Introducere

Înainte de a prezenta noțiunea și rolul acțiunii în anulare in dreptul european din

punctul meu de vedere este necesară o incursiune în ceea ce privește importanța, rolul și
atribuțiile Curții de Justiție Europene.

Sistemul instituțional al Uniunii Europene s-a constituit pe baza unor concepții și

metode necunoscute –atât pe plan național cât și internațional –până la crearea Comunităților
europene.1Unul dintre elementele care conferă caracter specific acestei entități internaționale
este chiar sistemul instituțional al Uniunii Europene.Instituțiile Uniunii Europene își
îndeplinesc atribuțiile în cadrul sistemului instituțional ,între ele realizându-se legături și
corelații atât în plan vertical cât și orizontal.Consiliul European,Consiliul,Comisia Europeana,
Parlamentul European-organele, oficiile sau agențiile Uniunii, în exercitarea competețelor
conferite de tratate, emit o multitudine de acte,cu caracter general sau individual.În cadrul
sistemului juridic european, asemeni oricărui sistem juridic, era necesară instituirea unui
mecanism jurisdicțional care să controleze legalitatea actelor emise, luându-se în considerarea
faptul că dreptul Uniunii Europene a fost creeat ca urmare a negocierilor guvernelor statelor
fondatoare și s-a dezvoltate ulterior în același spirit îmbogățindu-se prin contribuția statelor
care au aderat treptat la construcția europeană.Creatorii săi nu au dorit să supună deciziile
adoptate în cadrul comunitar controlului unei jurisdicții independente, dar, cu toate acestea își
doreau să poată supraveghea acțiunile instituțiilor comune al căror control ar fi putut să le
scape.Astfel au luat naștere două dorințe contradictorii care și-au pus amprenta asupra
contenciosului în anulare, mai ales asupra originii sale.Forma principală de realizare,acțiunea
în anulare a actelor structurilor europene, este strâns legată de trimiterea prejudicială în
aprecierea validității,cele două acțiuni îndeplinind obiective similare, respectiv stabilirea
legalității actelor unionale2.

Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene.Tratat, Ediția a II a revizuită ,ed.Lumina Lex,

București,2001

Mircea Duțu, Andrei Duțu, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul Juridic,București,2010

1
 Întinderea controlului CJUE în cadrul acestora determină în practică amploarea
princpiului separației puterilor între structurile politice și autoritatea jurisdicțională a Uniunii
Europene.

Acțiunile promovate în fața Curții de Justiție pot fi îndreptate fie împotriva Uniunii
Europene, în cazul în care acestea nu îndeplinesc dispozițiiliile tratatelor sau le îndeplinesc în
mod defectuos , fie împotriva statelor membre,în cazul în care acestea nu își îndeplinesc
obligațiile asumate prin tratate.

În acest sens împotriva instuțiilor Uniunii pot fi promovate:

 Acțiunea în anulare, atunci când instituțiile au îndeplinit în mod defectuos

dispozițiile tratatelor;

 Acțiunea în constatarea abținerii de a acționa, atunci când instituțiile nu au

acționat în vederea aplicării dispozițiilor tratatelor.

Acțiunea în anulare reprezintă unul din mijloacele jurisdicționale prin care sunt vizate
actele juridice ale instituțiilor Uniunii Europene.Acțiunea în anulare are un rol deosebit de
important în asigurarea ordinii de drept comunitar european.Reglementarea acțiunii în justiție
pornește de la premisa că instituțiile Uniunii exercită atribuțiile care le-au fost conferite prin
intermediul tratatelor, iar în baza acestor puteri, acestea ar putea întreprinde anumite acțiuni
prin care să-și depășească atribuțiile stabilite.Tocmai de aceea era necesar să se prevadă
anumite căi jurisdicționale prin care să se asigure exercitarea competențelor instituțiilor numai
în limitele stabilite de prevederile dreptului Uniunii Europene.

Importanța acesteia constă în faptul că acțiunea în anulare reprezintă calea de

asigurare a exercitării atribuțiilor instituțiilor Uniunii Europene în conformitate cu actele
normative fundamentale.Trebuie menționat faptul că această acțiune se inspiră din dreptul
francez, din acțiunea pentru exces de putere, dar că își găsește corespondent în mai toate
sistemele juridice ale statelor membre ale Uniunii Europene ,inclusiv în cel românesc, însă cu
evidente particularități datorate sistemului unional european.

2
 1.Acțiunea în anulare.Definiție și reglementare.

Acțiunea în anulare a unui act comunitar este acțiunea prin care se contestă legalitatea
unui act (regulament, directivă, decizie) care îndeplinește următoarele condiții: trebuie să fie
emis de o instituție comunitară , să se încadreze în categoria actelor susceptibile a fi atacate cu
acțiune în anulare, cu referire aici la actele adoptate în comun de Parlamentul European și de
Consiliul Uniunii Europene, actele proprii ale Consiliului,Comisiei,Băncii Central Europene
destinate a produce efecte față de terți și nu în ultimul rând să producă efecte juridice prin el
însuși.

Sediul materiei se află în art.263, 264 și 266 TFUE.Astfel potrivit art.263

TFUE:Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a
actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările
și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să
producă efecte juridice față de terți.Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor
organelor,oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți.

În acest scop, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate

de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru motive de
necompetență de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de încălcare a
tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora ori de abuz de putere.

În aceleași condiții,Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile

formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană ți de Comitetul Regiunilor,
care urmăresc salvagardarea prerogativelor acestora.

Orice persoană fizică sau juridică poate formula în condițiile prevăzute la primul ți al
doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct
și individual,precum ți împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun
măsuri de executare.

3
 Actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă
condiții și proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice
împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă efecte
juridice față de ele.

Acțiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni ,după
caz de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă , de la data
la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.

Art.263 TFUE sporește considerabil obiectul controlului de legalitate astfel primul

paragraf conferă Curții de Justiție competența de a controla legalitatea actelor legislative, a
actelor Consiliului ,ale Comisiei și ale BCE, altele decât recomandările și avizele, și a actelor
Parlamentului European, a Consiliului European, organelor ,oficiilor sau agențiilor Uniunii
destinate să producă efecte juridice față de terți.Al cincilea paragraf al aceluiași articol
prevede faptul că actele prin care sunt constituite organele, oficiile și agențiile UE pot să
stabilească condiții și proceduri speciale de exercitare a acțiunii în anulare împotriva acestora
de către persoanele fizice sau juridice față de care ele sunt destinate a produce efecte.De
asemenea actele emise de Consiliul European pot face obiectul acțiunii în anulare.Această
prevedere nu se regăsea în vechea reglementare a competenței CJUE (cu referire aici la
vechiul art.230 devenit art.263).Posibilitățile de acțiune a particularilor sunt lărgite, astfel
dacă în vechea reglementare nu puteau sesiza Curtea numai dacă actele respective îi
priveaudirect și individual, sub imperiul celui de-al patrulea paragraf al art.263 TFUE,ei pot
să acționeze în anulare și actele normative care îi privesc direct și care nu presupun măsuri de
executare, dispărând, deci, cerința de a-i privi în mod individual.

Art.264 arată că: În cazul în care acțiunea este întemeiată,Curtea de Justiție a Uniunii
Europene declară actul contestat nul și neavenit. Cu toate acestea ,Curtea indică, în cazul în
care consideră că este necesar,care sunt efectele actului anulat, care trebuie considerate ca
fiind irevocabile.Art.264 TFUE se referă la efectele irevocabile ale actului anulat acoperind
astfel ansamblul instrumentelor cu forță juridică obligatorie.

În sfârșit, prevederile art.266 stipulează în mod comun pentru acțiunea în anulare și cea în
constatarea abținerii de a acționa că: Instituția, organul, oficiul sau agenția emitentă a actului
anulat sau a cărei abținere a fost declarată contrară tratatelor este obligată să ia măsuri

4
impuse de executarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene.[...]Fiind o problemă de
ordine publică,acțiunea în anulare trebuie examinată din oficiu3.

2.Titualarii acțiunii în anulare și instituțiile reclamate.

În art.263 TFUE sunt prevăzute trei categorii de titular ai acțiunii în anulare a căror
calitate procesuală activă nu este recunoscută în același mod,respectiv: reclamanții
privilegiați,reclamanții semi-privilegiați și reclamanții de drept comun, în funcție de maniera
de manifestare a interesului de a acționa.În acest context,se impune a distinge între calitatea
de a acționa( care rezultă fie din calitatea cerută de lege ,în cazul acțiunilor rezervate anumitor
persoane,fie în cazul acțiunilor disponibile tuturor persoanelor interesate,din interesul de a
acționa)interesul de a acționa,cu referire aici la legătura dintre reclamant și ceea ce cere acesta
în fața justiției,în lipsa căreia acesta este lipsit de dreptul de acționa; și nu în ultimul rând de
capacitatea de a acționa, acea aptitudine de a exercita un drept.

Reclamanții privilegiați sunt :Parlamentul European,Consiliul, Comisia Europeană și statele

membre ale Uniunii și se remarcă prin aceea că sunt ținuți să demonstreze că au un interes
care să le justifice calitatea de a acționa în justiție.Aceștia pot ataca orice act susceptibil prin
natura sa de a face obiectul acțiunii în anulare ,în condițiile art.263 TFUE.

Reclamanții semi-privilegiați sunt considerați cei a căror acțiune în anulare este

admisibilă,dacă prin aceasta urmăresc salvgardarea prerogativelor lor.Din această categorie de
reclamanți fac parte: Curtea de Conturi ,Banca Centrală Europeană și Comitetul Regiunilor.

Reclamanții de drept comun cuprind categoria persoanelor fizice și persoanelor

juridice.Această categorie se numește și categoria particularilor ,iar în ceea ce îi privește
trebuie să facem o distincție după cum aceștia sunt destinatari sau nedestinatari ai actului

Mircea Duțu, Andrei Duțu, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul Juridic,București,2010,

pag.352

5
atacat4.Conform art.263 TFUE ,orice persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune în
anulare numai împotriva actelor a căror destinatar este sau care o privesc direct și
individual,precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun
măsuri de executare.Particularul destinatar ala actului se află în aceeași situație cu cea a
reclamantului privilegiat,trebuind în plus să-și demonstreze interesul de a acționa.Persoana
fizică sau juridică nedestinatară a actului trebuie să demonstreze că acesta o privește direct și
individual pentru a putea intenta o acțiune în anulare.În jurisprudența CJUE s-a statuat că
pentru a-l privi direct,un particular nedestinatar, un act al structurilor Uniunii trebuie să
producă direct efecte asupra situației juridice a interesatului.Pentru a stabili o afectare directă
sunt necesare îndeplinirea a două criteria: faptul că actul în cauză produce efecte directe
asupra situației juridice a particularului și că actul respectiv nu lasă nici o putere de apreciere
destinatarilor săi însărcinați cu aplicarea sa.

Acțiunea în anulare poate fi îndreptată împotriva instituțiilor care au adoptat actele

normative vizate acestea fiind: Comisia, Parlamentul European,Consiliul,Consiliul de
administrație al Băncii Europene de Investiții, Banca Centrală Europeană,Curtea de
Conturi.Prin adoptarea Tratatului de la Lisabona s-a extins sfera instituțiilor comunitare ce pot
fi reclamate,recursul putând fi promovat ți împotriva organelor,oficiilor sau agențiilor Uniunii
destinate să producă efecte juridice față de terți ,precum și împotriva Comitetului Regiunilor.

Conform art.335 TFUE Uniunea poate să stea în justiție în acest scop fiind reprezentată de
Comisie.Celelalte instituții pot să stea în justiție în cazul în care se contestă actele juridice
adoptate de acestea5.

3.Termene

Mircea Duțu, Andrei Duțu, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul Juridic,București,2010,

pag.360

Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene.Tratat, Ediția a II a revizuită ,ed.Lumina Lex,

București,2001 pag.283

6
 În conformitate cu jurisprudența,termenul este o condiție de admisibilitate de ordine
public a acțiunii, pe care jurisdicția unională este obligată să o verifice din oficiu și să o
respecte.

Potrivit art.263 TFUE,acțiunile în anulare trebuie să fie formulate într-un termen de două luni,
socotit după caz de la publicarea actului( dacă actul este de aplicabilitate general), de la
notificarea sa reclamantului (dacă este un act individual), sau în afara acestor situații, de la
data la care reclamantul a luat la cunoștință de actul respectiv.Din redactarea textului
legislative putem trage concluzia,că cel din rumă criteriu ,cel al datei de când a fost cunoscut
actul,ca punct de curgere a termenului,este subsidiary în raport cu celelalte două ,a publicării
sau notificării sale.În această privință,judecătorul de la Luxembourg a statuat în mod constant
că termenele regulamentelor de procedură ale Curții și Tribunalului privind un act al unei
instituții începe să curgă de la publicarea sa și se socotește începând de la sfârșitul celei de-a
14 zi următoare datei publicării actului în Jurnalul Oficial al UE și că la fel ca termenul
prevăzut în art.263 TFUE este mărit în funcție de distanță.6

În jurisprudență s-a statuat că în lipsa publicării sau notificării celui care are cunoștință de
existența unui act care îl privește îi revine să solicite textul integral într-un termen rezonabil,
dar că , sub această rezervă ,termenul de acțiune nu ar începe să curgă decât din momentul în
care terțul vizat are o cunoaștere exactă a conținutului și motivelor actului în cauză,astfel încât
să poată să-și exercite dreptul la acțiune7.Astfel operatorilor economici le revine obligația să
urmărească apariția cotidiană a JOUE și să accesezesite-ul Comisiei spre a lua la cunoștință
,pe baza informațiilor publicate ,de deciziile adoptate de instituțiile în cauză.

Părții care se prevalează de tardivitatea unei cereri,față de termenele fixate,îi revine sarcina de
a face proba datei la care decizia a fost notificată. Totuși atunci când o dispoziție a unui
regulament este modificată ,termenul de acțiune începe din nou să curgă , nu numai împotriva

Mircea Duțu, Andrei Duțu, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul Juridic,București,2010,

pag.366

Mircea Duțu, Andrei Duțu, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul Juridic,București,2010,

pag.367 apud CJCE ,13 iulie 1966 cauza Grundig

7
acestei disoziții ci și contra tuturor celor care,chiar nemodificate ,formează cu ea un
ansamblu.

4.Motivele care pot fi invocate în acțiunea în anulare

Textul art.263 TFUE prevede patru motive de anulare ale actului care pot fi invocate
în fața jurisdicțiilor comunitare.

Primul motiv este necompetența instituției ,organelor,oficiilor sau agențiilor de a adopta

actul atacat.Acesta reprezintă un motiv de ordine public care trebuie ridicat din oficiu de
judecătorul comunitar,chiar dacă nici una din părți nu îl invocă.

Al doilea motiv este încălcarea unor norme fundamentale de procedură sau violarea normelor
substanțiale.Jurisdicțiile unionale pot examina din oficiu asemea cazuri și în special atunci
când este vorba de nerespectarea garanțiilor procedurale conferite de ordinea juridică a UE
sau de absența motivării actului.Deoarece noțiunile de norme fundamentale de procedură sau
forme substanțiale nu au fost definite în ceea ce privește conținutul lor, acestea au fost
interpretate ca fiind acele formalități care trebuie respectate și a căror importanță derivă din
faptul că actul în lipsa respectării lor ar putea fi anulat.De exemplu a fost considerată o violare
a formelor substanțiale,nerespectarea dispozițiilor unui regulament interior al Consiliului
relative la condițiile în care se poate recurge la votul scris. 8În jurisprudența comunitară,s-a
afirmat existența a trei mari categorii de forme substanțiale a căror nerespectare poate fi
invocată pentru anularea unui act unional respective:garanțiile de procedură,respectarea
formalităților care garantează drepturile interesaților și obligația de motivare.

Al doilea și al treilea motiv ar fi încălcarea tratatelor UE sau a oricărei norme de drept

privind aplicarea acestora precum și a jurisprudenței, a dreptului derivat, a principiilor
generale recunoscute de jurisprudența comunitară respectiv: dreptul la apărare, securitate
juridică,principiul proporționalității,principiul neretroactivității,principiul încrederii legitime
și principiul legalității, precum și a tuturor acordurilor internaționale cu efect direct, reprezintă
un treilea motiv de anulare a unui act comunitar.Jurisprudența comunitară își exercită

Mircea Duțu, Andrei Duțu, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul Juridic,București,2010,

pag.369

8
controlul său de legalitate în trei direcții:eroarea de drept , perccepută ca o eroare asupra
câmpului de aplicare a normei sau ca interpretarea greșită a normelor aplicabile, eroarea de
fapt ,cea asupra materialității faptelor și încadrarea juridică necorespunzătoare a faptelor.

Abuzul de putere este al patrulea motiv de anulare.Preluat din dreptul francez,principiul

anulării actului pentru abuz de putere are aplicare în orice situație în care s-a adoptat un act
juridic prin folosirea competențelor conferite prin lege într-un alt scop decât cel prevăzut de
acesta.Acțiunea vizează urmărirea unui scop diferit de cel prevăzut prin dispozițiile legale,
excepție făcând în acest caz situația în care autoritatea emitentă are posibilitatea de a alege
între prevederile prevăzute în tratate;neaplicarea corectă a normelor de procedură specifice și
urmărirea de mobiluri inacceptabile.9

5.Efectele acțiunii în anulare și executarea hotărârii în anulare .

Dacă acțiunea în anulare este considerată ca întemeiată, este admisă și jurisdicția UE

declară actul contestat nul și neavenit, conf.264 TFUE.O hotarâre trece sub puterea de lucru
judecat atunci cand a devenit definitvă ,adică în cazul în care nu mai poate fi atacată cu
recurs.În privința deciziilor Tribunalului UE ,acestea au forță executorie de la pronunțarea
lor ,dar devin definitive numai la trecerea termenului de recurs.Hotărârile CJUE au o putere
de lucru judecat de la pronunțarea lor.

Nicoleta Diaconu, Dreptul Uniunii Europene.Tratat, Ediția a II a revizuită ,ed.Lumina Lex,

București,2001 pag.285

9
 O hotărâre prin care judecătorul UE anulează o decizie a unei entități unionale nu are
numai autoritate relativă de lucru judecat ,constituind astfel un obstacol la introducerea unei
noi acțiuni,având același obiect ,opunând aceleați părți și fondate pe aceeați cauză.Anularea
retroactivă pe care o pronunță are un efect erga omnes, pentru toți justițiabilii,care îi conferă
autoritate absolută de lucru judecat ,astfel aceasta nu mai poate fi supusă judecății încă o
dată.Această putere de lucru judecat este de ordine publică și trebuie ridicată din oficiu de
către judecător.

În concluzie autoritatea unei hotărâri de respingere este relativă,limitată la motivele

care nu au fost înlăturate, ceea ce înseamnă că mai există posibilitatea valorificării altor
motive împotriva actului comunitar respective dar în cadrul altei proceduri.

În ceea ce privește efectele anulării se impune a se face distincția între situația

anulării actelor cu aplicabilitate generală și respectiv a celor cu caracter individual.Astfel
hotărârile de anulare a unor acte cu aplicabilitate general au un efect erga omnes, pe când o
hotarâre de anulare a unui act cu caracter individual produce efecte numai față de părțile
litigiului și persoanele direct afectate de actul anulat.

Hotărârea de anulare are o aplicare retroactivă ,actul fiind considerat că nu a existat

niciodată.Însă de la principiul retroactivității sunt admise patru excepții.Prima excepție este
cuprinsă în art.264 TFUE și privește situația în care :Curtea indică ,în cazul în care consider
necesar care sunt efectele regulamentului anulat ce trebuie considerate ca fiind irevocabile.

O a doua excepție este constituită de situațiile în care CJUE decide menșinerea validității
operațiuniloe îndeplinite până la pronunțarea hotărârii.A treia excepție intervine atunci când
CJUE a decis menținerea efectelor provizorii ale textului anulat până la adoptarea unui text ,
regulă instituită printr-o hotărâre din 7 iulie 1992 conform căreia anularea unei directive ar fi
fost de natură să prejudicieze exercițiul unui drept decurgând din Tratat, respectiv dreptul de a
călători al studenților , în vederea formării profesionale.Astfel în cazul sus menționat Curtea a
statuat menținerea efectelor ce reies din directiva anulată până când aceasta va fi înlocuită cu
altă directivă.

Cea de-a patra excepție, este adoptată în lumina faptului că CJUE nu este competentă să se
pronunțe asupra situației măsurilor naționale de executare adoptate în aplicarea actului UE
anulat, dar că măsurile comunitare care asigură menținerea respectivelor măsuri naționale de

10
executare ,pentru perioada anterioară pronunțării hotărârii de anulare pot sa nu fie contrare
fostului art.233TCE10.

Judecătorul comunitar nu este abilitat să adreseze ordine instutuțiilor comunitare, de

aceea el poate doar să trimită hotărârea de anulare a actului instituției care l-a emis.Astfel
instituției căreia i s-a anulat actul îi revine sarcina de a determina și de a lua toate măsurile
necesare pentru a executa hotărâre în anulare.

Entității unionale căreia i s-a anulat un act îi revin o serie de obligații.Ca obligație
pozitivă, aceasta este ținută să adopte, într-un termen rezonabil un act conform hotărârii
pentru a înlocui actul anulat. Datorită procedurilor anevoioase, termenul așa-zis rezonabil este
de obicei foarte lung.

Un alt tip de acțiune în anulare este cel al acțiunii în anulare a sancțiunilor aplicate în
baza actelor instituțiilor UE.Pentru a permite controlul jurisdicțional al puterii sancționatorii
al instituțiilor Uniunii art.261 TFU a instituit o acțiune special care poate fi exercitată
împotriva actelor comunitare prin care se stabilesc sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor
lor.Astfel ,în conformitate cu textul comunitar respectiv Regulamentele adoptate de Consiliu
și cele adoptate în comun de Parlamentul European și de Consiliu în conforrmitate cu
dispozițiile tratatelor pot să confere Curții de Justiție a Uniunii Europene competența de fond
în ceea ce privește sancțiunile prevăzute de aceste regulamente.Este genul de acțiune în
anulare a actului prin care o institutie comunitară a aplicat o sancțiune particularilor și care
atrage competența de soluționare pe fond a CJUE și a Tribunalului UE.

Bibliografie

 Diaconu Nicoleta, Dreptul Uniunii Europene.Tratat, Ediția a II a revizuită,

ed.Lumina Lex, București,2001 pag.285
10

Mircea Duțu, Andrei Duțu, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul Juridic,București,2010,

pag.371

11
  Duțu Mihai, Duțu Andrei, Dreptul Contenciosului European,ed.Universul
Juridic,București,2010

 Duculescu Victor, Dreptul integrării europene.Tratat elementar,ed.Lumina

Lex,2002

 Fabian Gyula,Drept instituțional comunitar, ed.Hamangiu, 2010

 Fuerea Augustin,Dreptul Uniunii Europene.Note de curs,2011

 Manolache Octavian, Tratat de drept comunitar.Ediția a 5a,ed.C.H.Beck,2006

 Vătăman Dan, Drept comunitar European, ed.Universul Juridic, București, 2001

12