Antiiflamatoarele

Antiinflamatoare nesteroidiene:
Neselective (acţionează prin intermediul ciclooxigenazei I şi ciclooxigenazei II):
Salicilaţii (der. ac. acetilsalicilic):acidul acetilsalicilic salicilatul de metil , acetilsalicilatul de lizină
Salicilamida
Derivaţii de pirazolonă şi pirazolidină fenazona, fenilbutazon ,aminofenazona ,oxifenbutazona,
Propifenazona Kebuzonă
Derivaţii a acidului indolacetic şi analogii lor indometacina Sulindacul ketorolacul
Derivaţii ac. arilacetic (der.ac.fenilacetic): diclofenacul sodicalclofenaculLonazolacul
Derivaţii ac. Fenil-propionic sau aril propionic:
ibuprofenulFlurbiprofenul,ketoprofenulfenoprofenulnaproxenul ;dexketoprofen
Fenamaţii ; acidul flufenamic ,acidul mefenamic,acidul meclofenamic,acidul niflumic, ac. Tolfenamic
Oxicamii; piroxicamul,tenoxicamul,lornoxicam
Selective (inhibitori COX-2)Blocante selective Nimesulid Meloxicamul (oxicami ) Nabumetona (der arilacetic sau
fenilacetic)Etodolac ( der.indolacetic)
b) Blocante specificecele coxibul , Rofecoxib, etoricoxib , parecoxib

mec Este inhibată enzima ciclooxigenaza, care catalizează ciclizarea oxidativă a acidului arahidonic cu formarea de
endoperoxizi ciclici, precursori ai prostaglandinelor, prostaciclinei, tromboxanilor
• Ciclooxigenaza-1 este prezentă în diverse ţesuturi din organism unde contribuie la anumite procese fiziologice (PGE,PC,TAX2)
• Ciclooxigenaza-2 nu se găseşte practic în ţesuturile normale. (inflamatie,durere,febra etc)

• Fd
• antiinflamator; inhibarea sintezei prostaglandinelor;
• blocarea activării neutrofilelor
• analgezic; Prostaglandinele, îndeosebi PGE2 şi prostaciclinele (PGI2) intervin activ în procesul de generare a durerii.
• Ele stimulează terminaţiunile senzitive şi favorizează efectul algogen al bradikininei, serotoninei, histaminei.
• Cefaleea, posibil deasemenea se datorează unui exces local de prostaglandine în SNC.
• Efectul analgezic se datorează inhibării sintezei prostaglandinelor în focarul de inflamaţie cu diminuarea acţiunii algogene a
bradikininei
• Toate AINS şi fiecare din ele au diferită potenţă analgezică
•
• antipiretic; Patogenia febrei implică formarea crescută de prostaglandine, mai ales PG E1 si PGE2 la nivelul hipotalamusului
• Antiinflamatoarele nesteroidiene, inhibând ciclooxigenaza diminuează respectiv şi sinteza locală a prostaglandinelor în
hipotalamus, fapt ce permite normalizarea temperaturii crescute.
• (Salicilaţii, diclofenacul, efect antipiretic mai pronuntat)
• paracetamolul –lipsit de efectu antiinflamator (posibil inhibă COX-3 ?? în SNC).
•
• desensibilizant moderat; Inhibarea sintezei PgE în focarul de inflamaţie, în leucocite, diminuarea hemotaxisului monocitelor
 • Diminuarea sintezei acidului hidroheptanotrienic cu diminuarea hemotaxisului T-limfocitelor, eozinofilelor, neutrofilelor în focarul
de inflamaţie.
• Inhibarea blasttransformării limfocitelor în urma blocării sintezei prostaglandine.
• Unele AINS posedă mecanisme adiţionale incluzînd:
• -inhibarea activării celulelor inflamatorii (cum ar fi neutrofilele polimorfonucleare) cu diminuarea formării de endoperoxizi şi radicali
liberi;
• - inhibarea chemotaxiei celulelor inflamatorii
• Reglarea “down” a producerii de interleukină-1 (IL-1)
• Interferarea unor fenomene celulare mediate de calciu;
• Inhibarea lipooxigenazei (indometacina, diclofenac,ketoprofen)
• Efectul protector faţă de arsurile solare şi prin raze ultraviolete – se datoreşte împiedicării sintezei locale în piele a PgE2 cu blocarea
apariţiei eritemului şi edemului dureros.
• Efectul antidiareic – se datorează micşorării cantităţii de prostaglandine E şi F în peretele intestinal cu diminuarea motilităţii
intestinale şi diminuarea difuziei apei şi electroliţilor către lumenul intestinal
• Efectul tocolitic – se explică prin micşorarea producerii prostaglandinelor E şi F, care au proprietăţi ocitocice, intervenind în
spasmele uterine din dismenoree şi stimulând activitatea fazică a uterului în timpul naşterii.
• Favorizează închiderea canalului arterial la noi născuţi (indometacina)
•
•
•
• diminuarea agregării plachetelor (efectul antiagregant). se datorează împiedicării sintezei de tromboxan A2, compus de tip
prostaglandinic care declanşează faza a II-a a agregării plachetelor.
•
•

Medicamente cu acţiune lentă, de durată lungă (medicamente specifice)

Compuşii de aur:aurotiomalatul de sodiu,aurotiosulfatul de sodiu,aurotioglucoza,aurotioprolul,Auranofinul
Derivaţii 4-aminochinolinici:clorochina,hidrohiclorochina
Penicilamina:
Sulfanilamidele:*(AI/intest.)sulfasalazina,salazopiridazina
Citotoxicele:ciclofosfamida ,azatioprina,metotrexatul,ciclosporina etc.

Compus aur FD
Aurul este preluat de sistemul reticulo-endotelial şi se concentrează în ganglionii limfatici şi în macrofage, rămâne timp îndelungat
în sinoviale
diminuarea activitatii fagocitare
inhibarea funcţiei limfocitelor T şi B
inhibarea producerii imunoglobulinelor
inhibarea complementului;
inhibarea eliberării de PgE2 din sinovicite şi de leucotriene (B4, C2) din leucocitele polimorfonucleare;
inhibarea activităţii enzimelor lizozomale;
modificarea colagenului prin creşterea numărului de legături încrucişate.
Deriv 4AMINOCHILINICI împiedică reacţia limfocitelor T la mitogene,
deprimă chemotaxia leucocitelor,
stabilizează membranele lizozomale,
inhibă sinteza acizilor nucleici.
Inhibând eliberarea interleikinei-1 din monocite, preparatele limitează eliminarea PGE 2 şi a colagenazei din celulele sinoviale.
Diminuând eliminarea limfochinelor, împiedică formarea clonilor de celule sensibilizate şi activarea sistemului complementului.
Penicilamina Mecanismul de acţiune nu este cunoscut definitiv.
inhibă sinteza imunoglobulinelor de către limfocitele B
După perioada de latenţă (3-4 luni) şi după efectul antiinflamator, penicilamina este asemănătoare compuşilor de aur.
Penicilamina are şi proprietăţi chelatoare importante, pentru care este utilizată în tratamentul cu unele metale grele.
Concentraţia maximă în plasmă se determină peste 4 ore.

Antiinflamatorsteroidiene Glucocorticoizi: hidrocortisonul,prednisolonul ,prednisonul ,metilprednisolonul,

triamcinolona ,parametazona, dexametazona ,betametazona
inhibă enzima fosforilaza A deprimând sinteza prostaglandinelor (substanţe importante în patogenia inflamaţiei), inhibă sinteza
factorului de activare a plachetelor.
limitează, împiedică migrarea neutrofilelor în focarul inflamator, diminuează activitatea macrofagilor, stabilizează membranele
lizozomale, preîntâmpinând eliberarea hidrolazelor active, inhibă eliberarea histaminei din mastocite.
deprimă proliferarea fibroblaştilor diminuând procesul de formare a ţesutului de granulaţie.
Astfel, acţiunea antiinflamatorie a glucocorticoizilor este marcată şi se manifestă în toate fazele procesului inflamator.

sunt eficace în combaterea unor manifestări alergice.

deprimă predominant imunitatea mediată celular.
inhibă eliberarea interleikinei-2 şi acţiunea acesteia de stimulare a limfocitelor-T activate şi posibil a limfocitelor citotoxice;
inhibă eliberarea interleikinei-1 de către monocitele activate prin antigen;
împiedică acţiunea de amplificare a răspunsului imun mediat celular de către factorul de migrare a macrofagelor şi interferonului
gama (secretat de către limfocitele T activate).
La doze mari, glucocorticoizii micşorează producerea de anticorpi.
Acţiunea antiinflamatorie
Stabilizează membrana celulară, ce duce la micşorarea enzimelor lizosomale si se reduce ieşirea lichidului , leucocitelor,
macrofagilor din vase.
 Inhibă activitatea şi migrarea celulelor, fagocitoza, sinteza enzimelor hidrolitice şi mediatorilor inflamatorii.
Inhibă activitatea şi diferenţierea fibroblaştilor, sintezei precolagenului şi stabilizarea lui, inhibă faza reparativă.

Acţiunea antialergică şi imunodepresivă Gliucocorticoizii inhibă reacţiile de tip imediat şi întîrziat:

-antagonizează efectele mediatorilor alegrici
Sunt antagonişti ai hormonilor imunostimulatori ca: estrogenii, STT şi al.
Inhibă migrația T şi B limfocitelor
Posedă acţiune citotoxică datorită blocării sintezei ARN şi ADN, proteinelor
Inhibă sinteza anticorpilor
Micşorează capacitatea B-limfocitelor de a produce imunoglobuline responsabile de reacţiile de tip imediat.
Inhibă sinteza histaminei.

Acţiunea “antişoc”
Acțiune pozitivă asupra sistemului cardiovascular (provoacă efect inotrop pozitiv în doze mari), măreşte minut-volumul sistolic,
fară tahicardie
Inlătură vasoconstricţia şi micşorează rezistenţa periferică (miotrop şi alfa-adrenoblocant)
Îmbunătăţeşte microcirculaţia şi micşorează depozitarea patologică a sângelui
Micşorează permiabilitatea membranelor şi efectele enzimelor lisosomale
Inhibă hialuronidaza
Inhibă sinteza toxinelor
Stabilizează permiabilitatea barierei hematoencefalice
Micşorează eliberarea histaminei şi altor mediatori
Glucocorticoizii mai posedă efecte asupra:
Metabolizmului lipidic, proteic, glucidic, hidrosalin (la capitolul HORMONII)
Azocompusii: sulfasalazina, olsalazina,mesalazina
Glucocortocoizii: prednizolon, hidrocortizon, beclometazon etc
Imunodepresivele: azatioprin, metotrexat, ciclosporină, mercaptopurină
Antiinfecţioase: metronidazol

hipersensibilitate de tip imediat

1. Preparatele care împiedică eliberarea de histamină și alte substanțe biologic active din mastocite și bazofile:

a) glucocorticoizii (prednisolon, dexametazon);

b) beta-adrenomimeticele (epinefrina, izoprenalina, orciprenalina, salbutamol, etc.);
c) xantinele (aminofilina);
d) cromoglicatul disodic (intal);
e) heparina;
f) m-colinoblocantele (atropină, ipratropiu).
2. Preparatele care împiedică interacțiunea histaminei libere cu receptorii histaminergici (H1 –histaminoblocantele - difenhidramină,
prometazină, diazolin, tavegil etc)
3. Preparatele ce reduc leziuniile tisulare (medicamente anti-inflamatoare steroidiene);
4. Preparatele care reduc manifestări comune de reacții alergice, cum ar fi șocul anafilactic:
a) adrenomimetice;
b) bronhodilatatoare acțiune miotropă;
c) glucocorticoizi.
În reacțiile de tip întârziat
1. Medicamente care suprimă immunogeneza, inhibitoare predominant a imunității celulare (imunosupresoare)
a) steroizi (prednisolon, dexametazonă, triamcinolon, etc);
b) medicamente citostatice (ciclofosfamidă, azatioprină, mercaptopurina);
c) serul antilimfocitar, globulina antilimfocitară, imunoglobulina antialergică umană;
d) preparatele antireumatice specifice (chinidina, penicilamina)
e) antibiotice (ciclosporina).
2. Preparatele ce diminuază lezarea țesuturilor:
a) glucocorticosteroizi (prednisolon, dexametazonă, triamcinolon, etc)
b) AINS (diclofenac, piroxicam, indometacină, naproxen, etc).

• antagoniști ai receptorilor de leucotriene ( zafirlukast, montelukast) , inhibitori ai 5 - lipoxigenazei (zeliuton).

Antihistaminice Preparatele antihistaminice posedă un şir de efecte comune:

• antiedematos;antipruritic;antispastic;antiserotoninic;anticolinergic;anestezic local;sedativ;antihistaminic.
Histidină=> Histamina sub acțiunea enzimei histidindecarboxilaza
• Histamina este stocat în granulele mastocitelor și bazofilelor, în care este legată cu matricea
proteinglicanică a granulelor.
• La activarea mastocitelor și bazofilelor (de exemplu, reacții alergice de tip imediat), histamina este
eliberată din granulele, iar concentrația acesteia în sânge și lichidele tisulare crește.
• Receptorii histaminici-H1 sunt localizați în mușchii netezi al bronhiilor, stomacului, intestinelor, vezicii
urinare și biliare.
 • Interacționând cu receptorii H1, histamina contribuie la o constricție a musculaturii netede a bronhiilor,
stomacului, intestinelor, vezicii biliare și urinare.
• Crește permeabilitatea vasculară şi creşte cantitatea intracelulară a GMPc.
• Se intensifică secreția de mucus, secrețiile nazale, provoacă chemotaxisul eozinofilic și neutrofilic,
intensifică formarea de prostaglandine, tromboxan și prostacicline.
• Blocantele receptorilor H1-histaminici înlătură efectul histaminei asupra receptorilor H1 prin
mecanismul de inhibare competitivă.
• Cu toate acestea, afinitatea blocantelor H1-receptorilor pentru acești receptori este considerabil mai mică
decât cel al histaminei.
• Prin urmare, blocante H1 receptorilor nu deplasează histamina de pe receptori, ci doar interacționeză
cu receptorii liberi sau eliberați.
• Prin urmare, blocante H1 receptorilor sunt mai eficiente pentru prevenirea reacțiilor alergice de tip
imediat, iar în cazurile de reacție deja dezvoltate previn eliberarea de noi porțiuni de histamină.
• În rezultat Blocante H1-receptorilor contribuie la o scădere a spasmului musculaturii netede bronșice și
intestinale induse de histamină. Reduc permeabilitatea capilară, preven dezvoltarea de edem, previn
apariția de reacții alergice și contribuie la o evoluție a lor mai ușoară.
• Antihistaminic - H1-histaminoblocante (generația I) nu afectează sinteza de histamină. Ele inhibă
eliberarea de histamină din mastocite și bazofile sanguine. Posedă un efect bronhodilatator direct. H-1
histaminoblocantele inhibă reacția musculaturii netede bronșice la histamină, reduc pruritul, preven
vasodilatarea și creșterea permeabilității vaselor sub influența histaminei.
• Anticolinergic (mai specific pentru etanolamine și etilendiamine) - H1-histamianoblocantele blochează m-
colinoreceptorii centrali și periferici, pot duce la o reducere a secreției glandelor exocrine cu majorarea
viscozității secretelor. Apare xerostomia, retenția urinară, constipații, tahicardia, dereglarea vederii.
• Sedativ - H1 histaminoblocantele (generația I), fiind lipofile, pătrund cu ușurință bariera hemato-encefalică
și blochează H1 - histaminoreceptorii din creier. De asemenea blochează receptorii centrali serotoninergici
și m-colinoreceptorii. Au un efect sedativ marcat. Gradul de exprimare al efectului sedativ variază de la
moderat la semnificativ și se intensifică la combinarea acestor medicamente cu alcoolul și preparatele
psihotrope.
• Antivomitiv și anticinetozic – difenhidramina, prometazina, ciclizina, meclizina sunt capabile să
diminuieze stimularea receptorilor vestibulari, în legătură cu care pot fi utilizate în cinetoze.
• Unele H1-histaminoblocante au acțiune antiserotoninică (în special din grupul piperidinelor -
ciproheptadina) și activitate antidopaminică (fenotiazinele – prometazina (pipolfen), trimeprazina).
• Fenotiazinele pot bloca, de asemenea, receptorii α-adrenergici cu efect hipotensiv.
• Efect antitusiv este cel mai tipic pentru difenhidramină și se manifestă datorită acțiunii directe asupra
centrului tusei la nivelul bulbului rahidian.
• Avantaje gen1 posibilitatea administrării enterale și parenterale;
• cuparea reacțiilor alergice de tip imediat (când este necesară administrarea parenterală);
• tratamentul dermatitelor pruriginoase. Pruritul extenuant des este cauza insomniilor și diminuarea calității
vieții. În aceste cazuri este pozitiv efectul sedativ a lor.
• utilizarea în premedicație (diminuă eliberarea histaminei de origine nealergică).
• terapia simptomatică a IRVA (diminuiază rinoreia și pruritul nazal, strănutul etc.)
• urticarie colinergică.
• cost redus
dezavantaje
• legătură incompletă cu receptorii H 1-histaminergici, din aceste considerente sunt necesare doze mari.
• efectele secundare nu permit atingerea concentrațiilor mari ale acestor medicamente în sânge, suficiente
pentru blocarea receptorilor H1-histaminici.
• efect de scurtă durată (necesitatea adnimistrării de 3 ori pe zi).
• tahifilaxia (necesar utilizarea consecutivă a antihistaminicelor din diverse grupe fiecare 2 săptămîni).
• efect sedativ marcat.
• potențarea acțiunii alcoolului.
• efecte adverse și contraindicații la administrare.

Generaţia I
Etanolamine (Х-oxigen) Difenhidramină (Dimedrol)
Clemastin (Tavegil)
Doxilamin (Donormil) (somnifer)
Dimenhidrinat (dereglări vestibulare)

• Fenotiazine Prometazină (Diprazină, Pipolfen)

Trimeprazin (Alimemazin) (antipsihotic)

• Etilendiamine Cloropiramină (Suprastin)

(Х-azot)

• Alchilamine (Х-hidrogen) Clorfeniramin (combinații)

Bromfeniramin (combinații)

• Piperazine (grupa etilamidică eset unită cu nucleul piperazinic) Ciclizin (dereglări vestibulare)

Hidroxizin (sedativ, anxiolitic)

Meclozin (dereglări vestibulare)

• Piperidine Ciproheptadin (orexigen)

• Quinuclidine Quifenadin (Fencarol)

• Difenhidramina,clemastin,dimenhidrinat ,doxilamin,prometazin,trimeprazin,cloropiramina
• Generaţia II
• Piperidinimidazoli Astemizol (hismanal) Norastemizol
• Azelastin (Alergodil)
• Triprolidine Acrivastin (Semprex)
• Azatidine Loratadin (Claritin)
• Mebhidrolin (Diazolin)
• Piperidine Terfenadin (Trexil, Bronal)
• Dimetinden (Fenistil)
• Oxipiperidine Ebastin (Kestin)
• Benzimidazoli Mizolastin
• Epinastin
• Levocabastin (Histimet)
• Bamipin (înțepături, arsuri, digerături)
• Oxatomid (Tinset)
• Avantaje g2 specificitate și afinitate mare pentru receptorii H 1-histaminergici în absența influenței asupra
receptorilor serotoninici și M-colinergici.
• debut rapid a efectului clinic.
• durata efectului antihistaminic (până la 24 de ore).
• efect sedativ minim pronunțat în cazul utilizării în doze terapeutice.
• practic nulă tahifilaxia în cazul administrării îndelungate.
• dezavant Abilitatea de a bloca canale de potasiu a celulelelor sistemului de conducere al inimii, care este
însoțită de prelungirea intervalului QT și aritmii cardiace (tahicardie ventriculară tip "pirueta").
• Riscul de dezvoltare a efectului cardiotoxic se va majora în cazul asocierii lor cu antimicoticele
(ketoconazol şi itraconazol),
• macrolidele (eritromicină şi claritromicină). Macrolidele şi preparatele antimicotice posedă capacitatea de a
inhiba activitatea enzimelor citocromului P-450, ca rezultat are loc cumularea antihistaminicelor la nivelul
miocardului. De asemenea macrolidele au acţiune directă de majorare a intervalului QT.
• antiaritmice,
• antidepresivele (fluoxetină, sertralină şi paroxetină),
• în cazul utilizării sucului de greipfruct,
• de asemenea la pacienţii cu dereglări exprimate a funcţiei hepatice, care fac abuz de alcool, cu dereglări
electrolitice, afecţiuni cardiace.
• Forme parenterale de livrare nu sunt. Sunt numai forme enterale şi topice.
•
•
• Generaţia III Desloratadin (Aerius) Cetirizin (Zirtec) Levocetirizin (Xizal)Fexofenadin (Telfast)
• Gen 3 Sunt metaboliţi activi al antihistaminicelor din generaţiile precedente. Nu posedă efecte
sedative şi cardiotoxice. Unele sunt incluse în lista preparatelor OTC (fără prescripţie medicală).
• Desloratadina - cel mai puternic antihistaminic disponibil in prezent. Afinitatea lui pentru receptorii H 1-
histaminergici este de 25-1000 de ori mai mare decât H1 histaminoblocantele din generațiile I și II.
• Medicamentul poate inhiba producerea de citokine inflamatorii (IL-4, IL-6, IL-8, IL-13).
• Nu posedă efecte sedativ și anticolinergice.
• Nu determina prelungirea intervalului QT pe ECG.
• Nu intra în interacțiuni semnificative din punct de vedere clinic cu alte medicamente.
• Bine tolerat de catre pacienti.

Inhibitorii degranularii mastocitelor cromoglicat disodic ketotifen nedocromil

Inhiba fosfodiesteraza cu acumularea de AMPc micsorarea influx ca2+ stim efluxului
Diminuarea eliberarii histaminei leucotreinei
Preintimpina bronhospasmul
Scade permiabialitatea vaselor mucoasei

Anticoagulante
A. Cu acțiune directă (remedii, care acționează
asupra factorilor de cuagulare predominant în sânge)
1) Preparatele heparineiheparina standard,heparinele cu masă moleculară mică:nadroparină (fraxiparină)
• Dalteparină,daltegrina,enoxaparina
2) Heparinoizii sulodexid
3) Hirudina și analogihirudină (secret bucal al lipitorii),lepirudin,baviliridină,desulfatohirudină
4) Preparatele At IIIantitrombină III
5) Ancrod (enzima din veninul de viperă)
6) Remedii care fixează ionii de Ca++ în sângehidrocitratul de sodiu
NB Antagoniști ai heparineiprotamina sulfat
B. Cu acțiune indirectă (remedii care inhibă sinteza factorilor de coagulare în ficat)
1) Derivați cumarinici biscumacetatul de etil (neodicumarin) acenocumarol (sincumar) warfarina
fepromarca
2) Derivații indandionei fenindionă (fenilină) difenadionă
NB Antagoniștii anticoagulantelor cu acțiune indirectă vitamina K1
Anticuagulantele directe(Heparinele).
Heparina in labrocite, o cantitate mare de heparină se conține în ficat și plămîni
• Heparina se consideră ca cofactor a antitrombinei III (posibil și antitrombina II), activizînd acțiunea ei
anticuagulantă. Datorită acestui fapt ea neutralizează un șir de factori a sistemului de coagulare (XIIa,
kalicreina, XIa, Xa, XIIIa). Dereglează trecerea protrombinei în trombină. La fel inhibă trombina (IIa).
Acest mecanism duce la aceea că se dereglează trecerea fibrinogenului în fibrină.
• Heparina se depozitează în endoteliul vaselor stimulînd sarcina negativă, de aceea preîntîmpină agregarea
trombocitelor.
• FD
• Inhibă plazmina, tripsina, kalicreina, hialuronidaza, pepsina, ribonucleaza, fosfataza.
• Fixează aminele biologic active (histamina, serotonina, adrenalina)
• Activează macrofagii, beta- limfocitele, inhiba cooperarea T si beta limfocitelor- ca rezultat posedă acțiune
antiinflamatoare și imunodepresivă si cicatrizanta slaba.
• Dezvoltă trombocitopenie, eozinofilie, limfocitoză.
• Acțiune antitoxică- reduce toxicitatea la administrarea glicozidelor cardiace, antibiotice, peritonite, sepsis,
traume, arsuri.
• Dilată arterele coronariene, marește contractilitatea miocardului.
• Reduce concentrația de lipide în plasmă (această se întîmplă datorită eliberării din țesuturi a
lipoproteinlipazei). Ea hidrolizează trigliceridele lipoproteice cu eliberarea acizilor grași liberi care
nimeresc în țesuturi
• Nadroparin (fraxiparin)- heparină cu masa moliculară mică
• Posedă acțiune anticuaagulanta și antiagregantă mai mare ca heparina
• Mecanism de acține:
• Micșorează coagubilitatea sîngelui datorită creșterii acțiunii inhibante a antitrombinei III asupra factorului
Xa de cuagulare. Factoru Xa- este necesar pentru trecerea protrombinei în trombină. Spre deosebire de
heparină, nandroparina nu posedă acțiune inhibitoare asupra trombinei. Preparatul slab se leagă de
proteinele plazmatice, deaceea biodisponibilitatea este mai mare decît a heparinei.
•
• Sulodexid- este heparinoid obținut din intestinul animalelor. El stimulează antitrombina II, blocînd factorul
Xa și trombina . Aceasta declanșează efectul anticoagulant. Sulodexid deasemenea stimulează prostociclina
ce-i redă proprietatea antiagregantă.
• Acțiunea fibrinolitică a preparatului este determinată de stimularea factorului tisular de activare a
plasminogenului. Preparatul posedă și proprietăți anigoprotectoare, restabilește funcția epiteliului vascular,
sarcinii electronegative a porilor membranei bazale, scade vîscozitatea sîngelui și nivelul trigliceridelor.
• Este urilizat ca anticoagulant și hipolipemiant, de asemenea în angiopatii cu risc crescut de tromboze, în
micro- și macroangiopatii în diabet zaharat.
• Hirudina- este un anticoagulant, și se produce în organismul lipitorilor. Este un inhibitor foarte puternic al
trombinei, independent de antitrombina III, cea ce poate inactiva fibrina legată de trombus. Hirudina
preîntîmpină toate efectele trombinei (nu numai transformarea fibrinogenului în fibrină, dar și activarea
factorilor de coagulare V, VIII, XIII.
• Antitrombina III (cubernin P)- pulbere liofilizată în flacoane 500 și 1000 UA. Este un concetrat al proteinei
respective din sîngele uman.
• Hidrocitratul de sodiu- fixează ionii de Ca2+ (formînd citratul de calciu)- ionii de calciu sunt necesari pentru
transformarea protrombinei în trombină și este utilizat pentru stabilizarea sîngelui conservat.
• Anticoagulante indirecteAnticoagulantele cumarinice posedă structura chimică asemănătoare cu vit.K de
aceea condiționat sunt numite antagoniști ai vit. K.
• Mecanismul de acțiune a biscumacetatului de etil. Inhibă epoxid reductaza vit. K, și preîntîmpină formarea
K1-epoxid în formă activă a vit. K (chinonică), aceasta duce la blocarea formării factorilor II, VII, IX, X.
• În așa mod ei inhibă în ficat sinteza protrombinei care este dependentă de vit. K, deasemenea inhibă
proconvertina și alți factori ai coagulării.
• Toate preparatele cu acțiune indirectă se caracterizează printr-o perioadă latentă cu creșterea eficacității.
Micșorarea coagubilității sîngelui la administrarea lor apare peste 1- 2 zile și mai tîrziu, cu durata de latență
de 2- 4 zile. Toate aceste remedii cumulează. Derivații cumarinici inhibă activitatea factorului care
menține elasticitatea peretelui vascular deaceea la administrarea îndelungată a preparatului sau la
supradozarea apare o fragilitate sporită vaselor și creșterea permiabilității capilarelor.
• Preparatul ușor trece bariera placentară spre făt. În prinul trimestru el poate deregla dezvoltarea normală a
fătului și produce vicii de dezvoltare a scheletului, spre sfîrșitul gravidității poate duce la hemoragii
masive.
• II.Fibrinoliticele Această e unică grupă de remedii capabilă să scindeze cheagul de sînge sau amesticul
format din fibrinogen și trombină.
• Clasificarea:
a) cu acțiune directă
• fibrinolizină (plazmina)

b) cu acțiune indirectă
• streptokinază (streptodecaza)
• anistreplază (eminaza)
• urokinază
• alteplază (activaza)
• Fibrilolizina (plazmina) este un ferment protiolitic care este activat de profibrinolizina (plazminogen). El
acționează asupra lizei trombului la suprafață. În afară de aceasta produsele de degradare a fibrinei care se
formează la scindarea ei, preîntîmpină polimerizarea fibrinei și formarea tromboplastinei.
• Însă, fibrinolozina poate duce la activarea sistemului de coagulare și creșterii capacităților antifibrinolitice a
sîngelui, de aceea ea trebuie administrată cu heparină.
• Streptokinaza- este obținut din culturile streptococului β- hemolitic din grupa C. Este un fibrinolitic
indirect.
• Streptokinaza stimulează proactivatorul în activator factor care transforma plazminogenul în plazmină.
• Preparatul este efectiv în trombusul proaspăt format (aproximativ în primele 3 zile). Trombii venoși se ,
blolizează mai ușor ca arteriali. Produsele de degradare a trombului circulă în sînge și duce la
 hipocoagularea, blochează agregarea eritrocitelor și trombocitelor, micșorează vîscozitatea sîngelui. Se
dozează streptokinaza în UA, se administrează i/v, în perfuzii.
• Streptodekaza- preparat prolongat al streptokinazei. Administrarea unimomentană asigură activitatea
fibrinolitică în sînge timp de 48-72 ore.
• Antistreplaza- un complex necovalent al streptokinazei cu profibrinolizină modificată. Este un
promedicament. În organism se diacetilează și apoi duce la activarea profibrinolizinei ce stimulează
transformarea profibrinolizinei în plazmin.
• Urokinaza- se sintetizează în aparatul juxtaglomerular al rinichilor. În trecut urokinaza se obținea din urină.
Astăzi preparatul se obține prin metoda de ingenerie genetică și se obține din celule embrionare a
rinichiului uman.
• Mecanismul de acțiune: activează plazminohenul și-l transformă în plazmin. Plazmina metabolizează mulți
compuși proteici care se găsesc în plazmă, această duce la scăderea în plazmă a nivelului de fibrinogen, α
2-antiplazmină și un șir de factori ai coagulării (V, VIII).
• Efectul antitrombotic apare mai rapid la streptokinaza. Preparatul este capabil să activizeze fibrinoliza în
interiorul trombului cît și la suprafața lui.
• ingenerie genetică. Activatorul tisular al plazminogenului se formează în celulele endoteliale. În plazmă se
găsește cîteva minute (5-8), deoarece este inactivat de inhibitorii specifici (IAP-1, PAI-1) ai fibrinolizinei.
• Alteplaza- după administrare sistemică se găsește în plazmă în formă neactivă pînă la momentul de legare
cu fibrină. După activarea preparatului el contribuie la trecerea plazminogenului în plazmină și duce la
dizolvarea cheagului de fibrină, în așa fel el intensifică fibrinoliza numai în tromb. Preparatul posedă o
activitate terapeutică înaltă și la utilizarea lui la timp duce la recanalizarea vaselor trombate. T ½ =5min
• ANTIAGREGANTE
• I. Inhibitorii activităţii tromboxanului
• 1) Inhibitorii sintezei troboxanului
• a) Inhibitorii ciclooxigenazei acidul acetilsalicilic,nitroaspirină,indometacina,diclofenac
• b)Inhibitori selectivi ai tromboxansintetazei dazoxiben
• 2) Preparatele ce blochează receptorii tromboxanici A2 daltroban
• 3) Cu mecanism mixt de acţiune (inhibitor selectiv ai tromboxansintetazei, receptorilor tromboxanului A2)
• ridogrel
• II. Remedii care măresc activitatea sistemului prostaciclinic
• Stimulatori ai receptorilor prostaciclinici şi activatori ai prostaciclinsintetazei epoprostenol (prostaciclin)
• carbaciclin
• III. Remedii, care inhibă legarea cu fibrinogenul şi receptorii glicoproteici trombocitari (GP IIb/IIIa)
• 1) Antagonişti ai receptorilor glicoproteici tirofiban ,abciximab ,eptifibatid ,lamifiban
• 2) Remedii ce blochează receptorii purinergici de pe trombocite şi preîntîmpină acţiunea stimulantă a ADP
• ticlopidina (ticlid) ,clopidogrel
• IV. Remedii cu acţiune antiagregantă diversă dipiridamol ,sulfinpirazon (anturan)

Agregarea trombocitelor intr-o oarecare masura este reglata de sistemul tromboxan-prostaciclinic.

Ambii compusi se formeaza din endoperoxizii ciclici și sunt produși ai transformarii în organizm ai
acidului arahidonic și acționează asupra receptorilor tromboxanici și prostaciclinici.
Tromboxan A2 (TXA2)- crește agregarea trombocitelor și produce o vasoconstricție puternică și este
sintetizat în trombocite.
Mecanismul acțiunii stimulatoare a tromboxanului asupra agregării trombocitelor este legat de stimularea
fosfolipazei C, legată pe receptorii tromboxanici, ce duce la creșterea formării inozitol 1, 4, 5 trifosfat și
diacilglicerol . Această duce la creșterea în trombocite a concentrației de Ca2+. De rînd cu tromboxanul
către numarul de stimulatori ai agreațiiei trombocitelor se referă: colagenul peretelui vascular , trombina,
ADP, serotonina, prostaglandina E2, catecolaminele.
Un rol invers îl loacă prostaciclina. Ea preîntîmpină agregarea trombocitelor și produce vasodilatația.
Prostaciclina se sintetizează în endoteliul vaselor . Acțiunea de bază constă în stimularea receptorilor
prostaciclinici și legarea cu ei a adenilatciclazei și crește concentrația AMPc în trombocite și peretele
vasului (aceasta scade concentrația ionilor de Ca2+). În afară de prostaciclina agregarea plachetară o scade
prostaglandinele E și D, oxidul nitric (NO), heparina, AMP, adenozina, antagoniștii serotoninei.

Inhibitorii cicloxigenazei.
Acidul acetilsalicilic- este un inhibitor al COX și scade formarea în trombocite a tromboxanului A2 (acest
efect este foarte exprimat în doze mici de preparat).
În doze mari el inhibă de asemenea prostaciclina și alte prostaglandine antitrombotice ca: (D2, E1, etc.) în
celulele endoteliale ale peretelui vascular.
Acidul acetilsalicilic este antagonist a vit. K, deoarece în ficat dereglează activarea vit. K și factorilor de
coagulare dependenți de vit. K (II, VII, IX, X).
Nitroaspirina- donatoare în organism de monoxid de azot. Inhibarea agregării plachetare de către
nitroasperina se înfăptuiește prin 2 mecanisme:
 Inhibă cicloxigenaza, ce duce la scăderea biosintezei tromboxanului și producerii monoxidului de azot.
În afară de aceasta, datorită NO preparatul posedă acțiune antihipertensivă.
Dazoxiben- inhibă tromboxansintetaza, adică scade sinteza tromboxanului. Însă monoterapia cu dazoxiben
sa dovedit a fi ne eficace de aceea în practica medicală el este utilizat în asocierea cu ac. acetilsalicilic.
Daltroban- preparatul blochează receptorii tromboxanici. Dar pînă ce se gasește în stadiul de cercetări
clinice.
Ridogrel- scade agregarea trombocitelor datorită blocării tromboxan sintetazei și receptorilor tromboxanici.
Epoprostenol (prostaciclin)- mecanismul de acțiune mai sus, dar în afară de aceasta preparatul provoacă
vasodilatație și scăderea presiunii arteriale.
Din cauza instabilității (T ½ =3 min. la 37*C) sa încercat administrarea lui i/arterial sub formă de perfuzie
în boli vasculare a membrelor inferioare.
Carbaciclin- un analog mai stabil a prostaciclinei, dar în medii biologice deasemenea este instabil.
Epoprostenol și carbaciclină sunt puțin comode pentru practica medicală.
Epoprostenol și-a găsit utilizarea practică: în hemodializă (în loc de heparină). El scade adeziunea
trombocitelor pe membrana dializatorului și nu provoacă hemoragii: se utilizează în hemosorbție și în
circuit sanguin extracorporal, cît și în hipertensiune pulmonară.
Abciximab- un blocant neconcurent al receptorilor glicoproteici (IIb/IIIa) trombocitari: el preîntîmpină
legarea cu fibrinogenul. Datorită acestui fapt micșorează agregarea trombocitelor și formarea trombului.
De asemenea posedă acțiune anticoagulantă. Abciximab este un fragment special al anticorpilor
monoclonali.
Eptifibatid- se leagă specific cu receptorii glicoproteici IIb/IIIa preîntîmpinînd interacțiunea cu
fibrinogenul. Se administrează intravenos. Acționează rapid și mai de lungă durată ca abciximab. După
perfuzie efectul trece peste 2-8 ore T ½ =1,5-2,5ore. Se metabolizează în ficat.
Tirofiban și lamifiban- mecanismele de micșorare a agregării trombocitelor și indicațiile de administrare
sunt analogice ca a abciximab și eptifibatid.
Ticlopidina- posedă acțiune antiagregantă exprimată. Mecanism de acțiune constă în aceea că preîntîmpină
acțiunea stimulantă ADP asupra receptorilor purinici (P 2y) trombocitari. Datorită acestui fapt, trombocitele
și receptorii glicoproteici nu se activează, ce preîntîmpină interacțiunea cu fibrinogenul.
Clopidogrel- este un promedicament. În ficat din el se formează un metabolit activ, care îi dă acțiune
antiagregantă. Preparatul selectiv și ireversibil blochează receptorii cu care interacționează ADP și înlătură
activarea receptorilor glicoproteici (GP IIb/IIIa), ceea ce preîntîmpină agregarea trombocitelor.
Dipiridamol- este un preparat care inhibă adenozindezaminaza, ferment care scindează adenozina.
Adenozina este un antagonist a ADP endogen. Efectul antiagregant se datorează inhibării fosfodiesterazei
pentru ADPc , rezultat în trombocite crește concentrația lui, menținînd Ca, în formă legată. Aceste
mecanisme explică capacitățile preparatului de a micșora eliberarea din trombocite a factorilor de agregare.
El crește sinteza prostacicliei în endoteliul vasului, aceasta la fel preîntîmpină adgezia trombocitelor de
către endoteliu.
Sulfinpirazona- este un remediu antipodagric, de asemenea inhibă adgezia trombocitelor ce posedă acțiune
antiagregantă.
Mecanism de acțiune: e legat de inhibarea cicloxigenazei trombocitelor cît și scăderea eliberării ADP și
serotoninei.
Locul de acțiune a antiagregntelor
• GP IIb/IIIa- receptorii glicopropeici;
• RP- receptorii prostaciclinici (IP);
• RT- receptorii tromboxanici;
• P- receptorii purinici;
• RS- receptorii serotoninici;
• 5-HT- serotonina;
ADN- adenozindifosfat
ANTIHEMORAGICE
A. Hemostaticele (cuagulante)
1) Cu acțiune locală
a) Preparatele ce acționează ca factori de coagulare și materiale hemostatice
• tromboplastina
• trombină
• fibrina umană
• spongia hemostatică
• gelatină
b) Preparate vasoconstrictoare
• Epinefrina, norepinefrina, olizin, izoturon
c) Preparate de origine vegetală (infuzii și decocturi)
• folia Urticae-лист крапивы
• herbae Milefolii (coada soarecelui)-трава тысячилистника
• herbae Polygonii hidropiperis (iarba piper de apa)-трава водяного перца
• cortex Viburni (coaja de călin)-кора калины
• flores Arnicae (flori de arnica sau carul zinelor)-цветки арники
2) Cu acțiune sistemică
a) directă (factori ai coagulării)
• fibrinogen
• batroxobină (venostat- extract din veninul de șarpe)
• fibracel (fosfolipide tromboplastinice)
• concentratele factorilor VIII, IX, XII
b) indirect
• fitomenadionă (vit. K1)
• menadionă (vit.K3, vicasol)
B. Antifibrinoliticele
a) cu acțiune sistemică
• acidul aminocapronic
• acidul aminometilbenzoic (amben, pamba)
• acidul tranexamic
b) de provinieță animalieră
• aprotinină (contrical, trasilol)
C. Agregante
 Agregante plachetare
• clorura de calciu
• gluconat de calciu
• serotonina
carbazocrom (adroxon
Cu acțiune locală.
Preparatele acestui grup sunt utilizate la oprirea hemoragiilor atît local cît și sistemic.
Tromboplastina- este indicată local în amigdalectomie și alte hemoragii.
Mecanismul de acțiune: constă în activarea protrombinei și alți factori a coagulării (fibrinogenul în fibrină).
Trombina- este un ferment proteic, care contribuie la transformarea fibrinogenului în fibrină. Se folosesc la
oprirea hemoragiilor organelor parenchimatoase, în ORL, în neurochirurgie, în hemoragii a vaselor mici.
Trombina i/m și i/v nu se administrează ,deoarece se dezvoltă coagulare intravasculară generalizată.
Fibrina- sub formă de spongie, se aplică pe suprafețele sîngerînde, cînd este imposibilă suturarea plăgii.
Gelatina- sub formă de burete se folosește la oprirea hemoragiilor nazale, vaginale, rectale.
Remediile vasoconstrictoare- ca epinefrina, izoturon, olizin se folosesc la oprirea hemoragiilor nazale
capilare.
Folia urtică- se utilizează sub formă de infuzie în calitate de hemostatic în hemoragii pulmonare, renale,
uterine, intestinale.
Herbae Millefolii- se utilizează sub formă de extract și tinctură ca hemostatic în hemoragii uterine,
fibromiome.
Herbae Polygoni hydropiperis- micșorează permiabilitatea vaselor și marește coagulabilitatea sîngelui. Se
utilizează sub formă de extract și tinctură în calitate de hemostatic în deosebi hemoragii uterine. Intră în
componență supozitoarelor antihemoroidale ,,Anestezol”.
Cortex Viburni- se folosește în hemoragii uterine.
Flores Arnicae- se utilizează în hemoragii uterine, boli inflamatorii, deasemenea posedă acțiune holagogă.
Preparatele cu acțiune sistemică
Fibrinogen- îndeplinește ultimul stadiu al procesului de coagulare- formarea fibrinei. Se utilizează în hipo-
și afibrinogenemie, în hemoragiile postchirurgicale, oncologice, în traumatologie, cît și alte stări cu
micșorarea concentrației de fibrinogen în sînge.
Batroxobin- se obține din veninul unor șerpi de tipul (Bathrops atrax, B. jararaca) și posedă acțiune
hemostatică datorită activității fermenților trombinici. Se indică pentru oprirea hemoragiilor uterine, în
chirurgia plastică, ORL, în prostatectomie.
Fosfolipide (fibracel)- tromboplastinice este obținut din placentă, la administrarea lui în organism el
interacționează cu factorii X, V și ionii de Ca, formînd un complex care activează trecerea protrombinei în
trombină. Se indică în amigdalectomii, obstetrică și ginecologie.
Factorul uman concentrat VIII- factorul antihemolitic (hemofilia A) acest crioprecipitat este o fracție
proteică plasmatică obținută din sîngele proaspăt. Se utilizează pentru corecția dificitului factorului VIII în
hemofilie și boala Wilebrand, cît și ca sursă de fibrinogen.
Desmopresina (arginina+vasopresină) crește activitatea factorului VIII la pacienței cu forne ușoare de
hemofilie A și boala Wilebrand. El poate fi utilizat la pregătirea pacienţilor pentru operații mici de exemplu
la extracții dentare.
Concentratele plasmatice de factori IX (protrombina), X și cantități de factor VII, se uilizează în dificitul de
factor IX (hemofilie tip B sau boala. Cristmas. Unele concentrate de factori IX, conțin factorii activi ai
 coagulării, și se utilizează la pacienții care au anticorpi față de factorii VIII, IX. Pentru acest scop se
folosește autoplex (cu corecția activității față de factorul VII) și feib (cu activitate față de inhibitorii
factorului VIII).
Fitomenadion (vit.K)- acționează asupra protrombinei și factorilor VII, IX și X. Intoxicațiile grave a
ficatului, insuficiență hepatică, duce la scăderea sintezei protiinelor și diatezei hemoragice, care nu
reacționează la tratamentul cu vit. K.
Preparatele vit. K1, K2- posedă efect numai în organism, in vitro- nu acționează. În afară de acțiunea
hemostatică fitomenadiona posedă acțiune antihipoxantă, contribuie la transportul în lanțul respirator a H +
de la NADH spre KoQ ocolind flavinoproteina I (NADH- dehidrogenaza). Datorită acestui fapt vit.K,
ușurează sinteza ATP în mitocondrii. Este cunoscut că sub acțiunea vit.K, crește sinteza albuminelor,
proteinelor, factorului de elasticitate a vaselor, dar mecanismele acestui proces pînă ce nu sunt cunoscute.
Antifibrinolitice
Acidul epsilon- aminocapronic- este un preparat derivat din aminoacidul lizin. În molecula fibrinogenului
și fibrinei se conține lizin și cu ei interacționează centrii activi, ai plazminogenului și plasminei,
contribuind apoi aceste proteine hidrolizei. Acidul ε-aminocapronic interacționează cu acești centri ai
plazminogenului și plazminei, înlăturînd activitatea lor (inhibă transformarea plazminogenului în
plazmină).
Acidul aminocapronic stimulează trombocitopoieza și mărește sensibilitatea receptorilor trombocitari către
agregare. Acidul ε-aminocapronic prin sistemul de fibrinoliză inhibă formarea chininilor ce-i determină
preparatului acțiune desensebilizantă și antiinflamatoare. Ea deasemenea posedă acțiune de a inhiba
sistema complimentului, ce redă efect imunosupresiv. La fel poate detoxica ficatul stimulînd funcțiile de
detoxicare și posedă efect antivirotic.
Acidul tranexamic- este un analog al acidului aminocapronic ce posedă aceleaș efecte.
Aprotinina- inhibă nespecific plazmina. Se leagă cu centrul de lizare a plasminei, calicreinei, tripsinei și
inhibă activitatea lor proteolitică, formează complexi neactivi cu fermenții proteolitici, plasmin, tripsin,
chimotripsin, calicrein, mucopolizaharide (inclusiv și heparina). Blocarea plazminei duce la inhibarea
primară a fibrinolizei, iar inhibarea plazminei, tripsinei și chimotripsinei duce la inhibarea secundară.
Inhibarea calicreinei duce la blocarea primară a formării kininelor, inhibarea tripsinelor și kimotripsinelor
duce la blocarea primară a activității ei, în glanda pancreatică și alte organe lezate. Blocarea heparinei duce
la mărirea activității factorilor de coagulare a sângelui.
Agregantele
Preparatele de calciu (calciu gluconat, CaCl) calciu participă la agregarea și adgezia trombocitelor, dar în
afară de aceasta el activează trombina și fibrina în așa fel el stimulează formarea trombilor atît trombocitari
și de fibrină.
Carbazocrom- preparatul este un metabolit al adrenalinei. Carbazocrom interacționează cu α-
adrenoreceptorii de pe suprafața trombocitului apoi se leagă cu proteina specifică G activînd fosfolipaza C.
Formarea produșilor în urma catalizării (inozitoltrifosfat și diacilglicerol) crește concentrația calciului
intracelular nelegat care activează următoarele:
 Protezile care desfac actina din forma legată în formă neactivă
 Fosfolipaza A2, inducînd cascada acidului arahidonic cu formarea agreganților puternici (endoperoxizi,
tromboxan A2)
 Formează factorii care activează trombocitele din fosfolipidele membranare
 Calciu formează cu calmodulina un complex care activeaza fosfochinaza și fosforilează miozina, după ce el
se leagă cu actina
 Actomiozina formată activează aparatul contractil și plăcuțelor trombocitare cu eliberarea din ele a
factorilor agreganți (ADP, factor Wilibrant, tromboxan A2, serotonin, factor activator ai trombocitelor care
își asigură interacțiunea trombocitelor una cu alta și cu celulele endoteliale).
Serotonina- preparat care activează receptorii serotoninici (SH2) de pe suprafața trombocitelor, ce duce la
declanșarea efectelor descrise la carbazocrom. În afară de aceasta serotonina posedă vasoconstricția vaselor
, crește permiabilitatea peretelui vascular

ANTIANEMICE
REMEDII CU ACŢIUNE ASUPRA ERITROPOEZEI
I. REMEDII CE STIMULEAZĂ ERITROPOEZA
A. Preparate utilizate în anemiile hipocrome
1. Anemiile ferodificitare
a. Preparatele de fier sulfatul feros (ferrogradument),lactatul feros,dextriferron (fer polimaltozat)
- Ferumlec,fercoven,ferroplex,hemofer,fenules
b. Preparatele de cobalt coamid
1. Anemiile care apar în urma bolilor cronice epoetină alfa şi beta
A. Remedii utilizate în anema hipercromă ciancobolamina acidul folic oxicobolamina cobalamid
I. REMEDII CARE INHIBĂ ERITROPOEZA fosfat de sodiu cu fosfor- 32 marcat
REMEDII CE INFLUENŢEAZĂ LEUCOPOEZA
1. care stimulează leucopoeza nucleinat de sodiu,leucogen,metiluracil,pentoxil,batilol,etaden
- filgrastim (neupogen- factor stimulant al coloniilor de granulocite sau G-CSF)
- molgramostim (leucomax- factor stimulant al coloniilor de macrofage sau GM CSF) sargramostim
(leukine)
2. care inhibă leucopoeza Novambihin busulfan (mielosan) mercaptopurin tiotep (tiofosfamid) dopan

FIERUL
Prop. fiz.chim.: pentru administrarea orală se preferă sărurile feroase anorganice (sulfat feros) sau
organice (glutamat, gluconat, lactat, succinat, fumarat) care se prezintă sub forma unor pulberi cu conţinut
diferit în fier în funcţie de substanţă; pe cale parenterală se utilizează complecşi coloidali ai fierului
trivalent.
Fcin.: fierul provenit din alimente sau cel medicamentos este menţinut în forma absorbabilă, feroasă (Fe 2+)
sub acţiunea acidului clorhidric. în intestinul subţire (la nivelul duodenului şi jejunului) este absorbit după
transformare In Fe3+ printr-un mecanism saturabil, legându-se de o globulină plasmatică - apotransferina,
cu formarea complexului fier-transferină - forma de transport a fierului. Fierul legat de transferină este uşor
disociabil putând fi cedat cu uşurinţă fie eritroblaştilor din măduva hematogenă care au receptori specifici
pentru transferină şi utilizează fierul preluat pentru sinteza hemului, fie celulelor reticulo-endoteliale sau
hepatocitelor. La acest nivel, fierul se leagă de apoferitină şi este stocat formând complexe de tip hidroxid
feric -proteină precum feritină, uşor mobilizabile la nevoie sau agregate de feritină (hemosiderină), mai
greu de mobilizat (figura nr. VIII. 1).
Cantitatea de fier ajunsă în sânge disponibilă pentru hematopoeză depinde de:
• numărul receptorilor membranari;
• depozitele de fier;
• cantitatea de feritină şi transferină.
La încheierea ciclului de viaţă a eritrocitelor, fierul este recirculat fiind preluat de sistemul
reticuloendotelial şi depozitat sub formă de feritină sau este preluat de transferină şi refolosit la nivelul
măduvei osoase la sinteza hemului. O mică parte este eliminat pe cale biliară, apoi reabsorbit, cantitatea
eliminată zilnic prin fecale fiind de cea. 1 mg.
Datorită faptului că absorbţia este dependentă de apotransferina la nivelul intestinului subţire, absorbţia este
crescută în condiţii carenţiale şi redusă când depozitele de fier sunt normale prin saturarea apotransferinei
(blocaj al mucoasei), prin acest mecanism realizându-se reglarea absorbţiei orale a fierului.
Dieta normală zilnică conţine 8-20 mg fier, din care se absoarbe aproximativ 10%, mai mult în anemia
feriprivă, când rata absorbţiei creşte (15-40%).
Administrarea parenterală creste rapid sideremia, apoi fierul este preluat de sistemul reticulo-endotelial
hepatic şi splenic şi redistribuit măduvei osoase.
Fdin.: fierul are un rol fiziologic important intervenind în numeroase procese metabolice:
 intră în componenţa hemoglobinei, legarea şi transportul tisular al oxigenului făcându-se prin legarea
coordinativă la nivelul Fe + din molecula hemului;
 intervine în lanţul respirator, fiind un constituent al citocromilor;
 intervine în secreţia gastrică (hiposideremia scade secreţia gastrică);
 favorizează dezvoltarea şi menţinerea integrităţii ţesuturilor epiteliale;
 intervine în apărarea antiinfecţioasă nespecifică, prin intermediul sistemului reticulo-endotelial;

Intoxicaţia acută: se manifestă prin iritaţie gastro-intestinală (diaree, colici), şoc, citoliză hepatică, acidoză
metabolică şi comă. Antidot: desferoxamina (acid polihidroxamic de provenienţă fungică, produs de
Streptomyces pilosus) , chelator specific al fierului cu care formează combinaţii complexe solubile,
neionizabile, netoxice şi care se elimină pe cale renală; se poate administra atât oral, cât şi parenteral.
Intoxicaţia cronică: hemocromatoză cu afectarea ficatului (ciroză) şi a pancreasului (fibroză, diabet
zaharat).
Fter.: sărurile de fier sunt utilizate în tratamentul anemiei feriprive. In general, se respectă câteva criterii
importante privind tratamentul cu fier:
 se preferă administrarea orală a sărurilor de fier, deoarece reglarea absorbţiei fierului se face la nivelul
mucoasei intestinale, transferul fierului în sânge fiind dependent de nivelul de saturare a apotransferinei;
 tratamentul trebuie să asigure corectarea anemiei, dar şi refacerea depozitelor tisulare de fier (nivelul
sideremiei se normalizează în cea. 3 săptămâni, dar refacerea depozitelor necesită un tratament oral de 4-6
luni);
 corectarea anemiei conduce la regresia simptomatologiei - cu diminuarea tulburărilor la nivelul nutriţiei
epiteliilor (glosite, deformaţii unghiale, ragade), a asteniei, a dispneei de efort;
 tratamentul parenteral se face numai când administrarea orală nu este posibilă sau când sideremia şi
valorile hemoglobinei sunt foarte scăzute, impunând un tratament injectabil.
 Fierul se poate administra profilactic în sarcină şi alăptare, în perioada de creştere, la cei gastrectomizaţi.
 COBALAMINELE
 Scheletul structural al cobalaminei naturale şi a congenerilor ei (ciancobalamina, hidroxocobalamina) este
format dintr-un nucleu care cuprinde un inel similar porfirinei, care înglobează un atom de cobalt
Fdin.: în organismul uman, ciancobalamina este convertită în două forme active metabolic:
metilcobalamina şi adenozilcobalamina. Rolul fiziologic al metilcobalaminei este transformarea
metabolică a tioaminoacizilor, intervenind în sinteza metioninei din homocisteină. Această cale metabolică
este implicată în sinteza acidului tetrahidrofolic şi, implicit, a nucleotidelor din compoziţia AD"N-ului.
Adenozilcobalamina catalizează conversia metil-malonil coenzimei A la succinil coenzima A. Carenţa
vitaminică afectează această reacţie enzimatică conducând la sinteza deficitară a succinilcoenzimei A şi la
acumularea precursorilor acesteia. Consecinţa acestui fapt este formarea unor derivaţi lipidici cu catena
lungă care înlocuiesc acizii graşi fiziologici în lipidele neuronale explicând în parte complicaţiile
neurologice ale deficitului de vitamină Bj2-Procesele biochimice dependente de cobalamină sunt prezentate
în figura nr. VIII.3.
 Cobalamină are acţiune neurotropă fiind esenţială în procesele fiziologice de care depinde integritatea
fibrelor mielinice;
 Procesul de maturare normală a eritrocitelor este strict dependent de vitamina Bi 2, lipsa
acesteia determinând modificări hematologice tipice (macrocitoză, anizocitoză, poikilo-
citoză, hipersegmentarea nucleului neutrofilelor) şi ale măduvei hematopoetice (precur
sorii seriei eritrocitare au dimensiuni foarte mari, maturarea citoplasmei fiind mult acce
lerată faţă de dezvoltarea nucleului, iar eritroblaştii sunt distruşi în mare parte înainte de
eliberarea lor în circuitul sanguin); dacă deficitul este sever şi prelungit, apare pancito-
penia;
 Vitamina B12 contribuie la troficitatea mucoasei digestive, carenţa fiind asociată cu gastrită atrofică, glosită,
hipotrofia epiteliului intestinal;
 Coenzima vitaminei B12 (dibencozida) intervine în metabolismul proteic, activând procesele de creştere şi
diferenţiere celulară.
 Hidroxocobalamina este asemenătoare ciancobalaminei, faţă de care are avantajul unei eliminări renale
mai lente. Are aceleaşi indicaţii şi se utilizează în aceleaşi doze ca şi ciancobalamina.
 ACIDUL FOLIC
 Prop. fiz. chim.: este format dintr-un nucleu structural care cuprinde nucleul pteridinic, acidul p-
aminobenzoic şi 1-4 resturi de acid glutamic.
 Se prezintă sub forma unei pulberi galbene microcristaline, cu o solubilitate redusă în apă. Este cunoscut şi
sub denumirile de acid pteroil-glutamic, vitamina M, vitamina B9. Sursele alimentare de acid folie cuprind
produse vegetale proaspete, drojdia de bere, carne, ficat, practic substanţa fiind prezentă în cantităţi
suficiente în dietă. Cu toate acestea poate apărea un sindrom carenţial, fierberea prelungită a alimentelor
ducând la distrugerea a peste 90% din vitamina conţinută.
 Necesarul zilnic de acid folie la adult este de cea. 100 u.g, sursele alimentare depăşind cu mult această
cantitate.
 Fdin.: Acidul folie este convertit metabolic în formă activă biologic (acid folinic), în cataliza reacţiilor
enzimatice implicate în acest proces intervenind vitamina B12 şi acidul ascorbic. Acidul folinic are rolul de
a transfera grupări metil, intervenind asfel în formarea timinei din uracil, reacţie importantă pentru
maturarea eritrocitelor.
Eritropoetina este o glicoproteină produsă de celulele peritubulare renale care stimulează eritropoeza la
nivel medular. Rata sintezei eritropoetinei este crescută în hipoxie, anumite situaţii patologice conducând la
diminuarea sintezei de eritropoetina (insuficienţa renală cronică) cu anemie consecutivă. De asemenea,
eritropoetina poate fi utilizată în cazuri de anemie prin hipoproliferarea măduvei osoase. în terapia umană
se foloseşte eritropoetina recombinată obţinută prin inginerie genetică
Fdin.: eritropoetina este un factor de creştere hematopoetic cu acţiune la nivel medular influenţând în sens
favorabil dezvoltarea şi diferenţierea seriei roşii. Mecanismul de acţiune constă în:
 favorizarea diferenţierii celulei stern pluripotente în favoarea formării proeritroblaştilor;
 creşterea ratei sintezei hemoglobinei necesitând depozite tisulare adecvate de fier;
 favorizarea eritropoezei manifestată prin reticulocitoză.
 Preparatele care stimulează leucopoeza
 Nucleinat de sodiu- pentru stimularea formării în măduva roșie a leucocitelor.
 Pentoxil- stimulează leicopoeza, sporește regenerarea plăgilor, posedă efect antiinflamator.
 Molgramostim- factor stimulant al coloniilor de mocrofage sau GM CSF. Se formează în T-limfocite,
celule endoteliale, fibroblaști, macrofagi. Stimulează proliferarea, diferencierea și funcția granulocitelor și
monocitelor/macrofage.
 Molgramostim- stimulează proliferarea eozinofilelor și este ca cofactora eritropoetinei în reglarea
eritropoezei.
 Imunostimulatoarele
 de origine biologică
a. preparate de timus-- Timalina, T-activina, Vilozen
b. alte preparate de origine animalieră-- Mielopid
c. preparate de origine bacteriană
i. Pirogenal, Prodigiosan
d. preparate din sîngele donatorilor-- Interferon, Interloc
e. preparate obţinute prin inginerie genetică
i. Filgrastim, Reaferon, Betaferon
 de origine sintetică
 Levamizol, Leacadina, Imunofan, Polioxidoniu

 Preparate imunodepresive
 imunodepresive minore
 derivaţii 4-aminochinolinici---Clorochina, Hidroxiclorochina
 imunodepresive majore
 glucocorticoizii
 citostatice
a. subst. Alchilante-- Ciclofosfamida, Clorambucil
b. antimetaboliţi-- Mercaptopurina, Azatioprina
c. antibiotice-- Ciclosporina, Tacrolimus, Actinomicina
d.

 Hormonii şi preparatele hormonale ale Hipotalamusului

a. STH releasing--Sermorelina
b. STH inhibitor--Somatostatina, Octreotida
c. ACTH releasing--Corticoliberina
d. TSH releasing--Protirelina
e. Gonadotrop releasing
 Gonadorelina, Buserelina, Nofarelina, Goserelina, Leuprolid
 Hormonii şi preparatele hormonale ale hipofizei
a. STH-- Somatotropina, Somatren
b. Lactotrop-- Lactina
c. TSH-- Tireotropina
d. ACTH
 Corticotropina, Cozintropina, Tetracozacitrin
a. FSH
 Gonadotropina menopauzală şi corionică
a. Melanotrop---Melanotropina, Intermedina
b. ADH
 Vasopresina, Desmopresina, Lopresina, Felipresina
a. Oxitocina-- Oxitocina, Dezaminoxitocina
 Combinate
 Hormonii tiroidieni şi medicaţia antitiroidiană
 Prep. Hormonale ale gl. tiroide
 Tireoidina, Liotironina, Levotiroxina, Calcitonina, Calcitrina, Miacalcic, Cibacalcin
a. Rem. Antitiroidiene
b. Preparatele antitiroidiene

c. După mecanismul de acţiune, preparatele antitiroidiene se clasifică

d. în:

a. Preparatele ce inhibă eliberarea hormonului tireoptrop al

e. Adenohipofizei Iod Diiodtirozină
 II. Preparatele ce inhibă sinteza hormonilor tiroidieni
 (tioamidele)- tiamazol (mercazolil)- metiltiouracil
 - propiltiouracil
 III. Preparatele ce inhibă captarea iodului de către glanda tiroidă
 - percloratul de potasiu.
 IV. Preparatele care inhibă procesele de iodare şi eliberare a
 hormonilor tiroidieni
 - iodura de sodiu - iodura de potasiu
 - soluţia Lugol.
 V. Preparatele care distrug foliculii glandei tiroide
 Iodul radioactiv (I131 I132).
 Preparate hormonale a gl. Paratiroide
 Paratirioidin, Dihidrotahisterol
 PREPARATELE HORMONALE ALE PANCREASULUI
 Preparatele antidiabetice:
 I. După mecanism
 1. Preparatele terapiei de substituţie:
 - prepartele insulinei
 2. Preparatele ce contribuie la eliberarea insulinei endogene:
 - derivaţii sulfonilureei
 I generaţie: tolbutamidă (butamidă), clorpropamidă.
 II generaţie: glibenclamidă, glipizidă, gliclazidă.
 3. meglitinidele: nateglinid, repaglinid.
 4. Preparatele ce contribuie la difuziunea glucozei în ţesuturi şi inhibă gluconeogeneza: -
biguanidele metformină
 5. Preparatele ce cresc sensibilitatea celulelor-ţintă la insulină:
 - tiazolidindionele roziglitazon, pioglitazon
 6. Preparatele ce inhibă absorbţia glucozei din intestin:
 - tetrazaharidele acarboza
 Preparatele insulinei
 I.după durata acţiunii
 Insulinele umane
 1. ultrarapidă şi foarte scurtă (începutul - 5-15min; durata – 2-5 ore):
 - insulină lispro - insulină aspart
 2. rapidă şi scurtă (începutul -15-30min; durata – 5-8 ore)
 - insulina umană regular (solubilă) ( humulin R, homorap, berlinsulin etc.)
 3. intermediară (începutul – 0,5-3 ore; durata – 10-24 ore)
 - insulina umană izofan (protamin-zinc) (humulin NPH etc.)
 - zinc- insulina umană (monotard HM etc.)
 Insuline bifazice
 - insulina umană regular solubilă mixată cu insulina umană izofan (humulin M2-
 M5, insulin mixtard etc.)
 - insulină lispro mixată cu protamin lispro
 - insulina aspart mixată cu protamin-insulină (NovoMix 30 etc.)
 4. lentă şi durabilă (începutul – 2-6 ore; durata – 24-36 ore)
 - insulina zinc cristalină umană suspensie (ultratard HM etc.)
 - insulină glargin
 Insulinele din bovine şi porcine
 1. rapidă şi scurtă (începutul -15-30min; durata – 5-8 ore)
 - insulina injectabilă neutră (actrapid, berlinsulin etc.)
 2. intermediarea (începutul – 0,5-3 ore; durata – 10-24 ore)
 - insulina zinc suspensie amorfă (insulina semilente sau semilong)
 - insulina protofan (protofan, iletin NPH etc.)
 - insulina zinc compusă (iletin II, insulină lente sau long etc.)
 - insulina solubilă mixată cu insulina izofan suspensie (insulin mixtard etc.)
 3. lentă şi durabilă (începutul – 2-6 ore; durata – 24-36 ore)
 - insulină zinc cristalină suspensie (insulină ultralente, ultralong)
 Glucocorticoizilor
 pentru administrarea enterală –
 cortizon acetat,
 hidrocortizon acetat,
 prednison,
 prednisolon,
 -metilprednisolon,
 -triamcinolonă,
 -dexametazonă,
 -betametazonă;
 A. Intravenoasă
 hidrocortizon hemisuccinat,
 prednisolon hemisuccinat sau clorhidrat,
 metilprednisolon clorhidrat sau hemisuccinat,
a. dexametazonă sodiu fosfat,
b. betametazonă sodiu fosfat;
ii. intramusculară
 hidrocortizon acetat,
a. prednisolon acetat,
 -metilprednisolon acetat şi ciclopentilpropionat,
 triamcinolonă acetonid,
 plus cele pentru administrarea intravenoasă
 pentru utilizarea topică
(în otorinolaringologie, oftalmologie, dermatologie etc hidrocortizon, prednisolon,
 flumetazonă, fluocortolon,
 fluocinolonă acetonid, mometazonă,
 budesonidă, beclometazonă,
 Fluticazonă mazipredon,
 clobetazol, galometazonă;
 IV. pentru administrarea inhalatorie
 beclometazonă, budesonidă,
 flunisolidă fluticazonă.
 După durata acţiunii scurtă – T0,5 în plasmă  90-120 min., T0,5 biologic – 8-12 ore:
 – cortizon, - hidrocortizon;
 medie – T0,5 în plasmă  200 min., T0,5 biologic – 12-36 ore
 – prednison, - prednisolon,
 - metilprednisolon, - triamcinolonă;
 lungă – T0,5 în plasmă  300 min., T0,5 biologic – 36-54 ore :
 - dexametazonă, - betametazonă
 După intensitatea efectului
 puţin active ( unitate de activitate  20-25 mg);
 - cortizon, hidrocortizon
 B. active – ( unitate de activitate = 4-5 mg);
 - prednison, prednisolon, metilprednisolon, triamcinolonă
 C. foarte active (unitate de activitate  0,5 -0,75 mg).
 - dexametazonă, betametazonă
 După efectele de bază
(antiinflamator şi mineralocorticoid
 posedă efect antiinflamator şi mineralocorticoid (1:1) - cortizon, hidrocortizon;
 efect antiinflamator marcat şi mineralocorticoid slab (3-5:1)
 - prednison, prednisolon, metilprednisolon;
 efect antiinflamator puternic, mineralocorticoid practic lipseşte (30:1)
 - triamcinolonă, dexametazonă, betametazonă
 Hormoni sexuali şi preparate similare
 estrogeni
 naturali steroizi
a. Estradiona, Estrona, Estriol
 sintetici steroizi
a. Etinilestradiol, Metilestradiol
 sintetici nesteroizi
a. Dietilstilbistrol, Hexestrol, Benzestrol
 progestative
 naturale
a. Progesteron
 sintetice
 Hidroxiprogesteron, Medroxiprogesteron, Megestron, Etisteron, Levonorgestrel
 androgeni
i. naturali—Testosteron, Androsteron
ii. sintetici
 Testosteron propionat, Testosteron enantat, Metiltestosteron
 Steroidiene
 Hidrocortizon, Prednisolon, Flucenolona, Dexametazon, Prednison
 Cu durată lungă de acţiune
1. derivaţii 4-aminochinolici
 Clorochina, Hidroxiclorochina
1. compuşii de aur
 Aurotiosulfatul de Na, Aurotioprol, Auronofil
1. derivaţii tiolici-- Penicilamina
2. sulfanilamide --- Sulfasalazina
3. prep. Citotoxice
 Ciclofosfamida, Azatioprina, Metotrexat, Ciclosporina, Mercaptopurina
 Preparatele anticoncepţionale
 I. Preparate combinate (estrogen – progestative)
 a. monofazice
 - rigevidon - microginon - miniziston - logest
 - femoden - diane-35 - novinet - regulon
 b. bifazice
 - anteovin
 c. trifazice
 - tricvilar - tri-regol
 - triziston - trinovum
 II. Preparate сe conţin microdoze de progestative
 - continuin - microlut - femulen - neogest
 III. Preparate postcoitale (utilizate în primele 24 ore după actul sexual)
 - postinor
 IV. Anticoncepţionalele depo (cu acţiune prolongată)
 - norplant (capsule pentru implantarea subcutană, contracepţie timp de 5 ani)
 - norgestrel acetat (1 an)
 V. Contraceptive intravaginale
 - nonoxinol
 - benzalconiu clorid (farmatex)
 VI. Anticoncepţionale masculine
 - gosipol- inhimbină

 I. Remediile cu influenţă predominantă asupra activităţii contractile a miometrului 1.

Ocitocicele – medicamentele ce măresc activitatea contractilă a miometrului
 hormonii şi preparatele hormonale ale neurohipofizei.
 - oxitocină
 - pituitrină
 - dezaminoxitocină
 prostaglandinele
 dinoproston (Pg E2)
 dinoprost (Pg F2α)
 Tocolitice – medicamente ce diminuiază activiatea contractilă a miometrului
 Beta 2 – adrenomimetice: fenoterol salbutamol
 Anestezice generale: oxibutirat de sodiu
 Diverse: sulfat de magneziu
 II. Remediile cu influenţă preponderentă asupra tonusului miometrului
 remedii de provenienţă vegetală (alcaloizii de ergot)
 ergometrină maleat
 metilergometrină
 ergotamină hidrotartrat
 ergotal
 derivaţi sinteici
 cotarnină clorid
 III. Remediile care micşoreză tonusul colului uterin
 atropină sulfat
 dinoprost
 dinoproston