Vous êtes sur la page 1sur 2

Univers

Universul reprezintă lumea în totalitatea ei, probabil că nemărginită în timp și spațiu,


infinit de variată în ceea ce privește formele pe care le iau materia,energia și informația în
procesul dezvoltării lor perpetue.

Universum - C. Flammarion Paris 1888, Coloration : Heikenwaelder Hugo, Wien 1998


Materia
Nu există o definiție universal acceptată a termenului „materie”. Cel mai des se înțelege
prin asta însă partea masivă a universului. În modelul standard al fizicii de particule,
materia este alcătuită din particule elementare, obiecte punctiforme având diverse
proprietăți. Din aceste proprietăți face parte și masaparticulei, o măsură a inerției, dar și a
influenței forței gravitaționale asupra particulei respective. Orice obiect care are masă și
ocupă spațiu poate fi considerat deci material.
În teoria relativității, masa este echivalată cu energia, ceea ce motivează extinderea
definiției materiei pentru a include și unele fenomene pur energetice, cum ar fi de exemplu
câmpurile de forțe. Fizica de particule cuantifică acest aspect împărțind particulele
elementare în două categorii: cele care alcătuiesc materia „de zi cu zi”, care constă în mare
parte din atomi, numite fermioni, și așa numiții bosoni, particule elementare responsabile
pentru acțiunea forțelor. După această definiție, numai materia fermionică este considerată
materie. Antimateria este la rândul ei o formă a materiei.
În domeniul cosmologiei și astrofizicii se constată o discrepanță între comportamentul
observat al unor structuri masive (de pildă galaxiile) și predicțiile teoretice. Soluția propusă
este postularea unui nou tip de materie „întunecată”, care alcătuiește o mare parte din
materia din univers, dar care nu poate fi observată direct întrucât nu reflectă radiația
electromagnetică (lumină).
Formarea Universului
Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13.798 ± 0.037 miliarde de ani în urmă.
TeoriaBig Bang-ului (engl. „marea explozie”) explică în mare parte formarea universului,
pe care o aseamănă cu o explozie de proporții. Din momentul formării universului a avut
loc o expansiune a acestuia care are loc și astăzi. Astronomii caută să descopere structura,
comportamentul și evoluția materiei și energiei existente în univers. Despre evoluția
viitoare a universului există o serie de teorii. Într-unul din scenarii expansiunea universului
va continua până la deșirareaacestuia (Big Rip, engl. „marea ruptură”), iar în altul
expansiunea va atinge un maximum, după care universul va începe să se micșoreze (Big
Crunch, engl. „marea compactare”). Scenariul în care după acest colaps are loc un nou Big
Bang poartă numele de Big Bounce (de la engl. to bounce, „a ricoșa” / „a sări”).
Astronomii cred că în prima fracțiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în
proporții de milioane de ori mai mari decât starea inițială, iar în următoarea fracțiune de
secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se și lăsând loc particulelor de
materie să se formeze. Când universul a ajuns la prima sa secundă de existență, se
presupune că atunci s-au format protonii, iar in următoarele 1.000 de secunde a urmat
era nucleosintezei, era în care s-au format nucleii de deuteriu și care este prezent in
universul de acum. Tot in aceste 1.000 de secunde s-au format si unii nuclei
de litiu, beriliu si heliu.
Când universul a ajuns la vârsta de un milion de ani a ajuns sa se răcească până la
temperaturi de 3300 °C în medie în care protonii și nucleii mai grei s-au format în urma
nucleosintezei, putând apoi să se combine cu electronii formând atomii. Înainte ca
electronii să se combine cu nucleii, circulația radiațiilor prin spațiu era dificilă, radiațiile în
forma fotonilor nu puteau traversa spațiul fără a intra în coliziune cu electronii, dar odată cu
combinarea protonilor cu electronii care au format hidrogenul, traversarea fotonilor a fost
ușurată. Radiațiile în forma fotonilor au caracteristicile gazului. Din momentul în
care radiațiile au fost eliberate,totul s-a răcit pana la -270 °C, numindu-se radiație cosmică
de fond. Aceste radiații au fost detectate prima dată de către radiotelescoape și apoi de către
sonda spațială COBE.
Între anul 2 milioane și anul 4 milioane după Big Bang s-au format quasarii, galaxii extrem
de energetice. O populație de stele s-a format din gazul și praful interstelar, apoi s-au
contractat în a forma galaxiile. Această primă populație se numește Populația I și a fost
formată aproape în întregime din hidrogen și heliu. Stelele formate au evoluat creând la
rândul lor alte elemente mai grele care au dus la fuziuni nucleare explodând și
formând supernovele.
Mai târziu s-a format Populația II, din care face parte și Soarele nostru, și conține
elemente grele formate în istorie. Soarele nostru s-a format acum 5 miliarde de ani și se află
la jumătatea vieții sale. Se presupune că viața soarelui nostru este de aproximativ 11
miliarde de ani.
Acum 4,6 miliarde de ani s-a format sistemul solar. Cea mai veche fosilă a
unui organism viu datează de acum peste 3,5 miliarde de ani.
Vârsta Universului
Articol principal: Vârsta Universului.
Există trei metode de determinare a vârstei Universului:[1]
 Determinarea constantei din legea lui Hubble.
 Măsurarea conținutului de elemente radioactive din stele.
 Determinarea vârstei celor mai bătrâne stele.
Destinul final al Universului
Există mai multe teorii despre soarta Universului.
- S-ar putea dilata la nesfârșit, dispărând pur și simplu.[necesită citare]
- S-ar putea opri din dilatare și să rămană ca atare.[necesită citare]