Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
1
Autorii [p.131] evidentiaza "prezenta a trei
legiuni in Dacia - XIII Gemina la Apulum, IV
Flavia Felix la Berzobis in Banat si I Adiutrix,
tot la Alba". Prezenta militara romana in Dacia
ar numara deci vreo 15.000 de soldati
permanenti. De remarcat ca 10 ani inaintea
cuceririi Daciei, Anglia s-a rasculat in urma
plecarii SINGUREI legiuni romane din Anglia,
adusa impotriva Daciei. In medie, prezenta
romana in Anglia era sub nivelul unei legiuni, pe
cind Dacia era tinuta in sah de 15.000 de soldati
permanenti. Mai tineti cont de faptul ca Imperiul
stationa 40-50.000 de soldati la sud de Dunare.
Toate cu toate, Dacia era o provincie puternica si
greu de controlat.
Acum autorii vin cu povestea latinizarii: "Legionarii insisi erau cetateni romani care
formau coloana vertebrala a armatei si au jucat un rol activ in romanizarea noului
teritoriu". Prin urmare legionarii ar fi romanizat Dacia ca un factor activ. Parca-i vad pe
legionari stabilind programul zilnic al armatei: nu exercitii militare, nu alarme, nu
minuiri de arme, nu vinatoare de Daci razvratiti, nu colectare de taxe, nu constructii
strategice, nu mentinere de garnizoane ci ... scoala de Duminica pentru orfani la A,B,C...,
apoi organizarea de cursuri serale pentru Daci care ziua aveau de lucru si numai seara
puteau studia, apoi propaganda religioasa de convertire la valorile morale romane, apoi
alte lucruri similare.
2
Urmatorul paragraf este de-a dreptul hilar : "Fortele
auxiliare recrutate din tot Imperiul, din provincii deja
cucerite de ceva timp, (Dacia este ultima mare cucerire
romana) ... multi dintre ei, desi neavind inca cetatenia
romana, erau deja ROMANIZATI". Doi mari istorici
romini vin sa sustina ca Dacia este romanizata de catre
restul Europei, Asiei si Africii ... deja romanizate !!! la
anul 170e.n. Inchiputi-va pe Egipteni sau Evrei ducind
munca de romanizare a Dacilor. Fara comentarii. Daca
nu sintei inca convinsi de puterea romanizarii Daciei,
cititi mai departe ca istoricii au si alte argumente.
"Pe timpul lui Hadrian, si chiar mai devreme, ei au
cooptat recruti din provinciile de stationare; ei de
asemenea au jucat un rol in romanizarea zonei in care
erau trimisi la garnizoane".
Dupa autori, dacul Aristagorus (nume Scit consemnat) este instruit in tehnica militara
si in tehnica lingvistica romana, dupa care ajungind sef de post la Partos, linga Alba, face
romanizarea zonei, pina la Zlatna, si asa mai departe. Inchipuiti-va ca Aristagorus a
invata o limba Latina, specific Ariana, puternic inflexionata, SASE declinari ale
substantivelor/ adjectivelor/pronumelor etc., doua numere, trei genuri etc. Nu numai ca
Aristagorus era un geniu lingvistic, toti Dacii erau la fel, incit 2000 de ani mai tirziu
limba romina are inca 5-6 declinari, acelasi sistem inflexionat de verbalizare, etc.
Comparati acum cu limba Greaca, care mai pastreaza urmele a DOUA declinari desi
limba antica Koine, din care provine Greaca, are 4 declinari (nominativ, acuzativ, dativ si
genitiv). Vedeti cum Grecii au UITAT majoritatea limbii LUMII de pe vremea romana,
pe cind Dacii au PASTRAT latina intacta !!! pentru ultimii 2000 de ani. Grecii, care se
considera urmasii DIRECTI ai Ionienilor si Dorienilor, isi UITA propria lor limba, in
schimb Dacii INVATA latina mai bine decit Latinii insisi. In plus, nu o invata de la
Latini, ci o invata de la alti Daci, latinizati la cazarma de la Partos.
3
autori, lozinca "Cetatii Cluj Roma Mama Este" trebuia de fapt sa sune "Cetatii Cluj
Mapamondul Mama Este".
Un bun prieten de la Cluj, de felul lui Grec din cei stabiliti prin Dobrogea la
caderea Constantinopolului, mai are inca nostalgia comunitatii grecesti la care apartinea
in copilarie, desi casatori la Cluj de o viata. Sint cu totii romini clujeni, dar pe copil l-a
invatat citeva vorbe grecesti, cum ar face orice parinte NORMAL. Acum vin istoricii si
ne spun ca strainii latinizati de romani au latinizat la rindul lor Dacia, de parca strainul
din Iberia, la pensionare visa la cazarma romana si nu la locul minunat al copilariei.
Aceste afirmatii sint contrare oricarei culturi si psihologii umane pe tera.
Autorii au descoperit trei inscriptii religioase catre zeii din Palmyra care erau evident
facute de catre Palmyreni sau [P.154] "sau de catre descendentii lor". Credeti ca
supravietuirea zeilor straini, ai soldatilor straini Daciei, este un obstacol in calea
latinizarii ireversibile a Daciei ? Va inselati, deoarece "atasarea de zeitatile tarii de
origine nu inseamna ca acesti Palmyreni erau mai rezistenti la romanizare decit alti
4
supusi ai Imperiului". Aici autorii nu aduc nici un singur argument, asa ca trebuie sa-i
credem pur si simplu pe cuvint : prezenta zeilor straini in Dacia este de fapt o dovada de
latinizare si nu invers, cine nu crede sa citeasca cartea, de mai multe ori, pina se
convinge.
5
Condurachi si Constantin Daicoviciu, ca si Latinii erau "indo-europeni" ? Din moment ce
"indo-europenii" sint CONFIRMATI in Dacia iar Latinii sint la modul notoriu "indo-
europeni", de ce mai era necesara LATINIZAREA Daciei ?
Intrebarile de mai nu vor fi probabil raspunse niciodata. Pentru acum constatam esuata
incercare de montare a unui proces de latinizare inexistent, imposibil si inutil, doar Dacii
erau centrul popoarelor Ariene. Cartea este o valoare arheologica unica, dar contine
elemente lingvistice si culturale deplorabile din partea unor cercetatori de renume,
istorici nu numai arheologi. Cu asemenea reprezentare a Daciei pe plan cultural, religios
(neanalizate aici) si lingvistic, istoria limbii romine a devenit o tragedie nationala si o
pierdere universala..
Vestigii arheologice
Alaturi de cercetarile mai vechi, intesificarea acestora in ultimii ani a dus la depistarea
unor noi vestigii geto-dacice care au imbogatit repertoriul arheologic al zonei la care ne
referim. Evident, noile cercetari si-au adus o contributie valoroasa la cunoasterea tuturor
aspectelor legate de cultura materiala si spirituala a societatii geto-dacice din Moldova.
Gratie cercetarilor arheologice s-au gasit in aceasta zona peste 400 de asezari, 20 de
necropole si morminte izolate, de unde s-a recuperat un bogat si valoros material
arheologic. Referindu-ne la tipurile de asezari, subliniem prezenta atit a fortificatiilor,
cit si a asezarilor deschise, multe din acestea gravitind in jurul acestor cetati intarite, care
desigur aveau un rol economic, politic si militar important in sinul societatii geto-dacice.
6
Pentru Moldova cunoastem doua tipuri de
asezari intarite, referindu-ne la perioada cind ele au fost inaltate:
Printre cele mai importante cetati pentru perioada secolelor IV-III i. e. n. amintim pe
cele de la Stincesti, Lotna, Bunesti, Arsura, Mosna, Buhalnita, Fedesti, Poiana, Cretesti,
Vladnic, Vutcani etc (vezi A. C. Florescu, Aspecte noi privind fortificatiile traco-geto-
dacice din a doua jumatate a mileniului I i. e. n. descoperite in Moldova, in RMMMIA, 1,
Bucuresti, 1980, p. 17, fig. 19)
Asa cum am aratat mai sus, nu toate acestea au fost folosite ca loc de refugiu in caz de
restriste. Una din ipotezele regretatului cercetator Adrian C. Florescu sublinia faptul ca
marea majoritater a acestor cetati ar fi fost construite incepind cu a doua jumatate a
secolului IV i. e. n. Cercetarile arheologice in multe din aceste fortificatii au demonstrat
faptul ca aici a existat o mare densitate de locuire (dupa numarul locuintelor descoperite),
unde s-a desfasurat o viata economica intensa si unde, de asemenea, se produceau si
schimburile comerciale, in special cu negustorii greci.
Materialul de fata si-a propus sa prezinte, in linii generale, una din importantele cetati
geto-dacice cercetate de noi in zona Husilor, care, prin rezultatele cercetarilor efectuate
aici, aduc noi elemente ce ilustreaza gradul inalt de dezvoltare a civilizatiei geto-dacice
7
din Moldova in perioada secolelor IV-III i.e.n. Descoperita in primavara anului 1978,
cetatea dacica de la Bunesti, punctul "Dealul Bobului", a inceput sa fie cercetata
sistematic inca din vara aceluiasi an, lucrarile continuind si in prezent.
Din punct de vedere stratigrafic s-a stabilit un singur nivel de locuire ce apare la 0,45-
0,50 m; in zona de nord, nivelul dacic suprapune o locuire neolitica, apartinind etapei
Cucuteni A2.
TEZAURE
Asa cum subliniam mai sus, o mare parte din piesele de podoaba au aparut in tezaure
si in mici depozite, in principalele statiuni din zona est-carpatica, cit si izolat.
Prezentam mai jos principalele tezaure descoperite in primul tind in cetatea geto-
dacica de la Bunesti, in ordinea descoperirilor lor:
8
spiralica cu protome de serpi din argint, 15 vergi *2 dintre ele au capetele subtiate, zece
se termina cu butoni conici, doua aveau cirlige, iar unul are capetele rupte) si o drahma
de argint histriana.
Bratarile din tezaur, asa cum aratam mai sus, sunt de doua tipuri: bratari deschise din
bara octogonala de argint (doua exemplare) si bratari spiralice terminate cu protome de
serpi (doua exemplare - una argint, una bronz).
Bratarile din bara octogonala prezinta decoruri diferite, din cercuri adincite cu punct
la mijloc, iar pe celelalte, liniute oblice, alternate pe puncte adincite.
Asupra verigilor nu vom insista prea mult, intrucit am inserat mai sus principalele
probleme legate de tipologia lor. Drahma de argint histriana recuperata impreuna cu
celelate piese face parte din ultimele emisiuni monetare si se incadreaza la sfirsitul
secolului IV i.e.n. Repertoriul intocmit de Bucur Mitrea releva faptul ca acest tip de
moneda apare frecvent in Moldova dupa cum o demonstreaza descoperirile de la Barlad,
Obarseni, Beresti, Cabesti, Vaslui, Poiana.
9
In statiunile de la Pietroasele apare o moneda de acest tip impreuna cu materialele
databile in secolul II-I i.e.n., ce presupune in mod evident pastrarea acestor piese o vreme
mai indelungata.
Prezenta unui numar relativ mare de descoperiri monetare histriene ilustreaza rolul
preponderent pe care cetatea histriana l-a jucat in aceasta zona in procesul schimburilor
comerciale.
In anul 1981, in locuinta 21, a aparut un depozit de 4 piese din argint pe care il
consemnam si cu aceasta ocazie. Depozitul cuprinde bratari spiralice din argint cu
protome de serpi si doua fibule de tip tracic, identice cu acele aparute in continutul
primului tezaur.
Tezaurul a fost depus intr-o cana lucrata cu mina, cu toarta usor suprainaltata, de
culoare roscata. Intreg continutul tezaurului a fost protejat de un topor cu dulie deschisa.
In cana au fost depuse urmatoarele piese:
3.bratara din sirma de argint formata din doua spire terminate cu protome de
animalke.
6. piesa circulara din bronz, ce are pe ambele fete trei cercuri in relief.
10
8. doua cochilii Kauri.
Asupra colierelor nu vom insista, deoarece nu fac obiectul prezentei teme, reluind in
discutie doar bratarile si margelele din foita de aur.
Bratarile din sirma de argint sunt specifice orfevrariei din epoca de maxima inflorire
a civilizatiei geto-dacice, dar prezenta lor la Bunesti demonstreaza faptul ca ele apar mult
mai devreme, putindu-se datra pe baza contextului general, in secolele IV-III i.e.n.
Piesa circulara din bronz a jucat probabil tot un rol ornamental, putind apartine unuia
din coliere.
Datarea acestor tezaure din cetatea de la Bunesti, in pperioada secolelor IV-III i.e.n.,
este asigurata in primul rind de continutul lor, cit si de contextul arheologic general in
care se incadreaza nivelul de locuire din cetate. Marea majorotate a pieselor isi gasesc
analogii in principalele statiuni de la Zimnicea, Poaiana, Enisala (secolele IV-III i.e.n.).
Extremitatile celor doua bare sunt modelate pe o lungime de 6,5 cm, in forma de
animale de prada stilizate. Animalele au picioarele din spate indoite sub pintec, iar cele
din fata sub bot; capul este intins inainte, urechile lipite de spate, iar botul ingrosat si taiat
drept. In gura fiecaruia dintre cele patru animale este prinsa cite o veriga mica de
inchidere (doua au diametrul de 0,8 cm si alte doua de 1,3 cm). Animalele formeaza doua
perechi afrontate, redate din profil pe fata exterioara a barelor. Pe corpul lor au un motiv
de linii oblice intersectate, realizat prin incizie, ce reprezinta blana, in timp ce suprafata
picioarelor este lipsa. Spatiul dintre picioare si corp, precum si spatiile triunghiulare de la
partea posterioara a animalelor sint adincite si au fost initial implute cu o pasta de culoare
albastra-violacee. Extremitatile barelor, inaintea portiunii modelata in forma de animal,
sunt ornate cu cite doua benzi circulare, hasurate, realizate prin incizie. Pina in prezent,
nici pe teritoriul Romaniei, nici in alte zone de raspindire a produselor ofervrariei
grecesti sau greco-barbare, nu a fost descoperita, dupa cite stim, o piesa identica sau
direct asemanatoare diademei de la Bunesti. unele anologii se cunosc doar pentru schema
ei de constructie sau pentru diferitele parti componente.
Astfel, o diadema alcatuita din doua bare de aur care se apropie si se desparte ritmic,
formind ochiuri, a fost gasita in tumulul regal de la Verghina (Grecia), atribuit lui Filip al
II-lea al macedoniei si familiei sale, datat intre 350-325 i.e.n. Analogii apropiate pentru
"bobocii" diademei de la Bunesti se intilnesc, pe de alta parte, la acele de podoaba si
unele pandantive de aur din necropolele de la Sindos, expuse in Muzeul de arheologie
din Salonic. Mormintele in care au aparut aceste piese se dateaza insa mai timpuriu si
anume la sfirsitul secolului IV si inceputul secvolului II i.e.n. De asemenea, rozete florale
asemanatoare se cunosc pe cerceii de aur de la Crispiana si Ginosu (Italia), precum si pe
discul de aur din Cipru, toate datate in secolul IV i.e.n. Pe teritoriul tarii noastre unele
analogii le gasim la rozetele de pe protomele de cai ale colierelor de la Baiceni si in
11
acelasi tezaur, pe o aplica, aflam reprezentari asemanatoare ale animalelor de prada de pe
capetele diademei de la Bunesti.
DATARE
Prezenta unui numar mare de unelte agricole, cit si a unor vase cu boabe de griu
carbonizat, ne indica rolul deosebit pe care l-a jucat agricultura in economie.
Tesutul este una din ocupatiile ce cunoaste o mare dezvoltare, fapt demonstrat de
prezenta celor peste 200 de fusaiole descoperite pina in prezent.
12
Alexandru Busuioceanu
Zamolxis
Utopia geticã
Pentru lumea antica , Dacia razboinicilor temuti din Carpati si ai lui Zamolxis a fost
,pina la cucerirea ei de catre Traian, o tara aspra,aproape de nepatruns,incojurata de
mister.Nimeni nu stia bine cine erau oamenii care locuiau in acea cununa de munti.Le
ziceau daci sau geti…iar grecii ,care-i socoteau traci"cei mai viteji si mai drepti dintre
traci"-spuneau ca Ares(la inceput a fost zeul viscolului)sau Marte ,intre ei se
nascuse.Stiau insa ca aceasta idee putea fi numai o legenda;pentru ca alt zeu,mai mare si
mai puternic stapinea destinul acelui popor.Dacii crede-au in ZAMOLXE. Si Platon zice
ca Zamolxe ii facea pe acei daci nemuritori.
Oamenii aceia-dacii sau getii nemuritori-si tara lor,erau ermetici pentru antici.Grecii
se apropiasera de ei numai pe tarmurile Marii Pontice, fara sa se aventureze mult in
interior. Romanii ii cunosteau doar pe razboinicii daci. Dunarea le inspira teama.Era un
limes hyperboreu,de unde incepeau paminturile care dormitau sub lenesele stele ale
polului getic-Getici sidera pigra poli-Martial ( 40-104 en) evoca in versurile sale
imagini care fac aluzie la misterul si primejdiile acestei tari ,unde ,in acel moment,
imparatul Domitian cunostea nenorocul armelor. Tara de iernatice urse,cu salbatica Peuce
si Istrul frematind de tropotele cailor:
13
Spania avea sa fie invadata de geti. Vatiniciu implinit dupa cum vom vedea.N-a fost vre-
o indoiala. Lumea intreaga a fost invadata de geti. Nu numai Spania. Lumea intreaga
avea sa fie inca o data intemeiata de ei.
14
haerent--.Padurile erau intunecoase.Acopereau acea tara plina de primejdii.
Padurea dacica. Infricosatoarea padure dacica . Era adapostul acelor oameni si era
originea adinca a mitului getic, invocat si azi in formula magica, foaie verde, din cintecul
popular. Romanii cunosteau acea padure de departe, cind se vedeau nevoiti sa o
ocoleasca ;s-au mai de aproape cind,in intunecimea ei,pierea vreo legiune sau un general
faimos. Atunci umbra paduri dacice ajungea pina la Roma,si de ea vorbeau poeti si
cronicari,care notau dezastrele petrecute acolo. In anul 74 ien ,Caius Scribonius Curio
,care ii invinsese pe dardani in Tracia,voia sa-i supuna si pe daci si ajunsese pina la
Dunare. Dar inspaimintat de padurile pe care le vedea s-a oprit. S-a intors din drum fara
sa faca razboi: Curio Dacia tenus venit,sed tenebras saltuum expavit- (Curio s-a intors
din Dacia,inspaimintat de intunecimile [padurilor] sale)spune Florus. In alta imprejurare
,Roma sa emotionat de moartea lui Cornelius Fuscus, care se inmormintase cu toata
legiunea lui in padurea blestemata. Martial scria epitaful prietenului sau:
Retorica poetului era mai mult decit tragica. Generalul pierise fara victorie. Fara
urma.Infricosatoarea padure nu se clintise. Raminea mereu muta, intunecata, plina de
secretele ei.
15
dubla sau multipla (chiar daca uneori cuvintele sint grecesti sau romane,pentru ca numele
adevarate ramineau necunoscute)este alta forma a ermetismului dacic: Zamolxis-
Gebeleizis; Danubius-Ister; Carpathus-Caucasus; Decebalus-Diurppaneus; Daci-Dai-
Getae.
Maria Crişan
Ubicuitatea geto-dacilor
La 429 de ani după moartea lui Homer, se naste părintele istoriei - Herodot - care a
16
călătorit foarte mult, cercetând locuri, oameni, etnii, obiceiuri, descrise apoi în cele
nouă cărti ale sale de Historiai. Despre strămosii nostri, Herodot relatează mai ales în
cărtile a IV-a si a VII-a. În capitolele 48-49 ale cărtii a IV-a, delimitând Tara Scitilor, el
trece în revistă fluviile si cetătile mai importante de pe teritoriul geto-dacic. În cap. 93
al aceleiasi cărti îi caracterizează pe Geti ca fiind cei mai drepti si cei mai curajosi
dintre traci ; în capitolele 94-96, vorbeste despre credintele si practicile religioase ale
strămosilor nostri, cu foarte mult respect. În cartea a VII-a, cap. 75, historicul, vorbind
despre superioritea numerică a tracilor, specifică faptul că acestia sunt după indieni, cei
mai numerosi.
Cuvântul dac, ca etnie apare pentru prima oară la Caius Julius Caesar în lucrarea
Commentarii de bello Gallico (VI, 25, 1), în fragmentul în care delimitează vasta
pădure Hercyniană care se întindea pe teritoriul vechii Germanii, cuprinzând muntii
Hercynici, azi Erzgebirge, spre Rin si Ardenia (pădure la nord de Champagne, între
Franta si Belgia), până la frontierele DACILOR ( _ ad fines Dacorum).
Marcus Tullius Cicero (106-43 î.Chr.), în discursul său Ad Atticum (IX, 10, 3),
atrage atentia romanilor asupra pericolului reprezentat de GETI, pentru Imperiul
Roman, ca unii care erau foarte numerosi, răspânditi pretutindeni si foarte curajosi.
Quintus Horatius Flaccus (65-8 î.Chr.), ilustru poet roman erudit, mai ales în Ode
si Satire, făcând remarci interesante asupra Geto-dacilor, exact ca si Cicero cu vreo
patru decenii în urmă, atrage atentia romanilor asupra marelui pericol pe care îl
reprezentau strămosii nostri fată de Imperiul Roman, mai ales pentru că erau foarte
numerosi si foarte curajosi.
17
ocupau: Getii, mai spre est, fiind vecini cu Pontul (prin coordonatul geografic de Pont,
Strabon, ca si Ovidiu de altfel, întelegea nu numai Marea Neagră, ci si o bună parte din
uscat, adică Regatul Pontului care cuprinde inclusiv Crimeea, Cubanul si Caucazul de
azi), iar Dacii, spre vest, cuprinzând Germania si izvoarele Dunării; DAES si DAVES,
denumirea veche pentru DANOI (vezi si DANIA, adică Tara Dacilor, Danemarca de
astăzi), remarcă Strabon, era un nume frecvent folosit de atenieni, pentru a desemna pe
sclavii lor (VII, 3, 12). În VII, 8, 3 si VII, 11 si 14, geograful delimitează detaliat Tara
sau Pustia Getilor si anume între gurile Dunării si ale fluviului Borysthene - Nipru,
unde, de fapt, avuseseră loc luptele dintre Darius si Lisymach (VII, 3, 8) si curajosul
rege get Dromichaites. Acesta s-a purtat foarte omenos cu generalul macedonean care-i
invadase tara; luându-l prizonier, Dromichaites îl informează asupra sărăciei Tării
Getilor, asupra sobrietătii acestora, invitându-l categoric să nu mai poarte războaie
împotriva unor oameni cumsecade ca Getii, ci mai curând să caute a le cultiva amicitia;
acestea zicând, îl tratează pe invadator ca pe un oaspete invitat, încheie o aliantă cu el si
apoi îi redă libertatea.
Justin, istoric latin din secolul II, mentionează că Dacii ar descinde din Geti (Daci
quoque suboles Getarum).
18
général par les esclaves du pays des Gctes. Celui qui douterait encore de l'étroite
affinité du peuple besso-thrace avec les Daces et de la parenté originaire des deux
peuples avec les Iraniens se laissera sans doute convaincre par la nomenclature
topographique .
Este adevărat că Getii din Dobrogea s-au sedentarizat de timpuriu (poate chiar din
epoca de bronz?), lucrau pământul după ce îmblânziseră calul; dar mai erau si alti Geti
care duceau o viată barbară sau cvasibarbară, fiind războinici de temut, cum ne
mărturiseste Ovidiu însusi, apoi un al doilea martor ocular - Dio Chrysostomus - care
ne relatează (si în Getica, dar si în discursul 36) despre o incursiune a Getilor asupra
coloniei OLBIA-BORYSTHENE, având ca rezultat distrugerea ei aproape totală.
Acesta era motivul pentru care olbienii erau mereu cu mâinile pe arme, chiar în timp
ce-si arau ogorul, cum ne-o mentionează si Ovidiu, cu aproape sase decenii înaintea lui
Dio:
Hac arat infelix hac tenet arma manu (Tr., V, 10, 19-20; comp. Tr., IV. 10, 73-76; Tr.
II, 49-50 etc;
Că Getii erau răspânditi în toate colturile lumii ne-o atestă această disciplină de lux
-toponimia; acesta e si cazul Bythiniei, tară africană de altfel, unde localităti a căror
desinentă în -dava , cum este CAPIDAVA sau în -uria, CAPISTURIA sau în -ora,
CEPORA, vorbesc de prezenta Getilor acolo, într-o anumită perioadă istorică (sau
poate că acest fenomen mai dăinuie si astăzi); Geto-dacii, având multiple ramuri
etnografice, au trăit pretutindeni în lume, pe teritoriul României de azi, al Ungariei,
Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei si mai ales al Rusiei meridionale, pe toate teritoriile
unde Cimerienii posedaseră altădată o putere strălucită care a durat secole, după
Strabon (VII, 2, 1; VII, 2, 2 si 4, 4). Aceste teritorii au fost ocupate atât/când de Geto-
daci, cât si/când de Cimerieni, care, fugăriti de Scitii nomazi, s-au refugiat în toate
colturile lumii, aproape întotdeauna amestecati cu Geto-daci: apar toponime ca
Himmerland sau Chersonesul cimbric (Cimbrii sau Cimerienii) în Danemarca, iar
aceasta este fosta Dania sau Dacia, tinut locuit de Daci; unii regi ai Danemarcei s-au
intitulat rex Daciae; Daci dicti Cimbri aut Holsaci, găsim în Carolus Stephanus în
Dictionarium historicum _, din 1660, iar la Anonymos din Ravenna aflăm toponime ca
DRUBALIS, PANONIN, TIBIS în Dania, adică Danemarca.
19
Cistobocii. După Ptolemeu (III, 5, 10), Carpianii erau răspânditi în Slovacia, Galitia de
vest si Sarmatia europeană. Şi, în timp ce la Herodot (IV, 17) vom afla un râu numit
Karpis, în regiunea Dunării panonice, Ptolemeu (II, 15, 3) mentionează un oras
omonim la cotul panonic al Dunării.
Carpianii din sudul Basarabiei sunt mentionati de Ptolemeu (III, 10, 7) sub forma
ARPIOI, având în posesia lor un oras numit ARPIS (ARPIS POLIS). Carpianii,
cunoscuti pe întreg teritoriul care se întindea din Slovacia, Galitia occidentală si pe
ambele versante ale Carpatilor, până la gurile Dunării, Nistrului si Niprului, se
organizaseră într-un regat puternic aproape de Prut: toponime ca Tyras, Harpis,
Zargidava , Tamasidava, Piroboridava, întăresc această realitate.
După Zosimos (IV, 34, 6), sub numele de KARPODAKOI, se întelegea o natiune
foarte puternică si bine organizată în Dacia carpatică, formată inclusiv din CARPIANI,
COSTO- si CISTOBOCI si din alte triburi dacice, amestecate între ele.
20
au împins pe Geti, în mase compacte, spre Bosforul cimerian si Crimeea, dar aici nu a
avut loc crearea unei natiuni getice analoagă celei din masivul carpatin sau din
Moldova sau Basarabia. Şi totusi, întreaga regiune împădurită dintre Dunăre si Nipru, a
fost, încetul cu încetul, stăpânită de Geti, în timp ce stepa Daciei de sud-est, a fost
preponderent iraniană.
Toti cronicarii, istoricii, geografii, străini si români, din Evul Mediu, s-au pus de
acord în ce priveste toponimul Basarabia, adică partea inferioară a Moldovei sau
Valahiei care odinioară s-a numit Basarabia (Moldoviae seu Valachiae inferioris pars
quae olim Bessarabia dicta fuit).
Deci, la început a fost o singură regiune, foarte vastă, locuită de descendentii Geto-
Carpo-Dacilor, adică de Volohi - Blochi la rusi, Vlahi la noi, Olahi la unguri, Blochi
sau Vlochi la polonezi, dar se păstrează mereu o rădăcină bl sau vl si apoi un ml
dezvoltat în toposul Moldova, la originea originei fiind olooson > volos (cf. Homer, Il.,
II, 379).
Astfel, aparitia a două denumiri pentru unul si acelasi tinut, apoi delimitarea fizică a
acestuia în Moldova si Valahia (Transilvania având etimonul ei legat de pozitia fată de
Carpati), se datorează cronicarilor, istoricilor si geografilor polonezi, căci eruditul
Sarnicius ne-a dat explicatia căutată: regiunea situată în imediată apropiere de Polonia
a fost numită de noi Moldova, în timp ce cea mai îndepărtată de tara noastră, Valahia
(Descriptio Sarmatiae ), atunci etimonul este acelasi - VL/ML. Situatia este
comparabilă cu cea a toponimelor omonime din alte tări slave; în Cehoslovacia, spre
exemplu, fluviul care irigă capitala de aur - Praga - se numeste VLTAVA, aceasta vrea
să zică MOLDAU la germani si la francezi (după maniera germană), în loc de Walachei
- Valahia; în aceeasi Cehoslovacie, există o regiune numită Walachei (Valahia), unde
locuiesc din totdeauna valahi, ca pretutindeni, de altfel.
Düsseldorf,: inima acestui străvechi oras (700 de ani în 1988), a fost secole în sir,
până în 1855, numită Wallachei=Valahia; în 1851, un grup de cetăteni s-au adresat
autoritătilor ( Düsseldorfer Zeitung din 31 mai 1851), cerând schimbarea denumirii din
Wallachei, în cel de Friedrichstadt, după numele regelui Friedrich Wilhelm IV (1840-
1861); patru ani după aceea, în 1855, acest deziderat a fost împlinit. Exista două
21
etimologii posibile: Wallach (germ.)= cal castrat; felach (egipt. si ind.)=agricultor, sau
ambele valabile de-a lungul istoriei societătii umane. 1. Epoca de bronz este marcată,
printre alte activităti umane, prin îmbânzirea calului, deci cresterea vitelor, mai ales a
cailor (acelasi lucru este valabil la Cimerieni - Sciti - Traci - Geto-daci si probabil si la
Pelasgi si Etrusci); 2. Agricultura trece, în ordine cronologică, drept a 2-a ocupatie
principală a omului, asa cum a fost cazul la OST-FALLEN si la WEST-FALLEN (adică
falii (felahii la etniile de mai sus) de est si falii de vest); atunci, ar putea veni în discutie
un al 3-lea etimon, cum este cuvântul german din Althochdeutsch (=vechea germană de
sus) FLACHLAND = câmpie (FLAH, la rândul lui derivat din
VOLOH/BLOCH/VALAH etc), poate unul din cele mai vechi cuvinte din lume, dat
fiind etimonul acestuia = pământ propice pentru agricultură, asa cum este câmpia, de
fapt. La locuitorii celor două tărmuri ale Rinului (Rheinländlerii) si, în special la
locuitorii Düsseldorf-ului - lucru remarcabil -, dragostea pentru agricultură si pentru
cresterea cailor, ambele preocupări ancestrale, au rămas până în zilele noastre aproape
intacte; în loc de agricultură, stricto sensu, grădinăritul (Flehe, Volmerswerth, Benrath)
impus de urbanism, în loc de caii de tractiune, caii de curse. Caii nostri valahi si, după
cum se vede, nu numai în Valahiile române sti, au fost renumiti în toată lumea, o atestă
nu numai cronicarii, ci si călătorii străini. Conform datelor istorice, valahii ar putea fi
considerati cea mai veche populatie de pe Terra, la fel de veche ca si cea cimeriană,
pelasgică sau etruscă, a căror istorie le-a fost comună; să amintim că ultimul rege al
Atenei (sec. XI, î. Chr.) s-a numit Codrus, mai mult ca sigur un dac; si la Vergiliu apare
un Codrus, păstor de profesie; Dacii, cf. Pârvan, au construit Troia.
Savantul german Schlözer, în cartea sa Russische Annalen (p. 145) spune: Acesti
volochi nu sunt nici romani (de la Roma), nici bulgari, nici Wälsche (gali) asa cum
sunt desemnati de unele surse germane, ei sunt VLACHI, descendenti ai marii si
ancestralei familii a Tracilor, a Dacilor si a Getilor si care si astăzi îsi au propria lor
limbă si, în ciuda oprimărilor de tot felul, ei locuiesc Valachia, Moldova, Transilvania
si Ungaria în număr de milioane. Vezi si Cellarius, Geographia antiqua, p. 191-192.
Deci, la început au fost oloosonii adică volosii care au dat na stere la VLOCHI,
BLOCHI _ si care, în amestec cu Cimerienii, Pelasgii, Etruscii au dat nastere Traco-
geto-dacilor, locuind de milenii pe aceleasi tinuturi; o atestă si istoricul roman Annaeus
Florus prin formula DACI MONTIBUS INHAERENT (=Dacii sunt înfipti în munti),
iar pesterile din Transilvania si Valahia sunt o dovadă fără tăgadă a acestor realităti; în
grote îsi găseau întotdeauna un adăpost sigur până trecea răzmerita năvălirilor barbare,
fiecare în parte.
O mărturie vie ne stă si Cronica notarului prea întelept al regelui Bella II. Asa cum
se autointitulează cronicarul maghiar din secolul al XI-lea. În ea ni se relatează cum,
prin forta armelor, ungurii au acaparat regatele lui Glad, Gelu si Menumorut, pentru că
erau setosi de sânge si de a-si mări mosia cu pământuri frumoase si fertile (capitolele
XXII-XXVIII); apoi la fel au cucerit Bulgaria pentru o bucată de vreme (cap.
XXXVIII-XLV). Iată cum îsi caracterizează acest întelept notar, compatriotii: Nam
mens Hungarorum tum tempore nihil aliud optabat nisi occupare sibi terras et
subjugare nationes et bellico uti labore. Quia Hungarii tunc tempore, ita gaudebant de
effusione humani sanguinis, sicut sanguisuga, et nisi ita fecissent tot bonas terras
posteris suis non dimissent. Quid plura?
22
trebui să apelăm la un pătrat asemănător cu cel pe care l-a operat Herodot spre a
desemna Tara Scitilor, din care numai latura de nord va rămâne intactă, celelalte se vor
modifica astfel: latura de sud se va prelungi până dincolo de Marea Adriatică; cea de
vest va traversa Ungaria până în Bavaria, iar cea de est până la Bosforul cimerian.
Numele de valah, ca atare, apare pentru prima oară la Ioannes Malalas (491-
578).
Apoi, îl citează frecvent pe Dio Chrysostomus care a scris un tratat intitulat Getica
(azi pierdut, dar Jordanes l-a avut sub ochi): Dio, istoric foarte renumit, ne învată că _
sau : după cum afirmă Dio care a scris istoria Dacilor (adică si a Getilor), anale pe
care le-a conceput în limba greacă (Ut refert Dio qui historia Dacorum (i.e. Getarum)
annales que Graeco stylo composuit) s.a.m.d.
BIBLIOGRAFIE:
23
ANONYMOS. Anonymi Belae Regis Notarii et Gestis Hungarorum Liber. Textum
ad fidem Codicis membranacaei Bibliothecae Caesariae Vindobonnensis recensuit
prolegomena et Indices addidit Stephanus Ladislaus Endlicher. - Viennae: Typis et
sumptibus Caroli Gerold, 1827
ANONYMI RAVENNATIS, qui circa saeculum VII vixit. De geographia libri
quinque. Parisiis: Apud Simonem Langronnae, 1688
ARISTOTELES. De animalibus historia. Textum recognovit Leonardus Dittmeyer.
Lipsiae: B. G. Teubneri, 1907
ARRIAN. Le périple de la Mer Noire par Arrien. Traduction, étude historique et
géographique, index et carte par Henri Chotard. - Paris: Auguste Durand, Libraire-
Editeur, 1860
CANTEMIR. DEMETRII CANTEMIRI. Moldaviae principis. Descriptio
Moldaviae: antiqui et hodierni status Moldaviae ad fidem Codicum duorum in
Bibliotheca Academiae Mosquitanae Scientiarum servatorum post Alexandrum Papiu-
Ilarian iterum edita. - Bucurestiis: Typis Academiae Scientiarum Dacoromaniae, 1973
CICERO, Marcus Tullius. Epistolae ad Atticum, Brutum et Fratrem . - Lugduni,
1548
COSTIN, Miron. Cartea pentru Descălecatul de'ntâiu a Terei Moldovei si nemului
Moldovenescu de Miron Costin carele au fostu logofetu mare în Moldova _ de M.
Kogălniceanu, Tom I-ui, s.a., s.n.
CRIŞAN, Maria. Die Grenzen Skythenlandes und Dakiens / Getiens im Lichte
antiker und anderer Quellen. Comunicare prezentată la lucrările celui de-al IV-lea
Colocviu International de Geografie istorică a Lumii Vechi, Stuttgart, 2/6 mai/1990
CRIŞAN (KRISCHAN) - KREUTZER, Maria. Historisch-geographische
Referenzen in Tristia und Pontica. - Düsseldorf: Aouane Verlag, 1993
CRIŞAN, Maria. Die Lage der antiken Städte Troya und Theben aus Böotien in der
Bronzezeit. - Târgovi ste: Macarie, 1997
CRIŞAN, Maria. Observations sur les Gctes dans les épîtres d'exil d'Ovide.
Comunicare prezentată la lucrările celui de-al II-lea Congres Mondial Ovidianum. -
Tomis, 1980
DIO CHRYSOSTOMUS. Opera Dio Chrysostom: with an Engl. transl. by J. W.
Coohon H. Lamar Crosby. In five volumes. - Cambridge MSS: Harvard London:
Heinemann (The Loeb Classical Library), 1961-1964
FLORUS, Lucius Annaeus. L. Iulii Flori rerum Romanis gestarum libri IV. A
Ioanne Statio emendati. Altera editio aucta et correcta _ - Antwerpiae (Anvers): Apud
Martinum Nutium, 1607
GAJDUKEWIC, E. V. Das Bosporanische Reich. - Berlin: Akademie Verlag, 1971;
1974
HERODOTOS. Historiarum libri novem, curavit Friedericus Palm. Nova editio
stereotypa. Tomus II. - Lipsiae, 1839
HIEROKLES. Synekdemus et Notitiae graecae episcopatuum . Edidit G. Parthey. -
Berlin, 1866
HOMERUS. L'Iliade d'Homcre traduite en français avec des remarques par Madame
Dacier. - Paris: Chez Gabriel Martin _ Libraires 1874. Avec privilcge du roi
HORTELIUS, Abraham. Ex conatibus geographicis Abrahami Ortelii: Pontus
Euxinus: Cum privilegio Imp. Reg. et Belgico, Ad decennium 1590
JORDANES. Jordanis Romana et Getica. Recensuit Theodorus Mommsen. -
Berolini: Apud Weidmannos 1882 (Editio nova lucis ope expressa), 1961
JUSTINUS. Justini historiarum ex Trogo Pompeio Libri XLIV. Ex recensione Isaaci
24
Vosii. Editio ultima, prioribus Ionge correctior. - A Lyon: Chez Savy Libraire, 1804
KOGĂLNICEANU, Mihail. Kogălnitschian, Michel de. Histoire de la Valachie, de
la Moldavie et des Valaques transdanubiennes. Tome premier. Histoire de la Dacie, des
Valaques transdanubiennes et de la Valaquie (1241-1792). - Berlin: Libraire de B.
Behr, 1837
KUZEV, Alexandăr; Vasil, Gjuzelev; Bălgarski srednovekovni gradove i kreposti.
Varna: Knigoizdatelstvo "Georg Bakalov", 1981
LASCU, Nicolae. Notizie di Ovidio sui Geto-Daci: Estratto da Maia. Nuova Serie -
Fascicolo IV - Anno X - ottobre- dicembre 1958. Arti grafiche "E. Capelli" Rocca San
Casciano
LASCU, Nicolae. La terra e gli antichi abitanti della Scizia Minore nelle opere
del'esilio di Ovidio. In Publius Ovidius Naso. - Bucarest, 1957
MAGINI, Giovanni Antonio. Geographiae universae tum veteris tum novae
absolutissimum opus duobus voluminibus distinctum, in quorum priore habentur Cl.
Ptolemaei Pelusiensis Geographicae enarrationis Libri octo _. -Venetiis: Apud
Haeredes Simonis Galignami de Karera, 1596
MALALAS, Ioannes. Chronographia (Graece et Latine). Ex recensione Ludovici
Dindorfii. Accedunt Chilmeschi Hodiique annotationes et Ric. Bentleti epistola ad Io.
Millum. Bonnae: Ed. Weber, 1831
MANNERT, Konrad. Geographie der Griechen und Römer. 7-er Theil: Thrakien,
Illyrien, Macedonien, Thessalien, Spirus bearbeitet von Konrad Mannert. Landshut: bei
Philipp Krüll, Universitätsbuchhändler, 1812
MERCATOR. Gerardi Mercatori Atlas sive cosmographicae meditationes de
fabrica mundi et fabricati figura, Gerardo Mercator. Rupelmundano illustrissimi
Ducis Julie Clevie et Mostis Cosmographo Autore. Cum privilegio, 1574
MÜLLER, Laurentius. Septentrionalische Historien _. - Amberg: Durch Michaeln
Forstern, MDXCV
NEUMANN, Karl. Die Hellenen im Skythenlande. Ein Beitrag zur alten
Geographie, Ethnographie und Handelsgeschichte. - Berlin: Verlag von Georg Reimer,
1855
NICEPHOROS. Nicephori Breviarium. Ed De Boor. - Leipzig, 1880
OROSIUS, Paulus. Historiae (Edited by Aeneas Vulpes). - Venice: Bernardinus
Vinetas, de Vitalibus, 1500
OVIDE. Les Tristes et les Pontiques. Traduction nouvelle, avec une introduction et
des notes par Emile Ripert. - Paris: Classiques Garnier, 1952
PÂRVAN, Vasile. Getica. O protoistorie a Daciei. - Bucure sti: Cultura Natională,
1926
PÂRVAN, Vasile. Zidul cetătii Tomis. În: Analele Academiei Române, 1915, p. 426-
427 (în special)
PIPPIDI, D. M. Scythica Minora. Recherches sur les colonies grecques du litoral
roumain de la Mer Noire. - Bucuresti: Editura Academiei; Amsterdam: Adolf M.
Makkert B.N., 1975
PIPPIDI, D. M. La seconde fondation d'Istros a la lumicre d'un document inédit.
B.C.H. CXII, 1968, pp. 226-240.
PLINIUS. Naturalis historia. Post Ludovica Iani obitum. Recognovit et scripturae
discrepantia adiecta. Edidit Carolus Maynold. - Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri,
1892-1901
PTOLEMAIOS, Claudius. Geographia . - Basilicae: Per H. Petrus, 1545
REICHARDT, C. Landeskunde von Skythien nach Herodot. Inaugural-Dissertation
25
der Philosophischen Fakultät vereinigt im Friedrich Universität, Halle a/s.: Druck von
Ernst Schneider, 1889
REICHERSTORFFER, Georg. Reicherstorff Georgius Moldaviae quae olim Dacia
geographica. - Viennae: Joannes Singrenius, 1541
ROSTOWTZEW, Mihail. Iranism and Ionism in South Russia. - S. Petersburg, 1913
ROSTOWTZEW, M. I. Skythen und der Bosphorus. Allein berechtige Übersetzung aus
dem Russischen. Neu bearbeitet für Deutschland und mit neuem Kartenmaterial
versehen. - Berlin: Hans Schoetz, 1831
SARNICIUS, Ladislaus. Descriptio veteris et novae Poloniae cum divisione
eiusdem veteri et novo . s.n. : s.n., Anno a Jesu Christo natu 1585
HLÖZER, Aug. Ludwig. Russische Annalen in ihren slavonischen Grundsprache.
Vergliechen, übersetzt und erklärt von Aug. Ludwig Schlözer. Teil I-II. - Goettingen:
Bei Heinrich Dietrich, 1802-1809
Ştefan, Gheorghe. Contribuitii arheologice la cunoasterea Dacilor din Dobrogea de
nord . Studii si referate privind istoria României. Partea I. - Bucuresti: Editura
Academiei R.S.R., 1954
STEPHANUS, Carolus. Dictionarium historicum, geographicum, poeticum,
gentium, hominum, deorum, gentilium, regionum, locorum poetarumque fabulas
intelligendas _ - Genevae: Sumptibus Samuels Chouët, 1660
STOIAN, Iorgu. Auxentius, episcop arian de Durostor (veacul al IV-lea). -
Bucuresti, 1938 (Extras din revista Biserica Ortodoxă Română , anul LVI/1938, nr 7-8,
iulie-august 1938)
STRABON. Strabonis rerum geographicarum Libri XVII. Graeca ad optimos.
Codices manuscriptos recensuit varietate lectionis adnotationibusque, Xylandri
versione _ - Lipsiae: In libraria Weidmannia, 1718
TACITUS. - Oxford: At the Clarendon Press, 1967
THEOPHANES, Confessor Isaurus. Theophanis chronographia recensuit C. De
Boor . Vol. I. - Leipzig, 1883
THOMASCHEK, Wilhelm. Les restes de langue dace. Extrait du Muséon. -
Louvain: Typ. De Charles Peeters, 1883
THUCYDIDES. Historiae. Recensuit Carolus Hude. Editio minor, vol. I-II. -
Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri, 1903
TOCILESCU, Grigore. Dacia înainte de Romani. Cercetare asupra popoareloru carii
au locuitu tiarile române de a stâng'a Dunării, mai înainte de concuista acestoru tieri de
cotra imperatorulu Traianu _ - Bucuresci: Tipografia Academiei Române, 1880
26