Vous êtes sur la page 1sur 28

Capitolul XXV

ASIGURAREA 2
Secțiunea 1
Dispoziții comune
Articolul 1822. Contractul de asigurare
(1) Prin contract de asigurare, o parte (contractantul asigurării) se obligă să plătească celeilalte
părți (asigurător) prima de asigurare, iar asigurătorul se obligă să plătească asiguratului,
beneficiarului asigurării sau, după caz, terțului păgubit o prestație bănească (indemnizație ori
despăgubire de asigurare) la producerea cazului asigurat în interiorul perioadei de asigurare.
(2) Orice clauză care derogă de la dispozițiile prezentului capitol în detrimentul
contractantului, asiguratului sau beneficiarului consumator este lovită de nulitate absolută.
Articolul 1823. Clasele și tipurile de asigurări
Clasele și tipurile de asigurări se stabilesc prin lege specială.
Articolul 1824. Asigurarea de sume fixe
(1) Asigurarea de sume fixe include asigurarea de viață și alte asigurări.
(2) În cazul asigurării de sume fixe, asigurătorul este obligat să plătească o sumă de bani fixă
la survenirea cazului asigurat. Suma care se plătește de asigurător în temeiul acestei asigurări se
numește indemnizație de asigurare.
(3) În asigurarea de sume fixe, beneficiar este persoana în folosul căreia se plătește
indemnizația de asigurare.
(4) În cazul asigurărilor multiple, beneficiarul are dreptul la indemnizația de asigurare în
cuantum deplin în temeiul fiecărui contract încheiat.
Articolul 1825. Pluralitatea de subiecți
Contractul de asigurare poate stipula unul sau mai mulți asigurați, beneficiari sau persoane
asigurate.
Articolul 1826. Coasigurarea
(1) Coasigurarea este operațiunea prin care doi sau mai mulți asigurători acoperă același risc,
fiecare asumîndu-și o cotă-parte din acesta.
(2) Fiecare coasigurător răspunde față de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a
angajat prin contract.
Articolul 1827. Reasigurarea
(1) Prin încheierea contractului de reasigurare:
a) reasigurătorul primește prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit
obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul o plătește la
producerea cazului care a constituit obiectul reasigurării;
b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora
reasigurătorul contribuie, potrivit obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe
care reasiguratul o plătește la producerea cazului asigurat prin contractul de asigurare.
(2) Contractul de reasigurare produce efecte doar între asigurător și reasigurător.
Articolul 1828. Nediscriminarea
(1) Utilizarea genului (inclusiv a stării de sarcină sau maternitate) ca factor în calcularea
primelor și prestațiilor nu trebuie să ducă la crearea unor diferențe în materie de prime percepute
și prestații executate, cu excepțiile prevăzute de actele normative din domeniul asigurărilor.
(2) Rasa, culoarea, naționalitatea, originea etnică, limba, religia sau convingerile, opinia sau
apartenența politică nu pot constitui factori care duc la diferențe în primele percepute de la
persoanele fizice și prestațiile datorate lor.
(3) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiții care încalcă cerințele prevăzute la alin. (1)
sau (2), aceste condiții se vor înlocui de drept cu condiții nediscriminatorii. Orice clauză contrară
este nulă.
(4) Dacă contractul de asigurare cuprinde condiții care încalcă cerințele prevăzute la alin. (1)
sau (2), contractantul are dreptul la rezoluțiunea asigurării. Notificarea de rezoluțiune trebuie să
fie comunicată asigurătorului în cel mult 2 luni după ce contractantul a cunoscut încălcarea.
Articolul 1829. Riscul asigurat și cazul asigurat
(1) Riscul asigurat este unul sau mai multe evenimente sau fenomene viitoare, posibile, dar
incerte, prevăzute de contractul de asigurare, la care sînt expuse viața, sănătatea sau patrimoniul
unei persoane.
(2) Este interzisă asigurarea:
a) intereselor ilicite;
b) prejudiciului suferit prin participarea la loterii, jocuri și pariuri;
c) eventualelor cheltuieli la care poate fi supusă persoana în scopul eliberării ostaticilor.
(3) Cazul asigurat constă în producerea riscului asigurat care naște obligația asigurătorului să
plătească indemnizația ori despăgubirea de asigurare.
Articolul 1830. Încheierea contractului de asigurare
(1) Pentru încheierea contractului de asigurare, contractantul asigurării prezintă asigurătorului
o cerere sau un chestionar (cererea contractantului) în formă scrisă, în care indică interesul său în
asigurare sau declară verbal că dorește să încheie contract de asigurare. Declarația verbală nu
scutește de necesitatea depunerii cererii scrise de asigurare.
(2) Contractul de asigurare se încheie în scris.
(3) Contractul de asigurare este format din cererea contractantului, polița de asigurare emisă
de asigurător și condițiile generale de asigurare aplicabile, precum și din alte condiții
contractuale incluse în contract conform legii.
(4) Dispozițiile alin. (3) nu afectează dreptul părților de a întocmi un înscris unic care va
cuprinde întregul contract de asigurare.
(5) Contractul de asigurare nu se poate dovedi cu martori, chiar dacă există un început de
dovadă scrisă.
(6) Dacă documentele de asigurare au dispărut din cauza unui eveniment în afara controlului
părților și nu există posibilitatea obținerii unui duplicat, existența și conținutul lor pot fi dovedite
prin orice mijloc de probă.
(7) Încheierea contractului de asigurare se constată prin polița de asigurare sau certificatul de
asigurare emis și semnat de asigurător ori prin nota de acoperire emisă și semnată de brokerul de
asigurare.
Articolul 1831. Polița de asigurare
(1) Asigurătorul este obligat să remită contractantului un exemplar, semnat de el, al poliței de
asigurare.
(2) În polița de asigurare se va indica:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părților contractante;
b) după caz, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul asiguratului și/sau beneficiarului;
c) după caz, denumirea și sediul agentului de asigurare;
d) obiectul asigurării;
e) riscurile ce se asigură;
f) termenul contractului de asigurare (durata asigurării) și perioada de asigurare;
g) suma asigurată și, dacă s-a convenit, partea din prejudiciu pe care asigurătorul nu o
despăgubește (franșiza);
h) prima de asigurare, locul și termenele de plată;
i) alte date, conform legii sau acordului dintre părți.
(3) În cazul prevăzut la art. 1830 alin. (3), plata către asigurător a primei de asigurare sau a
unei tranșe din aceasta se consideră acceptare de către contractant a contractului de asigurare.
Articolul 1832. Obligația de remitere a înscrisurilor
(1) Asigurătorul este ținut să remită, împreună cu polița de asigurare, copiile de pe cererea
contractantului.
(2) Dacă clauzele poliței de asigurare diferă de cele din cererea contractantului sau din oricare
acord anterior între părți, în cazul în care asigurătorul a informat contractantul printr-un text cu
caractere îngroșate despre dreptul de a obiecta la diferențele menționate în poliță, se va considera
că contractantul a consimțit la diferențele menționate expres în poliță dacă nu obiectează în
termen de o lună de la recepționarea poliței.
(3) Asigurătorului îi revine sarcina de a proba că contractantul a recepționat documentele care
trebuie remise de către asigurător.
Articolul 1833. Stabilirea drepturilor și obligațiilor în cazul asigurării mutuale
(1) Persoanele pot să-și asigure bunurile pe principii mutuale, prin asociere, în baza liberului
consimțămînt, în societăți de asigurări mutuale.
(2) Certificatul de participare la o societate de asigurări mutuale poate stabili drepturile și
obligațiile membrilor prin referință la actul de constituire al societății.
(3) Fiecare membru are dreptul să obțină o copie de pe actul de constituire al societății.
Articolul 1834. Opozabilitatea excepțiilor
Dacă o poliță de asigurare este emisă nominativă, la purtător ori la ordin, asigurătorul poate
opune posesorului poliței toate excepțiile opozabile asiguratului inițial. Excepțiile nu pot fi opuse
dacă noul posesor al poliței îl informează în scris pe asigurător despre cesiunea drepturilor care
rezultă din asigurare, iar asigurătorul nu-i comunică de îndată excepțiile existente.
Articolul 1835. Perioada de asigurare și durata asigurării
(1) Asigurarea începe cu prima oră a primei zile și încetează la ora 24 a ultimei zile din
perioada de asigurare convenită, dacă legea sau contractul nu prevede altfel.
(2) Clauza care prevede că perioada de asigurare începe la o dată anterioară încheierii
contractului (asigurare retroactivă) este valabilă doar dacă părțile nu cunoșteau, la momentul
încheierii contractului, despre producerea cazului asigurat. Dacă contractantul cunoștea, la
acel moment, despre producerea cazului asigurat, asigurătorul nu este obligat să despăgubească
acel caz.
(3) În cazul în care contractul de asigurare se încheie pentru o durată de peste 5 ani, fiecare
parte are dreptul la rezoluțiunea asigurării la finele celui de-al cincilea an sau al fiecăruia dintre
anii următori, respectînd un termen de preaviz de 3 luni.
(4) În cazul contractelor încheiate pe o durată nelimitată, fiecare parte are dreptul la
rezoluțiunea asigurării, respectînd un termen de preaviz de cel puțin o lună și de cel mult 3 luni.
(5) Acordul prin care contractul de asigurare se consideră prelungit în mod tacit pe o durată
mai mare de un an se consideră nul.
(6) Perioada de asigurare este intervalul de timp în care asigurătorul poartă răspundere și
pentru care se stabilește prima de asigurare.
Articolul 1836. Majorarea primei de asigurare
Dacă asigurătorul, în baza unei clauze contractuale privind actualizarea primei de asigurare,
mărește cuantumul acesteia, contractantul are dreptul la rezoluțiunea asigurării, cu respectarea
termenului de preaviz de o lună. Majorările care nu depășesc 10% din prima de asigurare nu
îndreptățesc la rezoluțiunea asigurării dacă contractantul este un profesionist.
Articolul 1837. Obligația de informare
(1) La încheierea contractului, solicitantul asigurării trebuie să informeze asigurătorul despre
împrejurările pe care le cunoaște sau ar trebui să le cunoască și care fac obiectul întrebărilor clare
și precise puse lui de către asigurător.
(2) Împrejurările prevăzute la alin. (1) includ și pe cele pe care persoana care urmează a fi
asigurată le cunoaște sau ar trebui să le cunoască.
Articolul 1838. Încălcarea obligației de informare
(1) În cazul în care contractantul a încălcat obligația prevăzută la art. 1837, asigurătorul are
dreptul, în condițiile prezentului articol, să propună modificarea rezonabilă a condițiilor
contractului sau să declare rezoluțiunea asigurării. În acest scop, asigurătorul va notifica în scris
intenția sa, însoțită de informația privind consecințele juridice ale deciziei sale, în termen de o
lună după ce a cunoscut sau apar indicii încălcării obligației prevăzute la art. 1837.
(2) Dacă asigurătorul propune o modificare rezonabilă, contractul va continua pe baza
modificării propuse dacă contractantul nu respinge propunerea în termen de o lună de la
recepționarea notificării prevăzute la alin. (1). În caz de respingere, asigurătorul are dreptul la
rezoluțiunea asigurării în termen de o lună de la recepționarea notificării scrise de respingere din
partea contractantului.
(3) Asigurătorul nu are dreptul la rezoluțiunea asigurării dacă contractantul a încălcat obligația
prevăzută la art. 1837 fără vinovăție, cu excepția cazului în care asigurătorul demonstrează că el
nu ar fi încheiat contractul de asigurare dacă cunoștea acea informație.
(4) Rezoluțiunea asigurării produce efecte după expirarea unui termen de o lună de la
recepționarea de către contractant a notificării prevăzute la alin. (1). Modificarea produce efecte
conform acordului părților.
(5) Dacă un caz asigurat este cauzat de către un element al riscului care cădea sub incidența
obligației prevăzute la art. 1837, dar nu a fost dezvăluit, și cazul asigurat survine înainte ca
rezoluțiunea sau modificarea să producă efecte, asigurătorul nu poartă obligația de a indemniza
sau a despăgubi pe baza cazului respectiv dacă demonstrează că nu ar fi încheiat contractul de
asigurare dacă cunoștea acea informație. Cu toate acestea, dacă asigurătorul ar fi încheiat
contractul cu o primă mai mare sau în condiții diferite, indemnizația sau despăgubirea se va plăti
proporțional sau conform acelor condiții diferite.
Articolul 1839. Excluderea răspunderii pentru încălcarea obligației de informare
Consecințele prevăzute la art. 1838 nu se aplică în privința:
a) unei întrebări care a rămas fără răspuns sau a unei informații furnizate care în mod evident
era incompletă sau incorectă;
b) informației care ar fi trebuit să fie dezvăluită sau informației furnizate incorect, care nu era
esențială pentru decizia unui asigurător rezonabil să încheie contractul în general sau să îl încheie
în aceste condiții;
c) informației în privința căreia asigurătorul l-a lăsat pe contractant să creadă că nu trebuie
furnizată;
d) informației pe care asigurătorul a cunoscut-o sau trebuia să o cunoască.
Articolul 1840. Dolul
(1) Dispozițiile art. 1838 și 1839 nu împiedică asigurătorul să ceară nulitatea contractului de
asigurare pentru dol. În acest caz, termenul de prescripție este de 3 luni din data în care
asigurătorul a cunoscut dolul.
(2) Asigurătorul nu este obligat să restituie primele încasate în temeiul contractului de
asigurare anulat pe temeiul dolului.
Articolul 1841. Alte informații comunicate
Dispozițiile art. 1838-1840 se aplică în mod corespunzător și în privința informațiilor furnizate
de către contractant, la momentul încheierii contractului de asigurare, suplimentar celor la care
era obligat conform art. 1837.
Articolul 1842. Clauza privind măsurile de precauție
(1) Clauza unui contract de asigurare instituie măsuri de precauție atunci cînd acea clauză,
formulată ca o obligație sau ca o condiție de plată a indemnizației sau a despăgubirii de către
asigurător, cere de la contractant sau de la asigurat, înainte de survenirea cazului asigurat, să
îndeplinească sau să se abțină de la anumite acțiuni care nu țin de plata primei de asigurare.
(2) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de precauție,
asigurătorul are dreptul la rezoluțiunea asigurării, atunci clauza respectivă poate fi invocată doar
dacă contractantul sau, după caz, asiguratul nu le-a îndeplinit cu intenția de a cauza prejudiciu ori
din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni. Asigurătorul
este decăzut din dreptul la rezoluțiune dacă nu îl exercită în termen de o lună din momentul cînd
a aflat sau apar indicii că măsura de precauție nu a fost îndeplinită.
(3) Dacă contractul de asigurare prevede că, în cazul neîndeplinirii măsurii de precauție,
asigurătorul este eliberat total sau parțial de răspundere, atunci clauza respectivă poate fi
invocată doar în măsura în care prejudiciul a fost cauzat prin neîndeplinirea ei de către
contractant sau, după caz, asigurat cu intenția de a cauza prejudiciu ori din culpă gravă, dacă a
cunoscut sau trebuia să cunoască că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.
(4) Contractantul sau, după caz, asiguratul are dreptul la indemnizație sau despăgubire de
asigurare chiar și cînd prejudiciul este cauzat prin neîndeplinirea din neglijență a măsurii de
precauție. Clauza care exclude răspunderea și în caz de neglijență a contractantului sau, după
caz, a asiguratului la neîndeplinirea măsurii de precauție poate fi invocată dacă este exprimată
clar.
Articolul 1843. Agravarea riscului
(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză privitoare la agravarea riscului asigurat,
clauza respectivă poate fi invocată doar dacă agravarea riscului este esențială și este pentru un
risc prevăzut de contractul de asigurare.
(2) Dacă o clauză privitoare la agravarea riscului asigurat obligă contractantul, asiguratul sau,
după caz, beneficiarul asigurării să informeze despre agravare, el este ținut să informeze doar
dacă a cunoscut sau trebuia să cunoască agravarea riscului. Obligația se consideră îndeplinită și
atunci cînd informația este furnizată de un terț.
(3) Dacă clauza cere ca informarea să se facă într-un termen anumit, termenul trebuie să fie
rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a expediat în interiorul
termenului.
(4) În cazul încălcării obligației de informare, asigurătorul nu este în drept să refuze, pe acest
temei, să plătească prejudiciul provocat de un caz care este acoperit de asigurare, cu excepția
cazului în care prejudiciul a fost cauzat de agravarea riscului. Alte prejudicii provocate de
cazurile care sînt acoperite de asigurare se despăgubesc conform art. 1844 alin. (3).
Articolul 1844. Sancțiunile în caz de agravare a riscului
(1) Dacă contractul prevede că, în cazul unei agravări a riscului asigurat, asigurătorul are
dreptul la rezoluțiunea asigurării, acest drept poate fi exercitat, prin notificare adresată
contractantului, în termen de o lună din momentul în care asigurătorul a cunoscut agravarea sau
indiciile ei.
(2) Perioada de asigurare încetează la expirarea unui termen de o lună de la recepția declarației
de rezoluțiune, iar dacă contractantul a săvîrșit o încălcare intenționată a obligației prevăzute la
art. 1843, la data recepției notificării de rezoluțiune.
(3) Dacă cazul asigurat este cauzat de un risc agravat despre care contractantul cunoștea sau
trebuia să cunoască înainte de încetarea perioadei de asigurare, indemnizația sau despăgubirea de
asigurare nu se va plăti dacă asigurătorul nu ar fi asigurat deloc riscul agravat. Cu toate acestea,
dacă contractul de asigurare nu prevede altfel, iar asigurătorul ar fi asigurat riscul agravat la o
primă mai mare sau în condiții diferite, indemnizația sau despăgubirea de asigurare se va plăti
proporțional sau conform acelor condiții diferite.
Articolul 1845. Reducerea riscului
(1) Dacă a avut loc o reducere esențială a riscului asigurat, contractantul are dreptul să ceară
reducerea proporțională a primei pentru perioada de asigurare rămasă.
(2) Dacă părțile nu pot conveni asupra unei reduceri proporționale timp de o lună de la
recepționarea cererii de către asigurător, contractantul are dreptul la rezoluțiunea asigurării.
Contractantul este decăzut din dreptul la rezoluțiune dacă nu îl exercită în termen de 2 luni de la
recepționarea cererii de către asigurător.
Articolul 1846. Plata primei de asigurare
(1) Contractantul este obligat la plata primei de asigurare doar la eliberarea poliței de
asigurare.
(2) Dacă interesul asigurat nu există la data începerii asigurării sau dacă un interes viitor nu
mai ajunge să se constituie, contractantul este eliberat de obligația plății primei de asigurare.
Dacă interesul asigurat se stinge, contractantul datorează asigurătorului doar acea parte din primă
ce corespunde duratei riscului. Asigurătorul poate cere o taxă corespunzătoare pentru cheltuielile
și operațiunile făcute pentru încheierea contractului.
Articolul 1847. Neplata primei înainte de începerea perioadei de asigurare
(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia plata primei de asigurare
sau plata primei tranșe din prima de asigurare este o condiție suspensivă ca întregul contract să
producă efecte juridice sau o condiție de începere a perioadei de asigurare, acea clauză poate fi
invocată de către asigurător doar dacă:
a) este inclusă în contractul de asigurare într-un limbaj clar și avertizînd solicitantul asigurării
că riscul nu este preluat de asigurător pînă cînd prima nu este plătită; și
b) plata nu a fost efectuată în termen de 3 zile lucrătoare de la scadență.
(2) Dacă condițiile alin. (1) din prezentul articol sînt întrunite, perioada de asigurare va începe
să curgă doar din momentul în care prima sau tranșa respectivă a fost plătită, cu excepția cazului
în care a intervenit rezoluțiunea asigurării conform art. 1849.
Articolul 1848. Neplata primei după începerea perioadei de asigurare
(1) Dacă contractul de asigurare cuprinde o clauză conform căreia perioada de asigurare se
suspendă sau asigurătorul este în alt mod eliberat de răspundere atît timp cît prima sau o tranșă a
primei nu este plătită după ce perioada de asigurare a început, acea clauză poate fi invocată doar
dacă:
a) după scadența sumei, asigurătorul expediază un avertisment contractantului, în care
specifică suma exactă a primei datorate, acordă un termen suplimentar de cel puțin 2 săptămîni
de la data expedierii și îl informează despre iminența suspendării perioadei de asigurare dacă nu
se face plata integrală; și
b) plata nu a fost efectuată în termenul suplimentar prevăzut la lit. a).
(2) Perioada de asigurare este suspendată după expirarea termenului suplimentar prevăzut la
alin. (1) lit. a) din prezentul articol. Perioada de asigurare se va relua doar pentru viitor de îndată
ce contractantul plătește suma datorată, cu excepția cazului în care a produs efecte rezoluțiunea
asigurării conform art. 1849.
Articolul 1849. Suspendarea perioadei de asigurare și rezoluțiunea asigurării
(1) Asigurătorul nu datorează indemnizația sau despăgubirea de asigurare dacă cazul asigurat
s-a produs în afara perioadei de asigurare sau pe durata suspendării perioadei de asigurare, chiar
dacă cazul s-a depistat la o dată în interiorul perioadei de asigurare.
(2) La expirarea termenului prevăzut la art. 1847 alin. (1) lit. b) sau, după caz, art. 1848 alin.
(1) lit. a), fără ca prima să fi fost plătită, asigurătorul are dreptul la rezoluțiunea asigurării, cu
condiția că notificările privind efectele juridice prevăzute la aceleași articole prevăd suplimentar
că asigurătorul va avea dreptul la rezoluțiunea asigurării.
(3) Rezoluțiunea asigurării se produce de plin drept dacă asigurătorul nu introduce o acțiune
de plată silită a primei sau a tranșei din primă în termen de 2 luni de la expirarea termenului
prevăzut la art. 1847 alin. (1) lit. b) sau, după caz, art. 1848 alin. (1) lit. a).
Articolul 1850. Declararea și efectele rezoluțiunii
(1) Asigurătorul declară rezoluțiunea prin declarație față de contractant chiar dacă o altă
persoană are calitatea de asigurat sau de beneficiar al asigurării.
(2) În cazul rezoluțiunii asigurării, asigurătorul are dreptul doar la prima care se atribuie
perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data rezoluțiunii. Cu toate acestea, în cazul
rezoluțiunii asigurării, asigurătorul păstrează prima pentru întreaga perioadă de asigurare dacă un
caz de asigurare s-a produs, iar asigurătorul datorează despăgubire de asigurare sau, după caz,
indemnizație de asigurare.
(3) În cazul în care rezoluțiunea s-a produs din cauza neexecutării fără justificare a obligației
uneia din părți, dreptul celeilalte părți la repararea prejudiciului rămîne neafectat. În special, în
acest caz, asigurătorul poate cere rambursarea sau, după caz, poate reține cheltuielile de gestiune
chiar dacă perioada de asigurare nu a curs ori a fost suspendată, precum și, în condițiile
prevăzute la art. 942, poate cere dobîndă de întîrziere sau penalitate asupra sumelor la care are
dreptul după rezoluțiune.
(4) Rezoluțiunea asigurării nu stinge obligația asigurătorului aferentă unui caz asigurat produs
în interiorul perioadei de asigurare care a curs efectiv înainte de data rezoluțiunii.
Articolul 1851. Informarea despre producerea cazului asigurat
(1) Survenirea cazului asigurat trebuie notificată de îndată asigurătorului de către contractant,
asigurat sau, după caz, beneficiar, cu condiția că persoana obligată să facă notificarea cunoștea
sau trebuia să cunoască existența acoperirii de asigurare și survenirea cazului asigurat. Obligația
se consideră îndeplinită și dacă un terț informează asigurătorul.
(2) Dacă contractul de asigurare cere ca informarea să se facă într-un anumit termen, acesta
trebuie să fie rezonabil. Informarea se consideră îndeplinită în termen dacă s-a expediat în
interiorul termenului.
(3) Asigurătorul nu poate invoca clauza prin care este eliberat total sau parțial de obligația sa
dacă obligația de informare nu a fost îndeplinită în modul corespunzător, decît în măsura în care,
prin neexecutare, interesele asigurătorului sînt afectate în mod serios.
Articolul 1852. Cooperarea la investigarea cazului asigurat
(1) Contractantul, asiguratul sau, după caz, beneficiarul asigurării trebuie să coopereze cu
asigurătorul la investigarea cazului asigurat prin îndeplinirea cererilor lui rezonabile, în special a
cererilor privind furnizarea informației despre cauzele și efectele cazului asigurat, privind
furnizarea altor dovezi documentare și de altă natură ale cazului asigurat, precum și privind
oferirea accesului la locul producerii cazului asigurat.
(2) Cu excepția cazului cînd se aplică dispozițiile alin. (3), în cazul încălcării obligației
prevăzute la alin. (1), obligația asigurătorului se va reduce în măsura în care asigurătorul
dovedește că a fost prejudiciat prin încălcare.
(3) În cazul oricărei încălcări a dispozițiilor alin. (1) săvîrșită cu intenția de a prejudicia sau
din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că asigurătorul va fi prejudiciat,
asigurătorul este eliberat de obligația să plătească indemnizația sau despăgubirea de asigurare.
Articolul 1853. Examinarea cererii de despăgubire
(1) Asigurătorul ia toate măsurile rezonabile pentru a examina în mod prompt cererea de
despăgubire bazată pe un caz asigurat.
(2) Cererea de despăgubire se consideră acceptată, cu excepția cazului în care asigurătorul o
respinge sau amînă examinarea acesteia prin notificare scrisă care specifică motivele deciziei de
respingere sau amînare, expediată în termen de o lună, dacă legea sau contractul nu prevede
altfel, de la recepționarea documentelor și a altor informații relevante pentru examinare.
(3) Asigurătorul este în drept:
a) să participe, în lipsa asiguratului și independent de voința lui, la examinarea circumstanțelor
producerii cazului asigurat;
b) să prezinte instituțiilor de rigoare interpelări, adrese și petiții care ar viza circumstanțele
cazului pretins asigurat;
c) să conteste, după caz, în instanța de judecată deciziile adoptate referitoare la stabilirea
vinovăției asiguratului în producerea cazului asigurat. Contestarea în instanța de judecată a
deciziei privind stabilirea vinovăției asiguratului nu exclude vinovăția acestuia pînă în momentul
în care hotărîrea judecătorească devine definitivă, asigurătorul fiind obligat să achite
despăgubirea de asigurare în termenul stabilit de lege sau contractul de asigurare.
Articolul 1854. Momentul datorării prestației de către asigurător
(1) Prestația asigurătorului este datorată din momentul încheierii activității de investigare și
constatare a cazului asigurat și a întinderii obligației asigurătorului. În cazul în care pretenția a
fost acceptată, asigurătorul, fără întîrziere nejustificată, va plăti sau, după caz, va efectua o altă
prestație prevăzută de contract.
(2) Dacă investigarea durează mai mult de o lună, asiguratul sau, după caz, beneficiarul
asigurării este îndreptățit să ceară un avans corespunzător și proporțional cu obligația probabilă
de plată, cu condiția că obligația asigurătorului de a plăti indemnizația sau despăgubirea și
mărimea ei nu trezesc îndoieli. Avansul se va plăti fără întîrziere nejustificată.
(3) Plata indemnizației sau a despăgubirii de asigurare, pe temeiul alin. (1) sau (2), se va face
nu mai tîrziu de o săptămînă după acceptarea și cuantificarea pretenției ori, după caz, a părții din
ea.
(4) Sînt nule înțelegerile prin care asigurătorul se eliberează de obligația plății eventualelor
dobînzi de întîrziere sau, după caz, a penalităților.
(5) Asigurătorul poate compensa primele de asigurare scadente și alte sume datorate lui în
baza contractului de asigurare cu sumele care sînt pretinse de la asigurător în temeiul aceluiași
contract de asigurare, chiar dacă cel ce pretinde este un terț. Această regulă nu se aplică în cazul
asigurării obligatorii de răspundere civilă.
Articolul 1855. Rezoluțiunea după survenirea cazului asigurat
(1) Clauza care prevede rezoluțiunea asigurării fără vreun motiv după survenirea cazului
asigurat este valabilă doar dacă acordă dreptul la rezoluțiune ambelor părți contractante și
asigurarea nu este asigurare de persoane.
(2) Atît clauza privind rezoluțiunea prevăzută la alin. (1), cît și exercitarea dreptului la
rezoluțiune trebuie să fie rezonabile.
(3) Dreptul la rezoluțiune expiră dacă partea contractantă îndreptățită nu a comunicat celeilalte
părți contractante rezoluțiunea în termen de 2 luni după ce a cunoscut survenirea cazului
asigurat.
(4) Rezoluțiunea produce efecte la expirarea unui termen de 2 săptămîni de la comunicare.
Articolul 1856. Regresul asigurătorului prin subrogarea în drepturile față de cel obligat
la repararea prejudiciului
(1) Asigurătorul care a plătit despăgubirea de asigurare, precum și eventualele cheltuieli de
diminuare a prejudiciului, se subrogă, în limitele acestei sume, în dreptul la repararea
prejudiciului față de terțul căruia îi revine obligația să repare prejudiciul cauzat, dacă legea sau
contractul nu prevede altfel.
(2) În măsura în care a renunțat la un drept față de acel terț într-un mod care dăunează
dreptului asigurătorului de subrogare, asiguratul pierde dreptul său la despăgubire în privința
acelui prejudiciu.
(3) Asigurătorul nu poate exercita dreptul de regres pe baza subrogării față de un membru al
familiei contractantului sau a asiguratului, o persoană care se află într-o relație socială
echivalentă cu contractantul sau asiguratul ori un salariat al unuia dintre aceștia, cu excepția
cazului în care asigurătorul demonstrează că prejudiciul a fost cauzat de acea persoană
intenționat sau din culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.
(4) Asigurătorul nu poate exercita drepturile pe baza subrogării în detrimentul asiguratului.
(5) Asigurătorul poate renunța total sau parțial la exercitarea dreptului de subrogare împotriva
persoanei care poartă răspundere de producerea pagubei, dacă ea însăși a suferit grav, sau
împotriva moștenitorilor ei, dacă persoana a decedat ca urmare a producerii riscului asigurat,
precum și în alte situații în care împrejurările justifică renunțarea.
Secțiunea a 2-a
Asigurarea generală
Subsecțiunea 1
Dispoziții comune
Articolul 1857. Noțiuni generale
(1) Asigurarea generală cuprinde asigurarea de daune și alte asigurări.
(2) Despăgubirea de asigurare reprezintă suma ce urmează a fi plătită de către asigurător
asiguratului în vederea compensării prejudiciului suportat ca urmare a survenirii cazului
asigurat.
Subsecțiunea a 2-a
Asigurarea de daune
§1. Dispoziții comune
Articolul 1858. Noțiuni generale
(1) În cazul asigurării de daune, asigurătorul este obligat să despăgubească prejudiciul suportat
de asigurat sau, după caz, de terțul păgubit la survenirea cazului asigurat.
(2) În asigurarea de daune, asigurat este persoana al cărei interes este protejat contra daunei.
Aceeași persoană poate fi concomitent contractant și asigurat.
(3) Se consideră că oricare persoană care are un drept de orice natură asupra bunului are
interes protejat contra daunei.
(4) Suma care se plătește de asigurător în temeiul acestei asigurări se numește despăgubire de
asigurare.
(5) Asigurarea de daune cuprinde asigurarea bunurilor, asigurarea de răspundere, de sănătate,
asigurarea de credite, garanții și pierderi financiare și altele.
Articolul 1859. Sumele maxime care se pot plăti
(1) Suma asigurată nu poate depăși valoarea reală a bunului asigurat.
(2) Asigurătorul nu este obligat să plătească mai mult decît suma necesară să repare
prejudiciul efectiv suferit de către asigurat.
(3) Prin derogare de la dispozițiile alin. (1), părțile pot prevedea o clauză care stabilește o
valoare convenită a bunului asigurat și care obligă asigurătorul să repare prejudiciul în mărimea
valorii convenite chiar dacă acea valoare depășește valoarea efectivă a bunului, cu condiția că, la
momentul cînd s-a convenit asupra valorii, contractantul sau, după, caz, asiguratul nu a comis o
fraudă și nici nu a făcut o declarație eronată.
Articolul 1860. Ajustarea condițiilor în caz de asigurare excesivă
(1) Dacă suma asigurată depășește prejudiciul maxim care ar putea fi cauzat de riscul asigurat,
oricare dintre părți are dreptul să ceară reducerea sumei asigurate și reducerea corespunzătoare a
primei pentru perioada de asigurare rămasă, dar cu reținerea de către asigurător a cheltuielilor de
gestiune.
(2) Dacă părțile nu convin asupra reducerii în termen de o lună de la recepționarea cererii de
către cealaltă parte, oricare parte are dreptul la rezoluțiunea asigurării.
Articolul 1861. Asigurarea multiplă
(1) Contractantul trebuie să declare existența tuturor asigurărilor referitoare la același interes,
această obligație revenindu-i atît la data încheierii contractelor de asigurare, cît și pe parcursul
executării acestora.
(2) Dacă același interes este asigurat în mod separat de către mai mulți asigurători, asiguratul
are dreptul să înainteze pretenții față de oricare dintre ei sau față de mai mulți dintre ei în măsura
necesară pentru a despăgubi prejudiciul efectiv suferit.
(3) Asigurătorul față de care se înaintează pretenția va plăti, în limitele și condițiile prevăzute
în contract, împreună cu rambursarea eventualelor cheltuieli de diminuare a prejudiciului, fără a
afecta dreptul său de regres față de alți asigurători.
(4) În raporturile dintre asigurători, drepturile și obligațiile prevăzute la alin. (2) vor fi
proporționale cu despăgubirea la care ei ar fi fost obligați în mod separat față de asigurat dacă nu
se făcea asigurarea multiplă.
Articolul 1862. Cauzarea prejudiciului
(1) Contractantul sau, după caz, asiguratul nu are dreptul la despăgubire în măsura în care
prejudiciul a fost cauzat de acțiunea sau inacțiunea sa cu intenția de a cauza prejudiciul sau din
culpă gravă, dar cunoscînd că există probabilitatea că prejudiciul va surveni.
(2) Contractantul sau, după caz, asiguratul are dreptul la despăgubire de asigurare chiar și
atunci cînd prejudiciul este cauzat de acțiunea sau inacțiunea săvîrșită din neglijența sa. Clauza
care exclude răspunderea asigurătorului în caz de neglijență a contractantului sau, după caz, a
asiguratului la săvîrșirea acțiunii sau inacțiunii poate fi invocată dacă este exprimată clar.
(3) În sensul alin. (1) și (2), cauzarea prejudiciului include și neluarea măsurilor de evitare sau
diminuare a prejudiciului.
Articolul 1863. Cheltuielile de diminuare a prejudiciului
(1) Asigurătorul va rambursa cheltuielile suportate sau suma prejudiciului suferit de către
contractant sau, după caz, asigurat cu ocazia luării măsurilor de diminuare a prejudiciului suferit,
în măsura în care asiguratul, în mod justificat, a considerat măsurile ca fiind rezonabile după
împrejurări, chiar dacă ele nu au dus la diminuarea prejudiciului.
(2) Asigurătorul va despăgubi contractantul sau, după caz, asiguratul în privința măsurilor
luate conform alin. (1), chiar dacă, împreună cu despăgubirea de asigurare pentru prejudiciu,
suma totală datorată depășește suma asigurată, dacă contractul nu exclude în mod expres acest
drept.
Articolul 1864. Drepturile asiguratului
(1) În cazul asigurării încheiate de contractant în folosul unei alte persoane (asigurat), dacă
survine cazul asigurat, asiguratul va fi îndreptățit să primească sumele datorate de asigurător.
(2) Contractantul are dreptul să revoce desemnarea asiguratului, cu excepția cazului în care
polița o interzice sau deja a survenit cazul asigurat.
(3) Revocarea produce efecte din momentul în care notificarea de revocare este recepționată
de către asigurător.
Articolul 1865. Cunoașterea de către contractant a împrejurărilor aferente asiguratului
(1) În scopul îndeplinirii obligației de informare prevăzute la art. 1837, dacă contractul nu
prevede altfel, se prezumă că contractantul nu trebuia să cunoască împrejurările cunoscute ori pe
care trebuia să le cunoască asiguratul.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care, la momentul cînd contractantul este obligat să ofere
informația relevantă asigurătorului, asiguratul cunoștea că urmează să fie numit ca asigurat, dacă
contractul nu prevede altfel, se prezumă că contractantul trebuia să cunoască împrejurările
cunoscute ori pe care trebuia să le cunoască asiguratul.
Articolul 1866. Încălcarea obligației de către unul dintre asigurați
Încălcarea obligației de către unul dintre asigurați nu afectează drepturile celorlalți asigurați în
baza aceluiași contract de asigurare, cu excepția cazului în care riscul asigurat este comun.
Articolul 1867. Absența riscului asigurat
(1) Dacă riscul asigurat nu există nici la data încheierii contractului, nici la un moment ulterior
în interiorul perioadei de asigurare, prima nu se datorează. Cu toate acestea, asigurătorul are
dreptul la recuperarea cheltuielilor rezonabile suportate.
(2) Dacă riscul asigurat încetează să existe în interiorul perioadei de asigurare, de drept
intervine rezoluțiunea asigurării din momentul în care asigurătorul este notificat despre încetarea
riscului asigurat.
§2. Asigurarea de bunuri
Articolul 1868. Noțiuni generale
(1) În asigurarea de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea cazului asigurat să achite
despăgubirea de asigurare către asigurat.
(2) În asigurarea de bunuri, asiguratul trebuie să aibă un interes legitim cu privire la bunul
asigurat.
Articolul 1869. Examinarea și verificarea stării bunului
(1) La încheierea contractului, asigurătorul are dreptul să examineze bunurile pentru a constata
existența și starea lor reală.
(2) Asigurătorul are dreptul să verifice modul în care este întreținut bunul asigurat.
Articolul 1870. Asigurarea parțială
(1) Asigurătorul este ținut să despăgubească întregul prejudiciu asigurat în limita sumei
asigurate chiar dacă suma asigurată este mai mică decît valoarea bunului asigurat la momentul
survenirii cazului asigurat.
(2) Cu toate acestea, părțile pot conveni ca despăgubirea datorată de asigurător să se reducă
proporțional raportului dintre suma asigurată și valoarea efectivă a bunului la momentul
producerii prejudiciului (clauză de despăgubire proporțională). În acest caz, cheltuielile de
diminuare a prejudiciului prevăzute la art. 1863 se vor rambursa în aceeași proporție.
(3) Clauza de despăgubire proporțională poate fi invocată doar dacă asigurătorul a menționat
suplimentar în textul poliței de asigurare existența ei.
Articolul 1871. Transmiterea dreptului de proprietate
(1) Dacă se transmite dreptul de proprietate asupra bunului asigurat, rezoluțiunea asigurării
intervine de drept la expirarea unui termen de o lună de la data transmiterii, cu excepția cazului
în care contractantul și dobînditorul convin asupra rezoluțiunii înainte de expirarea acestui
termen. Această regulă nu se aplică dacă contractul de asigurare a fost încheiat în favoarea unui
viitor dobînditor.
(2) Pînă la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), dobînditorul bunului se consideră
asigurat din momentul în care preia riscul bunului asigurat.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică:
a) dacă asigurătorul, contractantul și dobînditorul convin altfel;
b) transmiterii dreptului de proprietate prin moștenire.
(4) Contractantul care nu comunică asigurătorului înstrăinarea survenită și dobînditorului
existența contractului de asigurare rămîne obligat să plătească primele care devin scadente
ulterior datei înstrăinării.
§3. Asigurarea de răspundere civilă
Articolul 1872. Noțiuni generale
(1) În cazul asigurării de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire
pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în temeiul legii față de terțe persoane păgubite și
pentru costurile de apărare suportate conform art. 1863.
(2) Părțile pot include în contractul de asigurare și răspunderea civilă a altei persoane
(asigurat) decît contractantul.
Articolul 1873. Stabilirea despăgubirii
Dacă legea nu prevede altfel, despăgubirea se stabilește prin convenție încheiată între
asigurător, terțul păgubit și, sub rezerva dispozițiilor art. 1881 alin. (3), asigurat sau, în caz de
neînțelegere, prin hotărîre judecătorească.
Articolul 1874. Cauza daunei
(1) Contractantul sau, după caz, asiguratul nu are dreptul la despăgubire în măsura în care
dauna a fost cauzată prin acțiunea sau inacțiunea sa săvîrșită cu intenția de a cauza acea daună.
Aceasta include și nerespectarea instrucțiunilor concrete date de asigurător după survenirea
daunei, dacă s-a săvîrșit din culpă gravă și cunoscînd că prin nerespectarea lor este probabil ca
dauna să se agraveze.
(2) În sensul alin. (1), cauzarea daunei include neluarea unei măsuri de evitare sau diminuare a
prejudiciului.
Articolul 1875. Recunoașterea răspunderii
(1) Este nulă clauza din contractul de asigurare care îl exonerează pe asigurător de obligații în
cazul în care contractantul sau, după caz, asiguratul recunoaște obligația de a repara prejudiciul
față de terțul păgubit sau o satisface.
(2) Cu excepția cazului cînd a consimțit, asigurătorul nu este legat de acordul dintre terțul
păgubit și contractant sau, după caz, asigurat.
Articolul 1876. Cesiunea creanțelor rezultate din poliță
Clauza din contractul de asigurare care lipsește asiguratul de dreptul de a cesiona dreptul
asupra despăgubirii rezultate din poliță este nulă.
Articolul 1877. Dreptul la declarație privind cererile de despăgubire
Contractantul are dreptul de a cere în orice moment o declarație privind cererile de
despăgubire depuse în ultimii 5 ani aferente polițelor sale de asigurare.
Articolul 1878. Cazul asigurat
(1) Cazul asigurat constă în faptul care dă naștere răspunderii asiguratului care a survenit în
decursul perioadei de asigurare aferentă contractului de asigurare dacă părțile contractului de
asigurare în scopuri comerciale sau profesionale nu definesc cazul asigurat cu referință la alte
criterii, cum ar fi înaintarea pretenției de către terțul păgubit.
(2) În cazul în care părțile contractante definesc cazul asigurat cu referință la înaintarea
pretenției de către terțul păgubit, asigurarea acoperă pretențiile care sînt înaintate în decursul
perioadei de asigurare sau în decursul unui termen adițional cel puțin egal cu termenul de
prescripție aplicabil răspunderii și care se bazează pe un fapt survenit înainte de expirarea
perioadei de asigurare. Contractul de asigurare poate prevedea excluderea acoperirii în situația în
care, la momentul încheierii contractului, solicitantul a cunoscut sau trebuia să cunoască
circumstanța susceptibilă de a da naștere pretențiilor.
Articolul 1879. Pretențiile care depășesc suma asigurată
(1) Dacă totalul plăților datorate mai multor terți păgubiți depășește suma asigurată, plățile vor
fi reduse în mod proporțional.
(2) Asigurătorul care, necunoscînd existența altor terți păgubiți, a plătit cu bună-credință
despăgubiri în folosul terților păgubiți cunoscuți poartă răspundere față de ceilalți terți păgubiți
pînă la soldul sumei asigurate.
Articolul 1880. Creanțe directe și excepții
(1) Drepturile terțelor persoane păgubite se exercită împotriva celor răspunzători de repararea
prejudiciului.
(2) În măsura în care contractantul sau, după caz, asiguratul poartă răspundere civilă, terțul
păgubit, la alegerea sa, poate înainta o pretenție directă de reparare a prejudiciului față de
asigurător în temeiul și în condițiile contractului de asigurare în oricare din următoarele cazuri:
a) dacă asigurarea este asigurare obligatorie;
b) dacă în privința contractantului sau asiguratului este intentat procesul de insolvabilitate;
c) dacă contractantul sau asiguratul a fost lichidat sau este dizolvat;
d) dacă terțul păgubit a suferit o vătămare corporală sau a decedat;
e) dacă legea care guvernează răspunderea civilă prevede o creanță directă a terțului păgubit.
(3) Asigurătorul răspunde față de persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce îi revin
acestuia din contractul de asigurare.
(4) Asigurătorul poate ridica față de terțul păgubit excepțiile rezultate din contractul de
asigurare, dacă dispozițiile legale în materie de asigurare obligatorie nu prevăd altfel. Cu toate
acestea, asigurătorul nu poate ridica o excepție bazată pe comportamentul contractantului și/sau
asiguratului după survenirea daunei.
(5) Asigurătorul plătește despăgubirea direct terțului păgubit în măsura în care acesta nu a fost
despăgubit de către asigurat.
(6) În cazul în care asiguratul dovedește că a despăgubit terțul păgubit, despăgubirea se
plătește asiguratului.
Articolul 1881. Obligațiile de informare
(1) La cererea terțului păgubit, contractantul și asiguratul sînt obligați să ofere informația
necesară pentru înaintarea pretenției directe.
(2) Asigurătorul este obligat să expedieze contractantului o notificare în formă textuală despre
orice pretenție directă care îi este înaintată, fără întîrzieri nejustificate, dar nu mai tîrziu de 15
zile după recepționarea pretenției. Dacă asigurătorul nu execută această obligație, plata în folosul
terțului păgubit sau recunoașterea datoriei față de terțul păgubit nu afectează drepturile
contractantului.
(3) Dacă contractantul nu oferă asigurătorului informația despre cazul asigurat în termen de 30
de zile de la expedierea notificării conform alin. (2), se consideră că contractantul a acceptat
soluționarea directă a pretenției de către asigurător. Această regulă se aplică și asiguraților care
au primit efectiv notificarea în termenul corespunzător.
Articolul 1882. Plata despăgubirii în cazul asigurării de răspundere
Plata despăgubirii către contractant sau, după caz, asigurat eliberează asigurătorul de obligația
sa față de terțul păgubit în una din următoarele situații:
a) terțul păgubit a renunțat la pretenția sa directă;
b) terțul păgubit nu a înaintat o cerere de plată direct asigurătorului în termen de 30 de zile din
momentul recepționării cererii scrise a asigurătorului.
Articolul 1883. Prescripția în cazul asigurării de răspundere
(1) Acțiunea față de asigurător, fie că este înaintată de către asigurat, fie că este înaintată de
către terțul păgubit, se prescrie odată cu prescrierea acțiunii terțului păgubit față de asigurat.
(2) Termenul de prescripție al pretenției terțului păgubit față de asigurat se suspendă din
momentul în care asiguratul a cunoscut despre înaintarea pretenției directe față de asigurător și
pînă în momentul soluționării pretenției directe sau respingerii ei univoce de către asigurător.
§4. Asigurarea de sănătate
Articolul 1884. Noțiuni generale
(1) În asigurarea de sănătate, asigurătorul se obligă să achite cheltuielile suportate la
survenirea cazului asigurat.
(2) Obiect al asigurării de sănătate îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului,
corelate cu viața și sănătatea acestuia, ce țin de compensarea cheltuielilor legate de prestarea
serviciilor medicale și aferente acestora.
§5. Asigurarea de credite, garanții și pierderi financiare
Articolul 1885. Asigurarea de credite
(1) În asigurarea de credite, asigurătorul asigură riscurile asiguratului pentru nerambursarea
totală sau parțială a ratelor de credit sau împrumut și a dobînzilor aferente de către debitorul
asiguratului.
(2) În cadrul asigurării de credite, atît contractantul, cît și asiguratul poate fi o bancă sau o
instituție financiară nebancară.
Articolul 1886. Asigurarea de garanții
(1) În asigurarea de garanții, asigurătorul, în calitate de garant, garantează acoperirea
pierderilor financiare înregistrate de asigurat ca urmare a neexecutării sau executării
necorespunzătoare a obligațiilor contractuale de către contractant.
(2) În cadrul asigurării de garanții, asigurat este o persoană desemnată de către contractant,
alta decît contractantul.
(3) La încheierea contractului de asigurare, asigurătorul va elibera contractantului polița de
asigurare, iar asiguratului – scrisoarea de garanții.
Articolul 1887. Asigurarea de pierderi financiare
(1) În asigurarea de pierderi financiare, obiectul asigurării îl constituie interesele patrimoniale
ale asiguratului legate de pierderile financiare suportate de către asigurat în rezultatul
neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale de către debitorul
asiguratului.
(2) În cadrul asigurării de pierderi financiare, asigurat este contractantul sau o altă persoană
desemnată de către acesta.
(3) În asigurarea de pierderi financiare, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a
obligațiilor contractuale de către debitorul asiguratului trebuie să aibă caracter nepremeditat.
Subsecțiunea a 3-a
Asigurarea de accidente
Articolul 1888. Noțiuni generale
(1) În cazul asigurării de accidente, asigurătorul se obligă să achite indemnizația de asigurare,
stabilită în conformitate cu contractul de asigurare, către beneficiarul asigurării la survenirea
cazului asigurat.
(2) Obiect al asigurării de accidente îl constituie interesele patrimoniale ale asiguratului
corelate cu viața, sănătatea și capacitatea de muncă ale acestuia în raport cu survenirea unui
accident.
Secțiunea a 3-a
Asigurarea de viață
§1. Părțile
Articolul 1889. Noțiuni generale
(1) În cazul asigurării de viață, obligația asigurătorului sau plata primei depinde de un
eveniment determinat prin referință la decesul sau supraviețuirea persoanei asigurate.
(2) Persoana asigurată este persoana ale cărei viață, sănătate, integritate fizică sau statut civil
se asigură.
(3) În asigurarea de viață, aceeași persoană poate fi concomitent contractant, persoană
asigurată și/sau beneficiar.
(4) Contractul de asigurare în privința vieții unei persoane, alta decît contractantul, este nul
dacă nu s-a obținut consimțămîntul informat în formă scrisă al persoanei asigurate privitor la:
a) contractarea asigurării în privința sa; și
b) identitatea beneficiarului, dacă este desemnat în contract.
(5) Modificarea esențială a contractului, inclusiv schimbarea beneficiarului, majorarea sumei
asigurate și schimbarea duratei contractului, nu produce efecte juridice dacă nu s-a obținut
consimțămîntul menționat la alin. (4). Aceeași regulă se aplică cesiunii sau grevării în privința
contractului de asigurare ori a dreptului la indemnizația de asigurare.
Articolul 1890. Beneficiarul indemnizației de asigurare
(1) Contractantul poate desemna unul sau mai mulți beneficiari ai indemnizației de asigurare și
poate schimba sau revoca desemnarea, cu excepția cazului în care s-a stipulat irevocabilitatea
desemnării. Desemnarea, schimbarea sau revocarea, dacă nu este făcută printr-un testament, se
face în scris și se expediază asigurătorului.
(2) Dreptul de a desemna, a schimba sau a revoca desemnarea se stinge la decesul
contractantului sau la survenirea cazului asigurat, în funcție de care din aceste evenimente
survine primul.
(3) Contractantul sau, după caz, moștenitorii săi se consideră beneficiari ai indemnizației de
asigurare în unul din următoarele cazuri:
a) contractantul nu a desemnat un beneficiar;
b) desemnarea beneficiarului a fost revocată și nu s-a desemnat alt beneficiar;
c) beneficiarul a decedat înainte de survenirea cazului asigurat și nu s-a desemnat alt
beneficiar.
(4) Dacă doi sau mai mulți beneficiari au fost desemnați și desemnarea oricăruia dintre ei este
revocată sau oricare dintre ei decedează înainte de survenirea cazului asigurat, partea din
indemnizația de asigurare care s-ar fi cuvenit beneficiarului sau beneficiarilor respectivi se va
distribui proporțional între beneficiarii rămași dacă contractantul nu a dispus altfel conform alin.
(1).
(5) Sub rezerva dispozițiilor legale privitoare la nulitatea, anulabilitatea sau inopozabilitatea
actelor juridice care dăunează creditorilor, în masa debitoare a contractantului nu se include
indemnizația de asigurare, suma asigurată redusă sau valoarea de răscumpărare atît timp cît
indemnizația nu a fost plătită contractantului.
(6) Asigurătorul care plătește indemnizația de asigurare persoanei desemnate conform alin. (1)
este eliberat de obligația de plată, cu excepția cazului în care el a cunoscut că persoana respectivă
nu era îndreptățită să primească indemnizația de asigurare.
Articolul 1891. Beneficiarul valorii de răscumpărare
(1) Indiferent de desemnarea conform art. 1890, contractantul poate desemna un beneficiar al
valorii de răscumpărare, dacă există, și poate schimba sau revoca desemnarea respectivă.
Desemnarea, schimbarea sau revocarea se face în scris și se expediază asigurătorului.
(2) Contractantul se consideră beneficiar al valorii de răscumpărare în unul din următoarele
cazuri:
a) dacă nu s-a desemnat niciun beneficiar al valorii de răscumpărare;
b) dacă desemnarea beneficiarului valorii de răscumpărare s-a revocat și nu s-a desemnat alt
beneficiar;
c) dacă beneficiarul valorii de răscumpărare a decedat și nu s-a desemnat alt beneficiar.
(3) Dispozițiile art. 1890 alin. (2) și alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.
Articolul 1892. Cesiunea sau grevarea
(1) Dacă beneficiarul a fost desemnat în mod irevocabil, cesiunea sau grevarea contractului de
asigurare sau a dreptului la indemnizația de asigurare de către contractant nu produce efecte
juridice dacă beneficiarul nu și-a dat consimțămîntul în scris.
(2) Cesiunea sau grevarea dreptului la indemnizația de asigurare de către beneficiar nu
produce efecte juridice dacă contractantul nu și-a dat consimțămîntul în scris.
Articolul 1893. Renunțarea la moștenire de către beneficiar
Dacă beneficiarul este moștenitor al persoanei asigurate și a renunțat la moștenire, renunțarea
nu va afecta poziția acestuia în contractul de asigurare.
§2. Faza inițială și durata contractului
Articolul 1894. Obligațiile precontractuale de informare ale solicitantului
(1) Informațiile care trebuie furnizate de către solicitant conform art. 1837 alin. (1) includ
circumstanțele pe care le cunoștea sau trebuia să le cunoască persoana asigurată.
(2) Sancțiunile pentru neexecutarea obligațiilor de informare precontractuale prevăzute la art.
1838, 1839 și art. 1841 partea care nu se referă la art. 1840 pot fi invocate în decursul termenului
de 5 ani din momentul încheierii contractului.
Articolul 1895. Obligațiile precontractuale de informare ale asigurătorului
(1) Asigurătorul este obligat să informeze solicitantul dacă are sau nu dreptul de a participa la
profituri. Recepționarea acestei informații trebuie confirmată printr-o declarație expresă cuprinsă
într-un document separat de formularul de cerere.
(2) Înainte de încheierea contractului, asigurătorul va furniza următoarele informații:
1) în privința asigurătorului: o referință concretă la publicarea obligatorie a raportului anual
privind solvabilitatea și starea financiară;
2) în privința angajamentelor contractuale ale asigurătorului:
a) o explicare a fiecărui beneficiu și a fiecărei opțiuni;
b) informație despre proporția din primă care se atribuie fiecărui beneficiu, atît beneficiilor de
bază, cît și beneficiilor suplimentare, după caz;
c) metodele de calculare și distribuire a bonusurilor, inclusiv o specificare a legii aplicabile
supravegherii;
d) o indicare a valorii de răscumpărare și a sumei asigurate reduse, precum și măsura în care
ele sînt garantate;
e) în contractele unit-linked: o enumerare a valorilor de referință utilizate (unități de cont) și o
indicare a activelor de reper;
f) informație generală privind regimul fiscal aplicabil tipului de poliță.
(3) Suplimentar, se va furniza o informație concretă pentru a facilita înțelegerea
corespunzătoare a riscurilor inerente contractului care sînt asumate de către contractant.
Articolul 1896. Termenul de revocare
Contractul de asigurare de viață poate fi revocat în termen de 30 de zile de la eliberarea poliței
de asigurare.
Articolul 1897. Dreptul contractantului la rezoluțiunea asigurării
(1) Contractantul are dreptul la rezoluțiunea asigurării de viață care nu stipulează o sumă
asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare, cu condiția că rezoluțiunea nu produce efecte
mai devreme de 1 an de la data încheierii contractului. Dreptul la rezoluțiune înainte de
expirarea termenului contractului poate fi exclus dacă s-a plătit o primă unică. Rezoluțiunea se
face în scris și produce efecte după 15 zile de la recepționarea notificării de rezoluțiune de către
asigurător.
(2) Dacă contractul de asigurare de viață stipulează o sumă asigurată redusă sau o valoare de
răscumpărare, se aplică dispozițiile art. 1906 și 1907.
Articolul 1898. Dreptul asigurătorului la rezoluțiunea asigurării
Asigurătorul are dreptul la rezoluțiunea asigurării de viață doar în măsura permisă de prezentul
capitol.
§3. Modificările pe durata termenului contractului
Articolul 1899. Obligațiile de informare ale asigurătorului pe durata termenului
contractului
(1) Dacă este cazul, asigurătorul trebuie să ofere contractantului o declarație scrisă a valorii
curente a bonusurilor atașate poliței.
(2) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul fără întîrzieri nejustificate despre orice
schimbare care vizează:
a) condițiile poliței, atît cele generale, cît și cele speciale;
b) în cazul unei schimbări în condițiile poliței sau unei modificări a legislației aplicabile:
informația prevăzută la art. 1831 alin. (2) lit. h), precum și la art. 1895 alin. (2) pct. 2) lit. a)-e).
Articolul 1900. Agravarea riscului
În cazul contractului de asigurare de viață, clauza care prevede vîrsta sau deteriorarea sănătății
în calitate de riscuri de agravare în sensul art. 1843 alin. (1) se consideră clauză abuzivă în sensul
prezentului cod.
Articolul 1901. Ajustarea primei și a beneficiilor plătibile
(1) În cazul contractului de asigurare care acoperă riscuri pentru care asigurătorul are
certitudinea că va răspunde, asigurătorul are dreptul la o ajustare conform alin. (2) și (3).
(2) Majorarea primei este permisă dacă a avut loc o schimbare imprevizibilă și permanentă în
privința riscurilor biometrice folosite ca bază la calcularea primei, dacă majorarea este necesară
pentru a garanta capacitatea continuă a asigurătorului de a plăti beneficii de asigurare și dacă
majorarea a fost acceptată de un fiduciar independent sau o autoritate de supraveghere.
Contractantul are dreptul să compenseze majorarea primei cu o reducere corespunzătoare a
beneficiilor de asigurare.
(3) În cazul unei polițe cu prima deja plătită, asigurătorul are dreptul să reducă beneficiile de
asigurare în condițiile stabilite la alin. (2).
(4) Nu se admite ajustarea în temeiul alin. (2) sau (3):
a) în măsura în care s-a comis o eroare în calcularea primei și/sau a beneficiilor pe care un
actuar competent și diligent ar fi cunoscut-o;
b) dacă calculul de bază nu se aplică tuturor contractelor, inclusiv celor încheiate după
ajustare.
(5) O majorare a primei sau o reducere a beneficiilor produce efecte juridice în decursul a 3
luni după ce asigurătorul a notificat în scris contractantul despre majorarea primei sau reducerea
beneficiilor, despre motivele acestei decizii și despre dreptul contractantului de a cere reducerea
beneficiilor.
(6) În cazul contractului de asigurare de viață care acoperă riscuri pentru care asigurătorul are
certitudinea că va răspunde, contractantul are dreptul la o reducere a primei dacă, din cauza unei
schimbări imprevizibile și permanente în privința riscurilor biometrice folosite ca bază la
calcularea primei, mărimea inițială a primei nu este potrivită și necesară pentru a garanta
capacitatea continuă a asigurătorului de a plăti beneficiile de asigurare. Reducerea trebuie să fie
acceptată de un fiduciar independent sau o autoritate de supraveghere.
(7) Drepturile prevăzute în prezentul articol pot fi exercitate după expirarea unui termen de 5
ani de la încheierea contractului.
Articolul 1902. Modificarea condițiilor contractuale
(1) Clauza care permite asigurătorului să modifice condițiile contractuale, altele decît mărimea
primei și beneficiile de asigurare, este nulă, cu excepția cazului în care modificarea este necesară
în unul din următoarele scopuri:
a) pentru a respecta o modificare a legislației în materia supravegherii asigurărilor, inclusiv
luarea unor măsuri obligatorii de către autoritatea de supraveghere;
b) pentru a respecta o modificare a normelor imperative ale legii naționale aplicabile privitoare
la planurile de pensii ale salariaților;
c) pentru a respecta o modificare a regulilor naționale care impun cerințe specifice față de un
contract de asigurare de viață pentru a putea beneficia de un regim fiscal separat sau de subsidii
de stat;
d) pentru a substitui o clauză abuzivă a contractului.
(2) Modificarea produce efecte juridice începînd cu cea de-a treia lună de la recepționarea de
către contractant a notificării scrise prin care el este informat despre modificare și motivele
acesteia.
(3) Dispozițiile alin. (1) se aplică fără a aduce atingere altor cerințe impuse pentru validitatea
clauzelor de modificare.
§4. Cazul asigurat
Articolul 1903. Obligațiile asigurătorului de investigare și de informare
(1) Asigurătorul care are motive să considere că cazul asigurat s-a produs trebuie să ia măsuri
rezonabile pentru a-l constata.
(2) Dacă cunoaște că s-a produs cazul asigurat, asigurătorul va depune toate eforturile conform
circumstanțelor pentru a descoperi identitatea și adresa beneficiarului și îl va informa despre
producerea cazului asigurat. Această informație se va oferi în cel mult 30 de zile după ce
asigurătorul a cunoscut identitatea și adresa beneficiarului.
(3) Dacă asigurătorul încalcă dispozițiile alin. (1) sau (2), prescripția creanței beneficiarului se
suspendă pînă cînd beneficiarul ia cunoștință despre creanța sa.
Articolul 1904. Sinuciderea persoanei asigurate
(1) Dacă, în interiorul termenului de 2 ani din momentul încheierii contractului sau de la
ultima modificare în sensul majorării sumei asigurate, persoana asigurată s-a sinucis, asigurătorul
este liberat de răspunderea de a plăti indemnizația de asigurare. În acest caz, asigurătorul trebuie
să plătească valoarea de răscumpărare și orice profituri conform art. 1907.
(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care:
a) persoana asigurată, la săvîrșirea sinuciderii, acționează cu o atitudine psihică care o
împiedică să-și manifeste liber voința;
b) s-a demonstrat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, la momentul încheierii
contractului, persoana asigurată nu avea intenția de a se sinucide.
Articolul 1905. Omorul persoanei asigurate
(1) Dacă un beneficiar lipsește de viață intenționat (omoară) persoana asigurată, se consideră
că desemnarea sa în calitate de beneficiar este revocată.
(2) Cesiunea creanței de a primi indemnizația de asigurare nu produce efecte juridice dacă
cesionarul omoară persoana asigurată.
(3) Dacă contractantul care este și beneficiar omoară persoana asigurată, indemnizație de
asigurare nu se plătește.
(4) Dacă beneficiarul sau contractantul a omorît persoana asigurată în stare de legitimă apărare
sau există o altă cauză care înlătură caracterul penal al faptei, dispozițiile prezentului articol nu
se aplică.
§5. Conversiunea și răscumpărarea
Articolul 1906. Conversiunea în asigurarea de viață
(1) Dispozițiile art. 1849 nu se aplică contractelor de asigurare de viață în care s-a acumulat o
sumă asigurată redusă sau o valoare de răscumpărare. Aceste contracte se modifică de asigurător
din contract de asigurare cu plata primelor în contract de asigurare fără plata primelor și suma
asigurată redusă, dacă contractantul nu cere plata valorii de răscumpărare în termen de 30 de zile
de la primirea informației prevăzute la alin. (2).
(2) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul despre suma asigurată redusă și valoarea
de răscumpărare în termen de 30 de zile de la scadență și să-i ceară contractantului să aleagă fie
conversiunea și stabilirea sumei asigurate reduse, fie plata valorii de răscumpărare.
(3) Cererea de plată a valorii de răscumpărare se depune în scris.
Articolul 1907. Răscumpărarea în asigurare de viață
(1) Contractantul poate, în orice moment, cere asigurătorului în scris să plătească, total sau
parțial, valoarea de răscumpărare acumulată pe poliță, cu condiția că această cerere nu produce
efecte juridice pînă la expirarea termenului de 1 an din momentul încheierii contractului.
Contractul va fi ajustat sau supus rezoluțiunii în mod corespunzător.
(2) Sub rezerva dispozițiilor art. 1906, în caz de rezoluțiune sau nulitate, la inițiativa
asigurătorului, a contractului de asigurare de viață la care s-a acumulat valoarea de răscumpărare,
asigurătorul este obligat să plătească valoarea de răscumpărare, inclusiv în cazul prevăzut la art.
1840.
(3) Asigurătorul trebuie să informeze contractantul, la cerere, dar în orice caz cel puțin o dată
pe an, despre suma curentă a valorii de răscumpărare și măsura în care ea este garantată.
(4) Cota din orice profit la care are dreptul contractantul se va plăti suplimentar la valoarea de
răscumpărare, cu excepția cazului în care cota deja a fost luată în cont la calcularea valorii de
răscumpărare.
(5) Sumele datorate conform prezentului articol trebuie plătite nu mai tîrziu de 2 luni de la
recepționarea de către asigurător a cererii contractantului.
Articolul 1908. Suma asigurată redusă și valoarea de răscumpărare
Contractul de asigurare trebuie să prevadă modul de calculare a sumei asigurate reduse și/sau
a valorii de răscumpărare.
Secțiunea a 4-a
Asigurarea de grup
§1. Dispoziții generale
Articolul 1909. Domeniul de aplicare
(1) Contracte de asigurare de grup sînt contractele încheiate între asigurător și un organizator
al grupului în folosul membrilor grupului care au o legătură comună cu organizatorul. Un
contract de asigurare de grup poate de asemenea să acopere familiile membrilor grupului.
(2) Contractul de asigurare de grup se supune dispozițiilor prezentului capitol dacă a fost
încheiat între organizatorul grupului și asigurător.
(3) Asigurarea de grup este accesorie dacă membrii sînt asigurați de plin drept prin
apartenența lor la grup, fără a avea posibilitatea de a refuza asigurarea.
(4) Asigurarea de grup este voluntară dacă membrii sînt asigurați în rezultatul cererii personale
sau pentru că nu au refuzat asigurarea.
Articolul 1910. Obligația generală de prudență a organizatorului de grup
(1) La negocierea și executarea contractului de asigurare de grup, organizatorul grupului este
ținut să acționeze prudent și cu bună-credință, luînd în considerare interesele legitime ale
membrilor grupului.
(2) Organizatorul grupului transmite membrilor grupului notificările parvenite de la asigurător
și îi informează despre oricare modificări ale contractului.
§2. Asigurarea de grup accesorie
Articolul 1911. Obligațiile de informare ale organizatorului grupului
(1) Atunci cînd o persoană se alătură grupului, organizatorul grupului trebuie să o informeze
fără întîrziere despre:
a) existența contractului de asigurare;
b) întinderea acoperirii;
c) oricare măsuri de precauție și alte cerințe pentru păstrarea acoperirii; și
d) procedura de înaintare a pretențiilor.
(2) Sarcina de a demonstra că membrul grupului a fost informat conform alin. (1) îi incumbă
organizatorului grupului.
Articolul 1912. Rezoluțiunea de către asigurător
(1) În sensul art. 1855, exercitarea dreptului la rezoluțiune de către asigurător se consideră
rezonabilă doar dacă ea se limitează la excluderea de la acoperire a membrului de grup în
privința căruia a survenit cazul asigurat.
(2) În sensul art. 1842 alin. (2) și art. 1844 alin. (1), exercitarea dreptului la rezoluțiune de
către asigurător produce doar efectul de excludere din acoperire a acelor membri ai grupului care
nu au luat măsurile de precauție stabilite sau, după caz, al căror risc s-a agravat.
(3) În sensul art. 1871, rezoluțiunea asigurării produce doar efectul de excludere din acoperire
a membrilor de grup care au înstrăinat dreptul de proprietate asupra bunurilor asigurate.
Articolul 1913. Dreptul de a continua acoperirea în cazul asigurării de viață de grup
(1) Dacă are loc rezoluțiunea asigurării de viață de grup sau dacă membrul iese din grup,
acoperirea încetează la expirarea a 3 luni de la rezoluțiune sau de la ieșirea din grup ori la
expirarea contractului de asigurare de viață de grup, în funcție de care eveniment survine primul.
În aceste cazuri, membrul grupului are dreptul la o acoperire echivalentă în temeiul unui contract
nou individual cu asigurătorul respectiv fără o nouă evaluare a riscului.
(2) Organizatorul grupului trebuie să informeze membrul grupului în scris fără întîrzieri
nejustificate despre:
a) iminența încetării acoperirii sale în temeiul contractului de asigurare de viață de grup;
b) dreptul său prevăzut la alin. (1);
c) modul în care își poate exercita acel drept.
(3) Dacă membrul grupului și-a indicat intenția de a exercita dreptul său prevăzut la alin. (1),
contractul dintre asigurător și membrul grupului va continua ca un contract de asigurare
individuală, avînd o primă calculată pe baza unei polițe individuale la acel moment fără a lua în
cont starea actuală a sănătății sau vîrsta membrului grupului.
§3. Asigurarea de grup voluntară
Articolul 1914. Dispoziții generale
(1) Se consideră asigurare de grup voluntară combinarea unui contract-cadru între asigurător și
organizatorul grupului și a contractelor de asigurare individuală încheiate în acel cadru între
asigurător și membrii grupului.
(2) Dispozițiile prezentului paragraf se aplică contractelor de asigurare individuală în care
organizatorul grupului și asigurătorul au convenit asupra aplicării lor. Cu toate acestea,
dispozițiile prezentului capitol, cu excepția dispozițiilor art. 1909 și 1910, nu se aplică
contractului-cadru.
Articolul 1915. Modificarea condițiilor contractuale
Modificarea condițiilor contractului-cadru poate afecta contractele de asigurare individuală
doar dacă se face conform cerințelor art. 1901 și 1902, care se aplică în mod corespunzător.
Articolul 1916. Continuarea acoperirii
Rezoluțiunea contractului-cadru sau încetarea calității de membru al grupului nu afectează
raportul de asigurare dintre asigurător și membrul grupului.