ÎNTREPRINDEREA

Întreprinderea este persoană juridică înființată pe baza patrimoniului propriu și care desfășoară o activitate economică
conform profilului ei în scopul obținerii de profit, fiind organizată, condusă și coordonată de către întreprinzătorul individual sau
colectiv.
Întreprinderea este orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial și autorizată potrivit legilor
în vigoare să facă acte și fapte de comerț, în scopul de a obține profit prin realizarea de bunuri materiale, respectiv prestări de servicii,
din vânzarea acestora pe piață , în condiții de concurență.
Întreprinderea reprezintă o verigă de bază a economiei, în care are loc producerea de bunuri, executarea unor lucrări sau
prestarea unor servicii conform cerințelor pieței.
Trăsăturile caracteristice ale întreprinderii:
Trăsături de bază ale întreprinderii:
- unitatea tehnico-productivă;
- unitate organizatorico-administrativă;
- unitate economico-socială.
a)Unitatea tehnico-productivă
În acest sens, două întreprinderi se vor deosebi între ele, prin prisma a trei factori fundamentali ai procesului de producție și anume :
mijloace de muncă, obiectele muncii și forță de muncă.
Unitatea tehnico-productivă caracterizată prin omogenitatea procesului tehnologic , presupunedesfasurarea în secțiile de baza a unor
procese de productiesimilare; dotarea cu acelaș tip de utilaje, o organizare asemănătoare a procesului de producție și forță de muncă
are meserii identice.
Unitatea tehnico-productivă caracterizată prin unitatea producției fabricate de întreprindere , presupune desfășurarea în diferite
secții de baza a unor procese tehnologice diferite, secțiile sunt dotate cu utilaje de tipuri diferite, iar forță de muncă pentru aceste secții
va fi diferit specializată. Întreprinderea în acest caz are unitatea tehnico-productivă, întrucât toate secțiile concură la realizarea
fabricării acelorași produse, care reflectă profilul întreprinderii.
b) Unitate organizatorico-administrativă:
Potrivit acestei trăsături, fiecare întreprindere se organizaeză și funcționează distinct. Întreprinderea încă de la înființare, odată cu
precizarea obiectului sau de activitate, a sediului și a denumirii, dispune de propria sa structură organizatorică, cuprinzând
compartimente de producție, de concepție și compartimente funcționale.
c) Unitate economico-socială:
Întreprinderea este organizată și condusă pe principiul rentabilității astfel ea trebuie să-și acopere cheltuielile din veniturile proprii, cât
și obținerea de profit. Întreprinderea are un buget de venituri și cheltuieli, cont de decontare în bancă, are relații contractuale cu alți
agenți economici și își desfășoară activitatea respectând cerințele pieței.
Clasificarea întreprinderilor
1.În funcție de formă de proprietate asupra capitalului social și al patrimoniului:
- Întreprinderea proprietate publică sunt regiile autonome sau companiile naționale și sunt organizate în ramuri
strategice ale economiei naționale (industria de armament, industria energetică, exploatarea minelorsi a gezelor naturale, poștă și
transport feroviar) sau alte domenii sau ramuri stabilite de guvern. În cadrul R.A. statul deține totalitatea capitalului. Fiecare R. A.
reprezintă însă o persoană juridică și funcționează pe baza de gestiune economică și autonomie financiară, iar în acest scop este
proprietateea bunurilor din patrimoniul sau.
- Întreprinderea proprietate din sectorul particular sunt organizate că societăți comerciale. Societatea comercială
reprezintă un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun , cu scop de a împărți foloasele ce ar
putea derivă; societatea comercială este o persoană juridică
Întreprinderi în proprietate de grup cooperatist- când inițiativa creării patrimoniului aparține unei persoane asociate într-o
cooperativă;
- Întreprinderi mixte- formate din unirea capitalului public cu cel privat.
2.În funcție de caracteristicile tehnice și tehnologice ale procesului de producție, întreprinderile se grupează în ramuri și subramuri.
Acestea sunt :
- întreprinderi producătoare de energie electrică și termică;
- întreprinderi din industria metalurgiei feroase,
- întreprinderi din industria metalurgiei neferoas,
- întreprinderi din industria de exploatare și prelucrare a lemnului etc.
În funcție de aparteneța la una din ramurile industriale de activitate :
a) după caracterul materiei prime consumate:
- întreprinderi extractive;
- întreprinderi prelucrătoare.
b) după destinația economică și caracterul producției finite:
- întreprinderi producătoare de bunuri de capital
- întreprinderi producătoare de bunuri de consum.
c) după continuitatea procesului tehnologic:
- întreprinderi cu procese tehnologice continue : sunt cele în care prelucrarea obiectelor muncii și trecerea lor de la un loc
de muncă la altul se fac în mod continuu. Se utilizează în întreprinderile cu producție de masă și serie mare.
 - întreprinderi cu procese tehnologice discontinue : sunt caracteristice întreprinderilor care fabrică produse în serie mică
sau mijlocie sau la producția individuală .
3. În funcție de gradul de mărime a întreprinderii:
întreprinderi mari ( peste 250 salariați);
- întreprinderi mici și mijlocii ( microîntreprinderi cu max 9 salariați, mici cu 10-49 salariați, mijlocii cu 50-249 salariați)
4. În raport cu gradul de specializare:
- întreprinderi specializate= produc o nomenclatura restrânsă de produse, însă în cantități mari(întreprinderi textile,
încălțăminte, metalurgice);
- întreprinderi universale fabrică produse dintr-o nomenclatura foarte variată, dar în cantități micidin fiecare sortiment
(șantier naval, întreprindere de mecanică fină);
- întreprinderi mixte sunt alcătuite din secții de prroductie specializate și universale (unităţi constructoare de mașini).
5. În raport cu tipul de producție :
- întreprinderi cu producție de unicate (individuală): produc sortiment variat în cantități reduse;
- întreprinderi cu producție de serie (mică, mijlocie, mare) întreprinderi care fabrică constant o producție de nomenclatura
relativ redusă, în cantități relativ mari;
- întreprinderi cu producție de masă care produc o nomenclatura redusă de produse dar în cantități mari, fără întrerupere o
perioada lungă de timp.
Tipuri de producție:
DEFINIȚIE: Tipul de producție reprezintă un anumit mod de organizare a producției într-o întreprindere, secție sau atelier,
tinând cont de următorii factori: stabilitatea în timp a nomenclaturii de fabricație; volumul producției fabricate din fiecare tip de
produs; gradul de specializare al locurilor de muncă, atelierelor, secțiilor; formă de mișcare a obiectelor muncii între locurile de
muncă.
 Etica în afaceri
Etica evidenţiază mecanismele interioare care determină acţiunile omului, comportamentul lui în interacţiunile cu cei din jur.
Etica afacerilor , studiază principiile şi regulile care trebuie să guverneze procesele manageriale şi conduita corectă în afaceri.
Etica afacerilor se bazează pe corectitudine, sinceritate, respectarea cuvântului dat, capacitatea de a funcţiona eficient pe piaţă în
corespundere cu legislaţia în vigoare, regulile şi tradiţiile formate. Ea presupune stima intereselor nu numai a propriei firme, dar şi a
partenerilor, consumatorilor şi societăţii în ansamblu. Această regulă se răspândeşte şi faţă de concurenţi – se interzice de a le provoca
careva pagube, care nu se încadrează în limitele luptei concurenţiale.
Etica afacerilor include fenomenele de diferit ordin: estimarea etică atât a politicii interne a organizaţiei, cât şi a celei externe;
valorile morale ale membrilor organizaţiei; climatul moral din colectiv; normele etichetei în afaceri (norme externe ritualizate de
comportament).
Domeniile la care se referă responsabilităţile etice ale firmei şi aspectele implicate sunt următoarele:
 clienţii (calitatea produselor şi serviciilor; informaţii asupra conţinutului produselor; preţul; responsabilităţi şi servicii după
vânzare; rezolvarea reclamaţiilor);
 salariaţi (tratarea echitabilă în probleme de angajare, promovare, concediere, salarii, premii, sancţiuni);
 proprietari (profituri, riscuri, promovarea intereselor acestora; informarea lor corectă privind situaţia existentă);
 furnizori (condiţiile de achitare, schimb de informaţii, calitatea produselor);
 concurenţi (metode de competiţie, stima reciprocă);
 comunitate (protejarea mediului, sprijin bănesc şi material pentru servicii de sănătate, educaţie, învăţământ, cultură).
 Normele etice diferă de la o unitate economică la alta, de la o ţară la alta, la fel, există diferenţe în diferite ramuri ale
economiei naţionale. Complexitatea normelor ce reglementează comportamentul etic, precum şi rolul diferit pe care îl joacă,
impune necesitatea clasificării lor.
Factorii care generează un comportament etic
Reglementările guvernamentale - interzic anumite procese de producţie, fabricarea unor produse, producerea anumitor materiale sau
efectuarea unor practici comerciale. Firmele trebuie să cunoască ce este interzis în afaceri şi să respecte anumite prevederi legale.
Datorită caracterului lor imperativ, reglementările guvernamentale fac ca afacerile unei firme să fie legale sau ilegale.
Codurile de etică
Într-o economie concurenţială modernă corectitudinea în afaceri este unul din principalele elemente ale succesului. Datorită acestui
fapt, firmele încearcă să dezvolte la propriii salariaţi un comportament etic. Codurile de etică ale firmelor se adresează atât
personalului propriu necesar în procesul de încadrare pe funcţii, promovare şi salarizare, cât şi partenerilor de afaceri.
Caracteristicile individuale
Încă din copilărie, fiecare persoană îşi dezvoltă un set propriu de valori care este influenţat de părinţi, profesori, prieteni, societate.
Fiecare persoană învaţă să distingă între „bine” şi „rău”, între „corect” şi „incorect”, structura psihică şi sistemul de educaţie având un
puternic impact asupra gradului de stabilitate a acestor valori.
Regulamentele firmei .
Membrii unei organizaţii tind să respecte conduita prescrisă de regulamentele de organizare şi funcţionare, regulamentele de ordine
interioară, diverse norme interne pentru unele activităţi specifice sau fişele posturilor.
Stadii de dezvoltare morală a unei firmei
Dezvoltarea morală a unei firme este determinată de cultura sa organizaţională, de valorile membrilor săi, în special a managerilor,
precum şi de succesul firmei în rezolvarea problemelor, de situaţia profitabilităţii şi realizarea obiectivelor.
În analiza stadiilor de dezvoltare morală a unei firme trebuie să fie luate în consideraţie următoarele ipoteze:
 nu toate firmele trec prin toate treptele de dezvoltare morală;
 firma îşi poate începe activitatea în orice stadiu;
 dezvoltarea morală nu este un proces continuu;
  nu este necesară o anumită perioadă de timp pentru ca firma să poată trece dintr-un stadiu de dezvoltare morală în altul.
Pe această bază, pot fi analizate caracteristicile următoarelor categorii de firme:
Firme imorale
Sistemul de valori este orientat spre obţinerea câştigului, practicile manageriale ale acestor firme sunt, de regulă, în afara legii. În
dorinţa de a reuşi cu orice preţ nu manifestă nici un respect faţă de principiile eticii. Valoarea dominantă este profitul, iar preocuparea
pentru etică apare numai după ce firma a fost surprinsă că face afaceri incorecte.
Firme orientate spre respectarea prevederilor legii
Cultura managerială se bazează pe respectarea legilor, raţionamentele lor fiind: „tot ceea ce nu este interzis prin lege, este permis”;
„dacă este legal, este foarte bine”. Aceste firme respectă mai mult legea decât etica în afaceri. Principala preocupare este
profitabilitatea, iar codul de etică a afacerilor, dacă există, are un caracter intern.
Firme responsabile
În firmele responsabile, cultura organizaţională cuprinde şi un alt sistem de valori decât profitul, productivitatea şi legalitatea. Firma
începe să accepte mai mult atitudinea „cetăţeanul responsabil”, iar managerii sunt mai sensibili la cerinţele sociale, recunoscând că
firma are şi responsabilităţi în acest domeniu. Managerii firmei fiind preocupaţi de problemele eticii în scopul schimbării imaginii
nefavorabile ca urmare a unor acţiuni din trecut.
Firme orientate spre respectarea principiilor eticii
În astfel de firme are loc o schimbare esenţială în cultura organizaţională. Valorile eticii devin o parte a culturii manageriale, servind
la orientarea managerilor şi a salariaţilor în diferite situaţii. Se realizează, în acelaşi timp, un mai mare echilibru între profituri şi etică.
Firme etice
În firmele etice, prin cultura organizaţională se promovează un echilibru între etică şi profit, iar valorile etice stau la baza
comportamentului zilnic al acţiunilor individuale. Prin sistemul de sancţiuni se urmăreşte penalizarea şi corectarea comportamentului
acelora care iau decizii greşite.