Valeriu Gherghel

Cămara lui Valéry

Romanul poliţist solicită, în principiu, resursele de inteligenţă ale cititorului. Se

presupune că autorul îi oferă tot ceea ce e necesar pentru a desluşi investigaţia
detectivului şi a ajunge la o concluzie proprie: x e făptaşul. Şi, în unele cazuri măcar,
cititorul ar trebui să ghicească mai repede decît detectivul cine este făptaşul. Dar nu se
întîmplă niciodată aşa. Dacă nu greşesc, acelaşi perfid autor face tot posibilul pentru a
tulbura mersul cercetării, reconstituirea crimei (sau a şirului de crime, dacă avem de a
face cu un serialkiller). Pentru acest cuvînt, cititorul e copleşit de amănunte irelevante, de
mărturii închipuite, de adevăruri parţiale şi ajunge, adesea, la un rezultat greşit. Abia
ultima pagină, ultimul rînd îl iluminează. Aşadar, dacă nu ar exista vigilenţa,
ingeniozitatea şi logica rece ale unui Hercule Poirot, ale părintelui Brown, ale lui
Sherlock Holmes, odiosul criminal ar rămîne pentru totdeauna nepedepsit şi s-ar bucura
de roadele abjecte ale nelegiuirii lui. Rostul detectivului e, în primul rînd, acela de a
restabili curăţenia morală a universului şi de a-l face acceptabil şi locuibil.
Se presupune, de asemenea, că filosoful e, prin însăşi esenţa lui, o fiinţă extrem de
gravă, de serioasă. Filosoful - pretind comentatorii - se ocupă de esenţe, de universalii, de
Idei şi mult mai puţin de lumea sensibilă, a fărădelegii şi păcatului. Filosoful nu are ochi
şi urechi pentru realitate, ci doar pentru ceea ce depăşeşte realitatea şi se înscrie în lumea
inteligibilă. În alte cuvinte, filosoful e un închipuit cu capul în nori, precum Thales din
Milet. Povestea spune că numitul Thales s-a prăbuşit într-o groapă adîncă, fiindcă
obişnuia să privească doar aştrii din văzduh. Puţin a lipsit să nu-şi curme viaţa. Şi
totuşi…
Au existat filosofi importanţi, care nu au dispreţuit câtuşi de puţin genul poliţist şi nu
au considerat sub demnitatea lor să citească minunatele romane ale lui Sir Arthur Conan
Doyle (părintele lui Sherlock Holmes), ale doamnei Agatha Christie (creatoarea
lăudărosului şi infailibilului detectiv Hercule Poirot), ale scînteietorului Gilbert Kelth
Chesterton (inventatorul părintelui Brown) ori fanteziile guralivului San-Antonio
(creatorul lui San-Antonio!).
Voi cita, în grabă, doar cîteva nume dintr-o mie: Jean-Paul Sartre, Nae Ionescu, Mircea
Vulcănescu, Paul Valéry, N. Steinhardt, Umberto Eco.
Aş începe cu Jean-Paul Sartre, autorul imensului tratat despreFiinţă şi neant. Simone
de Beauvoir susţine (şi nu avem temei să nu o credem) că pe vremea când facea naveta
nu mai ştiu unde (la sfîrşitul anilor ’20 şi începutul anilor ‘30, Sartre îşi trecea timpul, în
compartimentul unui tren plicticos, citind cu voluptate romane poliţiste.
Al doilea exemplu se referă la un ilustru profesor de metafizică şi logică, foarte
afecţionat de pătimaşii epocii interbelice. Mă refer, desigur, la versatilul Nae Ionescu. La
moartea “diabolicului” profesor de metafizică (cel puţin aceasta a fost impresia lui Mihail
Sebastian, dar şi a altora, a patriarhului Miron Cristea, de pildă), pe masa lui de lucru a
defunctului, Mircea Vulcănescu a recunoscut cu pioasă tulburare, printre teancuri de ziare
şi fotografii cu Maruca Cantacuzino, “cîteva fascicule dintr-un roman poliţist”.
L-aş menţiona, în fine, pe eseistul şi poetul Paul Valéry. Scriitorul care l-a inventat pe
Monsieur Teste, avea obiceiul să lipsească perioade considerabile de acasă, spre
disperarea soţiei şi îngrijorarea admiratorilor. Abia la moartea lui Valéry, s-a descoperit
adevărul. Un adevăr mult mai simplu decît părea. Paul Valéry închiriase fără ştirea celor
din jur un soi de cămară ferită de văzul curioşilor. Raţiunea acestei cheltuieli
(extrabugetare) era, pur şi simplu, acela de a citi în linişte, nederanjat de intruşi şi
nepoftiţi, sutele de cărţi poliţiste, care căptuşeau pînă la tavan pereţii cămării. Nici vorbă
de întîlniri ilicite ori de nopţi bahice
Morala acestui articol este, desigur, următoarea: nu neglijaţi din filosofică trufie astfel
de cărţi folositoare de suflet! Măcar în pauza dintre două raţionamente întortocheate!