Vous êtes sur la page 1sur 4

Universitatea din Bucureşti Specializarea: LLR–LLS

Facultatea de Litere Anul I, semestrul I


Departamentul de Lingvistică

1
2
Lexicologie şi semantică
Seminarul 2. Lexicul. Fondul principal lexical şi masa vocabularului. Aplicaţii

1. Precizaţi elementele din fondul lexical principal regăsite în fragmentul următor şi argumentaţi
apartenenţa lor la această secţiune a lexicului:
„Tatăl meu a lucrat multă vreme ca ziarist pe probleme de agricultură, lucru pe care îl face, 1
de fapt, şi astăzi, după o lungă întrerupere. Lucra la ziarul «Steagul roşu» al fostei regiuni Bucureşti, 2
care apoi, odată cu reorganizarea teritorială, s-a spart în trei judeţe separate. Cât timp am fost copil şi 3
apoi adolescent, tata era mereu plecat «pe teren», cu maşina ziarului, prin locuri cu nume ciudate, ca 4
Videle, Alexandria, Călăraşi, Olteniţa, tot atâtea abstracţiuni pentru mine, dar abstracţiuni dense, 5
insistente, căci mereu reiterate în discuţiile din casă. De vreo două-trei ori tata m-a luat şi pe mine în 6
deplasări mai scurte, de câte o zi, în vreo comună ilfoveană, şi din aceste drumuri cu masiva Volga 7
neagră mă-ntorceam mereu extrem de obosit, cu câteva imagini neplăcute în minte: vrăbiile 8
însângerate şi ucise de grilajul din faţă al Volgăi, vaci duse de funie de copii mici pe marginea 9
drumurilor, sate identice, cu inşi cu pălării şi pulovere pestriţe pe la porţi, preşedinţi de I.A.S.-uri, 10
mai toţi graşi şi cu feţe ca de cartofi, luptându-se cu cifre şi indicatori la birourile lor cu intarsii 11
grosolane, pe când tata nota mereu într-un carnet, iar apoi nesfârşite, oribile, plicticoase mese la 12
bodegile săteşti, cu mult vin, din care eu nu beam, cu o conversaţie între şofer, fotografi şi reporteri 13
din care nu înţelegeam nimic... Îl tot îndemnam pe tata să plecăm, dar el îmi zicea că mai stăm doar 14
un pic şi apoi iar încă puţin... Plecam pe înnoptate, zburam pe lângă căruţe cu coceni, luminate palid 15
câteva secunde, pe lângă biciclişti cu eternele pălării ţărăneşti pe cap şi ajungeam acasă cu urechile 16
vâjâind şi urând meseria de ziarist mai mult ca orice pe lume. Când am terminat clasa a zecea, cu 17
câteva luni înainte să fac faimoasa pareză facială care mi-a schimbat viaţa, alor mei le-a venit ideea 18
că aş putea, vara aceea, să stau o lună la ţară, la aer curat, şi să câştig şi ceva bani în acelaşi timp. Aşa 19
că am fost expediat fără multă vorbă – totul venea pe fondul totalei mele indolenţe şi pasivităţi din 20
acea vreme: m-aş fi dus şi în iad cu aceeaşi placiditate – în satul Chirnogi de pe malul Dunării. Acolo 21
era un I.A.S. specializat în orezării, dar care făcea şi ceva grâu. Preşedintele (care a ajuns după ’89 22
ministru al agriculturii) era prieten cu tata, aşa că treaba s-a făcut uşor: urma să stau la un inginer 23
agronom într-o cămăruţă şi să mi se dea ceva de lucru. Mi-am luat cu mine un vraf de cărţi şi o 24
scrisoare de câteva zeci de pagini, pe care nu apucasem s-o expediez din Bucureşti. Era pentru o fată, 25
Sanda, colegă cu mine, căreia i se zicea Calceola Sandalina după numele nu ştiu cărei nevertebrate 26
despre care învăţasem la biologie. Cu ea mersesem de câteva ori prin parcuri şi ne sărutaserăm – eu 27
pentru prima dată – şi-mi amintesc şi acum uşorul miros de sulf al părului ei. Acum e activistă 28
PNŢ-CD şi, sigurissim, părul ei nu mai miroase ca atunci. Cum eram grafoman şi până şi 29
comentariile, la şcoală, le făceam de 30–40 de pagini, cu atât mai mult mă-ntindeam la scrisorile de 30
dragoste, încărcate de metafore şi aiureli. Pe drum spre Chirnogi am oprit într-un sat, lângă bodegă, 31
şi le-am dat scrisoarea, s-o pună la cutie, unor ţărani chercheliţi. Fireşte, Calceola n-a primit-o 32
niciodată, şi mi-am imaginat apoi de nenumărate ori, răsucindu-mă-n pat de necaz, ce s-or fi distrat 33
indivizii ăia cu înflăcărata mea epistolă de amor.” 34
(Mircea Cărtărescu, pururi tânăr, înfăşurat în pixeli, Humanitas, 2013)

2. Identificaţi arhaismele din fragmentele următoare:


A. „Iară Miron logofătul şi cu Buhuş hatmanul şi cu Costantin postelnicul Ciobanul fiind mai
aproape de casa Ducăi-Vodă, n-au priimit acel sfat să treacă de la Braşov în Ţara Muntenească [...]. Şi pe
acel sfat au purces şi au ieşitŭ pe Oituz. Deci oastea Ducăi-vodă, fiind supărată de la Svetii Gheorghie
pănă la Svetii Nicolai, s-au şi răsipit, carii încotro au putut, pre la casăle lor. Şi au rămasŭ numai doao
steaguri de lipcani şi puţinei siimeni. Deci la Iaşi n-au avut cu cine merge şi au luat în gios de s-au dus la
Domneşti. [...] Viindŭ veste în Ţara Leşască precum craiul Sobeţchii şi cu nemţii au bătut pe turci la
Beciu, au şi început a să slobodzi poghiazuri în Podolia, în raiaoa turcească, a tăiè şi a robi pe turci.”
(Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei)
B. „După sfatul Dudescului, ce acum îi era mai mult de ajutor ca un prieten cu sfaturile, monarhul îi
ceru Marelui Vizir să-i îmbrace caftanul de învestire şi să meargă [...] împreună cu boierii săi la Înaltul
Padişah, pentru a fi asigurat că i se dădea iar tronul. [...] Padişahul, sprijinit de paici, îi aşeză lui şi
boierilor săi, după ceremonial, caftanul. Era o clipă supremă. Nimic nu-l bucurase mai mult după aceea.

3
Nici surgiucul de pe cap, semnul demnităţii şi al învestirii, [...] nici întoarcerea sa ce fu ca un vis plin de
veselie şi vorbe [...].”
(Eugen Barbu, Principele)

 Explicaţi în ce sens este adevărată următoarea afirmaţie: „Numai arhaismele de la punctul B. sunt
reale arhaisme, nu şi cele de la punctul A.”

3. Identificaţi regionalismele din fragmentul următor:


„Şi s-o luat şi s-o dus iel înainti. Iac-o ağiuns iel la lacu cu lapti acru. Cum o ağuns la lacu cu
lapti acru, n’imn’câ vorbă, s-o pus acolo pi pândâ. Iacâ vedi cân’ iasă om balaur afarâ. Cân’ o işât balauru
afarâ şî cân’ s-o repezât odatâ, şi cân’ i-o ţâpat odat-om paloş în grumaz, i-o sărit capu di tri-patru poşti di
la trupu lui. Ş-atunči o luat trupu şî l-o spinticat în dou ş-o scos ačia douză şî patru di gărgăuni şî i-o lua şî
i-o pus într-o batistî şi cân’ i-o strrâns odatâ, pi Odolian l-o săgetat moartea acasâ-m pat. Ş-atunč o vinit
fata la dânsu, din răgn’etu lui.”
(Ovidiu Bârlea)

4. Menţionaţi elementele de jargon franţuzit din fragmentele următoare din comedia „O noapte
furtunoasă”, de I. L. Caragiale, şi arătaţi rolul lor:
a) ZIŢA: Eu, ţăţico; te rog lasă pe Spiridon să se ducă pân' la mine acasă, ca să-mi aducă mantelul; bate
vântul şi mi-e frică să nu răcesc când m-oi întoarce [...]. (Actul I, scena VII)
b) ZIŢA: […] Mai adineaori şedeam acasă. [...]. Eram ambetată absolut. [...] Când să trec pe maidan,
mă pomenesc cu mitocanul, cu pricopsitul de Ţircădău, că-mi taie drumul. „Bonsoar-bonsoar”, şi ştii
aşa deodată, sanfasò: „Hei, cocoană, zice, mai bine ţi-e acuma văduvă? – Pardon, domnule, zic, n-am
de-a face cu dumneata [...]. Acu mi-e timpul: jună sunt, de nimini nu depand, şi când oi vrea, îmi
găseşte nenea Dumitrache bărbat mai de onoare ca dumneata. – Mi-i că te-i căi! – Zic: pardon,
domnule, nu-ţi permit să te-ntinzi mai mult la un aşa afront; mă-nţelegi? – zice...” (Actul I, scena
VII)
c) ZIŢA: [...]. Uf! ţăţico, maşer, bine că m-a scăpat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul! Să trăiesc eu
cu un mitocan! [...]. Aşa – să nu-mi uit vorba – zic mitocanului: „Nu-ţi permit, domnule, să te
naintezi la un aşa afront!” Da’ el: „Gândeşti, zice, că o să te măriţi, cocoană? – Asta mă-mportă pe
mine, cine ce treabă are! (Actul I, scena VII)
d) ZIŢA: Atunci, alevoa, bonsoir, ţaţo. [...] A! să nu uit; mâine ne vedem, ştii că-i sărbătoare. Să ne
legăm de nenea să ne ducă la „Iunion”. (Actul I, scena VII)
e) ZIŢA: Ei, Doamne! Ţato, parol, ştii că eşti curioasă! Ce, pentru comèdiile alea mergem noi? [...] Ce,
adică toţi câţi merg acolo înţeleg ceva, gândeşti? Merg numai aşa de un capriţ, de un pamplezir; de
ce să nu mergem şi noi? (Actul I, scena VII)
f) RICĂ: Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă; aibi pietate! (Actul al II-lea, scena II)
g) RICĂ: [...] Alaltăieri seară, amoarea mi-a inspirat curaj; m-am ţinut după voi până în această
suburbie, în colţul stradei; dar când să-ţi văz justaminte adresa, mi-a tăiat drumul nişte câini. (Actul
al II-lea, scena II)
h) RICĂ: Madam! Să am pardon! Scuzaţi! Cocoană! (Actul al II-lea, scena II)
i) RICĂ: Mă umflă!... [...] Cocoană, eşti o damă venerabilă; profit de ocaziune [...]. (Actul al II-lea,
scena II)
j) VETA: Musiu! Domnule! M-ai nenorocit, şi dumitale atâta ţi-a fost! [...] (Actul al II-lea, scena II)
k) IPINGESCU (tot d-afară): Rezon! (se aud paşi repezi suind scările.) (Actul al II-lea, scena II)
l) RICĂ: Madam, cocoană! Ai mizericordie de un june român în primăvara existenţii sale! (Actul al II-
lea, scena II)
m) RICĂ: Pardon!... Scuzaţi!... Bonsoar! (Actul al II-lea, scena II)
n) ZIŢA: Vai de mine! Monşerul meu! Mi-l omoară! (Actul al II-lea, scena VII)

Vous aimerez peut-être aussi