Vous êtes sur la page 1sur 5

Teodoret din Cir

Teodoret din Cir (cca. 393 – cca. 457) a fost un influent scriitor, istoric
și teolog creștin, episcop de Cir (Siria) în anii 423-457. A jucat un rol de seamă în disputele
teologice din secolul al V-lea.

Cuprins
[ascunde]
 1Viața
 2Controversa nestoriană
 3Scrieri
o 3.1Exegetice
o 3.2Apologetice, istorice
o 3.3Dogmatice
 4Traduceri
 5Surse
 6Legături externe

Viața
Potrivit istoricului Tillemont, Teodoret s-a născut la Antiohia în anul 393 și a murit fie la Cir, în Siria
("cale de vreo două zile la răsărit de Antiohia" sau optzeci de mile romane) sau la o mănăstire de
lângă orașul Apameea (la cincizeci și patru de mile sud-est de Antiohia), în jurul anului 457.

Informații răzlețe despre viața lui se găsesc în Epistolele sale și în Istoria


bisericească (Philotheos historia). Părinții săi nu putuseră avea copii vreme de doisprezece ani,
când un eremit pe nume Macedonie i-a promis mamei sale că va avea un copil, care trebuia însă
închinat lui Dumnezeu, de unde și numele său de Teodoret ("darul lui Dumnezeu"). A crescut sub
povățuirea unor asceți și a dobândit o vastă cunoaștere clasicilor greci și, potrivit Sf. Fotie, un stil
de o puritate atică. Este improbabil că ar fi fost un ucenic direct al lui Teodor din Mopsuestia și că
ar fi auzit omiliile Sf. Ioan Gură de Aur.

De când era foarte tânăr, a devenit citeț, intrând în rândul clerului din Antiohia, după care a stat o
vreme într-o mănăstire, a slujit, în calitate de cleric, la Cir, iar în 423 a devenit episcop al
unei dioceze de circa patruzeci de mile pătrate și cuprinzând 800 de parohii, dar având
ca reședință un oraș neînsemnat. Teodoret, sprijinit doar de pledoariile eremiților apropiați lui,
punându-se el însuși în pericol fizic, a fost un zelos apărător al ortodoxiei credinței. A convertit
mai mult de 1000 de marcioniți din dioceza lui, precum și mulți arieni și macedonianiști; a retras
peste 200 de copii ale lucrării ereticului Tațian, Diatessaron din biserici; a ridicat mai multe
biserici, pe care le-a înzestrat cu Sfinte Moaște.

Preocupările sale economice și filantropice erau vaste și diverse: s-a străduit să-i ajute pe săracii
copleșiți de taxele ridicate, și-a împărțit moștenirea săracilor, din veniturile episcopale a construit
băi, poduri, apeducte și alte clădiri. A chemat la el medici și retori și le-a amintit public
funcționarilor îndatoririle lor. A trimis scrisori de încurajare creștinilor persecutați din Persia și i-a
acordat adăpost cartaginezului Celestiacus, care se refugiase din calea vandalilor.

Controversa nestoriană
Teodoret a fost o figură importantă în controversele hristologice legate în mod tradițional de
numele Sf. Chiril al Alexandriei. Teodoret a subscris la cererea adresată de Ioan I al
Antiohiei către Nestorie de a încuviința folosirea termenului de Theotokos ("Născătoare de
Dumnezeu") pentru Maica Domnului. La cererea lui Ioan, a scris însă și împotriva anatemelor Sf.
Chiril.

S-ar putea ca el să fi fost cel care a redactat Crezul (simbolul de credință) al delegației antiohiene
menite să asigure înțelegerea corectă de către împărat a Crezului Niceo-Constantinopolitan, și a
fost membru și purtător de cuvânt al delegației antiohiene de opt persoane convocate de împărat
la Calcedon. A refuzat însă să consimtă la condamnarea lui Nestorie. Ioan, care, la porunca
împăratului, s-a împăcat cu Chiril, a încercat să-l silească pe Teodoret să se supună intervenind,
peste capul acestuia, în eparhia lui.

Teodoret era hotărât să păstreze pacea Bisericii și a încercat să obțină adoptarea unei formule
prin care se evita condamnarea necondiționată a lui Nestorie, iar spre sfârșitul anului 434 a făcut
tot ce a putut pentru stingerea conflictului dintre Bisericile răsăritene. Sf. Chiril al Alexandriei a
refuzat însă orice compromis, iar când acesta și-a lansat atacul împotriva lui Diodor din
Tars și Teodor din Mopsuestia (în anul 437), Ioan al Antiohiei a luat partea acestora, iar Teodoret
și-a asumat rolul de apărător al partidei antiohiene (cca. 439). Domnus II al Antiohiei, urmașul lui
Ioan, și l-a luat drept sfetnic. După moartea lui Chiril, susținători ai teologiei antiohiene au fost
numiți episcopi. Irineu, un prieten al lui Nestorie, susținut de Teodoret a fost numit episcop de Tir,
în ciuda protestelor lui Dioscor al Alexandriei, urmașul lui Chiril, care s-a întors îndeosebi
împotriva lui Teodoret. Acuzându-l că mărturisea doi Fii în persoana lui Hristos, a obținut de la
Curte un ordin prin care i-a interzis să părăsească orașul Tir.

În această perioadă, Teodoret a compus lucrarea Eranistes (a se vedea mai jos). Strădaniile sale
de a se justifica, împotriva acuzațiilor lui Dioscur, precum și împotriva acuzațiilor opuse,
de apolinarism ale lui Domnus împotriva lui Eutihie au fost zadarnice. Curtea l-a exclus pe
Teodoret din Sinodul II de la Efes din 449, datorită opoziției sale față de Chiril. Aici a fost
condamnat, fără să fi fost audiat, din pricina Epistolei 151 împotriva lui Chiril și a faptului că luase
apărarea lui Diodor și Teodor, și sinodul a stabilit ca lucrările sale să fie arse. Chiar și Domnus a
consimțit la această condamnare.

Teodoret a fost silit să părăsească cetatea Cir și să se retragă la mănăstirea lui din Apameea. A
făcut apel la Papa Leon cel Mare, însă apelul său pentru o revocare a sentințelor pronunțate
împotriva lui nu a fost acceptat, prin edict imperial, până după moartea lui Teodosie al II-lea în
450. I s-a poruncit să ia parte la Sinodul de la Calcedon, și a avut de întâmpinat aici o puternică
opoziție. El a fost primul care a luat parte la sinod doar ca acuzator, deși din rândul episcopilor.
Apoi, pe 26 octombrie 451 a fost constrâns de prietenii lui Dioscor să
pronunțe anatema împotriva lui Nestorie. Comportamentul lui indică faptul că a făcut acest gest
cu aceleași rezerve, anume limitarea condamnării la doctrina existenței a doi Fii în Hristos și la
refuzul lui Nestorie de a recunoaște formula Theotokos pentru Maica Domnului. După acest gest,
a fost declarat ortodox și reabilitat.

Singurul lucru care se cunoaște despre el după Sinodul de la Calcedon este o scrisoare a papei
Leon prin care acesta îi cere să apere credința mărturiisită la Calcedon (PG, lxxxiii. 1319 sqq.).
Alături de Diodor din Tars și Teodor de Mopsuestia, era la fel de urât de cei din
partida monofizită ca și Nestorie, aceștia considerându-i pe toți aceștia și pe prietenii lor
drept eretici. Controversa celor Trei Capitole a dus la condamnarea scrierilor sale împotriva lui
Chiril al Alexandriei la al doilea Sinod de la Constantinopol (553).

Scrieri
Exegetice
În scrierile sale, Teodoret s-a ocupat în primul rând de exegeza biblică. Sfânta Scriptură era
pentru el singura autoritate, iar modul în care înțelege învățătura ortodoxă consta într-o alăturare
de citate biblice. Autenticitatea și cronologia relativă a comentariilor sale este dovedită de
trimiterile pe care le face în scrierile mai târzii la cele mai timpurii. Comentariul său la Cântarea
Cântărilor, scris pe când era un tânăr episcop, dar nu înainte de anul 430 este anterior celui
la Psalmi; comentariile sale la cărțile profetice încep cu comentariul la Daniel, urmat
de Ezechiel și de cel la Profeții mici. După acestea, comentariul la Psalms a fost terminat înainte
de anul 436, iar cele la Isaia, Ieremia și la Epistolele Sf. Apostol Pavel (inclusiv la Evrei), înainte
de 448. Ultimele scrieri exegetice ale lui Teodoret au fost interpretări ale unor pasaje dificile
din Octateuh (Cărțile lui Moise plus Cărțile lui Iosua, Judecătorilor și Rut) și Quaestiones legate
de Cărțile Regilor și Cărțile Cronicilor (Paralipomena), scrise aproximativ între anii 452-453.

Cu excepția comentariului său la Isaia (din care s-au păstrat fragmente în antologia de comentarii
biblice cunoscută sub numele de Catenae) și la Galateni ii.6-13, scrierile exegetice ale lui
Teodoret au supraviețuit până în prezent. Unele materiale exegetice referitoare la cele
patru Evanghelii înscrise în catenae sub numele lui provin probabil din alte lucrări ale sale, iar în
comentariile lui la Octateuh apar și interpolări scrise de alți autori.

Pentru Teodoret, scriitorii biblici, cu toate că își păstrau propria personalitate, erau doar
instrumente ale Duhului Sfânt. Din pricina inevitabilei imperfecțiuni a traducerilor, afirmă el,
înțelegerea textelor devine dificilă. Necunoscând limba ebraică, Teodoret utiliza traducerea
siriacă, diferitele versiuni grecești și Septuaginta.

În principiu, exegeza sa este de tip gramatical-istoric, iar el critică intercalarea în text a unor idei
aparținând autorilor. Scopul său este evitarea riscului reducționismului, inerent în interpretarea
literală, dar și a capcanelor interpretării alegorice. De aceea, el protestează, de exemplu,
împotriva atribuirii Cântării Cântărilor lui Solomon, ca fiind o formă de înjosire a Sfântului Duh.
Mai degrabă, aprecia el, trebuie spus că Scriptura vorbește adesea în sens "figurat" și "în
ghicitură." În Vechiul Testament totul are o semnificație tipologică și profetică, prefigurând astfel
învățătura creștină. Inspirația dumnezeiască permite înțelegerea corectă a textelor, potrivit
sfaturilor apostolilor și a împlinirii în Noul Testament a celor prefigurate în Legea veche.
Consideră valoroasă, însă nu obligatorie tradiția exegetică a învățătorilor bisericești. Frecvent,
Teodoret alege interpretarea care i se pare mai bună din cele existente, de obicei pe cea a lui
Teodor de Mopsuestia, la care adaugă interpretarea proprie. Modul său de gândire și afirmațiile
pe care le face sunt simple și clare, iar meritul sau este de a fi păstrat moștenirea exegetică
a Școlii din Antiohia în ansamblul ei pentru întreaga Biserică creștină.

Apologetice, istorice
Printre lucrările sale apologetice se găsea Ad quaestiones magorum (429-436), în prezent
pierdută, în care justifica jertfele din Vechiul Testament ca pe o soluție alternativă la idolatria
egipteană now lost, in (întrebarea 1, Lev., PG, lxxx. 297 sqq.) și prezintă legenda Magilor care
venerau elementele (Istoria bisericească v. 38).

De providentia cuprinde mai multe discursuri apologetice în care Teodoret demonstrează


Providența dumnezeiască din ordinea lumii fizice (capitolele i-iv) și din ordinea morală și socială
(cap. vi-x).

Vindecarea bolilor elinești sau Cunoașterea Evangheliei Adevărului din Filosofia Greacă, alcătuită
din douăsprezece discursuri era o încercare de a demonstra adevărul creștinismului pornind de
la filosofia greacă, prin opoziție cu ideile și practicile păgâne. Pentru el, adevărul este limpede și
coerent în sine atunci când nu este întunecat de greșeli și se auto-confirmă ca forță a vieții;
filosofia este doar o presimțire a adevărului. Această lucrare se distinge prin organizarea clară a
ideilor și prin stilul său.

Istoria bisericească a lui Teodoret, care începe cu apariția arianismului și se încheie cu moartea
lui Teodor de Mopsuestia în 429 este mult inferioară celor scrise de Socrate Scolasticul și de
Sozomen. Cuprinde multe surse care altfel ar fi fost pierdute, îndeosebi unele scrisori referitoare
la controversa ariană, însă este inferioară în ceea ce privește simțul istoric și acuratețea
cronologică, fiind marcată totodată de înclinația lui Teodoret de a înfrumuseța lucrurile și de
preferința lui pentru relatările miraculoase și personale. Materiale antiohiene originale apar
îndeosebi în ultimele cărți.

Nu există un acord al cercetătorilor în ceea ce privește sursele folosite de Teodoret. Potrivit lui
Valesius (Henri Valois), Teodoret s-ar fi folosit în principal de scrierile lui Socrate și Sozomen;
cercetările minuțioase ale lui Albert Guldenpenning demonstrează că acesta ar fi făcut apel în
primul rând la Rufin, urmat de Eusebiu de Cezareea, Atanasie, Sozomen,
Sabinus, Filostorgiu, Grigorie de Nazianz și doar în ultimul rând de Socrate. N. Glubokovskij îi
reține doar pe Eusebiu, Rufin, Filostorgiu și poate pe Sabinus.

Istoria bisericească, cu un adaos despre iubirea dumnezeiască, cuprinde biografiile a treizeci


de sihaștri, dintre care zece erau încă în viață, pe care îi propune ca modele de viață
duhovnicească. Este un document de o importanță remarcabilă pentru înțelegerea complexității
rolului primilor monahi în societate și în biserică; se distinge totodată și prin faptul că prezintă un
model de autoritate a sihaștrilor care contrastează puternic Viața lui Antonie scrisă de
Sf. Atanasie cel Mare. La cererea unui înalt funcționar pe nume Sporacius, Teodoret a compilat
un Compendiu al poveștilor eretice (Haereticarum fabularum compendium), care cuprinde o parte
de ereziologie (cărțile i-iv) și un "compendiu al dumnezeieștilor dogme" (cartea v) care, alături
de De principiis al lui Origen și de scrierile teologice ale Sf. Ioan Damaschin este singura
prezentare sistematică a teologiei Sfinților Părinți de limbă greacă.

Corespondența lui Teodoret's este o sursă primară pentru urmărirea evoluției problemelor
hristologice dintre Sinodul de la Efes și cel de la Calcedon și clarifică probleme administrative și
sociale ale vremii.

Dogmatice
Printre tratatele dogmatice, Teodoret amintește (Epist. cxiii, cxvi) că scrisese împotriva lui Arie și
a lui Eunomie, probabil într-o singură lucrare, la care se adăugau trei tratate împotriva
ereticilor macedonianiști. Pe lângă acestea, a mai scris două lucrări împotriva apolinarienilor și
un Opus adversus Marcionem din care nu s-a păstrat nimic. În ceea ce privește tratatele
lui Despre Treime și Despre dumnezeiasca Întrupare (cf. Peri theologias kai tes theias
enanthropeseos; Epist. cxiii), despre care A. Ehrhard consideră că aparțin lucrărilor Despre
Sfânta și de viață făcătoarea Treime și Despre Întruparea Domnului ale Sf. Chiril al Alexandriei,
acestea aparțin în mod sigur Școlii antiohiene și lui Teodoret. Tot acestuia îi aparțin și cap. xiii-xv,
xvii, și scurte părți din alte capitole ale fragmentele publicate de Jean Garnier (Auctarium) sub
numele de Pentologia lui Theodoret despre Întrupare, precum și trei din cinci fragmente pe care
Marius Mercator le atribuie unor scrieri ale lui Teodoret. Este vorba despre scrieri polemice
împotriva arianismului și a apolinarismului. Respingerea celor douăsprezece anateme ale lui
Chiril al Alexandriei este păstrată în răspunsul Sf. Chiril Cyril (PG, lxxvi. 392 sqq.). Teodoret crede
că identifică idei apolinariene în învățăturile lui Chiril și refuză atât "contractarea în una singură" a
celor două Naturi ale Fiului Unului-Născut, precum și separarea Acestuia în doi Fii (Epist.Cxliii). În
locul unei "uniri după ipostas" acesta accepta doar una de "manifestare a caracteristicilor
esențiale sau a modurilor celor două naturi." Omul unit cu Dumnezeu Se născuse din Fecioara
Maria; între Dumnezeu-Cuvântul și chipul de rob trebuia făcută o distincție. S-au păstrat doar
scurte fragmente (cf. Epist. xvi) din scrierile lui Teodoret în apărarea lui Diodor din Tars și Teodor
de Mopsuestia (Glubokovskij ii. 142).

Principala sa lucrare de hristologie este Eranistes etoi polymorphos ("Cerșetorul sau Prefăcutul")
în trei dialoguri, în care se prezintă pe sine ca ortodox și îi descrie pe monofizițica pe niște
cerșetori care își afișează învățăturile adunate din resturi ale diferitelor surse eretice.

Dumnezeu este neschimbat și după întrupare, cele două Naturi rămân distincte în Hristos, iar
Dumnezeu Cuvântul este nemuritor și impasibil. Fiecare din cele două Naturi rămâne „pură” după
unire, păstrându-și proprietățile, fără amestecare și fără schimbare. Din cele douăzeci și șapte de
discursuri în apărarea diferitor afirmații, primele șase sunt conforme, în conținut, cu poziția lui
Teodoret. Câteva extrase din discursurile sale despre Sf. Ioan Gură de Aur s-au păstrat
la Fotie (codex 273). Cele mai valoroase sunt numeroasele sale scrisori.
Traduceri
În limba română, din scrierile lui Teodoret s-a tradus Istoria bisericească. O traducere a fost
făcută de Macarie Monahul în 1787, apoi o a doua, din 1845, făcută de mitropolitul Veniamin
Costachi după ediția lui Evghenios Voulgaris, a fost editată și publicată la București de C.
Erbiceanu în 1894 sub numele de Cinci cuvinte asupra Istoriei bisericești. O altă traducere, după
ediția din 1911 a lui L. Parmentier a fost făcută de prof. Vasile Sibiescu și a apărut în colecția
„Părinți și scriitori bisericești” nr. 44 (Teodoret din Cir, Scrieri. Partea a doua, ed. Institutului Biblic
și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București) în anul 1995.

Surse
 Wikipedia - Theodoret

Legături externe
 http://www.crossroadsinitiative.com/library_author/64/Theodoret_of_Cyr.html
 Theodoret's works
 Encyclopædia Britannica 11th edition

Greek Opera Omnia by Migne Patrologia Graeca, with analytical indexes and
concordances made on the whole writings
Categorii:
 Episcopi
 Sfinți
 Sfinți sirieni
 Istorici ai Antichității creștine
 Teologi

Categorii > Istoria Bisericii


Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți sirieni
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări > Ortodoxia în Siria
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Istorici ai Antichității creștine
Categorii > Teologie > Teologi