Atasament si trauma - (1) despre atasament

Printre caracteristicile sanatatii psihice sunt enumerate frecvent:

- iubirea de sine si pretuirea;
- a putea lua contact cu altii si a comunica;
- a fi increzator si optimist;
- a putea avea parte de viata si a se bucura de ea;
- a fi mobil spiritual;
- a avea alternative de actiune.

Putem analiza, sub aspectul atasamentului, urmatoarele aspecte ale vietii

noastre:
- ne putem simti fata de proprii nostri parinti ca niste copii, mici, siguri si
protejati;
- suntem egali cu partenerul nostru sexual, ca barbat sau femeie, si stam unul
in fata celuilalt in deplinatatea propriilor noastre puteri;
- suntem pentru copiii nostri, din toata inima, mama sau tata;
- suntem prezenti pentru prietenii nostri ca parteneri de discutii sau joc
interesanti sau ca sprijin de nadejde in situatii grave;
- cooperam cu sefii, subordonatii si colegii nostri si ii tratam cu respectul
cuvenit;
- ne-am gasit locul in contextul social in care traim si ne simtim apartinand
unei comunitati.

Pentru noi, oamenii, sursa principala de sanatate sufleteasca sunt ceilalti

oameni. Ei sunt si principala cauza a chinurilor noastre sufletesti. De fapt,
doar oamenii pot imbolnavi sufleteste alti oameni; putem surmonta multe
dificultati (munca grea, conditii externe vitrege), dar nu si relatiile proaste cu
alti oameni.

Cea mai mare provocare, aceea de a ramane sanatos, o reprezinta relatiile de

atasament, intrucat atasamentele suflesti produc dependente reciproce –
sentimentele sunt impartasite, bucuriile si suferintele sunt simtite in comun. Un
atasament sufletesc poate servi ca sursa de iubire si forta, dar poate duce si
la mai multa suferinta si nefericire, decat la fericire si multumire. O relatie
“implicata” este aceea in care o persoana se simte legata de alt om, dar
traieste in relatie dependent si nefericit; cu toate acestea nu reuseste sa se
desprinda din acea relatie.

Cea mai buna cale de a iesi dintr-o relatie implicata este ca intotdeauna sa ne
privim pe noi insine: “ce ma face susceptibil pentru implicatia in care ma
aflu?”, “care sunt cauzele ei?”. De regula, aceasta inseamna infruntarea
durerilor legate de ranile sufletesti.
Acestea apar frecvent din experientele traumatice petrecute intr-o familie.
Simptomele ranilor psihice apar, pe de o parte, ca urmari ale tulburarilor de
atasament si, pe de alta parte, ca urmari ale traumelor. Atunci cand se are in
vedere posibilitatea de a transmite urmarile traumelor pe calea atasamentelor,
se pot intui usor cauzele problemelor sufletesti. In felul acesta poate fi
rezolvata enigma de ce chiar si cei care nu au experiente traumatice
personale manifesta simptome (ex. panica, depresii profunde) care indica
traume. O considerare izolata a problemelor psihice, care vede numai
perosoana in cauza, nu este suficienta. Problemele psihice apar in sistemele
relationale, cu dinamicile lor complexe de comunicare si interactiune.

Combinand conceptul de atasament cu cel de trauma, putem formula ca o

legitate: o mama care a suferit o trauma transmite neconditionat intr-o forma
sau alta, aceasta experienta copilului ei. Apoi, experienta traumatica va
continua sa actioneze asupra mai multor generatii. In acest mecanism de
transfer sunt implicati si tatii cu traumatismele lor; si ei le transmit mai departe
copiilor lor.

Cine se implica cu mama sau cu tatal intr-un atasament plin de suferinta,

tulburat de exeperiente traumatizante, se va implica si mai departe in viata, in
acelasi mod in relatii de cuplu, prietenie, munca sau parinte - copil. Aceste
tipare de implicare continua peste generatii si ascund in ele pericolul de a
produce noi traumatisme. Experientele traumatice produc tulburari de
atasament, iar tulburarile de atasament cresc probabilitatea de a suferi
personal o experienta traumatica sau de a le provoca altora traumatisme.

Vindecarea ranilor psihice trebuie cautata luand in considerare intreaga

impletitura de atasamente, grav afectate de traume, in care este intretesut un
om. Nu este suficient ca pacientul sa fie condus spre o solutie izolata pentru
sine insusi. El nu se poate desprinde din complicatiile sale decat cu
sentimentul ca si ceilalti, de care este legat prin teama si iubire, isi pot gasi
vindecarea. Simptomul exprima faptul ca sentimentele sunt blocate. Abia
atunci cand cauzele reale sunt gasite si prelucrate terapeutic, simptomul se
poate linisti sau se poate transforma in alta structura sufleteasca.

Radacinile problemelor psihice sunt in primul rand, tulburari de atasament

intre copil si mama sa. De cele mai multe ori, tulburarile de atasament dintre
copil si tata sunt complementare. Toate sentimentele umane de baza
esentiale isi au originea in atasament: frica, dragostea, furia, tristetea, vina,
rusinea. Prin atasament, doi oameni dezvolta o structura sufleteasca
comuna.

Faptul ca fenomenul atasamentului exista cu adevarat se dovedeste in modul

cel mai clar atunci cand procesul de atasament este intrerupt sau stagneaza.
Despartirile aduc in copii cea mai mare excitare emotionala. Un copil care
este lasat singur parcurge diferite stadii ale sentimentelor: frica si panica; furie
si suparare; disperare si apatie. Dupa treapta disperarii si a retragerii
emotionale, ca mecanism de supravietuire, de cele mai multe ori urmeaza o
deplasare a durerii sufletesti in corporal (durerea sufleteasca este impinsa in
corp; tensiunea sufleteasca trece intr-o tensiune corporala). In felul acesta
durerea sufleteasca nu mai este simtita atat de puternic. Dezavantajul este ca
acum durerea sufleteasca se exprima prin incordare fizica si crispare si, pe o
durata mai lunga, ca boala cronica (de ex. apasare in piept, dureri sau spate,
persistente). Astfel, cauza durerii sufletesti nu mai este accesibila trairii
constiente.

Atasamentul matern este pentru fiecare om forma primara de atasament.

Ceea ce se petrece in acest prim si cel mai important atasament isi lasa
pecetea asupra vietii ulterioare a fiecarui om. Atasamentul matern stabileste
structura fundamentala a psihicului si viitorul tipar de atasament si relatie. De
la bun inceput, mama si copilul traiesc intr-un continuu proces de schimb
emotional. Pentru copil acesta formeaza baza propriei sale lumi de
sentimente. Lumea sentimentala a mamei, experientele si amintirile continute
de aceste sentimente vor deveni piatra de constructie, fundamentala, a
dezvoltarii sufletesti a copilului, si a propriei sale identitati. Copii pot dezvolta 4
tipuri de atasament: sigur; anxios-evitant; anxios-rezistent; dezorganizat.

Mai departe in viata, pentru ca o relatie de cuplu sa se dezvolte in sensul unui

atasament stabil si afectuos, este necesara o disponibilitate de adaptare
permanenta. Calitatea atasamentului partenerial depinde in mare masura de
calitatea atasamentului matern si patern pe care partenerii le aduc in relatia
lor. Atasamentele incarcate de probleme si conflicte in copilarie sunt cauza
principala a conflictelor intre parteneri. De aceea, majoritatea conflictelor
parteneriale nu se pot rezolva, la nivel de cuplu, de exemplu, numai printr-o
buna comunicare. Daca experientele de atasament anterioare ale partenerilor
nu sunt integrate, conflictele parteneriale nu vor gasi solutii reale. Iubirea se
poate manifesta pe deplin doar intr-o anumita “ordine”, adica intr-un sistem
ordonat de relatii de atasament. Iubirea singura nu poate pune ordine in
atasamente haotice.

Sursa: Franz Ruppert - Trauma, atasament, constelatii familiale.

Psihoterapia traumei
Atasament si trauma - (2) despre trauma
Ca si corpul, psihicul uman poate fi traumatizat si ranit. Se poate vorbi de o
ranire psihica atunci cand procese de tipul perceptie, traire emotionala,
gandire, memorie sau imaginatie nu mai functioneaza normal sau sunt
considerabil limitate. O trauma este “un eveniment vital de discrepanta intre
factori situationali amenintatori si posibilitatile de surmontare individuale, care
apare cu sentimente de neajutorare si abandon lipsit de aparare si determina
astfel o zdruncinare de durata a intelegerii de sine si a intelegerii lumii.”
Aceeasi situatie poate avea pentru un om un efect traumatizant, in schimb
pentru altul constituie doar o experienta stresanta sau apasatoare. Aceste
deosebiri sunt determinate de varsta, experienta, sex, viteza de reactie,
antrenament sau incarcare preliminara prin experiente traumatice anterioare.
In trauma este vorba de ceva esential, de consecinte privind viata (acestea
pot fi amenintari mortale sau care pericliteaza masiv sanatatea ori atacuri la
existenta sociala – onoare, dreptul la apartenenta, existenta profesionala).
Trauma actioneaza mai ales la nivelul sentimentelor. Situatia traumatica
rascoleste emotional intr-un mod extrem si duce, in consecinta, la trairea unor
sentimente extraordinare cu un rezultat negativ. O experienta traumatica
determina o modificare de durata in corp, spirit si suflet. Repercursiunile unei
experiente traumatice sunt ample – ele vizeaza atat intelegerea de sine, adica
modul in care un om se percepe si traieste, cat si perceperea lumii in care
traieste. Dupa o experienta traumatica lumea poate parea un loc periculos
chiar si unui om care inainte se simtise puternic si sigur.

Se deosebesc (dupa Leonore Terr) doua tipuri de trauma:

• tipul de trauma 1 – evenimente de scurta durata care apar brusc si pe
neasteptate si aduc cu ele un pericol vital acut (de ex. accidente, viol, talharie,
etc)
• tipul de trauma 2 – situatii de suprasolicitare, slabiciune si neajutorare care
dureaza mult timp si se repeta (de ex. abuz sexual, stress prelungit).

In principiu, despre deosebirea dintre stres si trauma se poate spune: intr-o

situatie de stres exista optiunea de a lupta sau de a fugi (“fight or flight”); intr-o
situatie de trauma exista doar posibilitatea de a incremeni sau de a te cliva
interior (“freeze or fragment”). Reactia de stres duce la o mobilizare a
energiei, mecanismul de urgenta in cazul traumei duce la o demobilizare, la
deconectarea energiei si la amortirea senzatiilor. Reactia de stres deschide
canalele psihice, reactia traumatica le inchide. Exista astfel o deosebire
calitativa intre reactia la stress si reactia la trauma. Ambele sunt mecanisme
de urgenta. In timp ce reactia la stres energizeaza, reactia la trauma
paralizeaza. Stresul trezeste, trauma amorteste. Mecanismul de urgenta al
traumei este precedat de reactia la stres. El este ultimul mijloc, cand altceva
nu mai merge.
Exista patru tipuri fundamentale ale retragerii din situatia traumatica:
- blocarea perceptiva – persoana afectata se gaseste ca intr-un fel de ceata
sau ca sub un clopot de sticla;
- incremenirea sentimentelor – omul traumatizat devine rigid, rece si lipsit de
emotii;
- constiinta treaza “eul” paraseste corpul, intamplarile sunt traite ca venind din
afara;
- personalitatea se disociaza in subpersonalitati;

Urma mnezica a traumei ramane pastrata in intregul corp sau in anumite parti
ale corpului. Experienta traumatica functioneaza ca un filtru prin care trec
toate experientele viitoare.

De mare importanta pentru intelegerea traumatizarilor este sa stim ca, pentru

o trauma, afirmatia “timpul vindeca toate ranile” nu se potriveste. In situatiile
de tensiune si stres, momentele de liniste sunt extrem de utile, pentru ca
trupul, sufletul si mintea sa se poata relaxa. In traumatisme, deseori se
intampla tocmai contrariul: cu cat trece mai mult timp, cu atat sunt mai
afectate functiile psihice, cu atat mai greu poate fi mentinuta stabilitatea
psihica. Procesele de clivaj si disociere pentru tinerea la distanta a traumei din
constiinta consuma continuu forta psihica si epuizeaza rezervele de energie.
Coeziunea interioara a structurii psihice se pierde tot mai mult. Traumele se
afunda tot mai adanc in psihic, mai ales atunci cand nu exista un ajutor
prompt si adecvat.

De frica sa nu ajunga din nou in contact cu amintirile legate de experientele

traumatice, foarte multi oameni evita sa se confrunte cu sine. Ei sunt in
permanenta gata sa fuga de sine. Ei incearca sa se abata, prin grija
manifestat fata de altii (parteneri, copii) si se arunca in activitati frenetice.
Chiar si in psihoterapie, multi pacienti evita sa isi ia inima-n dinti si sa se
apropie de miezul experientelor traumatice. Ei cauta explicatia pentru
suferintele lor in situatia de viata nemijlocita. Astfel, ei nu pot sa creada ca un
eveniment care poate sa se fi intamplat cu ani in urma, copilaria lor de care nu
isi pot aminti suficient, poate fi cauza pentru ce nu le merge bine din punct de
vedere fizic si psihic azi si aici.

O ranire psihica se disociaza in fizic – astfel, singura amintire perceputa

constient despre trauma poate fi doar un simptom de durere fizica fara
diagnostic medical. Experienta traumatica produce un conflict emotional
nerezolvabil, consuma foarte multa energie vitala si slabeste in felul acesta
actiunea comuna dintre corp, spirit si suflet. De aceea, nu rareori se intampla
ca simptomele de boala fizica sa fie expresia unei dureri sufletesti. Aceste
simptome de boala fizica pot sa dispara numai cand blocajele sufletesti s-au
rezolvat.

Efectul unei traume nu se limiteaza numai la persoanele afectate direct.

Trauma actioneaza in zona socialului, in sistemele de relatii familiale,
parteneriale, prietenesti si institutionale. Dar nu este destul. Trauma contina
sa actioneze chiar si cand persoanele care au suferit-o au decedat. Chiar si
cand evenimentul traumatic s-a petrecut in urma cu 10, 20, 50 de ani, el mai
poate perturba sufleteste oamenii si in prezent. Experientele traumatice pot fi
transmise de la o generatie la alta pe calea legaturilor sufletesti (atasament).
Parintii traumatizati isi transfera inconstient experientele in copil, iar copilul se
identifica inconstient cu soarta parintilor sai. Copii cresc astfel cu doua
realitati: cea proprie, actuala, si cea trecuta, a parintilor lor. Urmarea poate fi o
confuzie de identitate cel putin partiala sau sentimentul unei identitati
fragmentate.

Fiecare tip de trauma (existentiala, de pierdere, de atasament) necesita o

strategie specifica a terapiei sale. Numai o insotire de tip terapeutic poate
aduce sansa de a salva partea de personalitate traumatizata si de a ajuta
partii care organizeaza supravietuirea sa simta din nou bucuria adevarata de
a trai. Ramanerea doar la suprafata lucrurilor si cramponarea de situatii nu
ofera nici o rezolvare reala a conflictelor psihice.

Sursa: Franz Ruppert - Trauma, atasament, constelatii familiale.

Psihoterapia traumei