Curs 5

Procedura penala

Competenta

Spre deosebire de procesul civil, in procesul penal prorogarea de competenta nu poate

fi decat legala, nu si conventionala. Pleacand de la aceasta trasatura dominanta a procesului
penal, spre deosebire de VCPP, NCPP nu mai face distinctia dintre situatiile de conexitate si
cele de indivizibilitate – o eroare dupa parerea mea - dar conteaza ca s-a modificat
reglementarea, in actuala reglementare nu se mai face o asemenea distinctie chiar daca este
gresit, dupa in opinia mea.
Plecand de acest neajuns al actualei reglementari vorbim in NCPP de urmatoarele cazuri
de prorogare legala a competentei si anume:
1. prorogarea in cazul reunirii cauzelor penale;
2. prorogarea in caz de schimbare a incadrarii juridice sau de schimbarea a calificarii
faptei;
3. prorogarea in caz de chestiuni prealabile ca o etapa distincta in cadrul procesului
penal.

1. Prorogarea in cazul reunirii cauzelor penale: reunirea cauzelor penale este situatia
juridica caracterizata prin existenta unor legaturi indisolubile intre infractiuni care fac
necesara judecarea lor fiecare in parte, in scopul unei bune infaptuiri a justitiei penale. Prin
aceasta se urmareste sa se evite eventuale solutii contradictorii cu privire la aspecte sau laturi
diferite ale infractiunii sau cu privire la infractiuni intre care exista legatura. Cazurile de
reunire sunt de doua feluri:
a) Cazuri care conduc la reunirea obligatorie: infractiunea continuata, concursul
ideal/formal de infractiuni precum si alte infractiuni care sunt compuse dintr-o pluralitate
de acte materiale cum sunt infractiunea continua, complexa, de obicei si infractiunea
colectiva. In consecinta, in toate cazurile in care 2 sau mai multe acte materiale compun o
infractiune este caz de reunire obligatorie. Teoria obligatorie este exprimata in art.43 al.1
NCPP.
b) Cazuri de reunire facultativa (lasate la aprecierea instantei) prevazute de art. 43 al.2
NCPP: poate fi dispusa reunirea cauzelor penale in mod facultativ in urmatoarea situatie: in
caz de concurs real de infractiuni cand inculpatul a savarsit 2 sau mai multe infractiuni, in
caz de participatie penala cand la savarsirea unei infractiuni au participat mai multe
persoane in coautorat, instigare, complicitate; in toate celelalte cazuri in care se poate
constata ca exista o legatura intre infraciuni care face necesara judecarea lor impreuna si nu
separat. In toate cazurile in care reunirea este facultativa si nu obligatorie la baza dispozitiei
de reunire sta dreptul pe care il are instanta penala de a aprecia cu privire la necesitatea
reunirii. Acest drept tine seama de un singur interes: interesul public, cel al justitiei.
 In toate cazurile in care instanta apreciaza ca este necesara reunirea pt o mai buna
administrare a justitiei atunci va dispune reunirea. De aceea spre deosebire de cazurile de
reunire obligatorie care nu implica o apreciere, in toate cazurile de reunire facultativa este
necesar ca instanta sa fie motivata, sa existe elemente care sa justifice motivarea reunirii.
Art.43 al. 3 NCPP prevede in mod expres ca reunirea cauzelor care au acelasi obiect
poate fi dispusa - se face trimitere la al.1 si al.2, in mod evident reglementarea acestei situatii
care este intalnita frecvent in practica in care 2 sau mai multe cauze penale au acelasi obiect
este extrem de defectoasa, pt ca facandu-se trimitere la ambele alineate, ea poate crea
confuzii cu privire la caracterul obligatoriu sau facultativ, pt ca al.1 reglementeaza reunirea
obligatorie iar al.2 reunirea facultativa. Si atunci ma intreb: in asa situatie in care 2 sau mai
multe cauze in care este sesizata o anumita instanta penala, au acelasi obiect, cum este
reunirea, obligatorie sau facultativa? Reglementarea unei institutii procesuale nu poate fi
lasata la latitudinea subiectilor la care se refera, ea trebuie sa fie clara, precisa, in schimb aici
reglementarea este extrem de neclara. In pofida legalitatii acestei reglementari ca in alte
cazuri cu care acest cod ne-a obistnuit este necesar sa dam o interpretare prin care sa se
garanteze in egala masura protectia drepturilor si libertatilor persoanei din cadrul procesului
penal precum si protectia statului. De aceea plecand de la acest principiu general de drept in
materie procesuala, opinia noastra este ca acest caz nu poate fi decat unul obligatoriu. Atunci
cand obiectul este identic, reunirea nu mai poate fi lasata la aprecierea instantei, ea fiind
obligatorie.
Aceste cazuri de reunire prevazute in acest art. sunt aplicabile si judecatorului de
drepturi si libertati si judecatorului de camera preliminara. De ce? Pentru ca cei 2 judecatori
apartin instantei din care fac parte si de aceea toate regulile care privesc instanta sunt
incidente si pt cei 2 judecatori mentionati mai sus. Care este situatia in privinta organelor de
urmarire penala: aceste cazuri sunt aplicabile si organului de urmarire penala conform art.63
al.1 NCPP care face trimitere expresa la art. 43 NCPP . Ca atare ele sunt aplicabile tuturor
organelor judiciare.
In ceea ce priveste competenta in caz de reunire ea este guvernata de reguli
particulare prevazute in art.44 NCPP. Astfel, daca in urma reunirii, competenta revenind unor
instante de acelasi grad competente ca sa judece cauza este instanta mai intai sesizata, in
situatia in care compententa in urma reunirii revine unor instante de grad ierarhic diferit,
intotdeauna ramane competenta sa judece cauzele reunite instanta care este de grad
superior; daca in urma reunirii, competenta revine unor instante de natura diferita, de
exemplu unei instante civile si uneia militare... care instanta este competenta sa judece
cauzele reunite? Rasp: intotdeuna instanta civila. In situatia in care instanta militara este
superioara in grad instantei civile competenta sa judece cauzele reunite revine instantei civile
corespunzatoare in grad instantei militare. Ce se intampla in situatia in care dupa
determinarea competentei instantei in urma reunirii fata de faptuitorul sau in privinta faptei
care a atras competenta in urma reunirii se dispune o solutie de achitare sau de incetare a
procesului penal? In aceasta situatie, conform art.44 al.2 NCPP instanta ramane compententa
sa judece cauzele reunite, acest text insa nu este aplicabil si organelor de urmarire penala.
Astfel conform art.63 al.2 NCPP in cazul organelor de urmarire penala daca pt faptuitorul sau
in privinta faptei care a atras competenta iar in caz de reunire s-a dat o solutie de clasare sau
o solutie de renuntare la urmarirea penala sau daca s-a dispus disjuderea procesului de
urmarire penala se modifica competenta organului de urmarire penala. Organul de urmarire
penala are obligatiia de a-si declina competenta in favoarea organului de urmarire penala care
era competent inainte de reunire, dupa regulile de competenta obisnuite pt ca prorogarea de
competenta insemna o extindere a competentei normale a organelor judiciare.
Care este competenta de judecata pentru infractiuni subsecvente pt ca vorbim in sens
procesual in materie de competenta de infractiuni principale si secundare/subsecvente.
Infractiunile subsecvente fiind tainuirea, favorizarea faptuitorului si de denuntarea unor
infractiuni..in cazul acestor infractiuni competenta de judecata a acestora este atrasa de
competenta de actiuni principale. Ideea este aplicabila si organelor de urmarire penala. De
asemenea toate aceste reguli particulare sunt aplicabile nu numai instantei ci si judecatorului
de drepturi si libertati precum si judecatorului de camera preliminara.
Care este procedura in caz de reunire a cauzelor? Procedura este reglementata in
art.45 NCPP in care se arata ca reunirea poate fi dispusa de instanta penala care este
competenta sa judece cauzele reunite fie din oficiu, fie la cererea procurorului, fie a partilor
sau a persoanei vatamate. Actul procedural prin care se dipune reunirea se numeste
incheiere. Ea nu poate fi atacata printr-o cale de atac separata. In principiu, ea trebuie sa aiba
caracter definitiv. Aceasta nu inseamna insa ca ea nu poate fi atacata, dupa parerea mea,
odata cu fondul cauzei..respectiv pe calea apelului. Procedura in caz de reunire este aplicabila
si judecatorului de drepturi si libertati si celui de camera preliminara precum si organelor de
urmarire penala cu precizarea ca doar procurorul are competenta de a dispune cu privire la
reunire fie din oficiu fie la propunerea organelor de urmarire penala printr o ordonanta.
Disjungerea cauzei este operatiunea inversa reunirii. Ea este reglementata in mod
expres in art. 46 NCPP in care se prevede ca tot in interesul unei mai bune administrari a
justitiei, adica in numele aceluiasi interes care justifica reunirea, poate fi dispusa si
disjungerea,adica separarea cauzelor. Dupa parerea noastra, disjungerea nu este posibila in
cazurile in care reunirea este obligatorie, chiar daca legea nu prevede in mod expres acest
lucru, de aceea in practica se regasesc si solutii de disjungere in caz de reunire obligatorie.
Practic diferenta dintre reunirea obligatorie si reunirea facultativa este accea ca daca in cazul
reunirii facultative, reunirile sunt intre infractiuni, in cazul reunirii obligatorii legaturile sunt
intre laturi/aspecte ale aceleasi infractiuni si mai mult reunirea obligatorie deriva din unitatea
infractiunii.
In ceea ce priveste actul procedural si la disjungere este acelasi ca la reunire respectiv:
incheiere sau ordonanta.
Un alt caz de prorogare legala de competenta il reprezinta schimbarea de incadrare
juridica respectiv schimbarea incadrarii faptei.
Schimbarea incadrarii juridice este mentionata in art 49 al.1 NCPP. Potrivit acestui
text schimbarea incadrarii juridice este o operatiune cu caracater judiciar care se dispune pe
cale judiciara de instanta penala in faza de judecata. In faza de urmarire penala de procuror
prin ordonanta. Judecatorul de drepturi si libertati si cel de camera preliminara nu au o
asemena competenta de a dispune cu privire la schimbarea incadrarii juridice.
Astfel, potrivit art. 49 NCPP schimbarea incadrarii juridice nu determina modificarea
competentei prin procedeul prorogarii, decat in situatia in care in urma schimbarii incadrarii
juridice competenta revine instantei ierarhic superioare. Daca in urma schimbarii incadrarii
juridice competenta de judecata revine instantei inferioare ea nu are efect cu privire la
competenta, instanta ramane in continuare competenta sa judece cauza. Ea este obligata sa-
si decline competenta doar atunci cand in urma schimbarii incadrarii juridice competenta
revine instantei superioare. De ce? Pt ca intr o asemenea situatie sanctiunea este nulitatea
absoluta - art 281 NCPP.
Schimbarea calificarii faptei este mentionata in al.2 al art 49 NCPP..sa nu se confunde
cu schimbarea incadrarii juridice ea reprezinta opera legiuitorului..ea se realizeaza prin lege
de aceea se prevede ca atunci cand intervine in cursul procesului penal, schimbarea calificarii
faptei, in principiu nu atrage si prorogarea de competenta decat in cazurile in care legea
penala prevede in mod expres. Vreau sa va spun ca in practica in mod frecvent se confunda
cele doua notiuni.
In ipoteza in care intervin in cursul unui proces penal doua sau mai multe legi succesive
nu se pune in discutie schimbarea de incadrare juridica cum gresit actioneaza unele instante
ci se pune in discutie schimabarea de calificare.

Prorogarea in caz de chestiuni prealabile:

Chestiunile prealabile sunt situatii, probleme de fapt si de drept, cu caracter

extrapenal, care apartin altor materii ale dreptului, de ex dr muncii,dr administrativ s.a, de
care insa depinde solutionarea cauzelor. Ele se deosebesc in primul rand de chestiunile
preliminare care sunt imprejurari de fapt de care nu depinde solutionarea cauzei dar care
trebuie solutionate cu prioritate inainte de intrarea in fondul cauzei. Cum sunt de pilda
situatiile de incompatibilitate sau o exceptie de necompetenta care nu depind de solutionare
dar care trebuie solutionate inainte de intrarea in fondul cauzei. De asemena chestiunile
prealabile se deosebesc si de asa numitele chestiuni prejudiciale care sunt si ele imprejurari
sau situatii de care depinde solutionarea fondului cauzei care insa sunt de competenta unor
organe de stat, altele decat organele judiciare. In dreptul nostru,in prezent exista un numar
extrem de limitat de chestiuni prejudiciale. Astfel sunt considerate exceptiile de
neconstitutionalitate care sunt de competenta Curtii Constitutionala.
Procedura de invocare a intrebarilor preliminare in fata instantelor penale si de
sesizare a CJUE este reglementata intr o lege speciala L.340 din 2009. In reglementarea
anterioara constituiau chestiuni prejudiciale si exceptiile de nelegalitate a actului admin. care
puteau fi invocate in fata instantelor penale...in prezent exceptiile de nelegaliate a actelor
administrative au devenit chestiuni prealabile.
In orice caz chestiunile prealabile sunt reglementate in art 52 NCPP.
In art. 52 al.1 se prevede in mod expres ca ele sunt chestiuni de care depinde
solutinarea cauzei sub aspectele de fond si se mai prevede tot aici ca aceste chestiuni
prealabile (prealabile pt ca de ele depinde solutionarea fondului cauzei) se invoca in mod
obligatoriu inainte de solutionarea fondului cauzei. Tot aici se prevede ca ele sunt de
competenta instantei penale care solutineaza cauza prin prorogare legala de competenta cu
o singura exceptie pe care o prevede al.1 al art 52 si anume: cu exceptia acelor situatii care
nu sunt de competenta organelor judiciare. Ce inseamna aceasta exceptie? Asta inseamna ca
legiuitorul a urmarit practic sa faca diferenta dintre chestiunile prealabile care sunt prin
prorogare, de competenta instantei penale desi ele apartin altor materii ale dreptului, de
celelalte chestiuni de care depinde solutionarea fondului cauzei dar care nu sunt de
competenta instantei penale care solutioneaza cauza ci sunt de competenta altor instante
cum sunt cele de dr muncii,admin sau consti!
Potrivit al.2 din art 52 NCPP aceste chestiuni prealabile se solutioneaza potrivit
regulilor si potrivit mijloacelor de proba care privesc materia de drept de care apartin.
Al.3 al art 52 din NCPP reglementeaza o situatie speciala in materia chestiunilor
prealabile si anume situatia in care exista o hotarare definitiva a unei alte instante decat cea
penala,a unei instante de specialitete cum este cea de contencios admin de exemplu, in
privinta unei situatii care reprezinta chestiune prealabila in cadrul procesului penal. Asadar,
in acest caz o hotarare definitiva a unei alte instante decat cea penala cu privire la o chestiune
care reprezinta chestiune prealabila in cadrul procesului penal are efect de autoritate de lucru
judecat, cu o singura exceptia a acelor imprejurari care privesc existenta infractiunii. De ce?
Care este ratiunea pt care existenta este exceptata? Pt ca in privinta existentei infractiunii nu
se poate pronunta decat o instata penala si numai in urma unei judecati definitive a fondului
cauzei.
Sub aspectul incidentei art 52 al.3 NCPP este relevanta jurisprudenta Curtii Europene
A Drepturilor omului in cauza Lungu si altii c RO. din 2014.

VERIFICAREA COMPETENTEI SI EXCEPTIILE DE NECOMPETENTA

Principiul in materia verificarii competententei este cel potrivit caruia orice organ
judiciar penal are obligatia ca din momentul primirii sesizarii sa procedeze la verificarea
competentei proprii. Aceasta este prima obligatie pe care o are orice organ judiciar, atat
instantele cat si judecatorul si organele de urmarire penala, sub toate formele de competenta
pe care noi le am analizat si anume competenta functionala, materiala si dupa calitatea
persoanei.
In situatia in care, in urma verificarii competentei, instanta nu e competenta sa judece cauza
– intr-o asemenea situatie, momentul este sesizarea instantei competente prin intermediul
declinarii de competenta. Valorificarea procesuala a cazurilor de necompetenta constatate in
urma declinarii se realizeaza prin mijlocul juridic procesual al exceptiei de necompetenta.
Exceptia de necompetenta este mijlocul juridic de verificare a competentei. Ea se poate
invoca din oficiu de catre organele judiciare penale competente (instanta, judecatorul de
drepturi si libertati sau organul de urmarire penala) sau la cererea procurorului, a partilor si
a persoanei vatamate (in faza de judecata, in faza de camera preliminara cand camera
preliminara poate verifica competenta instantei). Exceptia de necompetenta este
reglementata de art 47 NCPP – ea tine seama de formele de competenta prevazute de lege
pe care noi le am analizat. Astfel exceptia privind competenta,dupa caz meteriala, functionala
sau dupa calitatea persoanei, a instantei inferioare se poate invoca oricand in tot cursul
procesului penal pana in momentul solutionarii definitive a cauzei penale. De ce? Pt ca ea are
la baza un caz de nulitate absoluta - cazul constand in nerespectarea dispozitiilor legale cu
privire la competenta materiala sau a calitatii persoanei, atunci cand judecata se realizeaza
de o instanta inferioara.
Exceptia de necompetenta, dupa caz functionala, materiala sau a calitatii persoanei a
instantei superioare, pt ca nu are la baza un caz de nulitate absoluta ci o nulitate relativa
conform art. 282, se poate invoca cel mai tarziu pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
De asemena, exceptia de necompetenta teritoriala se poate invoca, cel mai tarziu, in
fata instantei pana la inceperea cercetarii judecatoresti.
In situatia competentei dupa calitatea persoanei exista o reglementare particulara, in
art 48 din NCPP, care prevede competenta in cazul pierderii calitatii care a atras initial
competenta dupa calitatea persoanei. In principiu, pierderea calitatii persoanei nu mai
justifica mentinerea competentei instantei. Ea are ca efect modificarea competentei, in sensul
revenirii la competenta dupa materie care este o forma de competenta comuna in raport cu
cea determinata de calitatea persoanei la momentul la care s-a savarsit presupusa infractiune.
Cu doua exceptii: 1.cand fapta are legatura cu atributiile de serviciu ale peroanei si 2.cand s-
a dat citire actului de sesizare a instantei. In aceste 2 situatii, in mod exceptional prin derogare
de la regula exprimata mai sus, instanta penala ramane competenta sa judece cauza.
In principiu competenta dupa calitatea persoanei este determinata de calitatea la
momentul savarsirii infractiunii si nu la un alt moment ulterior. In mod exceptional insa,
potrivit art 48 al 2 NCPP dobandirea ulterioara a calitatilor care atrag competenta dupa
calitatea pers a ICCJ, conform art 40 al.1 din NCPP determina modificarea competentei in
sensul stabilirii acesteia dupa calitatea persoanei, adica determinarea competentei de
judecata in prima instanta a ICCJ este singura exceptie in acest sens, prevazuta de art 40 al 1
NCPP. De pilda, daca dupa savarsirea faptei pers interesata devine senator sau deputat in
principiu articolul invocat nu contine nicio limitare aparenta care sa reprezinte un impediment
legal de modificare a competentei ca urmare a dobandirii ulterioare a calitatilor care atrag
competenta de juducata in prima instanta a ICCJ. Cu toate acestea, dupa parerea mea, exista
o limita implicita si anume pronuntarea de catre instanta a unei hotarari in prima instanta
ceea ce inseamna ca daca dobandirea ulterioara a calitatii prevazute de lege se realizeaza in
apel ea nu poate avea ca efect modificarea competentei instantei de apel - limita intrinseca
ce nu este prevazuta expres de legiuitor si are la baza o ratiune si anume aceea de a se garanta
securitatea juridica si autoritatea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti. Aceasta
opinie este justificata si de principiul duratei rezonabile si a caracterului echitabil al procesului
penal.
Declinarea de competenta este reglementata in art 50 NCPP –este dispusa de instanta
in situatia in care aceasta se considera necompetenta in urma verificarii competentei, ca e din
oficiu, ca e la cerere, printr-o sentinta penala. De ce se da sentinta? Pt ca este o hot
judecatoreasca prin care instanta penala se dezinvesteste. de aceea se numeste
sentinta..dupa distinctiile pe care le face art 370 NCPP. Sentinta are caracter definitiv, ea nu
este supusa cailor de atac prevazute de lege. Insa,in pofida caracterului ei definitiv,dupa
parerea mea, ea nu este exceptata de la calea de atac a apeluiui odata cu fondul cauzei care
poate privi inclusiv sesizarea instantei pentru ca declinarea de competenta este un mod
complementar de sesizare a instantei. Sesizarea principala se face prin rechizitoriu iar
sesizarea complementara printr-o hotarare de declinare a competentei care trebuie sa indice
in mod obligatoiu care este instanta competenta la care se trimite cauza spre solutionare. Ce
se intampla in situatia in care instanta isi declina competenta in favoarea alteia insa omite sa
indice instanta in dispozitivul sentintei? In asemena situatii ne regasim in prezenta unui caz
de intrerupere a cursului justitiei, situatie in care ICCJ are competenta exclusiva. Totodata prin
sentinta de declinare a competentei in cazul in care declinarea s-a realizat pe motiv de
necompetenta functionala, materiala sau dupa calitatea persoanei, instanta poate mentine
ca valabile actele efectuate pana in momentul declinarii de competenta. Ca atare, mentinerea
ca valabile a actelor efectuate este facultativa ea insa trebuie sa se dispuna in mod expres.
Care este consecinta juridica? –lipsirea de valabilitate a actelor pana in momentul declinarii
de competenta. De aceea instantei penale ii revine aceasta obligatie de a dispune in mod
expres cu privire la mentinerea ca valabile a actelor.
In caz de necompetenta materiala nu mai exista o asemena obligatie. Aici toate actele,
pana in momentul declinarii de comptetenta sunt valabile deci se mentin .
Prevederile referitoare la verificarea competentei, exceptia de necompetenta precum
si declinarea de competenta sunt aplicabile si in cazul organelor de urmarire penala care au
obligatia conform art 56 de verificare a competentei inca din momentul de debut, adica cel al
primirii sesizarii. Daca in urma verificarii se constata necompetenta, organele de cercetare
penala propun procurorului care supravegheaza urmarierea penala declinarea competentei.
Declinarea competentei fiind atributul exclusiv al procurorului care poate dispune fie din
oficiu fie la propunerea organului de cercetare penala. De asemenea parerea mea este ca
procurorul poate dispune declinarea de competenta si la cererea partilor si la cererea
subiectilor procesuali principali. In acest caz procurorul se pronunta printr-o ordonanta de
declinare a competentei care este supusa plangerii in conditiile produse de art 336-339 NCPP.
Constituie necompetenta situatia prevazuta in art 51 NCPP. Ele sunt dezacorduri ivite intre
instantele penale sesizate in legatura cu formele de competenta prevazute de lege. Acestea
sunt de 2 feluri: 1.pozitive- cand doua sau mai multe instante se considera ambele
competente sa judece si 2.negative – atunci cand instantele isi declina reciproc competenta
una in favoarea celeilalte. Atat in cazul in care conflictul de competenta este pozitiv cat si in
cazul in care este negativ, competenta de rezolvare revine intotdeauna instantei superioare
si comune aflate in conflict. Conflictul de competenta trebuie rezolvat obligatoriu pt ca
priveste administrarea justitiei. In cazurile in care se constata existenta unui conflict de
competenta procesul penal in principiu nu mai poate continua..el este oprit si de aceea justitia
este impiedicatea, nu mai poate fi indeplinita - aceasta este ratiunea pt care conflictele de
competenta sunt obligatoriu de rezolvat. Sesizarea instantei competente sa solutioneze
conflictul se realizeaza fie de catre instanta care s-a declarat cea din urma competenta,in caz
de conflict pozitiv, sau de instanta care si-a declinat, cea din urma, competenta in caz de
conflict negativ de competenta, fie de procuror fie de parti si dupa parerea mea si de pers
vatamata care are aceleasi drepturi si aceleasi oblig in toate fazele procesului penal.
In ceea ce priveste procedura, pe timpul in care este sesizata instanta competenta sa
solutioneze conflictul de competenta, indiferent de felul acestuia, in principiu, nu se pot
efectua acte procesuale sau procedurale. Cu o singura exceptie, si anume, aceea a actelor
care sunt urgente(cum este cazul situatiilor referitoare la masurile preventive). De asemenea,
in caz de conflict pozitiv de competenta, judecata se suspenda pe timpul sesizarii instantei
competene sa solutioneze conflictul, pana in momentul solutionarii acestuia. Instanta sesizata
cu solutionarea conflictului are la randul ei propria obligatie de a-si verifica competenta..in
situatia in care constata ca nu e competenta, pt ca nu e instanta superioara si cea comuna
aflata in conflict, are obligatia sa dispuna, dupa regulile art 50, declinarea competentei in
favoarea instantei pe care o considera competenta. In situatia in care se considera
competenta va proceda la solutionarea conflictului de competenta .............. ca una din
instantele aflate in conflict pe care o desemneaza ca fiind incompetenta sa judece cauza. In
acest sens pronunta o hot judecatoreasca ce poarta denumirea de incheiere in sensul art. 370
NCPP. Ea poarta si denumirea de regulator de competenta,este definitiva si obligatorie iar in
cuprinsul ei se indica instanta care va judeca. Instanta la care se trimite cauza in urma
solutionarii conflictului de competenta prin regulatorul de competenta nu mai are dreptul si
nici obligatia sa verifice competenta ci trebuie sa aduca la indeplinire dispozitia data de
incheiere,si anume solutionarea conflictului de competenta, chiar daca aceasta din urma se
considera necompetenta ea nu mai are alternativa si trebuie sa judece cauza pt ca, asa cum
am mai spus nu are nici dreptul si nici obligatia de a verifica competenta!

REMEDIILE PROCESUALE

Principiu impartialitatii- este specific judecatorului instantei dar include si organele de

urmarie penala. Practic impartialitatea priveste toti subiectii procesuali oficiali ai procesului
penal, de aceea tratam remediile procesuale in legatura stransa cu materia competentei.
Impartialitatea este un mare principiu care guverneaza organizarea si functionarea organelor
judiciare penale..el nu priveste procesul penal de aceea nu este mentionat in cod, printre
principii. Insa desi nu priveste direct procesul penal, impartialitatea prezinta o importanta
capitala pt desfasurarea procesului in ansamblul sau si mai ales pt garantarea finalitatii
procesului si anume obtinerea unei bune justitii!
Se afirma de practicieni ca nu conteaza legea ci conteaza judecatorul! Initial n-am
inteles, ulterior insa mi-am dat seama cat este de adevarat! Cat este de importanta
impartialitatea legata strans de independenta - aceste notiuni se utilizeaza de regula
impreuna! Ambele constituie garantii cu caracter institutional insa nu sunt sinonime..astfel
independenta treb realizata in raporturile dintre organele judiciare, parti,terte persoane si
alte organe ale statului pt ca independeta protejeaza organele judiciare penale de presiunile
exterioare. Impartialitatea, in schimb, priveste raporturile dintre organele judiciare penale si
parti sau alte organe ale statului, nu din exteriorul lor ca in cazul indepententei ci din forul
interior al organului judiciar penal. Astfel daca independenta protejeaza organele de presiuni
exterioare,impartialitatea protejeaza de riscurile prejudecatilor care pot genera abuzuri si
care pot compromite grav insusi scopul procesului si anume infaptuirea justitiei in
conformitate cu principiul adevarului si respectarii drepturilor si libertatilor persoanei in
cadrul unui proces. De aceea pt garantarea evitarii riscurilor la care sunt expuse organele jud
penale in exercitarea atributiilor privind procesul penal si indeosebi al riscului de lipsa de
imaprtialitate care afecteaza calitatea procesului penal in ansamblul sau pt ca acesta se
masoara in definitiv prin rezultatul care se exprima in solutiile finale al procesului si a
procedurilor. Aceste garantii sunt create de sistemele juridice de pretutindeni si se impun in
mod necesar de nevoia de justitie. Ele sunt de 2 feluri: 1.incompatibilitatea si 2.stramutarea.
Acestea se deosebesc intre ele prin faptul ca: 1. incompatibilitatea este o stare in care se afla
o anumita persoana/un membru din cadrul instantei determinata de o situatie concreta din
care rezulta banuiala legitima ca nu este impartial determinand inlaturarea lui de la
desfasurarea de activitati procesual penale pe cand, 2. stramutarea este o stare juridica in
care se afla o intreaga instanta si nu doar un singur membru al instantei..un judecator de
exemplu..cum se intampla in cazul incompatibilitatii. Astfel,incompatibilitatea are la baza
cauze de suspiciuni individuale pe cand stramutarea are la baza cauze de suspiciune............pt
ca in ambele cazuri exista prezumtia riscului de lipsa de impartialitate.

1. Incompatibilitatea este reglementata in codul de procedura penala in art 64-70 NCPP.

Aceasta, in conceptia codului actual, nu poate fi constatata in mod nelimitat..de ce? Pt ca
atunci cand ea este constatata dezonoreaza persoana aflata in situatia respectiva. Deci de
aceea legiuitorul a conceput un sistem de reglementare stricta, intocmind o lista de cazuri de
icompatibilitati ale judectorului in art 64 si in art 65 NCPP care contine norme in cazul
incompatibilitaii procurorului,org de cercetare penala si grefierului. Enumerarea din art 64, in
acceptiunea codului actual, nu mai este o enumerare limitativa, acesta reprezentad elementul
de noutate fata de vechiul cod si totodata un progres fata de acesta.
Cazurile de incompatibilitate ale judecatorului care sunt enumerate in art 64 NCPP reprezinta
dreptul comun in aceasta materie. Ele privesc in egala masura judecatorul de drepturi si
libertati, judecatorul de camera preliminara si judecatorul care face parte din compunerea
instantei. Aceste cazuri sunt urmatoarele:
1. Art 64 al1 lit a - este incompatibil judecatorul care anterior a avut calitatea de avocat
sau reprezenatant al unuia dintre parti sau a unui subiect procesual principal chiar si in alta
cauza (pt incompatibilitate,in acest caz, este suficient sa se constate ca judecatorul a fost
anterior avocatul unei parti sau a unui sub procesual principal sau reprezentat al acestuia fie
legal sau conventional nefiind necesar sa existe acte de asistenta juridica sau acte de
reprezentare).
2. lit.b – este incompatibil judecatorul care este ruda sau afin pana la gradul 4 inclusiv
ori care se afla intr una din situatiile prevazute la art 177 NCP, adica membru de familie, al
unei parti, subiect procesual penal principal al avocatului sau reprezentantului acestora. (este
suficient si aici pt incompatibilitate sa se constate aceasta caliatate a judecatorului care
decurge din calitatea de ruda apropiata, de afin sau care se afla in situatiile prevazute de art
177 cum ar fi o relatie de concubinaj sau o relatile asemanatoare celei dintre parinti si copii.
Ce se intampla in situatia de relatie: nas-fin, parerea mea este ca nu ne regasim intr o situatie
de incompatibilitate,nefiind indeplinite conditiile de aici, insa poate fi cazul unei situatii
generale de incompatibilitate si acesta este castigul pe care il aduce noul cod pt ca permite
constatarea incompatibiliatii si in alte cazuri.
3. Lit c – judecatorul a fost martor sau expert in cauza (pt ca acest caz de
incompatibilitate sa existe, nu este suficient ca judecatorul sa fi fost chemat..ci este necesar
sa fi fost audiat,sa fi dat o declaratie sau sa fi intocmit in raport de expertiza).
4. lit d – este incompatibil judecatorul care este tutore sau curator al une parti sau a unui
subiect procesual principal (este suficient in acest caz sa se constate calitatea de tutore sau
curator pentru ca incompatibilitatea sa existe).
5. lit e – aceasta prevedere se intemeiaza pe separatia functiilor judiciare si prevede ca
este incompatibil judecatorul care a fost anterior procuror, a efectuat acte de urmarire sau a
participat la orice procedura desfasurata in fata unu judecator de drepturi si libertati,
judecator de camera preliminara sau in fata instantei penale.
6. lit f – cazul general,cand exista suspiciunea rezonabila ca este afectata impartialitatea
judecatorului. Acest caz este general si permite constatarea incompatibilitatii si in afara
situatiilor enumerate in celelate texte ale art 64 din NCPP. De exemplu, poate fi considerat
incompatibil un judecator care are relatii de dusmanie cu partiele,cu alti subiecti procesuali
sau cu avocatul partilor. Pe de alta parte,pe acest temei poate fi considerat incompatibil si
judecatorul care a primit liberalitati din partea unei parti, a unui subiect ori a avocatului.

Un alt caz de incompatibiliatate este cel prevazut in art 64 al 2 in care se prevede ca exista
incompatibilitate si in cazul in care judecatorii..sunt soti,rude sau afini pana la gradul 4
inclusiv ori in cazurile prevazute la 177 NCP. Acest caz exista si intre judecatori si procuror si
grefier doar in completele colegiale,cele care sunt compuse dintr-un nr. de judecatori. In mod
evident, completele din apel formate din 2 judecatori sau cele de prima instanta ale ICCJ
formate din 3 judecatori sau cele formate de 5 judecatori ale ICCJ.