1

FIŞĂ DE LECTURĂ
Enigma Otiliei

Titlul operei literare: __________Enigma Otiliei_________

Autorul:________George Calinescu______________________
Anul apariţiei volumului: _____1938__________
Date importante din viaţa şi activitatea scriitorului: George Călinescu (n. 19 iunie 1899,
București — d. 12 martie 1965, Otopeni ) a fost un critic, istoric literar, scriitor, publicist,
academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii române, de orientare, după
unii critici, clasicizantă, după alții doar italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre
cei mai importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu Maiorescu sau Eugen
Lovinescu. Își semnează întotdeauna articolele cu pseudonimul G. Călinescu, după o modă destul
de răspândită în perioada interbelică._Prin romanul “Enigma Otiliei”, George Calinescu depaseste
realismul clasic, creeaza caractere dominate de o singura trasatura definitorie, realizand tipologii,
modernizeaza tehnica narativa, foloseste detaliul in descrieri arhitecturale si in analiza personajelor,
inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX.____
Alte opere ale autorului: _________Cartea nuntii, Bietul Ioanide, Scrinul negru
Genul literar: __________epic_______________
Specia literară: ____roman__
Opera e structurată în: 20 de capitole
Romanul este alcătuit din 20 de capitole iar prin tehnica planurilor narative paralele este urmărit
destinul mai multor personaje: destinul Otiliei, destinul lui Felix cât si destinul clanului Tulea.
Secventele narative sunt prezentate prin alternantă, iar succesiunea evenimentelor este redată prin
înlăntuire.
Un plan urmăreste lupta membrilor clanului Tulea pentru înlăturarea Otiliei si obtinerea averii lui
Costache. Cel de-al doilea plan prezintă destinul tânărului Felix Sima care, rămas orfan, vine la
Bucuresti pentru a studia medicina, locuieste la tutorele său si trăieste iubirea adolescentină pentru
Otilia Mărculescu. Autorul acordă interes si planurilor secundare, pentru sustinerea imaginii ample
a societătii citadine.
Romanul este caracterizat de o simetrie între incipit si final datorită căruia romanul are o
strucutră circulară. Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul spatial si temporal al
evenimentelor, prezintă principalele personaje, sugerează conflictul si trasează principalele planuri
narative. Finalul este închis prin rezolvarea conflictului si prezintă, în mod simetric, acelasi cadru,
însă într-un alt moment temporal (după aproximativ zece ani: ”după război”).

Locul/timpul desfăşurării acţiunii: Timpul si spatiul actiunii sunt fixate inca din inceputul
romanului: „intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, un tanar de
vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim..."__
Actiunea se desfasoara cronologic si cuprinde doua planuri:
- Drumul formarii ca intelectual a tanarului Felix Sima.
- Stradania rudelor lui Costache Giurgiuveanu de a intra in posesia averii (mostenirii) acestuia.
Ambele planuri au ca fundal viata burgheziei bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea.
Titlul operei ():Titlul initial al romanului a fost „Parintii Otiliei". Acesta ar fi sugerat felul in care
personajele antrenate in actiune au grija de viitorul Otiliei.
Tema: Una dintre temele romanului este prezentarea societăţii româneşti la începutul secolului al
XX-lea, prin urmărirea evoluţiei unui grup de personaje care sunt interesate de averea lui Costache
Giurgiuveanu, unul dintre personajele principale ale romanului; temă secundară, de provenienţă
balzaciană, paternitatea permite raportarea personajelor la tipuri şi caracterizarea lor indirectă.
Naratiunea: naraţiunea se realizează la persoana a III-a ( nonfocalizată). Viziunea „din afară”
presupune existenţa unui narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele relatate.
Naratorul din Enigma Otiliei este omniscient, controlează evoluţia personajelor ca un „regizor
impersonal”. Personajele dobândesc, în acest mod, statut de marionetă, acţionând automat, după
voinţa naratorului păpuşar. Deşi adoptă un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunică, prin
 2

postura de spectator şi comentator al comediei umane reprezentate, cu instanţele narative. El se

ascunde în spatele măştilor sale, fapt dovedit de uniformitatea limbajului.

Actiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima, la Bucuresti, în casa unchiului si
tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o creste
în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intentia de a o înfia. Aglae o consideră un
pericol pentru mostenirea fratelui ei.

În expozitiune, realizată în metoda realist - balzaciană, sunt prezentate, cu exectitate, principalele

personaje, timpul si spatiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist. Caracteristicile
arhitectonice ale străzii si ale casei lui mos Costache sunt surprinse de ”ochiul unui estet”, din
perspectiva naratorului specializat, desi observatia îi este atribuită personajului. Familarizarea cu
mediul, prin procedeul restângerii treptate a cadrului, este o modalitate de pătrundere a psihologiei
personajelor din acest spatiu, prin reconstruirea atmosferei. Strada si casa lui mos Costache
sugerează, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretentia de confort si bun gust a unor locatari
bogati si realitate – acestia sunt inculti, zgârciti, snobi si delăsători. Arhitectura sugerează imaginea
unei lumi în declin, care a avut cândva energia necesară pentru a se îmbogăti, dar nu si fondul
cultural.

Ajuns în locuintă, Felix îl cunoaste pe unchiul său, pe verisoara Otilia si asistă la o scenă de familie:
jocul de table. Sunt realizate portretele fizice ale personajelor cu detalii vestimentare si fiziologice.
Atmosfera sugerată este neprimitoare, iar replicile Aglaei anticipează conflictul.

Intriga se dezvoltă pe două planuri care se întrepătrund: lupta membrilor clanului Tulea pentru
obtinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu si destinul tânărului Felix Sima.

Competiţia pentru moştenirea bătrânului avar devine un prilej pentru observarea efectelor, în plan
moral, ale obsesiei banului. Bătrânul avar, bogat, din dorinta de a nu cheltui, nu asigură în nici un
fel viitorul Otiliei. Clanul Tulea urmăreşte succesiunea totală a averii lui, plan pus în pericol, ipotetic,
de înfierea Otiliei. Deşi are o afecţiune sinceră pentru fată, bătrânul amână înfierea ei, de dragul
banilor şi din teama de Aglae. Iniţial într-un plan secundar, Stănică Ratiu urmăreşte să parvină,
vizează averea clanului Tulea, dar smulge in final banii lui moş Costache. El susţine în fond intriga
romanului, până la rezolvarea din deznodământ.

Planul destinului tânărului Felix, a formării sale, urmăreşte experienţele trăite în casa unchiului său,
în special iubirea adolescentină pentru Otilia. Este gelos pe Pascalopol, dar nu ia nicio decizie,
fiindcă dorinţa de a-şi face o carieră primează. Otilia îl iubeşte pe Felix, dar după moartea lui moş
Costache îi lasă tânărului libertatea de a-şi împlini visul şi se căsătoreşte cu Pascalopol, bărbat
matur, care îi poate oferi înţelegere şi protecţie. În epilog, aflăm că Pascalopol i-a redat cu
generozitate libertatea de a-şi trăi tinereţea, iar Otilia a devenit soţia unui conte exotic; ea rămâne
pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. La final, simetric, Felix
se întoarce pe strada Antim si revede casa lui Mos Costache, lăsată în paragină, amintindu-si de
replica bătrânului, acum adevarată :"Aici nu stă nimeni".

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre celor două familii înrudite, cea a lui Costache
Giurgiuveanu si cea surorii lui Costache, Aglae. Acestea sugerează universul social prin tipurile
umane realizate.

Istoria moştenirii determină conflicte succesorale iar rivalitatea dintre adolescentul Felix şi
maturul Pascalopol pentru mâna Otiliei iscă un conflict erotic.
 3

Caracterul de frescă al romanului este dat de prezentarea diverselor aspecte ale societătii
burgheze: avaritia, lăcomia, parvenismul, cât si de prezentarea unor aspecte ale familiei burgheze:
relatia dintre părinti si copii, relatia dintre soti, căsătoria.

Construcţia personajelor este realizată prin tehnica balzaciană a descrierii mediului si

fizionomiei pentru deducerea trăsăturilor de caracter. Personajele reprezintă tipologii: mos
Costache - avarul sufletist, iubitor de copii; Otilia – cocheta; Felix – ambitiosul; Pascalopol –
aristocratul rafinat, Aglae – baba absolută si rea; Aurica – fata bătrână; Simion – dementul senil.
Aceste tipuri realiste pornesc de la caracterele clasice pe care realismul le preia. Tot un element
clasic este si triunghiul amoros.

Tehnicile de caracterizare a personajelor utilizate sunt caracterizarea directă, realizată de

narator încă de la începutul romanului când ne dă lămuriri despre gradele de rudenie, starea civilă
si biografia personajelor reunite la jocul de table cât si de personaje si caracterizarea indirectă ce
rezultă din fapte, comportamente, limbaj, vestimentaţie, relaţii între personaje.

Se remarcă limbajul uniformizat, utilizarea frazei ample, preferinţa pentru epitetul neologic (faţa
juvenilă, aspect bizar) si a procedeelor artistice utilizate mai ales în descrieri. Precizia notaţiei are
uneori rolul didascaliilor şi susţine împreună cu dialogul sau monologul caracterul scenic al
secvenţelor.

Fragmente semnificative din text :

Superficialitatea e o boală naţională, de aceea nu progresăm.

Scopul căsătoriei este procreaţia, şi când o femeie nu procrează, decade din drepturile ei.
De vreme ce nu-mi dai o familie, nu mă faci util patriei, mă laşi să mă pierd în negura uitării, fără
urmaşi, care să-mi poarte numele, nu mai eşti, de fapt, soţia mea.

Dumnezeu sunt eu, tu, pământul, cerul, tot ce există pe lume. Toate fac parte din Dumnezeu, decât
că noi suntem mărginiţi pe loc şi în timp, pe când Dumnezeu e nesfârşit.

Unde există bani la mijloc, nu există nobleţe!

Tot ce visase împreună cu ea se spulberase, fusese numai o minciună. Visul ăsta trebuia alungat o
dată pentru totdeauna. Otilia nu era poate ce spuneau ceilalţi, dar nici ceea ce crezuse el.

Poţi fi credincios unei femei, chiar făcându-i mici infidelităţi cu o alta. E un fel de a o preţui prin
comparaţie. Ţi-am spus, sunt o fată cuminte până la un punct, nu sunt o sfântă. A păcătui cu un
tânăr simpatic este acum pentru mine, fără ipocrizie, singura distracţie în viaţă. Îţi dau voie să vii
oricând ca să încerci să mă tragi pe calea pierzării.

Personaje:
Costache Giurgiuveanu este exemplu de avar caracteristic epocii; Condamnând avaritia si pe mos
Costache, - purtatorul ei - autorul romanului condamna societatea epocii, care a generat oameni cu
asemenea vicii fatale, dezumanizante.
Leonida Pascalopol este un aristocrat care isi cauta iesirea din blazare prin comportari rafinate si
expediente erotice:"Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-
am fost fericit in casnicie. Intâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de
mosier prozaic se ascunde putin romantism. O cunosc pe Otilia de când era mica si pot spune ca a
crescut sub ochii mei. Daca Dumnezeu mi-ar fi dat libertatea sa-mi fac femeia cum vreau eu, as fi
facut-o ca pe domnisoara Otilia. O iubesc si eu in felul meu, scumpe domnule Felix, pe Otilia, si
 4

poate ca nu ma insel când iti afirm ca si ea ma iubeste pe rnine. Nici nu e greu, fiindca un
dezamagit ca mine e un om fara pretentii. Eu nu i-am cerut niciodata nimic domnisoarei Otilia si n-
am prea stat ca sa disting ce e patern si e ce viril in dragostea mea.(...) Otilia venea la mine simplu,
ca o fiica, si-mi cerea ceva. Ea nu a avut niciodata ideea ca e curtezana, ma ierti, care cere de la
un barbat. S-a format intre noi o rudenie sui generis...";
Stanica Ratiu este arivistul fara scrupul moral si escrocul locvace; Obiectivul urmarit este banul, pe
care nu se sfieste sa-1 dobindeasca de la oricine si in orice calitate. Cere cu emfaza, afisând o
mutra de "martir", si de la Otilia, si de la Felix si de la Pascalopol, si de la Marina, ca si de la rudele
sale. Nu pierde nici o ocazie sa "ciupa", incredintat ca va putea pune odata mâna pe banii lui mos
Costache, pe care, intr-adevar, ii fura pur si simplu.
Aglae este "baba absoluta, fara cusur in rau”, Aglae este definita intr-o convorbire dintre Felix si
Weissmann, student si el in medicina, in felul urmator:
" ... asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut... Este baba absoluta, fara
cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara infectie".
Aurica - fata batrâna muncita de complexe erotice nesatisfacute;
Simion Tulea - maniacul decrepit, cazut in senilitate;
Titi - caz patologic de degenerescenta;
doctorul Vasiliad este un secondant al lui Stanica;
popa Tuica si-a schimbat porecla in renume;
Otilia este exemplificarea feminitatii, evoluând, in conditiile procesului complex al societatii
burgheze, spre platitudine,
iar Felix exemplifica pe intelectualul in devenire, in aceleasi conditii.
Felix si Otilia apar in roman, dupa marturisirea lui G. Calinescu, "in calitate de victime si de termeni
angelici de comparatie". Orfani, ei au nevoie de afectiune paterna, pe care, negasind-o in
integritatea ei morala si fara sa le jeneze individualitatea, si-o acorda reciproc. Dragostea lor are si
aceasta nuanta de sprijin mutual pentru a iesi demni de sub tutela venita din afara, fie de la mos
Costache, fie de la Pascalopol. Dar in puritatea dragostei lor adolescentine s-au infiltrat umbriri ale
mediului social - luat ca termen general – precum si particularitati ale propriilor temperamente:
“Otilia nu spunea lui Felix ca nu-l iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-1 iubeste. Nu da
nici un curs sentimentului, nu in forma brutala pe care, demult, Felix o gonise din mintea lui, ca
absolut incompatibila cu draaostea adânca, dar sub cilipul proiectelor, al visarii impreuna. Felix ar fi
voit ca Otilia sa spuna: "Mai tirziu, când vom fi impreuna", insa ea nu facea nici un proiect de viitor.
Odata, ea daduse a intelege ca Felix are, mai intâi de toate, de indeplinit o misiune in viata, sa-si
promoveze cariera, insa nu era acesta un motiv de a goni pâna si visurile. Evident, sufletul Otiliei
era impenetrabil, si, daca ea juca constient o comedie, o juca cu multa finete si gratie.”
Dimpotriva, Felix e un "suflet limpede, incapabil de disimulatie, profund in sentimente", care nu-si
poate inchipui dragostea "decit sfirsând cu casatoria"...
Pentru implinirea dragostei in acest sens, vointa lui se concentreaza in realizarea maxima a
profesiunii. "Voi cauta -isi noteaza el in caiet, ca sa nu uite sa fiu bun cu toata lumea si modest, si
sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios". Si s-a tinut de cuvint. Stapân pe sine, Felix
pune frâu instinctelor biologice si in lumina eticii sale pastreaza casta si pura dragostea pentru
Otilia. De aceea, pentru el Otilia ramâne o "enigma” si fuga ei cu Pascalopol nu-i produce decât o
criza trecatoare de adolescenta fara sa se transforme intr-o drama. Felix este un spirit rational, care
nu se pierde in nebuloasa tineretii, desi e stapânit de o dragoste mare si curata.
Otilia poarta in ea enigma eterna a feminitatii: "Otilia traia cum cânta la pian, zguduitor si delicat,
intr-un tumult de pasiuni, notate precis pe hârtie, stapinite si justificate". De aceea, socotea ca
adevarata viata nu tine decât câtiva ani. Si a preferat sa traiasca intens, dramatic, acesti ani, decât
sa astepte implinirea profesionala a lui Felix. Pentru ea "fericirea" trebuia sa fie imediata, ca o
alunecare intr-o vâltoare pe care nu poti s-o eviti. Ia visa viitorul ca un sir de explozii neprevazute.
Acest neprevazut al aventurii pe care-1 cauta cu aviditate a azvârlit-o si din bratele lui Pascalopol,
devenind "nevasta unui conte, cam asa ceva", cum il informeaza Stanica pe Felix. Fiinta
tulburatoare, cu.miscari gratioase si pline de lirism, esueaza, in vârtejul social al placerilor
nepotolite, intr-o casnicie exotica si o platitudine feminina, care a stins. totul. Daca a fost o enigma
 5

pentru Felix si pentru Pascalopol, pentru noi dezlegarea enigmei sta in conditiile moralitatii
burgheze care a absorbit-o.
Fondul social al romanului e prezentat in optica unei perspicacitati critice de ordin balzacian.
Personajele lui Calinescu sunt admirabile studii de caracterologie. Romanicirul il continua in acest
plan al operei sale pe Caragiale, scriitorul de cea mai severa tinuta clasica din literatura româna. El
creeaza personaje caragealesti ca Aglae, Stanica Ratiu, Aurica, Weissman.

Rezumat / Actiunea incepe intr-o seara de vara (iulie 1909). cand tanarul Felix Sima soseste in
Bucuresti, la ruda sa prin alianta. Costache Giurgiuveanu.

Absolvent al Liceului Internat din Iasi, Felix (care ramasese orfan dupa ce-i murise si tatal), venise
la tutorele sau necunoscut, intentionand sa urmeze Facultatea de Medicina.

Primit in batrana casa din strada Antim, tanarul se integreaza vietii putin ciudate din acest spatiu,
cunoscand intreaga familie si modul sau de viata. Alcatuita din doua ramuri, familia lui Costache
este reprezentativa pentru burghezia bucuresteana a inceputului de secol: autorul descrie cadrul
material al existentei (case, interioare), relatiile familiale si sociale, jocul de interese (care au ca
mobil banii), infatisarea oamenilor, aspecte ale Bucurestiului de atu
nci. Toate aceste aspecte l-au determinat pe criticul Pompiliu Constantinescu sa considere ca romanul este "o
fresca din viata burgheziei bucurestene".

In familia lui Giurgiuveanu, pe treapta cea mai inalta a varstei se afla mos Costache, si sora sa Aglae Tulea.
Cel dintai traieste in casa din strada Antim, alaturi de fiica sa vitrega - Otilia Marculescu (pe care o iubeste
sincer) si pandit cu rautate, din curtea alaturata, de familia Aglaei.

Rentier bogat, Costache intentioneaza sa-i faca o situatie Otiliei, infiind-o, dar teama de Aglae si propria
avaritie il impiedica; in compensatie, decide sa-i lase fetei, o casa (ridicata, evident, cu cheltuieli cat mai
mici). In acest scop, isi procura materiale ramase de la demolari pe care le depoziteaza in curte, apoi le muta
in casa (punand in primejdie vechea cladire).

Din pricina efortului, Costache este lovit de apoplexie., prilej pentru familia Aglaei de a ocupa "militareste"
casa, in asteptarea decesului.
Batranul insa nu moare acum (ba trece chiar printr-un scurt episod "conjugal") recapatandu-si sanatatea, desi
Stanica Ratiu (ginerele Aglaei) incearca sa-I sperie cu scopul de a afla unde-si tine banii.

De familia lui Costache s-a atasat si Leunida Pascalopol,. mosier bogat si fin, indragostit de Otilia; de dragul
acestui sentiment (pe jumatate patern, pe jumatate viril) si al serilor petrecute, la joc de carti, in casa lui
Giurgiuveanu, Pascalopol accepta prezenta intregului clan.

Cealalta ramura a familiei este condusa ferm de Aglae (al carei sot - Simion Tulea - este un fel de "anexa"
ciudata, prelungita in mezinul familiei - Titi - la fel de ciudat); si, cum tatal era maniac (ii placea sa brodeze,
inainte de a fi dus la ospiciu), nici Aurica (una dintre cele doua fiice ale Aglaei) nu este altfel; deosebirea
consta doar in "obiectul" maniei: casatoria. Singura care "se salveaza" este Olimpia (casatorita cu Stanica), a
carei placiditate va fi folosita, mai tarziu, ca pretext de divort.
in aceasta lume a rautatii si a mizeriei sufletesti, infloreste iubirea dintre cei doi inocenti (Felix si Otilia).
Studenti amandoi (el la Medicina, iar ea, la Conservator), tinerii traiesc o dragoste pura, umbrita doar de
intrigile lui Stanica si de temerile Iui Felix.

Din pacate, in curand, cuplul adamic va fi izgonit din Paradis: lovit din nou de dambla, Costache este vizitat
de Stanica Ratiu, care-i fura banii ascunsi sub saltea, provocand moartea batranului.

Dupa o noapte casta (petrecuta in camera lui Felix), Otilia (a carei infiere nu fusese legalizata) pleaca
impreuna cu Pascalopol.
 6

Din epilog aflam ca Felix a devenit un renumit profesor universitar si ca s-a casatorit in chip stralucit. Dupa
razboi, revazandu-l pe Pascalopol, Felix este informat ca acesta se despartise de Otilia (din delicatete
sufleteasca), dar ca ea ramasese o mare enigma.