1.

1 Abordarea imaginii de sine in stiinta contemporana

Omul percepe si-si formeaza un model informational- cognitiv nu numai
despre obiectele si fenomenele lumii extreme; el se percepe si pe sine insusi, se
autoanalizeaza si se autointerpreteaza in primul rind ca realitate fizica, ca
infatisare exterioara, formandusi o imagine mai mult sau mai putin obiectiva si
completa despre eul fizic, asociata cu judecati de valoare corespunzatoare
( frumos- urit, agreabil- dezagreabil, etc), iar in al doilea rind se percepe, se
autoanalizeaza si se autointerpreteaza ca realitate psihosociala, sub aspectul
posibilitatilor, capacitatilor, aptitudinilor si trasaturilor caracteriale, formindu-si
de asemenea o imagine mai mult sau mai putin fidela si obiectiva despre eul sau
fizic, spiritual, despre statusul social, asociata si aceasta cu judecati de valoare
(capabil-incapabil, tolerant-intolerant, etc). Astfel imaginea de sine ne apare ca
un complex construct mental, care se elaboreaza treptat in cursul evolutiei
ontogenetice a individului.
Formarea imaginii de sine nu este nici un proces exterior, care se
desfasoara cumva pe linga dinamica evolutiva a organizarii interne a
personalitatii, nici un lux complicativ inutil; dimpotriva ea se intrepatrunde
organic si constituie o directie esentiala a devenirii personalitatii insasi si, sub
aspectul pragmatic- instrumental, reprezinta o cerinta legica necesara a unei
relationari si cu echilibrari adecvate cu lumea externa. In virtutea simplului fapt
ca omul este o fiinta intrinsec activa, imaginii de sine se include inca de la
inceput ca factor mediator principal intre starile interne de necessitate
(motivatie) si situatiile si solicitarile externe. In planul cunoasterii formarii
imaginii de sine devine posibila datorita capacitatii de autoscendare pe care-l
poseda constiinta umana, aceea de a face propriul sau suport si mecanism
obiectiv al investigatiei si analizei.
Prin intermediul acestei capacitati, individul este in acelasi timp subiect si
obiect. Omul ajunge la o anumita imagine de sine nu numai pe cale de
autopercepere si autocontemplarii isolate, ci si prin relationarea interpersonala,
prin compararea succesiva cu imaginile pe care el si le formeaza despre altii si
cu imaginile pe care altii si le formeaza despre el. Tocmai prin intermediul
opiniilor si aprecierii celorlalti, el incepe sa se raporteze la sine cit de cit
obiectiv si sa intreprinda o actiune sistematica de autocunoastere. Indiferent ca
ne convin sau nu ca le acceptam sau nu imaginile celorlalti despre noi intra
neconditionat chiar si prin intermediul inconstientului in componenta a imaginii
despre sine. Din punct de vedere directional sau vectorial imaginea despre sine
reprezinta trei fatente interconectate: fateta “asa cum se percepe si se apreciaza
subiectul la momentul dat” , fateta “asa cum ar dori subiectul sa fie si sa apara”
si fateta “asa cum este subiectul este perceput si apreciat de altii”. Pe plan mai
general, functia imaginii despre sine in unitatea celor trei fatete mentionate,
rezida in mentinerea si obtinerii identitatii, careia ii revine un rol essential in
delimitarea solicitarilor interne de cele externe. Si oricit de ample si intense vor
fi schimburile si transferurile reciproce de experienta intre indivizii unui grup.
Granitile identitatii lor individuale nu se anuleaza, ci dimpotriva se accentueaza.
A avea o identitate inseamna in mod practic, inseamna a fi cineva, a ocupa o
anumita pozitie in contextul social, a juca un anumit rol, de a dispune de un
statut. Formele de viata sociala ale omului sunt foarte diferite: familia, cercul
rudelor si prietenilor, grupul social- profesional de la locul de munca, grupul
celor care exercita aceeasi profesie, organizatia profesionala sau politica, clasa
sociala, natiune, etc. Se poate vorbi de existenta a doua categorii mari de semne
de identitate: transmise (innascute si dobindite). Semne de identitate transmise
sunt cele pe care individul le primeste prin insusi faptul ca s-a nascut: numele,
data si locul nasterii, trasaturile bioconstitutionale si fiziologice, structura
temperamentale.
Inca de la nastere, copilul este investit cu identitatea de familie, care,
ulterior, se dezvolta in imaginea despre sine, prin care se preia la nivel
individual intreaga incarcatura de statut social (ridicat sau scazut) al spiţei.
 Data si locul nasterii particularizeaza, de asemenea, individul, oferind
elemente ce servesc la identificarea lui, respectiv, la amplasarea intr-un anumit
loc al contextului social. Data indica, evident, virsta, ceea ce explica de la
inceput o serie de particularitati de conduita. Locul nasterii evoca
particularitatile de mentalitate, de conduita ale populatiei din originea
respectiva. (Acestea capata semnificatie deosebita in constituirea imaginii
despre sine a individului in cazul in care populatia este stabila in locul respectiv
si individul isi petrece in cadrul ei copilaria, adolescenta si tineretea –
principalele perioade in care se plamadeste si se consolideaza structura
personalitatii). Semnele enumerate mai sus functioneaza permanent, ele nefiind
conditionate de prezenta fizica a individului. Exista insa altele – particularitatile
bioconstitutionale de rasa, talie, conformatie, culoarea parului, ochilor, asa
numitele semne particulare, etc. – care actioneaza numai prin prezenta
prestatorului lor, individul. Ele se fixeaza de asemenea in imaginea de sine si
influenteaza modul de relationare si comportare a individului in diferite situatii
si contexte.
Momentul cel mai important sub aspectul dobindirii unei identitati autentice
si al verificarii obiective a imaginii de sine il reprezinta debutul integrarii active
in viata sociala prin profesie. Dinamica ulterioara a comportamentului va
depinde, pe de o parte, de performantele efective obtinute la locul de munca si
de aprecierea lor sociala, iar pe de alta parte, de “fateta proiectiva” a imaginii
despre sine (“cum ar dori sa fie”). Dupa acest din urma aspect, oamenii pot fi
impartiti in doua categorii: cei care, atingind un anumit plafon, cauta sa se
mentina la acel nivel, multumindu-se cu ce au realizat sau realizeaza, si cei la
care ramine activa permanent sau o lunga perioada de timp tendinta
autodepasirii, mutind de fiecare data mai sus stacheta aspiratiei si expectatiei.
Forma superioara de manifestare a identitatii dobindite este, fara indoiala,
creatia sustinuta de metamotivatie. O imagine despre sine in care domina
metamotivatia creaza cele mai bune conditii pentru concordanta dintre
solicitarile interne si cele externe si, totodata, baza cea mai larga de insertie si
integrare sociala a individului.