Argentina este o republică federală din America de Sud.

Se învecinează
la nord cu Bolivia și Paraguay; la nord-est cu Brazilia, la est cu Uruguay și la
vest cu Chile. Capitală și cel mai mare oraș din țară este Buenos Aires.Ea este a
două putere economice și politică din regiunea Americii de Sud (după Brazilia)
și a fost de asemenea inclusă că un important partener de discuție și cooperare
în cadrul celor mai importante foruri internaționale.
Ca o scurta istorie ,in 1816, provinciile Unite ale Rio de Plata și-au
declarat independența față de Spania. După ce Bolivia, Paraguay și Uruguay au
ales calea separarii, zona care a rămas a devenit Argentina. Populația și cultura
țării au fost puternic modelate de imigranți din întreaga Europă, Italia și Spania
oferind cel mai mare procent de nou-veniți între 1860 și 1930. Până la sfârșitul
secolului al XX-lea, o mare parte din istoria Argentinei era dominată de
perioade de neliniște politică internă și conflictele intre federalist si unitarieni,
dar si intre factiunile civile si cele militare.1
În februarie 1516, navigatorul spaniol Juan Díaz de Solís, căutând un
traseu spre Indiile de Est a acostat în estuarul Rio de la Plata și a revendicat
noile teritorii în numele Spaniei. În 1526, un navigator italian, Sebastian Cabot,
a oprit în estuar, în căutare de provizii și, apoi, a urcat în sus pe râul Parana,
până aproape de actualul oraș Rosario. Aici, împreună cu însoțitorii lui, au
construit un fort și, apoi, au continuat drumul pe râu, până în Paraguayul actual.
Cabot a rămas patru ani și a descoperit importante cantități de argint. Sistemul
hidrografic a fost denumit Rio de la Plata (râul argintului).
Colonizarea regiunii a fost începută în 1535 de soldatul spaniol Pedro de
Mendoza. În februarie 1536, Mendoza, care fusese numit guvernator militar al
întregului ținut de la sudul lui Rio de la Plata, a pus piatra de temelie a orașului
Buenos Aires. El a încercat să cucerească noi teritorii, dar nu a reușit din cauza
lipsei alimentelor și a împotrivirii triburilor băștinașe. Cinci mai târziu, a fost
nevoit să părăsească Buenos Aires.2
În 1537, Domingo Martinez de Irala, unul dintre locotenenții lui
Mendoza, a fondat Asuncion (capitala actuală a Paraguay-ului), care a fost
prima așezare permanentă din regiunea La Plata. De la această bază, spaniolii au

1
*** Argentina, in https://www.cia.gov/library/publications/resources/the-world-
factbook/geos/ar.html, accesat la data de 14.12.2018.
2
Daniel K. Lewis, Istoria Argentinei, Editura Greenwood Publishing Group,2001,pp.44-45.

1
cucerit, treptat, teritoriile dintre râurile Parana și Paraguay. Santiago del Estero,
prima așezare permanentă din Argentina, a fost construită în 1553 de spaniolii
veniți din Peru. Santa Fe a fost fondată în 1573, iar în 1580 a fost reluată
construcția orașului Buenos Aires.
În 1620 întreaga regiune La Plata a fost subordonată viceregelui din Peru
pentru administrare. Din cauza politicii comerciale restrictive, colonizarea
regiunii La Plata a fost încetinită în următorii o sută de ani. În 1776 teritoriile
ocupate, în prezent, de Argentina, Bolivia, Paraguay și Uruguay s-au separat de
Peru și s-a constituit Viceregatul Rio de la Plata. În iunie 1806, orașul Buenos
Aires a fost atacat de flota britanică sub comanda amiralului Riggs Popham.
Viceregele nu s-a împotrivit acestui atac neautorizat de guvernul englez și
orașul a fost ocupat de britanici.3
Aceștia au fost însă alungați, în luna august, de cetățenii orașului. În
1807, englezii au atacat, din nou, Buenos Aires-ul, dar au fost respinși de
locuitori. Acest lucru a avut o importanță deosebită, deoarece coloniștii spanioli
au căpătat încredere în forțele lor și s-au implicat în luptele pentru cucerirea
independenței. Mișcarea revoluționară în La Plata a căpătat amploare în
perioada detronării regelui Ferdinand al VII-lea al Spaniei de către Napoleon.
Locuitorii din Buenos Aires au refuzat să-l recunoască pe Joseph Bonaparte,
care fusese instalat pe tronul Spaniei. La 25 mai 1810, demonstranții au alungat
guvernul viceregal și au instalat un consiliu guvernamental provizoriu, în
numele lui Ferdinand al VII-lea. În scurt timp, relațiile cu reprezentanții regelui
au fost rupte și s-a început campania de cucerire a independenței. Partea
eliberată de sub armatele regale a fost împărțită, în 1813, în 14 provincii. În
1814, conducătorul militar Jose de San Martin a preluat comanda armatei
nordului și, mai târziu, a dat lovituri decisive trupelor spaniole în Chile și Peru.4
În martie 1816, reprezentanții diferitelor provincii s-au reunit la Tucuman
și, la 9 iulie aceștia au proclamat independența față de Spania și au declarat
formarea Provinciilor Unite din America de Sud. Unii dintre delegați susțineau
ideea creării unei monarhii constituționale, iar alții a unui sistem federal
guvernamental. Neînțelegerile dintre cele două facțiuni au culminat cu războiul
civil din 1819. Pacea s-a instalat în 1820, dar problema a rămas nerezolvată.
În 1829, generalul Juan Manuel de Rosas a fost ales guvernator al
provinciei Buenos Aires. Susținător al federalismului, generalul și-a extins
autoritatea și în celelalte Provincii Unite (care se vor denumi, apoi, Confederația

3
Tim Burford, Argentina, Editura Travel Giudes, 2006, pp.32-33.
4
Daniel K. Lewis, Op. cit., p.51.

2
Argentiniană). Regimul dictatorial al lui Rosas a fost răsturnat, în 1852, de un
grup revoluționar condus de generalul Justo Urquiza. În 1853 a fost adoptată
constituția federală și Urquiza a devenit primul președinte al Republicii
Argentina. Provincia Buenos Aires a refuzat să adopte noua constituție și, în
1854, și-a proclamat independența. S-a declanșat un război între cele două state
în 1859, dar Republica Argentina a învins și, în octombrie 1859, Buenos Aires a
aderat la federație. În mai 1862, Buenos Aires-ul a fost desemnat capitala
republicii. Între 1865 și 1902, Argentina a participat la numeroase războaie
pentru stabilirea granițelor cu vecinii săi (Paraguay, Chile, Brazilia).
În primul deceniu al secolului al XX-lea, Argentina a devenit una dintre
marile puteri din America de Sud, făcând progrese economice și sociale
remarcabile. În Primul Război Mondial, Argentina a rămas neutră, dar a avut un
rol important în aprovizionarea cu alimente a aliaților. Criza economică din
1929 a avut repercusiuni serioase în Argentina. După 1936, mișcările cu
caracter fascist capătă amploare. 5
În ianuarie 1942, la Conferința Pan-Americană pentru apărare de la Rio
de Janeiro, Argentina și Chile au fost singurele țări care au refuzat să rupă
relațiile cu puterile Axei. Relațiile cu Japonia și Germania nazistă au fost rupte
de abia în ianuarie 1944. În data de 24 februarie 1944, în perspectiva războiului
iminent cu Germania nazistă, o juntă militară autointitulată „Colonei” l-a
destituit pe președintele Pedro Ramirez. Conducătorul juntei a fost colonelul
Juan Domingo Peron. În ciuda manifestărilor de simpatie față de Aliați,
guvernul a continuat să ofere adăpost agenților naziști. În iulie 1944, SUA a
acuzat Argentina că ajută Puterile Axei. De abia în ziua de 27 martie 1945, țara
a declarat război Germaniei naziste și Japoniei. Argentina a devenit, în lunile
următoare, membră a Națiunilor Unite.
După 1946, au avut loc în Argentina numeroase frământări sociale din
cauza dictaturilor militare care s-au succedat la conducerea țării și care au
încercat să reprime mișcările democratice din țară. Una din cele mai sângeroase
dictaturi a fost cea condusă de generalul Jorge Videla, între 1976-1983. În
perioada respectivă, au căzut victime ale răpirilor între 9.000-30.000 de
argentinieni (desaparecidos), cei mai mulți torturați și uciși fără proces. Doar o
mică parte dintre răpiți au fost lăsați în exil

5
Hussein Solomon, South African Foreign Policy, Middle Power Leadership and Preventive
Diplomacy, in
http://www.cips.up.ac.za/files/pdf/uafspublications/South%20African%20foreign%20policy%2C%20
middle%20power%20leadership%20and%20preventive%20diplomacy.pdf , accesat la data de
08.12.2018.

3
 Asemănător altor zone de colonizare, precum Canada, Australia sau
Statele Unite ale Americii, Argentina este considerată o țară a imigranților. Cea
mai mare parte a argentinienilor sunt descendenți fie ai populațiilor din epoca
colonizării, fie ai imigranților europeni din secolele al XIX-lea și al XX-lea,
86,4% din populația țării având descendență europeană. Aproximativ 8% din
populație este metisă, iar peste 4% din argentinieni au origine arabă sau est-
asiatică. La ultimul recensământ național,, 600.000 dintre argentinieni (1,6%) s-
au declarat a fi amerindieni. După sosirea coloniștilor spanioli, peste 6,2
milioane de europeni au emigrat în Argentina de la mijlocul secolului al XIX-
lea până la mijlocului secolului al XX-lea. Argentina a fost întrecută doar de
Statele Unite ale Americii în ceea ce privește numărul imigranților, timp în care
populația țării s-a dublat la fiecare două decenii.6
Majoritatea imigraților europeni au emigrat din Italia și Spania. Italienii
au sosit, inițial, în cea mai mare parte din regiunile Piemont, Veneto și
Lombardia, iar, mai apoi, din Campania și Calabria; aproape 25 de milioane de
argentinieni au în diferite grade descendență italiană, reprezentând aproximativ
60% din populația țării. Imigranții spanioli au predominant galicieni și basci.
Mai puțini ca număr, dar, totuși, semnificativi, imigrații au provenit și din
Franța (mai ales din Bearn și nordul Țării Bascilor), Germania și Elveția,
Danemarca, Suedia, Irlanda, Grecia, Portugalia și Regatul Unit al Marii Britanii.
Est-europenii au fost, de asemenea, numeroși, sosind din Rusia, Ucraina,
Lituania și din Europa Centrală (în special din Polonia, Ungaria, România,
Croația și Slovenia). Un număr important de emigranți au provenit din țările
balcanice (Bulgaria și Muntenegru). Există o comunitate numeroasă de armeni ,
iar Chubut Valley înregistrează o populație semnificativă cu ascendență galeză.7
Puține, dar în creștere, populațiile din Asia de Est s-au stabilit în
Argentina, în Buenos Aires, în special. Primii argentinieni-asiatici au avut
descendență japoneză, venind, inițial, ca turiști și, mai apoi, stabilindu-se, după
anul 1886, în Argentina ; oficial, procesul de imigrare al japonezilor a început în
1912. Au urmat chinezii și coreenii. Astăzi, chinezii sunt comunitatea cu cea
mai mare creștere (cu 100.000 de copii născuți în marile orașe argentiniene).
Majoritatea comunității evreiești din Argentina este formată din evrei
așkenazi, în timp ce 15-20% sunt grupuri de sefarzi (în principal, evrei sirieni).
Comunitatea evreiască argentiniană este a cincea ca mărime din lume.

6
Radu Andrieş, Management internaţional, editura Gheorgheni, 2003, Bucuresti, pp.22-23.
7
*** Argentina economy, http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/ARG.html, accesat la data de
08.12.2018.

4
Argentina este țara gazdă a uneia dintre cele mai numeroase comunități arabe
din lume, formată, majoritar, din imigranți din Palestina, Siria și Liban.
Majoritatea sunt creștini aparținând de Bisericilor Ortodoxă Orientală și
Catolică Orientală (Maronită), cu mici minorități musulmane și evreiești. Mulți
au dobândit un statut social ridicat în afaceri sau politică, așa cum este cazul
fostului președinte Carlos Menem, fiul unor imigranți sirieni din provincia La
Rioja. Deși puțini ca număr, în mod disproporționat, imigranții englezi au jucat
un rol foarte important în construcția statului modern argentinian. Anglo-
argentinienii s-au aflat, adesea, în poziții influente în transportul feroviar,
industrie și agricultură. Statutul istoric al acestora a fost complicat de reducerea
influenței pe care o aveau în economie odată cu regimul Peron și naționalizarea
companiilor britanice după 1940, iar, mai recent, de războiul Falklands din
1982. Populația indigenă recunoscută oficial în țară, conform „Anchetei
Complementare a Populațiilor Indigene” 2004-2005, se ridică la aproximativ
600.000 (aproximativ 1,4% din totalul populației), dintre care ceamai
numeroasă este populația Mapuche.8
Conform lui David Levinson, „Afro-argentinienii sunt în jur de 50.000,
aproape toți locuind acum în Buenos Aires. Argentina nu a important un număr
mare de sclavi, iar afro-argentinienii de astăzi sunt descendenți ai sclavilor liberi
si ai sclavilor care au scăpat din Bolivia, Paraguay și Brazilia. Ca parte a
programului de europenizare de la sfârșitul anilor 1980, afro-argentinienii au
fost constrânși să-ți părăsească pământurile. Identitatea africană a fost definită
ca fiind inferioară, iar războiul, bolile și căsătoriile interetnice au redus numărul
acestora. Chiar dacă ignorați pe scară largă și retrogradați spre slujbe inferioare,
afro-argentinienii continuă să existe ca o comunitate distinctă în Buenos Aires.”
Recensământul național de stat a fost criticat deoarece datele istorice au
fost culese folosind originea națională a populației în dauna celei rasiale, lucru
ce a condus la subestimarea numărului de afro-argentinieni și metiși.
Recensământul din 1887, din Buenos Aires, a fost ultimul în care negrii au fost
considerați o categorie separată.9
Imigrația ilegală a fost o problemă recentă a demografiei Argentinei. Cei
mai mulți imigranți ilegali provin din Bolivia și Paraguay, țări vecine Argentinei
în partea de nord. Grupuri mai mici provin din Peru, Ecuador și România.
Guvernul argentinian estimează faptul că aproximativ 750.000 de locuitori nu
dețin acte oficiale și a lansat un program numit „Țara Mare” (Patria Grande)

8
Radu Andrieş, Op. cit., p. 25.
9
Ángel Lulio, Regiones fitogeográficas argentinas, Editura Acme, Buenos Aires, 1990, pp.87-88.

5
pentru a încuraja imigranții ilegali să își reglementeze statutul; până în
momentul de față, peste 670.000 de aplicații au fost prelucrate în cadrul
programului.
Pe lista patrimoniului mondial UNESCO sunt incluse următoarele
obiective din Argentina: Parcul național „Los Glaciares“ (1981);Parcul național
Iguazu (1984);Cele 4 așezăminte misionare iezuite pentru guarani de la San
Ignacio Mini, Santa Ana, Nuestra Señora de Loreto și Santa Maria la Mayor
(1983, 1984);Peninsula Valdés (1999);Picturile murale din peștera “Cueva de
las Manos”, Rio Pinturas (1999);Parcurile naturale Ischigualasto și Talampaya
(2000);Ansamblurile de clădiri iezuite din zona Córdoba (2000);Quebrada de
Humahuaca (2003).
Deși cei mai mulți dintre argentinieni trăiesc în mediul urban, aceștia
continuă să se simtă legați de spiritul gauchoului, călărețul legendar al
pampasului, și de calitățile sale ideale în ceea ce privește politețea, generozitatea
și independența.În festivalurile populare, apariția gauchoului este obligatorie.
Limba oficială este spaniola. De asemenea, se vorbesc italiana și engleza.
Datorită intonației italiene, accentele standard ale limbii spaniole diferă de cele
ale altor țări. Spaniola-argentiniană este cunoscută pentru tendința sa de yeísmo:
grupul „ll” și sunetul „y" - echivalente cu „i”, sună mai mult ca și „j”. O altă
diferență față de spaniola clasică este utilizarea pronumelui la persoana a doua
plural vos si pentru persoana a doua singular tu(exp: vos hablás, în loc de tú
hablas). Vocabularul argentinian include, de asemenea, regionalisme, argouri,
dar și cuvinte împrumutate din alte limbi (de exemplu: engleza).
Din punct de vedere istoric, Argentina este o țară romano-catolică,
Biserica acționând, de obicei, ca o forță conservatoare. Cardinalul Antonio
Quarracino (1923-1998) a fost un susținător fervent al dictaturii dintre anii 1976
și 1983, care a condus „ Războiul Murdar” și opozant al homosexualității. În
2005, episcopul militar Antonio Baseotto a spus despre ministrul Sănătății,
Ginés Gonzáles García, că ar trebui „aruncat în mare cu capul înainte și cu o
piatră de moară legată de gât”, deoarece acesta susținea distribuirea gratuită de
prezervative și legalizarea avortului.10
Conform unui sondaj CONICET, 76,5% din argentinieni sunt catolici,
11,3% agnostici și atei, 9% evangheliști, 1,2% martori ai lui Iehova, 0,9%
mormoni; iar restul 1,2% sunt adepții altor religii, printre care islam, iudaism și
buddhism.
Până la reforma constituțională din 1994, președintele și vicepreședintele

10
Paul Lewis, Criza capitalismului Argentinian, Editura North Carolina Press, 1993, p.41.

6
erau obligați să fie romano-catolici și să sprijine Biserica Catolică. Guvernul
fostului președinte Néstor Kirchner a provocat deschis Vaticanul, atunci când l-
a demis din funcție pe episcopul Antonio Baseotto.
Biserica oficială nu îi recunoaște pe „sfinții” neoficiali ca gauchoul
Antonio Gil din provincia Corrientes sau Difunta Correa (o femeie din secolul
al XIX-lea) din provincia San Juan. Cu toate acestea, mii de pelerini vizitează
altarele lor.
Protestantismul evanghelic s-a extins în Argentina mai mult decât oriunde
altundeva în America Latină. Într-un număr ceva mai mic există și rituri
protestante standard (anglican sau luteran). Argentina are una dintre cele mai
mari comunități evreiești din lume din afara Israelului.11
Moneda națională este peso-ul (cu codul ISO4217 ARS), care are ca
subdiviziuni 100 de centavos. Simbolul utilizat în Argentina pentru peso este $.
Bancnotele (de câte 2$, 5$, 10$, 20$, 50$ și 100$), au imprimate pe ele
personaje istorice ale secolului al XIX-lea. Monedele au valori de 5, 10, 20 și 50
de centavos.
În prezent,Argentina rămâne una dintre cele mai stabile țări sud-
americane d.p.d.v economic și politic. Perioada de după cel de-al doilea război
mondial a fost dominată de era populismului lui Peron,dar și de o intervenție
militară la nivelul guvernului.Ulterioar a fost urmată de o junta militară care a
preluat puterea în 1976. Democrația va fi restabilită în 1983, și a persistat în
ciuda numeroaselor provocări, dintre care cea mai formidabilă a fost o criză
economică severă în 2001-2002 care a condus la proteste publice violente și la
demisia succesivă a câtorva oameni importanți din guvern.Anii 2003-15 au stat
la baza guvernării Peroniste de către Nestor și Cristina Fernandez de
KIRCHNER, ale căror politici au izolat Argentina și au cauzat stagnare
economică. Odată cu alegerea lui Mauricio MACRI în noiembrie 2015,
Argentina a început o perioadă de reformă și reintegrare internațională.În
Primul Război Mondial Argentina a rămas neutră,dar a avut un rol important în
aprovizionarea cu alimente a aliaților.12
Cu o polulatie de aproximativ 42 de mil de locuitori și un PIB de 596 de
bilioane de dolari,Argentina se află pe locul 23 în lume d.p.d.v economic și face
parte din cel mai important for de discuție,G20.13

11
Ibidem, p. 44.
12
*** Argentina value, in https://www.indexmundi.com/facts/argentina/gini-index, accesat la data de
09.12.2018.
13
Dorel Bușe, Centre și raporturi de putere în relațiile internaționale în epoca post Război rece,
Editura Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, București, 2012, p. 203.

7
 Din punct de vedere al politicii externe Argentina este tot mai mult
orientată spre consolidarea relațiilor cu vecinii astfel că este un memebru activ
al UNASUR( Uniunea Națiunilor din America de Sud ), MERCOSUR ( blocul
commercial Sud American) și numeroase alte acorduri comerciale cu statele
vecine.Cel mai important partener commercial este Brazilia,cea mai importantă
economie din regiune.De asemenea,Argentina deține o agricultură orientate
către export și este și exportatoare de resurse,precum petrol și gaze naturale.
Este de asemenea membru fondator al ONU și membru al altor instituții
internaționale importante precum OMC(Organizația Mondială a Comerțului),
UNESCO, FAO(Organizația pentru Alimentație și Agricultură) și multe
altele.Că membru al G20,Argentina ocupă un loc important printer economiile
emergente,deși cei mai mulți s-au îndoit de necorespunderea condițiilor de a
face parte din G20,politică urmată de Kirchner a demonstrate o impresionantă
capacitate de a se reface economic într-un timp scurt.Această este lecția vieții
după capitalism pe care Argentina o adduce la masă negocierilor G20 pentru a
schimbă modul de vizualizare a sistemului economic mondial,justificându și
astfel rolul la această masă.Tot din p.d.v. extern,relația Argentinei cu Marea
Britanie s-a transformat într-o dispută teritorială în 1982 cu privire la Insulele
Falkland diferend ce a dus la un război între cele două state,câștigat în cele din
urmă de Marea Britanie.Din punct de vedere military Argentina este cu mult
mai slabă decât celelalte state din G20, ocupând locul 147 în lume în ceea ce
privește bugetul alocat apărării,și anume 0.8% din PIB.14
În 2017 Argentina a cunoscut creștere a PIB-ului cu aproape
3,0%,guvernul adoptând reforme importante în materie de pensii și impozite. Iar
după ani de izolare internațională, Argentina a preluat mai multe roluri de
conducere internaționale, printre care găzduirea Forumului Economic Mondial
pentru America Latină și a Conferinței Ministeriale a Organizației Mondiale a
Comerțului, iar anul acesta Argentina și-a asume președinția G20 fiind primul
summit G20 găzduit în America de Sud.(30 noiembrie 2017-1 decembrie 2018).
Concluzionând,putem aprecia că rolul Argentinei în regiune va crește
treptat, iar împreună cu Brazilia vor devein cele mai importante puteri
regionale.

14
Dorel Bușe, Op. cit., p.204.

8
BIBLIOGRAFIE

1. ANDRIEȘ, Radu, Management internaţional, editura Gheorgheni, 2003, Bucuresti.

2. BUȘE, Dorel, Centre și raporturi de putere în relațiile internaționale în epoca post Război

rece, Editura Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, București, 2012.

3. BURFORD, Tim, Argentina, Editura Travel Giudes, 2006.

4. LEWIS, Daniel, Istoria Argentinei, Editura Greenwood Publishing Group.

5. LULIO, Ángel, Regiones fitogeográficas argentinas, Editura Acme, Buenos Aires, 1990.

6. HUSTON, Albert, Criza capitalismului Argentinian, Editura North Carolina Press, 1993.

SURSE WEB

1. *** Argentina, in https://www.cia.gov/library/publications/resources/the-world-

factbook/geos/ar.html, accesat la data de 14.12.2018.

2. ***Hussein Solomon, South African Foreign Policy, Middle Power Leadership and
Preventive
Diplomacy,http://www.cips.up.ac.za/files/pdf/uafspublications/South%20African%20foreign
%20policy%2C%20middle%%20diplomacy.pdf , accesat la data de 08.12.2018.

3. *** Argentina economy, http://hdrstats.undp.org/en/countries/profiles/ARG.html, accesat la

data de 08.12.2018.

4. *** Argentina value, in https://www.indexmundi.com/facts/argentina/gini-index, accesat la

data de 09.12.2018