Actitudes e Ideologias de Hispanohablant

1
Unita nazionale e modernita nel Risorgimento italiano e romeno a cura di Ion Cârja
Presa Univ. Clujeană, 2011
Dinu Poștarencu
p. 118-121
Totuși, nobilimea a căutat să întreprindă unele măsuri, mai cu seamă în privinţa
utilizării limbii române în viaţa publică, deoarece, după șaptesprezece ani de la anexarea
provinciei, limba rusă continua să fie inaccesibilă, necunoscută pentru populaţia autohtonă,
ceea ce constituia o piedică, în special, din 1828, pentru persoanele care veneau în contact cu
instituţiile de stat. De aceea, în 1829, mareșalul interimar al nobilimii din Basarabia, Alecu
Leonard449, a atras atenţia contelui Voronţov „asupra neapăratei nevoi de a se permite în
Basarabia persoanelor particulare să înainteze cereri în limba moldovenească, iar hotărârile
noi să se publice cu traducere în această limbă”450. În scurt timp, Cârmuirea Regională
a Basarabiei adoptă o hotărâre în acest sens, datată cu 22 iunie 1829, în care se menţionează:
„Având în vedere că o foarte însemnată parte a locuitorilor Basarabiei nu știu încă
rusește și de aceea dreptatea cerând ca să se ia măsurile propuse de Leonard, guvernatorul
general a dispus guvernatorului civil ca toate instituţiile administrative ale regiunii să
primească cererile în limba moldovenească cu traducerea lor în limba rusă, iar toate noile
publicaţii să fie în limbile rusă și moldovenească”451.
Dar această cedare imperială a fost de scurtă durată. În cele din urmă, doleanţele formulate în
1826, când se pregătea plecarea la împărat a unei solii, i-au fost înaintate lui Voronţov, care,
prin scrisoarea din 31 august 1830, a dat răspuns la fiecare din cele 19 puncte ale petiţiei.
Referitor la rugămintea nobilimii de a utiliza limba română în instituţiile publice din regiune,
expusă în primul punct, contele le-a răspuns astfel: „E cu neputinţă și nici nu este necesar de a
înfăptui toate lucrările doar în limba moldovenească, dar pentru a-i înlesni pe locuitorii care
nu știu limba rusă, eu voi interveni chiar acum pe lângă autorităţile superioare în privinţa
învoirii de a primi în instituţiile de stat explicaţii verbale și oricare acte în limba
moldovenească, în care să fie permisă întocmirea contractelor și oricărei afaceri, cu condiţia
ca în fiecare
448 А.Н. Крупенский, Краткий очерк о бессарабском дворянстве. 1812-1912,

С.-Петербург, 1912, p. 32.
449 Despre Alecu Leonard vezi în capitolul Note biografi ce.
450 L.T. Boga, Lupta pentru limba românească…, p. 17.
451 Ibidem.
I. FUNCŢIONAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SISTEMUL ADMINISTRATIV AL
BASARABIEI 119
instituţie de stat să fie traducători, cărora, pentru traducerea acestor hârtii, reclamanţii le vor
plăti pe lângă salariu sau în locul acestuia o anumită sumă de bani”452.
Ca rezultat, în puterea legii ce a fost promulgată de împărat la 13 iunie 1836453,

oficialităţile imperiale au stabilit un termen de șapte ani pentru folosirea limbii române în
cadrul instituţiilor publice ale Basarabiei, și anume: în cazurile încheierii contractelor,
depunerii petiţiilor și al altor hârtii cu caracter oficial. Confirm legii, „în Basarabia se permite
de a întocmi contractele și orice tip de tranzacţie în două limbi, adică pe o jumătate de foaie –
în limba rusă, iar pe cealaltă – în limba moldovenească; în același mod urmează să fie trecute
și în registru, când sunt prezentate în instituţiile de stat”. Dar, se menţionează mai departe
2
în lege, întrebuinţarea „limbii moldovenești anume la scrierea cererilor, anunţurilor și a orice

fel de hârtii, înaintate instituţiilor de stat, se limitează la șapte ani, începând din acest moment
(termen stabilit, în genere, pentru încheierea studiilor liceale); după expirarea acestui termen,
toate hârtiile vor fi primite nu altfel decât în limba rusă, exceptând, de fapt, după cum se
înţelege de la sine, documentele cere urmează să fie prezentate în original, însoţite de
traduceri”.
Trimișii Petersburgului în Basarabia nu scăpau din vedere faptul că dreptul de a
depune petiţii și alte acte în limba română era acordat pe un termen de șapte ani. La 8 mai
1842, directorul Liceului Regional din Chișinău a ţinut să-i amintească guvernatorului militar
al Basarabiei despre expirarea, în curând, al acestui termen454.
Între timp, în unele instituţii administrative a fost introdusă funcţia de traducător. De
exemplu, la 19 martie 1835, ca urmare a propunerii înaintate de guvernatorul general al
Novorosiei și Basarabiei, M. S. Voronţov, împăratul și-a dat acordul de a institui în cadrul
Cârmuirii Regionale a Basarabiei funcţia de traducător, titularul având misiunea să traducă în
rusește actele scrise în limbi străine, adresate guvernatorului civil al Basarabiei. Salariul
acestui traducător, acordat de stat, urma să
452 А.Н. Крупенский, op. cit., p. 33.
453 Полное собрание законов Российской империи. Собрание второе, С.-
Петербург, 1837, том XI, отделение первое, nr. 9298, р. 691-692 (vezi Anexa 4).
454 ANRM, F. 2, inv. 1, d. 3665, f. 10.
120 Dinu Poștarencu. DESTINUL ROMÂNILOR BASARABENI SUB DOMINAȚIA ȚARISTĂ
fie egal cu cel stabilit pentru traducătorii din cadrul Tribunalului Civil Regional al
Basarabiei455.
Patru posturi de traducători au fost prevăzute în statele Cancelariei provizorii pentru
examinarea documentelor ce atestă apartenenţa la categoriile sociale privilegiate din regiunea
Basarabia de pe lângă Consiliul Regional al Basarabiei, instituită în baza aprobării imperiale
din 2 aprilie 1835 456. Post de traducător exista și în cadrul Consiliului Regional al
Basarabiei. Doritorii de a-l ocupa erau obligaţi să susţină un examen pentru a le verifica
gradul de cunoaștere a limbii române și aptitudinile de a traduce în rusește. Astfel, în luna mai
1835, membrilor Consiliului Liceului Regional din Chișinău le-a fost prezentată următoarea
chestiune de pe ordinea de zi. Prin adresa din 18 mai 1835, Consiliul Regional i-a comunicat
Direcţiei Liceului Regional că Alexandru Botezatu, funcţionar în cadrul Cancelariei
Guvernatorului Civil al Basarabiei, a solicitat să fie transferat în postul de traducător al
Consiliului Regional, dar pentru a-l numi în acest post era necesar, mai întâi, să fie examinat
în privinţa cunoașterii limbii române și traducerii din această limbă în rusă, din care motiv a
rugat să fie supus probei de verificare.
În urma examinării s-a constatat că A. Botezatu posedă foarte bine ambele limbi la
nivel gramatical și are abilităţi de a efectua traduceri dintr-o limbă în alta 457.
La 28 noiembrie 1835, Ioan Baltag, fiul protoiereului Onufrie Baltag din satul Molești, jude
ţul Bender, i-a adresat directorului Liceului Regional din Chișinău, Fiodor Teleșev, o cerere cu
rugămintea să fie examinat la limbile rusă și română, pentru a se angaja în calitate de
traducător la Consiliul Regional al Basarabiei458. Solicitantul învăţase la Seminarul Teologic
din Chișinău (1831-1835), unde a studiat limbile greacă și franceză, cu menţiunea bine, și
limba română, cu calificativul foarte bine, dar nu l-a absolvit 459.

Петербург, 1856, том X, отделение первое, nr. 7975, р. 253-254.
Петербург, 1856, том X, отделение первое, nr. 8023, р. 295. Statul de funcţii mai
cuprindea încă opt posturi: un secretar, un ajutor de secretar și patru pisari.
457 ANRM, F. 152, inv. 1, d. 84, f. 101.
3
458 Ibidem, f. 108.

459 Ibidem, f. 133.
I. FUNCŢIONAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SISTEMUL ADMINISTRATIV AL BASARABIEI 121
Și Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia se folosea de serviciile unui traducător de

limba română. Între 20 iulie 1840 și 10 ianuarie 1842, această atribuţie a avut-o Zamfir Șt.
Costinovici, fiu de diacon 460.
De menţionat că Regulamentul din 1828 nu conţine nici o stipulaţie cu privire la
Biroul de Hotărnicie al Basarabiei, care, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, și-a
continuat activitatea în baza Regulamentului din 1818, având deci libertatea de a utiliza limba
română. Sesizând această excepţie de ordin lingvistic menţinută în sistemul administrativ al
regiunii, guvernatorul militar al Basarabiei a ţinutneapărat să-l pună la curent despre existenţa
ei pe împărat prin intermediulraportului anual referitor la Basarabia pe anul 1842:
„Biroul de Hotărnicie, împreună cu comisiile de hotărnicie din judeţe execută lucrările
în limba moldovenească, în temeiul Regulamentului din 29 aprilie 1818” 461.
Ani lungi de ignorare a limbii române

Din 1828, când, printr-o nouă lege administrativă imperială, limba populaţiei
autohtone majoritare a provinciei dintre Prut și Nistru a fost ignorată, până în 1917, când și-a
luat avânt mișcarea de emancipare politică și naţională a românilor basarabeni, autorităţile
ţariste n-au admis limba română în sfera administraţiei publice a Basarabiei. Ca urmare a
acestei expulzări, limba română a încetat să-și exercite funcţia socială. Deși a fost eliminată,
pentru totdeauna, prin dispoziţia imperială din 1828, limba română continua și la mijlocul
secolului al XIX-lea să domine în mediul administrativ al provinciei. Drept dovadă servesc
impresiile pe care și le-a creat scriitorul și publicistul rus Ivan Aksakov (1823-1886) în timpul
călătoriei ce a întreprins-o în Basarabia între 13noiembrie și 28 decembrie 1848, fiind detașat
aici de către Ministerul Afacerilor Interne, al cărui angajat era. Potrivit lui Aksakov,
funcţionarii din regiune constituiau „un fel de adunătură de oameni și aproape toţi vorbeau în
moldovenește” 462. Iar după ce a vizitat satul Ialoveni și
460 ANRM, F. 6, inv. 8, d. 662, f. 385.

461 Arhiva Istorică Centrală de Stat (ЦГИА) a Federaţiei Ruse (AICSR), F. 1263,
inv. 630, d. 1555, f. 660.
462 И.С. Аксаков, Письма к родным. 1844-1849, Москва, Наука, 1988, р. 420.
122 Dinu Poștarencu. DESTINUL ROMÂNILOR BASARABENI SUB DOMINAȚIA
ȚARISTĂ
alte sate din judeţul Chișinău, el a notat în scrisoarea expediată rudelor sale: „Șefii în cea mai
mare parte vorbesc puţin rusește, supraveghetorii (magaziilor rurale de cereale – D. P.) și
ţăranii nu înţeleg o boabă rusește, mai ales că toată poliţia judeţeană vorbește moldovenește,
dar lucrările oficiale de cancelarie le fac în limba rusă conţopiștii de plasă” 463. De bună
seamă, o asemenea impresie putea să i-o producă situaţia lingvistică existentă în judeţele cu
populaţie românească compactă.
Prezenţa limbii române pe plan administrativ, mai cu seamă în faza iniţială a acestei
perioade îndelungate de neglijare a ei, era îngăduită doar cu unele excepţii ocazionale, pentru
a nu pierde contactul cu locuitorii.
Exemplificăm. În conformitate cu manifestul imperial din 16 iunie 1833, în Rusia
urma să fie realizat un recensământ fiscal. Cu acest scop, la Chișinău a fost elaborat
Regulamentul cu privire la efectuarea recensământului în regiunea Basarabia, care este tradus
4
în română cu titlul Pravilile pentru chipul prescrierii norodului în oblastea Basarabiei.

Ambele texte ale regulamentului – în rusă și română – sunt tipărite paralel pe aceeași pagină.
Fiind expediat organelor administrative locale, regulamentul este însoţit de o Înștiinţare de la
Ocârmuirea oblastei Basarabiei, la fel tipărită în ambele limbi, cu texte dispuse paralel464.
Fragmente din textele în română ale pravilelor, tipărite în 1834, și al înștiinţării, datată cu 3
iulie 1834, sunt publicate de Paul Mihailovici465. Tot în 1834, instituţiile administrative
ale Basarabiei au difuzat încă câteva înștiinţări în legătură cu recensământul fiscal preconizat,
al căror texte tipărite sunt în limbile rusă și română 466.
În 1846, la tipografia lui A. Popov din Chișinău a fost imprimată în limbile română și
rusă broșura cu titlul Contractul normal sau pravilile hotărătoare înbelor îndatoriri a
stăpânitorilor moșiilor din Besarabia și a ţaranilor ce lăcuesc pe dânsile, când între dânși nu
sau închiet tocmeli de bună voie. În Inainte cuvăntare la această broșură, semnată de Leonid
Demi467, se spune: „Din vremia Mai Inaltii întăriri Pravililor pentru
463 Ibidem, p. 423.

464 ANRM, F. 45, inv. 1, d. 13, f. 277-283.
465 P. Mihailovici, Tipărituri românești în Basarabia de la 1812 până la 1918,
p. 55, 57-58.
466 Ibidem, p. 55-56, 58-59.
467 Despre Leonid Demi vezi în capitolul Note biografi ce.
BASARABIEI 123
înbele îndatoriri a stăpânitorilor de moșii din Besarabia și a ţaranilor ce lăcuesc pe dânsile, ele
sau făcut de mare trebuinţă pentru toţi ci să îndeletnicesc cu gospodăria, dorind, după puteria
me, proodul binălui obștesc, eu am hotărât să tipăresc Pravilile aceste împreună cu tălmăciria
lor în limba moldovinească. Aciasta ostineală o fac cu atât mai multă mulţămire, că este cel
întăi încă prilej a arata Patrioţălor mei gătirea me ai slujă” 468.
Stabilindu-se în Basarabia și prestând, în incinta Cârmuirii Regionale a Basarabiei,
jurământ de credinţă tronului rus, cu ocazia acordăriicetăţeniei ruse, persoanele străine
depuneau semnătura sub textul jurământului, imprimat pe aceeași foaie în două limbi: rusă și
română (în partea finală a prezentei lucrări este reprodusă versiunea în română a jurământului
dintr-un act datat cu 26 august 1849).
În conformitate cu dispoziţia imperială din 11 ianuarie 1850, înRusia urma să fie
realizat un nou recensământ fiscal al populaţiei. Pregătind terenul pentru a executa această
dispoziţie, administraţia de la Chișinău a tipărit în două limbi o Arătare de la ocârmuirea
oblastei Basarabiei pentru recensământ, din care cităm, pentru a sesiza modul deexprimare
din epocă:
„De la Nacialistva Oblastii Bessarabiei. Arătare. Prin Preînaltul Manifest, urmat la a
11 zi Ghenarie a acestui an 1850, sau poroncit: să se facă în toată Imperiea, afară de marginea
de piste Cavcaz 469, din nou a 9-le prescriere a norodului, pe întocmai temeiu a Preînalt
întăritelor și pe lângă acel Manifest triimeselor așezământuri, cel obștescu pentru
împărăţie470 și cel în deosebi pentru Oblastiea Bessarabiei. Așezământul pentru prescrierea în
Bessarabiea 471, cu care întru înplinire acestui predmet, trebue să se povăţuească, sau dat, sau
tipărit în limbile Russască și Moldovenească, și exemplearurile lui din preună cu aceasta sau
înpărţit” 472.
468 P. Mihailovici, Tipărituri românești în Basarabia de la 1812 până la 1918,

p. 81-82.
469 În varianta rusă: … выключая Закавказский Край.
5
470 … pe lângă acel Manifest triimeselor așezământuri, cel obștescu pentru împărăţie.
În original: … при том Манифесте приложенных общаго устава для
Государства.
471 În original: Устав для переписи по Бессарабии.
472 P. Mihailovici, Tipărituri românești în Basarabia de la 1812 până la 1918, p.
84-85.
ȚARISTĂ
Și cu ocazia recensământului fiscal al populaţiei din 1859 s-a tipărit în rusă și română o
„Înștiinţare dela Ocârmuirea oblastiei Bessarabiei” și regulamentul cu privire la
recensământ473.
La 16 ianuarie 1851, împăratul Nicolae I a confirmat decizia Comitetului de Miniștri
de a instrui la Universitatea din Sankt Petersburg traducători de limba română pentru
instituţiile publice din Basarabia. Decizia conţinea următoarele propuneri:
1.Trei originari basarabeni dintre moldoveni sau dintre copiii funcţionarilor din Basarabia,
care de mici au însușit limba română, după absolvirea Liceului din Chișinău cu succese
excelente la limbile rusă, română și greacă, să fie trimiși la Sankt Petersburg, pe contul
statului, pentru a-și continua studiile la Universitatea de aici. 2. Cu scopul de a aprecia cât
mai just aptitudinile absolvenţilor Liceului din Chișinău, selectaţi sprea fi înscriși ca studenţi
la Universitatea din Sankt Petersburg, să fie detașate la liceu, prin ordinul guvernatorului
Basarabiei, două persoane – una din partea guvernatorului, iar alta din partea Tribunalului
Civil Regional al Basarabiei, în calitate de instituţie publică principală, în care se examinează
cauzele pe baza documentelor moldovenești – pentru a asista la probele de verificare a
cunoștinţelor. 3. Acestor trei studenţi să le fie acordate burse din contul capitalului de 10% al
Basarabiei. 4. După încheierea studiilor universitare, acești studenţi vor fi obligaţi să lucreze
șase ani în instituţiile unde vor fi numiţi de guvern, atribuindu-le, mai ales, posturile de
traducători din cadrul instituţiilor publice din Basarabia. 5. Deoarece salariul traducătorilor
din instituţiile publice ale Basarabiei sunt mici, este necesar ca persoanelor, care și-au făcut
studiile la Universitatea din Sankt Petersburg și vor fi angajate în calitate de traducători la
instituţiile publice din Basarabia, să li se acorde o alocaţie suplimentară din contul capitalului
de 10% al regiunii. 6. Pentru retribuirea orelor sporite, profesorului de limba „moldo-valahă”
de la Universitatea din Sankt Petersburg să i se aloce anual suma de 500 de ruble de argint din
contul capitalului de 10% al Basarabiei 474.
Deţinând funcţia de guvernator militar al Basarabiei în perioada 1854-1857, M.S.
Ilinski a emis o circulară în limba română, nedatată:
473 Ibidem, p. 99.

Петербург, 1852, том XXVI, Отделение первое, nr. 24842, р. 52.
„Ţircular prin Oblastia Bessarabiei și gradonacealstva Ismailului” cu privire la furturile de

vite 475. Prin decretul imperial din 12 iulie 1857 s-a permis de a desemna pe lângă ofiţerul
superior al jandarmeriei din Basarabia476 un traducător permanent de limbile română și
turcă477.
Într-o comunicare oficială din 22 iulie 1865, adresată directorului școlilor din
Basarabia, guvernatorul Basarabiei a menţionat că în unele instituţii publice din Chișinău,
conform statului de funcţii, activează traducători de limba română478.
6
Așadar, organele administrative ale provinciei, al căror personal era compus, în mare
parte, din vorbitori de limba rusă, se punea în legătură cu populaţia prin intermediul
traducătorilor.
În cadrul Adunării Deputaţilor Nobilimii din Basarabia, desfășurată în luna ianuarie 1863, au
fost supuse discuţiei câteva chestiuni propuse spre dezbatere de către oficialităţi, inclusiv cea
referitoare la revizuirea regulamentului cu privire la alegeri. Nobilii din provincie și-au expus
opiniile vizavi de acest regulament în procesul-verbal din 26 ianuarie 1863, pe care i l-au
prezentat guvernatorului civil interimar al Basarabiei, baronul I. O. Velio. Informându-l, la 23
februarie 1863, pe guvernatorul general al Novorosiei și Basarabiei, Pavel E. Kotzebue,
despre sugestiile nobililor basarabeni, Velio nu a fost de acord cu următoarea propunere a
acestora:
„În procesul-verbal este exprimată părerea de a numi în funcţiile elective locuitori ai
regiunii din toate categoriile sociale, care cunosc limba moldovenească, cu excepţia evreilor.
Privitor la limba moldovenească eu consider că obligativitatea ei pentru persoanele din cadrul
instituţiilor administrative și economice va duce la predominarea elementului moldovenesc
asupra celui rusesc, ceea ce va crea incomodităţi pe plan guvernamental. În plus, tot judeţul
Akkerman și cea mai mare parte a judeţelor Hotin și Bender, precum și toate orașele sunt
475 Șt.Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chișinău,

1992, p. 123.
476 Бессарабский жандармский штаб-офицер.
Петербург, 1858, том XXXII, Отделение первое, nr. 32059, р. 591.
478 Gh. Negru, Documente privind pătrunderea culturii artistice de peste Prut în
Basarabia (Aspecte ale turneelor teatrale românești în Basarabia din a doua jumătate
a sec. al XIX-lea), în „Revistă de istorie a Moldovei”, 1995, nr. 1, p. 53.
populate nu de moldoveni”479. În modul acesta a fost respinsă propunerea nobililor

referitoare la utilizarea limbii române în sfera administrativă, neţinându-se cont de faptul că
majoritatea covârșitoare a populaţiei Basarabiei o constituiau românii autohtoni.
În timp ce limba română era exclusă demult din instituţiile administrative ale
Basarabiei, autorităţile imperiale au găsit de cuviinţă să tipărească în limba română unele acte
oficiale chiar la Sankt Petersburg. Așa, în 1868, guvernul rus a tipărit două cărţi cu privire la
legea despre dezrobirea ţăranilor din 19 februarie 1861 și aplicarea acesteia, cu toate că în
Basarabia ţăranii nu au avut statut de iobag, ceea ce denotă gradul de informare al
guvernanţilor referitor la problemele basarabene. Una dintre ele se intitulează: Ucazul
ocârmuitorului senat. S-au tipărit în tipografia sinodalnică a Petersburgului în luna
octombrie anului 1868. Ea cuprinde manifestul împăratului și „Așezământul pentru
întocmirea pământeană a locuitorilor săteni Oblastiei Besarabiei, celor așezaţi cu lăcuinţă pe
pământurile stăpânitorilor particulari, mănăstirești și altor proprietari duhovnicești” 480.
Tot în 1868, în capitala imperiului a fost tipărită în română și broșura cu titlul:
Articolii din așezământul de la 19 februarie 1861, arătaţi în ucazul de la 14 iulie 1868 și
așezământul pentru locuitorii săteni a Oblastiei Besarabiei 481. Pe malul Nevei a mai fost
tipărit în română manifestul împăratului Alexandru al II-lea din 1877, când Rusia a declarat
război Turciei, spre a fi difuzat în Basarabia 482.
Pe lângă șirul enorm de publicaţii editate în rusește, Zemstva Basarabiei a scos și
câteva în română, în scopul popularizării cunoștinţelor referitoare la conducerea gospodăriei
și sănătatea publică. Bunăoară, în 1893, această instituţie de autoadministrare locală a publicat
broșura intitulată Învăţătură cum se poate să te păzești (mai înainte) de holeră și cum să ajuţi
bolnavilor de dânsa 483.
7
În general, pe parcursul dominaţiei ţariste, tipăriturile românești cu caracter oficial

apărute în Basarabia au fost într-un număr neînsemnat. Majoritatea dintre ele au
văzut lumina tiparului în prima jumătate a se
colului al XIX-lea, adică până la 1828, când limba română avea statut (permisă întocmirea
contractelor și oricărei afaceri, cu condiţia ca în fiecare)
479 ANRM, F. 6, inv. 8, d. 271, f. 6-7.

480 Șt.Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, p. 123.
481 Ibidem.
482 Ibidem.
483 Ibidem, p. 124.
FUNCŢIONAREA LIMBII ROMÂNE ÎN SISTEMUL ADMINISTRATIV AL
BASARABIEI 127
de limbă oficială, și, un timp, după 1828, în funcţie de necesităţi, după cum era stipulat în
Regulamentul cu privire la administrarea Basarabiei din 1828. În cea de a doua jumătate a
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, când oficialităţile aproape că uitaseră de
existenţa limbii române, în Basarabia au ieșit de sub tipar un număr infim de acte oficiale în
limba autohtonilor.
Gradul de rusificare a instituţiilor administrative din provincie a fost pus în lumină în
urma efectuării recensământului general al populaţiei din 1897, care, pe lângă alte aspecte
demografice, conţine și date statistice referitoare la repartiţia locuitorilor pe grupuri de
ocupaţie.
Prezentăm în continuare datele cu privire la numărul persoanelor angajateîn
administraţie, justiţie și organele de poliţie (corespunzător grupării profesionale expuse în
sursa cu rezultatele recensământului), conform limbii materne pe care au declarat-o.
Populaţia Basarabiei încadrată în administraţie, justiţie și poliţie după limba maternă,
la rural În total 1897 tnia Mediul urban Mediul
Număr % Număr % Număr %
Ruși 1 360 62,0 365 46,8 1 725 58,0
Ucraineni 346 15,8 179 22,9 525 17, 7
Bieloruși 4 0,2 4 0,5 8 0,3
Polonezi 176 8,0 45 5,8 221 7,4
Bulgari 47 2,1 15 1,9 62 2,1
Moldoveni 183 8,3 121 15,5 304 10,2
Germani 14 0,6 13 1,7 27 0,9
Greci 11 0,5 2 0,3 13 0,4
Armeni 9 0,4 1 0,1 10 0,3
Evrei 33 1,5 28 3,6 61 2,1
Alte etnii 9 0,5 7 0,9 16 0,5
În total 2 192 100 780 100 2 972 100
Sursa: Первая всеобщая перепись населения Российской империи, 1897 г. III.
Бессарабская губерния, Издание Центрального Статистического Комитета
Министерства Внутренних Дел, 1905, р. 158-175. Cifrele indică doar numărul angajaţilor,
fără membrii familiilor acestora. 128
Așa cum se poate remarca, cifrele din tabel sunt elocvente. Potrivit lor, etnicii ruși, ucraineni
și bieloruși constituiau o proporţie de 76% din numărul total al angajaţilor organelor
administrative, judiciare și de poliţie, iar celelalte etnii însumau un total puţin mai mic de un
sfert, printre acestea din urmă figurând și 304 persoane (10,2%) care au declarat româna drept
limba lor maternă.
8
Cu toate că, la începutul secolului al XX-lea, procesul de rusificare progresase în

Basarabia, mai cu seamă, în orașele de aici, totuși, limba română – împestriţată mult, la
această etapă, cu rusisme – continua să-și menţină puterea vitală, circumstanţă de care unele
instituţii de stat se vedeau nevoite, arareori, să ţină cont, aducând la cunoștinţa publică
anunţuri scrise, paralel, în limbile rusă și română.
Astfel, în 1905, fiind în plină derulare mișcarea revoluţionară ce s-a declanșat în acest
an în Rusia, autorităţile imperiale de la Chișinău și-au propus să întreprindă unele măsuri în
vederea preîntâmpinării tulburărilor agrare și, cu acest prilej, și-au adus aminte că populaţia
românească băștinașă nu posedă limba rusă. La 22 noiembrie 1905, guvernatorul interimar
al Basarabiei, Aleksei Haruzin, le-a trimis șefilor de sectoare un apel către locuitorii de la sate,
tipărit în limbile rusă și română, pentru a fi difuzat în localităţile rurale484 (vezi anexa 9). Un
aviz tipărit în limbile rusă și română, datat cu 31 decembrie 1905, a fost difuzat de către
Primăria orașului Chișinău485, chiar dacă vorbitorii de limba română din capitala provinciei,
conform recensământului populaţiei din 1897, deţineau, numeric, poziţia a treia (17,5%), după
evrei (45,9%) și ruși (27%).
Aceasta indică asupra faptului că nu toţi locuitorii chișinăueni de etnie română
posedau suficient limba rusă, în special cei de la periferiile orașului. Despre acest aviz al
primăriei chișinăuene citim și în numărul din 9/22 ianuarie 1906 al ziarului Viaţa Basarabiei:
„Primarul P.V. Sinadino a tipărit în limbile rusă și moldovenească un aviz, prin care locuitorii
sunt anunţaţi cine are dreptul să participe la alegerea deputaţilor din partea orașului Chișinău.
Această înștiinţare este răspândită în suburbiile orașului: Buiucani, Melestiu și altele. A trebuit
să se tipărească și în limba evreiască, deoarece mulţi evrei, ca și moldovenii, nu posedă limba
rusă”486.
484 ANRM, F. 88, inv. 2, d. 128, f. 16.

485 ANRM, F. 208, inv. 3, d. 3822, f. 17.
486 Бессарабская жизнь, nr. 7 din 9/22 ianuarie 1906, p. 3.
BASARABIEI 129
În decembrie 1905, profitând de puţinele libertăţi democratice dobândite de societate

în timpul acestei revoluţii ruse, Emanuil G. (care, credem, este nu altcineva decât Emanuil
Gavriliţă) a ţinut să le amintească guvernanţilor, prin intermediul unui ziar chișinăuean de
expresie rusă, că, în virtutea Regulamentului privind organizarea regiunii Basarabia din 1818,
provinciei „i-au fost lăsate pentru totdeauna drepturile, privilegiile, legile locale și obiceiurile;
drept mijloc de asigurare a acestor drepturi acordate locuitorilor a servit întrebuinţarea în
cadrul instituţiilor și judecătoriilor doar a limbii moldovenești”487.
La 29 iulie 1906, ziarul Bessarabeţ informa cititorii că tuturor direcţiilor de poliţie din
Basarabia le-au fost expediate câteva mii de exemplare a textului manifestului imperial din 9
iulie 1906 (emis în legătură cu dizolvarea Dumei de Stat), în limbile rusă și română, dându-li-
se, concomitent, ordin să difuzeze manifestul în mijlocul populaţiei și să explice
rostul lui 488.
În acest context prezintă interes nota oficială a conducerii de vârf a Basarabiei,
inserată într-un cotidian central al imperiului și retipărită în paginile ziarului chișinăuean de
expresie rusă Drug din 9/22 martie 1907. O reproducem în versiune română: „În Novoe
vremea489 a fost publicată următoarea telegramă a guvernatorului Basarabiei: În numărul
din 27 februarie a fost tipărită telegrama corespondentului vostru de la Chișinău, în care se
spune cum că administraţia gubernială ignorează cu totul, în cazul alegerii membrilor
permanenţi ai comisiilor de reglementare a regimului proprietăţilor funciare 490, interesele
populaţiei locale și instalează în aceste posturi persoane care nu au nimic comun cu populaţia,
9
nu cunosc economia, nu posedă limba moldovenească și cu desăvârșire sunt străine pentru

locuitori și necesităţile lor. Această informaţie nu corespunde realităţii. În primul rând,
alegerea candidaţilor la funcţiile de membri permanenţi este încredinţată mareșalilor judeţeni
ai nobilimii și președinţilor comitetelor executive ale zemstvelor. Evident, prin această măsură
se ţine seama de interesele populaţiei locale. În al
487 Бессарабская жизнь, nr. 325 din 25 decembrie 1905, p. 3.

488 Бессарабец, 29 iulie 1906, p. 3.
489 Новое время – cotidian. S-a editat la Sankt Petersburg, în perioada 1868-
1917.
490 În rusește: землеустроительные комиссии.
doilea rând, actualmente este numit doar un membru permanent în judeţul Hotin, iar altul este
recomandat spre a fi numit în judeţul Bender, ambii fiind localnici. În al treilea rând,
posedarea limbii moldovenești poate fi considerată drept obligatorie doar în zona unde ea
domină, și anume: în judeţele Bălţi, Orhei, Chișinău și pe o parte însemnată a judeţului
Soroca, din această cauză eu cer ca toţi șefii de sectoare491 de aici să înveţe limba
moldovenească, în cazul dacă nu o știu. În al patrulea rând, Basarabia este foarte diversă sub
aspect etnic și, cu excepţia limbii moldovenești, în unele zone predomină limbile rusă,
ucraineană, bulgară, găgăuză, germană; totodată, diferite grupuri etnice locuiesc mixt.
Este clar că în aceste condiţii limbile locale trebuie să cedeze supremaţia limbii de stat”492.
Deci, după cum se poate constata din această notă oficială, unii funcţionari ai instituţiilor de
stat erau obligaţi să cunoască limba română. Desigur, cunoașterea limbii române de către ei
nu era o obligaţie oficială, ci, mai curând, o exigenţă dictată de realităţile din Basarabia... (p.
129).
p. 130 Repunerea în drepturi a limbii române
Exclusă din viaţa publică prin Regulamentul din 1828 și devenită străină în patria sa,
limba română a fost readusă în ambianţa politicoadministrativă a provinciei în timpul
evenimentelor social-politice efervescente din 1917-1918, ce s-au derulat după prăbușirea
autocraţiei ţariste, ca rezultat al Revoluţiei Ruse din februarie 1917. Însă procesul de revenire
a limbii române a decurs anevoios, existând necesitatea de a înfrunta consecinţele politicii
ţariste de rusificare. Un impediment serios în calea acestui deziderat îl constituia prezenţa
în posturile administrative a vorbitorilor de limba rusă, dar și lipsa, în mare parte, a cadrelor
naţionale românești. Pe deasupra, vocabularul vorbitorilor de limba română era sărac, poluat
cu rusisme.
Tendința de a readuce limba română în mediul social al Basarabiei a fost exprimată
chiar la începutul revigorării, în 1917, a mișcării de eliberare naţională a românilor
basarabeni. În numărul din 2 aprilie 1917 al
491 În rusește: земский начальник.

492 Друг, nr. 64 din 9/22 martie 1907, p. 3.
BASARABIEI 131
gazetei chișinăuene Cuvânt moldovenesc este publicat un articol nesemnat, cu titlul La luptă
în unire, prin care autorul i-a îndemnat pe moldoveni să nu rămână „în nelucrare”, în acele
vremi de prefaceri.
10
„Noi, moldovenii, sântem chemaţi a ne înfăptui visurile noastre de viaţă slobodă,

potrivit cu însușirile noastre naţionale. Dacă până acuma am dus o viaţă de robi nevinovaţi ai
împărăţiei rusești, de azi înainte sântem slobozi și ni-i îngăduit să fim ceea ce ne-a lăsat
Dumnezeu – moldovenisau mai bine zis români”.
Declarând că moldovenii trebuie să fie „stăpâni în ţara noastră”, autorul articolului a
răspuns, totodată, la întrebarea cum se poate atinge acest scop:
„Prin lupta politică. Noi trebuie să dăm mână cu mână și să întocmim din toate
sufletele moldovenești o singură suflare – un partid naţional moldovenesc, care să lupte
pentru autonomia moldovenilor, adică pentru dreptul de a avea ocârmuirea lor deosebită
moldovenească, de a se lumina în școlile lor moldovenești, de a se ruga lui Dumnezeu în
biserica lor moldovenească, de a se judeca la judeţurile lor moldovenești și de a trăi după felul
și însușirile neamului moldovenesc. Cel dintâi prilej de luptă, partidul naţional moldovenesc
înfiinţat îl va avea la alegerile în adunarea întemeietoare, care se va aduna în Petrograd pentru
a hotărî felul de ocârmuire a împărăţiei. În acea adunare moldovenii trebuie să trimată numai
deputaţi moldoveni, care vor vorbi și vor lucra pentru interesele naţionale moldovenești și în
rândul cel dintâi vor cere pentru moldoveni dreptul de sineocârmuire.
Alt prilej de luptă partidul naţional moldovenesc îl va avea la alegerile în zemstvă și în
ocârmuirile orășene. Fiind noi moldovenii neamul cel mai numeros în Basarabia și în unele
ţinuturi din Herson și Podolia, trebile de ocârmuire în aceste părţi să încapă în mâinile
moldovenilor, arătaţi și sprijiniţi de partidul naţional moldovenesc. În sfârșit, prilejul de luptă
îl vor da partidului naţional moldovenesc numeroșii străini care au acaparat slujbele,
pământurile, meșteșugurile și negustoria în părţile acestea moldovenești. Partidul naţional
moldovenesc va lucra spre a curăţa ogorul neamului nostru de neghina străinilor – începând
de la episcop și sfârșind cu cel din urmă cinovnic, care vor să înădușe suflarea
moldovenească”493.
La sfârșitul lunii martie 1917, la Chișinău s-a constituit Partidul Naţional
Moldovenesc, iar la 9 aprilie 1917, în paginile Cuvântului moldovenesc este tipărit programul
493 La luptă în unire, în „Cuvânt moldovenesc”, nr. 27 din 2 aprilie 1917, p. 2.

ȚARISTĂ
acestui partid, din care cititorii au putut afla că membrii proaspetei organizaţii politice și-au
propus, pe lângă alte scopuri, să lupte pentru ca „administraţia (ocârmuirea locală) și
judecăţile să se împlinească, de sus până jos, de către slujbași ieșiţi din sânul poporului și în
limba poporului. Limba rusească să fie numai pentru legăturile cu stăpânirea de sus”494.
În zilele de 6-7 aprilie 1917, în orașul de reședinţă al provinciei a avut loc adunarea
cooperatorilor din Basarabia. Participanţii la ea au hotărât să trimită Guvernului Provizoriu al
Rusiei un memoriu, „în care să fiearătate dorinţele politice ale cooperatorilor moldoveni din
Basarabia. Acest memorandum cuprinde tot acelea gânduri care sânt arătate și în programul
partidului nostru naţional” 495.
Pe data de 18 aprilie/1 mai 1917, cu ocazia „serbării muncitorilor din toată lumea”, la Odesa
s-a desfășurat o manifestare a ostașilor moldoveni din garnizoana de aici, la care au fost
prezenţi „aproape toţi membrii comitetului naţional”496 de la Chișinău. Despre această amplă
manifestare citim în reportajul publicat în Cuvânt moldovenesc:
„Ostașii soseau în cete după companii, aducând cu ei steagurile naţionale, cu florile497 –
roșu, galben și albastru. La ora 1 adunarea a fost deschisă, de faţă fiind la vreo 10 mii de
ostași și unde și unde câte o faţă în straie neostășești”498. Prin hotărârea adoptată, militarii
basarabeni din Odesa au susţinut în întregime scopurile formulate în programul Partidului
Naţional Moldovenesc. Ulterior, la programul acestui partid au aderat și alte colectivităţi din
11
Basarabia. Cereri de a întrebuinţa limba română în instituţiile administrative erau înaintate de

săteni, o bună parte dintre care posedau slab limba rusă. O asemenea cerere a fost exprimată
în cadrul adunării din 23 aprilie 1917 a delegaţilor din plasa Slobozia-Bălţi, convocată pentru
a dezbate „nevoile neamului nostru moldovenesc din Basarabia” și care s-a desfășurat sub
494 Cuvânt moldovenesc, nr. 28 din 9 aprilie 1917, p. 2.

495 Cooperatorii Basarabiei vor autonomie, în „Cuvânt moldovenesc”, 12 aprilie
1917, p. 2.
496 Cuvânt moldovenesc, 23 aprilie 1917, p. 3.
497 Culorile.
498 Moldovenii din Odesa, în „Cuvânt moldovenesc”, nr. 33 din 26 aprilie 1917,
p. 2.
BASARABIEI 133
președinţia lui Dumitru Bujor, președintele comitetului de plasă. În hotărârea adoptată, care
cuprinde și alte cereri, se menţionează:
„Toţi breslașii499 de pe la felurite așezământuri să fie moldoveni sau, cel puţin, să știe limba
moldovenească” 500.
O hotărâre similară a fost adoptată și în cadrul adunării din 16 mai a delegaţilor din plasa
Lăpușna, condusă de D.A. Ciugureanu, președintele comitetului de plasă501. Ulterior, mai cu
seamă în zilele de toamnă a anului 1917, aceeași doleanţă și-au exprimat-o și ţăranii dintr-un
șir de sate basarabene:
Brânzeni, judeţul Orhei502, Pociumbeni (22 septembrie), Pociumbăuţi (28 septembrie),
Ţâghira (1 octombrie), Vulpești (1 octombrie), Zaharancea (1 octombrie), Cucuieţii Vechi (27
octombrie), Rădeni (27 octombrie), Hiliuţi (28 octombrie), Sturzeni (28 octombrie), Cucuieţii
Noi (29 octombrie), Gălășeni (29 octombrie), Pârliţa (29 octombrie), Mălăiești (4 noiembrie),
Glodeni (18 noiembrie), Cetireni (19 noiembrie), Pârjota (19 noiembrie), Todirești (19
noiembrie), Berești (1 decembrie), Borisăuca (1 decembrie), Iablona Veche (1 decembrie),
Mânzătești (1 decembrie), Unţești (1 decembrie), toate din judeţul Bălţi;
Bobulești (27 septembrie), Gvozdova (27 septembrie), Ţâra (29 septembrie), Ghindești (29
septembrie), Putinești (2 octombrie), Șuri (3 octombrie), Slobozia-Cușălăuca (5 octombrie),
Ivanovca (10 octombrie), Sevirova (10 octombrie), Gura Camencii (27 octombrie) din judeţul
Soroca; Ialoveni (1 octombrie), Sociteni (2 octombrie), Brăila (3 octombrie), Dănceni (3
octombrie), Tochile (3 octombrie), Nimoreni (4 octombrie), Milești (5 octombrie), Pârjolteni
(6 octombrie), Suruceni (6 octombrie), Budești (8 octombrie), Vălcineţ (8 octombrie), Băcioi
(9 octombrie),Ciopleni (12 octombrie), Sângera (12 octombrie), Malcoci (14 octombrie),
Coloniţa (30 octombrie), Goian (30 octombrie), Cheltuitori (1 noiembrie), Tohatin (2
noiembrie), Vadul lui Vodă (2 noiembrie), Hâncești (5 noiembrie), Stolniceni (5 noiembrie),
Lohănești (7 noiembrie), Fundul Galbenei (8 noiembrie), Zâmbreni (14 noiembrie) din judeţul
Chișinău; Gălești (5 octombrie și 12 noiembrie), Peresecina (8 octombrie), Teleșeu
(8 octombrie), Nișcani (26 octombrie), Călărași (27 octombrie),
499 Breslaș – slujbaș.

500 Cuvânt moldovenesc, nr. 34 din 30 aprilie 1917, p. 4.
501 Cuvânt moldovenesc, nr. 41 din 24 mai 1917, p. 4.
502 Cuvânt moldovenesc, nr. 72 din 20 august 1917, p. 4.
Zăhăicani (5 decembrie) din judeţul Orhei; Ermoclia (5 octombrie) din judeţul Akkerman;
Cozăreni (6 octombrie) din judeţul Hotin; Ţiganca (8 octombrie), Caragaș (10 octombrie),
12
Enichioi (10 octombrie), Tartaul (10 octombrie), Șamalia (11 octombrie), Fricăţei (3
noiembrie) din judeţul Ismail503.
Treptat, deși încă în puţine cazuri, limba română a început să substituie limba rusă,
devenind, în modul acesta, limbă de comunicare în cadrul unor organisme din sfera socială.
Bunăoară, pe data de 9 mai 1917, „în Chișinău a avut loc o adunare a împuterniciţilor de la
tovărășiile cooperative sătești și orășenești. La adunare s-a dezbătut treaba îndestulării
ţinutului cu bucate și mărfuri. La adunare s-a vorbit numai în limba moldovenească, pe când
până acum se vorbea mai mult în limba rusă” 504.
În public se rosteau cuvântări în limba română, fapt despre care se relata în Cuvânt
moldovenesc din 25 iunie 1917:
„Acum la toate adunările zemstvelor și la orice adunări obștești, dacă moldovanul nu
știe rusește, nimeni nu-l oprește să-și spuie cuvântul în moldovenește”505.
Între timp, în cadrul structurilor administrative ale Basarabiei a fost creat un prim organ
constituit din etnici români, și anume: Comisia Școlară Moldovenească de pe lângă Zemstva
Gubernială a Basarabiei, care și-a iniţiat activitatea de la prima sa ședinţă din 2 mai 1917.
Limba română a început să fie luată în considerare de unele instituţii publice, care
efectuau traduceri în această limbă. Astfel, în paginile organului oficial al administraţiei
basarabene Basarabia liberă din 17 iunie 1917 a fost inserat următorul anunţ: „Toate
persoanele din cadrul diferitor instituţii și comisii culturale, care traduc în limba
moldovenească broșuri și, în genere, texte referitoare la momentul actual, sunt invitate astăzi
la Secţia de Învăţământ Public a Comitetului Executiv al Zemstvei Guberniale pentru a
discuta și a elabora un plan comun de lucru”506.
Cererile de a introduce limba română în sistemul administrativ al Basarabiei nu
conteneau. La 25 iunie 1917, Sfatul Deputaţilor și
503 V. Popovschi, Declanșarea luptei pentru limba maternă și alfabetul latin în

Basarabia în anul 1917, în „Revista de istorie a Moldovei”, 2009, nr. 2-3, p. 119-120.
504 Cuvânt moldovenesc, 14 mai 1917, p. 4.
505 V. S., Cum să ne purtăm la alegeri, în „Cuvânt moldovenesc”, nr. 50 din 25
iunie 1917, p. 1.
506 Свободная Бессарабия, nr. 59 din 17 iunie 1917, p. 1.
Soldaţilor Moldoveni din Odesa a adoptat o hotărâre, în care au enumerat revendicările

înaintate Comitetului Gubernial din Basarabia din partea soldaţilor și ofiţerilor moldoveni, în
număr de 60 de mii oameni.
Printre revendicările enunţate figurează și aceasta:
„Sî fie întrodusî limba moldoveneascî în administraţie, adecî în așăzământurile ţării și cele
obștești, și în judecatî; slujbașii rusificatori din aceste așăzământuri sî fie înlocuiţi cu oameni
cari știu limba moldoveneascî și celelalte limbi din Basarabia și care sânt ca sprijinitori ai
revoluţiei” 507.
Introducerea limbii române în instituţiile administrative putea să se producă, evident,
în cazul dacă în sfera lor activau cadre naţionale. Însă, aceste cadre erau într-un număr redus,
fiind, totodată, și rusificate, în mare parte. Pentru a soluţiona, cât de cât, această problemă
stringentă, dar dificilă, Comisia Școlară Moldovenească de pe lângă Zemstva Gubernială a
Basarabiei, în cadrul ședinţei sale din 7 iulie 1917, a supus discuţiei chestiunea referitoare la
revenirea în Basarabia a tuturor intelectualilor moldoveni care erau angajaţi în serviciu
dincolo de hotarele Basarabiei. La sfârșitul schimbului de părere este aleasă o subcomisie, cu
misiunea de a se ocupa de această problemă, compusă din următoarele persoane:
arhimandritul Gurie Grosu, Alexandru I. Gropa, protoiereul Constantin Popovici și Nicolae N.
Alexandri. Această subcomisie urma să clarifice numărul posturilor vacante sau presupuse
13
spre a fi libere în viitor din diverse instituţii guvernamentale și obștești, atât din orașul
Chișinău, cât și din toată Basarabia; să elaboreze planul și modalităţile de readucere în patrie a
forţelor intelectuale moldovenești 508.
În cadrul ședinţei Comisiei Școlare Moldovenești din 22 iulie 1917 a fost audiat
raportul subcomisiei care urma să indice măsurile practice de întoarcere în patrie a
moldovenilor basarabeni instruiţi, cu următorul conţinut: 1. Basarabia are nevoie de cadre
intelectuale din rândul băștinașilor, cunoscători ai limbii române, pe toate câmpurile de
activitate ai vieţii sociale: administrativ, judecătoresc, bisericesc, școlar și financiar. Mai cu
seamă, această insuficienţă de persoane cultivate din mediul local o resimte Secţia
Învăţământului Public a Comitetului Executiv al Zemstvei Guberniale a Basarabiei, care re-
507 Cuvânt moldovenesc, nr. 54 din 9 iulie 1917, p. 3.

508 ANRM, F. 2108, inv. 1, d. 5, f. 3v; L. Donici, Revoluţia rusă; R. Ciofl ec, Pe
urmele Basarabiei…, Chișinău, 1992, p. 267.
alizează opera de renaștere a școlii naţionale moldovenești, a culturii

naţionale. 2. Basarabenii cultivaţi activează în guberniile interne ale
Rusiei, ocupând acolo diferite funcţii obștești și de stat.
Având în vedere aceste constatări, Comisia Școlară Moldovenească a
decis: 1. Comitetul Executiv al Zemstvei Guberniale să publice anunţuri
în unul dintre cele mai cunoscute ziare din Petrograd, Moscova, Kiev,
Odesa și Chișinău, prin care să invite basarabenii învăţaţi să revină în
patrie pentru a ocupa funcţii corespunzătoare în sfera administrativă,
judecătorească, ecleziastică, financiară și în sistemul de învăţământ al
Basarabiei. 2. Comitetul Executiv al Zemstvei Guberniale să ia legătura
cu instituţiile din Basarabia ale Ministerelor Afacerilor Interne, Justiţiei,
Învăţământului Public, Finanţelor și ale altor ministere ale Rusiei și să
roage instituţiile respective să facă cunoscut Comitetului Executiv referitor
la posturile vacante sau în curs de eliberare, pentru a desemna în
aceste posturi basarabeni care posedă limbile materne ale etniilor din
Basarabia509.
La 21 noiembrie/4 decembrie 1917, după oficierea, în limba română,
a unui serviciu divin la catedrala din Chișinău, în localul fostului Liceu
de Băieţi nr. 3 din capitala provinciei, pe care era arborat tricolorul românesc,
a avut loc inaugurarea Sfatului Ţării – organul suprem de conducere
al Basarabiei. Decanul de vârstă, deputatul Nicolae N. Alexandri,
declară deschisă ședinţa Sfatului Ţării. Asistenţa, ridicându-se în picioare,
ovaţionează în acordurile imnului Deșteaptă-te Române. Apoi, cu
unanimitate de voturi, deputaţii îl aleg ca președinte al Sfatului Ţării pe
Ion Inculeţ, care a adresat adunării un discurs, rostit, iniţial, în română,
după aceea – în limba rusă.
În continuare, deschiderea Sfatului Ţării a fost salutată de numeroase
persoane, în calitate de reprezentanţi ai diferitor instituţii publice, organizaţii
și partide politice, rostind cuvântări în limbile română, rusă și
alte limbi ale etniilor conlocuitoare.
Astfel, limba română își ocupă, la nivel oficial, locul de cinste pe
care îl merita. Totuși, ca rezultat al procesului îndelungat de rusificare,
în cadrul Sfatului Ţării domina limba rusă. În această limbă decurgeau
ședinţele, se dresau procesele-verbale, se tipărea, de la 24 noiembrie 1917,
organul de presă, deși acesta avea titlu românesc – Sfatul Ţării, iar rolul
14
509 ANRM, F. 2108, inv. 1, d. 5, f. 4-4v.

BASARABIEI (p.137)
de redactori îl exercitau doi exponenţi de seamă ai mișcării de eliberare naţională din
Basarabia: Nicolae Alexandri și Ion Costin.
Se observă, citim citim în paginile Sfatului Ţării din 28 noiembrie 1917,
„un interes sporit din partea publicului local faţă de limba moldovenească.
Într-un timp scurt au fost organizate trei grupe care au început să
studieze limba moldovenească: una – în cadrul Comitetului Executiv al
Zemstvei, alta – la Muzeul Zemsnvei și a treia – în casa M.N. Catacazi.
Se formează două grupe noi: una pentru persoanele care nu știu limba
și alta pentru cei care înţeleg limba vorbită. Pe lângă aceasta, în timpul
apropiat, din iniţiativa M.N. Catacazi, în casa ei (situată la colţul străzilor
Kiev și Gogol) se vor deschide cursuri de trei luni de limba moldovenească,
istorie și literatura moldovenească”510. În numărul din 30
noiembrie 1917 al Sfatului Ţării este plasat un anunţ, prin care se aducea
la cunoștinţa publică despre deschiderea, la 2 decembrie, în localul
Muzeului Zemstvei Guberniale, a „cursurilor gratuite de limba moldovenească”,
cu frecventarea lor de trei ori pe săptămână, timp de trei luni.
Totodată, urma ca ascultătorilor să li se ofere Abecedarul Moldovenesc511.
Dintr-o altă înștiinţare, tipărită în Sfatului Ţării din 2 decembrie 1917,
cititorii aflau că doritorilor de a învăţa limba română li se propunea să
se adreseze în acest scop redacţiei gazetei Ardealul, al cărei sediu avea
următoarea adresă: strada Aleksandrovskaia512, Pasaj513.
Avându-se în vedere că limba română urma să devină limbă de comunicare
interetnică și, astfel, avea să fie declarată drept limbă oficială,
ziarul Sfatul Ţării din 1 decembrie 1917, în calitatea sa de purtător de cuvânt
al forului legislativ basarabean, îndemna persoanele care nu posedau
limba populaţiei băștinașe: Învăţaţi limba moldovenească. Citim sub
acest titlu-îndemn: „În Basarabia care reînvie nu poate fi și nu trebuie
să fie nici un cetăţean necunoscător al limbii moldovenești, care este
comună pentru toate naţionalităţile ce locuiesc în provincia noastră. Să
demonstrezi necesitatea și importanţa de a învăţa limba naţională, care,
de acum înainte, va deveni limbă de stat, forţa motrice oficială a vieţii
510 Курсы молдавского языка, în „Сфатул Цэрий”, nr. 3 din 28 noiembrie 1917,
p. 4.
511 Сфатул Цэрий, nr. 5 din 30 noiembrie 1917, p. 4.
512 Astăzi, bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.
513 Сфатул Цэрий, nr. 7 din 2 decembrie 1917, p. 4.
ȚARISTĂ
noastre regionale, ar însemna să intri cu forţa prin ușa deschisă. Noi
am vrea doar să indicăm asupra faptului că trebuie în grabă de însușit
limba, deoarece viaţa nu stă pe loc, ci se mișcă înainte cu pași gigantici
și fiecare dintre noi trebuie din răsputeri să meargă în pas cu cerinţele
dictate poruncitor de viaţă. Desigur, fiecare naţionalitate are dreptul să
vorbească în limba sa maternă, întrucât aceasta este una din condiţiile
de bază ale aplicării pe larg al principiului autodeterminării naţionale,
dar și în acest caz însușirea limbii moldovenești, ca un factor ce îi unește
pe toţi basarabenii, este mai mult decât evidentă”514. Prin acest articolaș
15
nesemnat, scris cu scopul de a servi drept imbold pentru locuitorii alogloţi

ai Basarabiei, Blocul Moldovenesc din cadrul Sfatului Ţării pregătea
terenul în vederea oficializării limbii române.
Pe lângă alte chestiuni examinate în cadrul ședinţei Sfatului Ţării
din 4/17 decembrie 1917, deputaţii au dezbătut și un proiect de lege
privind organizarea cancelariei Sfatului Ţării. Discuţii aprinse, informa
organul de presă Sfatul Ţării, „a trezit articolul referitor la constituirea
secţiei în problemele naţionale. Propunând să fie creată o comisie
specială în problemele naţionale, deputatul Grinberg a înaintat un
amendament formulat astfel: În vederea asigurării egalităţii în drepturi
a limbilor în cadrul comisiei principale, să se recunoască dreptul fiecărei
naţionalităţi de a se adresa Sfatului Ţării în limba sa maternă, pentru
aceasta fiind necesar de a institui în cadrul cancelariei o secţie naţională.
Susţinându-și amendamentul, oratorul a expus dovezi pentru a-i
sublinia importanţa și necesitatea de a-l adopta, având în vedere di-
514 Изучайте молдавский язык, în „Сфатул Цэрий”, nr. 6 din 1 decembrie
1917, p. 4. Textul original: „В возрождающейся Бессарабии не может и не должно
быть ни одного гражданина, который не знал бы молдавского языка, общего
для всех населяющих наш край национальностей. Доказывать необходимость
и важность изучения национального языка, который отныне и впредь станет
государственным, официальным двигателем нашей краевой жизни, значи-
ло бы ломиться в открытую дверь. Мы хотели бы только указать на то, что
нужно поспешить изучением языка, так как жизнь не стоит на одном месте,
а идет вперед гигантскими шагами и каждый из нас должен всемерно идти
в уровень с требованиями, властно диктуемыми жизнью. Конечно, каждая
национальность имеет право говорить на своем родном языке, так как это
является одним из основных условий широкого осуществления принципа
национального самоопределения, но и в этом случае изучение молдавского
языка, как объединяющего всех бессарабцев, более чем очевидно”.
BASARABIEI 139
versitatea de etnii care populează Basarabia. Deputatul Halippa a propus
ca lucrările în cadrul cancelariei să fie efectuate în limba moldovenească,
deoarece noi locuim în republică moldovenească. Deputatul
Prahniţchi a propus două limbi: moldovenească și rusă. Prima – ca
limbă de stat, iar a doua – ca limbă neutră. Alte limbi nu trebuie acceptate.
Deputatul Halippa aderă la propunerea oratorului precedent.
Susţinând egalitatea în drepturi ale limbilor, deputatul Rabei a menţionat
că formularea problemei este următoarea: fiecare naţionalitate se
adresează cancelariei de stat de pe lângă Sfatul Ţării în propria limbă.
Deputatul Grinberg i-a obiectat lui Prahniţchi că a denaturat sensul
amendamentului propus de orator. Deputatul Halippa a căzut de acord
ca cererile înaintate cancelariei să fie în toate limbile. O altă întrebare
este în ce limbă ea va răspunde solicitanţilor. La început, fără îndoială,
cancelaria va șchiopăta, dar, cu timpul, ea va răspunde în toate limbile.
Deputatul Prahniţchi a declarat că el a ridicat problema referitoare
la limbi exclusiv din punct de vedere tehnic, deoarece latura principală
a fost demonstrată în ziua deschiderii Sfatului Ţării, când reprezentantul
fracţiunii socialiste evreiești, la solicitarea adunării, a vorbit
în limba evreiască. La ce bun atât de multe limbi; va rezulta o birocraţie
16
și un milion de secţii. Poporul evreiesc este știutor de carte în

rusește aproape până la 100%. Deputatul Rabei declară că el deloc nu
atentează la suveranitatea limbii moldovenești, dar în treburile de stat
totul trebuie să fie clar. Rusificarea, promovată în timpul ţarismului,
este bine știută de noi, deoarece și moldovenii au suportat pe umerii
săi toată greutatea experimentelor ce au fost făcute de către funcţionarii
ţariști și, cu toate acestea, fiecare naţionalitate și-a menţinut faţa
sa, iar tendinţele autocraţiei nu au dus la nimic. Despre comunitatea
evreiască, continuă oratorul, se judecă după vârfurile conducătoare ale
evreilor, dar aceasta nu este corect, întrucât, pătrunzând în sânul poporului,
adunarea neapărat s-ar convinge că marea majoritate nu posedă
limba rusă. Noi suntem aproape de masa evreiască, de straturile
democratice. Masele nu cunosc limba rusă și rugămintea noastră nevinovată
este de a susţine amendamentul propus de noi (exclamaţii: este
adevărat, just). Deputatul Buzdugan a susţinut dreptul evreilor de a se
adresa pretutindeni în limba sa, chiar dacă ei ar cunoaște limba rusă.
Ţarismul a răspândit multă amărăciune și chiar dacă naţionalităţile nu
ar dori să vorbească în limba rusă, atunci ele tot au dreptate. Oratorul
(p. 140) Dinu Poștarencu. DESTINUL ROMÂNILOR BASARABENI SUB DOMINAȚIA
ȚARISTĂ
susţine propunerea fracţiunii evreiești. Amendamentul este votat și
aprobat”.
Deși a propus ca lucrările în cadrul Cancelariei Sfatului Ţării să fie
realizate în limba moldovenească (română), aceasta fiind limba majorităţii
covârșitoare a populaţiei Basarabiei, Pan. Halippa, inclusiv ceilalţi
deputaţi ai Blocului Moldovenesc, nu au insistat asupra propunerii respective,
înţelegând, la acea etapă iniţială de dezbateri parlamentare, că
problema limbii, după o îndelungată perioadă de rusificare a tuturor
etniilor din cuprinsul imperiului, este una delicată. Totodată, stăruind
în privinţa amendamentului său, deputatul N.S. Rabei, în calitatea sa de
reprezentant al populaţiei evreiești din provincie, a recunoscut poziţia
dominantă a limbii române.
În prima jumătate a zilei de 6 decembrie 1917, în faţa palatului
Sfatului Ţării s-a desfășurat un miting cu prilejul proclamării Republicii
Democratice Moldovenești, la care a participat un public numeros:
orășeni, elevi, reprezentanţi ai diferitor organizaţii, membri ai Sfatului
Ţării, unităţi militare moldovenești, ucrainene și poloneze, aranjate în
rânduri. Iniţial, în incinta palatului, episcopul Gavriil a oficiat un serviciu
divin în limba română, după care deputaţii și publicul au ieșit în
piaţa din preajmă, unde președintele Ion Inculeţ a citit declaraţia în limbile
rusă și română. Apoi, unităţile militare au defilat dinaintea deputaţilor
și președintelui, răspunzând la salutări în limba română „Trăiască
președintele!”. După încheierea mitingului, publicul a revenit în clădirea
parlamentului, unde a continuat solemnitatea, în cadrul căreia a cuvântat
Ion Inculeţ și s-a dat citirii declaraţia în limbile rusă, română și evreiască516.
Prezenţa limbii române la această manifestaţie politică servește
drept dovadă că ea continua să se afirme în viaţa publică a Basarabiei.
În acest timp au început să se organizeze cursuri de limba română
pentru doritorii de a o învăţa. Astfel de cursuri și-a propus să deschidă
M.N. Catacazi517, cursurile respective urmând să fie frecventate inclusiv
17
de moldoveni, care, trecuţi prin școala rusă, posedau insuficient

515 Сфатул Цэрий (заседание 4 декабря), în „Сфатул Цэрий”, nr. 10 din 6
decembrie 1917, p. 4.
516 Сфатул Цэрий din 8 decembrie 1917, p. 1.
517 După cât se pare, este Maria Catacazi (1868-1920), fi ica lui Nicolae Semigradov
și soţia lui Mihail M. Catacazi.
BASARABIEI 141
limba maternă. În anunţul difuzat prin intermediul presei se menţiona:
„Cu încuviinţarea Comisiei Școlare Moldovenești de pe lângă Zemstva
Gubernială, M.N. Catacazi deschide cursuri de limba moldovenească
pentru persoanele care au absolvit nu mai puţin de patru clase ale instituţiilor
de învăţământ mediu. Cursurile vor avea o durată de trei luni
și vor fi gratuite pentru persoanele de naţionalitate moldovenească, care
nu au posibilitatea să achite taxa”518.
În cadrul ședinţei Sfatului Ţării din 15 ianuarie 1918, directorul general
al Afacerilor Externe al Basarabiei, Ioan Pelivan, a rostit în limba
română519 un mesaj de salut adresat generalului Ernest Broșteanu, acesta
fiind unul dintre comandanţii trupelor române trimise de guvernul
român în Basarabia la solicitarea oficialităţilor de la Chișinău, pentru a
înlătura anarhia bolișevică ce bântuia în provincie. Printre altele, Ioan
Pelivan a menţionat: „Într-un răstimp de 105 ani, noi, moldovenii, am
purtat jugul ţarismului. Împăratul Alexandru I, care a unit Basarabia cu
Rusia, ne-a păstrat limba naţională, școala, biserica și obiceiul pământului,
iar în anul 1818 ne-a dăruit autonomia, însă prin samavolnicie aceste
drepturi ne-au fost răpite de Nicolai I. A început rusificarea adâncă și
urmărirea a tot ce era moldovenesc și în administraţie, și în judecătorii,
și în școală, chiar și în biserică. Totul ce a fost românesc s-a persecutat.
Chiar și numele moldoveanului funcţionarii ruși l-au schimbat într-un
nume de batjocură. Mulţi se rușinau de a se numi moldoveni. În 1905,
absolutismul ţarist a început să mai slăbească. S-a organizat un grup de
moldoveni intelectuali care au început acţiunea luminătoare în mijlocul
poporului său incult și, drept rezultat al acestei acţiuni desfășurate de
acești patrioţi în curs de zece ani, a apărut Sfatul Ţării, ca o întrupare a
idealului naţional moldovenesc”520.
Ședinţa Sfatului Ţării din 23 ianuarie 1918 s-a dovedit a fi una memorabilă.
Noaptea târziu, în timp ce sala era arhiplină, relata corespondentul
Sfatului Ţării, președintele Ion Inculeţ a declarat ședinţa deschisă
și a ţinut un discurs în limbile română și rusă privind oportunitatea de
a declara independenţa Republicii Populare Moldovenești. Apoi a fost
518 Сфатул Цэрий din 9 decembrie 1917, p. 1.
519 Сфатул Цэрий, în „Сфатул Цэрий” din 18 ianuarie 1918, p. 2.
520 Ibidem; O pagină din istoria Basarabiei. Sfatul Ţării (1917-1918), Chișinău,
Editura Prut-Internaţional, 2004, p. 246.
ȚARISTĂ
dată citirii declaraţia de independenţă a republicii, mai întâi în limba română,
de către vicepreședintele parlamentului, Pan. Halippa, după aceea
în limba rusă, de către directorul general al Învăţământului Public,
Pantelimon Erhan521. În continuare, cu ocazia proclamării independenţei,
18
au fost expuse mesaje de salut, inclusiv în limba română, rostite de

Ioan Pelivan și Ion Buzdugan522.
A doua zi s-a produs un alt eveniment de excepţie, cu caracter românesc.
La 24 ianuarie 1918, se menţionează în paginile ziarului Sfatul
Ţării, cu ocazia sărbătorii naţionale a românilor – aniversarea unirii
Principatelor Române, casele din Chișinău au fost împodobite cu drapele
naţionale românești. Instituţiile publice și cele de învăţământ nu au funcţionat.
Arhiepiscopul Anastasie al Chișinăului și Hotinului a oficiat în catedrală
un serviciu divin solemn, la care au fost prezenţi membrii Consiliului
de Miniștri al Republicii Moldovenești, deputaţii parlamentului, cadrele de
comandă ale trupelor române și mulţi cetăţeni. După încheierea tedeumului,
generalul Ernest Broșteanu i-a mulţumit arhiepiscopului pentru cuvântul
de salut, binecuvântarea și bunăvoinţa exprimată la adresa statelor
aliate și, în special, României și armatei române. Arhiepiscopul a rostit cuvântul
de salut în rusește, iar generalul i-a răspuns în română, traducerea
fiind efectuată de protoiereul Vasile Guma. În faţa catedralei erau adunaţi
enoriași și unităţi române, cu drapele, în prezenţa a două orchestre. După
terminarea serviciului divin au defilat unităţile române. Seara, artiștii
Teatrului Naţional din Iași, invitaţi de Societatea Moldovenească Făclia, au
prezentat un spectacol în teatrul Adunării Nobilimii523.
Manifestarea tot mai accentuată în viaţa publică a limbii române diminua
rolul suprem pe care îl avea limba rusă, punea stavilă rusificării
și deschidea calea spre a elimina consecinţele grave ale acestei politici
imperiale. Dar nu fără dificultăţi, după un regim colonial de lungă durată.
Ca reacţie la tendinţa firească și legitimă a românilor basarabeni
de a-și reîntrona limba maternă pe glia strămoșească, în cadrul ședinţei
Sfatului Ţării din 5 februarie 1917, deputatul Kristo Misirkov524 a propus
521 Сфатул Цэрий (заседание 23 января). Торжественное объявление неза-
висимости Молдавской Народной Республики, în „Сфатул Цэрий“, nr. 19 din 26
ianuarie 1918, p. 2.
522 Сфатул Цэрий, nr. 19 din 26 ianuarie 1918, p. 3.
523 Ibidem, p. 3.
524 Despre Kristo Misirkov vezi în capitolul Note biografi ce.
BASARABIEI 143
spre examinare din partea fracţiunii minorităţilor naţionale din organul
legislativ un proiect de lege cu privire la limbile oficiale în Republica
Moldovenească, fosta Basarabia525. Autorii proiectului și-au motivat astfel
necesitatea adoptării unei asemenea legi: „După ce a fost declarată independenţa
fostei Basarabii, în prezent Republica Moldovenească, textul
rusesc din actele oficiale ale diferitor instituţii de stat este înlocuit cu cel
moldovenesc. Însă, 50% din totalul populaţiei Republicii Moldovenești
sunt nemoldoveni. Pe deasupra, într-un șir de judeţe – Hotin, Bender,
Akkerman, Ismail și Cahul – locuitorii moldoveni nu reprezintă majoritatea
și în aceste judeţe limba moldovenească este necunoscută cu desăvârșire
sau insuficient este știută, iar limba rusă, în calitate de limbă
oficială pe parcursul a mai bine de o sută de ani, este cunoscută deopotrivă
de către toate etniile fostei Basarabii: ucraineni, evrei, ruși, bulgari,
găgăuzi, germani, armeni și polonezi, precum și de moldoveni”526.
Înfăţișând prin prisma proprie această situaţie, grupul parlamentar
19
al minoritarilor și-a exprimat dezideratul ca „limbile moldovenească

și rusă să fie declarate limbi oficiale în Republica Moldovenească, cu
drepturi egale”. Pentru a coexista – din punctul de vedere al semnatarilor
proiectului – această imaginară „egalitate în drepturi” a limbilor
(după o dominaţie, în decurs de peste o sută de ani, a limbii ruse ca limbă
oficială, așa cum observau ei), articolele proiectului de lege prevedeau
următoarele: cunoașterea ambelor limbi este obligatorie pentru angajaţii
tuturor instituţiilor guvernamentale ale republicii; fiecare persoană,
care se adresează instituţiei guvernamentale în privinţa unor probleme
personale, se va folosi în relaţiile sale cu funcţionarii acestor instituţii de
una dintre aceste două limbi oficiale, și anume de cea pe care o posedă
mai bine; persoanele oficiale sunt obligate să converseze sau să răspundă
în scris solicitanţilor în acea limbă oficială, pe care aceștia din urmă o
folosesc în adresările lor către putere; lucrările de secretariat în instanţele
judiciare inferioare se vor executa în limba populaţiei locale, iar în
cele superioare – în una dintre cele două limbi oficiale; lucrările de se-
525 Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), în „Сфатул Цэрий”, nr. 28 din 7
februarie 1918, p. 3; I. Ţurcanu, Unirea Basarabiei cu România, Chișinău, 1998, p.
111; V. Popovschi, Din activitatea Sfatului Ţării, în „In honorem Ion Șișcanu. Studii
de istorie a românilor”, Cahul, 2011, p. 140.
526 Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), p. 3.
ȚARISTĂ
cretariat în instituţiile administrative inferioare se vor executa în limbile
locale sau în una dintre cele oficiale, după dorinţa locuitorilor; persoanele
care ocupă posturi în instituţiile judecătorești și administrative inferioare
sunt obligate să cunoască limbile locale și acea limbă oficială pe
care o posedă populaţia locală, în timp ce cunoașterea celei de a doua
limbi oficiale nu este obligatorie pentru ei; în relaţiile dintre instituţiile
administrative inferioare și cele superioare limbile oficiale sunt egale,
dar prioritate obţine acea limbă, căreia instituţia administrativă inferioară
îi dă preferinţă, adică instituţia centrală este obligată să se pună în
legătură cu instituţiile inferioare în acea limbă oficială, care este cunoscută
și preferată în localităţile respective; instruirea în școli trebuie să fie
efectuată în limba maternă a populaţiei locale, iar în calitate de obiect
de studiu obligatoriu să fie introdusă una dintre limbile oficiale, după
dorinţa populaţiei527.
Aruncând doar doar o privire asupra acestor prescrieri enumerate în proiect,
se poate cu ușurinţă constata că autorii acestei iniţiative legislative
urmăreau scopul să menţină în continuare situaţia lingvistică existentă
în Basarabia, adică prezenţa la toate nivelurile vieţii publice doar a limbii
ruse, așa cum a fost sub dominaţia ţaristă, pe când statutul oficial al limbii
române să fie formal. K. Misirkov, unul din iniţiatorii acestui proiect,
solicita să i se acorde statut oficial limbii ruse, în timp ce el nici măcar nu
era rus de naţionalitate. În plus, el nu era originar din Basarabia, fiind de
curând stabilit în provincie. Iar asemenea persoane erau nu puţine.
După ce K. Misirkov le-a adus la cunoștinţă deputaţilor cele 11 articole
ale proiectului de lege și, apoi, Pan. Halippa, care prezida ședinţa,
a propus asistenţei să se pronunţe pe marginea proiectului, deputatul
Constantin Bivol, luând cuvântul, a declarat în limba română că, din
20
punctul său de vedere, nu era cazul să fie pusă în discuţie chestiunea

abordată în proiect, deoarece nimeni nu împiedică minorităţile naţionale
să vorbească în limba maternă, dar întrucât chestiunea a fost ridicată,
atunci ea trebuie rezolvată. Însă, pe parcursul rezolvării chestiunii, a
menţionat în continuare C. Bivol, este necesar să nu se scape din vedere
că toţi locuitorii de pe teritoriul Republicii Moldovenești, din stimă faţă
de moldoveni, sunt datori să înveţe limba română528.
527 Ibidem.
528 Ibidem.
BASARABIEI 145
Deoarece Constantin Bivol, cerându-i-se de către deputaţii neștiutori
ai limbii române, nu a fost de acord să traducă în rusește mesajul
său, Pan. Halippa a declarat că deputaţii sunt liberi să cuvânteze în acea
limbă, în care ei doresc. Deși a tradus discursul oratorului, Pan. Halippa
a ţinut să accentueze că și el, în calitatea sa de președinte, nu este obligat
să traducă în limba rusă, întrucât deputaţii care au solicitat să li se tălmăcească
au trebuit între timp să înveţe limba română.
Conţinutul proiectului a încins spiritele, determinându-i pe mai
mulţi deputaţi să ia atitudine. O polemică aparte a stârnit informaţia
statistică cu privire la proporţia moldovenilor în raport cu celelalte etnii
conlocuitoare din Basarabia, pe care deputaţii moldoveni au numito
ironic „statistica lui Misirkov”. De bună seamă, K. Misirkov opera cu
datele referitoare la structura etnică ale recensământului populaţiei din
1897, care, așa cum s-a afirmat într-o serie de studii critice asupra acestui
recensământ, în mod intenţionat au fost diminuate de către puterea
autocrată, iar deputaţii moldoveni au recurs la o altă informaţie ce indica
ponderea românilor basarabeni, care la fel era oficială529.
Întrebat de Vladimir Bogos câte limbi oficiale sunt în Bulgaria, raportorul
a răspuns că situaţia din Republica Moldovenească diferă de
cea din Bulgaria, unde bulgarii întrunesc 80% din totalul populaţiei, iar
celelalte etnii – 20%.
Cu toate acestea, situaţia etnică din Bulgaria nu se deosebea cu mult
de cea din Basarabia, dacă luăm în consideraţie datele oficiale prezente
în publicaţiile rusești de până la 1917, potrivit cărora românii basarabeni
reprezentau 70-80% din populaţia Basarabiei.
În acest context, deputatul Robert von Lesch (german rus, după cum a
indicat el în chestionarul de membru al Sfatului Ţării530) s-a arătat a fi nedumerit
de ce se insistă ca limba română să fie declarată oficială, redând,
drept dovadă, următoarea situaţie: „La 26 ianuarie, el a primit un document
în rusește, cu doar patru rânduri de cuvinte, și nicidecum nu a putut
găsi un traducător pentru a-l traduce în limba literară moldovenească. El a
apelat la moldovenii instruiţi și aceștia s-au dovedit a fi neputincioși”531.
529 Pe larg în capitolul acestui studiu Românii în contextul structurii etnice a
populaţiei Basarabiei sub dominaţia ţaristă.
530 I. Colesnic, Sfatul Ţării. Enciclopedie, p. 199.
531 Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), p. 4.
ȚARISTĂ
Replica i-a dat-o deputatul Timofei Silistraru532: „Până acum, limba
21
noastră nu s-a studiat, din care cauză nimeni nu a fost în stare să traducă
documentul”. Apoi a intervenit deputatul Vasile Gafencu, cu studii
făcute în școala primară din satul să natal Sângerei și într-o școală de
electricitate din Kronștadt, fost marinar, care, susţinând replica colegului
de fracţiune, a declarat: „Până la revoluţie ni se ordona să vorbim
rusește și arhiereii, dacă nu vorbeam rusește, ne numeau măgari. Aici
nu erau nici școli rusești, nu că moldovenești. Iată de ce limba moldovenească
nu este puternică în ţară”.
În cele din urmă, punctul de vedere al Blocului Moldovenesc majoritar
l-a exprimat cu fermitate Anton Crihan: „Nimeni dintre noi, moldovenii,
nu dorește să impună limba moldovenească naţiunilor mici, deoarece
prea bine ţinem minte vremurile trecute și ne amintim cu câtă
greutate se însușea limba. În viitor, dar cu atât mai mult acum, nimănui
nu-i vom impune limba moldovenească. Dorim doar atât, și D-voastră
nu puteţi să nu fiţi de acord cu noi: în Republica Moldovenească trebuie
să fie limba moldovenească. Eu nu sunt statistician, iar dacă Misirkov
zice că noi alcătuim 50%, atunci aceasta este statistica lui. Oricine înţelege
care era scopul statisticii rusești. Ea avea interesul să reducă numărul
bulgarilor, ucrainenilor și așa mai departe. Datorită acestei tendenţiozităţi,
uneori se întâmpla că moldovenii erau prefăcuţi în ruși, bineînţeles,
în mod artificial”533. Opinând în continuare asupra cifrei ce
indică ponderea moldovenilor, A. Crihan a remarcat: „Noi, moldovenii,
nu afirmăm că suntem exact 70%, dar spunem că statistica rusească nu
este corectă. S-ar putea ca noi, moldovenii, să fim într-un număr mai
mare de 70%”. În partea finală a discursului său, dorind să sublinieze
încă odată hotărârea nestrămutată a deputaţilor moldoveni de a nu face
nici un compromis în privinţa limbii, oratorul a adăugat, adresându-se
oponenţilor: „Domnilor, D-voastră nu ne-aţi înţeles. Nimeni nu are de
gând să impună limba moldovenească. Noi dorim numai ca anume ea,
dar nu limba rusă, să fie limbă oficială. Însă aceasta nu înseamnă că noi
532 Potrivit surselor consultate de I. Ţurcanu și V. Popovschi, a vorbit T. Silistraru,
pe când în reportajul Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), p. 4, din care
am citat mai sus, este redat greșit numele de familie al acestui deputat: Străistaru.
Deputat cu numele de familie Străistaru nu a existat.
533 Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), în „Сфатул Цэрий”, nr. 29 din 8
februarie 1918, p. 4; I. Ţurcanu, Unirea Basarabiei cu România, p. 112.
BASARABIEI 147
privăm pe cineva de limba maternă și obligăm ca în școli să fie învăţată
limba noastră. În ceea ce privește corespondenţa, apoi ea, desigur,
în mod oficial, trebuie să decurgă în limba moldovenească, dar în cazul
când ea va fi adresată bulgarilor, atunci paralel cu textul moldovenesc
va fi și cel în limba bulgară, la fel se va proceda și în cazul când ea va fi
adresată germanilor etc.”. Propunând ca proiectul de lege să fie transmis
unei comisii legislative, ce urma să fie creată în vederea examinării acestui
proiect, A. Crihan a declarat în mod categoric: „Comisia va trebui să
ţină minte un singur lucru, și anume: limba rusă nu va fi limbă oficială
a Republicii Moldovenești”534.
La sfârșitul dezbaterilor asupra proiectului de lege prezentat de K.
Misirkov, membrii Sfatului Ţării au adoptat propunerea ca această comisie
22
legislativă să fie constituită din 14 deputaţi moldoveni și șapte din

partea etniilor conlocuitoare535. Chiar dacă a început să activeze, așa
cum se afirmă în istoriografie536, comisia respectivă, pe cât se înţelege,
nu și-a definitivat munca. La drept vorbind, activitatea ei devenea inutilă,
căci evenimentele ulterioare evoluau, inevitabil, în direcţia realizării
unirii Basarabiei cu România.
În aceste circumstanţe au început să intervină schimbări în politica
de cadre, care căpăta o orientare naţională, favorabilă românilor basarabeni,
ceea ce crea, evident, condiţiile necesare pentru ca limba română
să revină în sfera administrativă. Astfel, ministrul Afacerilor Interne al
Republicii Moldovenești, Vladimir Cristi, a dat publicităţii o dispoziţie
de a sa din 8 februarie 1918 cu următorul conţinut: „În interesul serviciului
și al populaţiei, ordon tuturor secţiilor Ministerului Afacerilor
Interne să ia drept directivă obligaţia ca în cazurile când îmi vor fi prezentate
pentru aprobare solicitările persoanelor care sunt angajate în
diferite posturi din cadrul ministerului, aceste posturi să fie acordate
exclusiv originarilor din Republica Moldovenească și, cu precădere,
celor care posedă limba moldovenească”537. Vladimir Cristi aplica deja
acest principiu. Prin ordinul din 6 februarie 1918, el l-a numit pe Vasile
534 Ibidem.
535 Сфатул Цэрий (заседание 5 февраля), nr. 29 din 8 februarie 1918, p. 4; V.
Popovschi, Din activitatea Sfatului Ţării, p. 140-141.
536 V. Popovschi, Din activitatea Sfatului Ţării, p. 141.
537 Сфатул Цэрий, nr. 30 din 9 februarie 1918, p. 1. Despre Vladimir Cristi vezi
în capitolul Note biografi ce.
ȚARISTĂ
Grigore Secară în funcţia de adjunct al comisarului judeţului Soroca,
însărcinându-l să execute temporar îndatoririle comisarului judeţului
Soroca, iar pe Ioan Ioan Neamţu – în calitate de adjunct al doilea al comisarului
judeţului Soroca538.
Între timp, limba română devenea obiect de studiu nu numai în școală,
dar și pentru funcţionari. Bunăoară, la 16 februarie 1918, același ministru
Vladimir Cristi a emis următorul ordin: „Cunoașterea insuficientă a
limbii moldovenești de către o anumită parte a funcţionarilor din cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, condus de mine, a ridicat problema cu privire
la necesitatea de a studia limba naţională, necesară în contextul raporturilor
cu populaţia republicii și a instituţiilor sale, din care motiv am considerat
necesar de a institui pe lângă Ministerul Afacerilor Interne cursuri
de limba moldovenească, cu durata de trei luni, pentru funcţionarii ministerului
care doresc să înveţe limba moldovenească”539. Potrivit ordinului,
cursurile respective urmau să înceapă nu mai târziu de 1 martie 1918.
Iniţiative similare au fost întreprinse și în cadrul altor instituţii. La
4 martie 1918, Comisia Școlară Moldovenească i-a adus la cunoștinţă
șefului Departamentului Sanitar, Gh. Tudor: „În ședinţa sa din 14
februarie a. c., Comisia Școlară Moldovenească de pe lângă Ministerul
Învăţământului Public a soluţionat solicitarea D-voastră de a permite
deschiderea, pe cont propriu, a cursurilor serale de limba moldovenească
pentru funcţionarii Departamentului pe care îl conduceţi și pentru
alţii, numindu-l ca lector pe V. Semachi din Bucovina. A fost luată în vedere
23
și rugămintea D-voastră referitoare la programa după care cursiștii

pot fi supuși unui examen pentru a le acorda o diplomă corespunzătoare
de audiere a cursurilor”. Concomitent, Gh. Tudor mai era înștiinţat
că Ministerul Învăţământului Public, prin hotărârea din 23 februarie, a
permis deschiderea cursurilor serale de studiere a limbii române în cadrul
acestui departament540.
Problema învăţării de către funcţionarii ruși sau, în caz contrar, înlocuirea
acestora, se impunea în mod imperios.
În cele din urmă, climatul favorabil evoluării mișcării de eliberare
naţională a românilor din stânga Prutului, ce s-a creat în urma
538 Сфатул Цэрий, nr. 30 din 9 februarie 1918, p. 1.
539 ANRM, F. 727, inv. 2, d. 108, f. 89.
540 ANRM, F. 2108, inv. 1, d. 5, f. 7.
BASARABIEI 149
Revoluţiei ruse din februarie 1917, evenimentele social-politice ce s-au
produs în Basarabia pe parcursul anului 1917 și începutul anului 1918,
intrarea trupelor române în Basarabia, stabilirea pe plan internaţional
a unor raporturi militaro-politice benefice provinciei românești dintre
Prut și Nistru au constituit un concurs de circumstanţe istorice care au
dat posibilitate forului legislativ al Basarabiei – Sfatul Ţării, în cadrul ședinţei
memorabile din 27 martie/9 aprilie 1918, să voteze cu majoritate
de voturi unirea Basarabiei cu România, îndeplinindu-se, astfel, năzuinţa
firească a românilor basarabeni de a reveni la vatra strămoșească.
Din acest moment, pentru întregul spaţiu dintre Prut și Nistru a început
o nouă etapă de dezvoltare a vieţii social-politice și culturale – cea a
administrării românești, realizată în limba ţării și oportună prosperării naţionale după 112 ani
de dominaţie a autocraţiei imperiale ruse.
Concluzii
Timp de 16 ani de la anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, în virtutea
regulamentelor din 1812 și 1818, limba română a avut statut de limbă
oficială, alături de limba rusă, vorbită de oficialităţile imperiale de ocupaţie
și impusă populaţiei băștinașe. Prin aceste acte normative referitoare
la administrarea provinciei încorporate în mod abuziv, guvernanţii
imperiali au acordat statut oficial limbii române pur formal, menţinând-
o ca pe un element al autonomiei limitate, admisă de ei până în
1828 în contextul politicii sale strategice faţă de periferiile naţionale ale
imperiului.
Iniţial, chiar din ziua de 2 octombrie 1812, când Scarlat Sturza a
început să exercite funcţia de guvernator civil al Basarabiei, numărul
funcţionarilor ruși, încadraţi în sistemul administrativ al provinciei
răpite, era neînsemnat: aceștia, fiind numiţi de către Sturza, activau
în cadrul organelor de poliţie (înfiinţate în orașele Hotin, Chișinău,
Bender, Akkerman, Ismail și Chilia), Cancelariei Guvernatorului Civil
al Basarabiei, Guvernului Regional al Basarabiei (instituit la 2 februarie
1813). Pe când personalul administraţiilor ţinutale (isprăvniciilor) era alcătuit
din băștinași, cu excepţia Isprăvniciei ţinutului Bender, unde unul
dintre cei doi isprăvnici era funcţionar rus.
Treptat, în special, pe timpul interimatului generalului I.M. Harting,
numărul funcţionarilor ruși a sporit atât în instituţiile regionale centra150
24
Dinu Poștarencu. DESTINUL ROMÂNILOR BASARABENI SUB DOMINAȚIA

ȚARISTĂ
le, cât și în isprăvnicii, ceea ce complica situaţia lingvistică la nivel administrativ,
situaţie care, drept consecinţă, influenţa negativ asupra bunului
mers al guvernării provinciei.
Necunoașterea de către funcţionarii moldoveni a limbii statului cotropitor
și, respectiv, a limbii române de către funcţionarii ruși, aduși în
provincie de către autorităţile imperiale, lipsa unui mecanism de funcţionare
a celor două limbi cu statut de limbi oficiale, ambiguităţile stipulaţiilor
cu privire la întrebuinţarea limbii române, prezente în regulament,
provoca disensiuni între funcţionarii băștinași și cei alogeni, ele
fiind aplanate, evident, în favoarea celor din urmă.
În sfârșit, dualitatea celor două limbi oficiale s-a încheiat la 29 februarie
1828, când împăratul rus a promulgat un nou regulament privind
administrarea regiunii, conform căruia doar limba rusă urma să
funcţioneze în cadrul structurilor administrative ale Basarabiei.
Din momentul intrării în vigoare al acestui act normativ, marginalizarea
limbii române a durat până la declanșarea evenimentelor social-
politice de importanţă capitală din anii 1917-1918, când, pas cu pas,
graţie mișcării de eliberare naţională a românilor basarabeni, limba română
a revenit în cadrul sistemului administrativ al Basarabiei.
În 1812 – masa dominantă a populaţiei de pe acest spaţiu o constituia elementul

românesc autohton. Doar populaţia urbană, neimportantă sub aspect numeric
în raport cu cea rurală, avea o compoziţie etnică eterogenă. După raptul Basarabiei, autocraţia
rusă a promovat o politică de colonizare a noului teritoriu acaparat, prin stimularea imigrării
de populaţii străine, circumstanţă care a cauzat modificarea configuraţiei etnice a
populaţiei de aici, conferind zonei un aspect multietnic și multiconfesional.
Drept consecinţă, populaţia rurală în ansamblu, constituită, până la 1812, aproape cu

desăvârșire din români, s-a transformat într-un mozaic etnic, iar cea urbană a devenit și mai
eterogenă, diminuându-se, astfel, ponderea elementului autohton.
În ciuda acestei politici de colonizare, caracterul românesc, în linii mari, a dăinuit, românii
reprezentând populaţia majoritară a provinciei, însă marginalizată din punct de vedere
politic și cultural.
Deși Imperiul Rus era un stat multinaţional, statisticile rusești au reflectat superficial aspectul
etnic al populaţiei. Ele conţin doar indici evaluaţi cu aproximaţie și rezultatele
recensământului general al populaţiei din 1897, care nu sunt obiective în privinţa structurii
etnice.
Cu toate acestea, în totalul populaţiei Basarabiei din epoca modernă, proporţia românilor a
fost net superioară în raport cu celelalte naţionalităţi care coabitau în provincie. Elementul
românesc a predominat în mediul rural. În mod covârșitor, el prevala în judeţele Chișinău,
Orhei, Iași și Soroca.
Pe când în mediul urban populaţia românească era întrecută, din punct de vedere numeric, de
alte etnii. Orașele basarabene se caracterizau printr-o compoziţie etnică complexă.
Informaţiile existente indică un nivel redus de urbanizare a populaţiei românești autohtone,
cel mai înalt avându-l armenii, polonezii și grecii, numărul cărora era mic, urmaţi de evrei,
25
ruși, ucraineni, bulgari, a căror pondere în totalul populaţiei era mai mare. (Poșterencu p. 415-
416).
Această latură a societății basarabene din perioada ţaristă a fost pusă în lumină doar în cadrul
recensământului general al populaţiei din 1897, când s-a constatat că știutorii de carte
reprezentau 15,6% din numărul total al populaţiei provinciei1, în timp ce proporţia respectivă
în întregul Imperiu Rus era de 21,1%, iar în guberniile europene ale Rusiei, luate în ansamblu,
era puţin mai ridicată – 22,9%. Din acest punct de vedere Basarabia se situa pe poziţia a 45-a
printre cele 50 de gubernii din partea europeană a Rusiei autocrate2. Recensământul a
arătat că procentul locuitorilor din satele basarabene care știau să citească și să scrie era și mai
mic – 12,5% (18,2% din numărul populaţiei rurale masculine și 6,5% din cel al populaţiei
feminine)3.
O situaţie relativ mai bună, precum era de așteptat, exista în mediul urban
al Basarabiei, numărul știutorilor de carte alcătuind, la 1897, 32,8% (42,8% din totalul
populaţiei urbane masculine și 22,3% din cel al populaţiei feminine)4, dar această valoare s-a
dovedit a fi inferioară celei înregistrate în tot imperiul (45,3%)...
Despre starea deplorablă a învățământului în Basarabia se vorbea la nivel oficial. Luând
cuvântul în cadrul adunării din 3 decembrie 1871 a Zemstvei din Basarabia,
guvernatorul Basarabiei a declarat în privinţa instruirii publice din provincie:
,,După datele de care dispunem, se constată că învăţământul se află la un grad de dezvoltare
extrem de inferior. Peste tot se resimte o mare lipsă de cadre didactice, iar școlile există mai
mult pe hârtie, decât în realitate. Sunt localităţi în care, conform situaţiilor, învaţă până la 60
de elevi, iar în urma controalelor se dezvăluie că acolo nici n-au auzit vreo dată despre
existenţa școlii”6.
În acest an, în toată Basarabia funcţionau doar două școli de învăţământ mediu7.
Deși procentul mediu al știutorilor de carte din orașe întrecea de două ori același indiciu
pentru Basarabia în ansamblu, acesta, totuși, era redus din cauza organizării slabe a
învăţământului public, procesul instructiv decurgând, în mod obligatoriu, doar în limba
rusă, ceea ce crea minorităţilor naţionale din imperiu dificultăţi în calea obţinerii
deprinderilor
de citire și scriere.
Sondajului demografic din 1897 a scos la iveală un nivel scăzut al știinţei de carte, mai cu
seamă, în rândul moldovenilor, situaţie lamentabilă pe care o demonstrează valorile
procentuale privind știinţa de carte a etniilor conlocuitoare din Basarabia... p. 417
Cei mai instruiţi dintre naţionalităţile Basarabiei erau germanii (63,5% din numărul lor total),
urmaţi de polonezi, evrei, ruși. O slabă știinţă de carte domina în mediul feminin al etniilor, cu
excepţia reprezentantelor sexului feminin al germanilor și polonezelor, ponderea
acestor știutoare de carte nefiind cu mult mai mică decât cea a sexului masculin al etniilor
respective. Printre cele zece naţionalităţi enumerate în tabel, românii instruiţi din Basarabia
ocupau penultimul loc, atât prin proporţia știutorilor de carte de sex masculin, cât și de sex
feminin. (p. 418).
în orașele basarabene, un nivel de cultură mai înalt îl aveau germanii, grecii, polonezii,
armenii, rușii, evreii, bulgarii, mai redus – ucrainenii, moldovenii, iar cel mai de jos –
ţiganii... p. 420
26
Așa cum rezultă din Tabelul 2, în orașele basarabene, un nivel de cultură mai înalt îl
aveau germanii, grecii, polonezii, armenii, rușii, evreii, bulgarii, mai redus – ucrainenii,
moldovenii, iar cel mai de jos – ţiganii.
Tabelul 3. Știinţa de carte a etniilor din mediul rural al Basarabiei
conform recensământului din 1897
Constatîm o situaţie aproape similară și în mediul rural al Basarabiei: cea mai mare proporţie
a știutorilor de carte o aveau grecii, apoi germanii, armenii, polonezii, evreii, rușii, bulgarii,
iar cele mai mici – ucrainenii, moldovenii, pe ultimul loc situându-se ţiganii.
Concomitent, mai reliefăm și faptul că ponderea știutorilor de carte printre românii din orașele
Basarabiei era aproape de trei ori mai mare decât cea a știutorilor de carte de etnie română din
mediul rural al provinciei.
Și mai trist este aspectul referitor la știinţa de carte pe care o aveau românii într-o altă limbă.
Bineînţeles, cu excepţia știinţei de carte în rusește, ei o mai puteau avea doar în limba
română. Din acest punct de vedere, indicii recensământului ne demonstrează că doar
0,2% (2 224
de persoane) din numărul total al românilor basarabeni erau știutorii de carte în
propria limbă. Aceștia din urmă constituiau o proporţie de 3,9% în raport cu numărul
total al românilor care posedau știinţă de carte (57 093 de oameni): 3,4 % din numărul
total al românilor știutori de carte din orașe și 3,9% din numărul total al românilor
știutori de carte din localităţile rurale. (p. 421)
Indicii recensământului cu privire la știutorii de carte în rusește sau într-o altă limbă
reliefează obiectivul pe care și l-au trasat organizatorii acestui sondaj demografic: de a
sublinia rolul instruirii în limba rusă.
Într-un manual școlar, tipărit în 1902, se accentua:

„În opera de rusificare a Basarabiei mult ajută predarea în școală în limba rusă și oficierea
serviciilor divine în biserici și mănăstiri în limba slavă bisericească, introdusă în locul celei
moldovenești în 1871”8.
Deci, rezultatele recensământului au accentuat o realitate tristă: nivelul știinţei de carte al

populaţiei românești basarabene din ambele medii de trai lăsa mult de dorit.
Cauza acestei situaţii deplorabile este explicată chiar de știinţa demografică rusă:
„În condiţiile unui nivel redus al învăţământului public în Rusia ţaristă, cel mai mult
rămâneau în urmă în ceea ce privește gradul de dezvoltare a instruirii publice
naţionalităţile neruse. Ţarismul suprima școala naţională pentru a ţine masele în
întuneric”9.
Prin urmare, în societatea autocrată rusă, în care nu se ţinea cont de interesele

naţionale ale etniilor încorporate cu forţa în imperiu, intelectualitatea naţională nu putea să
prospere (p. 422). În istoriografia sovietică moldovenească există viziuni diametral opuse
referitor la problema formării intelectualităţii românești basarabene.
A. Babii a încercat să demonstreze, fără a aduce argumente plauzibile, că pe parcursul
administrării ţariste a Basarabiei, în contextul imaginarului proces de formare a „naţiei
burgheze moldovenești”, s-a constituit „intelectualitatea moldovenească” ca o pătură socială
deosebită10.
În viziunea lui A. Babii, constituirea ei s-a produs ca urmare a efectuării studiilor de
către moldoveni în instituţiile de învăţământ mediu din Basarabia, pe care le enumeră, dar fără
27
să specifice că procesul de instruire în ele decurgea în limba rusă. Drept dovadă a prezentat o
listă cu numele de familie a 672 de moldoveni, care s-au înscris, în anii 1862 - 1917, la
instituţii de învăţământ superior din Rusia, fără a preciza dacă toţi au absolvit sau nu
facultăţile sau că au studiat în rusește.
Aceste 672 de persoane reprezentau 0,07% din numărul total al moldovenilor (920
919) înregistraţi la recensământul din 1897. De subliniat că în listă nu figurează persoanele
care și-au făcut studiile peste hotarele Rusiei, cu excepţia a trei persoane, care s-au transferat
ulterior la instituţii de învăţământ superior din Rusia, creându-se, astfel, impresia că
împrejurări propice pentru formarea „intelectualităţii moldovenești” existau doar în Imperiul
Rus.
Pe de altă parte, într-un studiu apărut mai târziu, A. Zavtur a susţinut că în
perioada dominaţiei ţariste, „pătura intelectualităţii era neînsemnată sub raport
numeric, iar intelectualitatea alcătuită din persoane de naţionalitate moldovenească
lipsea aproape cu desăvârșire”11. Dar și cea existentă vorbea aproape numai în limba
rusă. La 1884, un contemporan afirma:
„În ceea ce privește intelectualitatea Basarabiei sau această pătură culturală,
apoi ea se rusifică în toată Basarabia cu o rapiditate uluitoare. Chiar și în familiile de
naţionalitate moldovenească din tagma superioară rar se aude limba română, doar
atunci când se întreţine
o conversaţie cu servitoarea. Aceeași situaţie există și în rândul grecilor și al armenilor,
care la fel fac parte din această tagmă. Generaţia tânără vorbește și gândește în limba
rusă”12.
Și un alt contemporan a opinat în acest sens:

„Fără îndoială, intelectualitatea moldovenească locală reprezintă o parodie a
intelectualităţii. Slab instruită, fără dorinţă de a călători peste hotare, lacomă după
profit, vanitoasă și leneșă, ea s-a înstrăinat de masa populaţiei din care abia ieri a ieșit și
se rușinează de provenienţa sa”13.
Analfabetismul în masă persista și la începutul secolului al XX-lea. În anii 1910-1912,

oficialitatea superioară de la Chișinău a difuzat informaţia că la 1 000 de locuitori ai
Basarabiei revin 156 de persoane instruite (220 de reprezentanţi ai sexului masculin și 88 ai
sexului feminin), cota știutorilor de carte constituind 20% din totalul populaţiei provinciei cu
excepţia copiilor în vârstă de până la 9 ani14.
Astfel, Basarabia continua să ocupe în această privinţă locul cinci de la sfârșit printre
guberniile din partea europeană a Rusiei, întrecând guberniile Pskov (146 de persoane
instruite la 1 000 de locuitori), Penza (147), Podolia (155) și Astrahan (155)15.
N. Moghileanski scria referitor la dominarea analfabetismului:
„Nu vom vorbi despre cauzele unui asemenea nivel scăzut al știinţei de carte în
Basarabia. Totuși, este necesar să remarcăm că Zemstva Basarabiei consideră drept una
dintre cauze realizarea instruirii nu în limbile materne moldovenească sau ucraineană
(în Bucovina), ci într-o limbă străină – rusa. De asemenea, în cadrul adunărilor de
zemstvă s-a atras atenţia și asupra caracterului impropriu al manualelor, neadaptate
pentru populaţia moldovenească și, în genere, pentru Basarabia”16.
Așadar, la sfârșitul secolului al XIX-lea, după nivelul de instruire, românii basarabeni

din ambele medii de trai se plasau pe penultimul loc în raport cu etniile conlocuitoare.
Respectiv, și intelectualitatea românească din Basarabia era într-un număr

neînsemnat.
28
Restul populaţiei românești din Basarabia (93,8%) era analfabetă, ca urmare a unui
lung proces de deznaţionalizare, instrumentat de puterea imperială de la Sankt
Petersburg.
Luând cunoștinţă de aceste sumbre date statistice referitoare la românii basarabeni,
constatăm cu îndurerare că în perioada ţaristă, limba română nu a avut posibilitate să
evolueze în Basarabia, în timp ce știinţa de carte în mediul românesc era extrem de
slabă. (p. 423-424)

Actitudes e Ideologias de Hispanohablant

Transféré par

Informations du document

Copyright

Formats disponibles

Partager ce document

Partager ou intégrer le document

Options de partage

Avez-vous trouvé ce document utile ?

Ce contenu est-il inapproprié ?

Droits d'auteur :

Formats disponibles

Actitudes e Ideologias de Hispanohablant

Transféré par

Droits d'auteur :

Formats disponibles

1

448 А.Н. Крупенский, Краткий очерк о бессарабском дворянстве. 1812-1912,

Ca rezultat, în puterea legii ce a fost promulgată de împărat la 13 iunie 1836453,

în lege, întrebuinţarea „limbii moldovenești anume la scrierea cererilor, anunţurilor și a orice

455 Полное собрание законов Российской империи. Собрание второе, С.-

458 Ibidem, f. 108.

Și Adunarea Deputaţilor Nobilimii din Basarabia se folosea de serviciile unui traducător de

Ani lungi de ignorare a limbii române

460 ANRM, F. 6, inv. 8, d. 662, f. 385.

în română cu titlul Pravilile pentru chipul prescrierii norodului în oblastea Basarabiei.

463 Ibidem, p. 423.

468 P. Mihailovici, Tipărituri românești în Basarabia de la 1812 până la 1918,

473 Ibidem, p. 99.

„Ţircular prin Oblastia Bessarabiei și gradonacealstva Ismailului” cu privire la furturile de

475 Șt.Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chișinău,

populate nu de moldoveni”479. În modul acesta a fost respinsă propunerea nobililor

În general, pe parcursul dominaţiei ţariste, tipăriturile românești cu caracter oficial

479 ANRM, F. 6, inv. 8, d. 271, f. 6-7.

Cu toate că, la începutul secolului al XX-lea, procesul de rusificare progresase în

484 ANRM, F. 88, inv. 2, d. 128, f. 16.

În decembrie 1905, profitând de puţinele libertăţi democratice dobândite de societate

nu cunosc economia, nu posedă limba moldovenească și cu desăvârșire sunt străine pentru

487 Бессарабская жизнь, nr. 325 din 25 decembrie 1905, p. 3.

p. 130 Repunerea în drepturi a limbii române

491 În rusește: земский начальник.

„Noi, moldovenii, sântem chemaţi a ne înfăptui visurile noastre de viaţă slobodă,

493 La luptă în unire, în „Cuvânt moldovenesc”, nr. 27 din 2 aprilie 1917, p. 2.

Basarabia. Cereri de a întrebuinţa limba română în instituţiile administrative erau înaintate de

494 Cuvânt moldovenesc, nr. 28 din 9 aprilie 1917, p. 2.

499 Breslaș – slujbaș.

503 V. Popovschi, Declanșarea luptei pentru limba maternă și alfabetul latin în

Soldaţilor Moldoveni din Odesa a adoptat o hotărâre, în care au enumerat revendicările

507 Cuvânt moldovenesc, nr. 54 din 9 iulie 1917, p. 3.

alizează opera de renaștere a școlii naţionale moldovenești, a culturii

509 ANRM, F. 2108, inv. 1, d. 5, f. 4-4v.

nesemnat, scris cu scopul de a servi drept imbold pentru locuitorii alogloţi

și un milion de secţii. Poporul evreiesc este știutor de carte în

de moldoveni, care, trecuţi prin școala rusă, posedau insuficient

au fost expuse mesaje de salut, inclusiv în limba română, rostite de

al minoritarilor și-a exprimat dezideratul ca „limbile moldovenească

punctul său de vedere, nu era cazul să fie pusă în discuţie chestiunea

legislativă să fie constituită din 14 deputaţi moldoveni și șapte din

și rugămintea D-voastră referitoare la programa după care cursiștii

Dinu Poștarencu. DESTINUL ROMÂNILOR BASARABENI SUB DOMINAȚIA

În 1812 – masa dominantă a populaţiei de pe acest spaţiu o constituia elementul

Drept consecinţă, populaţia rurală în ansamblu, constituită, până la 1812, aproape cu

Într-un manual școlar, tipărit în 1902, se accentua:

Deci, rezultatele recensământului au accentuat o realitate tristă: nivelul știinţei de carte al

Prin urmare, în societatea autocrată rusă, în care nu se ţinea cont de interesele

Și un alt contemporan a opinat în acest sens:

Analfabetismul în masă persista și la începutul secolului al XX-lea. În anii 1910-1912,

Așadar, la sfârșitul secolului al XIX-lea, după nivelul de instruire, românii basarabeni

Respectiv, și intelectualitatea românească din Basarabia era într-un număr

Vous aimerez peut-être aussi