvoltă alianţe între
ele („Mica Înţelegere”, „Înţelegerea Balcanică”) prin care se caută restabilirea echilibrului şi
stabilităţii în zonă
 În mare, politica externă a României după momentul 1918 se axează în jurul menţinerii status quo-
ului stabili la Congresul de la Paris.
 După ce Hitler vine la putere în Germania, doar Franţa şi MB mai garantează graniţele României
Mari. Politica lui Titulescu din perioada interbelică se bazează pe Franţa şi MB
 WW2 găseşte România mai izolată ca niciodată.
 Comunismul – e experienţă eşuată în România.