Vous êtes sur la page 1sur 3

Publicitate (/pagina/publicitate) Redacţia (/pagina/redactia) Contact (/pagina/contact)

„Sînt vechi, domnule!" (I.L. Caragiale)

(/)
(https://www.facebook.com/dilemaveche/?fref=ts) (https://plus.google.com/112188163978441757178/about)
 
(https://www.instagram.com/dilemaveche) (https://www.youtube.com/user/Dilemaveche)
 

nici aşa, nici altminteri (/tag/nici-asa-nici-altminteri)

Cercetare academică, jurnalism, corectitudine politică


Andrei PLEŞU (/autor/andrei-plesu)
Distribuie cu:
(https://www.facebook.com/sharer.php?u=http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cercetare-academica-jurnalism-
corectitudine-politica) 
(https://twitter.com/home?status=http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cercetare-academica-jurnalism-corectitudine-politica)

(https://plus.google.com/share?url=http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cercetare-academica-jurnalism-corectitudine-
politica) 
(https://www.linkedin.com/shareArticle?mini=true&url=http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cercetare-academica-jurnalism-
corectitudine-politica) 
Like 461 people like this. Sign Up to see what your friends like. Aparut in Dilema veche, nr. 791, 18-24 aprilie 2019

În ecare an, la Colegiul „Noua Europă“, un institut de studii avansate în inţat la Bucureşti cu 25 de ani în urmă, are loc selecţia candidaţilor
(români şi străini) pentru bursele anului următor. Un juriu internaţional invită la interviu cca 50-60 de „aspiranţi“, care îşi prezintă proiectul de
cercetare, după care se supun unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri. Am fost eu însumi, cu ani în urmă, bene ciarul unor astfel de burse la
Berlin, mai tîrziu la Viena, după care s-a întîmplat să fac parte din felurite echipe de „selecţioneri“ pentru candidaţi ai altor institute de acelaşi
pro l. Am, deci, oarecare experienţă.
Ideea fondatoare a institutului de la Bucureşti (vorbim de începutul anilor ’90) a fost alinierea cercetării ştiinţi ce româneşti la standardele,
atmosfera, deschiderea intelectuală ale lumii academice europene. Mai întîi, a) bursierii puteau să-şi aleagă, în sfîrşit, temele de investigaţie
după bunul lor plac, în funcţie de strictul lor impuls profesional (şi nu cum fuseseră învăţaţi, decenii de-a rîndul, să primească „la pachet“, de la
„centru“, subiectul căruia trebuiau să i se dedice), iar apoi, b) „cultura“, în sens larg, fără „prelucrări“ ideologice, triumfaliste, populiste (sub
ochiul sever al cenzurii „de partid şi de stat“) trebuia să-şi regăsească statutul originar, libertatea, interogativitatea autentică.

Cu trecerea anilor, am constatat însă, din nefericire, că un alt tip de cenzură, mai subtilă şi, întrucîtva, mai per dă (pentru că avea manierele
„libertăţii“), tindea să devină regula competiţiilor pentru obţinerea unui stagiu de cercetare în institutele de studii avansate. Simptomul „de
demaraj“ al „înnoirii“ a fost decizia nanţatorilor de a stopa subvenţionarea infrastructurii instituţionale, mărginindu-se la subvenţionarea
proiectelor de studiu, cu deosebire a proiectelor „de actualitate“, relevante geopolitic, „trendy“ (minorităţi, gender etc.), „corecte“, adică validate
de ultimile cuceriri propagandistice, de ultimele „mode“ planetare. Pe scurt, s-a decis nanţarea supei, dar nu a aragazului… Iar supa e
recomandabil să e conformă cu imperativele ideologice de ultimă oră. Consecinţele acestei „rezonabile“ manevre nanciare nu au întîrziat să
apară. Candidaţii la diferitele burse de cercetare au înţeles destul de repede că, pentru a avea succes, trebuie să se „orienteze“ în funcţie de
context. Cu alte cuvinte, că alegerea temei trebuie să includă considerente de ordin „strategic“. Asta înseamnă că se creează premisele unei
suspendări a „ideii fondatoare“ de care vorbeam la început: domeniul de investigaţie nu mai vine, imperativ, „de la centru“, dar vine de la
ambianţa „cochetă“ a momentului. Prin urmare, nu ne mai alegem liber întrebările, ci le preluăm, abil, din noua – rentabilă – morală
universitară, bine hrănită de presa momentului, de revoluţionara „corectitudine politică“, de „problemele“ zilei. În felul acesta, „savantul“
tradiţional se transformă, pe nesimţite, într-un fel de gazetar cu ştaif, într-un „analist“ ceva mai bine mobilat, poate, decît articlierul cotidienelor,
dar ancorat del şi pedagogic în „meandrele concretului“. Cultura de tip „clasic“, mai ales cea umanistă, capătă un aer vetust, divagatoriu, dacă
nu direct „evazionist“. Nu-i nimic! Reajustăm ambalajul! Dacă vrem să edităm un manuscris, proaspăt descoperit, din antichitatea creştină, nu
prea avem şanse să primim sprijin nanciar. Dar şansele întreprinderii noastre cresc exponenţial dacă adăugăm textului un studiu introductiv
intitulat „Probleme de gender în arhiva unei mînăstiri siriene de secol V“. Succesul e la îndemînă cu proiecte pe tema refugiaţilor (de
pretutindeni, dar mai ales din ţările arabe), pe tema minorităţilor (romi, turci, armeni, albanezi, latino, afro- ş.a.m.d.), pe tema „Balcanilor de
Vest“, a relaţiilor ruso-ucraineano-bucovinene, a Holocaustului, a societăţii civile, a manelelor etc. Proiecte despre Spinoza sau Platon? A se
slăbi! Proiecte despre Psalmi sau despre relaţia dintre eschatologie şi teologia politică (şi, în genere, cercetări pe subiecte religioase) nu prea sînt
eligibile, cu excepţia cazurilor cînd sînt împachetate convenabil. Atenţie, nu vreau să spun că subiectele oblojite de juriile „branşate“ nu merită
studiate, că tensiunile politice ale lumii contemporane nu au ce căuta pe agenda interogaţiei academice, că drama emigranţilor, memoria
Holocaustului, psihanaliza feminismului, tribulaţiile Uniunii Europene sînt teme „epuizate“! Atrag doar atenţia că există pericolul unei ierarhizări
simpli catoare şi riscante a interogaţiei legitime, că un proiect prost despre un subiect corect politic nu trebuie să aibă întîietate asupra unui
proiect bun de cultură generală, că a opta sistematic şi orbeşte pentru „local“, în dauna universalităţii, a practica gata făcutul hermeneutic în
jurul unei tematici la modă sînt evoluţii nocive care, pe termen lung, tind să transforme „ştiinţa“ în ceva de genul „breaking news“ şi bibliotecile
în arhive gazetăreşti. În plus, a aborda un subiect grav dintr-o perspectivă „lucrativă“ e a-l compromite, a-l minimaliza, a mima ipocrit un interes
ştiinţi c şi uman pe care, în realitate, nu îl ai…

Admit că s-ar putea să greşesc. Că sînt pe cale să devin „expirat“, că „lumea mea“ e pe cale de extincţie. Nu e cine ştie ce. S-a mai întîmplat. Se
întîmplă tot timpul. Partea agreabilă e că, în asemenea situaţii, pînă şi extincţia devine o experienţă instructivă. Ba chiar vag voluptuoasă.

P.S. Normal este ca, atunci cînd simţi că nu mai aparţii timpului tău, să faci un pas înapoi. Pro t, aşadar, de ocazie, pentru a renunţa – cel puţin
deocamdată – la orice prestaţie publică (articole, interviuri, conferinţe, colocvii etc.). Păstrez doar rubrica de la Dilema veche, din loialitate faţă de
un proiect la care am pus umărul. Decizia mea e un minim semn de consecvenţă, pentru care apelez la înţelegerea cititorilor mei, cîţi vor mai
ind…

Distribuie cu:
(https://www.facebook.com/sharer.php?u=http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cercetare-academica-jurnalism-
corectitudine-politica) 
(https://twitter.com/home?status=http://dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/articol/cercetare-academica-jurnalism-corectitudine-politica)