Lansatorul de cărți

[monolog de Vladimir Helmis]

Sa va spun drep, eu nu voiam sa fiu aici. Am obosit, sunt mort de somn, de 5 nopți
n-am dat pe acasă. dar i-am promis domnitei aici de fata, și am venit. cineva
trebuia sa lanseze și aceasta carte și e una speciala. e cartea maestrului... și el pe
mine m-a lansat... acum și eu ii lansez lui o carte. el a murit, nu se mai poate
bucura, dar cartea asta nu se putea lasă în tăcere. maestrul nu a scris aproape nimic
toată viată. așa e când ești lansator profesionist de cărți, nu mai ai timp sa le scrii
pe ale tale.
e greu sa fii lansator de cărți. nici nu va imaginați. unii ne zic pișcoturi. ce știu ei...
ce, parcaeu întreb înainte de lansare dacă o sa fie de mâncare|? normal ca nu. și
uneori vin la lansare și chiar nu e nimic de mâncare, nici un fursec, nici măcar
alune... asta e. nu pentru mâncare am venit eu, ci pentru hrana de alt soi, spirituala.
așa era și maestrul, li țin minte bine... dar măcar el a avut noroc de o soție devotata
eu n-amsoție, nici pisica... ce pisica sa stea lângă mine dacă nici o femeie nu vrea?
îmi petrec viată prin gări și hoteluri. când vad un tren mă apuca toti dracii toți cu
valize, sacoșe, oameni ocupați…toti se duc acasa, eu ma duc la Pașcani... tot cu
treaba. Abia ajung acasă sa plătesc întreținerea.... dar sa revenim la maestru.lui ii
plăcea cel mai mult sa lanseze cârti de debutanți, de necunoscuți. era un spirit
generos.
și mai mult, el voia sa lanseze debutanți nu chiar la prima tinerețe... de pilda
doamne în jur de 50-60 de ani, aproape de pensie. știți, e un fenomen ciudat cu
aceste doamne. sunt contabile,
economiste, medic, profesoare, și deodată la o vârsta matura le pocnește fiorul
poeziei. și încep sa scrie pe tot ce apuca…
Voi nu știți cum e sa trăiești așa, în ascundere, toată viata.. Patima, noi așa o
numeam. Boala scrisului. Și sa nu poți spune adevărul niciodată în public. Doar în
șoapta, la un pahar de vin. Asta e blestemul lansatorului de cărți...

Dar nu am venit aici sa mă plâng. Voiam doar sa va spun cum l-am cunoscut pe
Maestrul. Pentru ca și eu am fost bolnav cândva. Da, patima aceea, boala scrisului
m-a lovit în adolescenta și pe mine. ca pe toată lumea. nici nu știi cum sau de ce,
deodată te închizi în camera ta și dai toti dracii afara.scrii o tâmpenie sau banalitate
ți se pare ca cerul se deschide.cuvintele tale sunt altfel, nu s-au mai rostit pana
atunci. sau da, s-au mai spus, dar nu în ordinea asta.
și ordinea contează! e ca la liturghie. trebuie sa le spui într-o anumita secvența și
cerul se deschide.
Dar nu eram sigur pe mine. Pana l-am întâlnit pe Maestrul.
Uite, eu de pildă, l-am cunoscut când mi-am făcut și eu debutul în poezie acum...
nici nu mai știu câți
ani. Aveam și eu o plachetă de versuri, știți, volumașele acelea cu vreo 20 de
poezii. Eram tânăr, naiv,
încă student la facultate. Maestrul era în vârstă, respectat de toată lumea. Cine nu-l
știa pe Maestrul?Dar
trebuia organizată o lansare de carte pentru plachetuța mea. Căci nu se poate să
debutezi în tăcere,ca și cum ți-ar fi rușine de ce ai scris... O doamnă de la editură s-
a ocupat de lansarea mea, foarte
pricepută era doamna aceea, știa să găsească restaurantul potrivit, meniul perfect și
mai alesinvitații. Mi-a zis: "Ți-l aduc pe Maestrul. Cu el să vezi ce eveniment
iese...speram și eu la ceva răsunet măcar în presa locală.
. În fine, eu, student din provincie, eu care mâncam numai la cantină, cu părinții
șomeri, fără rude bancheri, am împrumutat toți banii pentru sindrofie. Suma aia mi-
ar fi ajuns mie să supraviețuiesc în București timp de șase luni
În fine a venit și ziua lansării. Și Au început discursurile unii aduși de editură, cred
că erau profesori la liceu. Ei au încălzit atmosfera,ca să zic așa. Pe urmă a încheiat
Maestrul. Mi-e rușine să recunosc aici, dar nu mai știu ce a zis. A
vorbit cam o oră. Eu mi-am dat seama la un moment dat că omul nu-mi citise
cartea, o răsfoia în timp
ce vorbea, și mai improviza câte o impresie. Totuși, a vorbit frumos. Ai fi zis că
acolo se lansase un al doilea Marin Sorescu sau așa ceva. Mie mi se făcuse și
rușine. Dar eram lihnit de foame, de oboseală, de stat în picioare. După ce a
terminat Maestrul nu m-au lăsat și pe mine să mai zic ceva.
ne-am dus la restaurant. Acolo s-a întâmplat ceva ciudat. L-au pus pe Maestrul
în capul mesei și toată lumea în jurul lui vorbea cu el. Adică eu eram autorul, dar
parcă lansarea era
despre el, pentru el. Cine era tipul? Nu citisem nimic de el! Vorbea molcom, ca
Sadoveanu, era gras ca Sadoveanu, dar totuși nu
era un Sadoveanu!
Stăteam acolo dar nu am zis nimic.
. Deci când mai scriu una? Nu știu, le-am zis.
Acum trebuie să caut o slujbă de noapte, paznic sau portar ceva, ca să plătesc
datoriile astea uriașe.Nu știu când mai scriu.
Băusem cam mult. Când m-am dus la toaletă am dat peste Maestrul în ușă. M-a
luat după umeri, m-a privit în ochi, și mi-a zis apăsat: tu să nu te lași de scris! Dacă
peste 10-15 ani nu ai ajuns al doilea
Marin Sorescu, dacă nu ești cel puțin la fel de celebru, vin la tine și te bat. Te
altoiesc pe spinare cu mâinile astea, ca pe fiul risipitor. Nu ai voie să irosești
talentul ăsta uriaș!
Atât a zis și a plecat. Dar eu din clipa aia eram alt om. Atunci mă botezase el întru
a fi scriitor. Și așa
am înțeles eu ce e cu lansările de carte - mai ales pentru debutanți. Trebuie să vină
un nume mare, ca el, să te citească, și să îți dea voie să intri în breaslă. Și dacă el
zice "da, domle, are talent!" atunci tu devii cumva fiul lui spiritual. El a girat
pentru tine. El te-a adoptat.Dar ce mi-ar mai fi trebuit mie alte lansări? Eu fusesem
botezat deja de Maestrul. Așa că în tăcere am publicat alte cartii in urmatorii ani ,
și în tăcere publicul le-a ignorat.
O colegă profesoară m-a invitat la o lansare de carte. Adică eu să vorbesc, eu să
lansez pe alții, vă dați seama? Eu în locul Maestrului. Era o plachetă de poezii scris
de liceeni,
. Normal că m-am dus. Poeziile cam slăbuțe, dar ce să te aștepți de la ăștia micii?
Nici Eminescu nu scria grozav la 16 ani.. Ei, și cât ne învârteam pe acolo printre
mese, vine la mine un băiat și îmi zice că el a scris trei poezii din
cartea aia. Și mă întreabă ce părere am de ele. Acolo, pe loc, am scos volumașul și
i-am recitit poeziile. Erau banale, ca orice poezii de adolescent care simte și el ceva
și vrea să spună lumii.Se miră și ei că au emoții. Mă rog. Acum nu era să
dezamăgesc băiatul. și așa se vedeacă era chinuit de viață,
Măcar nu se îmbăta, nu lua droguri, nu dădea în cap la nimeni. Scria și el pe niște
foi.
Așa că l-am luat de umeri, l-am privit țintă în ochi, și i-am spus: "tu ai talent,
băiete. să nu te lași niciodată de scris. E păcat de Dumnezeu să arunci la gunoi așa
talent pentru care alții ar ucide. E datoria ta să crești talentul ăsta!"
Și așa am mințit eu un om privindu-l drept în față. Dar am știut atunci că în clipele
alea i-am transmis virusul scrisului. La fel cum făcuse Maestrul cu mine. Doar că
atunci, în clipa aia, m-am și eliberat de virus. Doi ani de zile scrisesem ca nebunul,
noapte de noapte, pentru că Maestrul mă virusase. Dar
din clipa când i-am trecut băiatului virusul, m-am liniștit. Pentru că fix atunci mi-
am dat seama. Dacă Maestrul mă mințise? Poate că totuși nu aveam talent. Poate
că eram și eu o mediocritate banală,unul ca mulți alții, ca toată lumea. Dar virusul
scrisului trebuia să circule printre oameni.
Dacă ai măcar una la mie șanse să fii, una la un milion, ai îndrăzneala să nu
încerci? E ca la loterie. De ce să nu joci? Ce ai putea pierde? Doar timpul tău, viața
ta irosită cu pagini inutile, dar dacă ești un nimeni oricum o iroseai. Dar dacă
câștigi? Ei, atunci, ce te faci? Dacă tu câștigi atunci eu sunt iertat că
am mințit atâta lume, și Maestrul e iertat că m-a mințit pe mine și atâția alții.
Atunci toți suntem
iertați! tot șirul de maeștri care a ajuns până la tine. Și n-am trăit în zadar dacă din
lanțul nostru de
minciuni s-a mai născut un Eminescu. Și tu nu ne poți lăsa să fi trăit în zadar, nu-i
așa? Ai milă de noi,viitor poet. Scrie tu ca noi să trăim. Uite, eu cred că tu ai talent.
E în privirea ta. Nu trebuie să îmi
arăți ce ai scris. Eu cred în tine. Îți jur pe viața mea. Acum mergi și scrie și
salvează-ne pe toți!