Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
Încă de la vârste fragede, literatura are un impact puternic în conduita copiilor, aceștia
descoperind prin intermediul povestioarelor sau poeziilor cât de importante sunt regulile de igienă,
manierele, dar și modul în care își administrează gândurile, sentimentele sau dorințele. De
asemenea, povestioarele îi învață pe copii despre trăsăturile negative și condamnabile ale unor
personaje, precum: lăcomia, necinstea, zgârcenia, viclenia, și le pun în opoziție cu cele pozitive:
vitejia, curajul, înțelepciunea, devotamentul și prietenia sinceră. Mai mult, copilul își creează
propriile imagini prin intermediul acestora și trece prin stări emotive diferite, de la teama pentru
răul care poate curma viața eroului preferat, la bucuria că a scăpat cu bine din cele mai grele
încercări.
Cele mai multe povești implică personificarea animalelor, atribuindu-le însușiri omenești și
darul de a vorbi. Acestea devin cu timpul elemente puternic conturate care reușesc să alimenteze
fascinația celor mici și să le atragă atenția asupra anumitor învățături cum ar fi să nu se lase conduși
de lăcomie, să nu fie ușor încrezători și să nu le lipsească discernământul. De asemenea, copiii își
însușesc una din noțiunile morale specifice vârstei lor și anume necesitatea de a fi ascultători și de a
respecta învățăturile și sfaturile celor mai în vârstă decât ei.
Micile viețuitoare au inspirat povești în care valoarea educativă este dată de calităţile morale
ale acestora: curaj, vitejie, hotărâre şi perseverenţă în îndeplinirea ţelului, spirit de sacrificiu,
prietenie şi umanism. Un prim exemplu sunt păsările, care trezesc în sufletele oamenilor sentimente
de generozitate și altruism, cu deosebire în acele anotimpuri când au nevoie de ocrotire și de
protecție.
Povestirea Puiul de I. Al. Brătescu-Voineşti impresionează prin dragostea de mamă, sfâşiată
de durere, fiind pusă în situaţia de a renunţa la puiul ei, pentru a salva viaţa celorlalţi. Tema este
curiozitatea, neastâmpărul copilăriei, naivitatea, iar învățătura, evidențiată prin motto-ul “Sandi, să
asculți pe mămica”, constă în necesitatea de a ȋnțelege și folosi experiența de viață a părinților, și a
respecta sfaturilor acestora.
La ȋnceput, viața prepeliței și a celor șapte puișori se desfășoară liniștit, iar autorul folosește
miniaturalul, grațiosul și interjecțiile onomatopeice, pentru a ne introduce ȋn micul univers:
„Prepelița prindea câte o furnică ori câte o lăcusta, le-o firimițea ȋn bucățele mici, și ei, pic! pic!
pic!, cu cioculețele lor, o mâncau numaidecât.” când mama strigă „Pitpalac!”, puișorii vin repede
lângă ea.
Din dorința de a cunoaște repede totul, puiul cel mare nu ține seama de sfatul mamei de a sta
ascuns și este prins de un secerător. La rugămintea unui țăran bătrân, puiul este eliberat. Într-o după-
amiază puiul cel neascultător este ȋmpușcat ȋn aripă de către un vânător. Viața prepeliței și a puilor
ȋncepe astfel să fie zbuciumată. Mama continuă să-i ȋnvețe pe puii sănătoși să zboare, dar sufletul ei
se framântă dureros, pentru a găsi o soluție. “În inima bietei prepelițe era o luptă sfâșietoare. Ar fi
vrut să se rupă ȋn doua: jumătate să plece cu copiii sănătoși, care sufereau de frigul toamnei
ȋnaintate, iar jumătate să rămâie cu puiul schilod, care se agăța de ea cu disperare.”
Suflarea aprigă a crivățului o împinge pe mama să ia o hotărâre. Aceasta pleacă cu puii
sănătoși și, cu durere ȋn suflet, îl lasă la marginea lăstarului pe puiul rănit care strigă cu deznădejde:
„Nu mă lăsați! Nu mă lăsăți!ˮ.
Drama prepeliței și a puilor ei se prezintă pe fundalul general al anotimpurilor: primăvara –
naștere, vara – creștere, toamna – maturizare și iarna – moarte. Doar unul dintre pui este atins de
moarte, pentru ceilalți pui timpul continuă, încadrându-se în viitoarele anotimpuri.
Uneori, destinul trist și tragic al eroilor îndrăgiți tulbură gândirea și sensibilitatea copilului,
care, în procesul de înțelegere a faptelor, intră într-o neliniște intelectuală și afectivă. De aceea, în
formarea deprinderilor de lectură un rol deosebit de important îl are întreaga strategie adaptată de
învățător pentru sensibilizarea micilor cititori, care se identifică cu personajele din creațiile citite,
trăiesc alături de ele bucuriile și durerile acestora. Manualele conțin texte narative cu încărcătură
afectivă deosebită, iar intensitatea trăirilor are puternice valențe educative pentru cei mici. Astfel,
atunci când analizăm un asemenea text trebuie să urmărim ca atunci când elevul ascultă sau citește
textul să fie pregătit să-l înțeleagă bine și să beneficieze de încărcătura afectivă a acestuia. Pentru
aceasta, inainte de citirea textului, învățătorul realizează cu elevii un dialog despre personaje, despre
întâmplări asemănătoare, în care folosește și explică expresiile și cuvintele noi. În urma acestor
acțiuni bine organizate, elevului nu-i mai rămâne decât să asculte cu atenție textul și să pătrundă în
conținut.