Activitatea Inimii

Inima este un organ cavitar, muscular, localizat în cavitatea toracică, în

spatele ş i puţ in în stînga sternului.

Inima are pereț ii formaț i din ț esut muscular cardiac – miocardul, tapetaț i intern
cu un epiteliu subţ ire, numit endocard, iar la exterior cu un în- veliş conjunctiv
– epicard. Înima este învelită de o foiţ ă seroasă, numită pericard.

Cavitatea internă a inimii este separată de un sept longitudinal în două jumătăţ i

distincte funcţ ional ş i anatomic, ce nu comunică între ele (inima dreaptă ş i
inima stîngă). Fiecare parte este constituită din două subdiviziuni: cavitatea
inferioară, numită ventricul ş i cavitatea superioară – atriu. Atriile sînt separate
de ventricule prin valve cardiace.

Ventriculele (drept ş i stîng) au pereţ ii mai groş i decît atriile, iar ventriculul stîng
are pereț ii mai groş i decît cel drept.

Valvulele cardiace determină direcţ ia ş i cantitatea fluxului sangvin, care este

propulsat din atriu în ventricul, iar din ventricul – în vasele sangvine. La nivelul
inimii pot fi distinse trei tipuri de valvule: valvula tricupsidă, valvula bi-
cupsidă, valvulele semilunare.

______________________________________________________________

Inima propulsează sîngele în vasele sangvine, prin activitate mecanică ş i

activitate electrică.
Activitatea mecanică a inimii sau ciclul cardiac se realizează printr-o
succesiune de contracţ ii – sistole ş i relaxări – diastole ale atriilor ş i
ventriculelor. Numărul de cicluri cardiace pe minut constituie ritmul cardiac. La
omul adult, în condiţ ii normale, ritmul cardiac este de 70–75 cicluri cardiace.

Un ciclu cardiac constă din: diastolă atrioventri- culară, sistolă atrială, sistolă
ventriculară (fig. 5.3).

Diastola atrioventriculară durează cca 0,4 sec. În acest timp pereţ ii atriilor ş i
pereţ ii ventriculelor sînt relaxaţ i. Atriul drept primeş te sîngele dezoxi- genat din
venele cave, iar atriul stîng, sînge oxige- nat din vena pulmonară.

În perioada sistolei atriale (0,1 sec.) pereţ ii atri- ilor se contractă ş i propulsează
sîngele în ventricu- le. Sub efortul contracţ iilor sîngele din atriul drept deschide
valvula tricupsidă ş i trece în ventriculul drept. Sub efortul aceloraş i contracţ ii
sîngele din atriul stîng deschide valvulele bicupside pentru a pătrunde în
ventriculul stîng.

Sistola ventriculară durează cca 0,3 sec. În aceas- tă perioadă ventriculul se
contractă ş i propulsează sîngele de la vîrf spre bază. Sîngele din ventriculul
drept sub presiune deschide valvula pulmonară ş i pătrunde în trunchiul
pulmonar. Sîngele din ven- triculul stîng simultan pătrunde în artera aortă,
deschizînd valvulele semilunare.
Activitatea electrică a inimii

Constă în generarea ș i propagarea impulsurilor nervoase de către sistemul

conducător cardiac, care asigură contractarea simultană a celulelor miocar- dului
(legea totul sau nimic) ș i în consecinţ ă – ritmicitatea contracţ iilor cardiace.
Impulsurile nervoase sînt produse în nodul sinoatrial, nodul atrioventricular,
fasciculul His ș i fasciculul Purkinje ș i transmise prin toate celulele
miocardului (fig. 5.4).

Impulsurile generate de nodul sinoatrial difuzează rapid (70–80

contracţ ii/minut) prin tot miocardul. În cazul cînd nodul sinoatrial este lezat,
funcţ ia centrului de comandă o preia nodul atri- oventricular a cărui ritmicitate
este mai mică (40 contracţ ii/minut). Dacă nodul atrioventricular nu mai
funcţ ionează, impulsurile nervoase sînt gene- rate de fasciculul His. Aceste
impulsuri generează o frecvenţ ă cardiacă de 20–25 de contracţ ii pe minut.

Impulsul electric declanș at în nodul sinoatrial provoacă sistola atriilor

(ventriculele sînt relaxate), apoi este propagat spre nodul atrioventricular, unde
provoacă sistola ventriculelor (atriile se relaxează).

Propagarea impulsului electric prin mio- card poate fi înregistrată pe

electrocardiogramă (fig. 5.5). Contracţ ia atriului (sistola atriului) este marcată
printr-o undă cu amplitudinea mică orientată în sus (unda P). Segmentul plan
care urmează (PQ) este numit izoelectric. Contracţ ia ventriculului (sistola
ventriculară) se exprimă prin complexul QRS, care este urmat de al doilea
segment izoelectric. Ciclul cardiac finalizează cu o mică undă T, ascendentă,
care corespunde repolarizării ventriculului.

Fiecare sistolă ventriculară provoacă creș terea presiunii sîngelui în aortă ș i, în

consecinţ ă, mă- rirea diametrului ei. Dilatarea se transmite de-a lungul tuturor
arterelor prin fibrele elastice ale pereţ ilor arteriali. Această dilatare constituie
pul- sul arterial. El există la nivelul tuturor arterelor, dar poate fi perceput prin
palpaţ ie doar la nivelul arterelor superficiale.