PLATFORMĂ AERIANĂ AUTONOMĂ

(HEXACOPTER)

MONITORIZARE SUBSTANȚE
ACIDIFIANTE

Prof. Dan Porcar

Masterand
 Pompiliu-Teodor Ciupe

Cuprins

Abstract

1. CONSIDERAȚII GENERALE

2. REGLEMETĂRI LEGALE ÎN DOMENIU

2.1 Acte legislative europene

2.2 Legislația națională

3. VEHICULELE AERIENE FĂRĂ PILOT – MIJLOACE DE COOPERARE ÎN MONITORIZAREA CALITĂȚII

AERULUI
Abstract

Lucrarea de față incearcă sa arate facilitățile unei platforme aeriene automate cu ajutorul hexacopterelor, pentru
monitorizarea substanțelor acidifiante din aer.

În capitolul I se prezinta consideratiile generale ale poluării aerului prin diverse emisii de substante poluante:
acidifiante, de precursori ai ozonului și de precursori ai pulberilor in suspensie.

În cel de-al II-lea capitol se discută despre reglementarile legale in domeniu atat din punct de vedere al actelor
legislative europene cat și din punct de vedere al legislației naționale.

Capitolul al III-lea scoate în evidență corelația dintre vehiculele aeriene fără pilot si mijloacele de cooperare în
monitorizarea calității aerului.
Abstract

This paper tries to demonstrate the facilities of an aerial automated platform with the help of hexacopters, for the
monitorization of acidifying substances in the air.

The first chapter introduces general ideas on air pollution through different polluting substances: acidifiers,
ozone precursors and suspended ashes precursors.

The second chapter deals with legal regulations in this field both from the viewpoint of legal European
settlements as well as from that of national legislation.

The third chapter points to the correlation between no pilot aerial vehicles and the means of cooperation in the
monitoring of air quality.
1. CONSIDERAȚII GENERALE

Potenţial, poluarea atmosferică este una dintre cele mai grave probleme ale societăţii actuale, atât
din punct de vedere temporal - are efecte pe termen scurt şi mediu dar şi pe termen lung, cât şi
spaţial – mobilitatea şi suprafeţele afectate sunt mari. Poluarea atmosferei afectează direct sănătatea
umană, fondul agricol şi forestier în funcţie de tipul de poluanţi, concentraţiile acestora, durata şi
frecvenţa expunerii. În prezent, cei mai importanţi indicatori privind poluarea aerului sunt:

- Emisii de substanţe acidifiante (SO2, NOx, NH3);

- Emisii de precursori ai ozonului;
- Emisii de precursori ai pulberilor în suspensie (PM10 şi PM2.5);
- Depăşiri ale valorilor limită în arealele urbane;
- Expunerea ecosistemelor la acidifiere, eutrofizare şi ozon;
- Producţia şi consumul de substanţe care depreciază stratul de ozon.

În cele ce urmează ne vom ocupa în special de substanțele acidifiante și în particular de emisiile de

NO2 care se întâlnesc în gazele de eșapament, în noxele de la întreprinderile chimice și în fumul de la
centralele termice dar și în emisiile rezultate din alte activități din industrie și agricultură.

Deteriorarea mediului înconjurător în ultimii 20 de ani a impus luarea unor măsuri de protecție prin
reglementări legale elaborate la nivelul fiecărei țări, la nivel regional dar și global. Urmare a acestora
s-a observat o ameliorare a nivelului de substanțe acidifiante. Din datele statistice publicate de EEA
(European Environment Agency) în rapoartele anuale, se constată o reducere substanțială la nivel
european a concentrației de substanțe acidifiante eliminate în atmosferă.

În ceea ce privește NO2 în anul 2009 cele mai importante surse de emisii au fost: sectorul transport
rutier (38%), sectorul producerii și distribuției de energie (22%), sectorul comercial și casnic (15%),
sectorul industrial (13%).

Cea mai mare reducere a emisiilor în termeni absoluți din 1990 până în anul 2009 a avut loc în
sectorul transportului rutier. Aceste reduceri au fost realizate, în ciuda creșterii generale a activității
în această zonă la începutul anilor 1990 și au fost realizate în principal ca urmare a montării
catalizatorilor la vehiculele alimentate cu benzină. Cu toate acestea, concentrațiile ambientale
urbane de NO2 în cele 27 de țări ale UE nu au scăzut la fel de mult în ultimii ani. Începând cu anul
2002, concentrațiile medii anuale de NO2 în mediile urbane au scăzut cu doar 9%, așa cum se arată
în CSI 004 (Exceedance of air quality limit value in urban areas), timp în care emisiile raportate de
NOx pentru UE-27 a scăzut cu 23%. Această discrepanță poate fi rezultatul efectului de degradare a
catalizatorilor la mașinile noi, caz în care valorile emisiilor de NOx din statele membre ar putea fi
semnificativ mai mari decât în situațiile prezentate.
În sectorul producției și distribuției de energie electrică s-a înregistrat o scădere a volumului de NOx,
ca urmare a introducerii unor tehnologii de ardere modificată (utilizarea de arzătoare cu NOx),
punerea în aplicare a tehnicilor de reducere a gazelor de ardere (de exemplu, epuratoare de NO2 și
tehnici de reducere catalitică selectivă și non-selectivă) și trecerea la folosirea de gaz natural în locul
cărbunelui.

NO2 contribuie la depunerea de acid și la eutrofizare. Impactul ulterior datorat depunerii de acid
poate fi semnificativ și pot apărea inclusiv efecte adverse asupra asupra ecosistemelor acvatice în
râuri și lacuri, distrugerea pădurilor, culturilor și a vegetației. Eutrofizarea poate duce la reducerea
severă a calității apei, cu efect întârziat, inclusiv scăderea biodiversității, modificări ale structurii
speciilor și efecte de toxicitate. NO2 are efecte negative și asupra sănătății umane. La concentrații
mari poate provoca inflamarea căilor respiratorii. NO2 contribuie de asemenea la formarea de
aerosoli de particule secundare și ozon troposferic în atmosferă - ambele importanți poluanți aerieni
cu efect nedorit asupra sănătății umane.

Iată de ce am considerat util să ne implicăm în monitorizarea emisiilor de substanțe acidifiante și în

special în măsurarea concentrațiilor de NO2. Monitorizarea cu ajutorul platformei aeropurtate are
avantajul mobilității și al utilității în orice zonă geografică în care nu există în prezent posibilitatea
instalării unor stații automate fixe. Un astfel de mijloc ieftin și comod poate interveni și în cazul unor
incidente de mediu, ca de exemplu incendii la depozite de carburanți sau substanțe chimice, dezastre
naturale, etc.

2. REGLEMETĂRI LEGALE ÎN DOMENIU

2.1 Acte legislative europene

Aerul este factorul de mediu care favorizează transportul rapid al poluanților în mediu. În Europa
peste 97% din populație trăiește în mediul urban. Calitatea vieții acestor oameni este direct
influențată de factorii de mediu și în special de calitatea aerului. De multe ori nivelul poluării aerului
depășește limitele acceptate sub care se poate vorbi de o atmosferă curată, fără efecte dăunătoare
asupra vieții și sănătății florei și faunei. De aceea Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită
calității aerului, pe care o monitorizează constant și pentru care dispune măsuri de ameliorare și
eliminare a riscurilor inacceptabile pentru viața oamenilor.

În anul 1966 a fost adoptată de către Consiliul de Mediu o directivă cadru identificată ca Directiva
Consiliului 96/62/CE privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător, în care sunt
precizate condițiile generale. Aceasta a fost urmată de încă patru alte directive fiice în care sunt
cuprinse condițiile specifice pentru diferiți poluanți atmosferici. Între cele patru directive specifice
există o interdependență, și de aceea trebuie aplicate împreună.

Directiva cadru face o corectare a celorlalte documente legislative anterioare și în același timp
introduce noi standarde de calitate pentru o serie de alți poluanți ai aerului nereglementați până la
acel moment. Principiile de bază ale strategiei comune țărilor membre ale UE, stabilite prin directiva

cadru sunt:

- Definirea şi stabilirea obiectivelor pentru calitatea aerului în UE, proiectate pentru a evita, preveni
sau reduce efectele dăunatoare asupra sănătăţii umane şi asupra mediului ca întreg;
- Estimarea calităţii aerului în statele membre pe bază de metode şi criterii comune;

- Obţinerea informaţiilor adecvate privind calitatea aerului şi asigurarea că aceste informaţii vor fi
disponibile publicului, printre altele folosind pragurile de alertă;

- Menţinerea calităţii aerului acolo unde acesta este bun şi îmbunătăţirea acestuia în alte cazuri.

Prima directivă fiică – 1990/30/EC – se referă la valorile limită pentru NOx, SO2, Pb şi PM10. Ea a
intrat în vigoare în iulie 1999. În următorii doi ani statele membre ale UE au trecut la transpunerea
acesteia în practică și la stabilirea strategiilor de monitorizare, astfel încât publicul să fie informat în
timp real cu privire la concentrațiile de substanțe conținând NOx, SOx și particule de Pb. Până în anul
2011 s-a stabilit termenul pentru atingerea valorilor limită la NOx, iar până în 2005 cele pentru SO2 și
PM10, cu referire la protecția vegetației.

Până în anul 2010 trebuiau atinse celelalte valori limită. Totodată statele membre trebuiau să
pregătească programe de conformare în care să fie prevăzute măsurile de atingere la timp a valorilor
limită pentru zonele în care în mod obișnuit nu poate fi realizată conformarea.

Programele trebuiau puse atât la dispoziția publicului, dar și trimise Comisiei Europene. A doua
directivă fiică – 2000/69/EC – este cu trimitere directă către valorile limită de benzen și monoxid de
azot din aer. Ea a intrat în vigoare pe 13.12.2000 și necesită estimarea concentrațiilor substanțelor
mai sus menționate pe bază de metode și criterii comune, obținerea informațiilor despre acestea și
asigurarea transmiterii către public. Și aici s-au stabilit termene pentru atingerea valorilor limită.
Astfel pentru CO limita trebuia atinsă până în 2005, iar pentru benzen până în 2010. Se impune
aceeași măsură, anume ca statele membre să pregătească programe de conformare pentru zonele în
care atingerea valorilor limită presupune modificări majore. Programele trebuie cunoscute de public
și trimise la Comisia Europeană.

În 2002 a apărut a treia directivă fiică, Directiva 2002/3/CE a Parlamentului European și Consiliului de
Mediu privind ozonul în aerul înconjurător. Documentul stabilește obiective pe termen lung, în
concordanță cu noile valori trasate de Organizația Mondială a Sănătății și valorile intermediare ale
ozonului în aer ce trebuiau atinse până în anul 2010. Noile ținte completează Directiva 2001/81/CE
cu referire la plafoanele naționale de emisie. La nivelul fiecărui stat membru s-a solicitat elaborarea
unor programe care să fie aduse la cunoștința populației, și transmise la Consiliul Europei.

A patra directivă fiică este Directiva 2004/107/EC a Parlamentului European și Consiliului privind
arsenul, cadmiul, mercurul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice în mediul ambiental.

În luna mai 2008 a fost adoptată o nouă directivă, cunoscută ca Directiva 2008/50/CE a arlamentului
European și a Consiliului privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa.
Aceasta a contopit cele patru directive anterioare și o decizie a Consiliului privind calitatea aerului. Ea
va trebui adoptată de fiecare țară membră a UE.

În conținut directiva păstrează concentrația de O3, NO2, SO2, Pb, C6H6 și CO, însă vine cu noi
dispoziții privind pulberile în suspensie. La pulberile cu diametre sub 10μm sunt menținute normele
existente, cu posibilitatea obținerii unor derogări în anumite zone cu probleme. Pentru prima dată
însă apare o reglementare privind concentrațiile de PM 2,5 (pulberi fine în suspensie). Se impun
valori limită ale concentrațiilor de pulberi fine în suspensie, astfel: până la 01.01.2015 limita medie
anuală atinsă trebuie să fie de 25 μg/m3, iar în 2020 această limită trebuie să scadă la 20 μg/m3.

Termenul de aliniere a legislației la directivă pentru statele membre ale UE este de doi ani de la data
apariției acesteia (11 iunie 2008).

Directiva oferă și o mai mare flexibilitate statelor membre ale UE în ceea ce privește termenul limită
de conformare, mai ales în zonele cu dificultăți. Astfel, termenele limită pentru atingerea
standardelor la NO2 și C6H6 pot fi prelungite cu maxim cinci ani după intrarea în vigoare a directivei,
respectiv 2015, cu condiția ca legislația UE relevantă, să fie complet pusă în aplicare și toate măsurile
corespunzătoare de sancționare să fie aplicate.

Pentru cunoașterea pe întreg teritoriul Europei a problemelor privind calitatea aerului, s-a aprobat o
procedură pentru schimbul de informații în CE, prin Decizia 97/101/EC.

Aceasta introduce schimbul reciproc de informații și date legate de rețelele și stațiile din țările
membre pentru măsurarea gradului de poluare a aerului culese în aceste stații. Schimbul se referă la
poluanții din anexa I a Directivei 96/62/EC, amendată prin Decizia 2001/752/EC.

Tot în scopul protejării calităţii aerului au fost emise o serie de directive, transpuse total ]n legislatia
românească, cum ar fi:

- Directiva nr. 94/63/CE privind controlul emisiilor de compuşi organici volatili (COV) rezultaţi din
depozitarea benzinei şi distribuţia sa de la terminale la staţiile de benzină,

- Directiva nr. 98/70/CE privind calitatea benzinei şi motorinei şi de modificare a Directivei 93/12/CEE
(amendata de Directiva 2003/17/CE),

- Directiva nr. 99/32/CE privind reducerea conţinutului de sulf al anumitor combustibili lichizi şi de
modificare a Directivei 93/12/CEE, modificată de Directiva 2005/33/CE,

- Directiva nr. 97/68/CE privind armonizarea legislaţiei Statelor Membre cu privire la măsurile
adoptate împotriva emisiilor de poluanţi gazoşi şi de pulberi provenind de la motoarele cu combustie
internă care urmează să fie instalate pe maşinile mobile, amendata de Directivele 2001/63 CE,
2002/88, 2004/26, 2006/105.

Prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii atmosferei, în scopul evitării efectelor

negative asupra sănătăţii omului şi asupra mediului ca întreg a constituit şi constituie un obiectiv
major al politicii de mediu atât la nivel european, cât şi naţional.

2.2 Legislația națională

În România pentru fiecare din actele normative elaborate de Consiliul de Mediu și Parlamentul
European s-au emis legi, ordonanțe, hotărâri de guvern și ordine de ministru pentru alinierea la
condițiile generale și particulare impuse țărilor membre ale Uniunii Europene în privința păstrării
unui aer curat.
 În documentul de poziție al României privind protecția mediului înconjurător, la subcapitolul
Legislatia Romaniei - transpunere si implementare, se face o prezentare detaliată a cadrului legislativ
românesc, pentru respectarea alinierii la standardele internaționale.

In conformitate cu prevederile Legii nr.137/95, republicată, a fost elaborată Ordonanța de Urgență

privind protecția atmosferei nr. 243/2000 a cărei Lege de aprobare a fost adoptata de Parlament prin
Legea 655/2001. Conform prevederilor acesteia, cadrul instituțional pentru aplicarea acestor
directive este asigurat astfel:

 la nivel central, prin:

- Ministerul Mediului și Pădurilor (cea mai înaltă autoritate de decizie și control în

domeniul protecției atmosferei);

- Ministerul Sănătății;

- Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA);

- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR);

- Ministerul Afacerilor Externe (MAE);

- Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT);

- Ministerul Administrației și Internelor (MAI)

 la nivel local, prin:

- Inspectoratele de Protectia Mediului;

- Direcțiile de Sănătate Publică Județene;

- consiliile județene;

- primării și consiliile locale.

Autoritățile centrale și locale menționate mai sus au atribuții și responsabilități în ceea ce privește
implementarea acestor directive potrivit competențelor stabilite prin actele legislative proprii de
organizare și funcționare.

Pentru implementarea directivei cadru și a celor patru directive “fiice” România nu a solicitat erioade
de tranziție. OUG 243/2000 prevede adoptarea de acte normative prin care va fi transpus în
totalitate conținutul acestor directive:

- Legea 104/2011 pentru stabilirea unor taxe pe emisiile de poluanți în atmosferă cu impact asupra
sănătții omului și a mediului;

- OM nr. 35/2007 (MO nr. 56/24.01.2007) privind aprobarea Metodologiei de elaborare şi punere în
aplicare a planurilor şi programelor de gestionare a calităţii aerului, în vederea atingerii valorilor
limită într-o anumită perioadă de timp;
- HG 586/2004 pentru înființarea și organizarea Sistemului național de evaluare și gestionare
integrată a calității aerului;

- HG 731/2004 pentru adoptarea Strategiei Nationale privind Protectia Atmosferei;

- HG 738/2004 pentru adoptarea Planului National de Actiune pentru Protectia Atmosferei;

In conformitate cu prevederile OUG 243/2000 au fost elaborate și ordine ministerial pentru:

- stabilirea criteriilor, metodelor și procedeelor de evaluare a calității aerului și a autorităților

competente pentru efectuarea și raportarea rezultatelor evaluării;

- stabilirea poluanților atmosferici de referință care trebuie evaluați, precum și a valorilor limită,
valorilor de prag, marjelor de toleranță și a termenelor în care trebuie atinse valorile limită;

- întocmirea de liste cu zone și aglomerări pe baza evaluării calității aerului.

Totodată s-a avut în vedere elaborarea unor standarde pe care proiectanții ca și autoritățile cu sarcini
de control și prevenire să le aibă în vedere la construirea de obiective economice noi, aparatură de
măsură și control a proceselor tehnologice, dar și la verificarea încadrării în limitele legale a emisiilor
poluante.

Unul din cele mai importante standarde de mediu a fost cel de calitate a aerului care prevede
concentrațiile maxime admisibile într-o anumită perioadă de timp ale unor poluanți importanți în
zonele protejate – STAS 12574 – 87, care a fost parțial înlocuit prin Ordinul MAPM nr. 592 din
25.06.2002 pentru aprobarea Normativului privind stabilirea valorilor limită, a valorilor de prag și a
criteriilor și metodelor de evaluare a S, NO2 și a oxizilor de azot, pulberilor în suspensie (PM10 și
PM2,5 ), plumbului, C6H6, CO și O3 în aerul atmosferic. Standardul de calitate a aerului cuprinde
două părți și anume:

- indicații generale;

- condiții de calitate.

In prima parte sunt enunțate o serie de noțiuni care vizează concentrațiile poluanților și modul lor de
calcul.

Pentru calculul concentrației medii lunare sunt necesare minimum 15 valori zilnice, iar pentru
calculul concentrației medii anuale sunt necesare minimum 100 valori medii zilnice, uniform
repartizate pe perioada respectivă de timp.

Concentratiile medii admisibile ale substanțelor chimice poluante din aerul zonelor protejate nu
trebuie să depășească valorile din anexele 1 si 2 a primei directive fiică.

Ordinul Ministerului Mediului MAPM 592/2002 propune o evaluare a emisiilor din atmosferă în
acord cu cerințele internaționale pentru unii din poluanții studiați și în STAS 12574 – 87 și anume:
SO2, NO2 și NOx, PM10 și PM2,5, Pb, C6H6, CO și O3.

Deoarece poluarea este influențată de un număr mare de factori, efectele poluării asupra sănătății și
mediului sunt dificil de cuantificat, apărând controverse și valori diferite de C.M.A. (concentrație
medie admisibilă) în diferite țări. Se cunosc câțiva poluanți care au întrunit un consens în ceea ce
privește nivelele generale la care efectele adverse specificate sunt detectabile.

3. VEHICULELE AERIENE FĂRĂ PILOT – MIJLOACE DE COOPERARE

ÎN MONITORIZAREA CALITĂȚII AERULUI

Ideea monitorizării calității aerului folosind mijloace aeriene nu este nouă. Ea a fost experimentată
în diverse țări și s-a constatat că reprezintă un instrument util, cu avantajele și dezavantajele lui, care
completează imaginea generală a unui incident de mediu în plan tridimensional, adăugând
măsurătorilor făcute de stațiile terestre fixe dimensiunea altitudinii.

Vehiculul folosit este fie un avion, fie un elicopter cu capacitatea utilă cuprinsă între câteva sute de
kilograme până la peste 1 tonă. La bordul acestor platforme sunt montați senzori pentru diferite
substanțe, în funcție de locul de cercetat și de substanțele detectate mai întâi la sol. Valorile
măsurate pot fi stocate la bordul platformei sau transmise prin radio la sol în punctul de comandă,
sau într-o rețea zonală.

Apariția avioanelor fără pilot cu performațe ridicate, pe care să poată fi montați senzori de
dimensiuni reduse, versatilitatea UAV ca și posibilitățile largi de manevrare de către orice persoană
care face un curs rapid de pilotaj de câteva zile, a permis construirea de sisteme de monitorizare a
aerului care să completeze sistemele actuale.

3.1. Avantaje și limitări ale UAV comparativ cu avioanele cu pilot

UAV-urile sunt proiectate în conformitate cu aceleași norme aeronautice care guvernează

proiectarea aeronavelor cu echipaj uman. Ele au în comun, prin urmare, multe dintre caracteristicile
aeronavelor cu pilot. Diferența este, desigur, lipsa de piloți umani și înlocuirea controlului zborului cu
comenzi de la distanță. Din această diferență decurg avantajele și limitările UAV față de avioanele
pilotate.

3.1.1 Avantajele UAV-urilor

Existența unui pilot presupune o anumită dimensiune minimă a avionului, pentru a putea transporta
masa unui pilot. Un UAV nu are nici o constrângere. Așadar sistemul de control și legăturile de date
pot fi mai mici, astfel încât diferența de greutate poate fi folosită pentru creșterea performanței UAV,
sau reducerea dimensiunilor. În plus, un UAV mic nu are nevoie de o pistă convențională pentru
decolare și aterizare. Ba mai mult, unele UAV pot fi lansate din mână sau pot decola și ateriza
vertical.

Un alt avantaj al lipsei pilotului uman este acela că există o mai mare flexibilitate disponibilă pentru
proiectare. UAV-urile pot avea caracteristici care nu sunt practice pentru aeronavele cu pilot. De
exemplu, componentele sistemului de control ar putea fi răspândite de-a lungul corpului aeronavei,
dacă este necesar, ceea ce nu este posibil cu un pilot uman.

UAV poate fi mai eficient decât aeronava cu echipaj, nefiind o cerință expresă pentru a asigura o
bună vizibilitate din cabina de pilotaj.
Cel mai mare avantaj îl reprezintă însă faptul că nu mai sunt necesare măsuri de siguranță pentru
pilot. UAV-urile pot fi proiectate pentru a evolua în regimuri de zbor extreme, care pot fi periculoase
pentru piloții umani.

Un alt avantaj important este acela al prețului de cost, UAV-urile fiind mult mai ieftine decât un avion
cu pilot.

3.1.2 Limitările UAV-urilor

Până în prezent UAV-urile au avut o utilizare relativ limitată. Unele dintre aceste limitări au de a face
cu o anume imaturitate a tehnologiei UAV, altele sunt legate de specificul UAV-urilor.

Din cauza lipsei unui pilot uman UAV-urile zboară preprogramat, sau trebuie controlate printr-o
legătură de date.

UAV poate fi mai eficient decât aeronava cu echipaj, nefiind o cerință expresă pentru a asigura o
bună vizibilitate din cabina de pilotaj.

Cel mai mare avantaj îl reprezintă însă faptul că nu mai sunt necesare măsuri de siguranță pentru
pilot. UAV-urile pot fi proiectate pentru a evolua în regimuri de zbor extreme, care pot fi periculoase
pentru piloții umani.

Un alt avantaj important este acela al prețului de cost, UAV-urile fiind mult mai ieftine decât un avion
cu pilot.

3.1.2 Limitările UAV-urilor

Până în prezent UAV-urile au avut o utilizare relativ limitată. Unele dintre aceste limitări au de a face
cu o anume imaturitate a tehnologiei UAV, altele sunt legate de specificul UAV-urilor.

Din cauza lipsei unui pilot uman UAV-urile zboară preprogramat, sau trebuie controlate printr-o
legătură de date.

Platforma aeriană concepută de furnizorul de servicii este un hexacopter care are o capacitate de
ridicare de 7-8 kg. Ea este echipată cu un monitor portabil dotat cu un senzor de măsurare a nivelului
de NO2 din mediul în care evoluează. Monitorul este achiziționat de la o firmă de specialitate cu
experiență îndelungată în domeniul monitorizării calității aerului, atât în incinte inchise cât și în
natură.

Tehnologia folosită la fabricarea senzorului este tehnologia GSS (Gas Sensitive Semiconductor)
combinată cu tehnici de măsurare inteligente. Aceasta asigură o acuratețe ridicată măsurătorilor și
permite înlocuirea senzorilor cu mare ușurință, nefiind necesare recalibrări ale monitorului, ci numai
o resetare prin soft. Timpul de răspuns la acțiunea gazului măsurat este de max 90 secunde. Aparatul
este ieftin și ușor de folosit, însă necesită atenție mare în ceea ce privește respectarea condițiilor de
utilizare.

Monitorul poate fi echipat cu senzori pentru măsurarea unor substanțe acidifiante ca: CO, SO2, C6H6,
O3, H2S, CO2, substanțe organice volatile, hidrocarburi fără metan, NOx. Aceștia sunt
interschimbabili și se montează la monitor de fiecare dată când se dorește măsurarea concentrației
substanței respective în aer.

De ce am ales senzorul pentru NO2?

Dioxidul de azot (NO2) este emis de arderea la temperaturi ridicate. El apare ca o ceață maroniu-
roșcată ușor de deplasat de vânt. Acest gaz toxic are un miros caracteristic ascuțit, care pișcă la
miros. NO2 este unul din cei mai pronunțați poluanți atmosferici. Este prezent în gazele de evacuare
de la vehicule, în fumul rezultat din arderea păcurii, a kerosenului, propanului, gazelor naturale sau
lemnului. Atunci când NO2 intră în contact cu apa, se poate forma acid azotic, care este un produs
chimic care contribuie la ploaia acidă.

Dioxidul de azot este, de asemenea, o cauză majoră a smogului. Înspirarea unor niveluri scăzute de
dioxid de azot pot provoca o tuse ușoară, oboseală ușoară și greață. Iritarea ochilor, nasului, gâtului
sunt, de asemenea, simptome comune. La concentrații mari, poate provoca tuse severă, sufocare,
dureri de cap, greață, dureri abdominale, precum și dificultăți de respirație. În cazul în care
expunerea este severă, simptomele pot continua și dacă expunerea s-a încheiat, cauzând dificultăți
de respirație timp de săptămâni.

Expunerea individuală la NO2 depinde în principal de concentrațiile locale în aer liber. Cu toate
acestea, ea poate fi, de asemenea, afectată de surse de poluare de interior, cum ar fi fumul de țigară
și gazele rezultate de la gătit în spații neventilate sau aparate de încălzire care utilizează gaze
naturale. Persoanele care trăiesc lângă drumurile aglomerate sunt deosebit de expuse și afectate de
poluarea cu NO2. Studiile au aratat că expuneri de vârf pe termen scurt pot duce la reactii alergice
respiratorii.

Monitorizarea calității aerului în micromediul de lucru este critică în înțelegerea efectelor

epidemiologice, pentru evaluări de mediu, pentru planificarea transporturilor, precum și pentru
luarea deciziilor cu privire la strategiile de reducere a poluării aerului. Calibrarea senzorului se face o
singură dată la producător . Monitorul are o interfață serială cu un PC. Datele achiziționate pe
parcursul a 11 ore de monitorizare stocate în memoria monitorului, pot fi descărcate în PC sub formă
de grafic, sau tabel în format xls și salvate într-un format grafic. Monitorul ca și soft-ul de achiziție și
prelucrare permite folosirea ca unități de măsură ppm sau mg/m3. Monitorul afișează totodată și
factorul de transformare între unitățile de măsură. Pentru atenționare în timpul lucrului, se poate
face setarea unei alarme pe valorile limtă din standarde sau norme naționale.

Monitorul este atașat platformei aeriene și va fi deplasat odată cu aceasta. Înălțimea maximă pe care
o poate atinge platforma este limitată la 200 m. Platforma permite decolarea și aterizarea verticală
automată sau manuală. Ea poate fi programată să se deplaseze într-o anumită zonă prin puncte,
urmând un anumit traseu, să staționeze în unele din aceste puncte, sau să se așeze pe anumite
suprafețe care permit aterizarea și să continue monitorizarea pentru un timp cuprins intre 1 min si 11
ore. În acest fel consumul energetic scade, iar informațiile sunt mai multe, permițând o analiză reală
a situației din zonă. Achiziția se face din minut în minut, numărul total de valori discrete stocate fiind
de 4300.