Numarul 8/2013

Aparitia pe luna august a.c. a revistei se remarca prin includerea mai multor articole cu
caracter de studiu. Temele abordate in acest context sunt diverse, pe masura rubricilor
consacrate ale sumarului. Remarcam, dintre acestea, urmatoarele: ●organisme cu atributii in
domeniul protectiei muncii; ●progresul tehnologic si piata fortei de munca; ●mentoratul
antreprenorial; ●evaluarea performantelor angajatilor.

Revista mai propune, de asemenea, si alte rubrici cu caracter informativ. Bunaoara, rubrica
Actualitatea prezinta actiunile guvernamentale initiate in domeniul economic si social in timp
ce Legislatia Muncii include “legislatie actualizata si sistematizata in sfera relatiilor de
munca”.
Sumar:
Actualitatea
● Actiuni în domeniul economic si social
● Sistemul privat de pensii
Protectia muncii
● Organisme cu atributii în domeniul protectiei muncii (Florin Pasa)
Piata muncii
● Progresul tehnologic si piata fortei de munca (Gh. Barbu Petrescu)
● Formare - perfectionare - reconversie
● Mentoratul antreprenorial (Ioan Beudean)
Gestiunea resurselor de munca

● Evaluarea performantelor angajatilor (Iulian Popescu)

Legislatia muncii
● Legislatie actualizata si sistematizata
– Acte normative privind legislatia muncii, sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari
sociale (Liliana Bolan)
Consultanta
● Consultanta dreptul muncii (Mariana Costea)
Calitatea vietii
● Educatia în Adevar si Fericire (Constantin Popescu)

Mentoratul antreprenorial

● Text partial ●

(Articolul poate fi citit in intregime in paginile revistei)

 MENTORATUL ANTREPRENORIAL – FORMĂ DE
SPRIJIN A DEZVOLTĂRII PROFESIONALE
ŞI PERSONALE
Studiu prezentat la Conferinţa finală
”Regions for Jobs’, (CCIA-BN şi Mesogeiako Symvouleftiko
Systema – Grecia, 2013)
Publ. Tribuna economica Bucureşti - Rev. Raporturi de muncă 8/2013

Abstract: Viaţa unui antreprenor este o continuă confruntare cu

„probleme”, care constituie deopotrivă obstacole practice şi cognitive,
mereu diferite . Rezolvarea lor nu cere doar cunoştinţe teoretice sau efort
de voinţă ci mai ales formarea unor deprinderi, care, în timp, se constituie
într-un bagaj personal , numit „experienţă”. Acesta conţine un melanj
format din informaţii şi principii teoretice dar mai ales din abilităţi
practice . Când va ajunge să-şi cunoască valenţele personale, antreprenorul
va încerca să şi le valorifice, dar va ieşi mult mai rapid şi mai eficient din
zona orizontului său limitat dacă va apela la un ”mentor”.
Cuvinte cheie : antreprenor, risc economic, mentorat,
1. Ce este antreprenorul ?
Definirea antreprenorului a fost realizată mereu din perspectiva
mutaţiilor socio-economice permanente care au traversat statele lumii şi
funcţionarea societăţii. De aceea, există o mare diversitate de accepţiuni ale
termenului, la fel ca şi cele care privesc întreprinderea economică.
Un antreprenor este o persoană care se angajează în efortul ce
urmăreşte transformarea ideilor de afaceri şi inovaţiei în bunuri economice.
Deducem din această formulare că « antreprenoriatul » este acea acţiune
umană care vizează crearea de bogăţie.
De o manieră generală, un antreprenor este considerat mai ales un
realizator de proiecte economice , o persoană pragmatică, capabilă să
identifice soluţii concrete, care să conducă la satisfacerea unor nevoi
sociale.
Intr-o lucrare editată sub egida OCDE , activitatea antreprenorială
este definită ca « o acţiune umană dinamică, ce vizează generarea de
valoare, prin crearea sau expansiunea activităţilor economice şi prin
identificarea şi exploatarea unor noi produse, procese sau pieţe » (Nadim,
2007).
Literatura economică propagă două abordări ale antreprenorului :
una descriptivă şi o alta comportamentală (clasificare « după trăsături » şi
respectiv « după fapte »). Schumpeter (1935) îi atribuie antreprenorului cel
puţin cinci funcţiuni importante în economia capitalistă :
- fabricarea de produse noi
- introducerea şi aplicarea unor tehnologii inovante
- identificarea de noi pieţe de desfacere
- descoperirea unor resurse noi de materii prime
- implementarea unor soluţii organizatorice moderne.
S-a conturat în timp o adevărată ideologie a antreprenorului , care se
bazează pe ideea că funcţionarea economiei de piaţă este mai ales rezultatul
iniţiativelor individuale, ale căror exponenţi de bază sunt antreprenorii.
2. De la idealizarea, la negarea antreprenorului
La începuturile economiei moderne, aceasta a fost dominată de
antreprenorii individuali. Teoria economică a idilizat antreprenorul creând
un personaj idealizat pentru a explica de o manieră generală funcţionarea
economiei de piaţă. Odată cu apariţia şi dezvoltarea marilor concentrări
economice, au existat mulţi autori care au prezis scăderea rolului
antreprenorului, în favoarea altor exponenţi ai marilor organizaţii economice
, devenite noile motoare ale puterii industriale. Marile companii au impus o
viziune “managerială” în detrimentul celei « antreprenoriale ».
Economistul şi sociologul american J.K. Galbraith (1969) aprecia că
« numai marile întreprinderi vor putea reuni capitalurile necesare şi vor
putea mobiliza competenţele umane pretinse de logica unei înalte
productivităţi ». Autorul insistă pe noţiunea de « putere economică » ,
afirmând că talia mare a întreprinderii este singura care poate atenua sau
elimina riscul , iar în interiorul unei asemenea întreprinderi se transferă
puterea de la proprietari la un grup de manageri . Organizaţia economică
mare este considerată de fapt o « tehnostructură » , iar implicarea în
conducere a managerilor săi diferă foarte mult de cea a antreprenorului
clasic. Se părea, potrivit acestor aserţiuni, că marea economie industrială a
exclus temporar antreprenorul, înlocuindu-l cu echipa managerială . Există
însă şi abordări diferite, care consideră eronată această aserţiune şi care
asimilează şi identifică managerul cu antreprenorul, vâzând în structurile
manageriale forme de antreprenoriat colectiv. (Marshal, 1971). Credem că
aceste abordări sunt verosimile. Activitatea antreprenorială nu ţine de
statutul persoanei într-o companie ci de preocupările şi rolul acesteia .
Antreprenorul este cel care favorizează emergenţa şi dezvoltarea noilor
posibilităţi, încă necunoscute în dezvoltarea economică (Liouville,2007) .
Evoluţiile economice ulterioare anilor 70 ai sec XX , mai ales cele
de după primul şoc petrolier din 1973 au demonstrat că şi marile edificii şi
conglomerate economice sunt vulneranbile , ajungându-se din nou la
recunoaşterea rolului foarte important în economie a întreprinderilor mici şi
mijlocii şi implicit a funcţiei antreprenoriale. Creşterea în ultimii ani a
numărului întreprinderilor mici şi mijlocii s-a afirmat ca un fenomen
universal . Întreprinderea mică şi mijlocie s-a impus ca o instituţie care a
redobândit o notorietate considerabilă (Julien, 1996), iar antreprenorul a
redevenit un animator important al sferelor economice şi sociale, în noul
context al globalizării, regăsindu-şi legitimitatea. Pentru A. Giddens, (1994)
societatea capitalistă actuală este în mod definitoriu , prin esenţa sa, una
antreprenorială.
2. Deprinderea abilităţilor şi cultura antreprenorială
Antreprenoriatul nu reprezintă doar acţiunea de valorificare a unor
calităţi umane înnăscute. Cunoştinţele şi abilităţile necesare exercitării
activităţilor antreprenoriale se dobândesc prin diferite forme de învăţare,
nici una dintre acestea nefiind infailibilă. Învăţarea economiei are un dublu
efect asupra oamenilor implicaţi, atât informativ cât şi formativ. Literatura
ştiinţifică a dezvoltat o teorie a antreprenorului pentru a explica rolul acestui
pion esenţial în mersul economiei. « Fără o teorie a antreprenorului, ar fi
imposibil de furnizat o imagine completă asupra mecanismelor care
guvernează dinamica şi ciclul afacerilor. » (Casson, 1991).
Nu există o singură şcoala de antreprenori, cunoştinţele specifice
necesare exerciţiului economic practic fiind dispersate în diverse
specializări şi forme de învăţare. Cultura antreprenorială are propriul sistem
de valori care ghidează mai mult sau mai puţin comportamentul indivizilor
şi instituţiilor spre deziderate de genul : a şti ce să faci, a şti cum să fii, a şti
cum să faci !
Ca şi conceptul de cultură în general , şi cultura antreprenorială este
greu de definit. După Edgar Schein (1993) , elementele de bază ale culturii
antreprenoriale sunt valorile, prezumţiile şi paradigmele. Valorile asumate
sunt cele care duc la un anumit comportament ; ele devin prezumţii pe
măsură ce se constată că respectivul comportament reprezintă o soluţie
corectă la o problemă economică dată. Paradigmele reprezintă deja modele
coerente intrate în conştiinţa publică.
Cultura antreprenorială se constituie din calităţi , atitudini şi
competenţe care exprimă voinţa de a întreprinde ceva concret şi a se angaja
cu seriozitate într-un anumit proiect economic. De asemenea, ea
promovează :
- dorinţa de implicare personală
- asumarea responsabilităţii
- preţuirea şi încurajarea libertăţii de acţiune
 - acceptarea efortului
- dorinţa de a reuşi, perseverenţa
- munca în echipă şi spiritul de colaborare.
Activitatea de antreprenoriat trebuie să răspundă unor postulate ,
acestea constituindu-se în domenii pe care antreprenorii trebuie să le înveţe,
să le stăpânească şi să fie capabili să le coordoneze :
- să perceapă şi să recunoască oportunităţile care apar ;
- să poată aprecia corect oamenii, abilităţile acestora şi diferenţele
dintre indivizi ;
- să se raporteze echilibrat la riscul economic ;
- să poată iniţia şi coordona activităţi inovativc în întreprindere.
Dar, este evident că în lumea antreprenorială română există
numeroşi indivizi (pe care-i numim diletanţi) care au puţine conexiuni cu
postulatele de mai sus. Şi totuşi.... ei există şi câştigă, deseori nesperat de
mult.
3. Dilema antreprenorului « diletant »
Antreprenorul diletant nu are o calificare formală. El există în spaţiul
economic al fiecărei ţări într-o zonă mai largă sau mai restrânsă. În
economia română densitatea antreprenorilor diletanţi e considerabilă. Nu
vorbim despre acest tip de antreprenor neapărat cu desconsiderare, poate
doar cu nedumerire, în legătură cu anvergura economică la care au ajuns
foarte mulţi dintre ei. Antreprenorul diletant nu deţine, de cele mai multe
ori, nici o abilitare profesională adecvată proiectului pe care-l dezvoltă, dar
are o perseverenţă şi o dorinţă de câştig care înving handicapul profesional
şi educaţional. El şi-a dezvoltat cu timpul unele atribute minimale şi a
învăţat în ultimii ani să utilizeze competenţele altora. Diletantul este de fapt
un amator, la superlativ.
Antreprenorul diletant manifestă disponibilitate pentru efort minimal
şi doar în domeniile care produc câştiguri imediate şi cât mai sigure. El
practică un “marketing” intuitiv , dublat de o falsă logică “profesionistă”.
Diletanţii îşi amplifică mult succesul dacă-şi asociază oportunismul,
această ultimă trăsătură fiindu-le definitorie, ca şi refuzul de a-şi recunoaşte
şi accepta limitele. Existenţa în economie, mai ales în zona schimbului, a
unor segmente de o mare simplitate, unde exerciţiul practic este elementar,
dublată de şansa unor câştiguri facile , încurajează mult diletantismul şi
suficienţa , până la a le transforma în fenomene de masă. Această realitate
evidentă în România a deviat o parte a tineretului de la obiectivul învăţării,
făcându-i pe tineri să aprecieze că şcoala nu dă neapărat şanse .
Dacă în domeniile strict legate de comerţ sau în afaceri iniţial
mărunte, derulate cu banii proprii, diletantismul antreprenorial a produs
efecte tolerabile, el s-a dovedit de-a dreptul fatal pentru ţară atunci când s-a
manifestat în afaceri importante, ajungându-se la distrugerea unor ramuri
economice întregi. Implicarea acestei categorii de antreprenori în marea
industrie n-a dat nici o şansă de supravieţuire nici chiar segmentelor de
avangardă ale economiei (şi au existat foarte multe astfel de domenii).
Mai ales , că procesul descris a fost dublat de corupţie, evaziune
fiscală şi de o tacită “încurajare”, prin inacţiune, din partea statului.
Iată de ce , formarea unei veritabile culturi antreprenoriale trebuie să
constituie în România un obiectiv naţional. Acest lucru necesită activarea
tuturor formelor de învăţare adecvate diferitelor categorii de antreprenori,
atât celor începători cât şi celor în exerciţiu. O modalitate extrem de
eficientă şi operativă, cu rezultate rapide, o poate constitui mentoratul. Ea
se adresează tuturor categoriilor de vârstă, bazându-se pe ideea că învăţarea
trebuie derulată continuu şi că “a învăţa să înveţi” este una din competenţele
cheie pentru învăţarea pe tot parcursul vieţii (Recomandarea Consiliului şi
Parlamentului Europei, 2006). Mentoratul asigură acest deziderat.

4. Mentoratul “de business” , transfer de expertiză

Mentoratul este o modalitate de învăţare şi formare prin care, o
persoană cu experienţă , numită mentor, sprijină una sau mai multe
persoane să parcurgă un proces de tranziție, pentru a face față unor situații
noi, sau pentru a parcurge o schimbare majoră în circumstanțele personale,
în carieră sau în dezvoltarea personală. Mentoratul, deşi are scopuri similare
educaţiei clasice, se derulează totuşi după reguli aparte, fiind mai mult
decât un simplu transfer de cunoştinţe.
Prin activităţile de mentorat, procesul de transmitere, de predare a
diferitelor cunoştinţe şi abilităţi se desfăşoară interactiv, între un om
experimentat şi un altul sau un grup, doritor de iniţiere ori dezvoltare.
Dicționarul Webster definește mentorul ca pe “ o persoană de la care
aștepți sfaturi înțelepte și îndrumare.”
Mentoratul antreprenorial sau „de business”este un concept extrem
de vechi, dar care primeşte mereu noi sensuri şi-şi adaugă noi valenţe şi
particularităţi.
Prin această categorie de mentorat, “învăţăceii” beneficiază de experienţa,
cunoştintele şi sfaturile unui om experimentat, care pot fi elemente extrem
de importante pentru o persoană ce se află la început de carieră şi care
doreşte să creeze o întreprindere nouă ori să progreseze într-o afacere
existentă.
a) Etapele mentoratului “de business”
Există multe modalităţi de structurare a acestor etape.
Primul lucru în demersul de care vorbim este alegerea unui mentor.
Alegerea corectă a unui mentor de business poate face adesea diferenţa
între o carieră reuşită şi una sortită eşecului. În general, mentorul şi
învăţăcelul trebuie să facă parte „din aceeaşi lume”, să aibă anticipat unele
similitudini de gândire şi afinităţi, diferenţa esenţială fiind experienţa.
Un mentor bun se află deseori în postul sau în postura în care tinerii
doresc să ajungă. Acest lucru va motiva învăţăcelul , îi va da încredere şi va
căuta să construiască o bună relaţie cu cel care îi împartăşeşte lecţii de
carieră, fără a se considera lezat dacă va fi criticat într-un mod constructiv.
După demararea relaţiei mentorale se parcurg următoarele etape
mari:
I. Determinarea cât mai riguroasă a capacităţilor învăţăcelului,
a aşteptărilor sale, estimarea şanselor lui de succes în raport cu ceea ce-şi
propune . Mentorul trebuie să ştie cu cine va lucra şi să evalueze discret
aceste elemente. Comunicarea aşteptărilor reciproce şi punerea de acord
asupra unor proceduri de lucru constituie de asemenea elemente de primă
importanţă. În funcţie de rezultatul primei diagnoze asupra învăţăcelului,
mentorul va decide orientarea acestuia spre domeniul unei afaceri adecvată
abilităţilor personale, educaţiei, pasiunilor şi mijloacelor materiale de care
acesta dispune.
Cunoaşterea detaliată a învăţăcelului va ajuta mentorul în activitatea
sa viitoare deoarece există o mare varietate a oamenilor dispuşi să înveţe :
Majoritatea învăţăceilor tineri îşi doresc o integrare în activităţi
economice , dar etapizat, în funcţie de situaţia lor particulară:
• unii, după încă un ciclu de instruire şcolară superioară – aceştia
doresc mai degrabă un mentorat educaţional
• alţii , imediat ce posibilităţile financiare le-ar permite – ar dori un
mentorat antreprenorial
• o a treia categorie îşi doresc încadrarea în muncă în calitate de
salariaţi
• în fine, un segment foarte îngust,de indivizi needificaţi, nu dovedesc
mare interes pentru mentoring
Învăţăceii oscilează în atitudinea lor faţă de mentor pe o scală foarte
largă mergând de la neîncredere sau dezinteres până la convingerea şi chiar
pretenţia ca mentorul să le rezolve toate problemele.
În faţa acestei realităţi, mentorul are rolul de a corija ambele tipuri
de atitudini şi de a stabili un echilibru, bazat pe un sentiment de încredere
reciprocă.
Unii discipoli îşi aleg un mentor în funcţie de capabilitatea acestuia
de a fi „deschizător de uşi”. Acest lucru nu este neglijabil, dar nu este nici
de recomandat ca scop în sine. Tinerii antreprenori „în devenire” trebuie să
înţeleagă că mentorul se va implica într-o relatie de mentorat cu ei dacă va
simţi că poate contribui cu adevărat la dezvoltarea lor profesională şi
personală.
 II. Diagnoza firmei sau afacerii. Această etapă este necesară
mai ales mentorului pentru a se pune la curent cu specificităţile activităţilor
economice. Orice organizaţie economică, indiferent de dimensiuni este un
organism viu şi el poate fi “făcut bine”, adică poate fi pus pe picioare numai
dacă “diagnoza” se face dintr-o perspectiva generală , obiectivă şi
profesionalizată.
Mentoringul presupune, asadar, o metapoziţionare, descoperirea
problemelor importante ale afacerii , urmată de abordarea acestora la toate
nivelurile şi din toate unghiurile.
III. Stabilirea şi implementarea măsurilor propriu – zise. Acesta
este etapa activă de conlucrare efectivă între mentor şi învăţăcel.
 Mentorul trebuie să aibă abilitatea de a-l încuraja pe discipol şi a-l
determina să-şi învingă pasivitatea, ancorându-se într-un proiect individual
sau colectiv spre a ajunge la un anumit prag de performanţă.
 În cadrul relaţiei stabilite, mentorul poate indeplini mai multe roluri,
de la cel de ghid în afacerea demarată (care este si cel mai des întâlnit) la cel
de coach, consultant, trainer, resursă ori factor de presiune când este nevoie
de menţinerea fermă pe drumul către un anumit obiectiv economic.
 Mentorul îi va arăta ucenicului său ce înseamnă un mod organizat de
gândire, cum să-şi structureze afacerea proprie, pe baza unui mecanism pe
care un tânăr antreprenor şi-l poate însuşi şi aplica
 Mentorul se va axa pe oferirea unor soluţii concrete la probleme
practice legate de organizarea şi funcţionarea entităţii economice:
autorizare, dotare-investiţii, finanţare, resurse umane, management,
fiscalizare, sisteme de evidenţă şi raportare financiară, structurare, logistică,
piaţă etc.

Paleta beneficiilor !
Cunosti se
nte noi es chi
Uş id

Oameni noi Experienţe

ţi Solu
ită ţii pr
il a ctice
Ab
Mentoratul poate oferi beneficii importante

Beneficiile mentoratului
 b) Căile de comunicare dintre mentor şi discipol
Cea mai eficientă cale de comunicare dintre cei doi parteneri este
întâlnirea directă. Pentru a-i spori rolul şi eficacitatea , aceasta trebuie programată.
Pentru operativitate, sunt utile şi căile tradiţionale de informare (telefon, fax, mail
etc.)
În domeniile legate de business, transmiterea de cărţi, studii, materiale cu
caracter ştiinţific sau legislativ, proiecte, sunt de asemenea mijloace comune de
informare.

Secretele unei relaţii de mentorat reuşite

• Mentoratul se bazează în primul rând pe un raport de încredere între

indivizi
• Mentorul trebuie să aibă într-adevăr ce oferi în domeniul respectiv
• Relaţia să se bazeze pe un acord comun, cu obiective simple, realiste,
cuantificabile
• Întâlnirile sau dialogul să se deruleze cu regularitate, fiind urmate de
bilanţ periodic
• Păstrarea confidenţialităţii, condiţie a încrederii
• Respectarea unui cod de deontologie mentorală

Concluzii
• Prin această scurtă expunere am dorit să arăt că activitatea de mentorat
se realizează punând în centrul atenţiei “ucenicul” sau “învăţăcelul” .
• Dacă aceasta este fundamentată pe observare atentă, experimentare,
diagnosticare şi decizie, poate contribui decisiv la succesul pe care
acesta îl va avea în parcursul carierei sale, dar şi mai departe în viaţă
• Dacă ţara noastră îşi asumă obiectivul refacerii economiei, atunci trebuie
să găsească şi să aplice modalităţi diferite de atingere a acestuia.
Extinderea mentoring-ului în Romania poate facilita o dezvoltare a
mediului de afaceri. Pentru a iniţia şi conduce eficient o afacere nu este
suficient să dispui de capital, calitatea factorului uman fiind esenţială !
• O ţară cu mentori de business mulţi şi valoroşi, cu echipe de antreprenori
şi cu manageri deschisi la invăţare, poate deveni capabilă sa ridice nivelul
economic al clasei mijlocii.
Tinerii antreprenori trebuie să înţeleagă......
• Că procesul de învăţare trebuie să fie continuu şi adecvat preocupărilor
• Că erudiţia se dobândeşte prin studiu , dar maturitatea doar printr-o sumă
de experienţe trăite
• Că apelul la experienţa şi maturitatea unui mentor poate fi oricând o mină
de aur
• Că banii nu înseamnă întotdeauna şi succes
• Că afacerile fără respectarea eticii sunt vulnerabile şi predispuse
surpării !
CASSON, M. (1991), L'entrepreneur, Editions Economica, Paris
GALBRAITH, J.-K. (1969), Le nouvel état industriel, Gallimard, Paris (première
édition anglaise intitulée "The New Industrial State" : 1967)
GIDDENS A.- Les conséquences de la modernité, L’Harmattan, Paris, 1994
JULIEN, P.-A., MARCHESNAY, M. (1996), L'entrepreneuriat, Edition
Economica, Paris.
Liouville Jacques – La fonction d entrepreneur – Schumpeter revisite -
http://www.strategie-aims.com
MARSHALL, A. (1971), Principes d'économie politique, Tome I, Gordon et
Breach, Paris
NADIM AHMAD et ANDERS HOFFMAN. - A Framework for Addressing and
Measuring Entrepreneurship Lien externe, Ouvre dans une nouvelle fenêtre (Paris
: OCDE, 2007).
SCHEIN EDGAR - Organizational Culture and Leadership, 1993
SCHUMPETER, J. (1935), Théorie de l'évolution économique, Edition Dalloz,
Paris (première édition anglaise intitulée "The Theory of Economic Development" :
1911)