See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/267037411

IMPACTUL DEPRESIEI, AL STEREOTIPURILOR DE VÂRSTĂ ŞI AL STIMEI DE

SINE ASUPRA AUTOEFICIENŢEI MNEZICE LA VÂRSTA A TREIA

Article · January 2008

CITATIONS READS

0 197

2 authors, including:

Adrian Vicențiu Labăr

Universitatea Alexandru Ioan Cuza
16 PUBLICATIONS   12 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Metacognitive monitoring accuracy in university students View project

All content following this page was uploaded by Adrian Vicențiu Labăr on 18 October 2014.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

IMPACTUL DEPRESIEI, AL STEREOTIPURILOR
DE VÂRSTĂ ŞI AL STIMEI DE SINE ASUPRA
AUTOEFICIENŢEI MNEZICE LA VÂRSTA A TREIA

Adrian-Vicenţiu LABĂR, Alina VULPE

Abstract:
The old beliefs regarding the function of personal memory have an important role in maintaining
an acceptable level of mnesic performances for the aged. In order to denominate these beliefs, the
psychologists use the term of mnesic self-sufficiency, which represents an own evaluation of the
capacities for the adequately use of the memory in different contexts. The mnesic self-sufficiency is a
dimension of the metamemory and according to the research in the area of gerontopsychology, this
represents a predictor of the real mnesic decline. The variables which have a direct impact on the
perceived self-sufficiency of the memory are, as follows: depression, the old age stereotypes, self-
esteem, physical activity, health, level of studies, background and age. This study is only going to
analyze depression, the stereotypes regarding the ageing process and the self-esteem. In discussing
depression, it is necessary to point out that certain life events and situations indubitably favour the
manifestation of depressive episodes at the aged persons, which implies a low level of mnesic self-
sufficiency. The stereotypes regarding the ageing process and self-esteem also are not favourising
factors of mnesic self-sufficiency.

Persoanele în vârstă au tendinţa de a privi modificările capacităţilor lor intelectuale în termeni

de performanţe mnezice, deoarece în cadrul acestei categorii de vârstă, tulburările de memorie sunt
remarcabile şi ajung să perturbe viaţa cotidiană. Funcţionarea memoriei este astfel învestită cu o
înaltă semnificaţie diagnostică. Neajunsurile memoriei de care tinerii, cel mai adesea, nu ţin cont,
sunt interpretate de cei în vârstă ca indicatori ai unei scăderi a capacităţilor intelectuale. Cercetările
din domeniul psihologiei cognitive au arătat că un rol important în păstrarea unui nivel acceptabil al
performanţelor mnezice la vârsta a treia îl au credinţele bătrânilor cu privire la funcţionarea memo-
riei proprii. Pentru a denumi aceste credinţe, Albert Bandura a utilizat termenul de autoeficienţă
mnezică, care este definită ca „autoevaluarea capacităţilor de a utiliza adecvat memoria în diverse
contexte“ (Dixon, 2000).
Aşadar, pe parcursul lucrării de faţă, vom analiza autoeficienţa mnezică şi factorii care o in-
fluenţează. Psihologii care şi-au îndreptat atenţia asupra autoeficienţei mnezice au considerat că
acest construct reprezintă o dimensiune importantă a metamemoriei. Metamemoria este un termen
global ce se referă la „cunoştinţele, credinţele şi sentimentele oamenilor cu privirile la funcţionarea
memoriei proprii“ (Hertzog şi Hultsch, 2000). Aceasta este o reflectare a proceselor de auto-moni-
torizare, de luare a deciziilor privind memoria, de motivare şi de utilizare a planurilor şi strategiilor
pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea capacităţilor mnezice. Hetzog şi Dixon (1994, cit. în Cavanaugh
2000) au oferit o taxonomie a metamemoriei foarte utilă, folosind trei categorii generale. Conform
autorilor citaţi, metamemoria cuprinde:
a) informaţii/cunoştinţe despre procesele şi funcţiile memoriei (cunoştinţe despre cum funcţi-
onează memoria şi viabilitatea comportamentelor strategice pentru sarcini ce necesită procese mnezice);
78 BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ

b) monitorizarea memoriei – conştiinţă a stării curente a sistemului mnezic al cuiva;

c) credinţe autoreferenţiale – credinţe cu privire la autoeficienţa mnezică.
Astfel, autoeficienţa mnezică este o dimensiune a metamemoriei care se referă, în mod speci-
fic, la atitudinile şi afectele asociate cu propriile abilităţi de a utiliza memoria în diverse contexte ce
constituie un predictor al declinului mnezic real. Concepţiile privitoare la funcţionarea memoriei nu
sunt indicatori pasivi ai opiniei individuale despre succesul persoanei, ci acestea reprezintă cataliza-
torul, imboldul ce influenţează comportamentul individului atunci când acesta rezolvă o sarcină de
memorie (retrospectivă sau prospectivă). Aşadar, autoeficienţa mnezică este văzută de către psiho-
logii care o studiază ca un factor important de influenţă a performanţei ce este mediat, la rândul lui,
de : a) construirea şi selectarea strategiilor, b) nivelul efortului şi al persistenţei în realizarea sarci-
nii, c) rezultatele şi performanţele obţinute (Bandura 1989, Berry şi West 1993, Cavanaugh şi Green
1990, cit. în Cavanaugh et al., 2000).
Autoeficienţa mnezică reprezintă o construcţie compusă din credinţele despre sine ale indivi-
dului care încearcă să-şi amintească ceva anume. Acestea sunt organizate ierarhic, variind de la un
domeniu general („memoria mea nu este foarte bună“), la un domeniu specific („nu pot să-mi amin-
tesc nume, dar sunt bun în ceea ce priveşte chipurile“) şi la contexte specifice („nu-mi amintesc
unde am parcat maşina când am mers la restaurant“) (Hertzog, Dixon şi Hultsch, 1990, cit. în
Hertzog şi Hultsch, 2000). Însă, cu toate că s-a oferit această structură a autoeficienţei mnezice este
necesar să se precizeze următorul aspect: credinţele despre memorie sunt extrem de complexe şi nu
sunt uşor de analizat şi de încadrat în categorii corecte şi acurate.
Factorii determinanţi ai concepţiei cu privire la eficienţa memoriei sunt: experienţa acumulată
şi performanţele proprii (individul a îndeplinit cu succes anumite sarcini ce implică utilizarea me-
moriei), feedback-ul evaluativ oferit de ceilalţi, referitor la competenţele mnezice ale persoanei în
cauză şi autoaplicarea stereotipurilor („sunt bătrân, de aceea nu am o memorie bună!“).
Cercetările au arătat că există diferenţe de vârstă în ceea ce priveşte autoeficienţa mnezică
(Hertzog, Lineweaver, 1999, cit. în Cavanaugh, et al. 2000). Diferenţele de vârstă apar deoarece
acest construct este influenţat, mai degrabă, de teoriile implicite ale declinului memoriei o dată cu
trecerea anilor, de autoaplicarea stereotipurilor negative cu privire la îmbătrânire şi de prezenţa de-
presiei, decât de monitorizarea exactă a schimbărilor reale ale memoriei adulţilor vârstnici.
În funcţie de maniera diferită în care bătrânii se raportează la memoria lor şi la modificările
acesteia odată cu vârsta, ei pot fi împărţiţi în două categorii: unii consideră că memoria este o apti-
tudine biologică ce se diminuează odată cu vârsta şi care nu poate fi controlată personal, iar alţii
percep procesele memoriei ca pe un ansamblu de competenţe cognitive susceptibile de a se dezvolta
şi de a se menţine cu un anumit efort (Bandura, 2003). Aceste două concepţii divergente au efecte
diferite asupra funcţionării cognitive a persoanelor vârstnice. A considera că memoria este o compe-
tenţă controlabilă este asociată cu încrederea în capacitatea persoanei de a menţine procesele mnezi-
ce între limite normale, de a găsi soluţii la problemele cotidiene şi de a trăi într-o manieră indepen-
dentă. Din contră, oamenii care gândesc că memoria este o capacitate biologică ce este predispusă
declinului se simt ineficace să facă ceva cu privire la acest subiect. Aceştia se îndoiesc de aptitudi-
nile lor de a rezolva probleme şi de a trăi în manieră independentă, temându-se că problemele de
memorie pot duce la dezvoltarea maladiei Alzheimer. Majoritatea indivizilor aparţinând ultimei ca-
tegorii prezintă şi simptome depresive.
Cele două raportări diferite cu privire la memorie afectează, în mod direct, performanţa mne-
zică prin intermediul proceselor cognitive (de autoreglare), emoţionale şi motivaţionale. Credinţa că
memoria este o competenţă cognitivă facilitează performanţa la sarcini ce implică utilizarea memo-
riei şi are ca urmare dezvoltarea unei autoeficienţe mnezice ridicate, în timp ce concepţia conform
căreia memoria este o capacitate biologică supusă declinului duce la scăderea performanţelor şi a
autoeficienţei mnezice. De ce se întâmplă acest lucru? Răspunsul este evident: cu cât persoanele în
vârstă se îndoiesc de capacităţile lor mnezice, cu atât utilizarea capacităţilor lor cognitive este mai
defectuoasă. Deci, putem afirma că la vârsta a treia, credinţele negative cu privire la autoeficienţa
mnezică, influenţate de stereotipurile de vârstă şi de depresie, devin predicţii ce se autoîmplinesc
având un efect direct asupra performanţelor la sarcini ce presupun utilizarea memoriei. Cercetătorii
Impactul depresiei, al stereotipurilor de vârstă şi al stimei de sine 79

din domeniu au arătat în studii empirice că bătrânii care au un nivel scăzut al autoeficienţei mnezice
şi care, implicit, cred în declinul biologic al memoriei au tendinţa de a apela, mai frecvent, la aju-
toare exterioare (îndeosebi, la cei mai tineri) pentru a-şi aminti ceva anume decât să utilizeze strate-
gii cognitive în scopul reamintirii (Dixon, 2000, Hertzog şi Hultsch, 2000). În schimb, credinţele
pozitive în autoeficienţa mnezică pot ameliora performanţa la sarcinile de memorie, motivând ni-
vele superioare de tratament cognitiv al experienţelor.
Factorii care influenţează autoeficienţa mnezică sunt mulţi, însă puţini au fost studiaţi empiric
(depresia şi activitatea fizică). Variabilele care au un impact direct asupra autoeficienţei percepute a
memoriei sunt: depresia, stereotipurile de vârstă ale bătrânilor, stima de sine, activitatea fizică, sta-
rea de sănătate, nivelul studiilor, mediul de provenienţă şi vârsta. În cele ce urmează, noi ne vom în-
drepta atenţia doar asupra depresiei, a stereotipurilor cu privire la îmbătrânire şi asupra stimei de sine.
1. Depresia la vârsta a treia
În ceea ce priveşte primul factor ce influenţează autoeficienţa mnezică – depresia, aceasta
constituie, fără îndoială, afecţiunea psihiatrică cea mai importantă a vârstei a treia. Studii epidemio-
logice recente au postulat că depresia ar fi prezentă la 8–15% din populaţia vârstnică, iar după D.G.
Blazer, chiar la 25–30% din indivizii aparţinând acestui segment de populaţie (cit. în Bălăceanu-
Stolnici, 1998). Cu toată prevalenţa însă, acest tip de tulburare, la persoanele de vârsta a treia, este
adesea necunoscută şi/sau eronat diagnosticată. Tulburările afective sunt adesea mascate de simpto-
me somatice sau acompaniate de deficite cognitive. Aceste elemente combinate cu refuzul vârstni-
cului de a accepta rolul de „bolnav“ fac ca afecţiunea sa continuu netratată să se agraveze şi să
crească semnificativ riscul de morbiditate şi mortalitate (Salade, 1997).
Definiţia, cea mai largă generalitate, consideră depresia ca fiind „o prăbuşire a dispoziţiei ba-
zale, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste şi ameninţătoare“. Puternica participare afectivă,
trăirea profundă a acestei stări, antrenarea comportamentală consensuală sunt argumentele pentru
care depresia este considerată hipertimie negativă (Tudose et al., 2002). „Elementul esenţial al tul-
burării depresive majore îl constituie o evoluţie clinică ce este caracterizată de apariţia unuia sau
a mai multe episoade depresive majore, fără existenţa unui istoric de episoade maniacale, hipoma-
niacale sau mixte (DSM-IV, 2003, p. 369)“. Episoadele depresive majore nu sunt explicate mai
bine de alte tulburări, precum tulburarea schizoafectivă şi nu se suprapun peste tulburările din spec-
trul schizofreniei. De asemenea, simptomele depresive nu se datorează uzului unei substanţe sau al
unui medicament şi nu sunt rezultatul efectelor fiziologice directe ale unei condiţii medicale generale.
Întrucât episodul depresiv major constituie elementul esenţial al tulburării depresive majore,
vom prezenta, în cele ce urmează, simptomele care susţin diagnosticarea acestuia. Diagnosticul epi-
sodului depresiv major se poate face dacă pacienţii prezintă o dispoziţie depresivă în cea mai mare
parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatare subiectivă, ori prin observaţie făcută de
alţii, timp de cel puţin două săptămâni. Notă: la copii şi adolescenţi, dispoziţia poate fi iritabilă, la
adult pot apărea accese inexplicabile de plâns, irascibilitate sau iritabilitate (DSM IV, 2000). În ta-
belul de mai jos, sunt menţionate celelalte criterii după care poate fi pus diagnosticul de episod de-
presiv major, manualele de diagnostic statistic al tulburărilor mentale (DSM IV–R şi ICD 10) des-
criind asemănător această tulburare.

Comparaţie între criteriile DSM IV-R şi ICD 10 privind episodul depresiv major
Simptomele depresiei DSM- ICD-
IVR 10
Dispoziţie depresivă în cea mai mare parte a zilei,
1 + +
aproape în fiecare zi
Diminuare marcată a interesului sau plăcerii
2 în ceea ce priveşte majoritatea activităţilor, + +
în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi
3 Pierderea energiei sau oboseală în fiecare zi. + +
4 Lipsă de încredere şi stimă de sine scăzută + +
80 BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ

Simptomele depresiei DSM- ICD-

IVR 10
Autoreproşuri şi sentimente de culpabilitate inadecvate sau
5 + +
excesive aproape în fiecare zi
Gânduri recurente de moarte sau suicid sau orice alt tip de
6 + +
comportament suicidar
7 Diminuare a capacităţii de concentrare sau indecizie + +
8 Agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi + +
9 Insomnie sau hipersomnie în fiecare zi + +
Modificări de apetit (creşterea sau descreşterea apetitului)
10 + +
corelate cu modificări ale greutăţii
+ indică existenţa simptomului (după Per Bech, 2000, cit. în Tudose, 2004)
Ajuriaguerra afirmă că „îmbătrânim aşa cum am trăit“ (cit. în Monfort, 1992, p. 45). Aşa-
dar, persoanele care au prezentat tulburări depresive la vârsta adultă vor îmbătrâni cu această tulbu-
rare. Există şi anumite evenimente de viaţă care pot favoriza apariţia depresiei la vârsta a treia, chiar
şi la indivizii care nu au suferit episoade depresive în tinereţe. Episoadele depresive ce se manifestă
la vârste înaintate nu se deosebesc foarte mult de cele prezente la vârstele tinere, existând unele di-
ferenţe în ceea ce priveşte conţinutul acestora şi cauzele ce stau la baza apariţiei simptomelor. De
obicei, la vârsta a treia, depresia este însoţită de anxietate şi poate să fie reactivă la o situaţie de
pierdere sau îmbolnăvire, ori poate avea un determinism endogen (Dehelean, 1998).
Acceptarea îmbătrânirii şi a consecinţelor sale reprezintă un moment de răscruce în viaţa indi-
vidului, de care vor depinde ulterior trăirea sentimentului de armonie şi credinţa acestuia că are o
bătrâneţe reuşită. Autorii care au studiat fenomenul îmbătrânirii au delimitat şi condiţiile unei bătrâ-
neţi reuşite, dintre care menţionăm: starea de sănătate, continuarea activităţilor şi menţinerea anga-
jării sociale, nivelul de studii, menţinerea activităţii fizice obositoare (fără exces) şi, nu în ultimul
rând, concepţia despre autoeficienţa personală şi încrederea în sine (Iacob, 2001). Sentimentele ne-
gative asociate cu apariţia semnelor îmbătrânirii pot duce la dificultatea acceptării acesteia şi la in-
stalarea tulburărilor depresive.
Îmbătrânirea nu implică numai modificarea corporală, ci determină, de asemenea, momentul
în care individul îşi încheie activitatea profesională, pensionându-se. Pensionarea atrage după sine,
în mod frecvent, izolarea şi pierderea unor status-uri şi roluri sociale. Adaptarea la statutul de pen-
sionar pare să fie mult mai dificilă la bărbaţi, deoarece femeile reuşesc mai uşor să îşi găsească ocu-
paţii parţial compensatoare (Dehelean, 1998). Cu toate acestea, studiul european EURODEP ce şi-a
propus să delimiteze caracteristicile depresiei persoanelor de vârsta a treia, a avut ca rezultat consta-
tarea că tulburarea depresivă apare mult mai frecvent la femei decât la bărbaţi. Nu au fost semnalate
diferenţe între cele două sexe în ceea ce priveşte simptomele episoadelor depresive (Lôo şi Gal-
larda, 2000).
Unele evenimente de viaţă şi anumite situaţii favorizează, indiscutabil, manifestarea stărilor
depresive la persoanele aflate la vârsta senectuţii:
• Dispariţia rolului de părinte – nostalgia excesivă pe care o simt anumiţi părinţi după în-
depărtarea copiilor de mediul familial este descrisă cu ajutorul sintagmei „sindromul cuibului gol“.
În special, pentru femei, această îndepărtare a copiilor poate fi insurmontabilă.
• Pierderea statutului profesional se însoţeşte, adesea, de pierderea altor roluri care pot fi
legate de acesta şi poate provoca o bulversare a echilibrului psihic, acest aspect fiind întâlnit în lite-
ratura de specialitate sub denumirea de „sindrom de pensionare“ sau „patologie de retragere“ (Diac,
1994). În absenţa versantului profesional care pentru unii indivizi este posibil să fi fost mai impor-
tant decât viaţa familială, poate apărea un sentiment neplăcut de abandon, generat de faptul că vârst-
nicii se simt inutili; nimeni nu mai are nevoie de experienţa bogată de viaţă pe care au dobândit-o
de-a lungul trecerii timpului (Dehelean, 1998 ). Încheierea ciclului profesional poate fi percepută ca
extrem de dureroasă pentru oamenii activi, nu numai din cauza resurselor materiale mult mai mici,
ci şi din cauza accentuării sentimentelor de vid social şi de pierdere a utilităţii sociale. După o exis-
Impactul depresiei, al stereotipurilor de vârstă şi al stimei de sine 81

tenţă dominată în mare parte de activitatea profesională, pensionarea poate duce la sentimente de
culpabilitate şi la depresie.
• Pierderea capacităţii de procreere, începând cu instalarea menopauzei la femei şi a an-
dropauzei la bărbaţi. În special, la femei, incapacitatea nouă de a da viaţă declanşează o criză identi-
tară, mai ales că imaginea socială negativă a femeii sterile a persistat de-a lungul evoluţiei societăţii
umane (Lôo şi Gallarda, 2000).
• Doliul – pierderea partenerului de viaţă, a rudelor, prietenilor, cunoscuţilor de
aceeaşi vârstă sau vârste apropiate. Aceste pierderi reamintesc mereu că existenţa umană este fi-
nită şi că sfârşitul este aproape. Golul pe care îl lasă acestea nu poate fi totdeauna compensat; el se
soldează cu o tristeţe profundă şi însingurare. Experienţa doliului este dificilă deoarece individul
trebuie să se readapteze progresiv la o realitate schimbată iremediabil. Astfel, persoana îndoliată
trebuie să îşi găsească noi centre de interes care să substituie pierderea suferită. (Lôo şi Lôo, 2003)
• Şi nu în ultimul rând, declinul capacităţilor fizice, starea de sănătate precară şi îm-
bătrânirea însăşi sunt factori destul de importanţi ce pot duce la apariţia depresiei la vârsta a treia.
Un aspect important care merită un comentariu este acela al tristeţii existenţiale cu care se
confruntă omul aflat la vârsta senectuţii. „În general, bătrânul „trăieşte“ în trecut, îşi găseşte forţa
şi importanţa din ceea ce a fost.“ (Dehelean, 1998) Uneori, trecutul furnizează bilanţuri în care pre-
domină pierderile şi insatisfacţiile; în acest caz, predispoziţia spre episoade depresive este inevitabi-
lă. Viitorul, aşa cum îl percep vârstnicii, produce anxietate şi pare destul de vag, fără prea multe
proiecte, cu un punct final – moartea. De aceea, bătrânul nu trăieşte în viitor, el trăieşte momentul
prezent şi se regăseşte în timpul trecut, în ceea ce a fost; acest trecut poate funcţiona uneori ca o for-
ţă a regăsirii şi a unei bătrâneţi reuşite, iar alteori, ca un factor declanşator al episoadelor depresive.
Am arătat mai sus că numeroasele schimbări psihosociale şi fizice asociate îmbătrânirii pot
genera perioade de depresie. Acestea sunt însoţite de un nivel scăzut al autoeficienţei mnezice
(Bandura, 2003). McDougall a arătat într-un studiu efectuat în 1998, într-un cămin de bătrâni, că
depresia este devastatoare pentru funcţionarea cognitivă şi pentru credinţele cu privire la aceasta.
Autorul cercetării a evaluat autoeficienţa mnezică la 106 bătrâni; 43% din lotul de participanţi erau
depresivi, iar restul prezentau deteriorări cognitive. Rezultatele au demonstrat că depresia influen-
ţează negativ percepţia asupra abilităţilor mnezice şi are ca urmări mai grave declinul cognitiv (cit.
în McDougall, 2001).
2. Stereotipurile cu privire la îmbătrânire ale persoanelor de vârsta a treia
În ceea ce priveşte stereotipurile cu privire la îmbătrânire, acestea afectează majoritatea seg-
mentelor vieţii persoanelor de vârsta a treia. În literatura de specialitate, există numeroase dovezi
empirice care arată că stereotipurile negative despre îmbătrânire pot afecta nu numai percepţia celor
tineri cu privire la abilităţile vârstnicilor, ci acestea pot afecta, de asemenea, comportamentul real al
persoanelor de vârsta a treia. În ultimii ani, studiile experimentale din psihologia socială au demon-
strat că cel puţin o parte din declinul din domeniul funcţionării cognitive a vârstnicilor poate fi
atribuit credinţelor negative despre îmbătrânire şi contextului social (Rebok şi Balcerak, 1989; Levy
şi Langer, 1996, Stevens et al., 1999). Dorim să subliniem importanţa intervenţiilor la nivel macro-
social, în vederea pozitivării stereotipurilor negative de vârstă, deoarece acestea atrag după sine per-
formanţe mai scăzute ale adulţilor în vârstă decât cele ale adulţilor tineri la o varietate largă de sar-
cini cognitive. În ţara noastră, şi nu numai, sunt larg răspândite convingerile că oamenii în vârstă
sunt incapabili de un aport important pentru societate şi că aceştia sunt membri dispensabili ai co-
munităţilor umane (Diac, 1997).
Credinţele pervazive cu privire la declinul diverselor procese cognitive o dată cu înaintarea în
vârstă tind să aibă un impact major în ceea ce priveşte îmbătrânirea. Majoritatea oamenilor se aş-
teaptă ca pierderile în ceea ce priveşte memoria să se intensifice odată cu trecerea anilor. Expectan-
ţele negative şi ageismul implicit îi conduc pe oameni, în general, precum şi pe bătrânii înşişi, să
subestimeze capacităţile acestora în diverse domenii.
Pentru a denumi atitudinile cu privire la îmbătrînire, Becca Levy (2004) utilizează termenul
de ageism care reprezintă „o modificare în maniera de a gândi, a simţi sau a se comporta a indivi-
82 BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ

zilor ca răspuns la perceperea / observarea vârstei cronologice individuale sau a unui grup“ (Levy
şi Banaji, 2004). Stereotipurile de vârstă reprezintă componenta cognitivă a ageismului implicit,
alături de prejudecată (componenta afectivă) şi discriminare (componenta comportamentală). Aces-
tea sunt definite de Becca Levy ca fiind gânduri automate (conştiente sau inconştiente) despre atri-
bute şi comportamente ale bătrânilor (Levy şi Banaji, 2004). Stereotipurile sunt asimilate şi integra-
te în atitudinea oamenilor cu privire la bătrâni încă de la vârste mici, cu ajutorul învăţării vicariante,
fiind menţinute şi întărite de-a lungul timpului.
În literatura de specialitate, s-au delimitat două forme de manifestare a ageismului: forma ex-
plicită şi cea implicită. În zilele noastre, se manifestă, mai frecvent, ageismul implicit, fiind mai rară
manifestarea explicită a atitudinilor negative şi a urii faţă de bătrâni. Aşadar, unul dintre cele mai
importante aspecte ale ageismului implicit este că acesta poate opera fără controlul conştient al
persoanelor care îi stereotipizează pe cei de vârsta a treia. În afara de aceasta, nu există grupuri
„duşmănoase“ ce îi au drept ţintă pe oamenii în vârstă, după cum există grupuri ce au o antipatie ex-
plicită faţă de membrii unor grupuri diferite din punctul de vedere al rasei, religiei, etniei etc. Astfel,
în acest context în care lipsa urii puternice şi explicite pentru cei bătrâni, pe de o parte, şi acceptarea
largă a sentimentelor negative şi a credinţelor despre ei pe de altă parte, importanţa studierii atitudi-
nilor implicite şi cunoaşterea mai în profunzime a acestei categorii de vârstă devine imperativă.
Deşi psihologii sociali au demonstrat atitudinea oamenilor favorabilă pentru ingroup şi ostili-
tatea pentru outgroup-uri (Tajfel, 1984, cit. în Yzerbyt şi Schadron, 2002), acest lucru nu se aplică
şi în cazul stereotipurilor de vârstă. Şi cei în vârstă manifestă, de asemenea, atitudini şi credinţe ne-
gative faţă de grupul de apartenenţă, cel puţin la nivel implicit. Acest lucru se întâmplă deoarece
până a ajunge la vârsta senectuţii, oamenii au manifestat atitudini negative faţă de îmbătrânire. Când
stereotipurile devin relevante pentru propria identitate, indivizii pot deveni vulnerabili deoarece nu
şi-au dezvoltat mecanisme de apărare împotriva acestora (Levy şi Banaji, 2004).
Cu toate că literatura de specialitate se concentrează mai mult asupra stereotipurilor negative
de vârstă, există şi stereotipuri pozitive care au implicaţii asupra manierei în care sunt percepuţi bă-
trânii. De exemplu, Erber şi Szuchman au descoperit că un bătrân mai uituc este văzut ca având mai
multe trăsături dezirabile decât un adult tânăr care are probleme cu memoria. Similar, în situaţiile
legale, martorii în vârstă sunt consideraţi la fel de credibili ca şi cei mai tineri, în ciuda apariţiei pro-
blemelor cu memoria la vârsta a treia (Carstensen şi Hartel, 2006). Studii recente sugerează chiar că
bătrânii mai în vârstă nu internalizează neapărat stereotipurile negative despre îmbătrânire. Deşi oa-
menii pot fi exacţi în raportarea vârstei lor obiective şi folosesc termeni ce sunt potriviţi pentru a ca-
racteriza grupul lor de vârstă, ei se pot vedea subiectiv ca fiind mult mai tineri, decât ca având vârs-
ta respectivă. Persoanele de vârsta a treia pot avea stereotipuri negative despre îmbătrânire, dar nu
cred că acestea li se aplică lor pentru că nu se consideră ca fiind bătrâne din punct de vedere su-
biectiv (Carstensen şi Hartel, 2006). Considerăm că slaba identificare a persoanelor de vârsta a treia
cu această categorie de vârstă apare pe fondul unei stime de sine ridicate şi al unei stări de sănătate
satisfăcătoare.
Psihologii care au studiat constructele stereotip şi autoeficienţa mnezică nu au avut în vedere
însă şi stabilirea legăturii care există între aceste două concepte. Datele teoretice susţin că unul din
factorii importanţi care influenţează autoeficienţa mnezică este autoaplicarea stereotipurilor cu pri-
vire la îmbătrânire. Levy (1996) a descoperit că vârstnicii expuşi subliminal la stereotipuri pozitive
au îndeplinit mult mai bine sarcinile testelor de memorie decât cei care au fost expuşi la stereotipu-
rile negative de vârstă. O constatare secundară a studiului a fost aceea că persoanele de vârsta a treia
expuse la stereotipuri pozitive au prezentat o autoeficienţă mnezică mai ridicată, comparativ cu cele
expuse la stereotipuri negative.
3. Stima de sine a persoanelor vârstnice
Deşi iniţial s-a sugerat că la vârsta a treia nivelul stimei de sine tinde să scadă, rezultatele unui
recent studiu longitudinal au arătat că, din contră, nivelul stimei de sine din tinereţe corelează puter-
nic cu nivelul acesteia la bătrâneţe (Trzesniewski, Donellan, Robins, 2003, cit. în Sigelman şi Rider,
2006). Astfel, s-a ajuns la concluzia că există puţin adevăr în concepţia stereotipizată, conform căre-
Impactul depresiei, al stereotipurilor de vârstă şi al stimei de sine 83

ia vârstnicii au o imagine negativă de sine, chiar dacă la anumiţi indivizi, nivelul stimei de sine sca-
de la vârsta adultă înaintată.
Cum reuşesc bătrânii să îşi menţină o imagine de sine pozitivă, în ciuda faptului că în acest
stadiu al vieţii, ei pot dobândi anumite dizabilităţi sau se pot confrunta cu diminuarea unor capaci-
tăţi? Răspunsul oferit de specialiştii din domeniul psihologiei dezvoltării cuprinde următoarele trei
modalităţi de menţinere a unui nivel ridicat al stimei de sine: a) vârstnicii îşi ajustează eul ideal, în
aşa fel încât acesta să se apropie de cel real; b) scopurile şi standardele de evaluare ale persoanelor
de vârsta a treia se schimbă o dată cu îmbătrânirea (ceea ce poate părea un eşec pentru un tânăr, nu
este perceput la fel de un vârstnic) şi c) oamenii în vârstă îşi menţin la acelaşi nivel stima de sine
prin compararea socială în jos (aceştia nu se compară cu cei tineri, ci cu persoane de vârsta a treia
care au anumite boli cronice şi, implicit, foarte multe neplăceri). În plus, stereotipurile cu privire la
îmbătrânire sunt atât de sumbre în societatea românească, încât adulţii în vârstă se pot simţi bine cu
propria îmbătrânire dacă se compară cu imaginea unei persoane bătrâne tipice. Aceste modalităţi
puternice de apărare au rolul de a proteja stima de sine de schimbările nedorite ce se instalează o da-
tă cu îmbătrânirea şi de stereotipurile negative de vârstă.
Este important să stabilim distincţia dintre conceptele de stimă de sine şi autoeficienţă perso-
nală percepută, întrucât acestea sunt adesea utilizate în manieră interşanjabilă, ca şi cum ar repre-
zenta acelaşi fenomen, cu toate că specialiştii din domeniu susţin că aceşti termeni trimit la aspecte
total diferite. Anumiţi autori consideră stima de sine ca fiind forma generalizată a autoeficienţei per-
sonale percepute. De exemplu, Harter (1990, cit. în Bandura, 2003) prezintă evaluările valorii şi
competenţei ca fiind niveluri diferite de generalitate în cadrul aceluiaşi fenomen. El afirmă că va-
loarea personală globală este o proprietate supraordonată globală, iar competenţa percepută este
specifică anumitor domenii. Bandura însă consideră că „valoarea personală globală este o proprie-
tate supraordonată emergentă care reprezintă mai mult decât suma competenţelor specifice“
(2003, p. 25). Evaluarea stimei de sine globale este izolată de domeniile particulare de funcţionare,
contribuind, în diverse grade, la sentimentul de mândrie sau de respingere de sine.
Evaluările valorii şi eficienţei personale constituie deci domenii distincte şi nu relaţii cu o par-
te întreagă în cadrul aceluiaşi fenomen. În plus, stima de sine nu este mai puţin multidimensională
decât autoeficienţa personală. Indivizii au niveluri de stimă diferite atunci când este vorba de munca
lor, viaţa lor de familie sau viaţa lor socială. Cei care sunt centraţi puternic pe sarcină se pot estima
ca având o înaltă valoare profesională, dar să se denigreze ca părinţi la fel de mult. Autoeficienţa se
referă la evaluările pe care individul le face cu privire la aptitudinile sale personale, în timp ce stima
de sine se referă la evaluarea sa personală (globală), astfel că nu există o relaţie sistematică între
aceste două concepte. Persoanele se pot considera total ineficace într-o anumită activitate, însă acest
lucru nu duce neapărat la scăderea stimei de sine (Cavanaugh et al., 2000). Se înţelege însă că oa-
menii au tendinţa de a se angaja în activităţi care le dau un puternic sentiment de valoare personală.
Ceea ce este cert este că avem nevoie de mai mult decât o stimă de sine de nivel mediu pentru
a acţiona conform cu obiectivele pe care ni le propunem. Conform literaturii de specialitate, stima
de sine este, mai degrabă, legată de afectivitate, în timp ce autoeficienţa personală poate fi „asimila-
tă” cu procesele motivaţionale având un rol esenţial în implicarea şi în centrarea pe sarcină
(Cavanaugh, 2000). Cu toate acestea, considerăm că în cazul stimei de sine şi al autoeficienţei mne-
zice la vârsta a treia, acestea nu sunt legate una de cealaltă până în momentul în care domeniul în
care se consideră persoana eficace sau ineficace are un loc important în sistemul său axiologic,
identitar. Am presupus că este nevoie de un nivel cel puţin mediu al stimei de sine pentru a dezvolta
o autoeficienţă mnezică ridicată.

BIBLIOGRAFIE:
1. AMERICAN PSYCHIATRIC ASSOCIATION, 2000, DSM-IV-TRM, Manual de diagnostic şi statistică a
tulburărilor mentale, Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România, Bucureşti.
2. Bandura, A., 1977, Self-efficacy: Toward a unifying teory of behavioral change, Psychological Rewiev, vol.
84, nr. 2, pp. 191-215.
3. Bandura, A., 1995, Self-efficacy in changing societies, Cambridge University Press.
4. Bălăceanu-Stolnici, C., 1998, Ghid de geriatrie practică, Editura Medicală Almatea, Bucureşti.
84 BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ

5. Cavanaugh, J., 2000, Metamemory from a social-cognitive perspective, in Cognitive aging: a primer, Park,
D., Schwarz, N., (coord.), Psychology Press, Philadelphia.
6. Cervone, D., Mor, N., Orom, H., Shadel, W., Scott, W., 2004, Self-efficacy beliefs on the arhitecture of
personality: on knowledge, appraisal and self-regulation, in Handbook of self-regulation: research, theory and appli-
cations, Baumeister, R., Vohs, K., (coord.), Published by Guilford Press, New York.
7. Dehelean, M., Dehelean, P., Ienciu, M., 1998, Curs de psihiatrie generală pentru vârsta adultă şi înaintată,
Editura UMF, Timişoara.
8. Hertzog, C., Hultsch, D.,2000, Metacognition in Adulthood and Old Age, in Handbook of Aging Cognition,
Craik, F., Salthouse, T., (coord.), Published by Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah.
9. Levy, B., 1996, Improving memory in old age through implicit self-stereotyping, Journal of Personality and
Social Psychology, vol. 71, nr. 6, pp. 1092-1107.
10. Levy, B., Banaji, M., 2004, Implicit ageism, in Ageism: Stereotyping and prejudice against older persons,
Nelson, T. (coord.), Edit. by MIT Press, Massachusetts Institute of Technology.
11. McDougall, G. Jr., 2001, Becoming Frial: Failure to Thrive, in Critical care nursing of the Elderly, Fulmer,
T., Foreman, M., Walker, M., Montgomery, K., (coord.) Springer Publishing Company, New York
12. Rebok, G., Balcerak, L., 1989, Memory self-efficacy and performance differences in young and old adults:
the effect of mnemonic training, Developmental Psychology, vol. 25, nr. 5, pp. 714-721.
13. Sigelman, C., Rider, E., 2006, Life-span human development, Edit. by Thomson Wadsworth, Belmont USA.
14. Stevens, F., Kaplan, Ch., Ponds, R., Diederiks, J., Jolles, J., 1999, How ageing and social factors affect
memory, Age and Ageing, nr. 28, pp. 379-384.
15. Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L., 2002, Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi, Editura Info-
medica, Bucureşti.
16. WORLD HEALTH ORGANIZATION, 1998, ICD-10. Clasificarea tulburărilor mentale şi de compor-
tament. Simptomatologie şi diagnostic clinic, Editura All, Bucureşti.
17. Zacks, R., Hasher, L., Karen, 2000, Z.H., Human Memory, in Handbook of Aging Cognition, Craik, F., Salt-
house, T. (coord.), Published by Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah.

Adrian-Vicenţiu LABĂR – cercetători pr. gr. I, Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi

Alina VULPE – psiholog, Focşani
 Buletin de Psihiatrie Integrativă
(Serie nouă a „Bulletins et Mémoires de la Société de Neurologie,
Psychiatrie et Psychologie de Iassy“,
editat de Spitalul de Psihiatrie „Socola“ Iaşi în perioada 1919 – 1946)

Redacţia: Spitalul Universitar de Psihiatrie „Socola“ Iaşi;

Adresa: Şoseaua Bucium nr. 36 – 700282 Iaşi, ROMÂNIA
Telefon: +40.0232.430.920, Fax: +40.0232.230.990

Imaginile din pagina întâi reproduc:

Placa inaugurală a Spitalului Universitar de Psihiatrie „Socola“ Iaşi
Coperta primului număr din „Bulletins et Mémoires de la Société de Neurologie,
Psychiatrie et Psychologie de Iassy“, editată de Spitalul de Psihiatrie „Socola“ Iaşi
în perioada 1919-1946.

I.S.S.N.: 973-9375-08-1

Editura Sedcom Libris este acreditată de Consiliul Naţional

al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (C.N.C.S.I.S.).

Redactori: Petru RADU, Alina HUCAI

Realizarea tehnică a copertei: Sanda MOISEI
Tehnoredactare computerizată şi operare corectură în text electronic: Iulia CARP

Copyright © 2008 SEDOM LIBRIS

Toate drepturile asupra prezentei ediţii sunt rezervate Editurii Sedcom Libris, Iaşi. Reproducerea
parţială sau integrală a textelor, prin orice mijloc, precum şi a graficii copertei, fără acordul scris al
Editurii Sedcom Libris, este interzisă şi se va pedepsi conform legislaţiei în vigoare.

Adresa Editurii: Şos. Moara de Foc nr. 4, cod 700527, Iaşi, România
Contact Editura:
Tel.: 0232.242.877; 234.582; 0742.76.97.72; fax: 0232.233.080
www.sedcom.ro; e-mail: editurasedcomlibris@yahoo.com
 Serie nouă a „Bulletins et Mémoires de la Société de Neurologie,
Psychiatrie et Psychologie de Iassy“, editat de Spitalul de Psihiatrie „Socola“ Iaşi
în perioada 1919-1946

New series of „Bulletins et Mémoires de la Société de Neurologie, Psychiatrie et

Psychologie de Iassy“, edited by The Psychiatric Hospital „Socola“ Iaşi from 1919 to 1946
 Cuprins
Editorial: PSIHOSOMATICA DIN NOU LA ORDINEA ZILEI
Roxana CHIRIŢĂ / 11
ABORDAREA PSIHO-SOMATICĂ ÎN MEDICINA HOLISTICĂ
Magda LUCHIAN, Octavian BIVOL / 13
ABORDAREA PSIHOSOMATICĂ A HIPERTENSIUNII ARTERIALE
Angela DUMITRESCU, D.M. DUMITRESCU, Vasile CHIRIŢĂ / 19
EVALUARE COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ
LA PACIENŢII CU AFECŢIUNI SOMATICE
Felicia CIOBANU, Nicolae COSMOVICI,
Liliana SĂNDACHE, Oana Mihaela VESTALE / 25
TULBURĂRILE DE SOMN ÎN DEPRESIILE NON-PSIHOTICE
LA PERSOANELE ANXIOASE
M. G. REVENCO, Inga DELIV, I. V. COŞCIUG / 29
PARTICULARITĂŢI DE DEBUT ÎN SCHIZOFRENIA JUVENILĂ
Mircea REVENCO, Larisa BORONIN, Igor NASTAS / 34
CARACTERISTICI ALE IDENTITĂŢII ADOLESCENŢILOR
ÎN FUNCŢIE DE TIPOLOGIILE FAMILIALE ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE
Mioara BOCA-ZAMFIR, Camelia PUZDRIAC-SOPONARU / 40
IPOTEZE NEUROHORMONALE ŞI BIOCHIMICE ÎN BULIMIE
Sînziana Veronica LOISO, Gabriela ACHIŢEI, Mihaela GHERASIM / 54
ESTE PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICĂ O PSIHOTERAPIE?
Cristian GRIGORE, Nicolae COSMOVICI / 58
EVENIMENTE TRAUMATIZANTE ÎN COPILĂRIE
ŞI CONDUITE SUICIDARE LA ADOLESCENŢĂ
Adriana PANAITESCU / 67
FACTORII DE RISC ÎN SENSUL DECLANŞĂRII
SAU MENŢINERII DEPRESIEI NON-PSIHOTICE LA PERSOANELE ANXIOASE
Inga DELIV, I.V. COŞCIUG, M.G. REVENCO / 70
IMPACTUL DEPRESIEI, AL STEREOTIPURILOR DE VÂRSTĂ
ŞI AL STIMEI DE SINE ASUPRA AUTOEFICIENŢEI MNEZICE LA VÂRSTA A TREIA
Adrian-Vicenţiu LABĂR, Alina VULPE / 77
INFLUENŢA FACTORILOR SOCIO-ECONOMICI ŞI CULTURALI
ASUPRA DEPRESIILOR CU DURATĂ LUNGĂ DE SPITALIZARE LA SEXUL FEMININ
Raluca CANGIOPOL, Daniela Elena HERESCU,
Mirela HRISCU, Olivia MUŞETOIU / 85
 IPOTEZE ETIOPATOGENICE ÎN TULBURAREA DE HIPERACTIVITATE
CU DEFICIT DE ATENŢIE (ADHD)
Adriana PANAITESCU / 89
TULBURĂRI PSIHICE ÎN DISCRINII GONADICE FEMININE
Cesara BOTEZATU / 92
TULBURĂRI NEUROPSIHICE ŞI DE SEXUALITATE
ÎN MENOPAUZĂ. TRATAMENT HORMONAL
Ştefan GHEORGHIU / 101
DISFORIA PREMENSTRUALĂ –
IPOTEZE ETIOPATOGENICE ŞI DIRECŢII TERAPEUTICE
Loredana VASILOIU, Laura TALPĂU / 108
STRATEGII PSIHOTERAPEUTICE ÎN ALCOOLISM – STUDIU DE CAZ
Cristian GRIGORE, Nicolae COSMOVICI, Mihaela MIRON / 111
TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN ALCOOLISM:
PROLEGOMENE LA PROBLEMĂ
Nicolae COSMOVICI, Radu ANDREI,
Ada MORUZZI-CHIRIAC, Oana-Maria SANDOVICI / 116
SCHEMELE COGNITIVE ŞI TCBS (TERAPIA COGNITIVĂ BAZATĂ PE SCHEME)
Mihaela BOZA / 124
ABORDAREA PSIHOLOGICĂ A ALCOOLISMULUI
DIN PERSPECTIVĂ PSIHOTERAPEUTICĂ
Ioan GOTCĂ, Constantin BORZA, Vasile CHIRIŢĂ, I. NASTASE / 129

TULBURĂRILE FUNCŢIILOR DE CUNOAŞTERE ÎN CADRUL TULBURĂRILOR

DE COMPORTAMENT ŞI PERSONALITATE SECUNDARE TRAUMATISMELOR
CRANIO-CEREBRALE. STUDIU CLINIC
Ştefan TURLIUC, Mihaela Dana TURLIUC / 135

View publication stats