7.

Algoritm compensare măsurători indirecte

La acest tip de măsurători, valoarea mărimilor pe care dorim să le

determinăm se obţine prin intermediul altor mărimi măsurate direct,
mărimile măsurate direct şi cele de determinat fiind funcţional dependente
între ele.

Cazul general:

Se consideră M 10 , M 20 ,.....M n0 ca valori medii ale unor mărimi determinate

direct (rezultate din măsurători directe), iar x1 , x 2 ,.....x h , mărimi ce
urmează a fi determinate indirect.
Presupunem de asemenea că relaţia dintre aceste 2 tipuri de mărimi este
exprimată de:

M i0  vi  Fi  x1 , x 2 , ....., x h 
7.1
şi n  h
i  1,2,.....n
Relaţia n  h (adică numărul ecuaţiilor de condiţie să fie mai mare deâat
numărul necunoscutelor) se impune în vederea depistării eventualelor
greşeli cât şi pentru mărirea preciziei.
Problema care se pune este, ca din sistemul (7.1) să se deducă cele mai
bune valori x1 , x 2 ,..... x h .
Dacă măsurătorile M i0 ar fi perfecte (neafectate de erori), acest sistem s-
ar prezenta sub forma:

M i0  Fi  x1 , x 2 , ....., x h 
7.2
i  1,2,.....n ; n  h

Acest sistem ar fi compatibil şi rezolvabil în raport cu necunoscutele

x1 , x 2 , ....., x h , deci, operaţiile de măsurare s-ar reduce la atâtea măsurători
câte necunoscute sunt.
În practică însă, măsurătorile de orice natură sunt afectate în mod inerent
de erori.
Datorită acestor erori de măsurare, sistemul (7.2) este incompatibil, de
aceea mărimilor măsurate direct trebuie să li se aplice nişte corecţii ” vi ”,
astfel ca sistemul să devină compatibil cu necunoscutele x1 , x 2 , ....., x h .
Valorile cele mai probabile ale corecţiilor se determină aplicând metoda
celor mai mici pătrate. Deci, mărimile” vi ”reprezintă corecţiile ce trebuiesc
aplicate mărimilor măsurate direct, pentru a fi satisfacute toate ecuaţiile
de tipul (7.1) ce pot fi întocmite pentru rezolvarea unei anumite probleme.
Metoda celor mai mici pătrate se ocupă deci cu compensarea erorilor de
măsurare, determinându-se valorile cele mai probabile pentru mărimile
măsurate, cât şi erorile medii la care ne putem aştepta. Determinarea
acestor valori probabile este condiţionată de minimul sumei pătratelor
erorilor luate faţă de o mărime de referinţă ( M ).
7.1 Liniarizarea ecuaţiilor

În majoritatea cazurilor funcţiile Fi din relaţia (7.1) nu sunt liniare,

compensarea fiind foarte greoaie. Pentru uşurarea calculelor de
compensare, aceste ecuaţii se aproximează cu nişte ecuaţii liniare,
obţinute prin dezvoltare în serie Taylor, în vecinătatea unor valori xi0 ,
apropiate de cele adevărate. Aceste valori apropiate se cunosc fie dintr-o
măsurătoare anterioară, fie prin rezolvarea sistemului  i  vi  X  M (obţinut
prin diferenţa:  i  X  M i şi vi  M  M i ), în care se iau în consideraţie
numai ” h ”ecuaţii şi se consideră vi  0 .
Valorile probabile ale necunoscutelor vor fi:

X i  X i0  xi
7.3
unde, i  1, 2, ....., n
” xi ” reprezintă corecţii ce urmează a fi determinate în procesul de
compensare şi apoi adăugate valorilor aproximative X i0 în vederea obţinerii
valorilor celor mai probabile ale mărimilor căutate, X i .
Aceste corecţii însă, trebuie să fie suficient de mici, astfel încât în
dezvoltarea în serie Taylor să putem neglija termenii de ordinul II şi mai
mari.
Introducând relaţia (7.3) în (7.1) obţinem:

 0
M i0  vi  Fi x1  x1 , x 20  x 2 , ....., x h0  x h 
7.4
Deci, corecţia va avea valoarea:

 0

vi  Fi x1  x1 , x20  x 2 , ....., xh0  xh  M i0
7.5

Dezvoltând această expresie în serie Taylor şi neglijănd termenii de ordinul

II şi superiori, rezultă:
0
   F   F
vi  Fi x1 , x 20 , ....., x h0  M i0 +   x i   x1    x i
 1 0  2

0
  Fi
  x 2  ....  
  xh

  x h
0
7.5
( i  1, 2, ....., n )
Pentru simplificarea calculelor se fac următoarele notaţii:
  Fi   Fi   F 
   ai    bi …….. ….  i   hi
 x1  0  x 2  0  x h  0

7.6
 0
2
0
h 
Fi x1  x1 , x  x 2 , ....., x  x h  M  li
0
i
0

Cu aceste notaţii expresia (7.5) devine:

vi  ai x1  bi x 2  .....hi x h  l i
7.7
( i  1,2,.....n ; n  h )
Această relaţie poartă denumirea de sistemul liniar al ecuaţiilor de
corecţii .

Observaţii:

 Fiecare măsuratoare generează câte o ecuaţie de corecţie.

 Din expresiile coeficienţilor şi a termenului liber (7.6) se observă că
mărimea măsurată direct M i0 , deci cea care este afectată de erori
intervine numai în termenul liber. Rezultă deci, că eroarea unei
ecuaţii de corecţii este egală cu eroarea termenului liber, iar
coeficienţii a i , bi , ....., hi se consideră constante lipsite de erori.
0
 Dacă mărimile măsurate direct M i sunt determinate cu aceeaşi
precizie, atunci şi ecuaţiile sistemului liniar vor fi de aceeaşi precizie.
 Sistemul liniar poate fi înmulţit cu aceeaşi constantă, rezultatul final
rămânând neschimbat. În cazul în care ecuaţiile sistemului liniar ar fi
înmulţite cu constante diferite, s-ar modifica şi ponderile în mod
diferit.
 Sistemele ponderate (de precizii diferite) pot fi reduse la sisteme
neponderate, dacă fiecare ecuaţie se multiplică cu pi , adică:
vi  vi pi  a i pi x1  bi pi x 2 .... hi pi x h  li pi 7.8
Acest nou sistem poartă denumirea de ”sistem de ecuaţii
omogenizate” şi au toate ponderea egală cu 1.
 Din expresia termenului liber (7.6) rezultă regula practică de calcul a
acestuia:

 0

Fi x1  x1 , x20  x2 , ....., xh0  xh  M i0  li
7.9
Termenul liber = valoare calculată - valoare masurată.

7.2 Normalizarea ecuaţiilor

7.2.1 Compensarea măsurătorilor indirecte de aceeaşi precizie

Din sistemul liniar al ecuaţiilor de corecţii dat de (7.7) în care presupunem
că toate ecuaţiile au aceeaşi pondere, valorile cele mai probabile ale
corecţiilor se deduc utilizând metoda celor mai mici pătrate, adică:
 vv = min.
7.10
Dacă în acest sistem înlocuim valorile corecţiilor ” vi ” obţinem:

 vv   v12  v22  ....  vn2  (a1 x1  b1 x2  ...  h1 xh  l1 ) 2 

 ( a 2 x1  b2 x 2 ... h2 x h  l2 ) 2  7.11

+………………………………………+
+  a n x1  bn x 2 ... hn x h  l n   minim
2

Aceasta reprezintă o funcţie de ” x ”, adică:

 vv   F  x1 , x 2, ...., x h 
7.12
Pentru determinarea minimului acestei funcţii de mai multe variabile,
trebuie ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiei în raport cu
fiecare din necunoscute să fie zero.
Efectuând aceste derivate obţinem:

F
 2a1 (a1 x1  b1 x 2  ....  h1 x h  l1 ) 
 x1
2 a 2 ( a 2 x1  b2 x 2  .... h2 x h  l2 )  7.13
+……………………………………….
2 a n ( a n x1  bn x 2  .... hn x h  ln )  0

sau:
 av  0
7.14
F
 2b1 (a1 x1  b1 x 2  ....  h1 x h  l1 ) 
 x2
 2b2 ( a 2 x1  b2 x 2  .... h2 x h  l2 )  7.15
+…………………………………………..
2bn ( a n x1  bn x 2  .... hn x h  ln )  0

sau:
 bv 0
7.16
Analog se calculează şi celelalte derivate, ultima fiind:

F
 2h1 (a1 x1  b1 x 2  ....  h1 x h  l1 ) 
 xh
 2 h2 ( a 1 x1  b2 x 2  .... h2 x h  l2 )  7.17
+…………………………………………..
  2 hn ( a n x1  bn x 2 .... hn x h  ln )  0

sau:
 hv  0
7.18

Anularea derivatelor parţiale de ordinul întâi determină punctele staţionare

ale unei funcţii care sunt în acelaşi timp puncte de minim, adică derivata
de ordinul II este pozitivă.
Efectuând calculele în (7.13), (7.15), (7.17) şi trecând la notaţiile Gauss,
obţinem:

 aa  x1   ab x 2  ....   ah x h   al   0

 ab x1   bb x 2  ....   bh x h   bl   0
..................................................
 ah x1   bh x 2  ....   hh  x h   hl   0
7.19

Sistemul (7.19) poartă denumirea de sistemul normal al corecţiilor.

Matricea coeficienţilor acestui sistem este simetrică, deci nesingulară.
Rezultă că sistemul admite soluţie care este unică.
Prin rezolvarea acestui sistem, se determina corecţiile ” x i ”care aplicate
valorilor apropiate ” X i0 ” ne dau valorile cele mai probabile ale
necunoscutelor:

X i  X i0  xi
7.20

De asemenea, cu ajutorul corecţiilor ” xi ”se pot deduce şi valorile ” vi ” ce

vor fi aplicate mărimilor măsurate M i0 :

vi  ai x1  bi x 2  ....  hi x h  l i
7.21

7.2.2 Compensarea măsurătorilor indirecte ponderate

În sistemul liniar al ecuaţiilor de corecţii (7.7) presupunem că ecuaţiile au

precizii diferite deci, ponderi diferite.
Valorile cele mai probabile ale corecţiilor în acest caz se obţin utilizând de
asemenea metoda celor mai mici pătrate, adică:

 pvv  = min.
7.22

Dacă în acest caz înlocuim valorile corecţiilor ” vi ” obţinem:

  pvv  p1v12  p 2 v 22  ....  p n v n2  p1 ( a1 x1  b1 x 2  ...  h1 x h  l1 ) 2 

 p 2 (a 2 x1  b2 x 2  ...  h2 x h  l 2 ) 2 
7.23

+………………………………………+
+ p n  a n x1  bn x 2  ...  hn x h  l n   minim
2

Şi în această situaţie relaţia (7.23) reprezintă o funcţie de ” x ”, adică:

 pvv  F  x1 , x 2, ...., xh  7.24

Pentru determinarea minimului acestei funcţii de mai multe variabile,

trebuie ca derivatele parţiale de ordinul întâi ale funcţiei în raport cu
necunoscutele să fie zero.
Efectuând aceste derivate obţinem:

F
 2 p1 a1 (a1 x1  b1 x 2  ....  h1 x h  l1 ) 
 x1
 2 p 2 a 2 (a 2 x1  b2 x 2  ....  h2 x h  l 2 ) 
7.25
+………………………………………. +
 2 p n a n (a n x1  bn x 2  ....  hn x h  l n )  0

sau:
 pav   0
7.26
F
 2 p1b1 (a1 x1  b1 x 2  ....  h1 x h  l1 ) 
 x2
 2 p 2 b2 ( a 2 x1  b2 x 2  ....  h2 x h  l 2 ) 
7.27
+…………………………………………+
 2 p n bn (a n x1  bn x 2  ....  hn x h  l n )  0

sau:
 pbv   0
7.28

Analog se calculează şi celelalte derivate, obţinându-se:

……………………………………………………….

F
 2 p1 h1 ( a1 x1  b1 x 2  ....  h1 x h  l1 ) 
 xh
 2 p 2 h2 (a1 x1  b2 x 2  ....  h2 x h  l 2 ) 
7.29
 +………………………………………....+
 2 p n hn (a n x1  bn x 2  ....  hn x h  l n )  0

sau:
 phv   0
7.30

Efectuând calculele în (7.25), (7.27), (7.29) şi trecând la notaţiile Gauss,

rezultă:

 paa  x1   pab x 2  ....   pah x h   pal   0

 pab x1   pbb x2  ....   pbh x h   pbl   0
..................................................
 pah x1   pbh x2  ....   phh x h   phl   0
7.31

Sistemul (7.31) poartă denumirea de sistemul normal al corecţiilor în

cazul măsurătorilor indirecte ponderate.

Prin rezolvarea acestui sistem, se determina aceleaşi corecţii ” xi ”care

aplicate valorilor apropiate ” X i0 ” ne dau valorile cele mai probabile ale
necunoscutelor:

X i  X i0  xi
7.32

De asemenea, cu ajutorul corecţiilor ” x i ”se pot deduce ulterior valorile ”

vi ” ce vor fi aplicate mărimilor măsurate M i0 :

vi  ai x1  bi x 2  ....  hi x h  l i
7.33