The VEGF (vascular endothelial growth factor) family and its receptors are essential regulators

of angiogenesis and vascular permeability. Currently, the VEGF family consists of VEGF-A,
PlGF (placenta growth factor), VEGF-B, VEGF-C, VEGF-D, VEGF-E and snake venom VEGF.
VEGF-A has at least nine subtypes due to the alternative splicing of a single gene. Although the
VEGF165 isoform plays a central role in vascular development, recent studies have
demonstrated that each VEGF isoform plays distinct roles in vascular patterning and arterial
development. VEGF-A binds to and activates two tyrosine kinase receptors, VEGFR (VEGF
receptor)-1 and VEGFR-2. VEGFR-2 mediates most of the endothelial growth and survival
signals, but VEGFR-1-mediated signalling plays important roles in pathological conditions such
as cancer, ischaemia and inflammation. In solid tumours, VEGF-A and its receptor are involved
in carcinogenesis, invasion and distant metastasis as well as tumour angiogenesis. VEGF-A
also has a neuroprotective effect on hypoxic motor neurons, and is a modifier of ALS
(amyotrophic lateral sclerosis). Recent progress in the molecular and biological understanding
of the VEGF/VEGFR system provides us with novel and promising therapeutic strategies and
target proteins for overcoming a variety of diseases.

http://jmg.bmj.com/content/42/6/485

Treatment of human monocytes with vascular endothelial growth factor (VEGF) isolated
from tumor cell supernatants was reported to induce monocyte activation and
migration. In this study we show that recombinant human VEGF165, and VEGF121 had
a maximal effect on human monocyte migration at 65 to 250 pmol/L. Chemotactic
activity of VEGF165 was inhibited by a specific antiserum against VEGF, by heat
treatment of VEGF165, and by protein kinase inhibitors. In addition, we could show
that VEGF-stimulated monocyte migration is mediated by a pertussis toxin-sensitive
GTP-binding protein. Placenta growth factor (PlGF152), a heparin-binding growth
factor related to VEGF, was also chemotactic for monocytes at concentrations between
2.5 and 25 pmol/L. In accordance with these findings, human monocytes showed
specific and saturable binding for 125I-VEGF165 (half-maximal binding at 1 to 1.5
nmol/L). Using Northern blot analysis, we further could show that human monocytes
express only the gene for the VEGF receptor type, flt-1, but not for the second known
VEGF receptor, KDR. Resting monocytes expressed low levels of flt-1 gene only. Brief
exposure (2 to 4 hours) of human monocytes to lipopolysaccharide, a prototypic
monocyte activator, led to a significant upregulation of the flt-1 mRNA level. The
results presented here suggest that monocyte chemotaxis in response to VEGF and
most likely to PlGF152 is mediated by flt-1 and thus show a possible function for the
VEGF-receptor flt-1.

https://academic.oup.com/cardiovascres/article/99/4/716/264200

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0167527313004282

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2213231716303755
Ateroscleroza este o boală inflamatorie cronică caracterizată prin acumularea de lipide, proliferarea celulelor
musculare netede, apoptoza celulară, necroza, fibroza și inflamația locală.

Ateroscleroza este cauza majoră a morbidităților și a mortalității la nivel mondial.

Ateroscleroza este rezultatul hiperlipidemiei și a oxidării lipidice și a fost întotdeauna o cauză majoră a
mortalității în țările dezvoltate. Este o boală a intimiei vasculare, în care poate fi implicat tot sistemul vascular
din aorta până la arterele coronare și se caracterizează prin plăci intime [1,2]

Termenul ateroscleroză este de origine greacă, ceea ce înseamnă îngroșarea stratului intim al arterelor și
acumularea de colesterol. Materialul gras este situat în miezul central al plăcii, acoperit cu capac fibros.
Termenul, ateroscleroza, constă din două părți; ateroza (acumularea de colesterol însoțită de mai multe
macrofage) și scleroza (stratul de fibroză cuprinzând celulele musculare netede [SMC], leucocitele și țesutul
conjunctiv) [3,4]
În prezent, ateroscleroza este o boală comună în care depozitele grase numite plăci ateromatoase apar în
straturile interioare ale arterelor. Formarea acestor plăci începe cu depunerea cristalelor mici de colesterol în
intima și a mușchiului neted subiacent. Apoi, plăcile cresc odată cu proliferarea țesuturilor fibroase și a
mușchilor netezi înconjurători și se umflă în interiorul arterelor și, în consecință, reduc fluxul sanguin.
Producerea de țesut conjunctiv de către fibroblaste și depunerea calciului în leziune determină scleroză sau
rigidizare a arterelor. În cele din urmă, suprafața inegală a arterelor are ca rezultat formarea cheagurilor și
tromboza, ceea ce duce la obstrucția bruscă a fluxului sanguin. [5]

Hiperlipidemia și hiperglicemia sunt legate de deteriorarea oxidativă crescută, care afectează nivelul
antioxidant și nivelurile lipoproteinelor [6,7,8].

Stările hiperlipidemice, diabetul zaharat, fumatul și hipertensiunea arterială sunt unii dintre factorii de risc ai
aterosclerozei; totuși, oricare dintre acestea singur este insuficientă pentru a produce o leziune
aterosclerotică (Figura 1). Pe lângă factorii de risc tradiționali, hiperhomocisteminemia a fost legată de boala
arterială coronariană, boala cerebrovasculară și boala vasculară periferică. Hiperhomocisteinemia se referă la
o concentrație crescută de homocisteină de aminoacid conținând sulf; aceasta promovează aterogeneza
cauzând leziuni endoteliale. Expunerea scurtă a celulelor endoteliale la homocisteină are ca rezultat formarea
S-nitrosohomocisteinei, un compus cu proprietăți antiplachetare și vasodilatatoare. Cu toate acestea, la
expunerea prelungită, sistemul devine saturat, conducând la scăderea formării de specii reactive de oxigen
(ROS) datorită autooxidării homocisteinei, promovării peroxidării lipidelor, oxidării lipoproteinelor cu
densitate scăzută (LDL) și generării factorului nuclear-κB NF-κB), care are efecte mitogene asupra SMC
vascular (VSMC) (11,12). Există dovezi substanțiale care sugerează că fibrinogenul (și fibrina) sunt implicate
în formarea și creșterea ateromului. Fibrina leagă trombi, alți factori coagulativi și LDL. Produsele sale de
degradare stimulează migrarea și proliferarea SMC și promovează absorbția lipidelor prin macrofage.
Importanța hiperfibrinogenemiei ca factor de risc pentru ateroscleroză este evidentă datorită unei asocieri
între fibrinogenul ridicat și un număr de alți factori de risc pentru boala cardiacă ischemică. Mai mulți factori,
cum ar fi fumatul, colesterolul din sânge, diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, activitatea fizică și
hipertensiunea arterială, par a contribui la generarea aterosclerozei (13,14).
Risc

Hipertensiunea poate duce la inflamația vasculară prin intermediul mecanismelor mediate de angiotensina II.
Angiotensina II stimulează celulele endoteliale, celulele musculare netede vasculare și macrofagele pentru a
produce mediatori proaterogenici, incluzând citokine proinflamatorii, anioni superoxidici, factori
protrombotici, factori de creștere și receptori LDL oxidați ca lectina.

Diabetul conduce la formarea de produse endoglicante avansate, care cresc producția de citokine
proinflamatorii din celulele endoteliale. Stresul oxidativ și radicalii de oxigen reactivi, generați în diabet,
rănesc direct endoteliul și promovează

Fumul de tutun conține nicotină și alte substanțe chimice toxice pentru endoteliul vascular. Fumatul,
incluzând fumatul pasiv, crește reactivitatea plachetară (posibil promovarea trombozei plachetare) și
nivelurile plasmatice ale fibrinogenului și hematocritul (creșterea vâscozității sângelui). Fumatul crește LDL
și scade HDL; promovează și vasoconstricția, care este deosebit de periculoasă în arterele deja îngustate de
ateroscleroză. HDL crește cu aproximativ 6 până la 8 mg / dl (0,16 până la 0,21 mmol / l) în decurs de 1 an de
încetare a fumatului.
Lipoproteina (a) [Lp (a)] este pro-aterogenă și este un factor de risc independent pentru boala
cardiovasculară, incluzând infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral și stenoza valvei aortice (3, 4).
Are o structură similară cu LDL, dar are și o componentă apolipoproteină (a) hidrofilă legată covalent de o
apolipoproteină B100 (5) hidrofobă. Nivelurile Lp (a) sunt determinate genetic și rămân destul de stabile pe
toată durata vieții. Valorile Lp (a) de peste 50 mg / dl sunt considerate patogene.

Apolipoproteina (B) (apoB) este o particulă cu două izoforme: apoB-100, care este sintetizat în ficat și apoB-
46, care este sintetizat în intestin. ApoB-100 este capabil să se lege de receptorul LDL și este responsabil
pentru transportul colesterolului. Este de asemenea responsabil pentru transportul fosfolipidelor oxidate și
are proprietăți proinflamatorii. Prezența particulei apoB în peretele arterial este considerată a fi evenimentul
inițiator pentru dezvoltarea leziunilor aterosclerotice.

Un nivel ridicat de LDL mic, dens, caracteristic diabetului, este foarte atherogenic. Mecanismele pot include
sensibilitate crescută la oxidare și legare endotelială nespecifică.

Un nivel ridicat al proteinei C reactive (CRP) nu prezice în mod fiabil gradul de ateroscleroză, dar poate
prezice probabilitatea crescută de evenimente ischemice. În absența altor afecțiuni inflamatorii, nivelurile
ridicate pot indica risc crescut de ruptura plăcii aterosclerotice, ulcerație sau tromboză în curs de desfășurare
sau activitate crescută a limfocitelor și macrofagelor. CRP în sine nu pare să aibă un rol direct în aterogeneză.

Infecția cu C. pneumoniae sau alte infecții (de exemplu, virusul Helicobacter pylori) poate provoca disfuncții
endoteliale prin infecții directe, expunerea la endotoxină sau prin stimularea inflamației sistemice sau
subendoteliale.

Boala cronică de rinichi promovează dezvoltarea aterosclerozei prin mai multe căi, incluzând agravarea
hipertensiunii și a rezistenței la insulină; scăderea nivelurilor de apolipoproteină A-I; și creșterea
lipoproteinelor (a), homocisteinei, fibrinogenului și nivelurilor de proteină C reactivă.

Transplantul cardiac este adesea urmat de ateroscleroza coronariană accelerată, care este probabil legată de
leziunile endoteliale mediate imun. Ateroscleroza coronariană accelerată este observată, de asemenea, după
terapia cu radiații toracice și este probabil rezultatul rănirii endoteliale induse de radiații.

Stadiile protrombotice (vezi Rezumatul tulburărilor trombotice) cresc probabilitatea de aterotromboză.

Mai multe variante genetice comune și rare au fost asociate în mod robust cu ateroscleroza și evenimente
cardiovasculare. Desi fiecare varianta are un efect mic individual, scorurile de risc genetice care sustin ca
numarul total de variante de risc s-au dovedit a fi puternic asociate cu ateroscleroza mai avansata, precum si
cu evenimente cardiovasculare primare si recurente

Pacienții cu hiperhomocisteinemie (de exemplu datorită deficienței de folat sau a unui defect metabolic
genetic) prezintă un risc crescut de ateroscleroză. Cu toate acestea, din cauza rezultatelor de la studii clinice
randomizate de homocisteina de scadere terapii care nu reusesc sa arate o scadere a bolii aterosclerotice,
precum și dovezi din studiile de randomizare Mendel, acesta nu se mai consideră că hiperhomocistinemie în
sine provoacă ateroscleroza. Motivul asocierii dintre nivelurile ridicate de homocisteină și ateroscleroza este
neclar.

Variațiile genetice ale factorilor de coagulare și fibrinogen sunt responsabile de creșterea trombogenității.
Modificările genetice ale căii renină-angiotensină și anumite variante ale sintazei oxidului de azot endotelial
(NO) au fost, de asemenea, asociate cu hipertensiunea arterială și boala coronariană.
Modificările genetice promovează în mod negativ dezvoltarea bolii aterosclerotice. Predilecția familială este
un factor de risc recunoscut, în afară de alte boli predispozante cum ar fi boala poligenă și hiperlipidemia
combinată

Dyslipidemia (LDL înalt total, LDL înalt sau colesterol lipoproteic de înaltă densitate scăzută (HDL)),
hipertensiune arterială și diabet zaharat favorizează ateroscleroza prin amplificarea sau augmentarea
disfuncției endoteliale și a căilor inflamatorii în endoteliul vascular.
În dislipidemia, absorbția subendotelială și oxidarea LDL cresc; lipidele oxidate stimulează producerea de
molecule de adeziune și citokine inflamatorii și pot fi antigenice, incitând un răspuns imunitar mediată de
celule T și o inflamație în peretele arterial. HDL protejează împotriva aterosclerozei prin intermediul
transportului invers al colesterolului (vezi Prezentarea generală a metabolismului lipidic: metabolismul
lipidic exogen (dietetic); poate proteja și prin transportarea enzimelor antioxidante, care pot descompune și
neutraliza lipidele oxidate. Rolul hipertrigliceridemiei în aterogeneza este complex, deși poate avea un efect
independent independent (2).

Trigliceridele, colesterolul și lipoproteinele sunt implicate în patogeneza bolii coronariene, în special

ateroscleroza (9,10). Concentrațiile reduse ale lipoproteinelor cu densitate mare (HDL) și creșterea
trigliceridelor s-au dovedit a fi responsabile pentru generarea leziunilor aterosclerotice
concentrațiile trigliceridelor mai mari de 2,25 mmol / L și raportul LDL: HDL mai mari de 5 au fost asociate cu
o creștere de cinci ori a riscului evenimentelor cardiovasculare
Concentrațiile de trigliceride sunt în mod obișnuit crescute la diabet zaharat, în special la tipul insulino-
rezistent, diabetul zaharat non-insulino-dependent (NIDDM) și indică un risc crescut de boală coronariană.
Excesul de insulină promovează glicarea nonenzimatică a lipoproteinelor, care interacționează cu citokinele
și factorii de creștere și are un rol predominant în formarea ateromului
Ateroscleroza este o boală imunoinflamatoare cronică, fibroproliferativă a arterelor mari și mijlocii
alimentate de lipide (5, 12, 13). Celulele endoteliale, leucocitele și celulele musculare netede intime sunt
principalii jucători în dezvoltarea acestei boli.

Celule endoteliale
În zonele predispuse la leziuni, leziunile aterosclerotice încep să se dezvolte sub un endotel intact, dar scurs,
activat și disfuncțional. Ulterior, celulele endoteliale pot dispărea și zonele de-endotelializate (denudate) apar
pe leziuni avansate, cu sau fără plachete aderente la țesutul subendotelial expus (14).

În funcție de dimensiune și concentrație, moleculele de plasmă și particulele de lipoproteine se

extrag prin endoteliul scurs și defect în spațiul subendotelial, unde lipoproteinele aterogene sunt
reținute și modificate (de exemplu, oxidate) și devin citotoxice, proinflamatorii, chemotaxice și
proaterogenice. Mecanismele responsabile pentru modificarea aterogenă a LDL sunt
necunoscute, dar pot include oxidarea mediată de mieloperoxidază, 15-lipoxygenază și / sau
sintaza de oxid de azot (NOS) (5). Oxidul de azot este un oxidant puternic produs de ambele
celule endoteliale și de macrofage care pare să exercite atât efecte protectoare cât și
aterogene, în funcție de sursa de producție. Oxidul nitric produs de NOS endotelial are funcție
vasodilatatoare și este potențial ateroprotector. Dimpotrivă, oxidul nitric produs prin NOS
inductibil de capacitate mult mai mare în macrofage, care deservește funcții antimicrobiene pe
baza proprietăților sale puternice de oxidare, este potențial proaterogenic.

Leziunile aterosclerotice sunt compuse din trei componente majore. Prima este componenta celulară
compusă predominant din celule musculare netede și macrofage. A doua componentă este matricea țesutului
conjunctiv și lipidul extracelular. A treia componentă este lipidul intracelular care se acumulează în
macrofage, transformându-le astfel în celule spumoase. Leziunile aterosclerotice se dezvoltă ca urmare a
stimulilor inflamatorii, eliberării ulterioare a diferitelor citokine, proliferării celulelor musculare netede,
sintezei matricei țesutului conjunctiv și acumulării de macrofage și lipide.

Procesul aterosclerotic este caracterizat, în primele etape, de perturbări în funcția endotelială. Ateroscleroza
este probabil inițiată atunci când celulele endoteliale supraexprimă moleculele de adeziune ca răspuns la
fluxul turbulent în stabilirea unui profil lipidic seric nefavorabil. Animalele hrănite cu o dietă pro-aterogenă
exprima rapid molecula-1 de adeziune celulară vasculară (VCAM-1). Li3 a demonstrat că exprimarea VCAM-1
pe suprafețele endoteliale a fost o etapă timpurie și necesară în patogeneza aterosclerozei. Creșterea
adeziunii celulare și a disfuncției endoteliale asociate atunci "stabilește etapa" pentru recrutarea celulelor
inflamatorii, eliberarea citokinelor și recrutarea de lipide în placa aterosclerotică.

Acum este larg acceptat faptul că primele etape ale dezvoltării aterotrombozei sunt mediate, în mare parte, de
cascada inflamatorie.4 Expresia VCAM-1 crește recrutarea monocitelor și a celulelor T la locurile de leziuni
endoteliale; eliberarea ulterioară a proteinelor-1 (MCP-1) de către monocite, prin leucocite, mărește cascada
inflamatorie prin recrutarea de leucocite suplimentare, activând leucocitele în mediu și provocând recrutarea
și proliferarea celulelor musculare netede. Ca răspuns la semnalele generate în placheta timpurie, monocitele
aderă la endoteliu și apoi migrează prin endoteliu și membrană de bază prin elaborarea de enzime, incluzând
metamoproteinaze matrice activate local (MMP) care degradează matricea țesutului conjunctiv (figura 2).
Macrofagele recrutate eliberează citokine suplimentare și încep să migreze prin suprafața endotelială în
mediul vasului. Acest proces este sporit în continuare prin eliberarea locală a factorului de stimulare a
coloniilor de monocite (M-CSF), care provoacă proliferarea monocitelor; activarea locală a monocitelor
conduce la atât progresia mediată de citokine a aterosclerozei, cât și la oxidarea lipoproteinelor cu densitate
scăzută (LDL, figura 3).

Odată inițiat, mulți mediatori ai inflamației au fost descriși pentru a influența dezvoltarea plăcii
aterosclerotice. De exemplu, sa demonstrat că CD40L elaborat în placă crește expresia factorului de țesut (și,
astfel, crește probabil probabilitatea de tromboză) în plăcile aterosclerotice; anti-CD40L abrogă evoluția
leziunilor aterosclerotice stabilite pe modele animale.5 Mediatorii inflamativi exprimați de celulele netede
din placa aterosclerotică includ, dar nu se limitează la, interleukina (IL) -1b, factorul de necroză tumorală
(TNF) a și p, IL -6, M-CSF, MCP-1, IL-18 și CD-40L. Impactul acestor mediatori este variat și include
mitogeneza, proliferarea matricei intracelulare, angiogeneza și dezvoltarea celulelor spumoase (Figurile 4 și
5).
Activitățile CRP în modelele experimentale sunt proteine și includ scăderea secreției de oxid nitric endotelial
(NO) și a prostacyclinei, creșterea chemotaxiei asociate cu MCP, creșterea IL-8 și creșterea activității MMP-1.
Deficitul de eliberare a NO este asociat cu creșterea tonusului vascular și poate fi asociat cu creșterea activării
trombocitelor și proliferarea intimă.

Macrofagele leagă LDL intra-intim prin intermediul unei familii de receptori noi cunoscuți sub numele de
receptori de scavenger care recunosc LDL numai după ce au fost oxidați. Absorbția LDL oxidată face ca
macrofagele să fie mai puțin mobile, promovând astfel acumularea acestor celule cu lipide în intima. Celulele
spumoase își păstrează activitatea metabolică și secretă o varietate de citokine și mediatori inflamatori.
Rezultatele activării lor includ recrutarea și proliferarea celulelor musculare netede (care la rândul lor
elaborează citokine suplimentare active la nivel local), oxidarea LDL suplimentară, recrutarea de celule
monocitare / spumă suplimentare și alterarea funcției endoteliale suplimentare.

Progresia aterosclerozei 1. Leziuni endoteliale:  Eveniment inițial declanșator în dezvoltarea leziunilor

aterosclerotice  Cauzele atribuite leziunilor endoteliale la animalele experimentale includ traumatisme
mecanice, forțe hemodinamice, mecanisme imunologice și chimice, agenți metabolici cum ar fi hiperlipidemia
cronică, homocistina, toxinele circulante infecții sistemice, virusuri, hipoxie, radiații, monoxid de carbon și
produse din tutun.  La om, doi factori de risc major sunt stresul hemodinamic din hipertensiune arterială și
cronică

Progresia aterosclerozei 2. Proliferarea celulară netedă a mușchilor  Rănirile endoteliale determină

agregarea aderenței și reacția de eliberare a trombocitelor la locul țesutului conjunctiv subendotelial expus.
Proliferarea celulelor musculare netede intime este stimulată de diferiți mitogeni eliberați din plachete
aderente la locul leziunii endoteliale. Aceste mitogene includ PDGF, factor de creștere fibroblast, TGF-d.
Proliferarea este de asemenea facilitată de oxidul azotic și de endotelină eliberată din celulele endoteliale.

Progresia aterosclerozei 3. Rolul monocitelor de sânge  Deși monocitele din sânge nu posedă receptori
pentru LDL normal, LDL apare în citoplasma monocitelor pentru a forma celule de spumă.  LDL plasmatică
la intrarea în intima suferă oxidare. Oxidul LDL format în intima are următoarele două funcții importante: 
Pentru monocite, LDL oxidat acționează pentru a le atrage, prolifera, imobiliza și activa și este ușor preluat de
receptorul de scavenger pe monocite pentru al transforma într-o celulă de spumă încărcată cu lipide. 
Pentru endotelină, LDL oxidat este citotoxic.
26. Progresia aterosclerozei 4. Rolul hiperlipidemiei  Hiperlipidemia cronică în sine poate declanșa leziuni
endoteliale și disfuncții prin acoperirea permeabilității crescute.  Creșterea concentrației serice a LDL și
VLDL promovează formarea celulelor spumate, în timp ce concentrația serică crescută a HDL are efect anti-
aterogen.
Progresia aterosclerozei 5. Tromboza  Rănirea endoteliului expune țesutul conjunctiv sub-endotelial,
determinând agregarea plachetară la locul respectiv, în afară de proliferarea celulelor musculare netede. 
Aceasta provoacă o reacție inflamatorie ușoară care, împreună cu celulele spumate, este încorporată în placa
ateromatoasă.  Leziunile se extind prin atașarea fibrinei și celulelor sanguine care determină formarea de
trombi care devine parte a plăcii ateromatoase.

Toate stadiile de ateroscleroză - de la inițiere și creștere până la complicații ale plăcii - sunt considerate un
răspuns inflamator la leziunile mediate de citokine specifice. S-a considerat că leziunea endotelială are un rol
principal de inițiere sau inducere.

Ateroscleroza afectează în mod preferențial anumite zone ale arborelui arterial. Fluxul sanguin nonlaminar
sau turbulent (de exemplu, la punctele de ramificație din arborele arterial) conduce la disfuncție endotelială
și inhibă producerea endoteliului de oxid nitric, un vasodilatator puternic și o moleculă antiinflamatoare.
Acest flux de sânge stimulează, de asemenea, celulele endoteliale pentru a produce molecule de adeziune,
care recrutează și leagă celulele inflamatorii.

Factorii de risc pentru ateroscleroza (de exemplu, dislipidemia, diabetul, fumatul, hipertensiunea), stresul
oxidativ (ex. Radicalii superoxid), angiotensina II și infecția sistemică și inflamația inhibă de asemenea
producerea de oxid nitric și stimulează producerea de molecule de adeziune, citokine proinflamatorii,
proteine și vasoconstrictoare; mecanismele exacte sunt necunoscute. Efectul net este legarea endotelială a
monocitelor și a celulelor T, migrarea acestor celule în spațiul subendotelial și inițierea și perpetuarea unui
răspuns inflamator vascular local. Monocitele din subendoteliul se transformă în macrofage. Lipidele din
sânge, în special lipoproteina cu densitate scăzută (LDL) și lipoproteina cu densitate foarte scăzută (VLDL), se
leagă, de asemenea, la celulele endoteliale și sunt oxidate în subendoteliu. Absorbția lipidelor oxidate și a
transformării macrofagelor în celule cu spumă lipidică rezultă în leziunile tipice aterosclerotice timpurii
denumite dungi grase. Membranele eritrocite degradate care rezultă din ruperea vaselor vasa vasculară și
hemoragia intraplacă poate fi o sursă suplimentară importantă de lipide în plachete.

Macrofagele elaborează citokine proinflamatorii care recrutează migrarea celulelor musculare netede din
mediu și care în continuare atrag și stimulează creșterea macrofagelor. Diferiți factori favorizează replicarea
celulelor musculare netede și cresc producția de matrice extracelulară densă. Rezultatul este o placă fibroasă
subendotelială cu un capac fibros, realizată din celule musculare netede intime, înconjurată de țesut
conjunctiv și lipide intracelulare și extracelulare. Un proces similar formării osoase cauzează calcificarea în
placă.

Etapele formării placii de aterom cuprind:

¾ Lezarea endoteliului arterial (disfuncĠia endotelială)

¾ Formarea striaĠiunilor lipidice (agregate de celule spumoase si limfocite, prezente inca din prima
decada de viata) care pot ramane statice sau chiar regresa.

¾ Formarea plăcilor ateromatoase/fibro-ateromatoase (leziunea majora in ATS, cu un nucleu central

bogat in lipide si un invelis extern fibros) ce conduc la ocluzie vasculara progresiva

¾ Aparitia leziunilor complicate ce constau in eroziunea/fisurarea/ruptura placilor fibroase numite

„vulnerabile” cu tromboza pe placa de aterom si riscul ocluziei vasculare complete.