Consumatorul raţional obţine maximum de utilitate în
condiţiile venitului disponibil dat, atunci când: a) cererea depăşeşte oferta; b) preţurile bunurilor achiziţionate sunt proporţionale cu utilităţile lor totale; c) raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor achiziţionate este identic cu raportul dintre preţurile lor unitare; d) utilitatea marginală este maximă; e) utilitatea totală este crescătoare. Răspuns corect c. Un consumator obţine maximum de satisfacţie atunci când raportul dintre utilităţile marginale ale bunurilor este egal cu raportul dintre preţurile lor unitare, ceea ce revine la a scrie, pentru un consumator care consumă doar două bunuri xşi y: Umx/Umy=Px/Py. Pentru a înţelege de ce, să scriem acest raport sub următoarea formă: Umx/Px=Umy/Py. Raportul Umx/Px exprimă satisfacţia resimţită de consumator la o unitate monetară cheltuită cu bunul x. De exemplu, dacă Umx=10 utili, iar Px=2 u.m., avem Umx/Px=10/2=5 utili la o unitate monetară cheltuită. Asemănător, Umy/Py exprimă satisfacţia consumatorului la o unitate monetară cheltuită cu bunul y. Satisfacţia totală va fi maximă atunci când o unitate nonetară cheltuită pe x aduce tot atâta mulţumire cât o unitate nonetară cheltuită pe y. Atât timp cât o unitate monetară cheltuită pe x aduce o satisfacţie mai mare decât o unitate monetară cheltuită pe y, consumatorul va consuma mai mult din x. Consumul din x va creşte, iar utilitatea marginală se va reduce (conform legii utilităţii marginale descrescătoare) până când satisfacţia pe unitate monetară va fi aceeaşi pentru xşi y. 2. Când utilitatea marginală este zero, utilitatea totală este: a) minimă; b) zero; c) maximă; d) pozitivă, dar descrescătoare e) egală eu unu.
Răspuns corect c. Conform legii utilităţii marginale
descrescătoare, pe măsură ce se consumă tot mai mult dintr-un bun, utilitatea marginală scade, iar utilitatea totală creşte cu o raţie descrescătoare, reprezentată de utilitatea marginală (utilitatea totală este suma utilităţilor marginale). Utilitatea marginală este zero atunci când consumatorul a atins punctul de saţietate şi nu mai are nevoie de nici o unitate suplimentară dintr-un bun. În acest punct, utilitatea totală care a adunat continuu valori pozitive şi descrescătoare este maximă. Dacă un consumator continuă să consume din bunul respectiv, deşi nu mai are nevoie de el, şi dacă orice unitate nou consumată are utilitate marginală zero, utilitatea totală este constantă pentru că adună cu fiecare unitate nou consumată "zero" utilitate marginală. Dacă o unitate suplimentar consumată dincolo de punctul de saţietate provoacă o insatisfacţie consumatorului, acea unitate are utilitate marginală negativă şi determină reducerea utilităţii totale. De exemplu, să spunem că vă doare capul şi luaţi o aspirină. Rezultatul? Durerea va trece, dar nu complet (utilitatea totală nu este maximă). În consecinţă mai luaţi o aspirină, iar durerea va trece complet (utilitate totală maximă). Să spunem că de teamă că durerea să nu reapară rapid luaţi şi a treia aspirină. Consecinţa? Începe să vă doară stomacul. Cea de a treia aspirină a avut utilitate marginală negativă, pentru că v-a produs o insatisfacţie, astfel că acum veţi fi mai puţin mulţumiţi (aveţi o nouă durere), deci utilitatea totală scade. 3. Reglarea economică a progresului tehnic o face piaţa prin: a) creşterea rolului statului în finanţarea cercetării ştiinţifice; b) menţinerea monopolului asupra cercetării ştiinţifice. c) concurenţa şi comercializarea rezultatelor; d) propagarea şi generalizarea progresului tehnic în mai multe unităţi economice; e) cooperarea între agenţii economici. Raspunss corect c. Reglarea economică a progresului tehnic se referă la promovarea acelor soluţii tehnice care se dovedesc a fi cele mai eficiente; desigur aceasta presupune eliminarea firmelor nerentabile din acest domeniu. Acest lucru se produce la piaţă, loc unde diferite soluţii tehnice care pot contribui la creşterea eficienţei activităţii economice intră în concurenţa, fiind alese cele potenţial a fi cele mai bune. De asemenea, prin vânzarea inovaţiilor pe piaţă unităţile care le- au produs îşi acoperă cheltuielile sau nu reuşesc s-o facă, în acest ultim caz fiind eliminate. 4. Împărţirea capitalului în fixşi circulant are la bază: a) mobilitatea spaţială; b) gradul de rentabilitate; c) productivitatea diferitelor componente ale acestuia; d) categoriile de costuri pe care le generează, respectiv partea care generează costuri fixe reprezintă capital fix, iar partea care generează costuri variabile reprezintă capital circulant; e) modul cum participă la activitatea economică, cum se consumă şi cum se înlocuiesc elementele acestui capital.
Răspuns corect e. Criteriul de delimitare este modul în care
participă la activitatea economică (la un ciclu de producţie sau la mai multe, se consumă (dintr-o dată sau treptat) şi se înlocuiesc (după fiecare ciclu sau după mai multe cicluri de producţie). Atenţie! Nu confundaţi capitalul cu costul. Costul fix nu este acelaşi lucru cu capitalul fix şi nici costul variabil cu capitalul circulant. Răspunsul d nu este un criteriu de c1asificare a capitalului. Celelalte răspunsuri sunt, evident, incorecte. 5. Costul marginal este egal cu: a) costul total mediu; b) costul variabil mediu; c) costul fix mediu; d) cheltuielile variabile pe care le generează creşterea producţiei cu o unitate; e) toate variantele de mai sus sunt false. Răspuns corect d. Costul marginal exprimă sporul costului total generat de creşterea cu o unitate a producţiei, altfel spus costul suplimentar generat de creşterea producţiei cu o unitate: ΔCT/ΔQ. Dar ΔCT=ΔCF+ΔCV. Cum Δ CF este zero, pentru că CF nu depinde de producţie, ΔCT=ΔCV. Deci costul marginal este costul variabil suplimentar antrenat de creşterea cu o unitate a producţiei. 6. Cea mai amplă implicare a statului ca agent economic, în condiţiile economiei de piaţă, se realizează prin: a) proprietatea statului asupra unor bunuri de capital fix; b) programare economică; c) intervenţia în comerţul exterior; d) formarea şi cheltuirea resurselor sale financiare e) combaterea poluării. Răspuns corect d. Statul are la dispoziţie numeroase instrumente prin care să influenţeze evoluţia economiei naţionale. Printre acestea se numără: bugetul de stat (bugetul central şi bugetele locale), programarea economică, rata dobânzii ş.a. Dintre aceste instrumente, bugetul public este cel mai important, pentru că el reflectă formarea si cheltuirea resurselor financiare ale statului. Bugetul este de fapt cel care evidenţiază politicile monetară, bugetară şi de protecţie socială aplicate de stat. De aceea, putem aprecia că cea mai largă implicare a statului în economie se face prin formarea şi utilizarea resurselor sale financiare, reflectate de bugetul de stat. De exemplu, impozitele, care reprezintă principalele venituri ale statului, sunt obligatorii pentru unităţile economice. Pe de altă parte, statul este obligat să aloce o parte din venituri pentru finanţarea învăţământului. Faţă de impozite, programarea economică are doar caracter orientativ, unităţile economice putând să acţioneze aşa cum se doreşte prin programe sau aşa cum cred ele de cuviinţă (potrivit intereselor lor). 7. Are caracter funcţional şi de finalitate: a) activitatea umană în general; b) doar activitatea economică; c) activitatea de producţie în general; d) numai activitatea din care rezultă profit; e) orice activitate din care rezultă bunuri materiale. Răspuns corect a. Caracter funcţional şi de finalitate al unei activităţi, înseamnă că prin acea activitate se urmăreşte un anumit scop, iar acţiunile se desfăşoară în funcţie de scopul respectiv. În orice facem urmărim un scop, scop în funcţie de care acţionăm. De exemplu, când ne pregătim pentru examenul de admitere, scopul imediat este să fim admişi, iar scopul mai îndepărtat este realizarea profesională. Dar activitatea de învăţare nu este una în principal economică, ci este o activitate umană pur şi simplu. Evident, celelalte raspunsuri sunt incorecte. 8. Când, pe termen scurt, costul variabil total creşte mai repede decât producţia, costul fix mediu: a) creste; b) scade; e) nu se modifică; d) este egal cu costul variabil mediu; e) este egal cu costul marginal Răspuns corect b. Costul fix mediu se determină: CFM=CF/Q. Cum CF este independent de producţie, el rămâne constant atunci când producţia creşte; în consecinţă CFM se va reduce. 9. Când diferenţa dintre costul fix mediu curent şi cel al perioadei de bază este 2, iar diferenţa dintre costul variabil mediu curent şi cel al perioadei de bază este 8, atunci costul total mediu (CTM), costul marginal (CM) şi producţia (Q) evoluează astfel: a) creşte, creşte, creşte; b) creşte, scade, creşte; c) creşte, creşte, scade; d) scade, creşte, scade; e) scade, scade, creşte.
Răspuns corect c. Dacă diferenţa CFM 1-CFM 0 =2, este
pozitivă, înseamnă că CFM creşte. Dar CFM se determină: CFM = CF/Q. Costul fix este independent de producţie, deci evoluţia costului fix mediu depinde numai de evoluţia producţiei. Cum CFM creşte, inseamnă că, la acelaşi CF, producţia scade. Costul total mediu se determină: CTM = CVM + CFM. Variaţia CTM este: ΔCTM = ΔCVM+ΔCFM=2+8=10, deci CTM creşte. Când CTM creşte, conform graficului de la lecţia şapte, costul marginal creşte şi el. Dealtfel, CTM nu poate creşte decât dacă CT adună valori din ce în ce mai mari (deci CM este din ce în ce mai mare) 10. În economia de piaţă, raporturile dintre oameni în activitatea economică sunt raporturi: a) impuse de guvern; b) de subordonare administrativă; c) determinate de volumul resurselor utilizate; d) ce generează egalitatea veniturilor; e) de interese. Răspuns corect e. În activitat ea economică oamenii urmăresc realizarea cât mai bună a propriilor interese, care pentru producători înseamnă maximizarea profitului, iar pentru consumatori maximizarea satisfacţiei, a utilităţii totale rezultate din consumul de bunuri economice. Pentru realizarea intereselor sale (interese care nu sunt altceva decât nevoi conştientizate şi transformate în scopuri ale acţiunii fiecăruia), indivizii sunt liberi să acţioneze aşa cum cred de cuviinţă, conform pricipiului liberei iniţiative. Prin urmare, relaţiile dintre oameni nu sunt impuse de puterea publică, fie ca guvern sau administraţii locale, ceea ce înseamnă că variantele a şi b sunt incorecte. Nu trebuie să înţelegeţi din asta că oamenii pot încălca legile ţării pentru realizarea intereselor lor. Legile reprezint ă limite stabilite democratic, de către Parlament, ale liberei iniţiative, astfel încât, în urmărirea intereselor lor, indivizii să nu lezeze libera iniţiativă a celorlalti. Manifestarea liberei iniţiative conduce la o distribuire inegală a veniturilor în societate, în funcţie de eficienţa fiecăruia, deci varianta d este incorectă. Varianta c este evident incorectă, deoarece raporturile între oameni depind de scopul urmărit (de interese) şi nu de cât e resurse au aceştia la dispoziţie. Cu siguranţă cunoaşteţi exemplul lui Bill Gates, care a construit un imperiu din nimic (dar cu multă inteligenţă). 11. Consumul capitalului fix se evidenţiază în mărimea producţiei astfel: a) în expresie fizică; b) în expresie valorică; c) în expresie fizică şi valorică; d) sub formă de consum specific; e) în unităţi de timp de muncă. Răspuns corect b. Consumul de capital fix se exprimă numai valoric, deoarece capitalul fix participă la mai multe cicluri de producţie, se consumă treptat şi se înlocuieşte după mai mulţi ani de utilizare. Cum ar fi să spunem că am consumat o zecime de maşină de cusut pentru a fabrica o rochie! Vom spune că uzura maşinii, pentru o rochie este de x lei şi trebuie inclusă în costuri sub forma amortizării pentru a fi recuperată. 12. În economie resursele sunt limitate în sensul că: a) sporesc mai repede decât nevoile; b) nu se regenerează; c) sunt insuficiente în raport cu nevoile; d) nu se recuperează; e) sunt produse numai în funcţie de necesităţi. Răspuns corect c. Resursele sunt limitate pentru că sunt insuficiente în raport cu nevoile, adică niciodată omenirea sau individul nu vor dispune de toate resursele pe care le-ar dori. Atenţie! Aceasta nu înseamnă că resursele scad. Pe măsură ce societatea se dezvoltă, evoluează, se descoperă noi resurse (cum s-a întâmplat în secolul abia trecut cu computerele). Dar nevoile pe care le avem ţin de imaginea noastră, deci este imposibil ca creşterea resurselor să egaleze creşterea nevoilor. Varianta a este evident incorectă. De asemenea, incorecte sunt b şi d, dacă ne gândim că există resurse regenerabile (apa, pământul sau aerul) sau recuperabile (hârtia, materialele plastice ş.a). Răspunsul e este şi el incorect, pentru că există si resurse primare, care nu rezultă din activitatea economică (de exemplu, potenţialul demografic); în plus, firmele nu produc în funcţie de nevoi, ci în funcţie de maximizarea profitului. 13. La o producţie de zero bucăţi: a) CT=CF; b) CT=CV; c) CF mai mic decât CV; d) CF=0; e) CF=CV. Răspuns corect a. Când o firmă nu produce, deci Q=0, ea trebuie să suporte costurile fixe, independente de producţie. Pe de altă parte, costurile variabile, care depind de producţie sunt zero. De aceea, costul total este egal cu cel fix. Celelalte variante, ca o consecinţă a ceea ce am afirmat mai înainte, nu sunt corecte.