Vous êtes sur la page 1sur 4

REGULAMENT CONCURS JUDEȚEAN:

“PRIETENII NATURII SE NUMESC ECOLOGIȘTI”


DIN CADRUL PROIECTULUI EDUCATIV
“ OAMENI MICI, FAPTE MARI”
Ediția aIIa 2018- 2019, Buzău

I. Locul de desfășurare: Grădinița cu Program Prelungit Nr 1, loc. Buzău, jud. Buzău

II. Înscrierea participanților:

Concursul cuprinde două secțiuni de participare secțiunea de desene și cea de-a doua secțiune
de lucrări practice. În concurs pot participa lucrări ale copiilor preșcolari , care să aibă ca temă
natura și protejarea acesteia. La această activitate vor putea participa și preșcolari de la alte grădinițe
din județ.
Lucrările care nu pot fi trimise în plic (machete supradimensionate, etc.) vor fi fotografiate, iar
fotografiile se vor trimite pe adresa de e-mail: diana_vict132@yahoo.com
Lucrările participante vor fi trimise până la data de 29 martie 2019 și vor fi însoțite de acordul
de parteneriat (semnat și ștampilat în două exemplare)- Anexa 1, de fișa de înscriere- Anexa 2 , și vor
fi trimise la adresa str. Nicu Constantinescu, Nr. 109, loc. Buzău, jud. Buzău ,cu mențiunea
pentru concurs județean „Prietenii Naturii se numesc Ecologiști”/ Prof. înv. preșc. Coțovanu
Diana. În fișa de înscriere se va specifica și adresa de mail a fiecărui cadru didactic participant pentru
a trimite diplomele.
Se vor acorda diplome pentru locurile I, II, III și mențiuni pentru fiecare secțiune. Cadrele
didactice îndrumătoare vor primi adeverințe.

Un cadru didactic poate participa cu un număr maxim de 3 lucrări. Cele 3 lucrări înscrise în
concurs pot fi și numai de la aceeași secțiune (I sau a II-a).
Lucrările artistico-plastice vor avea formatul A4. Pe verso, în partea din dreapta jos a paginii,
se lipește o etichetă de forma:
Prenumele și numele preșcolarului/grup de copii:…………………………
Grupa:………………………………………………………………………..
Grădinița: ……………………………………………………………………
Localitatea:……………………../Județ: ………………………………
Profesor coordonator:………………………………………………….
Adresă mail:……………………………………………………………..

În cazul lucrărilor supradimensionate , un cadru didactic poate participa cu o lucrare colectivă


de la 3 copii iar eticheta se va lipi în partea dreaptă jos.
La acest concurs nu se percepe taxă de participare.

III. ETAPELE CONCURSULUI:


- 11.02- 8.03 2019 lansarea concursului;
- 11.03 2019- 29.03. 2019 trimiterea lucrărilor, a acordului de parteneriat, a fişelor de
înscriere ;
- 01.04-12.04.2019 - jurizarea lucrărilor
- 15.04-30.04 .2018 - expedierea diplomelor.

IV. CRITERII DE EVALUARE/ JURIZARE :

 tehnica de lucru aleasă


 creativitate/ originalitate
 diversitate
 aspectul estetic
 acurateţea lucrărilor.

Nu se admit contestații și se vor juriza doar lucrările care respectă tema concursului .

Persoană de contact: Prof. înv. preșc. Coțovanu Diana, tel : 0765 955 159,
e-mail :diana_vict132@yahoo.com
Anexa 2
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
Proiect educațional – Concurs județean

,, PRIETENII NATURII SE NUMESC ECOLOGIȘTI ”


EDIȚIA a II- a, 2018- 2019

Numele şi prenumele coordonatorului: .........................................................................................


Specialitatea: ..................................................................................................................................
Unitatea de învăţământ: .................................................................................................................
Loc. ................................................................................................................................................
Judeţul ............................................................................................................................................
Telefon:.........................................................................................................................................
E-mail: .................................................................................................................................................
Preşcolari participanţi:

Nr. Numele şi prenumele Grupa Secţiunea Titlu lucrării


crt.

1.

2.

3.

Cadru didactic,
GRADINITA CU PROGRAM PRELUNGIT NR.1 Grădinița ..................................................
BUZAU
STR. N. CONSTANTINESCU, NR 109 Adresa: ......................................................
TEL/FAX: 0238/439076 Tel: .......................................................

NR ........................................... NR................................

ACORD DE PARTENERIAT

Încheiat astăzi .........................

Între,

Gradinița cu program prelungit nr. 1, Buzău, reprezentata de director, prof. Ionașcu


Aurelia, si inițiatoarele proiectului prof. înv. Preşc. Coţovanu Diana şi Şerban Alina, în calitate de
coordonatori și
Grădinița .............................................................................. reprezentată prin
................................................................. .....................................în calitate de cadre didactice
îndrumătoare, participante la Proiectul Educativ “Oameni mici, fapte mari” .

Obligatiile partilor:
 Organizatorul se obliga să respecte urmatoarele condiții:
 Să distribuie regulamentul proiectului unităților partenere;
 Să organizeze expoziții cu lucrările copiilor;
 Să facă cunoscute părinților rezultatele activităților;
 Să asigure securitatea și siguranța copiilor în unitate precum și în deplasarile
organizate de unitate;
 Să comunice în timp util orice modificare apărută în derularea activităților;
b)Partenerul se obligă să respecte urmatoarele condiții:
 Să mediatizeze activitățile proiectului;
 Să participe la activitățile planificate;
 Să asigure cadrul desfășurării activităților și asistență de specialitate conform
tematicilor;
 Să comunice în timp util orice modificare apărută în derularea activităților;

Durata proiectului: Acordul intra în viguarea la data semnării acestuia și este valabil pe
perioada anului școlar 2018- 2019.

ORGANIZATOR, Unitatea de învățământ


Gradinita cu program prelungit Nr 1 .............................................
Director, Director,
Prof. Inv. prescolar Prof.....................................
Ionascu Aurelia

Vous aimerez peut-être aussi