PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR ELECTRICE

CAPITOLUL 5

METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL

CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

5.1 Introducere
În capitolul anterior s-a analizat, în detaliu, fenomenul de scurtcircuit
corespunzător celor două situaţii principale: sursa de putere infinită şi respectiv
sursa de putere finită, cea de a doua luând în consideraţie comportarea şi influenţa
generatorului sincron asupra fenomenului de scurtcircuit trifazat simetric.
Calculele pe care inginerul practician este necesar să le efectueze au la
bază teoria şi fenomenele prezentate anterior sintetizate însă sub forma unor tabele,
caracteristici echivalente, coeficienţi care conduc la rezultate suficient de exacte şi
cu caracter acoperitor din punct de vedere al solicitărilor termice şi
electrodinamice. Aceste calcule iau în considerare şi alte elemente, în afara celor
menţionate în capitolul 4, elemente ce sunt prezentate în continuare.
..................................................................................................................................
5.2.14 Modelarea bobinelor de reactanţă pentru limitarea curenţilor
de scurtcircuit
În instalaţiile de medie tensiune, curenţii de scurtcircuit pot atinge valori
foarte mari şi, datorită distanţei relativ reduse dintre faze, solicitările
electrodinamice ce apar pot fi importante. Curenţii mari de scurtcircuit apar în
special în cazul alimentării liniilor electrice în cablu deoarece acestea au reactanţa
de circa patru ori mai mică decât cea a liniilor electrice aeriene. Puterea de
scurtcircuit mare conduce la soluţii neeconomice.
Reducerea curentului de scurtcircuit şi, implicit, a solicitărilor determinate
de acesta, conduce la alegerea unor elemente de circuit cu secţiuni mai reduse, a
unor echipamente mai puţin supradimensionate comparativ cu regimul normal de
funcţionare.
Metodele practice de limitare a curenţilor de scurtcircuit se bazează pe
creşterea reactanţei între sursă şi locul de defect. Creşterea reactanţei conduce, pe
de altă parte, la pierderi mai mari de putere şi energie precum şi la căderi
suplimentare de tensiune în regim normal de funcţionare. Ca urmare, au fost găsite
soluţii care au condus la o comportare diferită a elementelor de limitare a curenţilor
de defect, în regim normal faţă de regimul de scurtcircuit.
Creşterea reactanţei circuitului se poate obţine prin alegerea unor
generatoare şi/sau transformatoare cu reactanţă de scurtcircuit mai mare sau prin
introducerea unor reactanţe suplimentare denumite bobine de reactanţă.
Soluţia utilizării unor generatoare şi/sau transformatoare cu reactanţă de
scurtcircuit mai mare determină pierderi suplimentare importante şi căderi de
125
 METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

tensiune relativ mari astfel că nu este recomandată iar în practică este puţin
folosită.
Montarea bobinelor de reactanţă în diferite puncte ale schemei electrice
primare conduce la pierderi mai mici asigurând totodată menţinerea unui anumit
nivel de tensiune în amonte. Dacă se folosesc bobine de reactanţă duble
(secţionate) sau bobine de reactanţă asociate cu limitatoare de curent, pierderile
suplimentare de energie în regim normal de funcţionare pot fi mult reduse, aceste
bobine comportându-se apropiat de bobinele ideale în sensul că îşi măresc
reactanţa în regim de scurtcircuit comparativ cu regimul normal de funcţionare.
Decizia de a folosi bobine de reactanţă se face pe baza unui calcul tehnico-
economic în două variante de principiu şi anume:
- o variantă fără bobine de reactanţă, cu puteri de scurtcircuit mari,
aparate cu performanţe ridicate, secţiuni mari ale cablurilor şi
celorlalte căi de curent dar cu consum propriu tehnologic (pierderi de
energie) redus;
- o variantă cu bobine de reactanţă, cu puteri de scurtcircuit mai mici,
aparate cu performanţe mai reduse şi mai ieftine, secţiuni mai mici ale
cablurilor dar cu consum propriu tehnologic mai mare.
Se alege varianta mai economică.
Bobinele de reactanţă folosite în circuitele primare se construiesc fără miez
de fier pentru evitarea saturaţiei şi, ca urmare, menţinerea constantă a inductanţei în
regim de scurtcircuit. Existenţa miezului ar impune, pe de o parte, dimensiuni
extrem de mari ale bobinelor pentru a nu se satura la funcţionarea în regim de
scurtcircuit şi, pe de altă parte, în regim normal de funcţionare, magnetizarea
miezului ar provoca creşterea inductanţei şi producerea de pierderi suplimentare de
putere şi căderi de tensiune.
În figura 5.13 sunt prezentate soluţii constructive, de principiu, ale unor
bobine de reactanţă precum şi modul de aşezare a bobinelor monofazate în funcţie
de greutatea lor.
Dacă cele trei bobine monofazate au masa până la 3000 kg se montează
suprapus iar dacă au masa peste 3000 kg se montează în plan orizontal, conform
figurii 5.13 a şi respectiv b. La montarea suprapusă, bobina din mijloc se execută
cu înfăşurarea în sens invers în raport cu celelalte pentru a se reduce eforturile
electrodinamice.

5.2.14.1 Amplasarea bobinelor de reactanţă în circuitele primare

Bobinele de reactanţă se amplasează în circuitele primare de medie
tensiune în mai multe moduri. Din acest punct de vedere există bobine de reactanţă

126
 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR ELECTRICE

a b

Fig. 5.13 Principiul constructiv al bobinelor de rectanţă şi modul de amplasare:

a) fazele suprapuse; b) fazele alăturate

de bare şi de linie. Bobinele de reactanţă de bare se conectează între secţiile de bare

sau la secţiile de bare conform figurii 5.14 a, b şi c şi limitează curentul de
scurtcircuit al întregii instalaţii iar bobinele de reactanţă de linie se conectează în
serie pe linie (în celula de plecare) şi limitează curentul de scurtcircuit pe linie
(linii) menţinând nivelul de tensiune necesar în amonte, conform figurii 5.14 d, e, f,
g şi h.
Bobinele de reactanţă de bare montate între secţiile de bare (pe cupla
longitudinală), conform figurii 5.14a, se mai numesc şi bobine de reactanţă de
secţie şi limitează curenţii de scurtcircuit din reţea (defect în k1), de pe barele
colectoare (defect în k2) şi pe circuitul generatorului (k3).
În regim normal de funcţionare, în cazul în care consumul pe secţii este
echilibrat de puterile injectate, circulaţia de puteri între secţii este redusă şi astfel
pierderile în bobinele de reactanţă sunt reduse.
Dacă bobinele de reactanţă de bare se montează în serie cu
transformatoarele de putere, conform figurii 5.14 b şi c, se limitează curenţii de
scurtcircuit în reţea (k1) şi pe bare (k2). În figura 5.14 c, bobina de reactanţă este
secţionată (dublă sau jumelată).
Bobinele de reactanţă de linie, figura 5.14 d, e, f, g şi h limitează numai
curenţii de scurtcircuit din aval, deci pe linie (linii) şi nu limitează curenţii de
scurtcircuit şi din circuitul generatoarelor (fig. 5.14 d).
Bobinele de reactanţă de linie se montează obişnuit în aval de întrerupător
şi astfel acesta va fi mai puţin solicitat şi, ca urmare, dimensionat corespunzător.

127
 METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

Teoretic, există posibilitatea apariţiei unui scurtcircuit între întrerupător şi bobina

de reactanţă de linie (k2 în figura 2.14e), defectul neputând fi separat corect de
întrerupătorul care va fi suprasolicitat fiind necesară acţionarea unui întrerupător
din amonte. Practica arată că probabilitatea apariţiei unui scurtcircuit între bobină
şi întrerupător este foarte mică (legăturile se execută din bare rigide) şi, ca urmare,
se admite ca echipamentul electric de la barele colectoare şi până la bobine să se
dimensioneze în funcţie de curentul de scurtcircuit de după bobină.
Există şi varianta de montare a bobinelor de reactanţă în amonte de
întrerupător (figura 5.14h) dar, în acest caz, separatorul de bare al liniei ar trebui
deschis sub sarcina corespunzătoare funcţionării bobinei în gol şi, la apariţia unui
defect chiar în bobina de reactanţă, aceasta nu ar putea fi separată prin deschiderea
separatorului de bare; ca urmare, această variantă este folosită numai când pe
barele staţiei puterea de scurtcircuit este apropiată sau chiar mai mare cu puterea de
rupere a întrerupătorului. În acest caz trebuie să declanşeze, în caz de defect,
întrerupătorul dinspre sursă (din amonte).
Pentru consumatori de putere mare, importanţi, pot fi folosite bobine de
reactanţă simple ce alimentează doi fideri, pe fiecare din aceştia putând fi
separatoare de linie (fig. 5.14g) sau separator de linie unic (fig. 5.14f).

k1

k2
k2 k2 k2

k3
k1 k1 k1

a) b) c)

k1

k2
k2
k1

k3
k1 k2
k1 k1 k1 k1
d) e) f) g) h)

Fig. 5.14 Amplasarea bobinelor de reactanţă în circuitele primare

128
 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR ELECTRICE

5.2.14.2 Bobine de reactanţă simple

Bobinele de reactanţă au următorii parametri principali:
- Urn, tensiunea nominală;
- Irn, curentul nominal;
- Xr%, reactanţa procentuală nominală;
- ∆Uf%, căderea relativă de tensiune.
Tensiunea nominală trebuie să fie egală cu tensiunea maximă de serviciu a
instalaţiei în care se va monta bobina de reactanţă. Curentul nominal trebuie să fie
mai mare decât valoarea curentului maxim de durată al circuitului. De obicei,
curentul nominal al bobinelor de reactanţă se indică pentru o anumită temperatură a
mediului ambiant, de exemplu pentru +400C. Pentru o altă temperatură a mediului
ambiant θamb, curentul nominal al bobinelor de reactanţă se recalculează cu relaţia:
θ max − 40 o
I r = I rn = [ A] (5.19)
θ max − θ amb
unde θmax este temperatura maximă admisă de bobinaj, în 0C.
Reactanţa procentuală nominală se calculează cu relaţia:

Xr Xr X I 3 ΔU f 3
Xr% = 100 = = r rn 100 = 100 (5.20)
Xn U rn U rn U rn
3I rn
unde:
- X r = Lr ω [Ω ] este reactanţa unei faze a bobinei de reactanţă şi depinde
de caracteristicile sale constructive;
k
⎛D⎞
- Lr = 10.5W D⎜ ⎟ 10 − 6 [mH] este inductanţa; W, numărul de spire;
2

⎝B⎠
D, diametrul mediu al înfăşurării [cm]; B, perimetrul înfăşurării [cm]; k=0.75
(uzual), coeficient ce depinde de raportul D/B; ∆Uf, căderea de tensiune pe bobina
de reactanţă când aceasta este parcursă de curentul nominal.
Rezultă că reactanţa procentuală nominală este căderea de tensiune
inductivă pe o fază a bobinei de reactanţă, când aceasta este parcursă de curentul
nominal înmulţită cu 100 şi raportată la tensiunea sa nominală.
Se consideră diagrama fazorială din figura 5.15 în care:
- U1 este tensiunea de fază la borna dinspre sursă a bobinei de reactanţă;
- U2, tensiunea de fază la borna spre consumator a bobinei de reactanţă;
- φ1, defazajul între tensiunea de fază U1 şi curentul de sarcină I;

129
 METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

- φ2, defazajul dintre tensiunea de fază U2 şi curentul de sarcină I;

- Zr, impedanţa bobinei de reactanţă;
- Zs, impedanţa sarcinii.
Din figura 5.15a rezultă:
U 1 = (Z s + Z r ) I U2 = ZsI (5.21)
Xs + Xr Xs
ϕ1 = arctg ϕ 2 = arctg (5.22)
R s + Rr Rs
Deoarece X r >> R r , rezultă ϕ1 < ϕ 2 deci, conform diagramei fazoriale
5.15b,
ΔU f = U 1 − U 2 = AD ≅ AC = X r I sin ϕ 2 (5.23)
Aşadar, căderea de tensiune pe bobina de reactanţă depinde atât de
valoarea reactanţei proprii Xr cât şi de defazajul dintre curent şi tensiunea de la
borna de ieşire a bobinei de reactanţă φ2. În regim normal de funcţionare φ2 are
valori relativ mici şi este mic în timp ce în regim de scurtcircuit φ2 ≈ Π/2 deci ∆Uf
≈ XrIk.
În unităţi relative raportate la mărimile de bază, reactanţa procentuală
nominală este
U I S − Sk2
X r % = X B % b rn S rn k1 100 (5.24)
I b U rn S k1 S k 2

B
φ2

jXrI D
I
U1 C
U2 A
U1 Zr U2
α
φ2
I

a) b)
Fig. 5.15 Schema unei bobine de reactanţă simplă înseriată cu o sarcină (a)
şi diagrama fazorială corespunzătoare a tensiunilor şi curenţilor (b)

unde:
- XB% este reactanţa procentuală a bobinei, în unităţi relative raportată la
B

mărimile de bază;
- Ub, Ib, mărimile de bază;
- S rn = 3U rn I rn [MVA], puterea aparentă nominală a bobinei;
- Sk1 [MVA], puterea de scurtcircuit în amonte de bobină;
130
 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR ELECTRICE

- Sk2 [MVA], puterea de scurtcircuit necesară, în aval de bobină.

Din cataloage, se alege apoi bobina de reactanţă ce are Xr% standardizată,
la valoarea imediat superioară iar apoi se recalculează puterea de scurtcircuit în
aval de bobină cu relaţia:
100S rn S k1
Sk2 = [MVA] (5.25)
100S rn + X r % S k1
Dacă, pentru simplificare, se consideră numai reactanţa bobinei (neglijând
restul reactanţelor), puterea maximă de scurtcircuit Sk şi curentul Ik în aval de
bobină sunt:
S I
S k = rn 100 [MVA] I k = rn 100 [A] (5.26)
Xr% Xr%
Obişnuit, Xr% este între 3% şi 10%.
Pierderea de putere activă în bobină este de circa 0.2% până la 0.3% din
puterea bobinei deoarece rezistenţa este foarte mică.
Din studiul bobinei de reactanţă simple, se constată că aceasta are aceeaşi
valoare a reactanţei atât în regim normal cât şi în regim de scurtcircuit, ceea ce
constituie un dezavantaj important datorită căderilor de tensiune şi a consumului de
energie mari, în regim normal de funcţionare.
Dezavantajul menţionat a condus la alte soluţii şi anume:
- şuntarea în regim normal de funcţionare a bobinelor de ractanţă simple
cu elemente limitatoare de curent;
- folosirea de bobine de reactanţă cu priză mediană, denumite duble,
secţionate sau jumelate;
- utilizarea de limitatoare de curent cu elemente neliniare;
- secţionarea longitudinală a barelor colectoare din staţiile de conexiuni.

5.2.14.3 Bobine de reactanţă duble (secţionate)

Bobinele de reactanţă duble (secţionate) sunt realizate din două circuite
paralele, fiecare cu reactanţă inductivă proprie X1 şi una mutuală Xm ce depinde de
valoarea curentului din al doilea circuit.
Bobinele de reactanţă duble au la mijlocul înfăşurării o priză la care,
obişnuit, se leagă sursa iar la capete se racordează consumatorii, conform figurii
5.16, montajul denumindu-se “de trecere”. O altă modalitate de utilizare este în
“montajul longitudinal”, cu alimentarea la una din ramuri iar consumatorii
conectaţi la priza mediană şi la cealaltă ramură. Constructiv, bobina de reactanţă
dublă se aseamănă cu cea simplă.

131
 METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

A
I

I/2 I/2
B C
x x

Fig. 5.16 Schema bobinei de reactanţă duble, în montajul de trecere

Se consideră bobina de reactanţă ce alimentează două sarcini egale, ca în

figura 5.16. În regim normal de funcţionare, căderea de tensiune pe ramurile
bobinei este:
1 1 I
ΔU rn = ( X ⋅ I − f c X ⋅ I ) = X ⋅ I (1 − f c ) = X ' (5.27)
2 2 2
unde:
- X’ = X(1-fc) este reactanţa echivalentă a unei ramuri în regim simetric
de încărcare a ceor două ramuri;
- fc, factorul (coeficientul) de cuplaj, element constructiv al bobinei şi
dat în fişa tehnică.
Reactanţa echivalentă a unei ramuri în regim normal de funcţionare este, ca
urmare, cu atât mai mică cu cât factorul de cuplaj mutual este mai mare.
Dacă sursa se conectează la un capăt (B din fig. 5.16 iar la celălalt se
conectează consumatorul (C), reactanţa echivalentă devine:
X '' = 2 X + 2 f c X = 2 X (1 + f c ) (5.28)
deci, datorită inductanţei mutuale, reactanţa echivalentă în montajul longitudinal
este mai mare decât a unei bobione de reactanţă simple cu reactanţa proprie 2X.
În cazul montajului de trecere (fig. 5.16) dacă la capătul C al bobinei apare
un scurtcircuit, figura 5.17, curentul din ramura (Ik) avariată devine mult mai mare
decât cel de pe ramura sănătoasă iar căderea de tensiune pe ramura avariată devine:
ΔU k = X ⋅ I k − Xf c I 1 ≅ X ⋅ I k (5.29)
U
I
I1 Ik

x x k
U1 Uk

Fig. 5.17 Schema bobinei de reactanţă duble, în montajul de trecere, cu o ramură avariată

132
 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR ELECTRICE

În regim de scurtcircuit, rezultă că reactanţa echivalentă a ramurii avariate

creşte, în raport cu cea din regimul normal de funcţionare, până la valoarea proprie:
Xk 1
X k ≅ X > X ' = X (1 − f c ); = >1 (5.30)
X '
1 − fc
Rezultă că o bobină de reactanţă secţionată este cu atât mai utilă pentru
limitarea curentului de scurtcircuit cu cât factorul său de cuplaj este mai mare. Se
impune condiţia de a conecta cele două ramuri la circuite independente, deoarece,
în caz contrar, la apariţia unui scurtcircuit, curenţii de pe cele două ramuri vor fi
egali iar reactanţa echivalentă va fi tot X’.
Există şi un dezavantaj legat de fenomenul de supratensionare al ramurii
sănătoase care impune o valoare contrară factorului de cuplaj. Pentru a demonstra
acest lucru se porneşte de la expresia tensiunii la capătul ramurii neavariate pe
durata scurtcircuitului pe cealaltă ramură:
U 1 = U − 3 X ⋅ I 1 + 3 Xf c I k (5.31)
U1 3X
=1+ ( f c I k − I1 ) > 1 (5.32)
U U
Rezultă următoarele:
- supratensionarea ramurii sănătoase este cu atât mai mică cu cât
factorul de cuplaj este mai mic;
- supratensionarea este mai mică în cazul existenţei unui curent de
sarcină pe ramura neavariată, care, prin componenta sa reactivă, are
efect autoregulator al tensiunii pe această ramură datorită căderii de
tensiune pe care o provoacă pe reactanţa din amonte (reactanţa ramurii
neavariate);
- din condiţia de limitare a supratensiunii pe ramura neavariată (care
cere un factor de cuplaj mic, relaţia 5.32) la care se adaugă cea de
micşorare a reactanţei echivalente a unei ramuri în regim normal de
funcţionare (care cere un factor de cuplaj mare, relaţia 5.27), valoarea
constructivă a factorului de cuplaj este între 0.3 şi 0.5.
Dacă bobina este alimentată din două surse, aşa cum este prezentat în
figura 5.18, căderile de tensiune pe ramurile bobinei şi reactanţele echivalente
devin:

133
 METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

A Xa
I
I1 I+I1=Ik

B x x k
Xb

Fig. 5.17 Schema bobinei de reactanţă secţionate alimentată din două surse şi
scurtcircuit pe o ramură

ΔU kB = X b I 1 + XI 1 + X ( I 1 + I ) + f c XI 1 + f c X ( I 1 + I )
(5.33)
= X b I 1 + X (1 + f c ) I 1 + X (1 + f c ) I k
ΔU kA = X a I + XI k + f c XI 1 + f c XI − f c XI
= ( X a − f c X ) I + f c X ( I 1 + I ) + XI k = ( X a − f c X ) I + X (1 + f c ) I k
(5.34)
Deoarece cele două surse sunt în paralel, tensiunile lor sunt egale şi
rezultă:
( X a − f c X ) I = ( X b + X + f c X ) I1 (5.35)
ceea ce corespunde schemei echivalente din figura 5.18.

5.2.14.4 Consumul de putere-energie reactivă al bobinelor de reactanţă

Consumul de putere reactivă al bobinelor de reactanţă diferă în funcţie de
tipul bobinei şi de modul în care este montată în instalaţie.
Pentru analiza comparativă a consumului de putere reactivă în bobinele de
reactanţă se consideră trei cazuri prezentate în figura 5.19 şi se determină puterile
reactive absorbite de la sursă în fiecare dintre ele:
Qa = 3I 2 X = 3 X ( I 1 + I 2 ) 2 (5.36)
Qb = 3I 12 X + 3I 22 X = 3 X ( I 12 + I 22 ) (5.37)

Xa -Xfc
A X Xfc
Xb I X
Ik k
B
I1
134
 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR ELECTRICE

Fig. 5.18 Schema echivalentă a schemei din figura 5.17

Pentru a determina expresia lui Qc se întocmeşte schema echivalentă.

I U
I I

X X X
U1 x x U2
I2 I1 I2 I1
I1 I2
a) b) c)
Fig. 5.19 Schemele pentru analiza comparativă a consmului de putere reactivă

În regim normal de funcţionare, conform schemei din figura 5.19c, rezultă:

⎧⎪U 1 = U − 3I 1 X + 3I 2 Xf c
⎨ (5.38)
⎪⎩U 2 = U − 3I 2 X + 3I 1 Xf c
sau
⎧⎪U 1 = U − 3I 1 X + 3I 2 Xf c + 3I 1 Xf c − 3I 1 Xf c
⎨ (5.39)
⎪⎩U 2 = U − 3I 2 X + 3I 1 Xf c + 3I 2 Xf c − 3I 2 Xf c
Deoarece I = I1 + I2, rezultă:
⎧⎪U 1 = U − (1 + f c ) 3 XI 1 + 3IXf c
⎨ (5.40)
⎪⎩U 2 = U − (1 + f c ) 3 XI 2 + 3Ixf c
Ecuaţia (5.40) conduce la schema echivalentă reprezentată în figura 5.20.
U

-Xfc
X(fc+1) X(fc+1)

U1 U2
I1 I2
Fig. 5.20 Schema echivalentă a bobinei de reactanţă secţionate din fig. 5.19c

Pe baza acesteia se poate scrie:

135
 METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

Qc = 3I 12 (1 + f c ) X + 3I 22 (1 + f c ) X − 3I 2 Xf c = 3(1 + f c ) X ( I 12 + I 22 ) − 3I 2 Xf c
(5.41)
Dacă se notează I1 = aI şi I2 = (1-a)I, rezultă:
⎧Qa = 3 XI 2
⎪
⎨Qb = 3 XI [a + (1 − a) ]
2 2 2
(5.42)
⎪
⎩Qc = 3 XI {(1 + f c )[a + (1 − a) − f c }
2 2 2

În figura 5.21 se reprezintă grafic dependenţa puterilor reactive din relaţia

(5.42) de factorul de cuplaj fc şi de parametrul a. Rezultă că bobinele de reactanţă
secţionate (duble) sunt avantajoase şi din acest punct de vedere în raport cu
bobinele de reactanţă simple.

5.2.14.5 Asocierea bobinelor de reactanţă cu limitatoare de curent

Folosirea bobinelor de reactanţă simple asociate cu limitatoare de curent se
bazează pe caracteristicile de funcţionare ale acestora din urmă, formate dintr-o
capsă explozivă şi un amorsor care este sensibil nu la valoarea curentului ci la
panta acestuia şi are un timp de întrerupere foarte mic. Amorsorul introdus în
circuit, conform figurii 5.22 va întrerupe circuitul (fig. 5.22a) sau îl va secţiona
longitudinal (fig. 5.22b), înainte de apariţia curentului de şoc.
Dacă limitatorul este asociat cu o bobină de reactanţă simplă (fig. 5.22c),
în regim normal de funcţionare bobina este şuntată iar la creşterea curentului ca
urmare a unui scurtcircuit, cartuşul limitatorului explodează şi introduce în circuit
bobina de reactanţă. Astfel, în regim de funcţionare bobina nu este practic
străbătută de curent, pierderile de putere şi căderile de tensiune fiind zero. Bobina
este introdusă în circuit numai în caz de defect.

136
 PARTEA ELECTRICĂ A CENTRALELOR ELECTRICE

Q
Qa

Qb (fc=0)

Qc (fc=0.25)

Qc (fc=0.5)

Qc (fc=0.75)

Qc (fc=1)

a
0 0.5 1

Fig. 5.21 Dependenţa consumului de putere reactivă al bobinelor de reactanţă

(fig. 5.19 a, b, c) de factorul de cuplaj fc şi de parametrul a

T T

LC LC BR
LC
I I

BR
a) b) c) d)
Fig. 5.22 Asocierea bobinelor de reactanţă cu limitatoare de curent

Bobinele de reactanţă pot fi asociate, prin înseriere, cu limitatoare de

curent cu elemente neliniare, limitatoare a căror reactanţă este redusă în regim
normal de funcţionare şi de valoare mare în regim de scurtcircuit. Schema de
principiu a unui astfel de limitator este prezentată în figura 5.23 în care:
- Xs este reactanţa sursei;
- X1, reactanţa liniară a limitatorului de curent;
- Xc, reactanţa capacitivă a limitatorului;
- X2, X3, reactanţele bobinelor neliniare ale limitatorului;
- XNL, reactanţa neliniară a limitatorului de curent;
- XL, reactanţa totală a limitatorului de curent.

137
 METODE PRACTICE PENTRU CALCULUL CURENŢILOR DE SCURTCIRCUIT

Limitator de curent
XL
XNL
I ∆U1 ∆Uc Ic k
Consumator
Xs X1 Xc IL

X2 R

X3
Fig. 5.23 Schema de principiu a limitatorului de curent cu elemente neliniare

În regim normal de funcţionare X2 şi X3 au valori mari astfel că, practic,

XNL ≈ Xc. Se alege Xc = X1, astfel că în regim normal de funcţionare este
compensată reactanţa liniară X1 de reactanţa capacitivă Xc iar reactanţa rezultantă a
limitatorului este practic nulă, XL ≈ 0.
În cazul unui scurtcircuit în punctul k, curentul creşte masiv, bobinele
neliniare se saturează iar reactanţele X2 şi X3 se reduc progresiv şuntând reactanţa
capacitivă Xc. Ca urmare, nu mai are loc compensarea reactanţei X1 astfel că în
circuit reactanţa rezultantă va fi de valoare mare, Xs+X1, curentul de defect fiind
micşorat.

138