Curs II. Baze de date relaţionale.

Baze şi bănci de date. Noţiuni Introductive

Banca de date este un sistem de organizare şi prelucrare (teleprelucrare) a informaţiei

constituit din trei elemente :
• colecţie de date aflate în interdependenţă;
• descrierea datelor şi a relaţiilor ce există între ele;
• un sistem de programme pentru gestiunea datelor ce asigură independenţa programelor
aplicative faţă de modul de structurare a datelor, o redundanţă minimă, controlată în
memorarea acestora, precum şi un timp minim de răspuns la solicitările utilizatorilor
în ansamblul lor.
Noţiunea de baza de date se foloseşte pentru a denumi primele două elemente ale băncii de
date. Baza de date are sens numai ca element al băncii de date nefiind element distinct.
Componenta a treia, sistemul de programme cu sarcinile specificate, poartă numele de sistem
de gestiune a bazelor de date (Database management system).
Activitatea de organizare şi prelucrare a datelor a avut o evoluţie determinată de necesităţile
mereu în creştere de a avea acces mai rapid la un volum foarte mare de date. În cadrul
evoluţiei metodelor şi tehnicilor de organizare a datelor se disting următoarele etape:
• Etapa I. Se caracterizează prin adaptarea tipurilor de organizare a datelor existente în
sistemele de prelucrare şi stocare manuală la cerinţele impuse de utilizarea
calculatoarelor electronice. Principalul tip de structurare a datelor din această etapă
este fişierul. Sistemele de prelucrare automată au preluat această formă de structurare
a datelor fără ai aduce mari îmbunătăţiri. Astfel se folosesc fişiere secvenţiale,
secvenţial indexate sau cu acces direct moduri de organizare a datelor care au fost
preluate de la prelucrarea manuală a datelor. De exmplu fişierele întâlnite în biblioteci
pe fişe de carton ce permit identificarea cărţilor din bibliotecă. Principalul tip de fişier
folosit în acestă etapă este fişierul secvenţial, determinat de utilizarea pe scară largă a
benzii perforate, cartelelor perforate şi a benzilor magnetice drept suport extern pentru
păstrarea datelor. De asemenea în acestă etapă nu există o distincţie între structura
logică şi cea fizică a bazei de date. Structura datelor este proiectată pentru a deservi o
singură aplicaţie, astfel aplicaţii asemănătoare foloseau alt set de date deşi toate
acestea caracterizau acelaşi obiecte, evenimente, fapte, aspecte ale lumii reale. Rezultă
o mare redundanţă a datelor ce se întâlneşte în această etapă. O altă caracteristică a
acestei etape este dependenţa aplicaţiilor faţă de date, adică orice modificare în
structura datelor implică modificări ale aplicţiei.
• Etapa II. Este caracterizată de separarea între structura fizică a datelor (modul lor de
reprezentare pe suporturile de stocare) de structura logică a datelor (modul în care
acestea sunt reprezentate de aplicaţie). Acest lucru duce la idependenţa fizică a datelor
ceea ce înseamn,a că se pot schimba dispozitivele de stocaj fără a afecta aplicaţiile.
Datorită utilizării pe scara largă a discului magnetic în această etapă se utilizează pe
scară largă fişierele secvenţial indexate şi cele cu acces direct. Apar şi primele
facilităţi de protecţie a datelor.
• Etapa III. Se caracterizează prin apariţia fişierelor integrate. Acestea înlătură o parte
din inconvenientele date de organizarea datelor din primele două etape legate de
redundanţa datelor, a timpului mare de prelucrare, a flexibilităţii reduse a sistemului la
apariţia unei noi aplicaţii. Fişierele integrate folosesc mai multe fişiere logice ce
 descriu acelea,si date fizice. Astfel, se poate utiliza acelaşi set de date fizice în mai
multe aplicaţii.
• Etapa IV. Se caracterizează prin apariţia şi dezvoltarea bazelor de date. Acest lucru a
fost posibil prin dezvoltarea fişierelor integrate ce ofereau posibilitatea exploatării în
comun a aceloraşi seturi de date de către mai multe aplicaţii. S-a ajuns la necesitatea
de a separa clar structura fizică a datelor de modul în care acestea sunt utilizate de mai
multe aplicaţii, find necesară externalizarea descrierii structurii datelor de programul
de aplicaţii. Tot în aceast,a etapă apare tehnici şi proceduri speciale pentru protecţia şi
securitatea datelor.
Un sistem de gestiune a bazelor de date este un ansamblu de programme care realizează
descrierea, crearea, interogarea şi actualizarea unei baze de date, realizează legăturile dintre
informaţiile păstrate în bazele de date folosind tabele auxiliare, menţine integritatea bazei de
date şi asigură securitatea exploatării bazei de date.
Principalele funcţii ale unui sistem de gestiune a bazelor de date sunt:
• Funcţia de descriere. Din analiza sistemului informaţional pentru o aplicaţie dată sau
pentru un grup de aplicaţii rezultă un model de structură a bazei de date care trebuie să
ţină cont de posibilităţile sistemului de gestiune a bazelor de date. Folosind un limbaj
de descriere a bazelor de date acesteia i se precizează structura prin definirea
entităţilor, a caracteristicilor (atributelor) şi legăturilor între entităţi. Limbajul de
decriere poate fi propriu sistemului de gestiune a bazei de date sau o extensie a unor
limbaje de nivel înalt deja existente ( Delphi, Visual C++, Java). Subprogramele care
tratează descrierea bazei de date generează tabele speciale prin care se asigură
independenţa între structura fizică (modul în care informaţiile sunt păstrate pe suportul
fizic) şi structura logică ( modul în care programatorul lucrează cu baza de date)
Referinţele la entităţi sau atribute se face prin numele simbolice prin care au fost
descrise şi nu depind de caracteristicile suportului fizic sau de sistemul de operare.
• Funcţia de manipulare. La descrierea bazei de date nu se crează înregistrări în baza de
date ci doar modul de organizare a informaţiei care să asigura independenţa faţă de
suportul fizic. Crearea înregistrărilor se face prin intermediul unui limbaj de
manipulare care dispune de anumite comenzi (macroinstrucţiuni). Noile înregistrări
sunt validate (verificate) în conformitate cu restricţiile date la descrierea fiecărui
atribut (câmp). Limbajul de manipulare permite de asemenea consultarea şi
actualizarea bazei de date. Limbajul de manipulare poate fi propriu sistemului de
gestiune a bazei de date sau poate fi o extensie a unui limbaj de programare de nivel
înalt.
• Funcţia de utilizare. Acestă funcţie este în general relizată în cadrul limbajului de
manipulare, care permite scrierea unor algoritmi de prelucrare, tratare a datelor.
Condiţiile de prelucrare a datelor din bazele de date depind de la o aplicaţie la alta.

În exploatarea bazelor de date lucrează persoane cu pregătire şi responsabilităţi diferite.

Principalele tipuri de utilizatori ai unei baze de date sunt:
• Administratorul bazei de date. Persoana care stabileşte şi descrie modelul bazei de
date după o ananliză amănunţită a sistemului informaţional c,aruia îi este destinată. Se
descriu toate entităţile şi legăturile existente ţinând cont de aplicaţiile care vor utiliza
baza de date şi dezvoltările ulterioare. Practic structura baza de date se poate schimba
cu un cost foarte mare (excepţie modelul relaţional al bazei de date). Administratorul
bazei de date trebuie să cunoască foarte bine atât problemele fiecărei aplicaţii cât şi
posibilităţile sistemului de gestiune a bazei de date şi a sistemului de operare utilizat (
ca modalităţi de organizare a fişierelor reale, metode de acces optime pentru a avea
 performanţe ridicate în exploatare). El realizează descrierea bazei de date în ansamblul
ei.
• Administratorul aplicaţiei. Este persoana care cunoscând modelul global al bazei de
date analizează cerinţele concrete ale unei aplicaţii ( cum ar fi programarea producţiei,
urmărirea aprovizionării, gestiunea materialelor) şi stabileşte un submodel al bazei de
date ce va fi utilizat. Submodelul cuprinde o parte a bazei de date globale care este
văzută din punct de vedere al aplicaţiei. Această descriere a bazei de date va fi folosită
de toţi programatorii de aplicaţii.
• Programatorii de aplicaţii. Sunt persoanele ce scriu programele de exploatare a bazei
de date, pentru o aplicaţie dată, pe baza descrierii stabilită de administratorul aplicaţiei
şi a indicaţiilor primite de la acesta. Ei vor folosi limbajul de manipulare disponibil
pentru sistemul de gestiune a bazei de date, şi eventual alte subprograme.
• Utilizatorii bazei de date. Persoanele care în diferite împrejurări se servesc de
informaţiile din baza de date prin staţiile client disponibile. Aceştia nu sunt
informaticieni. Ei utilizează fie aplicaţiile realizate de programatorii de aplicaţie sau
un limba care se aseamană cu limbajul natural.
Structura unei baze de date cuprinde trei nivele:
• nivelul modelului global;
• nivelul aplicaţiei;
• nivelul fizic.
La nivelul modelului global o bază de dată are o structură logică formată din entităţi
(înregistrări), fiecare entitate având un număr de caracteristici sau atribute (câmpuri) care
îndeplinesc anumite condiţii şi repectă anumite restricţii ( sunt valori numerice sau şiruri de
caractere de o anumit,a lungime, care au anumite limite impuse). Entităţile sunt legate între
ele conform modelului real.
La nivelul aplicaţiei structura bazei de date este văzută parţial şi prin intermediul programelor
de aplicaţie. Aceleaşi entităţi din baza de date pot fi văzute diferit din aplicaţii diferite.
La nivel fizic baza de date este formată dintr-un ansamblu de fişiere cu organizări diferite
legate între ele prin referinţe sau tabele de referinţe şi din sisteme de corespondenţă între
înregistrările fizice şi cele formale din descrierea bazei de date. Fişierele pot fi pe acelaşi disc
sau pe discuri diferite, pe acelaşi calculator sau pe mai multe calculatoare, pe suporturi de
natură diferită. Accesul la fişiere poate fi secvenţial, direct sau indexat pe baza unor chei.

Sistemul de gestiune a datelor trebuie să asigure prin intermediul funcţiei de manipulare

securitatea şi integritatea datelor.
Integritatea datelor înseamnă protecţia datelor împotriva alterării lor datorită unor defecte de
echipament sau de program. Trebuie să asigure protecţia datelor împotriva distrugerii sau
modificării datelor datorate unor căderi de tensiune, pene ale echipamentelor de calcul sau ale
sistemului de operare.
Securitatea informaţiilor înseamnă protecţia datelor împotriva distrugerii, modificării
interogării efectuate de persoane neautorizate. Nu există metode infilibile de asigurare, preţul
protecţiei creşte funcţie de complexitatea metodei folosite. Metodele de protecţie trebuie să se
refere atât la nivelul fizic căt şi la nivelul logic.
Există un mare număr de sisteme de gestiune a bazelor de date ce diferă între ele prin modul
de organizare al bazei de date, procedee de acces, limbajele de descriere şi manipulare
utilizate. Performanţele unei aplicaţii ce foloseşte un anume sistem de gestiune a bazelor de
date depinde nu numai de SGBD-ul folosit ci şi de performanţele sistemului de calcul pe care
este implementat, de viteza de transmisie a datelor prin reţea sau prin Internet.
Numărul de utilizatori al unui sistem de gestiune a bazelor de date depinde de vechimea
acestuia, de performanţele dovedite, de costul licenţelor de utilizare. De asemenea se constată
un conservatorism puternic constând în păstrarea sistemelor de gestiune mai vechi, care
funcţionează relativ bine, deoarece implementarea unuia nou necesită o nouă analiză şi o nouă
recreare a bazelor de date lucru care ar perturba activitatea. Unele din primele sisteme de
gestiune a bazelor de date au fost IMS (Information Management System) IBM 1969, GIS (
Generalized Information System)- IBM, TOTAL Franţa 1976, SOPHOCLE- 1976,
SOCRATE. Pentru PC-uri cele mai folosite SGBD-uri sunt sau au fost dBase, Paradox,
Clipper, Fox, Access. La momentul actual cele mai folosite SGBD pentru baze de date mari şi
mijlocii sunt ORACLE, DB2, INGRESS, iar pentru baze de date mici şi mijlocii sunt
Postgress, MySQL, Access.

Bibliografie

1. P. Vasilescu, V. Dunca, Proiectarea sistemelor informatice, Editura Tehnică 1979;

2. I Văduva, I. Negescu, G. Dulgheru, Gh Popa, V. Florescu, N. Feleagă, Sisteme Electronice
de calcul, Editura didactică şi pedagocică, Bucureşti 1982;
3. M. Drăgănescu Sistem şi civilizaţie industrială, Editura politică, 1976;