Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

Facultatea de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice

Programul de studii Echipamente pentru terapii de recuperare

PROIECT DE
CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ
Anul I semestrul I

TEMA
ASIGURAREA DEPLASĂRII
PERSOANELOR CU COXARTROZĂ

Autor,

Absolvent, NICULA FLORI-NICOLETA

2019
 CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................pg. 3
I. Coxartroza.............................................................................................................pg. 4
1.1. Manifestările coxartrozei.......................................................................pg. 4
1.2. Clasificarea coxartrozelor......................................................................pg. 6
1.3. Cauzele apariției coxartrozei..................................................................pg. 7
1.4. Simptomele coxartrozei..........................................................................pg. 8
1.5. Evoluția bolii și complicațiile unei coxartroze netratate........................pg. 8
II. Anatomia articulației coxofemurale.....................................................................pg. 9
2.1. Componentele osoase ale articulației.....................................................pg.10
2.2. Suprafețele articulare..............................................................................pg.10
2.3. Mijloace de unire....................................................................................pg.11
2.4. Mușchii articulației.................................................................................pg.11
2.5. Vascularizația și inervația.......................................................................pg.12
III. Coxartroză operată cu proteză totală....................................................................pg.13
3.1. Examen obiectiv/anamneză.....................................................................pg.13
3.2. Examen fizic............................................................................................pg.13
3.3. Examen radiologic...................................................................................pg.14
IV. Adaptarea unui scaun cu rotile la nevoile speciale ale pacientului......................pg.15
4.1. Despre scaunul cu rotile..........................................................................pg.15
4.2. Istoricul pacientului.................................................................................pg.16
4.3. Personalizarea scaunului cu rotile adaptat nevoilor pacientului..............pg.16
4.4. Necesitatea personalizării........................................................................pg.19
V. Concluzii................................................................................................................pg.20
Bibliografie

2
 INTRODUCERE

Medicina modernă nu se mai mulțumește doar cu rezultatul tratamentului medical ci caută să

redea pacientului capacitatea funcțională necesară unei vieți active.
Terapeutica modernă caută să reducă la maxim pierderile patologice prelungite sau definitive
punând accent pe conservarea și recuperarea funcției afectate de boală.
În prezent, prin proiectarea echipamentelor acest lucru este posibil. Modelarea unui produs și
procesul tehnologic contribuie la obținerea acestuia prin modelarea și similarea unor medii
similare celor în care vor funcționa.
Echipamentele sunt niște produse care se adresează persoanelor cu diferite dizabilități și
realizarea acestora se particularizează în funcție de nevoile utilizatorului.
Tema aleasă, “Asigurarea deplasării persoanelor cu coxartroză” este motivată de studiile științifice
care au constatat că 70% din populația de peste 65 de ani suferă de coxartroză, bărbații fiind mai
afectați decât femeile, iar preocuparea mea este scăderea acestui procent.

Datorită numărului mare de persoane care suferă de coxartroză, am decis să încerc să realizez un
scaun cu rotile personalizat pentru a-mi aprofunda cunoștințele, despre anatomia articulației
coxofemurale, despre factorii care intervin în producerea ei, despre nevoile pacientului, asigurarea
unui confort și a unui mod de viață decent și nu în ultimul rând să culeg roadele muncii și anume
rezultatele și concluziile cercetării.

Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ 1% din totalul populației la nivel

mondial sau 10% dintre persoanele cu dizabiltăți au nevoie de un scaun cu rotile. În România
numărul persoanelor ce utilizază un scaun cu rotile este undeva între zeci de mii și 200 000. Lipsa
acestui echipament destinat deplasarii duce la o viata sociala si profesionala aproape inexisitentă.

Pentru proiectarea echipamentelor sunt necesare caracteristicile utilizatorului, adică modelarea

utilizatorului stabilește diferența de clasa de populație din care face parte. În proiectare se pornește
de la simple schițe, ce urmează a fi îmbunatațite.

Lipsa totală sau parțială a unui membru al corpului sau imposibilitatea de a utiliza în totalitate un
membru al corpului reprezintă o dizabilitate, persoanele cu dizabilități necesită echipamente sau
dispozitive pentru a se putea integra în viața socială. Rolul echipamentelor este acela de a crea
pentru cei cu dizabilitati conditii de viata identice sau asemanatoare de conditiile normale.

3
 CAPITOLUL I

COXARTROZA

Coxartroza cunoscută și sub denumirea de osteoartroză sau artroză coxofemurală este o afecțiune
reumatismală degenerativă localizată la nivelul articulației șoldului. Această afecțiune în timp duce
la măcinarea cartilajului articular provocand dureri puternice și pierderea mobilității. Coxartroza
afectează calitatea vieții pacientului, iar în unele situații pentru a o ameliora este necesară
intervenția chirugicală.

1.1. Manifestările coxartrozei

Cartilajul este un start de țesut elastic și alunecos care acoperă extermitațile osoase și permite o
mișcare ușoară a capetelor osoase.

Degenerarea cartilajului constă în apariția unor neregularități ale suprafeței articulare și mici fisuri.
Aceste fisuri se adâncesc și încep să se desprindă bucăți din cartilaj lăsând astfel suprafețele osoase
descoperite. Osul va suferi modificări pe suprafața extermităților și se va deforma, iar membrana
sinovială se va îngroșa. Toate acestea ducând la deteriorarea funcționalității articulației.

Această boală se carcterizează prin creșterea tensiunilor articulare din cauze mecanice, vicii
congenitale sau dobândite, încărcarea excesivă a articulației. Alterarea țesutului cartilaginos
ducând la dezvoltarea artrozei, modificări ale cartilajului ce pot fi metabolice, infecțioase sau
inflamatorii.

Durerea generează incapacitatea funcțională a bolnavului și în cele din urmă acesta ajungând la
medic. Durerea își are sediul la nivelul articulației sau periarticular și câte odată cu iradiere spre
genunchi.

Factorii care contribuie la apariția durerii:

 Staza venoasă medulară a osului spongios și subcondral;

 Reacții ale sinovialei cu acumulare de lichid în articulație;
 Reacții celulare asociate cu condroliza.

4
Redoarea articulară se manifestă prin eliminarea mobilității articulare evoluând progresiv ducând
la blocarea articulației în poziții vicioase.

În timp se poate ajunge la anchiloza șoldului, dacă anchiloza blochează mișcarea în articulație
durerea este eliminată, dar acest blocaj din punct de vedere funcțional este extrem de nefavorabil
asupra articulațiilor învecinate, de exemplu coloana lombo-sacrală și genunchiul.

Coxartroza sau artroza coxofemurală prezintă trei stadii:

1.Stadiul inițial – se carcaterizează prin dureri în ortostatism și la mers prelungit, oboseală

musculoarticulară locală, reducerea amplitudinilor șoldului.

2.Stadiul evoluat – prezintă dureri și în repaus, redoare articulară în zona amplitudinilor de utilizare
curentă, atitudini vicioase corectibile pasiv sau chiar activ.

3.Stadiul final – prezintă deja dureri foarte intense, limitarea mobilității este deja marcată pană la
anchiloză, atitudini vicioase ireductibile.

Fig.1

(Centura pelvină și prezentarea capului femural afectat de coxartoza)

5
1.2. Clasificarea coxartrozelor

Coxartroza are două forme clinice:

 Formă primară;
 Formă secundară.

Coxartoza este considerată primară atunci cand se dezvoltă în absența unui factor etiologic
cunoscut, atat în ceea ce privește alterarea cartilajului, cât și din punct de vedere al supraîncărcării
articulare.

Coxartrozele primare pot fi subdivizate în:

 Coxartroză primară simplă;

 Coxartoză primară rapid degenerativă;
 Coxartroză primară anchilozantă.

Coxartroza primară simplă debutează între vârsta de 50-60 de ani, interesează atât femeile cât și
bărbații, dar ceva mai mult femeile.

Primul simptom al coxartrozei primare simple este durerea pur mecanică ce își are sediul în
regiunea inghinală cu iradiere pe fața internă a coapsei, pană la genunchi.

Jena funcțională este minimă însă odată cu trecerea anilor durerea apare la mers, bolnavul fiind
nevoit să se odihnească, iar mai târziu apare mersul șchiopătat.

Coxartroza primară simplă este o formă clinică ce are indicație majoră pentru un tratament
conservator, deoarece acesta are o evoluție lungă și este bine tolerată.

Coxartroza primară rapid degenerativă este o condriloză, debutează ceva mai tardiv, spre 60-65 de
ani, această formă clinică de coxartroză interesează ceva mai mult femeile.

Condriloza poate evolua și mai repede, aceasta fiind urmată de o osteoliză ce remodelează capul
femural și cavitatea cotilului.

Mișcările sunt limitate, durerea este mecanică, dar mai intensă, se instalează precoce impotența
funcțională și evoluează foarte rapid spre invaliditate.

6
Sunt situații în care tratamentul conservator trebuie limitat, fiind indicată artroplastia totală a
șoldului.

Coxartroza primară anchilozantă, debutul acestei boli este greu de precizat, spre deosebire de
celelalte două forme. Această formă clinică interesează mai frecvent bărbații. Durerea este minimă,
iar uneori lipsește. Evoluția clinică este marcată de limitarea progresivă a mobilității articulare,
poziții de flexie, adducție, rotație externă, ce au atitudini vicioase.

Din cauza membrului inferior afectat apar dureri locale la nivelul coloanei lombo-sacrale și
genunchiului datorită suprasolicitării acestora.

Coxartozele secundare:

Acestea se dezvoltă pe fondul unei cauze locale preexistente care modifică anatomia articulară,
afectează circulația capului femural, creează distrugeri locale.(displazia de șold, necrozele,
traumatismele, infecții etc.)

“Aceste coxartroze sunt de obicei unilaterale, deseori pot fi și bilaterale, dar fară simetrie perfectă
în aspectul radiologic, gradul de afectare și simptomatologia clinică.” (Tudor Sbenghe, 1996,
Coxartroza, Recuperarea medicală la domiciuliul bolnavului, , București, Editura Medicală).

“Coxartroza secundară are totdeauna potențial evolutiv, iar mersul ei este spre instalarea și
agravarea deficitului funcțional al șoldului, ceea ce înseamnă limitarea mobilitații în toate planurile
de mișcare a coxofemuralei, scaderea forței musculare, ortostatismul și mersul dificile, dureroase,
mai apoi așezatul pe scaun sau aplecarea trunchiului aproape imposibila.”( Tudor Sbenghe, 1996,
Diagnostic clinico – functional, Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului,, București,
Editura Medicală).

1.3. Cauzele apariției coxartrozei

 Stilul de viață sedentar;
 Obezitatea;
 Moștenirea genetică;
 Îmbătrânirea fiziologică a articulatiei la vârste înaintate;
 Stilul de viață și ocupațiile care implică o presiune mare pe articulații sau accidentările.

7
Factori de risc

a). Înaintarea în vârstă crește riscul de deteriorare articulară.

b). Modificările înăscute ale articulației predispun apariția coxartrozei la o vârsta mai tânără.

c). Traumatismele survenite prin accidente de diverse tipuri.

d). Greutatea corporală ce depășește normalul.

e). Alte boli ce afectează metabolismul întregului organism (diabet zaharat, hipotiroidă, gută).

1.4. Simptomele coxartrozei

Simptomele coxartrozei au un debut ușor sesizabil, apoi evoluează pe masură ce timpul trece.

 Rigiditate la nivelul șoldurilor, care crește progresiv în intensitate;

 Stare de disconfort sau durere în șold, în zona inghinală, dar și la nivelul feselor;

 Dureri accentuate la efort fizic;

 Pierderea mobilității șoldului;

 Atrofierea mușchilor care susțin articulația;

 Apariția unor formațiuni de tip “ciocuri” osoase pe suprafața articulației bolnave.

1.5.Evoluția bolii și complicațiile unei coxartroze netratate

Fiind o afecțiune degenerativă, coxartroza evoluează în timp, mai ales daca este netratată. Dacă
diagnosticul nu este pus în timp util stilul de viață este afectat de problemele de la nivelul
articulațiilor șoldurilor, pe termen lung pacientul poate pierde complet mobilitatea articulațiilor
șoldurilor. Pacientul care nu tratează coxartroza șoldului poate ajunge să fie imobilizat la pat, mai
ales dacă este vorba despre coxartroză bilaterală, adică atât la articulația șoldului drept, cât și la
articulația șoldului stâng.

8
 CAPITOLUL II

ANATOMIA ARTICULAȚIEI COXOFEMURALE

Fig. 2

(Articulția coxofemurală)

Articulația coxofemurală (șoldul) este a doua mare articulație a corpului. Este structurată pentru
sprijin în ortostatism, mers și pentru oscilație.

Șoldul este o articulație proximală membrului inferior ce leagă femurul de bazin, stabilitatea sa și
forța musculaturii sale sunt necesare stațiunii bipede și mersului. Este o articulație sinovială
sferoidă ce leagă capul femural de osul coxal.

Articulația coxofemurală este o articulație sferoidă pentru că suprafața sferică a femurului se

adaptează unei cavități concave și profunde în formă de ceașcă a osului iliac.

Articulația șoldului este alcatuită din componentele:

 Oase;
 Suprafețe articulare;
 Mijloace de unire;
 Mușchi.
9
2.1. Componentele osoase ale articulației coxofemurale

În alcătuirea articulației șoldului participă două segmente osoase, osul coxal și extermitatea
superioară a femurului, de o parte și de alta.

Fig. 3 Fig. 4

(Osul coxal, vedere laterală) (Osul femur, vedere anterioară și posterioară)

2.2. Suprafețe articulare

Capul femural are formă sferică și este acoperit cu un strat gros de cartilj, cu excepția unei mici
suprafețe unde se inseră un ligament care se întinde de la capul femoral până la fundul cotilului.

Acetabulul are o suprafață articulară semilunară și fosa patrulateră a acetabulului.

Labrul sau cadrul acetabular este un fibrocartilaj inelar la periferia acetabulului și care îi mărește
adâncimea (cuprinde două treimi ale capului femoral), contribuind la mentinerea capului femural
în cavitatea de recepție.

10
2.3. Mijloace de unire

Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulară și ligamente, dintre care unul se află
chiar în interiorul articulației (ligamentul capului femural). La acțiunea de unire mai participă labrul
acetabular, mușchii periarticulari și presiunea atmosferică.

2.4. Mușchii articulației coxofemurale

Mușchii sunt organe active ale mișcării.

Mușchiul reprezintă un țesut contractil de culoare roz-roșiatică format din celule musculare ce
alcătuiesc corpul mușchiului la capătul căruia se află tendoane.

Mușchii au un rol în mișcare, dau formă corpului, dau stabilitate articulațiilor, produc căldură,
mențin poziția corpului printr-o permanentă stare de contracție ușoară numită tonus muscular și
execută mișcări de abducție sau de adducție.

Tabel 1. – Musculatura șoldului

Flexorii coapsei Extensorii coapsei

Mușchiul iliopsoas Mușchiul gluteu mijlociu (fesier mijlociu)

Mușchiul drept femural Mușchiul gluteu mare (fesier mare)

Muschii ischiogambieri

Abductorii coapsei Adductorii coapsei

Mușchiul tensorul fascia lata Mușchiul adductor mare

Mușchiul gluteu mijlociu Mușchiul adductor lung

Mușchiul croitor Mușchiul adductor scurt

Mușchiul gracilis

Mușchiul pectineu

11
 Mușchii rotatori interni ai coapsei Mușchii rotatori externi ai coapsei

Mușchiul gluteu mijlociu Mușchiul obturator intern

Mușchiul gluteu mic (fesier mic) Mușchiul obturator extern

Mușchiul tensor fascia lata Mușchiul pătrat femural

Mușchiul gemen inferior

Mușchiul gemen superior

Mușchiul piriform

Mușchii formează o aglomerare de musculatură puternică cum nu se mai găsește în altă parte a
corpului, alcătuind un adevărat con muscular în jurul articulației coxofemurale.

2.5. Vascularizația și inervația articulației coxofemurale

Articulația coxofemurală este vascularizată printr-o rețea articulară compusă din artera circumflexă
medială, artera circumflexă laterală și artera obturatoare.

Venele profunde ale coapsei și bazinului sunt vena femurală profundă, vena femurală și vena iliacă
internă.

Artera femurală este o arteră mare ce își are originea profund la nivelul pelvisului, are o ramură
profundă numită arteră femurală profundă. Aceasta trimite două vase de sânge spre capsula
articulară a șoldului, cele două vase fiind principala sursă de vascularizație a capului femural.

Ligamentul rotund conține un vas de sânge mic, care oferă foarte puțin sânge pentru vârful capului
femural. Articulația coxofemurală este reprezentată de următorii nervi principali (nervul femural,
sciatic și obturator) acesti nervi transportă semnale de la creier spre mușchi pentru a mișca șoldul.

12
 CAPITOLUL III

COXARTROZĂ OPERATĂ CU PROTEZĂ TOTALĂ

3.1. Examen obiectiv/anamneză

Tabel 2.

Nume/ Sexul Vârsta Domiciliul Ocupație Stare civilă

prenume

N.I. M 52 Localitatea Conducator Casătorit

Vânători auto
Jud.Teleorman

Copii Motivele Antecedente Antecedente Condiții de Comportamente

internării personale/fiziologice heredo- viață și de
/patologice colaterale
muncă

2 -recuperare în -ulcer varicos - -statul foarte -

urma operației mult în șezut;
de coxartroză; -insuficiență venoasă
cronică -lipsa de
mișcare;

-odihnă
insuficientă;

Diagnostic: coxartroză dreaptă operată cu protează totală;

3.2. Examen fizic

Tabel 3.

Înălțime: 1,70 m

Greutate: 90 kg

Evitarea sprijinului pe piciorul operat

13
3.3. Examen radiologic

Fig.5 Fig.6

( Radiogradie preoperator) (Rradiografie postoperator)

Istoricul bolii:

Pacientul se internează pentru tratament recuperator în urma coxartozei operate pe partea dreaptă
cu proteză totală. Prezintă o oarecare slabiciune a picioarelor, greutate la deplasare, impotență
funcțională.

Pacientul pe langă această operație efectuată mai suferă și de ulcer varicos și insuficiență venoasă
cronica.

14
 CAPITOLUL IV

ADAPTAREA UNUI SCAUN CU ROTILE LA NEVOILE SPECIALE ALE

PACIENTULUI

4.1. Despre scaunul cu rotile

Din punct de vede istoric se spune că egiptenii au fost cei care au folosit pentru prima dată scaunul
cu rotile. Acestea erau ușor de manevrat și le foloseau pentru a împinge oamenii din jur. În alte
lucrarii se precizează faptul că poporul grec a fost cel care a inventat scaunul cu rotile, dar ei erau
înclinati spre folosirea "păturilor cu rotile", cel puțin așa arăta o gravură de pe un vas vechi datând
din anul 535. Aceste "pături cu rotile" erau folosite mai degrabă de copii decât de adulți. Cam tot
în aceeași perioadă chinezii au inventat un scaun cu rotile, dar acesta era tras, nu împins. Scaunele
cu rotile au fost mai degraba construite pentru ca persoanele importante din acea perioadă să își
prezinte opulența și nu pentru a ajuta persoanele cu dizabilități.

Un scaun cu rotile este un scaun cu roți, folosit atunci când mersul pe jos este dificil sau imposibil
din cauza unei boli, a unei răni sau datorită invalidității.

Fig.7
(Scaunul cu rotile clasic)
Scaunul cu rotile trebuie să fie în concordanță cu nevoile fizice și funcționale ale fiecărui utilizator
în parte.

Un scaun cu rotile este corespunzator atunci când:

 Satisface nevoile utilizatorului și este adecvat condițiilor de mediu în care trăiește acesta;
 Este pe măsura utilizatorului și îi furnizează suportul postural adecvat;

15
  Este sigur și durabil.

Scaunul cu rotile oferă posibilitatea de a se deplasa atât în interior cât și în exterior.

Scaunul este realizat din oțel carbon de calitate, cu roțile din față pneumatice, iar roțile din spate,
cotierele și suporturile pentru picioare sunt detașabile, poate fi pliat pe verticală.

4.2. Istoricul pacientului

După operație pacientul a urmat un program de recuperare kinetoterapeutic, acesta putând sa se

deplaseze în cârje și în cadru, dar acesta ajungând acasă avea cu totul alte nevoi speciale de a se
deplasa. Neurmând programul de recuperare acasă, acesta nu a mai putut să se deplaseze ca înainte.

După o perioadă de timp acest pacient a avut o fractură de femur. În urma operatie care a fost un
succes și vindecarea a fost foarte bună, dar pacientul a rămas cu teama de a mai merge. Acesta nu
a mai droit a încerca să mai meargă nici în cărje nici în baston și nici în cadru.

Mișcarea picioarelor era din ce în ce mai greu de efectuat așa că am decis să îl ajut și să îi adaptez
un scaun cu rotile la nevoile sale personale.

4.3. Personalizarea scaunului cu rotile adaptat la nevoile pacientului

Acest scaun trebuie să îi permită să își întindă picioarele, deoarece pacientul suferă de ulcer varicos
și insuficință venoasă cronică, astfel stând cu picioarele întinse sângele circulă, pe lăngă
tratamentul medicamentos pe care medicul i l-a administrat.

Fiind un om din provincie și neavând posibilități materiale foarte bune nu își putea permite
construcția unei băi. Astfel acest scaun trebuia să cuprindă și un fel de mini toaletă portabilă.

Pentru început voi începe cu enumerarea elementelor ce le voi folosi în îmbunătățirea scaunului
cu rotile adaptat nevoilor speciale ale pacintului.

 O saltea subțire, moale ,confortabilă și pliabilă;

 Telecomanda care va accesa toate sistemele scaunului;
 O mini toaletă detașabilă;
 Pragul de sutinere al picioarelor pacientului;
 Picioarele de sutinere ale saltelei,

16
 Fig.8

(Schița unui scaun cu rotile)

Fig.9

(Schița scaunului adaptată la nevoile pacientului)

Cu ajutorul telecomenzii picioarele ce suțin salteaua se pot strânge, apoi prima parte din saltea se
împachetează automat ajungând astfel la forma inițială din fig.6

Acest scaun este foarte util nevoilor pacientului, doarece acesta suferă de ulcer varicos și
insuficiență venoasă cronică și trebuie să stea cu picioarele intinse pentru ai circula sangele.

17
 Fig.10

(Schiță a scaunului cu rotile adapată la nevoile pacientului)

Pe lângă toate dotările enumerate mai sus scaunul mai are dedesubtul lui o mini toaletă portabilă.

Partea de jos a scaunului unde pacientul se așează pe șezută, salteaua se rulează rămânâmd ca un
vas de toaleta, totul se accesează pe baza telecomenzii.

Fig.11

(Schiță a scaunului cu rotile adaptată nevoilor pacientului)

Acest scaun este personalizat pentru nevoile bolnavului. Pacientul are nevoie de însoțitor, dar nu
pe tot parcursul zilei, vasul de acumulare se poate detașa și se pune doar la nevoie.

18
4.4. Necesitatea personalizării

Înlocuirea sau substituirea părților corpului care lipsesc sau functionează incorrect, cu membre
artificiale sau cu orteze, vizează trei aspect majore: funcția, structura și estetica, fiind însă supuse
fiecarui caz în parte, respectiv nevoii de personalizare.

Obiectivul bunelor practici privind evaluarea constă în identificarea corectă a neviolor fiecărui
pacient pentru a-i prescrie acestuia cel mai adecvat scaun cu rotile.

Fiecare pacient necesită o evaluare individială, realizată de către o persoană sau de o echipă
corespunzătoare.

Evaluarea trebuie să fie complexă și să ia în considerare stilul de viață, mediul de viață și condiția
fizică a utilizatorului.

Acest scaun contribuie la o mare parte din indepența bolnavului, spătarul este reglabil la diferite
unghiuri pentru ai asigura un bun confort, îi asigură întinderea picioarelor pentru ai circula sângele,
acest aspect fiind cel mai important.

19
 CAPITOLUL V
CONCLUZII

Coxartroza este o boală degenerativă cronică a adultului şi reprezintă 90% din afecţiunile şoldului.
Ea interesează 2-4% dintre subiecţii cu vârste între 40 şi 80 de ani, cu repartizare egală pe sexe,
deşi unii autori afirmă o uşoară predominenţă pentru sexul feminin, mai ales după vârsta de 50-60
de ani.

În orice caz, în coxartroxele neoperate sau operate, înainte și după intervenția chirurgicală,
programul kinetic reprezintă o modalitate de întreținere a funcționalității pacienților și de menținere
a autonomiei lor în viață.

Reabilitarea scaunului cu rotile la necesitățile pacientului este un real ajutor, astfel adaptarea
dimensiunilor echipamentului la dimensiunile antropometrice ale pacientului asigura stabilitate si
o circulatie sanguină optima.

Mobilitatea și dependeța pacientului de scaunul cu rotile, depinde nu numai de existența și calitatea

scaunului, ci și de gradul de accesibilitate la mediul fizic. Specialiștii în domeniu susțin că
principalele aspecte ale infrastructurii trebuie să fie accesibile și să includă :

 Atât locuința cît și cladirea să fie adaptate nevoilor bolnavului;

 Transportul public, drumurile, facilități de alimentare și spații sanitare;
 Spații destinate culturii și petrecerii timpului în aer liber.

În concluzie lipsa de accesibilitate în mediul înconjurător este unul din principalii factori care
descurajează bolnavul, care este dependent de scaunul cu rotile să iasă în societate (trotuarele și
bordurile fără rampe, lifturi mici în care scaunul cu rotile nu încape, toalete neadaptate).

20
 BIBILOGRAFIE

1. Albu C. Albu A. Petcu I. –“Asistența în familie a persoanei cu deficiență funcțională”, Iași,

Editura Polirom, 2000;

2. Bolteanu V. -“Terapia ocupaționala și ergoterapia”, Iași, Editura Altius Academi, 2002;

3. C. Mohora – “Echipamente pentru terapii asisitive”;

4. Jaroslav Kiss – “Fizio-kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor”,

București, Editura Medicală, 2007;

5. Tudor Sbenghe – “Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor”, București,

Editura Medicală, 1981;

6. Tudor Sbenghe – “Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare”, București, Editura

Medicală, 1987;

7. Tudor Sbenghe – “Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului”, București, Editura Medicală,

1996;

8. Tatiana Balint, Irinel Diaconu & Andreea Moise – “Evaluarea aparatului locomotor”, Iași,
Editura Tehnopress, 2007;

9. Victor Papilian – “Anatomia omului”, București, Editura didactică și pedagogică, 1982.

WEBGRAFIE

1. www.doctorortoped.ro
2. www.pansportmedical.ro
3. www.lectiadeortopedie.ro
4. www.blogspot.com

21