Curtea de Apel Târgu Mureş, decizia penală nr.

13 din 29 ianuarie 2003

Prin sentinţa penală nr. 287/2002 a Tribunalului Harghita, inculpata C.M. a fost condamnată la 14
ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. 1 şi art. 175 alin.
1 lit. c) Cod penal.
Instanţa a reţinut în fapt că, în noaptea de 6/7 iulie 2002, fară a fi asistată, inculpata a dat naştere
unui făt de sex feminin. Expulzarea s-a făcut prin extragerea cu ambele mâini de către mamă, care a rupt
cordonul ombilical cu unghiile, copilul fiind depus în groapa de gunoi şi găsit de soacra inculpatei, a doua
zi. Totodată, s-a reţinut că, potrivit raportului de expertiză medico-legală, cauza morţii nou-născutului a
fost insuficienţa cardio-respiratorie acută de tip ventral, că leziunile prezentate de făt s-ar fi putut produce
prin lovire cu sau de corpuri dure, şi că acesta s-a născut viu, supravieţuind aproximativ 15-20 minute. S-
a apreciat că, deşi inculpata s-a aflat într-o stare de tulburare psihică, această stare nu a fost pricinuită de
naştere.
Prin decizia penală nr. 13/2003 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a dispus schimbarea încadrării
juridice, din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de pruncucidere, prevăzută de art. 177 Cod
penal şi a fost condamnată inculpata la 1 an şi 8 luni închisoare. Instanţa de control judiciar a reţinut că,
potrivit expertizei psihiatrice, inculpata suferă de o „reacţie nevrotică depresivă situaţională", boală care
nu influenţează discernământul, dar care, pe fondul unei situaţii conflictuale având sorgintea într-o sarcină
nedorită (provenind din relaţii extraconjugale) şi în iminenţa descoperirii de către soţ a acesteia, putea
produce o reacţie scurtcircuitară, cu consecinţa îngustării conştiinţei. După reluarea relaţiilor cu soţul ei,
inculpata a fost supusă unor presiuni fizice şi psihice care, în mod evident, i-au afectat discernământul şi
conduita. Aflată într-o asemenea stare tensionată, inculpata a născut înainte de termen, fără să fie asistată
şi, din cauza tulburării provocate de naştere, fară a se convinge că noul născut este viu, 1-a îngropat în
curte. (Detalii: http://legeaz.net/spete-penal/omor-calificat-pruncucidere-diferente-13-2003)
 R OMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 113/2013 Dosar nr. 25938/3/2012

Şedinţa publică din 16 ianuarie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 491 din 24 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - secţia a ll-a
penală în dosarul nr. 25938/3/2012, a fost condamnată inculpata O.E.C. la o pedeapsă de 5 ani închisoare,
pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 174 - art. 175 lit. c) şi d) C. pen rap. la art. 74 lit. a) si c) C. pen.
si art. 76 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev.
de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei
principale.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia de la data de 21 februarie 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatei O.E.C.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la 3.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 14 februarie 2012, în jurul orelor
19:00, lucrători de poliţie din cadrul D.G.P.M.B. - secţia 14 poliţie, au fost sesizaţi de personalul medical
al Maternităţii Bucur cu privire la faptul că, în cursul nopţii de 14 februarie 2012, la această unitate
medicală a fost internată O.E.C., care prezenta hemoragie vaginală în exces, afirmând că sângerarea ar fi
cauzată de o afecţiune a uterului.
În cursul zilei de 14 februarie 2012, O.E.C. a eliminat o placentă, situaţie în care aceasta a precizat
că a suferit un avort spontan, iar apoi că a născut la domiciliu un făt despre care a precizat că era mort,
cadavrul acestuia ajungând în sistemul de evacuare a apelor uzate, prin vasul toaletei.
Cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată în cursul nopţii de 14 februarie 2012, în locuinţa
inculpatei din Bucureşti, au fost identificate pe mai multe obiecte urme cu aspect biologic, ulterior
stabilindu-se că acestea sunt de sânge uman.
În declaraţiile date în faza de urmărire penală, inculpata a indicat că, după naştere, cadavrul nou-
născutului a fost introdus într-o pungă şi a fost aruncat într-o pubelă de gunoi aflată pe o alee din apropierea
blocului unde locuieşte, însă, în urma verificării conţinutului pubelei, s-a stabilit că în interiorul acesteia
nu se găseşte cadavrul nou-născutului.
Cercetările efectuate au evidenţiat că, în cursul zilei de 14 februarie 2012, inculpata O.E.C. a
contactat-o pe mama sa, O.Z., căreia i-a relatat că pe balconul locuinţei se găseşte o pungă pe care trebuie
să o arunce la gunoi. O.Z. a mers la locul indicat şi, după ce a verificat conţinutul pungii, constatând
prezenţa cadavrului nou-născutului, a aruncat-o de la balconul apartamentului situat la etajul 3, orientat
către spatele blocului.
Noile verificări întreprinse au dus la găsirea, în zăpada cu o adâncime de circa 70-80 cm, a
cadavrului unui nou-născut de sex bărbătesc, împachetat succesiv în mai multe pungi din plastic. Potrivit
constatărilor medicului legist care s-a deplasat la faţa locului „Nou-născutul de sex bărbătesc prezintă păr,
unghii, are 47-48 cm lungime. Cordon ombilical secţionat de 50 cm. Prezintă meconiu în zona ambelor
testicule coborâte în scrot, îngheţat. Unghiile acoperă patul unghial".
Fiind reaudiată la data de 21 februarie 2012, inculpata O.E.C. a arătat că prima declaraţie, prin care
a indus în eroare organele de anchetă cu privire la locul în care se află nou-născutul, a fost dată din teamă.
Inculpata nu a recunoscut iniţial faptul că i-a obturat căile respiratorii nou-născutului, însă cu ocazia
soluţionării propunerii de arestare preventivă, a precizat că a introdus hârtie igienică în gura copilului,
„pentru a-l asfixia".
Raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că „numita O.E.C. a născut neasistată medical,
un făt de sex masculin, la data de 13 februarie 2012. Examenul clinic medico-legal efectuat în data de 27
februarie 2012 (la circa 10 zile de la externarea sus numitei) a evidenţiat semne clinice specifice naşterii
recente, precum şi paloare tegumentară consecutivă stării de anemie posthemoragică acută, consemnată în
actele medicale.
Pe corp nu prezintă leziuni traumatice. Sângele recoltat de la sus numita aparţine grupei A".
Pentru stabilirea filiaţiei nou-născutului găsit în data de 15 februarie 2012, în spatele blocului, s-a
dispus efectuarea unei expertize medico-legale biocriminaliste genetice, concluziile raportului de
expertiză fiind că „Analiza comparativă a profilelor ADN aparţinând nou-născutului de sex masculin şi
numitei O.E.C., indică existenţa unei relaţii de înrudire biologică de tip mamă-fiu.
Din analiza probabilistică reiese că ipoteza „nou-născutul de sex masculin are ca mamă biologică
pe numita O.E.C." este de 52.700 ori mai probabilă decât ipoteza „nou-născutul de sex masculin are ca
mamă biologică o femeie necunoscută. Numita O.E.C. este mama biologică a nou-născutului de sex
masculin, probabilitatea de maternitate fiind de 99,9981%.
Totodată, s-a stabilit că ipoteza „nou-născutul de sex masculin, fiul numitei O.E.C., are ca tată
biologic pe T.R." este de 248x10 ori mai probabilă decât ipoteza „nou-născutul de sex masculin, fiul
numitei O.E.C., are ca tată biologic un bărbat necunoscut. Numitul T.R. este tatăl biologic al fătului de sex
masculin, născut de numita O.E.C., probabilitatea de paternitate fiind de 99,99999959%."
Expertiză medico-legală psihiatrică efectuată în cauză a concluzionat că „Numita O.E.C. nu prezintă
tulburări psihice de natură să-i modifice capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi a
consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este arestată (la data
de 13 februarie 2012)."
Referitor la cauza morţii nou-născutului, constatarea medico-legală necroptică din 16 februarie 2012
a concluzionat că „Nou-născutul de sex masculin, găsit decedat la data de 15 februarie 2012 în Bucureşti, a
fost născut latermen, viu şi viabil la data de 13 februarie 2012 (naştere neasistată medical).
Moartea acestuia a fost violentă. Ea s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă
asfixiei mecanice prin obstrurarea căilor respiratorii superioare cu un corp străin (hârtie igienică).
La autopsie nu s-au constatat leziuni traumatice externe. Infiltratul sanguin epicranian constatat, s-a
putut produce în momentul naşterii prin trecerea prin filiera pelvi-genitală. Sângele recoltat de la cadavru
aparţine grupei B, cu aglutina alfa absentă sau AB cu antigenul A distrus (BA nr. 177).
Ţinând cont de aspectul histopologic al plămânilor (plămân parţial respirat), decesul s-a produs la
foarte scurt timp după naştere, la data de 13 februarie 2012".
Reţinând că, în cursul judecăţii, inculpata O.E.C. a înţeles să uzeze de procedura prevăzută de art.
320 C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că fapta acesteia, care, în data de 13 februarie 2012, în timp
ce se afla în locuinţa din Bucureşti, a născut la termen un făt de sex bărbătesc viu şi viabil, căruia i-a
obturat căile respiratorii, prin introducerea în gură de corpuri străine (hârtie), rezultând decesul acestuia
prin asfixie mecanică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de
dispoziţiile art. 175, 175 lit. c) şi d) C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art.
72 C. pen. şi dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul
Bucureşti şi inculpata O.E.C., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect, omisiunea
instanţei de a motiva împrejurările reţinute ca circumstanţe atenuante, conform art. 74 lit. a) şi c) C. pen.,
prin raportare la actele şi lucrările dosarului. Totodată, s-a invocat şi greşita individualizare a pedepsei
aplicate inculpatei, prin reţinerea netemeinică a circumstanţelor atenuante anterior menţionate. S-a
susţinut că lipsa antecedentelor penale nu constituie un criteriu unic pentru aprecierea conduitei
inculpatei, iar comportamentul acesteia a fost nesincer, cât timp, iniţial, a declarat că a născut un făt
neviabil, iar ulterior, pentru a scăpa de răspunderea penală, a încercat să ascundă cadavrul.
Ministerul Public a invocat şi omisiunea aplicării pedepsei complementare, prev. de art. 64 lit. d) şi
e) C. pen., apreciind că, raportat la natura faptei, se justifică decăderea inculpatei din drepturile părinteşti.
În final, s-a apreciat că sentinţa apelată nu respectă exigenţele art. 356 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.,
nefiind analizate probele pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare şi nici elementele constitutive ale
infracţiunii reţinute în sarcina inculpatei.
Apelanta O.E.C. a criticat sentinţa din perspectiva încadrării juridice dată faptei, arătând că
uciderea fătului a intervenit imediat după naştere, fapta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de
pruncucidere, astfel încâtse impunea reducerea corespunzătoare a cuantumului pedepsei.
În subsidiar, apelanta-inculpată a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de omor
calificat şi suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, arătând că nu este cunoscută cu
antecedente penale, are doi copii, un loc de muncă, un domiciliu stabil şi a manifestat o atitudine sinceră,
justificându-se reducerea pedepsei corespunzător acestor elemente favorabile.
La solicitarea inculpatei, Curtea a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri în circumstanţiere.
Examinând actele dosarului şi sentinţa apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu,
sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea a reţinut
următoarele:
Soluţionarea cauzei în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei s-a făcut
cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 320 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., inculpata O.E.C.
declarând, anterior începerii cercetării judecătoreşti, că recunoaşte fapta reţinută în actul de sesizare şi
solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Subsecvent valorificării acestei opţiuni a inculpatei, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt
concordantă împrejurărilor de fapt ce au rezultat din probele administrate. Deşi susţinerea Ministerului
Public referitoare la absenţa unei analize critice a probelor este fondată (tribunalul limitându-se, practic,
la a prelua atât partea expozitivă a rechizitoriului, cât şi interpretarea dată probatoriului de către procuror),
o atare împrejurare nu reclamă, prin ea însăşi, desfiinţarea sentinţei.
Cauza a fost soluţionată în procedura simplificată de judecată, faptele, în materialitatea lor, nefiind
contestate, astfel încât nerespectarea dispoziţiilor art. 356 C. proc. pen. nu a generat, în circumstanţele
speţei, o vătămare a intereselor legitime ale inculpatei, susceptibilă de a fi înlăturată doar prin anularea
sentinţei.
În plus, în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, s-a apreciat că, Curtea este
îndreptăţită sa reevalueze ea însăşi mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi să
cenzureze, eventual, calificarea juridică dată faptei.
În realizarea acestei prerogative, a constatat că ansamblul probelor existente relevă, dincolo de
orice îndoială rezonabilă, că la data de 13 februarie 2012, după ce a dat naştere în propria locuinţă, fără a fi
asistată medical, unui făt de sex bărbătesc, viu şi viabil, inculpata O.E.C. l-a ucis prin obturarea completă a
cavităţii bucale cu hârtie igienică, ce a produs asfixie mecanică şi decesul imediat al fătului. Cadavrul
nou-născutului a fost împachetat succesiv în mai multe pungi de plastic, ascuns pe balconul locuinţei până
în ziua următoare, când a fost aruncat în spatele blocului de către mama inculpatei, la solicitarea acesteia
din urmă.
Descoperirea faptei s-a realizat în urma sesizării personalului medical al Maternităţii Bucur unde, în
urma internării inculpatei, s-a constatat că aceasta prezenta semnele unei naşteri recente, deşi nega
producerea unui atare eveniment, afirmând fie că a suferit un avort spontan, fie că fătul născut prematur a
ajuns în sistemul de evacuare, prin vasul de toaletă.
Cercetarea la faţa locului efectuată la data de 15 februarie 2012 a dus la descoperirea, în spatele
blocului unde locuia inculpata, a cadavrului fătului nou-născut, stabilindu-se că, după sesizarea organelor
de poliţie, inculpata O.E.C. a contactat-o telefonic pe mama sa - martora O.Z. - şi i-a cerut să arunce
cadavrul.
Martora anterior menţionată a confirmat purtarea acestei discuţii telefonice, dar şi împrejurarea că, la
indicaţiile fiicei sale, a găsit cadavrul fătului pe balconul apartamentului şi l-a aruncat.
 Ansamblul expertizelor medico-legale şi al constatărilor tehnico-ştiinţifice efectuate au confirmat
împrejurarea că fătul s-a născut la termen, fiind viabil, însă a fost ucis la scurt timp după naştere în
circumstanţele reţinute, fiind exclusă neechivoc ipoteza caracterului patologic sau accidental al decesului,
vehiculată iniţial de către apelantă.
Distinct de poziţia oscilantă şi evazivă adoptată iniţial în faza de urmărire penală, inculpata O.E.C. a
recunoscut, de altfel, începând cu data de 22 februarie 2012, că a ucis fătul nou-născut pe fondul unei stări
de temere, poziţie procesuală pe care şi-a menţinut-o şi după sesizarea instanţei, când a optat
pentru aplicarea procedurii simplificate de judecată. Declaraţiile sale de recunoaştere a faptei au reflectat
adevărul şi au putut fi valorificate conform art. 69 C. proc. pen., deoarece au fost coroborate de
împrejurările de fapt ce au rezultat din celelalte probe, astfel cum au fost reţinute.
Sub aspectul încadrării juridice, instanţa de fond a apreciat just că fapta inculpatei O.E.C. care, la
data de 13 februarie 2012, după ce a dat naştere, în propria locuinţă, unui făt de sex bărbătesc, viu şi viabil,
l-a ucis prin obturarea completă a cavităţii bucale cu hârtie igienică, întruneşte elementele constitutive
ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 -175 lit. c), d) C. pen.
Solicitarea inculpatei de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de pruncucidere,
prevăzută de art. 177 C. pen., solicitare formulată în apel, s-a apreciat că este vădit neîntemeiată.
Aşa cum s-a subliniat constant în doctrină şi în jurisprudenţă, diferenţa între infracţiunea de omor
calificat şi cea de pruncucidere (atunci când fătul este ucis la scurt timp după naştere) este dată de starea
psihologică a mamei, produsă în timpul naşterii şi determinată de aceasta, atestată ştiinţific în urma unui
examen medico-legal de specialitate.
Starea de tulburare la care face referire art. 177 C. pen. se datorează travaliului, actului fizic al
naşterii şi are întotdeauna caracter patologic, maladiv, fiind provocată de factori nocivi (de exemplu
psihoză puerperală clasică ori maniaco-depresivă), iar nu de temeri/nesiguranţe determinate de carenţe de
educaţie, de stări conflictuale premergătoare şi extrinseci naşterii, cum ar fi temerea de reacţia părinţilor sau
oprobriul celor din jur. Aceste din urmă stări conflictuale, deşi pot influenţa psihicul inculpatei, constituie
doar mobiluri ale săvârşirii faptei şi nu au semnificaţia juridică a unor tulburări patologice pricinuite de
naştere, în sensul art. 177 C. pen.
În cauza de faţă, este neîndoielnic că apelanta-inculpată a dat naştere unui copil nedorit, sarcina
survenind pe fondul unei relaţii pasagere cu numitul T.R., a cărui paternitate a fost stabilită pe baza
expertizei medico-legale - examen A.D.N. efectuată în cauză.
Declaraţia inculpatei din data de 14 februarie 2012, coroborată cu declaraţia martorului T.R., a
reliefat starea conflictuală în care s-a aflat inculpata încă de la debutul sarcinii, când a încercat să întrerupă
cursul acesteia cu ajutorul financiar al tatălui copilului, ajutor pe care acesta din urmă i l-a refuzat.
Neavând mijloacele financiare necesare pentru a suporta singură costul intervenţiei şi fiindu-i „ruşine" să îi
spună mamei că a rămas însărcinată cu un bărbat însurat ori să îi ceară acesteia banii necesari avortului,
inculpata a ales să ascundă sarcina pe toată durata evoluţiei acesteia, urmând, conform propriilor susţineri,
să „lămurească problema" cu mama sa la momentul naşterii.
Expertiza medico-legală psihiatrică a concluzionat neechivoc că, la momentul uciderii fătului,
inculpata nu a prezentat „tulburări de natură sa-i modifice capacitatea psihică de apreciere critică a
conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, având discernământul păstrat în raport de fapta pentru care este
cercetată". Prin urmare, examenul de specialitate a exclus neechivoc ipoteza săvârşirii faptei pe fondul unei
„stări de tulburare pricinuită de naştere” în sensul art. 177 C. pen., fiind lipsită de suport critica apelantei
din această perspectivă.
În considerarea tuturor circumstanţelor speţei şi, mai ales, a atitudinii subiective a inculpatei la
momentul comiterii faptei, dar şi a poziţiei adoptate ulterior, pe parcursul procesului, Curtea a apreciat că
pedeapsa de 5 ani închisoare este mult prea redusă şi nu are, în concret, aptitudinea unui mijloc de
constrângere şi reeducare.
Astfel, uciderea propriului copil nou-născut şi dispensarea de cadavrul acestuia în maniera reţinută
în speţă, au relevat, prin ele însele, o gravitate ridicată a faptei, dar şi carenţele în plan afectiv şi
incapacitatea inculpatei de a-şi asuma, în mod responsabil, consecinţele actelor sale. Împrejurările
obiective în care apelanta a ucis fătul au permis caracterizarea atitudinii sale subiective ca fiind specifică
intenţiei directe, inculpata prevăzând şi urmărind suprimarea vieţii nou-născutului.
Tensiunea şi stările conflictuale traversate de inculpată pe fondul intervenirii unei sarcini nedorite, al
statutului său de femeie necăsătorită şi al mijloacelor financiare reduse, ce ar fi făcut dificilă întreţinerea
nou-născutului, au nuanţat motivaţia actului său infracţional, însă nu a fost în măsură să-i imprime o
periculozitate mai scăzută. Vârsta matură a inculpatei, faptul că aceasta avea deja doi copii, s-a apreciat că
reprezintă factori care, în mod normal, ar fi trebuit să o responsabilizeze şi să îi ofere motivaţia de a găsi o
soluţie alternativă licită şi morală pentru creşterea nou-născutului, chiar nedorit.
Ignorarea unei atare alternative a pus în lumină incapacitatea apelantei de a-şi asuma atât
responsabilităţile parentale, cât şi consecinţele actelor sale, justificând majorarea pedepsei aplicate de
către instanţa de fond.
În ceea ce priveşte circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., s-a apreciat că
este parţial fondată critica Ministerului Public, instanţa omiţând să indice, în concret, elementele de fapt
valorificate din această perspectivă.
Curtea a apreciat că poziţia procesuală a inculpatei, în ansamblu, nu justifică reţinerea prevederilor
art. 74 lit. c) C. pen., având în vedere declaraţiile profund oscilante date iniţial, în faza de urmărire penală,
dar şi încercările inculpatei de a ascunde cadavrul, în pofida suspiciunilor organelor de cercetare penală.
Pe de altă parte, lămurirea completă a cauzei s-a realizat, în mod determinant, pe baza altor
mijloace de probă, declaraţiile inculpatei neavând un rol hotărâtor, astfel încât s-a conchis că este lipsită
de temei valorificarea poziţiei sale procesuale în raport de exigenţele art. 74 lit. c) C. pen.
În schimb, Curtea a apreciat că se poate da eficienţă circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de
art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că, anterior comiterii faptei, inculpata O.E.C. a manifestat un
comportament corespunzător, concretizat nu doar în lipsa antecedentelor penale, ci şi în păstrarea unui
mediu familial stabil, acordarea de ajutor membrilor familiei şi prestarea unor activităţi licite pentru
obţinerea mijloacelor de trai.
Caracterizările depuse în apel au confirmat percepţia pozitivă a inculpatei în rândul comunităţii,
Curtea, a dat eficienţă acesteia şi a redus uşor pedeapsa sub minimul special rezultat ca efect al aplicării
dispoziţiilor art. 3201alin. (7) C. proc. pen. O reducere semnificativă sub limita minimă, s-a apreciat că nu
se justifică, date fiind particularităţile cauzei, astfel cum au fost reţinute în prezenta decizie, cuantumul de
9 ani închisoare fiind apreciat suficient pentru atingerea scopului pedepsei, crearea premiselor
conştientizării de către inculpată a faptelor sale şi asumării consecinţelor lor.
În ceea ce priveşte conţinutul pedepsei complementare, Curtea a apreciat fondată critica
Ministerului Public.
Natura faptei, a impus analiza demnităţii inculpatei de a-şi exercita drepturile părinteşti, având în
vedere că victima a fost copilul său nou-născut. Or, împrejurările în care apelanta a suprimat viaţa faptului,
lipsa de consideraţie şi afecţiune pe care o relevă modalitatea de comitere a faptei, dar, mai ales,
comportamentul său ulterior actului de ucidere, concretizat în încercarea de ascundere a cadavrului, în
ignorarea riscului ca fătul să fie descoperit de către fiul său major ori fiica minoră şi în manifestarea unui
regret formal faţă de actul comis, au evidenţiat nedemnitatea inculpatei de a-şi exercita, în continuare,
drepturile părinteşti faţă de fiica minoră.
Prin urmare, Curtea a apreciat că o individualizare justă şi completă a tratamentului sancţionator
reclamă interzicerea,atât ca pedeapsă complementară (pe o durată sporită la 5 ani), cât şi ca pedeapsă
accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 491 din 24 iulie 2012 a
Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond:în baza art. 174 - art. 175 lit. c)
şi d) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen. şi art. 320 1 alin. (7) C.
proc. pen. a condamnat pe inculpata O.E.C. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de omor calificat.
 În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute
de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d), e) C. pen. pe durata executării pedepsei principale în baza art.
65 C. pen. a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64
alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b), d), e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Constatând că temeiurile ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive se menţin,
justificându-se în continuare privarea de libertate a inculpatei faţă de care s-a aplicat o pedeapsă cu
închisoarea, chiar nedefinitivă, amenţinut arestarea preventivă a acesteia şi a dedus prevenţia de la data de
21 februarie 2012 la zi.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata O.E.C.
împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat apelanta-inculpată la 400 lei cheltuieli judiciare
către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul
Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs, inculpata O.E.C. criticând decizia
recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs, susţinute oral de către apărătorul desemnat din oficiu, recurenta inculpată a
solicitat redozarea pedepsei aplicate, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) şi c)
C. pen. rap. la art. 76 lit. a) C. pen., având drept consecinţă aplicarea unei pedepse sub minimul special
prevăzut de lege, respectiv de 3 ani, urmând ca modalitatea de executare să fie stabilită potrivit disp. art.
861 C. pen., iar în subsidiar a solicitat menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Examinând recursul declarat prin prisma cazului de casare invocat, înalta Curte apreciază recursul ca
fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei de către instanţa de apel, au fost avute în vedere
criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de
dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de
pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau
agravează răspunderea penală.
Potrivit art. 3201 C. proc. pen., (Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei)
(1) Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris
autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să
se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
(2) Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar
atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi
nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra
la acest termen de judecată.
(4) Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate, în cursul
urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşiră de inculpat.
(7) Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a
limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea cu o pătrime a
limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii.
Cuantumul pedepsei principale aplicate este rezultatul reţinerii unei cauze legale de atenuare a
răspunderii penale, art. 3201 C. proc. pen.
În aceste condiţii pedeapsa principală pentru infracţiunea cercetată în prezenta cauză, este uşor
orientată spre minimul special rezultat din incidenţa art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că, instanţa de apel în mod corect a reţinut împrejurarea că, poziţia
procesuală a inculpatei, în ansamblu, nu justifică reţinerea prevederilor art. 74 lit. c) C. pen., având în
vedere poziţia procesuală oscilantă în faza de urmărire penală, dar şi încercările inculpatei de a ascunde
cadavrul, în pofida suspiciunilor organelor de cercetare penală.
De asemenea, corect a reţinut instanţa de apel că se poate da eficienţă circumstanţei atenuante
judiciare prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere, comportamentul corespunzător anterior
comiterii faptei, concretizat nu doar în lipsa antecedentelor penale, ci şi în păstrarea unui mediu familial
stabil, acordarea de ajutor membrilor familiei şi prestarea unor activităţi licite pentru obţinerea
mijloacelor subzistenţei, împrejurări care au fost deja reţinute de instanţa de apel şi care au permis
reţinerea acestor circumstanţe atenuante judiciare, având drept consecinţă aplicarea pedepsei principale
într-un cuantum de 9 ani închisoare, cuantum redus uşor sub minimul special, rezultat ca efect al aplicării
dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. O reducere semnificativă sub limita minimă, înalta Curte
apreciază că nu este justificată, pe de-o parte, date fiind împrejurările comiterii faptei, astfel cum au fost
reţinute în prezenta decizie, cuantumul de 9 ani închisoare fiind suficient pentru atingerea scopului
pedepsei, crearea premiselor conştientizării de către inculpată a faptelor sale şi asumării consecinţelor lor,
iar pe de altă parte, instanţa de recurs nu a identificat alte circumstanţe favorabile inculpatei, care să nu fi
fost valorificate de instanţa de apel.
În aceste condiţii nu se impune reducerea cuantumului pedepsei principale sau modificarea
modalităţii executări pedepsei care oricum apare ca fiind blândă faţă de cele expuse anterior.
Circumstanţele personale referitoare la situaţia familială, conduita bună avută anterior săvârşirii
faptei, lipsa antecedentelor penale, nu sunt suficiente pentru a justifica necesitatea reducerii cuantumului
pedepsei ori la reţinerea şi a altor circumstanţe atenuante şi nici la aplicarea dispoziţiilor art. 86 1 C. pen.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpata O.E.C. împotriva deciziei penale nr. 281/A din 08 octombrie 2012
a Curţii de Apel Bucureşti - secţia ll-a penală.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei O.E.C., durata prevenţiei de la 21 februarie
2012 la 16 ianuarie 2013.
Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata O.E.C. împotriva deciziei penale nr. 281/A din
08 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia ll-a penală.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei O.E.C., durata prevenţiei de la 21 februarie
2012 la 16 ianuarie 2013.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2013
 Decizia nr. 67/2014 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-02-2014 în dosarul nr.
9912/117/2013

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul L. C. împotriva sentinței penale nr.554 din
17 decembrie 2013 a Tribunalului Cluj, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat,
prev. și ped. de art. 174 C.pen., art. 175 alin. 1 lit. c C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător
ales, av.J. M., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că-și menține apelul.
Curtea pune în discuție față de noile prevederi ale codului penal, eventualitatea schimbării
încadrării juridice din art.175 lit.c C.pen. în art.188 C.pen. cu aplic.art.5 C.pen.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea
apelului.
Apărătorul inculpatului solicită aplicarea legii penale mai favorabile și în consecință, schimbarea
încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor calificat prev.de art.175 lit.c C.pen. în infracțiunea de
omor simplu, prev.de art.188 C.pen., având în vedere că în noul cod penal nu mai este incriminat omorul
asupra unui soț sau rude apropiate.
Pe fond, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună
reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a reținerii disp.art.74 alin.1 lit.d,e,f și g C.pen. și a
circumstanței atenuante legale prev.de art.75 lit.a C.pen. Chiar în motivarea sentinței, instanța a arătat că
inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a avut o atitudine cooperantă și a condus organele de urmărire
penală la descoperirea cadavrului. Inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, a lucrat în Poliția
Militară, a fost singurul întreținător de familie, nu a fost sancționat nici măcar contravențional, iar din
referatul de evaluare psihosocială rezultă că este marcat de consecințele infracțiunii, regretă comiterea
faptei și are șanse mari de reinserție în societate.
Din declarația martorului G. A. – fratele victimei, M. I. și a fostei concubine, rezultă că fapta a
fost comisă pe fondul unei presiuni exercitate de victimă asupra inculpatului, motiv pentru care se impune
reținerea art.75 lit.a C.pen. De asemenea, solicită să se rețină că victima avea un vast cazier judiciar, fiind
condamnat în repetate rânduri pentru comiterea unor infracțiuni de violență. Scopul pedepsei poate fi
atins și prin aplicarea unei sancțiuni sub minimul special prevăzut de lege.
Din caracterizările depuse la dosar rezultă că inculpatul este o persoană responsabilă și că acel
incident îl va marca pentru toată viața. Din luna august 2012 se află într-o relație de concubinaj și are un
copil minor care s-a născut la momentul pronunțării soluției instanței de fond. Depune la dosar
caracterizări ale inculpatului de la alt loc de muncă din care rezultă conduita acestuia și faptul că anumite
persoane sunt surprinse că a comis fapta care i se reține în sarcină.
Reprezentantul Parchetului solicită, având în vedere că de la judecarea fondului cauzei și până la
judecarea apelului a intervenit o lege penală mai favorabilă, recalificarea faptei din art.175 lit.c C.pen. în
art.188 Cpen. și în consecință, reducerea pedepsei aplicate, în raport de noile limite de pedeapsă prevăzute
de lege. S-a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante care să atragă reducerea pedepsei. Nu se justifică
reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului și nici o diminuare semnificativă a pedepsei.
Inculpatul a suprimat viața fratelui mamei sale, aplicându-i lovituri în 3 reprize, cu pumnii, picioarele și
apoi cu toporul în zona capului. Deoarece a trecut un timp îndelungat de la săvârșirea faptei și
descoperirea cadavrului, nu s-au putut dovedi cruzimile.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.
CURTEA:
Asupra apelului penal de față,
Prin sentința penală nr. 554 din 17 decembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj a fost
condamnat inculpatul: L. C., fiul lui V. și Z., născut la data de 08.11.1982 în D., jud. Cluj, cetățean român,
studii medii, necăsătorit, stagiul militar satisfăcut, încadrat în muncă în structurile Ministerului Apărării
Naționale, la U.M._ D., trăiește în concubinaj și are un copil minor, fără antecedente penale, dom. în D., .,
jud. Cluj, posesor al C.I. . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. D., CNP_;
În baza art.174 alin.1 C.pen., art.175 alin.1 lit.c C.pen., cu aplicarea art.3201 C.pr.pen., pentru
săvârșirea infracțiunii de omor calificat, la pedeapsa de:
- 13 (treisprezece) ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a, b C.pen.
S-a făcut aplicarea art.71 alin.2 C.pen. rap. la art.64 lit.a, b C.pen.
În temeiul art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen. s-
a dedus din pedeapsa aplicată acestuia timpul detenției preventive începând cu data de 24 iulie 2013 și
până la zi.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, să fie prelevate probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic
în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art.118 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea specială a toporului folosit de inculpat la
săvârșirea infracțiunii de omor calificat (corp delict aflat în prezent la camera de corpuri delicte de la
Tribunalul Cluj).
În temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. s-au respins pretențiile civile formulate
de partea civilă G. A.-V..
Potrivit art.191 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă
de 3.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 934/P/2013 al Parchetului
de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul L. C. pentru comiterea infracțiunii de
omor calificat, prev. și ped. de art. 174 C.pen., art. 175 alin. 1 lit. c C.pen., reținându-se în principal că, la
începutul lunii aprilie 2012, fără a putea fi stabilită cu exactitate data, a aplicat victimei G. Suraj-Rubin,
unchiul său, în locuința acestuia, lovituri cu intensitate deosebită, în mod repetat, cu un topor în zona
capului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu . calotei, bazei și a viscerocraniului, în urma cărora
victima a decedat, între leziuni și deces existând legătură de cauzalitate directă.
Fiind audiat de către organele de urmărire penală, precum și în fața instanței de judecată,
inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lui, solicitând a se face aplicarea
dispozițiilor art.3201 C.pr.pen. privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În cursul serii de 16.07.2013, inculpatul L. C. s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului D.
denunțând faptul că în cursul lunii aprilie a anului 2012, a suprimat viața unchiului său, după care, pentru
a ascunde urmele infracțiunii săvârșite, a ascuns cadavrul victimei G. Suraj-Rubin, în grădina propriei
locuințe (f.1 d.u.p.).
Ulterior sesizării faptei comise, inculpatul L. C. și-a exprimat acordul de a conduce organele de
urmărire penală în locul în care, în grădina locuinței sale, situată în D., ., a îngropat cadavrul victimei G.
Suraj-Rubin (f.5 d.u.p.).
De menționat faptul că grădina locuinței inculpatului este delimitată de casă printr-un gard cu o
poartă, iar la o distanță de 15 m de poarta de acces în grădină, într-un loc situat într-o ușoară rampă
acoperit de vegetație perenă de aproximativ 2 m înălțime, după curățarea zonei indicate, s-a pus în
evidență în sol o adâncitură vizibilă cu o suprafață neregulată de aproximativ 2 x 2,2 m (f.7 d.u.p.).
S-a procedat apoi la efectuarea în locul indicat de inculpatul L. C. a unei săpături de suprafață,
împrejurare în care s-a pus în evidență o urmă de săpătură, cu formă regulată, cu o adâncime față de
nivelul natural al solului de aproximativ 30 cm. După continuarea săpăturii, începând de la 70 cm
adâncime, s-au pus în evidență bucăți de material textil, obiecte vestimentare, precum și alte bunuri
(perne, saci cu diverse resturi menajere, resturi covoare, pături, alte materiale textile degradate). Ulterior
înlăturării din groapă a bunurilor anterior descrise, amestecate cu sol, în partea centrală a gropii, înspre
imobil, la o adâncime de aproximativ 90 cm, a fost descoperit un fragment osos de origine umană - osul
frontal jumătatea stângă, cu orbita stângă, scheletul nasului, osul molar stâng și maxilele, iar în partea
superioară centrală a gropii s-a descoperit mandibula cadavrului și parțial trunchiul cadavrului.
Continuând activitatea de degajare, s-a observat cadavrul, care era poziționat în decubit dorsal, cu capul
orientat spre partea îndepărtată a imobilului, brațele în abducție, elemente ale oaselor mâinii fiind detașate
de schelet și găsite în zona craniului, iar membrele inferioare erau poziționate în abducție, flexie și rotație
externă. De menționat faptul că membrele inferiore ale cadavrului erau acoperite de bucăți de linoleu, în
amestec cu resturi menajere. în interiorul gropii, a fost găsită și o geantă tip rucsac din material textil, (f.8
verso, 9 d.u.p.).
Pe fondul audierii sale, inculpatul L. C. a precizat faptul că între el și victima G. Suraj-Rubin -
fratele mamei sale, exista o stare conflictuală în contextul în care victima G. Suraj-Rubin a locuit o
perioadă de timp împreună cu inculpatul și mama lui, în imobilul situat în D., .. Starea conflictuală a
degenerat și s-a accentuat după ce prin ordonanța președențială nr. 1488 din 29.07.1999 a Judecătoriei D.,
victima G. Suraj-Rubin a fost evacuată din imobil (f.19 verso, 204 d.u.p.). Ulterior evacuării din imobil,
victima G. Suraj-Rubin a locuit într-o rulotă situată în apropierea locuinței inculpatului, însă a continuat
să pretindă drepturi asupra imobilului.
Pe fondul acestor neînțelegeri, potrivit susținerii inculpatului L. C., la începutul lunii aprilie 2012,
înainte de sărbătorile pascale, după ce, într-o dimineață, ar fi revenit de la locul de muncă, a fost
încunoștințat de către mama sa - M. Z., despre faptul că victima G. Suraj-Rubin a vizitat-o din nou,
manifestându-se agresiv, verbal și fizic. În cursul serii aceleiași zile, victima G. Suraj-Rubin a revenit la
locuința inculpatului L. C. și a mamei sale M. Z., pretinzând drepturi asupra imobilului și, cu toate că,
potrivit susținerii inculpatului, i-ar fi solicitat să plece, victima G. Suraj-Rubin nu a dat curs solicitării,
motiv pentru care cei doi au început să se certe, pentru ca apoi la un moment dat cearta să degenereze
într-un conflict fizic. Astfel cum rezultă din declarația inculpatului L. C., victima G. Suraj-Rubin ar fi
încercat inițial să-1 lovească, dar nu a reușit și astfel inculpatul L. C. i-a aplicat o lovitură în urma căreia
victima a căzut, după care inculpatul a continuat să-i aplice lovituri cu piciorul în zona abdomenului.
Apoi, inculpatul L. C. a ajutat victima să se ridice, ducându-1 în camera în care locuia, unde a continuat
să aplice lovituri cu pumnul și piciorul, asupra corpului victimei, în urma cărora, potrivit propriei
susțineri, victima G. Suraj-Rubin a rămas în stare de inconștiență. După ce victima G. Suraj-Rubin și-a
revenit, inculpatul L. C. 1-a ajutat să se ridice și sprijinindu-1 1-a ajutat să se deplaseze până la rulota în
care locuia. În rulotă, inculpatul L. C. a ajutat victima să se așeze în pat, acoperindu-1 cu o plapumă, după
care a părăsit rulota, revenind la locuința sa. După un interval de timp, conștientizând că victima G. Suraj-
Rubin va sesiza în cursul zilei următoare organele de poliție, potrivit propriei susțineri, a luat hotărârea să
suprime viața victimei. Pe fondul audierii, inculpatul a susținut că a revenit la rulotă, a găsit victima în
aceeași poziție, fără a-și da seama dacă este în viață sau nu, motiv pentru care a părăsit rulota, s-a înarmat
cu un topor și a revenit, aplicând patru lovituri cu toporul doar în zona capului victimei G. Suraj-Rubin.
(f.19-20 d.u.p.)
Astfel cum rezultă din probele dosarului, victima G. Suraj-Rubin locuia singur în rulotă și
obișnuia să plece din țară, fără a anunța ceilalți membri ai familiei.
Cunoscând acest aspect și pentru că după câteva zile din rulotă a început să se simtă mirosul specific al
unui cadavru aflat în descompunere, pentru a crea aparența că victima G. Suraj-Rubin a părăsit teritoriul
României, inculpatul L. C. a săpat în grădina locuinței sale o groapă și pentru a nu fi descoperit de către
partea vătămată G. A.-V., fratele victimei, respectiv a mamei inculpatului, care locuia în apropiere, după
lăsarea întunericului s-a dus în rulotă, a luat cadavrul victimei G. Suraj-Rubin, târându-1 până la groapă,
pentru ca apoi să-1 arunce în interior. Pentru a înlătura urmele infracțiunii comise, inculpatul a aruncat în
aceeași groapă pernele, cearceaful, plapuma, covoarele din rulotă, precum și rucsacul pe care victima G.
Suraj-Rubin obișnuia să-1 poarte atunci când pleca, pentru ca apoi să arunce peste cadavru și bunurile pe
care le-a luat din rulotă, alte resturi menajere, provenite din propria-i gospodărie, după care a acoperit
groapa cu pământ. După ascunderea cadavrului, inculpatul L. C. s-a mutat la locuința tatălui său,
respectiv a martorului L. V..
Conform concluziilor preliminare întocmite de către medic primar legist din cadrul Institutului de
Medicină Legală Cluj-N. s-a stabilit că moartea numitului G. Suraj-Rubin este violentă și se datorează,
mai probabil, zdrobirii capului și conținutului său, prin lovire activă cu un corp dur (f.10 d.u.p.). Din
concluziile raportului de constatare medico-legală nr. 5227/III/400 al Institutului de Medicină Legală
Cluj-N. rezultă că moartea victimei G. Suraj-Rubin este violentă, datorându-se unui traumatism cranio-
cerebral cu . calotei, bazei și a viscerocraniului, leziunile traumatice putându-se produce prin loviri
repetate cu un corp dur, între leziuni și deces existând legătură de cauzalitate directă (f.170 d.u.p.).
Cu toate că inculpatul L. C. a susținut pe fondul audierii că a luat hotărârea să suprime viața victimei G.
Suraj-Rubin după ce, cu un interval de timp înainte, l-ar fi agresat în interiorul propriei locuințe, pentru a
evita ca victima să sesizeze organele de poliție, sens în care, după ce a chibzuit, s-a înarmat cu un topor și
a revenit la rulota în care cu puțin timp înainte a transportat victima G. Suraj-Rubin, circumstanțe care ar
califica omorul și prin reținerea dispozițiilor art. 175 lit.a, d și h C.pen., având în vedere probele
administrate în cursul urmăririi penale (percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului L. C. și
conținutul raportului de constatare medico-legală nr. 5227/III/400 al Institutului de Medicină Legală Cluj-
N.) conform cărora nu au fost puse în evidență urme sau leziuni care să ateste că într-adevăr, inițial, a avut
loc o agresare a victimei în locuința inculpatului, în cauză nu vor putea fi reținute, în afara circumstanței
prev. de art. 175 lit. c C.pen. (având în vedere că victima G. Suraj-Rubin este fratele mamei inculpatului
L. C., respectiv unchiul său), vreuna dintre celelalte circumstanțe care ar califica omorul.
În fața instanței de judecată, inculpatul a solicitat a se face aplicarea dispozițiilor art.3201 C.pr.pen.,
precizând că recunoaște săvârșirea infracțiunii reținute în actul de sesizare al instanței și solicitând ca
judecata pe latura penală a cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe
care le cunoaște și le însușește, neavând alte probe de solicitat sub acest aspect.
Fapta descrisă mai sus a fost dovedită prin: proces-verbal de consemnare a plângerii sau denunțului oral
(f.1 d.u.p.), denunțul inculpatului L. C. (f. 2-6 d.u.p.), proces-verbal de conducere (f.7 d.u.p.), proces-
verbal de cercetare la fața locului și planșele foto anexe (f.8-9, 32-63 d.u.p.), proces-verbal de examinare
a locului faptei și planșe foto (f.156-165 d.u.p.), concluzii preliminare (f.10 d.u.p.), raport de constatare
medico-legală 5227/III/400 din 25.07.2013 (f.168-171 d.u.p.), planșă cuprinzând aspectele fixate și
urmele și mijloacele materiale de probă ridicate cu ocazia autopsiei cadavrului victimei G. Suraj-Rubin
(f.173-178 d.u.p.), planșa fotografică cu aspectele fixate cu ocazia examinării toporului (f.188-201 d.u.p.),
copia minutei încheierii penale nr. 127/C/P din 24.07.2013 a Tribunalului Cluj prin care s-a autorizat
efectuarea unei percheziții domiciliare la domiciliul inculpatului L. C. și autorizația de percheziție nr.
49/24.07.2013 (f.81-82 d.u.p.), proces-verbal de percheziție domiciliară și planșe foto (f.85-95 d.u.p.),
declarațiile martorilor asistenți C. A. (f.96 d.u.p.), G. F.-S. (f.97 d.u.p.), ordonanțe de delegare a
lucrătorilor de poliție judiciară din cadrul IPJ - SIC (f.84, 99, 119-120 d.u.p.), declarațiile martorilor M. I.
(f.125-127 d.u.p.), L. V. (f.132-133 d.u.p.), C. A. (f.134-136 d.u.p.), I. A.-G. (f.137-138 d.u.p.), M. P.
(f.139-140 d.u.p.), D. C. (f.141 d.u.p.), Ț. N. (f.142-143 d.u.p.), declarațiile părții vătămate G. A.-V.
(f.128-130 d.u.p.), declarațiile martorilor M. I. (f.61 dosar instanță), M. V. (f.73 dosar instanță) și S. L.
(f.74 dosar instanță), referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj
(f.52-57 dosar instanță) și declarațiile inculpatului L. C. (f.16-21, 23 d.u.p. și f.27 dosar instanță).
În drept, fapta inculpatului L. C., care la începutul lunii aprilie 2012, fără a putea fi stabilită cu exactitate
data, a aplicat victimei G. Suraj-Rubin, unchiul său, în locuința acestuia, lovituri cu intensitate deosebită,
în mod repetat, cu un topor în zona capului, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral cu . calotei, bazei și
a viscerocraniului, în urma cărora victima a decedat, între leziuni și deces existând legătură de cauzalitate
directă, întrunește elementele constitutive infracțiunii de omor calificat, prev. și ped. de art.174 alin.1
C.pen., art.175 alin.1 lit.c C.pen.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, instanța a luat în considerare gradul de
pericol social concret, foarte ridicat, al infracțiunii săvârșite, atitudinea sinceră avută de inculpat pe întreg
parcursul procesului penal, precum și faptul că acesta este o persoană tânără, nu posedă antecedente
penale (având anterior un comportament adecvat normelor morale și legale), are în întreținere un copil
minor rezultat din relația de concubinaj cu martora I. A.-G., fiind totodată încadrat în muncă în structurile
Ministerului Apărării Naționale, la U.M._ D.. Nu au fost reținute însă în favoarea inculpatului
circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a și c C.pen., după cum a solicitat apărătorul ales al acestuia,
întrucât recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante nu este posibilă decât dacă
împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau
caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana inculpatului, încât numai aplicarea unei pedepse
sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a
pedepsei, ceea ce nu este însă cazul în speță raportat la gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina
inculpatului, respectiv la modul și împrejurările în care aceasta a fost comisă și la atitudinea avută de
inculpat imediat după săvârșirea faptei.
Totodată, au fost avute în vedere dispozițiile art.3201 alin.7 C.pr.pen. conform cărora, în cazul
recunoașterii vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute
de lege, în cazul pedepsei închisorii (în cauză limita minimă a pedepsei închisorii fiind așadar de 10 ani,
iar limita maximă de 16 ani și 8 luni).
În consecință, instanța a considerat că o pedeapsă de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor
prev. de art.64 lit.a, b C.pen. aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, va fi în
măsură să contribuie la reeducarea acestuia.
Totodată, s-a făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a, b C.pen.
În temeiul art.350 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 C.pen. s-a dedus
din pedeapsa aplicată acestuia timpul detenției preventive începând cu data de 24 iulie 2013 și până la zi.
În baza art.7 din Legea nr.76/2008 s-a dispus ca, la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, să fie
prelevate probe biologice de la inculpat, în vederea introducerii profilului său genetic în Sistemul
Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art.118 lit.b C.pen. s-a dispus confiscarea specială a toporului folosit de inculpat la săvârșirea
infracțiunii de omor calificat (corp delict aflat în prezent la camera de corpuri delicte de la Tribunalul
Cluj).
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, este de precizat că numitul G. A.-V., fratele victimei G. Suraj-
Rubin, a declarat că se constituie parte civilă în cauză, în nume propriu, cu suma de 100.000 lei,
reprezentând daune morale (f.46 dosar instanță).
Luând în considerare depozițiile martorilor M. I. (tatăl vitreg al inculpatului, care arată că relațiile dintre
victimă și partea civilă erau tensionate, aceștia certându-se în mod frecvent, certuri care deseori
degenerau în acte de violențe fizică, partea civilă neparticipând nici măcar la înmormântarea victimei) și
M. V. (fosta concubină a victimei, care precizează că victima și partea civilă nu se înțelegeau ca doi frați
adevărați, relațiile dintre ei nefiind foarte bune), depoziții care contrazic și infirmă declarațiile martorei S.
L. (vecina părții civile, care arată că victima și partea civilă se înțelegeau foarte bine și nu i-a văzut
certându-se vreodată), tribunalul apreciază că în cauză nu se impune acordarea vreunei sume de bani cu
titlu de daune morale părții civile, neputându-se vorbi, în aceste împrejurări, de faptul că prin fapta
inculpatului i-ar fi fost cauzate prejudicii nepatrimoniale părții civile, care s-ar impune a fi reparate prin
obligarea inculpatului la plata unei sume de bani cu titlu de daune morale (atâta timp cât partea civilă nu a
participat nici măcar la înmormântarea victimei și nu a dorit să contribuie cu nimic la cheltuielile
ocazionate de acest nefericit eveniment, după cum precizează martorul M. I.).
În consecință, în temeiul art.14 și 346 C.pr.pen. comb. cu art.1357 C.civ. tribunalul a respins ca
nejustificate pretențiile civile formulate de partea civilă G. A.-V..
Potrivit art.191 C.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă
de 3.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L. C. solicitând admiterea căii de atac promovate,
schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit.c în
infracțiunea de omor prev. de art. 188 NCP, cu reținerea art. 5 NCP, vizând legea penală mai favorabilă,
față de împrejurarea că Noul Cod penal în vigoare de la 1 februarie 2014, nu mai incriminează omorul
săvârșit asupra unei rude apropiate sau asupra unui membru de familie, ca o formă calificată a uciderii
unei persoane.
Pe de altă parte, cere a se reține în favoarea sa circumstanțele atenuante prev. de art. 75 NCP, respectiv că
a fost sincer și a regretat comiterea infracțiunii iar soluționarea cauzei s-a făcut în temeiul art. 375 NCPP,
în baza probelor administrate doar în fața procurorului.
Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Criticile formulate de inculpat vizează atât nelegalitatea cât și netemeinicia sentinței pronunțate de
Tribunalul Cluj.
Curtea reține că în prezent, infracțiunea de omor calificat prev de art 189 NCP, nu mai prevede omorul
asupra unei rude apropiate sau asupra unui membru de familie ca o circumstanță agravantă, în Noul Cod
penal, în vigoare de la 1 februarie 2014.
Această faptă penală este reincriminată în Noul Cod penal, în art. 188 sub denumirea de „omor”în care se
precizează textual: „uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la 10 la 20 de ani și
interzicerea exercitării unor drepturi”.
Prin art. 177 NCP, prin membru de familie se înțelege ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii
acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude, soțul, persoanele care
au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc,
rezultând astfel, că unchiul nu mai este considerat ca făcând parte din rudele apropiate, iar pe de altă parte
nu este nici membru de familie, potrivit noii reglementări.
Potrivit art. 5 din NCP „în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a
cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
Este evident că, atâta vreme cât în NCP nu se mai regăsește în mod expres infracțiunea de omor calificat
asupra unchiului, care se pedepsea cu închisoare de la 15 la 25 de ani, ci este incriminată doar
infracțiunea omor, ce se sancționează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, sunt mai favorabile
dispozițiile din Noul Cod penal, care este incident în speță.
Pe cale de consecință, este obligatoriu a fi schimbată încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor
calificat prev de art 174, 175 lit c Cod penal în art. 188 NCP, cu art. 5 NCP.
Pe de altă parte, așa cum se pronunță și ÎCCJ în mod constant prin mai multe decizii de speță „schimbând
încadrarea juridică potrivit legii noi mai favorabile, instanțele trebuie să modifice, totodată, și pedeapsa
aplicată de prima instanță, dispunând în favoarea inculpatului o sancțiune mai ușoară. Reconsiderarea
individualizării pedepsei în sensul arătat, trebuie făcută și în cazul în care durata pedepsei aplicate,
conform vechii încadrări juridice, se situează între limitele de pedeapsă prevăzute de lege potrivit noii
încadrări”.
Curtea reține că nu este justificată reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante, acesta
beneficiind de prevederile art. 375 NCPP, respectiv de reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, față de
sinceritatea de care a dat dovadă în cursul procesului penal.
Existența uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art.75 C.pen. sau a altora
asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere circumstanțe atenuante și să reducă sau să
schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului, rezultă că recunoașterea unor atari
împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată la aprecierea instanței de judecată. În această
apreciere se va ține seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a
săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de apreciere privitoare la persoana
infractorului.
Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată și deci lăsată la aprecierea
acesteia.
Art. 75 pct. 2 lit.b din NCP prevede că „pot constitui circumstanțe atenuante judiciare împrejurările legate
de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului”.
În speță, în raport cu gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat, care a săvârșit o
infracțiune de omor asupra unchiului, nu justifică aplicarea art.75 Noul Cod penal și nici reducerea
pedepsei.
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat în baza art. 421 pct 2 lit a NCPP, apelul inculpatului L.
C., va desființa sentința tribunalului în latura penală și judecând în fond cauza, îl va condamna în baza art.
188 NCP, cu art. 5 NCP, și art 3201 Cod procedură penală (art. 375 NCPP) pentru infracțiunea de omor la
o pedeapsă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b NCP, prin
schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat prev de art. 174, 175 lit c Cod penal.
Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei
consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod
prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce
caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.
Curtea consideră că pedeapsa principală rezultantă de 8 ani închisoare, cu executare prin privare de
libertate, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de apelant,
concretizată prin modul în care acesta a acționat, prin comiterea unei acțiuni de ucidere a unchiului său și
ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al apelantului, cât și profilul socio-moral și de
personalitate a inculpatului, a cărui atitudine în societate și procesuală în cauză, este pozitivă.
Față de modul concret de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei principale de 8 ani închisoare, asigură
realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate
inculpatului, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor
acestuia, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare
la conștientizarea consecințelor faptei sale, în vederea unei reinserții sociale reale a acestuia.
Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptei comise, consecințele acesteia,
rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de
săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu se impune diminuarea pedepsei.
În baza art 399 NCPP, se va menține starea de arest a inculpatului.
În conformitate cu disp.art.223 alin 2 NCPP dacă instanța constată că temeiurile care au determinat
arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau că există temeiuri noi
care justifică această măsură, dispune menținerea acesteia.
Cum, în cauză, temeiul arestării îl constituie dispozițiile art. 223 alin.2 NCPP și acesta nu a dispărut, iar în
cursul judecății în primă instanță s-a stabilit vinovăția inculpatului urmează a se constata că se impune
necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive, conform art 424 alin 2 NCPP.
Întrucât infracțiunea presupus a fi săvârșită denotă un deosebit grad de pericol social, inculpatul fiind, de
altfel, condamnat la 8 ani închisoare de către instanța de apel, se impune menținerea stării de arest,
persistând motivele ce au stat la baza luării acestei măsuri.
Constatând că sunt întrunite atât cerințele legislației interne, cât și prevederile art. 5 pct.1 lit. a și c din
Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea va menține starea
de arest a inculpatului deținut în Penitenciarul G., întrucât hotărârea provizorie de condamnare justifică
privarea de libertate în scopul garantării executării pedepsei aplicate potrivit art. 5 paragraf 1 din CEDO
(cauza Tommasi vs.Franța).
Hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Cluj confirmată de Curtea de
Apel, justifică continuarea privării de libertate a acestuia, în condițiile art. 5 paragraf 1 lit. a din CEDO,
astfel cum a fost interpretat de aceeași instanță în cauza Wemhoff contra Germaniei.
În baza art. 72 NCP, se va deduce din pedeapsa arestul preventiv începând cu 24 iulie 2013 și până la zi.
În baza art. 65 NCP se vor interzise inculpatului drepturile prev.de art. 66 lit.a,b NCP pe durata executării
pedepsei.
Se vor mentine restul dispozitiilor sentintei
Cheltuielile judiciare în apelul inculpatului vor rămâne în sarcina statului, conform art. 275 pct.4 alin.3
NCCP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către inculpatul L. C., deținut în Penitenciarul G., împotriva sentintei penale
nr. 554 din 17 decembrie e 2013 a Tribunalului Cluj pe care o desființează în latura penală si rejudecând
pe fond:
Condamnă pe inculpatul L. C., fiul lui V. și Z., născ. la 8 noiembrie 1982 în D., studii medii
În baza art. 188 NCP cu art. 5 NCP si art. 320 ind.1 Cod proc.penală pentru infractiunea de omor, la o
pedeapsa de:
- 8 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 66 lit.a,b NCP prin schimbarea încadrării
juridice din infractiunea de omor calificat prev.de art. 174, 175 lit.c Cod penal.
Mentine starea de arest a inculpatului.
Deduce din pedeapsă arestul preventiv începând cu 24 iulie 2013 și până la zi.
În baza art. 65 NCP interzice inculpatului drepturile prev.de art. 66 lit.a,b NCP pe durata executării
pedepsei.
Mentine restul dispozitiilor sentintei
Cheltuielile judiciare în apelul inculpatului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2014 .
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
D. PURICEVASILE G.
GREFIER
D. S.
Red. D.P./M.N.
5 ex./17.02.2014
Jud.fond.-M. L.

Detalii: http://legeaz.net/spete-drept-penal-curtea-de-apel-cluj-2014/omor-calificat-at-175-12-02-2014-oi2
 Omor savarsit asupra unei rude apropiate.
(Decizie nr. 222/A din data de 22.06.2004 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia)

Fapta inculpatului de a aplica in public, lovituri repetate victimei, cu care se afla in relatii de rudenie,
agresiune ce a dus la decesul acesteia, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev.de art.174
al.1, 175 al.1 lit.c si Cod penal si nu doar a infractiunii prev. la lit.i din acest text de lege.

Sectia penala - decizia penala nr.222/A/22.06.2004

Prin sentinta penala nr.84/2004 pronuntata de Tribunalul Alba la 7.04.2004 in dosar penal nr.846/2004,
s-a hotarat condamnarea inculpatului T.A. la 20 ani inchisoare pentru comiterea infractiunii de omor
calificat prev.de art.175 lit.i Cod penal rap.la art.174 Cod penal si interzicerea drepturilor prev.art.64 lit.
a,b Cod penal, pe o durata de 8 ani.
S-a retinut in esenta ca, in seara zilei de 4.11.2003, pe fondul unor relatii tensionate generate de
discutiile purtate cu ocazia unei inmormantari, inculpatul a aplicat in fata magazinului mixt din satul
Vidolim, lovituri repetate victimei cu pumnii si picioarele, suprimandu-i viata. S-a aratat ca, intre inculpat
si victima existau relatii de rudenie, fiind veri primari.
Impotriva sentintei a declarat apel Parchetul de pe langa Tribunalul Alba, aducandu-i critici
pentru nelegalitate si netemeinicie, printre altele, sub aspectul incadrarii juridice a faptei. Apelul este
fondat. In mod gresit instanta fondului, in speta Tribunalul Alba, a apreciat ca in categoria rudelor
apropiate nu intra si verii primari, rudenie colaterala vizata de disp.art.169 Cod penal. Copiii fratilor si
surorilor sunt intre ei veri primari, iar fratele sau sora sunt fata de copiii celorlalti frati sau surori unchi si
respectiv matusa.
Textul art.149 Cod penal nu se refera insa in mod expres nici la verii primari si nici la unchi sau
matusi. Totusi, din folosirea expresiei fratii si surorile, copiii acestora, se poate trage concluzia ca verii
primari intre ei, precum si unchiul sau matusa fata de copiii lor sunt rude apropiate.
Interpretand in felul acesta disp. Art. 149 Cod penal, in practica judiciara s-a decis ca este calificat omorul
savarsit asupra unui var primar. In consecinta, apelul a fost admis, iar la incadrarea juridica a faptei au
fost retinute si disp. lit. c din art. 175 Cod penal.
Sursa: Portal.just.ro
 Sentinţă penală 24 din 03.11.2015

R OMÂNIA
JUDECĂTORIA SĂVENI- JUDEŢUL BOTOŞANI
Şedinţa publică din 13 iulie 2015
Completul constituit din:
PREŞEDINTE- XX
GREFIER – XXX
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni,
este reprezentat prin procuror – XX
SENTINŢA PENALĂ NR XX
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul XX vătămată XX, având ca obiect „violenţa în
familie” (art.199 NCP) .
La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, la ora 10,49, se constată lipsa părţilor, situaţie în care, potrivit
prevederilor art. 104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, instanţa
dispune lăsarea cauzei la sfârşitul şedinţei când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda
conform dispoziţiilor procedurale.
Reluând cauza, la a doua strigare, se prezintă av. AA substituind pe av. BML desemnată să asigure
asistenţa juridică din oficiu a inculpatului, lipsă fiind inculpatul şi partea vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, s-a luat act de depunerea la dosar a delegaţiei nr. 68/2015 emisă
de Baroul Botoşani pe numele av. BML pentru asigurarea asistenţei juridice din oficiu a inculpatului şi
delegaţia de substituire depusă de avocatul substituent la acest termen, AA, după care, văzând că nu mai
sunt de sat alte explicaţii ori de formulat cereri noi, conform art. 387 alin. 2 Cod procedură penală,
instanţa declară terminată cercetarea judecătorească, fiind deschise dezbaterile.
Reprezentantul Ministerului Public procuror SR expune situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, arată că
inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 199 alin. 1 raportat la
art. 193 alin. 2 C.pen., constând în aceea că în data de 18.06.2014, în jurul orei 12.30, a lovit persoana
vătămată CL ce se afla la domiciliul său cu pumnii şi un obiect contondent, cauzându-i leziuni care au
necesitat pentru vindecare un nr. de 7 – 8 zile îngrijiri medicale, faptă ce a fost confirmată prin
recunoaşterea inculpatului şi din probele administrate în cauză, astfel încât formulează concluzii de
condamnare la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 91 Cod penal, obligarea acestuia la plata cheltuielilor
judiciare către stat, partea vătămată nu a formulat pretenţii civile în cauză.
Avocat AA, substituind pe avocatul desemnat să asigure asistenţa juridică din oficiu a inculpatului,
solicită a se avea în vedere că maximul pedepsei pentru încadrarea juridică a faptei inculpatului este sub 7
ani, motiv pentru care solicită aplicarea pedepsei închisorii, cu aplicarea art. 83, 84 Cod penal şi a se
dispune amânarea aplicării pedepsei. Solicită a se reţine că partea vătămată nu a formulat pretenţii civile
în cauză.
Dezbaterile orale din timpul şedinţei de judecată au fost înregistrate audio potrivit dispoziţiilor art. 369
Cod procedură penală.
J U D E C A T A,
Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele,
Prin rechizitoriul nr. 814/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni a fost trimis în judecată, în
stare de libertate, inculpatul CD, pentru săvârşirea infracţiunii de „violenţă în familie”, prev. şi ped. de art.
199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 C.pen. (fapta din 18.06.2014).
În actul de sesizare s-a reţinut, în fapt că în data de 18.06.2014, în jurul orei 12.30, inculpatul CD a lovit
persoana vătămată CL ce se afla la domiciliul său a fost lovită de inculpat cu pumnii şi un obiect
contondent, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 7 – 8 zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a rezultat din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire
penală si materializate în: declaraţiile inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, declaraţiile martorului
CT, declaraţiile martorului G Didina, declaraţiile martorului CVasile, certificat medico-legal, cazier
judiciar al inculpatului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Săveni la data de 16.12.2014 sub nr. 2106/297/2014.
Prin Încheierea din data 22 ianuarie 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea
sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea
judecăţii privind pe inculpatul CD pentru săvârşirea infracţiunii de „violenţă în familie”, prev. şi ped. de
art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 C.pen.
Persoana vătămată C Lenţa nu s-a constituit parte civilă în procesul penal .
La termenul de judecată din datat de 23 februarie 2015 în conformitate cu disp. art. 374 Cod proc.penală
s-a dat citire actului de sesizare, iar faţă de lipsa inculpatului s-a constatat imposibilitatea aplicării disp.
art. 375 Cod proc.penală, astfel încât instanţa, începând cercetarea judecătorească, a procedat la audierea
martorilor din lucrări CVe (f.66), CT (f.67), iar faţă de imposibilitatea prezentării în instanţă din motive
medicale (f.65 ds.) a martorei GD, după punerea în discuţie, în cauză se va face aplicarea disp. art. 383
alin. 3, 4 Cod procedură penală.
De asemenea, în cursul cercetării judecătoreşti a fost audiată persoana vătămată CL (f. 69 ds.) şi s-a luat
declaraţie inculpatului (f. 70 ds.) care a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost descrisă în
rechizitoriu şi a motivat-o pe fondul consumului exagerat de alcool.
Având în vedere că pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 C.pen.
maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime dacă faptele sunt săvârşire
asupra unui membru de familie, la termenul de judecată din 20 aprilie 2015 s-a dispus asigurarea
asistenţei juridice din oficiu a inculpatului şi s-a pus în vedere acestuia să se prezinte în instanţă pentru a-
şi exprima poziţia cu privire la efectuarea de ore de muncă în folosul comunităţii, acesta precizând că este
de acord cu efectuarea de ore de muncă în folosul comunităţii.
Analizând şi coroborând ansamblul probatoriu administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul
judecăţii, instanţa reţine următoarele:
În fapt: În ziua de 18.06.2014, în jurul orei 12:30, persoana vătămată CL, în vârstă de 79 ani, se afla la
domiciliul ei …, unde a venit şi fiul ei, inculpatul CD, ce se afla în stare de ebrietate şi care i-a solicitat o
sumă de bani, pentru a-şi mai procura băuturi alcoolice.
Întrucât persoana vătămată nu a avut decât suma de 5 lei, inculpatul a fost nemulţumit, motiv pentru care
a început să-i adreseze persoanei vătămate injurii, a luat un par din lemn cu ajutorul căruia a lovit o
bovină din gospodăria mamei sale.
În aceste condiţii persoana vătămată l-a rugat pe fiul său să înceteze, însă acesta a lovit-o pe mama sa de
mai multe ori cu pumnii în zona feţei şi a capului, iar după ce persoana vătămată a căzut a mai lovit-o cu
un obiect din lemn în zona capului şi a răsturnat o masă peste aceasta.
După agresiune inculpatul a părăsit locuinţa mamei sale, iar persoana vătămată s-a deplasat la vecina sa,
martora CT, căreia i-a povestit despre cele întâmplate şi i-a arătat urmele de violenţă (urme vizibile).
Martora CT a relatat că nu este prima oară când inculpatul a avut un comportament violent faţă de părinţii
săi, fapt confirmat şi de martora GD, care a asistat la prima parte a scandalului provocat de către inculpat,
însă nu a văzut când persoana vătămată a fost lovită de către fiul său.
Din certificatul medico-legal nr. 673/D1/14.07.2014 al Serviciului de Medicină Legală Botoşani, rezultă
că, persoana vătămată CL a suferit traumatism cranio facial, leziunile au necesitat pentru vindecare un
număr de 7-8 zile îngrijiri medicale, acestea s-au putut produce în data de 18.06.2014, prin lovire cu
mijloace contondente şi de obiect contondent.
Instanţa apreciază că, în raport de probatoriul administrat în cauză în cursul urmăririi
penale şi în faza de judecată, vinovăţia inculpatului este pe deplin probată sub aspectul infracţiunii
deduse judecăţii.
Instanţa a reţinut situaţia de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator
administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv: proces
verbal de sesizare din oficiu şi declaraţia persoanei vătămate (f. 7-9, 69 ds.); certificat medico-legal (f. 10
ds.); declaraţie inculpatului (f. 11-14, 70 ds); declaraţii martori (f. 15-20, 66, 67 ds).
În drept, fapta inculpatului CD care, în ziua de 18.06.2014, în jurul orei 12:30, în timp ce persoana
vătămată CL, se afla la domiciliul ei, a fost lovită cu pumnii şi un obiect contondent de către inculpat, fiul
acesteia, cauzându-i astfel leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7 - 8 zile îngrijiri
medicale, întruneşte elementele constitutive a infracţiunii de violenţă în familie, prev. de art. 199 al. 1 rap.
la 193 al. 2 C.p. .
Elementul material al laturii obiective al infracţiunii comise de inculpat s-a realizat prin acţiunea
acestuia de lovire a persoanei vătămate CL, cu pumnii şi cu un obiect contondent.
Urmarea imediată a faptei sale a constat în producerea unei vătămări ce a necesitat pentru vindecare un
număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor certificatului medico-legal nr.
673/D1/14.07.2014 al Serviciului de Medicină Legală Botoşani (f. 10 dup).
În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată este dovedit cu
certitudine de certificatul medico-legal, precum şi de celelalte mijloace de probă administrate, din care a
rezultat faptul că între acţiunea de lovire şi leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate,
neinterpunându-se nici o cauză sau condiţie care ar fi putut să întrerupă lanţul cauzal.
Sub aspectul laturii subiective, rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, astfel cum aceasta este
definită prev de art. 19 al. 1 pct. 1 lit. a C.pen.1969, în sensul că acesta a prevăzut şi urmărit rezultatul
faptei sale.
Cum săvârşirea infracţiunii şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite, instanţa urmează să dispună
condamnarea acestuia proporţional gradului de pericol social al faptelor comise şi periculozităţii
inculpatului.
De asemenea, pericolul social al faptei este conturat şi prin elementele care caracterizează persoana
inculpatului.
Astfel, instanţa reţine că inculpatul Caras Doru are 49 de ani, cetăţean român, absolvent de studii medii,
necăsătorit, agricultor, cunoscut în comunitate ca fiind consumator de băuturi alcoolice, cu antecedente
penale, nefiind recidivist.
Inculpatul a recunoscut fapta reţinută în sarcina sa atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei.
În consecinţă, instanţa, în temeiul art. 199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 C.pen. va aplica inculpatului o
pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare .
Va dispune amânarea pedepsei de 2 ani închisoare pe o durată de 2 (doi) ani, cu aplicarea art. 83, art. 84
C.pen., art. 85 alin. 1 C.pen.
Pe durata termenului de 2 ani de supraveghere va dispune ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de
supraveghere:
-se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani la datele fixate de acesta;
-va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acestuia;
-va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-va comunica încadrarea/schimbarea locului de muncă;
-va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-va presta muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în favoarea Primăriei com. Ripiceni jud.
Botoşani. Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânării
aplicării pedepsei. Instanţa va lua act că persoana vătămată CL nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. va obliga inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă
de 320 lei. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. onorariu avocat oficiu de la cercetarea judecătorească
pentru avocat BM, deleg. nr. 68/2015, în cuantum de 260 lei, se vor avansa B.A. Botoşani din fondurile
Ministerului Justiţiei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII, H O T Ă R Ă Ş T E:
Aplică inculpatului CD, (…) pentru săvârşirea infracţiunii de „violenţă în familie”, prev. şi ped. de art.
199 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 C.pen. o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare (fapta din 18.06.2014).
Dispune amânarea pedepsei de 2 ani închisoare pe o durată de 2 (doi) ani, cu aplicarea art. 83, art. 84, art.
85 alin. 1 C.pen.
Pe durata termenului de 2 ani de supraveghere va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
-se va prezenta la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani la datele fixate de acesta;
-va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea acestuia;
-va anunţa, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
-va comunica încadrarea/schimbarea locului de muncă;
-va comunica informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă;
-va presta muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile în favoarea Primăriei com. Ripiceni jud.
Botoşani.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. privind revocarea amânării aplicării
pedepsei.
Ia act că persoana vătămată C.L. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. obligă inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de
320 lei. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen. onorariu avocat oficiu de la cercetarea judecătorească
pentru avocat BML, deleg. nr. 68/2015, în cuantum de 260 lei, se vor avansa B.A. Botoşani din fondurile
Ministerului Justiţiei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi XX.XX.XXXX.
Preşedinte, Grefier,
Red. XX
Tehnored. XXX Ex.5/xx.xx.xxxx
 Hotărâre pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2015. Dosar nr. 409/263/2015 înregistrat
la Judecătoria Motru

Data: 2015-06-18
Complet: Penal
Solutie: Măsuri educative Pronuntata in data de 2015-06-18
Solutia pe scurt: În baza art.119 C.pen. aplică inculpatei minore Olaru Alexandra-Diana, fiica lui Olaru
Marcel şi Boştinaru Luminiţa, născută la data de 13.08.1997, în Mun. Motru, jud. Gorj, domiciliată în
comuna Slivileşti, satul Şura, nr.10, jud.Gorj, CNP 2970813180768, fără antecedente penale, necăsătorită,
12 clase, elevă la Colegiul Tehnic Mătăsari, măsura educativă a consemnării la sfarşit de săptămană pe o
durată de 12 săptămani, afară de cazul în care în această perioadă are obligaţia de a participa la anumite
programe, ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă, cu începere de la data rămanerii
definitive a prezentei hotărari, pentru săvarşirea infracţiunii de ucidere a nou-născutului săvarşită de către
mamă, prev. de art.200 alin.1 C.pen. Supravegherea se face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune al
Judeţului Gorj. În baza art.121 alin.1 lit.a C.pen. impune minorei următoarele obligaţii: a. să urmeze un
curs de pregătire şcolară sau formare profesională; b. să nu depăşească fără acordul Serviciului de
Probaţiune limita teritorială a comunei Mătăsari şi Slivileşti; c. să nu se afle în discoteci şi alte manifestări
sportive, culturale, ori alte adunări publice de pe raza celor două localităţi; d. să nu se apropie şi să nu
comunice cu tanărul din comuna Drăgoteşti cu care a întreţinut relaţii sexuale în perioada iunie 2013 –
decembrie 2013; e. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune al Judeţului Gorj la datele fixate de acesta; f.
să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. Atrage atenţia inculpatei asupra
consecinţelor nerespectării obligaţiilor impuse şi ale săvarşirii de noi infracţiuni în cursul executării
măsurii educative a consemnării la sfarşit de săptămană. În baza art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă
inculpata la 3000 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la
comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2015.
http://infodosar.ro/d.php?dosar=409/263/2015&submit=Cauta
 R OMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTITIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1074/2003 Dosar nr. 5122/2002

Şedinţa publică din 4 martie 2003

Deliberând asupra cauzei penale de faţă;

Din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46 pronunţată la data de 5 iunie 2002 în dosarul penal nr. 695/2002,
Tribunalul Sălaj, Zalău, alături de coinculpata T.C., a condamnat pe inculpatul P.Z. pentru infracţiunea de
omor calificat, în baza art. 174 şi art. 175 lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 C. pen., la pedeapsa de 16 ani
închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi a art. 64 C. pen.
S-a dedus prevenţia de la 25 septembrie 2002 la zi.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut în fapt că, în seara zilei de 16 septembrie
2001, inculpaţii T.R. şi P.Z. au suprimat viaţa nou născutului acesteia, prin obturarea căilor respiratori şi
lovire cu un cuţit.
Deşi inculpata T. a dat mai multe variante în declaraţii, iar inculpatul P. nu şi-a recunoscut fapta,
situaţia de fapt şi vinovăţia au rezultat din coroborarea conţinutului declaraţiilor inculpatei cu celelalte
probe efectuate şi anume: procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de percheziţie
domiciliară, declaraţiile martorilor A.D.S., P.V., V.L., M.E., DE., T.E., procesul verbal de confruntare a
inculpaţilor, planşele foto, raportul de constatare medico-legală, raportul psihologic de constatare tehnico-
ştiinţifică a comportamentului simulat, rapoartele de expertiză psihiatrice, fişele de cazier, ridicarea
corpului delict. Instanţa a constatat că suprimarea vieţii copilului de sex masculin nou născut, profitând de
neputinţa acestuia de a se apăra, prin exercitarea unor manopere de asfixiere, precum şi a unor violenţe,
respectiv înjunghierea în ceafă de mai multe ori, cu un cuţit, constituie infracţiunea de omor prevăzută de
art. 174 şi art. 175 lit. d) C. pen., pentru care i-a condamnat pe cei doi autori.
La individualizarea pedepselor instanţa de fond a ţinut cont de toate criteriile evidenţiate de art.
72 C. pen.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală, prin decizia penală nr. 279/A din 16 octombrie 2002,
pronunţată în dosarul penal nr. 4524/2002, a desfiinţat sentinţa numai sub aspectul înlăturării stării de
recidivă prevăzută de art. 37 C. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul P.Z.
În considerente s-a arătat că greşit s-a reţinut starea de recidivă. Inculpatul P.Z. fusese condamnat
prin sentinţa penală nr. 625/17 mai 1996 de Judecătoria Paşcani la o pedeapsă de un an închisoare pentru
furt calificat, pedeapsă a cărei executare fusese suspendată condiţionat conform art. 81 C. pen., pe durata
unui termen de încercare de 3 ani. Acest termen fiind împlinit în luna mai a anului 1999, a operat
reabilitarea de drept. Fapta pentru care este judecat în cauza de faţă s-a petrecut în septembrie 2001, deci
după împlinirea termenului de încercare şi respectiv, după reabilitarea inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs, motivat şi în scris.
Recurentul a solicitat admiterea recursului şi casarea ambelor hotărâri, considerându-le nelegale
şi netemeinice, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi pct. 14 C. proc. pen.
S-a arătat că implicarea şi vinovăţia inculpatului P.Z. nu au fost dovedite şi oricum, faţă de
aportul redus care s-ar fi putut reţine, acesta trebuie condamnat la o pedeapsă mai redusă.
 Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de casare invocate, cât şi de probele existente
şi dispoziţiile legale aplicate, Curtea reţine că recursul este nefondat.
Astfel, amândoi inculpaţii au recunoscut întreţinerea de relaţii sexuale în luna decembrie a anului
2000. Din actele medicale a rezultat că victima, nou născutul, ce a fost rezultatul acestor relaţii, sarcina
fiind dusă până la termen, fiind uşor de calculat perioada de concepţie a minorului, în care s-a situat şi
luna decembrie a anului 2002.
În luna aprilie 2001, când P. a aflat, i-a cerut inculpatei T. să ţină ascunsă sarcina, asigurând-o că
el va rezolva situaţia. Inculpata a fost chiar ameninţată dacă va spune altor persoane.
În seara de 16 septembrie 2001, s-au declanşat durerile de naştere pentru care inculpata T. le-a
explicat celor din familie că ar proveni de la rinichi.
Rămaşi singuri, inculpata a născut, a astupat gura copilului cu hârtie igienică şi pentru că acesta
nu a murit imediat, inculpatul P. i-a cerut să iasă din baie pentru a rezolva el rapid situaţia.
A fost momentul în care acesta l-a înjunghiat pe minor. Ulterior au spălat de sânge hainele,
încăperea şi au aruncat copilul într-un container de gunoi din apropierea blocului.
În mod corect instanţa de fond a stabilit această situaţie, ce a rezultat din probele administrate,
precum şi vinovăţia inculpaţilor.
Faţă de încadrarea juridică dată faptei comise de inculpaţi, aşa cum a fost îndreptată cu ocazia
judecării apelului, pedepsele aplicate apar corespunzătoare.
Instanţele au aplicat pedeapsa minimă inculpatei T., valorificând împrejurări ca: lipsa
antecedentelor, sinceritate, regret manifestat de aceasta în raport de gravitatea faptei şi a modului cum a
fost comisă, ele neconstituindu-se în circumstanţe atenuante.
Inculpatul P.Z. a primit o pedeapsă orientată spre minim, doar un an în plus faţă de minimul
special, ţinând seama de împrejurările de fapt, dar şi de antecedentele şi nesinceritatea sa.
Cum nici una dintre cereri nu este întemeiată, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins în
conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar hotărârile menţinute, fiind legale şi
temeinice.
În baza art. 88 C. pen., se va deduce prevenţia la zi, iar conform art. 191 şi art. 192 alin. (2) C.
proc. pen., recurentul va suporta cheltuieli judiciare ocazionate, inclusiv onorariul avocatului din oficiu,
fiind în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.Z. împotriva deciziei penale nr. 279 din
16 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 25 septembrie 2001
până la 4 martie 2003.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2003.
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1172/2004 Dosar nr. 116/2004

Şedinţa publică din 27 februarie 2004

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 504 din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului Prahova, inculpata B.D. a fost
condamnată la 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C.
pen., cu art. 71 şi art. 64 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită
de art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., faptă din 5 mai 2003.
S-a prelungit arestarea preventivă a inculpatei pe o perioadă de 30 de zile, de la 19 noiembrie
2003 la 18 decembrie 2003, inclusiv şi s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 12 august
2003, la zi.
Inculpata a fost obligată la 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în anul 2002, inculpata a rămas gravidă, locuind în
acea perioadă în concubinaj notoriu cu martorul M.I. şi ocupau o singură cameră în căminul muncitoresc
din Plopeni, împreună cu alţi şase copii al inculpatei.
Din declaraţiile fiicei inculpatei, respectiv E.F.A., instanţa a reţinut că între inculpată şi concubinul ei
a existat o ceartă cu privire la faptul că inculpata era gravidă, concubinul inculpatei, reproşându-i faptul
că, respectivul copil a fost conceput cu un alt bărbat. A ameninţat-o că dacă, nu va întrerupe sarcina, va
înceta concubinajul.
Martorul M.I. i-a promis că-i va da bani pentru întreruperea sarcinii, dar inculpata i-a spus că poate
să-şi întrerupă şi singură sarcina şi nu este nevoie să cheltuiască bani pentru aceasta.
Martora E.F.A. a declarat că mai înainte inculpata îşi produsese o întrerupere de sarcină.
La 5 mai 2002, inculpata având simtomele naşterii, nu a solicitat asistenţă medicală şi a născut
neasistată în cabina de WC din grupul sanitar, situat pe holul etajului 1, deasupra unui coş de hârtii.
Anterior, inculpata o chemase în casă pe fiica ei E.F.A. şi, întrucât aceasta nu a mai găsit-o în casă,
a mers la grupul sanitar împreună cu sora ei E.V., strigând-o pe mama lor, respectiv pe inculpată.
Aceasta, a întredeschis uşa cabinei WC – ului şi prin deschizătura astfel produsă, cele două
martore au putut observa fătul nou născut într-un coş de hârtii, între inculpată şi copil, fiind cordonul
ombilical.
Inculpata i-a solicitat martorei E.A.F., să-i aducă din casă o foarfecă, iar aceasta i-a adus un
cleştişor de croitorie, cu care inculpata i-a tăiat cordonul ombilical.
Inculpata i-a mai cerut acestei martore să-i aducă din casă o găleată, în care a aşezat fătul nou
născut.
Şi inculpata şi cele două fiice ale ei, au declarat că au auzit nou născutul plângând imediat după
naştere.
Raportul medico – legal, confirmă faptul că fătul a fost născut viu şi a expirat extrauterin, fiind viabil.
Instanţa a reţinut că inculpata a pus copilul în găleată şi a dat-o fiicei sale E.V. să o ducă în casă,
iar pe E.A.F. a pus-o să spele coşul de sânge.
După ce inculpata a ajuns în cameră, a eliminat placenta şi a pus-o deasupra unui lighean şi a pus-
o în găleată, lângă copil. Peste găleata în care a aşezat copilul, inculpata a aşezat un preş şi întrucât i s-a
făcut rău, s-a aşezat în pat să se culce.
 Văzând atitudinea mamei sale, martora E.A.F. a ieşit în faţa blocului, unde a stat aproximativ o oră
discutând cu vecina lor D.M., căreia i-a relatat despre naşterea copilului şi aceasta din urmă, a îndrumat-
o să se întoarcă în casă şi să-i ceară inculpatei să apeleze la salvare.
Martora E.F.A. s-a conformat, dar inculpata s-a opus categoric şi a ameninţat pe fiica ei că, dacă va
apela la salvare, o va alunga din casă.
Ambele martore, E.F.A. şi E.V., au declarat că în jurul orelor 2,00, copilul trăia, auzindu-l plângând
în găleata în care a fost pus.
Pentru că nu a mai suportat ca noul născut să moară, martorele au plecat, E.V. dormind la o
vecină, iar E.F.A., în bucătăria comună de la capătul holului. Cu ocazia plecării la serviciu fetele au
observat copilul mort fiind pus într-o pungă de plastic.
În cursul zilei, inculpata a ascuns copilul mort într-o încăpere de pe hol, unde erau ţinute
materialele pentru curăţenie, iar bucăţile de pânză pătate cu sânge au fost împachetate şi aruncate la
pubelele de gunoi din faţa căminului.
În seara zilei următoare, organele de poliţie au efectuat o patrulare prin zonă şi au observat
resturile la pubela de gunoi, apoi, s-a procedat la internarea inculpatei la Spitalul de Obstretică şi
Ginecologie Ploieşti.
La autopsia efectuată s-a constatat că fătul născut de inculpată a fost viu la naştere, la vârsta de 7
luni, a fost de sex masculin, cu greutatea de 1,900 grame şi lungimea de 38 cm, iar extern şi intern, nu
prezenta leziuni traumatice.
Raportul medico – legal menţionează că fătul născut de inculpată a fost viu şi viabil, existând deci
posibilitatea de a trăi autonom, în noile condiţii de mediu.
Se mai arată că în faza de urmărire penală, inculpata a recunoscut că nu a dorit ca acest copil să
mai trăiască şi că a efectuat actele de mai sus, cu intenţia de a suprima viaţa fătului nou născut.
În faţa instanţei, a revenit, arătând că, a dorit să aibă copilul, susţinere apreciată nesinceră şi
contrazisă de modul în care a procedat din momentul naşterii copilului, pe care la orele 22,00 l-a pus într-
o găleată şi a astupat-o, cu un preş, lăsând copilul acolo, până, în jurul orelor 5,00 dimineaţa, când a
observat că a decedat. Apoi, l-a pus în punga de plastic şi l-a ascuns în camera arătată.
Apelul declarat de inculpată, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia
penală, prin decizia nr. 559 din 15 decembrie 2003.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpata, solicitând schimbarea
încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, în infracţiunea de pruncucidere, susţinând că nu a
avut intenţia de a ucide.
În subsidiar, inculpata a solicitat reducerea pedepsei, fiind mamă a şase copii şi având încă de
crescut, patru copii minori.
Examinând recursul inculpatei, Curtea constată, pe baza probelor administrate, în cauză,
următoarele:
Primul motiv de recurs, nu este fondat.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, ea rezultând din procesul verbal de cercetare la faţa
locului, din procesul verbal de percheziţie şi ridicarea de la domiciliul inculpatei a mijloacelor folosite
pentru întreruperea cursului sarcinii, din procesul verbal de ridicare, după două zile, din Cămin, a fătului
mort, ascuns de inculpată, din actul medical de internare a inculpatei în Spitalul de Obstretică şi
Ginecologie Ploieşti, din raportul medico – legal de autopsie a noului născut, din procesul verbal de
reconstituire, declaraţiile martorilor E.F.A., E.V., D.M. şi M.I., din recunoaşterea iniţială, făcută de
inculpată.
Prima instanţă a subliniat în mod corect că din probe rezultă intenţia directă a inculpatei de a-şi
ucide copilul nou născut.
Chiar din declaraţia sa, inculpata a recunoscut că a pus copilul în găleată unde plângea, lăsându-l
acolo, până dimineaţa când copilul a murit.
După modul în care a acţionat inculpata, nu rezultă că aceasta s-ar fi aflat într-o stare de tulburare,
pricinuită de naştere ci, dimpotrivă, că, mai mult ca sigur, naşterea prematură şi-a provocat-o singură, prin
mijloace avortive menite s-o scape de sarcină, încât, lăsarea nou născutului fără îngrijirile necesare să-i
conserve viaţa, apare ca o prelungire a acelei voinţe.
Or, pe situaţia de fapt arătată, încadrarea juridică dată faptei este cea corectă, neimpunându-se
schimbarea ei, în infracţiunea de pruncucidere.
Cel de-al doilea motiv de recurs, formulat de apărarea inculpatei, în subsidiar, este însă întemeiat
şi se impune a fi admis, cu consecinţa constatării netemeiniciei deciziei atacate şi a casării ei, precum şi a
hotărârii primei instanţe, în baza art. 3859 alin. (1), pct. 14 C. proc. pen., numai cu privire la
individualizarea pedepsei, ce va trebui redusă considerabil, în urma recunoaşterii circumstanţelor
atenuante, în care inculpata a comis fapta, fără ca instanţele să le fi privit şi să le fi dat semnificaţia
cuvenită.
Astfel, deşi, cu ocazia discutării problemei individualizării pedepsei, conform art. 72 C. pen., în
decizia instanţei de apel, se afirmă că s-a ţinut seama de gradul de pericol social concret al faptei comise,
dar şi de împrejurările că inculpata nu are antecedente penale şi că are şase copii, dintre care patru sunt
minori, în realitate, nu li s-a acordat acestor împrejurări importanţa ce o aveau, care, ar fi trebuit să ducă
la privirea lor, ca circumstanţe atenuante, de natură a duce la concluzia necesităţii coborârii pedepsei,
sub minimul special, prevăzut de lege.
Pe de altă parte, instanţele n-au ţinut seama nici de faptul că inculpata a recurs la comiterea faptei
şi constrânsă de atitudinea coinculpatului său, care nu mai dorea un nou copil, învinuind-o, spre a-şi
justifica atitudinea, chiar că, l-ar fi conceput cu un alt bărbat şi ameninţând-o, că dacă-l lasă, va renunţa la
relaţiile de concubinaj pe care le are cu ea.
Or, toate aceste împrejurări, coroborate cu situaţia grea materială avută de inculpată, cu faptul că
aceasta nu deţinea o locuinţă personală, locuind cu concubinul într-o cameră a unui cămin muncitoresc,
în care trebuiau crescuţi şi îngrijiţi şi patru copii minori, explică dorinţa inculpatei de a-şi menţine
concubinajul şi, implicit, infracţiunea, dându-le, astfel, aptitudinea de-a fi folosite ca circumstanţe
atenuante, în activitatea de individualizare a pedepsei.
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui, prin urmare, să privească recursul inculpatei ca fondat şi
să-l admită, ca atare, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casând decizia penală atacată,
precum şi sentinţa primei instanţe şi, rejudecând pedeapsa aplicată, pentru infracţiunea de omor calificat,
prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) şi d) C. pen., ca urmare a recunoaşterii de circumstanţe atenuante,
în sensul art. 74 şi art. 76 C. pen.
Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive,
la zi.
În rest, se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Văzând şi reglementarea plăţii onorariului pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de inculpata B.D. împotriva deciziei penale nr. 559 din 15 decembrie 2003
a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 504 din 19 noiembrie 2003 a Tribunalului
Prahova, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Aplică dispoziţiile art. 74 – art. 76 C. pen. şi reduce pedeapsa aplicată inculpatei B.D., pentru
infracţiunea prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) şi d) C. pen., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 12 august 2003 la 27
februarie 2004.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul
Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2004.
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3341/2004 Dosar nr. 1020/2004

Şedinţa publică din 17 iunie 2004

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 220 din 7 iulie 2003, Tribunalul Târgu-Mureş, a dispus achitarea
inculpatei B.I., pentru infracţiunea de complicitate la omor calificat şi a inculpatei B.H., pentru
infracţiunea de pruncucidere, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Târgu-Mureş şi
prin sentinţa penală nr. 11 din 20 ianuarie 2004 a desfiinţat sentinţa şi a condamnat pe inculpate după cum
urmează:
- B.I. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru
infracţiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c), d) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74
şi art. 76 C. pen.
A dedus detenţia de la 26 ianuarie 2004 la 16 aprilie 2004.
- B.H. la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 177 C. pen.
A constatat pedeapsa graţiată, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 şi a făcut aplicarea art. 7 din aceeaşi
lege.
S-a reţinut în fapt că la 18 ianuarie 2002, inculpata B.H. a acuzat dureri abdominale puternice,
specifice actului naşterii şi a alertat întreaga familie, iar mama sa B.I. şi sora sa B.I.J., au plecat împreună
cu inculpata la dispensarul comunal.
Întrucât nu au găsit pe nimeni s-au retras în curtea dispensarului, unde inculpata B.H. a dat
naştere unui făt de sex masculin, în prezenţa mamei şi surorii sale.
Imediat după naştere, inculpata B.I. a introdus fătul într-o pungă, apoi s-a deplasat împreună cu fiica sa
B.H. la locuinţa fratelui său şi, profitând de faptul că nu era văzută, l-a aruncat într-un W.C., unde de altfel
a şi fost găsit.
Inculpata B.H. nu a schiţat nici un gest după naştere, pentru a proteja copilul nou născut, deşi era
conştientă, acceptând ca acesta să fie pus în pungă şi apoi aruncat.
Împotriva deciziei, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi inculpatele
B.H. şi B.I.
În motivarea recursului, inculpatele au solicitat menţinerea sentinţei Tribunalului Mureş şi
implicit, achitarea de orice penalitate.
S-a susţinut că inculpata B.I. nu a avut nici un moment intenţia uciderii fătului nou născut,
aruncarea acestuia intervenind urmare faptului că s-a născut mort.
În sprijinul afirmaţiilor, invocă declaraţia martorului T.M.D., medic şi avizul medico-legal al I.M.L.
Târgu-Mureş, care precizează că, datorită afecţiunilor prezentate nou născutul nu putea supravieţui.
Motivele invocate nu sunt întemeiate.
Din raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză rezultă că nou născutul a fost viu şi viabil, iar
moartea sa s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorie acute, prin neacordarea îngrijirilor medicale
necesare unui nou născut şi expunerea acestuia la frig, pe fondul unui plămân distectelactic cu zone puţin
aerate şi bronhiole steliforme.
Se infirmă astfel susţinerile inculpatelor în sensul că fătul era deja mort, în mod cert acţiunea lor a
fost cea care a determinat moartea acestuia, lăsarea în frig, fără ajutor, apoi învelirea într-o pungă şi
aruncarea în W.C.
Inculpata B.H. a susţinut că, în starea în care se afla, nu a realizat ce se întâmplă.
Şi această susţinere este infirmată de probe care atestă că inculpata nu a dorit sarcina, a ascuns-o, iar la
prezentarea la spital nu a declarat că a născut, în ciuda evidenţei.
Întrucât faptele sunt dovedite, iar încadrarea juridică corespunde probelor administrate în cauză,
Înalta Curte va menţine decizia Curţii de Apel Târgu-Mureş sub aceste aspecte.
În recursul Parchetului, se solicită majorarea pedepsei aplicate inculpatei B.I. şi înlăturarea
circumstanţelor atenuante.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepsei se ţine seama, printre altele, de gradul de
pericol social al faptei săvârşite şi de persoana inculpatului.
Sub acest aspect, este de menţionat că fapta prezintă un grad ridicat de pericol social, întrucât a
fost ucis un copil, nou născut, acesta fiind şi nepotul inculpatei.
Inculpata a acţionat cu sânge rece, interesată să scape de copil, ezitând chiar să acorde primul
ajutor fiicei sale, care abia născuse.
Modul în care a procedat, l-a pus într-o pungă, apoi l-a aruncat în W.C., denotă pericolul social pe
care îl reprezintă inculpata, pericol social ce impune aplicarea unei pedepse mai severe, cu executare într-
un loc de detenţie.
Rejudecând cauza, Înalta Curte va condamna pe inculpata B.I. la o pedeapsă de 6 ani închisoare,
menţinând circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 şi art. 76 C. pen.
Din oficiu, nu sunt motive care luate în considerare, să conducă la casarea deciziei.
În consecinţă, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatelor va fi respins, iar în baza
art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., recursul Parchetului va fi admis.
Inculpata B.I. va fi obligată la cheltuielile judiciare către stat, conform art. 192 C. proc. pen., iar onorariu
avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş, împotriva

deciziei penale nr. 11/ A din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, privind pe inculpata B.I.
Casează decizia penală atacată numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei B.I.
Rejudecând cauza, condamnă pe inculpata B.I. la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 26
C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. c), d) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 74, art. 76 alin. (1) lit. a) şi
alin. (2) C. pen.
Face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele B.I. şi B.H., împotriva deciziei penale nr. 11/
A din 20 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Târgu-Mureş.
Obligă recurentele inculpate să plătească statului suma de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care
câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2004.
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4478/2004 Dosar nr. 2418/2004

Şedinţa publică din 10 septembrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 368 din 21 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr.
1581/2003, în baza art. 174, raportat la art. 175 lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a
fost condamnată inculpata B.E. la 8 ani închisoare şi la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) şi b) C. pen.

S-a dedus arestarea preventivă de la 26 mai 2003 la zi, constatându-se că s-a dispus prelungirea
arestării preventive de la 22 octombrie la 20 noiembrie 2003.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 C. pen.

Inculpata a fost obligată la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 250.000 lei
reprezentând onorariu avocat oficiu la urmărirea penală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că inculpata este necăsătorită şi locuia cu părinţii
săi în Târgu Cărbuneşti, având în îngrijire o minoră născută la 17 mai 1999, din relaţii extraconjugale.

Ulterior, a continuat să întreţină asemenea relaţii şi drept urmare a rămas din nou gravidă, în luna
mai 2002, dar a ascuns sarcina atât părinţilor, cât şi altor persoane.

În seara de 3 februarie 2003 a avut uşoare dureri abdominale, care s-au repetat, iar în ziua
următoare a dat naştere unui făt de sex masculin, în timp ce mama inculpatei se afla la serviciu, iar tatăl
în curtea casei la lucrări gospodăreşti.

Expulzarea fătului s-a produs în timp ce inculpata se afla în picioare, astfel că acesta a căzut pe o
pătură aşternută în una din încăperi, moment în care inculpata i-a pus mâna pe gură şi nas, iar cealaltă
mână pe gât, oprindu-i respiraţia.
 După ce a constatat că acesta nu mai mişcă, l-a învelit într-o faţă de pernă şi un flanel, după care,
l-a aşezat într-o plasă de pânză, pregătindu-se pentru a fi transportat la spital, apoi a ascuns pătura pe
care a născut, s-a spălat de sânge şi apoi s-a îmbrăcat.

Inculpata a fost transportată la Spitalul judeţean Târgu Jiu cu autosalvarea ce fusese anunţată de
tatăl inculpatei, luând cu ea plasa cu fătul decedat, medicul de gardă constatând naşterea recentă şi
decesul fătului.

În urma examinării medico-legale, s-a constatat că moartea nou-născutului a fost violentă, datorată
asfixiei mecanice, prin sufocare şi sugrumare, fătul născându-se viu, cadavrul prezentând leziuni
traumatice la nivelul gâtului şi al buzelor.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi inculpata.

Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art.
74 şi art. 76 C. pen., faţă de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de modul de operare, astfel că pedeapsa
aplicată este insuficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Inculpata a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de pruncucidere

prevăzută de art. 177 C. pen. şi menţinerea aplicării art. 74 şi art. 76 C. pen., iar pedeapsa ce se va
aplica în baza acestor texte de lege, să se suspende condiţionat executarea, conform art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 175 din 5 aprilie 2004, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate,
ambele apeluri, a dedus detenţia preventivă a inculpatei de la 26 mai 2003, la zi şi a obligat-o pe
inculpată să plătească statului 2.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei
reprezentând onorariu avocat oficiu către Baroul de Avocaţi Craiova şi 615.000 lei către Institutul medico-
legal Craiova, contravaloarea expertizei psihiatrice, se vor vira din fondul Ministerului Justiţiei.

Decizia instanţei de apel a fost recurată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova,
care prin motivul invocat, a reiterat pe cel din apelul declarat, de netemeinicie, privind individualizarea
pedepsei prin reţinerea circumstanţelor atenuante, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor
sub acest aspect şi înlăturarea aplicării art. 74 şi art. 76 C. pen., pentru a se aplica o pedeapsă suficient
de mare, care să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Critica este nefondată.

Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză, în raport cu probele administrate, se constată că s-

a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, iar încadrarea juridică a faptei este, de asemenea,
corectă.

Totodată, se constată că pedeapsa aplicată este bine individualizată.

Sub acest aspect, în mod justificat s-au reţinut circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

În rechizitoriu se menţionează că inculpata, nu este căsătorită, are în îngrijire un copil de 4 ani

rezultat din relaţii de concubinaj, nu era încadrată în muncă, nu a mai comis fapte penale şi a avut o bună
comportare în cursul urmăririi penale.

Prima instanţă a reţinut, pe lângă aceste elemente, împrejurările concrete ale comiterii infracţiunii,
respectiv comportamentul necorespunzător al părinţilor, îndeosebi al tatălui, care au ameninţat-o pe
inculpată că nu o vor accepta în familie, dacă va da naştere la un nou copil din relaţii extraconjugale încât
ea s-a aflat într-o situaţie disperată.
 Aceste împrejurări constituie, într-adevăr, circumstanţe atenuante în sensul art. 74 C. pen., şi în
mod just au fost considerate ca atare şi redusă pedeapsa conform art. 76 C. pen.

La stabilirea pedepsei s-a ţinut seama de limitele de reducere prevăzute de acest text, precum şi
de măsura în care circumstanţele atenuante reţinute, atenuează răspunderea penală a inculpatei.

Aşadar, pedeapsa aplicată este just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C.
pen. şi nu se impune a se majora.

Recursul parchetului fiind nefondat, urmează a se respinge ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b)
C. proc. pen.

Totodată, urmează a se deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive de la 26 mai 2003, la
data pronunţării prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

împotriva deciziei penale nr. 175 din 5 aprilie 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpata B.E.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul arestării preventive de la 26 mai 2003 la 10
septembrie 2004.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2004.

 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3353/2013 Dosar nr. 2009/85/2012

Şedinţa publică din 31 octombrie 2013

Asupra recursului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 105/2012, pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 2009/85/2012, în baza art.
174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen., cu aplicarea art. 65, art. 74 lit. a) C.
pen., art. 76 alin. (1) lit a, alin. (2) C. pen.
A fost condamnată inculpata V.A.G., cetăţenie română, studii 13 clase, necăsătorită, 4 copii minori,
recepţioneră la Pensiunea "E." Sibiu, fără antecedente penale, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o
durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În baza art. 71 C. pen. a fost interzis inculpatei exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a),
b), d), e) C. pen.
În baza art. 7 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpată în
vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J., după eliberarea din penitenciar.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 1900 RON
cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu la data de 7 martie 2012, s-a
dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei V.A.G., pentru săvârşirea
infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) combinat cu art. 175 alin. (1)
lit. c) şi d) C. pen., reţinându-se în fapt că în data de 26 decembrie 2012, după ce la domiciliul său a
născut, neasistată, un copil de sex bărbătesc, viu şi viabil, fără ca să prezinte tulburările pricinuite de
naştere, inculpata V.A.G. i-a obstrucţionat nou-născutului căile respiratorii cu un prosop, acţiune în urma
căreia copilul a decedat şi a fost ascuns apoi printre hainele existente în dulapul din camera în care s-a
produs naşterea, după care inculpata s-a prezentat la serviciu ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Din analiza coroborată a probelor administrate în cauză, Tribunalul Sibiu a reţinut următoarea stare
de fapt:
În anul 2001, căsătoria dintre inculpata V.A.G. şi soţul acesteia a fost desfăcută prin hotărâre
judecătorească, eveniment în urma căruia fiul cel mare, acum în vârstă de 22 ani, a fost încredinţat spre
creştere şi educare inculpatei iar ceilalţi doi minori rezultaţi din căsătorie, au rămas în grija fostului soţ.
După desfacerea căsătoriei, inculpata a dat naştere la încă doi copii, în prezent în vârstă de 4 ani şi
5 luni, respectiv 3 ani şi 6 luni, pe care îi are în îngrijire şi creştere.
Pe parcursul anului 2011, după ce a constatat că a rămas însărcinată, inculpata nu s-a prezentat la
medicul de familie sau alt cabinet medical pentru înregistrarea sarcinii şi nici nu a solicitat efectuarea
vreunui consult ori tratament de specialitate.
În dimineaţa zilei de 26 decembrie 2011, inculpata a născut, neasistată, la domiciliul său, la termen,
un băiat viu şi viabil, căruia, imediat după naştere, i-a obstrucţionat căile respiratorii prin înfăşurarea feţei
cu un prosop şi pe care mai apoi l-a ascuns printre hainele din dulapul din camera acesteia.
În aceeaşi zi, în jurul orei 11,00, fiind de serviciu, inculpata a fost dusă de tatăl său, martorul V.G.
cu care locuia la aceeaşi adresă, cu autoturismul, la întreprinderea Individuală "C.O." din mun. Sibiu,
unde V.A.G. lucrează în calitate de recepţioneră.
 Complicaţiile survenite după naştere i-au alterat însă grav starea de sănătate, motiv pentru care,
după circa o oră de la sosirea ei la serviciu, inculpata a fost internată în Clinica de Obstetrică Ginecologie
a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu diagnosticul "Lăuzie imediat după naştere. Şoc
hemoragie".
Explicaţiile contradictorii date de inculpată asupra circumstanţelor în care s-a produs naşterea au
fost primite cu serioase rezerve şi au indus suspiciunea uciderii nou-născutului, situaţie în care au fost
sesizate organele de urmărire penală, iar la cercetarea locuinţei inculpatei au fost găsite urme biologice
specifice naşterii recente precum şi cadavrul copilului nou-născut, cu faţa înfăşurată într-un prosop,
descoperit printre obiectele de îmbrăcăminte din dulapul existent în cameră.
Cu privire la nou-născutul găsit decedat în locuinţa sa, în declaraţiile date inculpata a menţionat
faptul că este copilul pe care l-a născut în data de 26 decembrie 2011, susţinând că a fost născut
prematur, că era mort în momentul naşterii şi că a încercat să-l resusciteze însă fără niciun rezultat.
Aceste susţineri ale inculpatei au fost însă infirmate de constatarea medico-legală efectuată copilului
decedat, care a conchis că fătul a fost născut la termen, viu, viabil, eutrofic şi a respirat după naştere, că
durata vieţii extrauterine a fost mai mică de 24 ore, că moartea nou-născutului a fost de natură violentă,
produsă la data de 26 decembrie 2011, prin asfixie mecanică prin obstrucţia căilor respiratorii cu un corp
moale (prosop). Astfel apărarea inculpatei nu a fost susţinută cu niciun mijloc de probă întrucât copiii săi
prezenţi în imobil nu au fost implicaţi, nu au asistat la naştere, iar actele medico-legale efectuate în dosar
constituie mijloace de probă obiective, ştiinţifice pentru a căror înlăturare nu există motive fondate.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 28/IV/a/5 din 25 ianuarie 2012 întocmit
de Serviciul de Medicină Legală Judeţean Sibiu, raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr.
3572/VI/d din 20 din 7 august 2012 şi avizului nr. 5866/XI/180 din 22 august 2012 întocmite de Institutul
de Medicină Legală Cluj-Napoca, examinările psihiatrice efectuate inculpatei au concluzionat că nu există
elemente obiective medico-legale care să permită aprecierea existenţei unei tulburări psihice determinată
de actul naşterii şi că raportat la fapta imputată, inculpata a acţionat cu discernământ.
Faţă de toate acestea, tribunalul a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv
declaraţiile inculpatei, ale martorilor, actele medico-legale efectuate, confirmă vinovăţia inculpatei V.A.G.
la comiterea faptei pentru care a fost trimisă în judecata.
În consecinţă în drept, fapta inculpatei V.A.G., care în data de 26 decembrie 2011, la domiciliul său
a născut, neasistată, un copil de sex bărbătesc, viu şi viabil, fără ca să prezinte tulburările pricinuite de
naştere cerute de dispoziţiile art. 177 C. pen., nou-născut căruia după naştere inculpata i-a obstrucţionat
căile respiratorii cu un prosop, acţiune în urma căreia copilul a decedat şi care ulterior a fost ascuns
printre hainele existente în dulapul din cameră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor
calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c), d)
C. pen.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei au fost avute în vedere criteriile impuse de
legiuitor prin dispoziţiile art. 72, 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise,
limitele de pedeapsă ale faptei, urmările grave produse; pe de altă parte, instanţa a ţinut cont şi de
elementele ce caracterizează persoana inculpatei: persoană introvertită, serioasă, care a asigurat
mijloace materiale de trai familiei sale, care la momentul naşterii a suferit de anumite tulburări (chiar dacă
nu de nivelul celor pretinse de prevederile art. 177 C. pen.), tulburări confirmate de martorii audiaţi, de
însăşi comportamentul acesteia de a se deplasa la locul de muncă, la scurt timp după naştere, ignorând
riscul producerii unor complicaţii, consecinţe ale unei naşteri neasistate.
De asemenea, tribunalul a dat eficienţă circumstanţelor personale ale inculpatei, şi anume
împrejurarea că până la vârsta de 44 de ani inculpata nu a mai încălcat legea penală, că aceasta a
manifestat o bună conduită înainte de săvârşirea infracţiunii iar pe parcursul acestui proces s-a prezentat
în mod constant în faţa instanţei, sens în care au fost aplicate şi dispoziţiile art. 74 lit. a), 76 C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., art. 357 alin. (3) C. proc. pen., ţinând seama de natura şi gravitatea
infracţiunii comise, de valoarea socială lezată - dreptul persoanei la viaţă, de persoana faţă de care a fost
comisă - propriul copil, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie - cu referire la
cauzele Hirst contra Marii Britanii, Cumpănă şi Mazăre, Sabău şi Pârcălab contra României, instanţa a
interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., considerându-le
măsuri de limitare a acestor drepturi proporţionale şi justificate în cauză. În acest sens, s-a avut în vedere
şi practica instanţei supreme (Decizia nr. 623/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), care a conchis că
din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al celor mai apropiaţi semeni,
se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este nici în măsură să aprecieze asupra modului cum
este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ. Aceleaşi motive se vor
avea în vedere şi la individualizarea pedepsei complementare.
Conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la
inculpată în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice
Judiciare, după eliberarea din penitenciar.
Împotriva Sentinţei penale nr. 105/2012 a Tribunalului Sibiu au declarat apel, în termen, Parchetul
de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpata V.A.G.
Prin apelul formulat, Parchetul a solicitat desfiinţarea hotărârii şi în rejudecare aplicarea unei
pedepse judicios individualizată cu înlăturarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că deşi instanţa de fond a reţinut că infracţiunea comisă
are un grad ridicat de pericol social, au avut influenţă la individualizarea pedepsei elementele care
caracterizează favorabil persoana inculpatei considerată a fi o persoană serioasă care a asigurat
mijloacele de trai familiei sale şi care la momentul naşterii a suferit anumite tulburări, chiar dacă nu la
nivelul celor pretinse de prevederile art. 177 C. pen. Cu toate acestea, aşa cum rezultă din referatul de
evaluare, inculpata nu a fost sinceră în declaraţii, fiind caracterizată ca o persoană cu capacitate scăzută
de autoreflecţie fiind mai mult spectator în faţa problemelor şi a dificultăţilor.
Modul concret în care inculpata a conceput şi săvârşit fapta nu justifică reţinerea de circumstanţe
atenuante în condiţiile în care nu-şi recunoaşte vinovăţia în pofida evidenţei acesteia şi având în vedere şi
celelalte aspecte consemnate în referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă
Tribunalul Sibiu.
Prin apelul formulat, inculpata V.A.G. a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare
pronunţarea unei soluţii de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar
în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special legal şi
suspendării executării pedepsei sub supraveghere precum şi a înlăturării pedepsei complementare a
interzicerii drepturilor civile.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că starea de fapt a fost greşit apreciată, copilul născându-
se mort înainte de termen. Susţine totodată inculpata că nu a ascuns sarcina şi că nu a consultat un
medic nici în cazul sarcinilor anterioare, unul dintre copii fiind născut la domiciliu, fără asistenţă medicală.
Cât priveşte concluziile expertizei psihiatrice se susţine că sunt în contradicţie cu celelalte probe
din dosar, martori, referat presentenţial dar şi cu comportamentul inculpatei imediat după naştere
constând în ignorarea riscului unor complicaţii ca urmare a deplasării la serviciu şi pierderile de memorie
suferite.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpatei se solicită a se avea în vedere că
aceasta nu are antecedente penale, a avut un loc de muncă stabil din care a asigurat existenţa copiilor şi
a colaborat cu organele judiciare, nerecunoaşterea acuzaţiilor fiind urmarea, propriilor convingeri privind
derularea evenimentelor.
Prin Decizia penală nr. 34/A din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost
admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva Sentinţei penale nr. 105 din
10.09,2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală şi în consecinţă:
A fost desfiinţată sentinţa penală atacată sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei şi
procedând la o nouă judecată în aceste limite,
A fost stabilită la 8 ani închisoare pedeapsa principală şi la 5 ani pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor civile prevăzute de art, 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ce se va executa după
executarea pedepsei principale a închisorii, aplicată inculpatei V.A.G. pentru comiterea infracţiunii de
omor calificat prevăzută şi ped. de art, 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen.,
cu aplicarea art. 65, art. 74 lit a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatei exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit.
a), b), d), e) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpata V.A.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., Curtea
constată următoarele;
Referitor la apelul inculpatei:
Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatei, dând faptei o legală încadrare
juridică.
 Din analiza coroborată a probelor administrate respectiv, procesul-verbal privind cercetarea
locuinţei inculpatei, întocmit în data de 26 decembrie 2011, raportul de constatare medico-legală nr.
111/254/2011 şi raportul de expertiză medico-legală nr. 628/11/g/34/2011 ale Serviciului Judeţean de
Medicină Legală Sibiu, raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 28/IV/a/5/2012 al Serviciului
Judeţean de Medicină Legală Sibiu şi raportul de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de
Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, adresa din 27 februarie 2012 a Cabinetului Medical Individual
de Medicină Generală, dr. R.C., precum şi declaraţiile martorilor V.D.A., V.D.G., C.O., M.D.I., V.G., C.C.A.,
F.N.F., G.B. şi declaraţiile inculpatei, rezultă că, în dimineaţa zilei de 26 decembrie 2011, după naşterea
neasistată a unui copil de sex bărbătesc, viu şi viabil, inculpata i-a obstrucţionat căile respiratorii cu un
prosop, determinând decesul acestuia. Ulterior, inculpata a ascuns corpul copilului nou-născut într-o
plasă cu faţa înfăşurată într-un prosop, cadavrul fiind descoperit de organele de poliţie printre obiectele
de îmbrăcăminte existente într-un dulap din cameră.
Ipoteza avansată de inculpată conform căreia ar fi avut loc un avort spontan, copilul fiind născut
mort, a fost contrazisă de raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză din care rezultă că fătul
a fost născut la termen, viabil, eutrofic şi a respirat după naştere. Potrivit aceluiaşi raport, viaţa
extrauterină a fost mai mică de 24 de ore iar moartea produsă la 26 decembrie 2011 a fost violentă şi s-a
datorat asfixiei mecanice prin obstructurarea căilor respiratorii cu un corp moale (prosop).
Inculpata nu a fost pe de altă parte în măsură să explice modul în care cadavrul a ajuns în dulap,
înfăşurat cu un prosop, de ce acesta era ascuns şi nici de ce nu a solicitat asistenţă medicală de urgenţă.
Calificarea juridică dată faptei este corectă odată ce nu s-a demonstrat că uciderea copilului a fost
determinată de unele stări psihopatologice, care apar în perioada imediat următoare naşterii, aşa
-numitele psihoze post partum, tulburări care să influenţeze asupra responsabilităţii inculpatei în
momentul săvârşirii faptei şi să fi justificat încadrarea faptei în dispoziţiile art. 177 C. pen.
Dimpotrivă, din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul
Judeţean de Medicină Legală Sibiu şi a raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de
Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, rezultă că nu au fost determinate elemente obiective de ordin
medico-legal care să susţină concluzia că inculpata s-ar fi aflat într-o stare de tulburare pricinuită de
naştere, în înţelesul art. .177 C. pen., fapta imputată fiind comisă cu discernământul păstrat.
Ca atare, fapta inculpatei constituie infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
combinat cu art. 175 alin. (1) lit. c) şi d C. pen., pentru care prima instanţă în mod legal şi temeinic a
pronunţat, soluţia de condamnare.
În examinarea criticilor privind greşita individualizare a pedepsei, făcute de Parchet şi inculpată,
instanţa de apel a constatat că într-adevăr instanţa de fond nu a dat semnificaţia reală unora dintre
criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind realizată o justă proporţionalizare a pedepsie.
Astfel, deşi în raport de întreaga conduită anterioară a inculpatei, relevată şi de referatul de
evaluare întocmit în cauză, reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. este
justificată în considerare lipsei antecedentelor penale şi a unei conduite prosociale manifestată prin
existenţa unui loc de muncă şi creşterea celor 3 copii dintre care doi minori, coborârea pedepsei sub
minimul special legal de 15 ani închisoare, până la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de către
Tribunalul Sibiu nu este în măsură să realizeze dublul scop al sancţiunii penale prev. de art. 52 C. pen.
Gradul ridicat de pericol social concret al faptei inculpatei este evident şi nu poate fi ignorat la
individualizarea judiciară a pedepsei, după cum, în abstract nu a fost ignorat nici de legiuitor la
individualizarea legală a răspunderii penale.
Raportat la toate datele cauzei şi mai ales la conduita nesinceră relevată atât de examenele
psihice efectuate cât şi de concluziile referatului de evaluare ce indică o neasumare a responsabilităţii
pentru propriile fapte, instanţa de apel a apreciat că scopul pedepsei de prevenire generală şi specială a
săvârşirii de noi infracţiuni nu poate fi realizat decât prin majorarea pedepsei principale aplicate inculpatei,
aşa cum în mod corect a cerut Parchetul, pedeapsă ce urmează a fi stabilită la 8 ani închisoare.
Schimbarea modalităţii de executare aşa cum apelanta o solicită nu poate fi realizată nefiind
întrunite cerinţele art. 861 alin. (1) lit. a) C. pen.
Totodată, în considerarea disp. art. 65 C. pen., instanţa de apel a majorat la 5 ani pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ce se va
executa după executarea pedepsei principale a închisorii, aplicată inculpatei V.A.G. pentru comiterea
infracţiunii de omor calificat prevăzută şi ped. de art. 174 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 175 alin. (1) lit.
c), d) C. pen., cu aplicarea art. 65, art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (2) C. pen.
 Împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 6 noiembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în
termen legal, inculpata V.A.G. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de recurs depuse la dosar şi
susţinerilor apărătorului său ales, cu ocazia dezbaterilor, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate
şi reducerea pedepsei aplicate sub limita specială, iar ca modalitate de executare, aplicarea dispoziţiilor
art. 861 C. pen., precum şi înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor civile.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpata
V.A.G. este întemeiat, numai sub aspectul înlăturării dispoziţiilor art. 64 lit. d) şi e) C. pen. aplicate, ca
pedeapsă complementară şi accesorie, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii
generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al
faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea
penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu
este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al
întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea
explicită a principiului individualizării pedepsei, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru
instanţă.
De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt. atribuite în vederea realizării scopului său şi
al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi
duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana
infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate
numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată,
pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice-impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la
reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt
puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de
infracţiuni.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatei în speţă de faţă, Înalta Curte constată că
s-a făcut o justă apreciere a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinându-se cont de gradul de
pericol social concret ridicat al faptelor comise în raport cu circumstanţele reale de săvârşire ale acesteia.
Înalta Curte apreciază că în cauză au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţa
de apel a aplicat o pedeapsă just şi corect individualizată, raportat la pericolul social extrem de ridicat al
faptei săvârşită de inculpat, faţă de valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei astfel de
infracţiuni şi anume viaţa persoanei, atribute esenţiale ale fiinţei umane.
Înalta Curte apreciază că inculpata a manifestat o vădită lipsă de respect faţă de valori sociale
fundamentale protejate de legea penală - dreptul la viaţă al persoanei, motiv pentru care aplicarea unei
pedepse mai blânde, nu se justifică.
La individualizarea pedepsei s-a ţinut cont de gradul de pericol social ridicat al infracţiunii comise,
limitele de pedeapsă ale faptei, urmările grave produse, modul în care s-a comis infracţiunea, respectiv
asupra copilului său nou-născut, căruia i-a obstrucţionat căile respiratorii cu un prosop, acţiune în urma
căreia acesta a decedat, de concluziile raportului de expertiză psihiatrică (ce au concluzionat că nu există
elemente obiective medico-legale care să permită aprecierea existenţei unei tulburări psihice determinată
de actul naşterii şi că raportat la fapta imputată, inculpata, a acţionat cu discernământ), de lipsa de
antecedentelor penale, de faptul că aceasta a manifestat o bună conduită înainte de săvârşirea
infracţiunii iar pe parcursul acestui proces s-a prezentat în mod constant în faţa instanţei, de elementele
ce caracterizează persoana inculpatei: persoană introvertită, serioasă, care a asigurat mijloace materiale
de trai familiei sale, care la momentul naşterii a suferit de anumite tulburări (chiar dacă nu de nivelul celor
pretinse de prevederile art. 177 C. pen.), tulburări confirmate de martorii audiaţi, de însăşi
comportamentul acesteia de a se deplasa la locul de muncă, la scurt timp după naştere, ignorând riscul
producerii unor complicaţii, consecinţe ale unei naşteri neasistate.
Aplicarea unei pedepse privative de libertate, într-un cuantum de 8 ani, este aptă să ducă la
îndeplinirea scopului reglementat prin art. 52 C. pen., sancţiunea, astfel stabilită de instanţa de fond,
având caracterul atât al unei măsuri de constrângere, cât şi al unui mijloc de reeducare a inculpatului.
 Înalta Curte apreciază că au fost respectate dispoziţiile legale mai sus arătate, iar instanţele au
aplicat cumulat criteriile de individualizare şi au acordat semnificaţia cuvenită acestora.
În cauză, pedeapsa a fost just individualizată şi nu se constată existenţa unor motive care să
justifice reindividualizarea, în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Referitor la solicitarea inculpatei, din punct de vedere al modalităţii de executare a pedepsei, de a i
se aplica disp. art. 861 C. pen., Înalta Curte nu o va mai analiza având în vedere cuantumul pedepsei ce
urmează a fi executată de inculpată, cuantum apreciat ca fiind corect şi just individualizat.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatei, de înlăturare a dispoziţiilor art. 64 lit. a), b), d) şi e) C.
pen., aplicate ca pedeapsă accesorie şi complementară, Înalta Curte apreciază că, ţinând seama de
natura şi gravitatea infracţiunii comise, de valoarea socială lezată - dreptul persoanei la viaţă,de
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii
Britanii şi Irlandei de Nord), în mod corect, instanţa a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute
de art. 64 lit. a), b) C. pen., din moment ce inculpata nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al
celor mai apropiaţi semeni, atunci aceasta nu este nici în măsură să aprecieze asupra modului cum este
guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.
Înalta Curte apreciază, însă, că, în mod greşit, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au interzis
inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi ca pedeapsă
complementară, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor
părinteşti şi dreptul de a fi curator sau tutore, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 8 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, aceasta constituie "o ingerinţă în
exercitarea drepturilor la respectarea vieţii private şi de familie, aceasta aplicându-se, dacă se constată
de către instanţă că, în raport cu tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, conduita acestuia şi de
interesul minorului, limitarea exercitării acestor drepturi ale inculpatului pe durata executării pedepsei
privative de libertate şi în continuare pe o durată stabilită, este o măsură necesară pentru protejarea
minorului şi, ca atare urmăreşte un scop legitim".
În cauză, raportat la natura infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, aplicarea şi a pedepsei
complementare şi pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. e) şi d) C. pen., inculpatei
V.A.G., reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii private şi de familie al inculpatei, care nu
respectă principiul proporţionalităţii, nu este adecvată în cauză şi nu se justifică în raport cu natura
infracţiunilor pentru care s-a angajat răspunderea penală a inculpatei.
Aplicarea dispoziţiilor art. 64 lit. d) şi e) C. pen., ca pedepse accesorii şi complementare, de către
ambele instanţe, constituie, în opinia Înaltei Curţi, mai mult un blam moral, care are ca finalitate
pedepsirea condamnatului şi nu ca o măsură de protecţie a copilului, având în vedere şi jurisprudenţa
Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie (cauza Sabău şi Pîrcălab contra României).
Ca atare, criticile formulate de inculpată, analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art.
3859 pct. 14 C. proc. pen., sunt, în parte, întemeiate.
Faţă de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,
urmează a admite recursul inculpatei, a casa, în parte, decizia atacată şi sentinţa primei instanţe şi
rejudecând, va înlătura interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., ca pedeapsă
complementară şi accesorie şi va menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de inculpata V.A.G. împotriva Deciziei penale nr. 34/A din 6 noiembrie
2012 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 105 din 10 septembrie 2012
pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, şi rejudecând:
Înlătură interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., ca pedeapsă
complementară şi accesorie.
 Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul
Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţata, în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2013.

Procesat de GGC - GV
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 756/2014 Dosar nr. 5625/86/2012

Şedinţa publică din 3 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 2 din data de 16 ianuarie 2013 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr.
5625/86/2012, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei din
infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. a), c), d) şi i) C. pen. anterior
(pentru care inculpata P.S.E. a fost trimisă în judecată), în infracţiunea de ucidere din culpă, prev. de art.
178 alin. (1) C. pen. anterior, respectiv în infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) şi art.
175 alin. (1) lit. c), d) şi i) din C. pen. anterior (prin înlăturarea literei a), formulate de inculpata P.S.E.
A fost condamnată inculpata P.S.E. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, cu titlu de pedeapsă
principală, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit.
a), c), d) şi i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior şi art. 76 alin.
(2) din acelaşi cod.
În temeiul art. 65 alin. (2) raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, s-au interzis
inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b), lit. d) şi e) din acelaşi cod (dreptul de a fi
ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă
complementară, pentru o perioadă de 5 ani.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a
II-a şi b), lit. d) şi e) din acelaşi cod (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice
şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi
tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la
data de 14 noiembrie 2012 (data încarcerării în Italia în baza mandatului european de arestare preventivă
emis de autorităţile judiciare române) la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menţinut măsura arestării preventive a
inculpatei.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut prima instanţă că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Suceava nr. 317/P/2011 din data de 3 mai 2012, inculpata P.S.E. a fost trimisă în judecată sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a), c),
d), i) C. pen. anterior, reţinându-se în sarcina acesteia că, la data de 26 aprilie 2011, într-un loc public
situat pe raza com. Cîrlibaba, după ce a născut singură, neasistată, un copil de sex feminin, i-a suprimat
viaţa acestuia prin asfixie, în baza unei rezoluţii anterior adoptate.
S-a reţinut că inculpata a fost căsătorită în perioada 2003 -2008 cu o altă persoană, din acea
relaţie rezultând minora S.A. Ulterior desfacerii căsătoriei, inculpata a revenit în localitatea Cîrlibaba,
stabilindu-şi domiciliul la locuinţa părinţilor săi.
În cursul anului 2009, inculpata l-a cunoscut pe martorul T.G.N., începând cu acesta o relaţie de
concubinaj, stabilindu-şi domiciliul la locuinţa lui (imobil situat la o distanţă de aproximativ 250 m de
Primăria com. Cîrlibaba, respectiv locul de muncă al inculpatei). Urmare relaţiilor intime dintre cei doi
concubini, în perioada iulie-august 2010,inculpata a constatat că a rămas însărcinată, fapt care i-a fost
confirmat cu ocazia unui control ginecologic efectuat în luna noiembrie 2010 în municipiul Vatra Dornei.
La momentul respectiv, medicul ginecolog a apreciat că sarcina are vârsta de 17 săptămâni. Cu toate
acestea, inculpata, deşi nu era la prima sarcină, iar instrucţia sa (absolventă de studii superioare) trebuia
să o determine să adopte o altă conduită, nu s-a deplasat la medicul de familie din com. Cîrlibaba pentru
a fi luată în evidenţă, nu i-a comunicat concubinului său că a rămas însărcinată, dar nici cu părinţii săi nu
a purtat discuţii pe această temă.
Odată cu trecerea timpului, în special ulterior lunii ianuarie 2011,foarte multe persoane cu care
inculpata avea contact au observat semnele tipice de graviditate, însă ori de câte ori au purtat discuţii cu
ea, aceasta a negat că ar fi însărcinată.
Inculpata a continuat să meargă zilnic la locul său de muncă de la primărie, purtând însă haine
largi, precum şi corset, în acest mod încercând să ascundă starea de graviditate.
La data de 26 aprilie 2011 (marţi, prima zi de muncă după sărbătorile pascale), inculpata s-a
deplasat de la orele 08.00 la locul de muncă. Aproximativ în jurul orelor 11.00, a simţit că încep durerile
naşterii, motiv pentru care s-a deplasat la grupul sanitar situat la parterul imobilului în care se află
primăria. Sesizând că prezintă sângerare abundentă, inculpata a încercat să şteargă urmele de sânge
lăsate în grupul sanitar, după care a părăsit locul respectiv şi s-a deplasat într-un loc relativ izolat,
respectiv grupul sanitar aflat în curtea Căminului Cultural.
În locul respectiv, inculpata a dat naştere singură, neasistată, unui nou născut de sex feminin. Tot
singură, inculpata a rupt cordonul ombilical, după care a aruncat placenta în haznaua grupului sanitar.
Pentru ca zgomotele copilului nou născut să nu atragă atenţia altor persoane, inculpata l-a asfixiat, cel
mai probabil obturând orificiile respiratorii cu diverse cârpe.
S-a reţinut din ancheta efectuată în cauză că, imediat după momentul naşterii, într-o cabină
alăturată celei în care se afla inculpata, a intrat martora B.E., persoană care a văzut nou-născutul pe
podeaua grupului sanitar, observând şi cum inculpata încerca să şteargă cu diverse hârtii urmele de
sânge din cabina wc-ului.
Sesizând prezenţa acelei persoane, inculpata a pus nou-născutul într-un sac din plastic (un sac
menajer), a ascuns apoi respectivul sac sub hainele sale, după care a părăsit în fugă zona respectivă şi a
intrat în sediul primăriei. După aprecierile martorei B.E., ora la care s-a petrecut evenimentul observat a
fost aproximativ 13.00.
În jurul orelor 14.00 cu aproximaţie, martora E.V. a observat-o pe inculpată intrând în biroul său din
sediul primăriei, a remarcat că era foarte palidă şi avea figura unui „om suferind" observând, totodată, că
aceasta avea asupra sa o plasă sau o geantă. Martora menţionată a încercat să poarte o discuţie formală
cu inculpata, însă acesteia „nu i-a convenit", stând permanent cu spatele la martoră.
Inculpata a pus cadavrul nou-născutului într-o geantă, a părăsit sediul primăriei şi s-a deplasat spre
casă, ascunzându-l apoi sub scara de lemn ce permite accesul spre locuinţa sa.
După ce martora B.E. a sesizat cele petrecute în cabina wc-ului, a încercat să vadă în ce direcţie
fuge persoana care a născut copilul, iar ulterior l-a informat pe martorul D.G. (primarul com. Cîrlibaba)
despre cele observate. Martorul a sesizat, de îndată, lucrătorii postului local de poliţie, iar la scurt timp
după acest moment echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a descoperit în haznaua wc-ului
placenta şi diverse obiecte murdare de sânge, astfel de obiecte fiind descoperite şi în grupul sanitar de la
parterul sediului primăriei.
Relativ la atitudinea inculpatei ulterior momentului naşterii şi uciderii nou-născutului, în intervalul
orar 14.30 - 19.30, aceasta a purtat mai multe convorbiri telefonice, precum şi discuţii directe atât cu
concubinul său T.G.N., cu părinţii săi P.G.S. şi P.V., dar şi cu alte persoane din apropierea locuinţei sale,
fără însă a comunica cuiva faptul că în urmă cu puţin timp a născut. întrebată de aceste persoane dacă a
auzit de faptul că în grupul sanitar de la Căminul Cultural (situat la mică distanţă de sediul primăriei) a fost
descoperit cadavrul unui nou-născut (aceasta fiind de fapt informaţia care se vehicula la momentul
respectiv în comună), inculpata a răspuns că nu a auzit nimic despre aşa ceva şi, totodată, şi-a exprimat
surprinderea că în comuna Cîrlibaba s-ar putea întâmpla un astfel de eveniment.
În jurul orelor 20.00, lucrătorii Postului Local de Poliţie au invitat-o la sediu pe inculpată, ocazie cu
care aceasta a recunoscut că ea este persoana care a dat naştere unui copil în grupul sanitar de la
Căminul Cultural. Ulterior acestor discuţii, inculpata s-a deplasat la domiciliu şi a adus de acolo cadavrul
nou-născutului, predându-l lucrătorilor de poliţie. Conform menţiunilor făcute în procesul-verbal întocmit
cu această ocazie, cadavrul predat poliţiştilor era pus în doi saci menajeri, introduşi într-o geantă.
S-a evidenţiat în rechizitoriu că, potrivit raportului de necropsie din 2011 al C.M.L. Câmpulung
Moldovenesc, nou-născutul al cărui cadavru a fost autopsiat era de sex feminin. Nou-născutul a fost viabil
şi născut la termen, prezentând semne de viaţă extrauterină (plămân respirat). Moartea nou-născutului a
fost violentă şi s-a datorat unei insuficienţe respiratorii acute prin neacordarea de îngrijire după naştere,
nefiind exclusă o asfixie prin lipsa de oxigen produsă prin introducerea copilului într-o pungă de plastic
ermetică sau învelirea copilului ermetic în cârpe, haine etc. După naştere, nou-născutului nu i s-au
acordat îngrijiri medicale (cordon ombilical rupt, nelegaturat, tegumente cu urme de sânge şi vernix
caseosa). Timpul de supravieţuire al copilului după naştere (viaţa extrauterină) a fost de ordinul minutelor.
Infiltratele sanguine epicraniene identificate de medicul legist s-au putut produce în timpul naşterii şi nu
au avut rol tanatogenerator. Acest raport de necropsie a fost avizat de S.M.L. Suceava.
Expertiza medico-legală traumatologică asupra inculpatei a pus în evidenţă faptul că aceasta
prezenta semnele unei lehuzii recente, consecutiv unei naşteri la termen. Naşterea a fost naturală (la
termen), fiind exclus un avort spontan sau provocat. Durata sarcinii a fost de nouă luni.
Inculpata a fost supusă şi unei expertize medico-legale psihiatrice, în condiţii de internare. Conform
concluziilor comisiei de expertiză din cadrul I.M.L. Iaşi, s-a apreciat că inculpata prezintă reacţie
depresivă prelungită cu paroxisme anxioase, tulburare de personalitate instabil emoţională. La momentul
examinării, aceasta era orientată din punct de vedere temporo-spaţial, allo şi autopsihic, având păstrată
capacitatea de a discerne asupra faptelor sale şi asupra consecinţelor ce decurg din acestea. La
momentul comiterii faptei, inculpata nu a prezentat vreo tulburare pricinuită de actul naşterii. Fapta a fost
comisă de inculpată cu discernământ. Raportul de expertiză psihiatrică a fost avizat de Comisia de
avizare şi control al actelor medico-legale din cadrul I.M.L. Iaşi.
Motivat de faptul că inculpata a părăsit teritoriul României, sustrăgându-se în acest mod anchetei
penale, la data de 29 iulie 2011, Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă în lipsă a acesteia.
Fapta imputată inculpatei şi vinovăţia acesteia se probează cu următoarele mijloace de dovadă:
proces-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică
aferentă; dovadă predare-primire a cadavrului şi planşa fotografică aferentă; proces-verbal de constatare,
schiţă de orientare şi planşa fotografică aferentă; raport de necropsie din 2011 şi C.D.-ul conţinând
fotografiile efectuate în timpul necropsiei; raport de constatare medico-legală traumatologică din 2011
privind pe P.S.E.; raport de primă expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de S.M.L. Suceava; raport
de nouă expertiză medico-legală psihiatrică privind pe numita P.E.S.; copia fişei de consultaţii a numitei
P.S.E. de la Dispensarul uman din com. Cîrlibaba; copia filei din registrul de consultaţii al secţiei
obstetrică-ginecologie, din data de 18 noiembrie 2010; copia foii de observaţie clinică de la Spitalul
municipal Vatra Dornei; dovezi predare primire bunuri; declaraţiile martorilor: D.G., B.E., T.G.N., T.G., F.E.,
E.V., I.L.C., C.V., G.I., M.M., B.M., P.A.T., P.G.S., P.V.; ancheta socială întocmită de Primăria com.
Cîrlibaba privind pe numita P.S.E., coroborate cu declaraţiile acesteia.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpata a fost localizată pe teritoriul Italiei, fiind arestată
provizoriu şi predată ulterior autorităţilor române.
Măsura arestării preventive a inculpatei a fost ulterior menţinută, în condiţiile legii.
Audiată în instanţă, inculpata P.S.E. a precizat că nu recunoaşte comiterea faptei astfel cum a fost
descrisă în rechizitoriu. A afirmat că, în luna noiembrie, bănuind că este însărcinată, s-a prezentat la un
control medical, doctorul din Vatra Dornei confirmând şi indicându-i, ca şi dată probabilă a naşterii,
sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie; aceasta a recunoscut că despre sarcină nu i-a spus concubinului,
iar când a fost întrebată de către alte persoane dacă este însărcinată, a negat, motivând că era în curs de
desfăşurare procesul de încredinţare a minorului din prima căsătorie, intenţionând să anunţe despre
această împrejurare după soluţionarea cauzei; în acest din urmă context, a precizat că, înainte de
incident, fetiţa îi fusese încredinţată în primă instanţă, soluţie ce a fost atacată cu recurs de către fostul
soţ, termenul stabilit de instanţa de control judiciar fiind în luna mai 2011; în timp ce a fost internată la
spitalul din Vatra Dornei, acesta a luat minora de la domiciliul bunicilor, situaţie în care le-a şi reproşat
părinţilor că i-au permis, în condiţiile în care nu exista o hotărâre definitivă care să-1 legitimeze să
procedeze în acest sens; în derularea cronologică a evenimentelor de la data critică (întreg incidentul
fiind încadrat în intervalul orar 10:30-11:00 - momentul naşterii şi 14:00-14:30 - momentul când a ajuns
acasă), a susţinut că, aflându-se la serviciu, în jurul orei 09:00, a intrat în toaleta din incinta Primăriei, fără
ca la acel moment să aibă vreo sângerare; ulterior, „când au apucat-o durerile", s-a dus din nou la
această toaletă, însă, fiind ocupată, s-a îndreptat către grupul sanitar din curtea Căminului Cultural
(folosită ori de câte ori cea din incintă devenea nefuncţională), unde a născut o fetiţă (însă nu îşi
aminteşte dacă, în intervalul de timp cât s-a aflat în cabina toaletei, în cea alăturată să fi fost vreo
persoană care să o vadă), actul naşterii fiind mai uşor în comparaţie cu primul când, după ce timp de
aprox. 48 de ore a avut dureri, s-a apelat la practicarea unei operaţii de cezariană; declară inculpata că
ulterior nu ştie ce s-a întâmplat cu ea, doar când s-a trezit după un timp, a văzut nou-născutul jos,
decedat, fără să-şi amintească dacă ea a tăiat/rupt cordonul ombilical, cu precizarea că nu avea asupra
sa vreun obiect care să-l folosească în acest sens (contrar celor afirmate, iniţial, în cursul urmăririi penale,
cu ocazia audierii la data de 26 aprilie 2011 - în primele momente ale anchetării, când încă nu a fost
capabilă să-şi pregătească strategii de apărare - în faţa organelor de poliţie declarând că „copilul s-a
născut mort, era de sex feminin, iar după expulzarea acestuia, am eliminat placenta în toaletă - nota
instanţei: ceea ce presupune în mod firesc că deja cordonul ombilical era rupt, moment în care inculpata
era, aşadar, conştientă. Apoi, „văzând că fătul este mort, am şters superficial urmele de sânge din
latrină."); luând fetiţa, a pus-o într-o pungă aflată în afara toaletei, pe care a găsit-o întâmplător, după
care s-a dus în Primărie pentru a-şi lua poşeta, s-a întors, a scos din geantă o sacoşă pe care o purta, de
obicei, asupra sa, în care a pus copilul, pentru ca apoi să se deplaseze spre casă, punând cadavrul sub
scările situate la intrarea în locuinţă; ajunsă acasă - fără ca în deplasarea sa din acel loc să fie ajutată de
vreo persoană care să o fi transportat cu o maşină roşie - s-a întâlnit doar cu mama concubinului său
căreia i-a spus că îi este rău, conjunctură în care i-a dat o pastilă, cu precizarea că T.G. nu era atunci la
domiciliu, acesta revenind mai târziu, însă nu i-a spus despre cele întâmplate; după sosirea lui, au sosit
organele de poliţiei şi, însoţită de acestea, s-a prezentat la sediul organelor în drept pentru audieri, în faţa
cărora a recunoscut că este persoana care a dat naştere copilului găsit; întrucât pierduse mult sânge şi
se simţea rău, lucrătorul de poliţie l-a sunat pe fratele său, care a dus-o la Spitalul municipal Vatra Dornei,
unde a şi fost internată. Nu a plănuit să omoare copilul la naştere, nu a fost o sarcină pe care să nu şi-o fi
dorit; după naştere a suferit o depresie, motiv pentru care atât doctorii psihiatri de la Suceava, cât şi
ulterior medicul din Vatra Dornei, i-au recomandat administrarea unui tratament cu antidepresive.
Apărătorul ales al inculpatei a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor
calificat, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. a), c), d), i) C. pen. anterior, în cea de ucidere
din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) din acelaşi cod, petitul subsidiar fiind de a se înlătura agravanta prev.
de art. 175 lit. a) C. pen. anterior, cereri respinse, ca nefondate, de către prima instanţă.
În argumentarea acestei soluţii, a reţinut tribunalul că premeditarea, ca element circumstanţial al
infracţiunii de omor calificat, presupune nu numai trecerea unui interval oarecare de timp de la luarea
hotărârii (rezoluţiei) până la exteriorizarea ei, dar şi o chibzuire anticipată asupra faptei, o deliberare
anterioară, persistare asupra hotărârii, concretizarea ei prin acte de pregătire a săvârşirii faptei. Cu alte
cuvinte, premeditarea reprezintă o chibzuinţă în comiterea infracţiunii. Premeditarea ţine de perioada
internă (gândul criminal din mintea făptuitorului). Pentru a se putea considera infracţiune, cel care comite
fapta trebuie să treacă la actele din perioada externă (actele pregătitoare, tentativa, faptul consumat,
faptul epuizat).
Infracţiunea de omor calificat necesită şi trecerea la actele din perioada externă.
Premeditarea are un caracter complex - subiectiv şi obiectiv -, deoarece presupune, pe lângă o
anumită intensitate a actului de gândire, şi măsuri concrete care să justifice distincţia şi modalitatea
acţiunii care se va întreprinde. Ea cuprinde atât elemente de ordin psihic, cât şi elemente obiective,
neffind suficient să treacă un anumit interval de timp mai îndelungat între luarea hotărârii de a săvârşi
infracţiunea şi punerea ei în executare, ci trebuind să existe şi alte acte materiale şi spirituale de pregătire
a infracţiunii, care fac ca rezultatul să fie cert. Prin urmare, omorul premeditat trebuie să fie pregătit
efectiv prin măsurile care se iau de către făptuitor pentru crearea condiţiilor necesare realizării lui, nu
numai să fie acceptat psihic şi chibzuit.
În prezenta cauză, s-a reţinut că există numeroase elemente de fapt care conturează existenţa
premeditării în săvârşirea faptei, din partea inculpatei P.S., şi anume:
- pe toată perioada, a ascuns faptul că este însărcinată, atât faţă de concubinul său T.G. (cel mai
probabil tatăl natural al nou-născutului), faţă de părinţi, cât şi faţă de toate celelalte persoane care au
observat semnele gravidităţii.
- deşi instrucţia sa trebuia să o determine să se deplaseze la medicul de familie din com. Cîrlibaba
după ce a efectuat controlul ginecologic şi a aflat că este însărcinată, pentru a fi luată în evidenţă,
inculpata nu a făcut acest lucru, considerând că, în acest mod, nimeni nu îşi va da seama că este
însărcinată, iar ulterior, după ce va naşte, îi va fi mult mai uşor să suprime viata nou-născutului.
- relativ la durerile care au precedat naşterea, deşi în faţa instanţei de judecată inculpata P.S. a
declarat că, în ziua incidentului, nu a avut dureri majore, care să-i fi dat de bănuit că se preconizează
naşterea, această afirmaţie este neveridică, intrând în contradicţie cu însăşi declaraţia sa de la urmărire
penală - „în ultimele 3 zile am început să mă simt rău, am pierdut mult sânge, iar astăzi toate au culminat,
fiind semne certe că voi pierde sarcina".
 Cât priveşte comportamentul său imediat anterior momentului naşterii, din momentul naşterii şi
imediat după, astfel cum rezultă din probele administrate, acesta relevă continuarea celui adoptat anterior
de către inculpată -ascunderea sarcinii, urmată de ascunderea oricărei urme a naşterii.
A rezultat, astfel, că inculpata P.S. a premeditat fapta, prin aceea că a ascuns sarcina, negând în
mod constant că este însărcinată, s-a sustras de la evidenţa şi de la controlul medical al femeii
însărcinate - faţă de gradul de instruire, neputând fi vorba nicidecum de ignoranţă, mai ales în condiţiile în
care prima sarcină a fost una problematică, atât pe perioada de graviditate - R.H. negativ, ceea ce atrage
necesitatea unei supravegheri medicale constante şi periodice, cât şi ca act al naşterii - situaţia
particulară în care se afla reclamând practicarea unei operaţii de cezariană. Relevantă a fost şi
ascunderea momentului naşterii care, contrar apărării invocate, era previzibil (chiar şi perceput ca şi
iminenţă de avort - ceea ce, în condiţii normale impunea apelarea la un cadru medical de specialitate)
conform propriilor susţineri, anterior datei critice, inculpata având sângerări abundente timp de 3 zile,
ştergerea urmelor, atitudinea conştientă reflexiv acţională - de ascundere a copilului în saci menajeri,
pungă, geantă, respectiv, odată ajunsă acasă, sub scări, şi negare în continuare a vreunei implicări în
incidentul ce se zvonea că ar fi avut loc în wc-ul Căminului Cultural, cu privire la care lumea din comună
vorbea, chiar şi în casă concubinul şi mama acestuia, ea făcându-se că nu ştie absolut nimic, părând
chiar surprinsă.
Pentru aceleaşi motive, instanţa a exclus ca posibil a se reţine infracţiunea de ucidere din culpă,
care se săvârşeşte, sub aspectul laturii subiective, din culpă, în sensul că făptuitorul nu urmăreşte
rezultatul produs, şi anume moartea victimei. Or, dimpotrivă, în cazul infracţiunii de omor, caracteristică
este vinovăţia făptuitorului în forma intenţiei directe sau indirecte, intenţie ce rezultă din mai multe
elemente de fapt. în cauză, s-a făcut dovada existenţei rezoluţiei infracţionale directe şi, mai mult,
premeditate, astfel că cererile de schimbare a încadrării juridice a faptei au fost respinse, ca nefondate.
Deşi nu s-a formulat în mod expres, de către apărătorul inculpatei, solicitarea de schimbare a
încadrării juridice a faptei în infracţiunea de pruncucidere, prev. de art. 177 C. pen. anterior, nu poate fi
primită în speţă. Potrivit art. 177 C. pen. anterior, constituie infracţiunea de pruncucidere uciderea
copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere, de către mama aflată într-o stare de tulburare
pricinuită de naştere, fiind unanim acceptat în doctrină şi jurisprudenţă că trebuie să existe o „stare de
tulburare pricinuită de naştere".
Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.M.L. Iaşi nu a rezultat că inculpata,
în momentul comiterii faptei, se afla într-o astfel de stare, care, în accepţiunea doctrinei şi jurisprudenţei,
reprezintă o formă de disoluţie a funcţiilor conştiinţei care depăşeşte, prin gravitatea şi intensitatea ei,
tulburarea acceptabilă sau normală, suportată de marea majoritate a mamelor, instalându-se totodată
spontan ca urmare a unor condiţii de excepţie intervenite în procesul naşterii. în concluziile raportului s-a
arătat că inculpata a prezentat „reacţie depresivă prelungită cu paroxisme anxioase, tulburare de
personalitate instabil emoţională". S-a apreciat că inculpata „a comis fapta cu discernământ".
Reţinând vinovăţia inculpatei în comiterea faptei pentru care a fost trimisă în judecată, instanţa a
procedat la condamnarea acesteia. Cât priveşte cuantumul pedepsei aplicate, a reţinut în favoarea ei
circumstanţele atenuante constând în comportamentul bun avut anterior atât în societate, în cadrul
instituţional - de serviciu, cât şi în familie, faţă de propriul său copil din prima căsătorie, cumulat cu lipsa
de antecedente penale, relaţia apăsătoare, negeneratoare de fericire, de concubinaj cu T.G. - tatăl
copilului ucis (lipsă de comunicare sinceră şi profundă între cei doi, care să fi împiedicat apariţia unui
astfel de gând în mintea inculpatei, lipsa de sprijin moral şi afectiv din partea acestuia, care să o
remonteze după decepţia suferită ca urmare a pierderii minorei din prima căsătorie prin încredinţarea
acesteia tatălui, faptul că procesul de reîncredinţare minoră era în curs de desfăşurare, pe rol la instanţă,
ceea ce reprezenta o sursă importantă de stres, dată fiind miza procesului, toate acestea coroborat cu
faptul că a fost o mamă devotată, cu iubire faţă de prima sa fetiţă minoră, astfel cum rezultă din probele
testimoniale de la dosar), în sensul prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. anterior.
Pentru aceste considerente, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. anterior,
prin reducerea sancţiunii sub minimul special prevăzut de lege, pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare
fiind apreciată ca necesară şi suficientă pentru atingerea scopurilor prevăzute de lege, de prevenţie
generală şi specială, de coerciţie şi reeducare a inculpatei.
În temeiul art. 65 alin. (2) raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen. anterior, a interzis inculpatei
drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b), lit. d) şi e) din acelaşi cod (dreptul de a fi ales în
autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul
autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă
complementară, pentru o perioadă de 5 ani, această din urmă interdicţie impunându-se având în vedere
natura faptei săvârşite şi calitatea victimei (omor premeditat asupra propriului copil nou-născut).
În baza art. 71 C. pen. anterior, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a
şi b), lit. d) şi e) din acelaşi cod (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi
dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti şi dreptul de a fi
tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 88 C. pen. anterior, a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la
data de 14 noiembrie 2012 (data încarcerării în Italia în baza mandatului european de arestare preventivă
emis de autorităţile judiciare române) la zi.
Faţă de toate argumentele de fapt şi de drept expuse în analiza acuzaţiei penale şi care au stat la
baza condamnării, tribunalul, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a menţinut măsura arestării
preventive a inculpatei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata, pentru motivele pe larg expuse în încheierea
de dezbateri din data de 21 octombrie 2013.
Prin Decizia penală nr. 134 din 25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru
cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpata P.S.E., domiciliată în com. Cîrlibaba, sat
Cîrlibaba Nouă, jud. Suceava, aflată în stare de arest preventiv în Penitenciarul Bacău, împotriva sentinţei
penale nr. 2 din data de 16 ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 5625/86/2012.
A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală mai sus menţionată şi, în rejudecare:
A fost condamnată inculpata P.S.E. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art.
174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. a), c), d) şi i) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin.
(2) C. pen. anterior şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod, la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare (în loc de
10 ani închisoare).
Pedeapsă principală de executat pentru inculpata P.S.E.: 7 (şapte) ani închisoare, în regim privativ
de libertate.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care nu sunt contrare prezentei decizii.
În temeiul art. 381 alin. (1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. anterior, s-a dedus în continuare,
din pedeapsa de executat aplicată inculpatei, durata arestării preventive de la data de 16 ianuarie 2013
lăzi.
În temeiul art. 383 alin. (1) 1 rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. anterior, s-a menţinut starea de
arest preventiv a inculpatei P.S.E.
Cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de
drept, în conformitate cu disp. art. 371, 378 C. proc. pen. anterior, instanţa de apel a constatat că acesta
este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi încadrarea în drept, dând o justă interpretare
probatoriului administrat în cauză.
Inculpata apelantă a comis fapta, astfel cum rezultă în mod indubitabil din analiza probelor
administrate, amplu evidenţiate în motivarea tribunalului, în împrejurările constatate şi pe larg expuse în
considerentele sentinţei penale atacate.
Astfel, în esenţă, la data de 26 aprilie 2011, într-un loc public situat pe raza com. Cîrlibaba, după ce
a născut singură, neasistată, un copil de sex feminin, i-a suprimat viaţa acestuia prin asfixie, în baza unei
rezoluţii anterior adoptate.
A arătat inculpata că nu este dată forma calificată prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. anterior,
neputându-se reţine premeditarea în comiterea faptei. Or, înlăturarea acestei stări de agravare nu poate fi
dispusă.
După cum rezultă din declaraţiile martorilor D.G.M., T.G., P.A.T., P.G.S., P.V., G.I., C.V., E.V., B.M.,
rude ori colegi de serviciu cu inculpata, aceasta nu a adus la cunoştinţa niciunei persoane (nici chiar a
prezumtivului tată al copilului) faptul că este însărcinată, ba mai mult, a răspuns negativ la orice întrebare
în acest sens.
Deşi mai născuse şi, după cum ea însăşi susţine, cu dificultate (impunându-se efectuarea unei
cezariene), fiind informată astfel cu privire la problemele ce s-ar putea ivi drept consecinţă a stării de
graviditate, inculpata nu s-a înregistrat la medicul de familie şi nu a urmărit în vreun fel evoluţia sarcinii.
Faptul că nu a plecat într-o locaţie secretă pentru a naşte, ceea ce ar fi facilitat ascunderea aducerii
pe lume a fătului, nu s-a datorat deciziei acesteia, ci declanşării intempestive a travaliului, cu sângerare
abundentă, ceea ce a făcut imposibilă deplasarea. Mai mult, deşi este o persoană cu educaţie, fiind
absolventă de studii superioare, nici chiar în aceste ultime condiţii nu a solicitat ajutor de specialitate. în
plus, după decesul fătului, a depus eforturi pentru ascunderea urmelor naşterii, în condiţiile în care nu s-a
dovedit că acest comportament s-ar fi datorat tulburării postpartum.
În acest ultim sens, sunt concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică efectuai
de I.N.M.L Mina Minovici Bucureşti (filele 64 şi urm. dosar apel), în care se reţine că inculpata „a
prezentat la data comiterii faptei pentru care a fost condamnată tulburare de adaptare. Susnumita a avut
păstrată capacitatea psihică de apreciere critică asupra conţinutului şi consecinţelor social negative ale
faptei şi faţă de care discernământul a fost păstrat. Pacienta, la data comiterii faptei, nu prezenta
tulburare pricinuită de naştere".
Prezentele elemente, la care se adaugă relaţia problematică avută cu concubinul ei, au condus la
concluzia că inculpata nu a dorit să păstreze copilul ce urma să se nască, luând decizia de a-i suprima
acestuia viaţa imediat ce a descoperit că este însărcinată.
Prin urmare, inculpata a premeditat anticipat comiterea faptei, urmărind şi pregătind producerea
rezultatului socialmente periculos, fiind dată, ca formă a vinovăţiei, intenţia directă în săvârşirea acesteia,
excluzându-se astfel săvârşirea, din culpă, a infracţiunii, astfel cum inculpata a susţinut.
În aceste condiţii, cererile de schimbare a încadrării juridice nu au putut fi primite, vinovăţia
inculpatei (sub forma intenţiei directe) în comiterea faptei, în încadrarea dată ei prin actul de sesizare a
instanţei, fiind pe deplin dovedită.
Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, instanţa de apel a apreciat că acesta poate fi
redus, prin acordarea unei eficiente sporite circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa. Astfel, s-a
reţinut că inculpata a avut un bun comportament anterior în familie şi în societate, iar în perioada cât a
fost însărcinată, a fost supusă unor factori de stres emoţional, cu efect asupra stării sale psihice.
Aşa fiind, s-a apreciat că o pedeapsă de 7 ani închisoare este în măsură să răspundă cerinţelor de
sancţionare, coerciţie şi reeducare prevăzute de art. 52 C. pen. anterior, cu respectarea principiului
proporţionalităţii, ea fiind adecvată situaţiei de fapt şi scopului urmărit de legea penală.
A fost avut în vedere că executarea sancţiunii în regim privativ de libertate va determina atingerea
scopului ei educativ-preventiv şi va produce o schimbare a comportamentului inculpatei, începând cu
atitudinea sa faţă de valorile sociale şi morale pe care le-a negat prin săvârşirea infracţiunii şi continuând
cu dirijarea în sens pozitiv a actelor de conduită ulterioare.
Cât priveşte suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei,
s-a reţinut că aceasta nu poate fi dispusă, nefiind îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 81 alin. (1),
respectiv art. 861 alin. (1) C. pen. anterior, referitoare la cuantumul sancţiunii aplicate pentru fapta
comisă.
Pentru considerentele arătate, care se adaugă argumentelor aduse de către prima instanţă în
soluţionarea cererilor formulate de inculpată şi pe care şi le-a însuşit, instanţa de apel, constatând
întemeiat apelul declarat de aceasta, l-a admis, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.
pen. anterior.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, a procedat în sensul celor mai sus-
arătate.
Cum pe parcursul judecării apelului inculpata s-a aflat în stare de arest preventiv, în conformitate
cu disp. art. 381 alin. (1) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. anterior, rap. la art. 88 C. pen. anterior, s-a
dedus în continuare, din pedeapsa de executat, durata arestării preventive de la data de 16 ianuarie 2013
la zi.
În temeiul art. 383 alin. (1)1 rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest
preventiv a inculpatei, apreciindu-se că temeiurile ce au stat la baza luării, respectiv menţinerii acestei
măsuri, subzistă. Astfel, s-a reţinut că, în cauză, există probe că inculpata a comis fapta pentru care a fost
trimisă în judecată, iar prin atingerea adusă ireversibil celei mai importante valori sociale ocrotite de lege,
respectiv viaţa unei persoane, s-a creat o importantă tulburare în rândul membrilor comunităţii în care
trăieşte şi care persistă şi în prezent, lăsarea acesteia în libertate prezentând pericol social concret pentru
ordinea publică.
Împotriva deciziei penale anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpata P.S.E.,
solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor
calificat, în infracţiunea de ucidere din culpă. A invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C.
proc. pen. anterior şi dispoziţiile art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
În susţinerea căii de atac, recurenta inculpată a criticat interpretarea dată probelor de către
instanţele de fond şi apel, în opinia apărării, din analiza acestora rezultând că infracţiunea a fost săvârşită
cu forma de vinovăţie a culpei. A făcut trimitere la depoziţia unui martor ocular, care a relatat că nou-
născutul părea mort, nu mişca, dar şi la faptul că ne aflăm în prezenţa unei naşteri neasistate, care
trebuia să aibă loc mult mai târziu.
Pe de altă parte, a susţinut că nici condiţiile premeditării nu sunt îndeplinite şi, ca atare, nu se
justifică reţinerea acestei agravante.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, apărarea a considerat că aceasta este legea
veche.
Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentei inculpate şi ultimul
cuvânt al acesteia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi
reluate.
Prealabil, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative care cuprind dispoziţii procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în
vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în
competenţa aceleiaşi instanţe şi se judecă potrivit dispoziţiilor legii vechi privitoare la recurs.
Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform art.
3859 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. anterior poate fi invocat atunci când se
constată că hotărârile pronunţate în cauză sunt contrare legii sau că instanţele au făcut o greşită aplicare
a legii.
În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept şi nu una de fapt, ultima putând fi
invocată doar în calea de atac a apelului, când instanţa de control judiciar are obligaţia de a examina
cauza dedusă judecăţii sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Prin hotărâre „contrară legii" se înţelege acea hotărâre prin care instanţa dă o dispoziţie interzisă
de lege ori omite să se pronunţe cu privire la o dispoziţie la care legea o obligă în mod imperativ.
A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii - se
referă la toate celelalte situaţii în care instanţa a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute
de art. 3859 C. proc. pen. anterior şi are în vedere dispoziţiile legale care privesc infracţiunea, pedeapsa
şi răspunderea penală.
Examinând criticile formulate de recurenta inculpată, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi
circumscrise cazului de casare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen. anterior,
ci unui alt caz de casare (prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen. anterior), care a fost abrogat prin
Legea nr. 2/2013.
Chiar dacă s-ar trece peste acest impediment, Înalta Curte constată că instanţele au stabilit o stare
de fapt corectă, fundamentată pe ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală şi în cursul
cercetării judecătoreşti.
Astfel, rezultă fără dubiu că inculpata P.S.E., în data de 26 aprilie 2011, aflându-se la locul de
muncă (Primăria com. Cîrlibaba), s-a deplasat într-un loc mai izolat, respectiv la grupul sanitar aflat în
curtea Căminului Cultural unde, singură, a dat naştere unui copil de sex feminin. Inculpata a rupt cordonul
ombilical, după care a aruncat placenta în haznaua grupului sanitar, iar pe copil l-a asfixiat, după care l-a
pus într-un sac din plastic pe care l-a ascuns sub haine, după care a părăsit zona respectivă şi a intrat în
sediul primăriei.
Inculpata a pus cadavrul nou-născutului într-o geantă, a părăsit sediul primăriei şi s-a deplasat spre
casă, ascunzându-l apoi sub scara de lemn ce permite accesul spre locuinţa sa.
Săvârşirea faptei cu premeditare rezultă din modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia şi din
atitudinea inculpatei după ce a observat că a rămas însărcinată. Astfel, inculpata nu a adus la cunoştiinta
membrilor familiei că este însărcinată, nu s-a prezentat la medic pe durata sarcinii, iar în momentul în
care a observat că urmează să nască, nu a cerut ajutorul niciunei persoane, ci a acceptat, în mod voit, să
nască singură, după care să asfixieze copilul, pe care l-a ascuns, la puţin timp, în apropierea locuinţei.
Prin urmare, în mod corect instanţele au reţinut săvârşirea faptei cu premeditare, fiind exclusă,
astfel, culpa ca formă de vinovăţie.
În ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, în condiţiile în care, în favoarea inculpatei, au fost
reţinute circumstanţe judiciare atenuante, care nu se mai regăsesc în legea nouă, Înalta Curte identifică
drept lege mai favorabilă legea veche.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior,
Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.
 În temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) şi art. 381 C. proc. pen. anterior, se va deduce
din pedeapsa aplicată inculpatei, durata arestării preventive de la 14 noiembrie 2012 (data încarcerării în
Italia în baza mandatului european de arestare preventivă emis de autorităţile judiciare române) la 3
martie 2014.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor
judiciare către stat, în care se va include şi onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform
dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.S.E. împotriva Deciziei penale nr. 134 din
25 octombrie 2013 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata arestării preventive de la 14 noiembrie 2012 (data
încarcerării în Italia în baza mandatului european de arestare preventivă emis de autorităţile judiciare
române) la 3 martie 2014.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 150 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea
apărătorumi ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2014.
 ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 892/2014 Dosar nr. 6668/109/2011

Şedinţa publică din 12 martie 2014

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 70 din 2 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost condamnată
inculpata P.I., fiica lui N. şi E., născută în comuna Sâmbureşti, judeţul Olt, domiciliată în comuna
Ciomăgeşti, sat Beculeşti, judeţul Argeş, la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art.
177 C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe durata
termenului de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86 2 C. pen.
S-au instituit în sarcina inculpatei obligaţiile prev. de art. 86 3 lit. a) - d) C. pen., iar cu privire la cea
prev de lit. a), a fost obligată să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la
datele fixate de acesta.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-au aplicat pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza II-a, b), d) şi e) C. pen., iar în baza art.
71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a dispus
suspendarea acestor pedepse accesorii.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 2.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200
RON onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 819/P/2011 al
Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în
judecată, în stare de libertate, a inculpatei P.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 177 C. pen.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut, în fapt, că la data de 05 iunie 2011, inculpata a născut la
locuinţa de domiciliu un făt masculin viu, pe care l-a sugrumat producându-i decesul, după care, l-a
îngropat în grădina casei.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut, că inculpata locuieşte împreună cu soţul
şi cei 5 copii minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, în comuna Ciomăgeşti, sat Beculeşti, judeţul
Argeş.
La începutul anului 2011, inculpata a susţinut că perioada de menstruaţie a fost mai scurtă şi
neregulată, gândindu-se că există posibilitatea de a fi însărcinată, lucru pe care l-a ascuns soţului.
Nu a consultat niciun medic şi niciun membru al familiei nu a ştiut despre existenţa sarcinii, iar în
ziua de 03 iunie 2011, inculpata a început să aibă sângerări intense, frisoane şi dureri de spate. Aceste
simptome au durat până în seara zilei de 05 iunie 2011, când, dându-şi seama că va naşte, a luat un
lighean de plastic şi a mers într-o încăpere nelocuită, născând neasistată. În acele momente, a susţinut
inculpata, soţul nu era acasă, iar toţi copiii se aflau la joacă în stradă.
După expulzarea fătului, inculpata nu poate preciza dacă acesta era viu, întrucât nu a scos niciun
sunet, dar l-a acoperit cu mai multe obiecte de îmbrăcăminte pentru a nu fi observat de membrii familiei
sale, ca apoi, în ziua de 07 iunie 2011 să-l îngroape în grădina gospodăriei, pe un loc cultivat cu porumb.
În urma sesizării telefonice a lucrătorilor Postului de Poliţie Ciomăgeşti, organele de urmărire
penală au efectuat o cercetare la faţa locului, ocazie cu care inculpata a indicat locul unde a îngropat
produsul de concepţie, constatându-se că acesta avea în jurul gâtului trei înfăşurări ale unui fir textil,
pătruns în piele pe toată circumferinţa gâtului.
Din raportul de constatare medico-legală, autopsie, nr. 126/B/2011, emis de SML Argeş, a rezultat
că fătul a fost viu, iar moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice acute, consecinţa
compresiunii extremităţii cervicale prin strangulare.
 Din raportul de expertiză medico-legală, examen ADN cu nr. A15/7880/2011 al IML Bucureşti, a
rezultat că inculpata este mama biologică a nou-născutului de sex masculin, iar aceasta nu a prezentat
tulburări psiho-patologice, discernământul fiind prezent atât în momentul comiterii faptei cât şi la data
examinării.
În timpul urmăririi penale, inculpata nu a recunoscut comiterea faptei, încercând să simuleze că nu
şi-a dat seama că a născut un copil viu, însă în faţa instanţei, aceasta a recunoscut comiterea faptei aşa
cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, invocând şi solicitând aplicarea disp. art. 320 1 C.
proc. pen.
În drept, a apreciat instanţa de fond, fapta inculpatei, care la data de 05 iunie 2011, a născut
neasistată la domiciliu, un făt de sex masculin viu, pe care l-a strangulat, provocându-i decesul, l-a
ascuns şi îngropat după 3 zile în grădina locuinţei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
pruncucidere prev. de art. 177 C. pen.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările în care s-a
comis fapta, gradul de pericol social concret al acesteia, urmările produse, dar şi persoana inculpatei,
care la vârsta de 35 ani are 5 copii minori, gradul de instrucţie, dar şi poziţia sinceră în cadrul cercetării
judecătoreşti, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă conform art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.,
cuantumul pedepsei urmând a fi stabilit la 3 ani închisoare, cu executarea în cond. art. 86 1 C. pen.,
respectiv suspendarea sub supraveghere.
S-au aplicat inculpatei pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen., iar
în baza art. 71 alin. (5) C. pen., executarea acestora a fost suspendată pe durata suspendării executării
pedepsei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, susţinând în
motivele scrise netemeinicia hotărârii sub aspectul pedepsei aplicate care în opinia parchetului este mult
prea blândă.
În susţinerea acestor critici, parchetul a arătat că modul în care inculpata a acţionat vădeşte un
grad ridicat de pericol social şi lipsa oricăror sentimente materne faţă de propriul copil, aspecte ce ar fi
trebuit să determine orientarea instanţei de fond către o pedeapsă o pedeapsă cu executare în regim de
detenţie.
Prin Decizia penală nr. 107/A din 19 septembrie 2013 Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi
pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş împotriva
Sentinţei penale nr. 70 din data de 02 februarie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr.
6668/109/2011.
A desfiinţat, în parte, sentinţa şi, rejudecând:
A înlăturat condamnarea inculpatei P.I. pentru infracţiunea prev. de art. 177 C. pen., cu toate
consecinţele.
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 177 C.
pen. în infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen., cu aplicarea
art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 320 1 C. proc. pen., texte din urmă în baza cărora a condamnat pe inculpata
P.I., fiica lui N. şi E., în comuna Sâmbureşti, judeţul Olt, domiciliată în comuna Ciomăgeşti, sat Beculeşti,
judeţul Argeş, la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a lit. b), d) şi
e) C. pen.
A dispus ca executarea pedepsei să se facă în condiţiile art. 57 C. pen.
A făcut aplicarea disp. art. 71 C. pen. în limitele art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen. a dispus scutirea de la plata amenzii de 1.000 RON, aplicată
prin încheierea din 27 iunie 2013, medicului şef Laborator Expertize Medico-Legale, doctor V.G.
Costurile expertizei medico-legale de 252 RON, respectiv 35 RON s-au suportat din fondurile
Ministerului Justiţiei.
Analizând apelul parchetului sub toate aspectele de fapt şi de drept, cât şi în raport cu motivele
invocate, Curtea l-a apreciat întemeiat având în vedere următoarele argumente:
Prin sentinţa criticată prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei P.I. la trei ani închisoare în
condiţiile suspendării sub supraveghere pe o durată de încercare de 5 ani, reţinându-se în sarcina
acesteia săvârşirea infracţiunii de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen.
Pe baza atitudinii sincere prin care şi-a recunoscut fapta, inculpata a beneficiat de reducerea
limitelor de pedeapsă cu o treime în conformitate cu dispoziţiile art. 320 1 C. proc. pen.
 În cursul procedurii de apel, având în vedere că din raportul de necropsie nr. 126/P/2011 emis de
SML Argeş a rezultat că moartea fătului viu a fost violentă şi s-a datorat asfixiei mecanice, consecinţa
compresiunii extremităţii cervicale prin ştrangulare şi că în momentul comiterii faptei, inculpata nu a
prezentat tulburări psihopatologice, Curtea a considerat necesar de a se lămuri printr-o nouă expertiză
medico-legală aspecte ce ţin de atitudinea subiectivă a inculpatei faţă de fapta sa şi urmările acesteia.
În acest sens, prin încheierea din 29 martie 2012, Curtea a dispus completarea rapoartelor de
expertiză din 7 noiembrie şi 15 iunie 2011 ale SML Argeş, urmând a se răspunde dacă inculpata s-a aflat
într-o stare pricinuită de naştere în momentul comiterii faptei, iar prin adresa nr. 169/A1 + A5 din 27 iunie
2012, instituţia precizată a comunicat că fapta nu a fost comisă pe fondul unei asemenea tulburări, cum
de altfel a rezultat şi din concluziile examinărilor medico-legale anterioare.
În baza acestor precizări ulterioare, la 6 septembrie 2012, Curtea a pus în discuţie schimbarea
încadrării juridice a faptei din infracţiunea pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. în infracţiunea de
omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., amânând cauza pentru ca inculpata să-şi
poată formula apărarea.
În acelaşi timp, Curtea a dispus audierea martorului din acte P.I., din declaraţia căruia rezultă că
inculpata este mama a cinci copii şi a asistat cu ocazia cercetărilor la dezgroparea cadavrului celui nou-
născut.
La 27 septembrie 2012, Curtea a înaintat toate actele medico-legale Comisiei Superioare de
Avizare şi Control pentru a fi avizate, aceasta din urmă recomandând prin adresa din 31 octombrie 2012
efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice în condiţii de internare şi examinarea nemijlocită a
inculpatei.
Corelând datele probatorii medicale şi non medicale cu examinarea psihiatrică actuală a inculpatei
P.I., Comisia nouă de expertiză medico-legală psihiatrică prin raportul de expertiză A 6/11743/2012 a
constatat că pentru data comiterii faptei, respectiv 5 iunie 2011, orele 21 - 22, nu se reconstituie în ce o
priveşte pe inculpată o tulburare pricinuită de naştere.
Atât la data examinării cât şi la momentul comiterii faptei, sus-numita/inculpata prezintă/prezenta
dificultăţi legate de alte motive psihosociale, situaţie familială, condiţii economice, locuinţă şi mediul
social.
Dispoziţiile art. 177 C. pen. incriminează ca infracţiune, sancţionând cu închisoarea de la 2 la 7 ani
fapta de ucidere a copilului nou-născut săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare
de tulburare pricinuită de naştere.
Această stare de tulburare ce caracterizează comportamentul subiectiv al subiectului activ al
infracţiunii de pruncucidere reprezintă elementul definitoriu ce marchează distincţia dintre pruncucidere şi
infracţiunea de omor.
În prezenta cauză, aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare al instanţei şi inculpata a recunoscut că
în seara zilei de 5 iunie 2011, în jurul orelor 21,30 aceasta a dat naştere unui făt de sex masculin viu, pe
care l-a ascuns într-un lighean de plastic, acoperindu-l cu nişte obiecte textile de vestimentaţie şi l-a lăsat
într-o cameră nelocuită pentru a nu fi găsit de ceilalţi copii.
A doua zi de dimineaţă, inculpata a dus acel lighean cu nou-născutul într-o magazie din spatele
casei.
În următoarea zi de dimineaţă, respectiv pe 7 iunie 2011, după ce ceilalţi copii au plecat la şcoală,
inculpata a îngropat nou-născutul cu lighean cu tot într-un lan de porumb în grădina casei.
Examinările medico-legale asupra cadavrului celui nou-născut au stabilit că moartea acestuia a fost
violentă şi s-a datorat unei compresiuni cervicale prin ştrangulare.
Din aceste circumstanţe, Curtea a observat că atitudinea inculpatei ulterior naşterii, a fost
îndreptată în scopul obţinerii consecinţelor pe care şi le-a propus inculpata şi anume suprimarea vieţii
victimei.
Niciuna dintre acţiunile sale nu a sugerat vreo stare de anormalitate psihică sau de tulburare,
având în vedere că inculpata era extrem de preocupată să asigure discreţia atât a sarcinii cât şi a faptului
naşterii şi a copilului nou-născut.
Curtea a considerat că inculpata a acţionat cu intenţie directă pentru a suprima viaţa copilului său
imediat după naşterea acestuia, ipoteză ce pune problema existenţei a unei alte infracţiuni decât cea
reţinută în actul de sesizare, urmând ca în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., să dispună
schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea de omor calificat comisă asupra unei rude apropiate
şi profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra, faptă incriminată prin dispoziţiile art. 174 -
175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen.
 Ţinând seama de toate aceste considerente, Curtea a admis în temeiul art. 379 alin. (2) lit. d) C.
proc. pen., apelul parchetului şi rejudecând, a dispus condamnarea inculpatei pentru infracţiunea de omor
calificat şi având în vedere atitudinea sinceră a acesteia manifestată în condiţiile art. 320 1 C. proc. pen., a
dat eficienţă şi acestui text de lege, cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime.
De asemenea, ţinând seama că anterior acestei infracţiuni, inculpata nu a mai comis fapte penale,
este o persoană relativ tânără, integrată social, Curtea a reţinut în favoarea acesteia circumstanţe
atenuante.
În acelaşi timp, ţinând seama de gravitatea deosebit de ridicată a faptelor sale, de urmările extrem
de grave pe care acestea le-au produs, de circumstanţele ce descriu modul de acţiune, Curtea a
considerat că singura modalitate în măsură să atingă scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., o
reprezintă executarea acesteia în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.
Pentru că prin faptele sale, inculpata a demonstrat pe lângă toate celelalte şi o accentuată lipsă de
afecţiune şi de sentimente materne faţă de proprii copii, Curtea a aplicat acesteia pedepse accesorii şi
complementare privind interzicerea drepturilor părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator cât şi
drepturile de a fi ales în funcţii publice şi de a ocupa o funcţie publică prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a
şi lit. b) - d) C. pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Având în vedere cererea de reexaminare prin care s-a solicitat scutirea de plata amenzii judiciare,
stabilită prin încheierea de şedinţă din 27 iunie 2013 în sarcina domnului director general, dr. D.D., Curtea
a apreciat pertinente justificările întârzierilor expertizei medico-legale efectuate în cauză, tergiversarea
acesteia fiind determinată de factori obiectivi ce exclud culpa instituţiei precizate, astfel încât Curtea a
dispus conform art. 199 alin. (3) C. proc. pen., scutirea de la plată a acesteia.
Cheltuielile judiciare au rămas conform art. 192 C. proc. pen., în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata P.I., pe motiv de nelegalitate, susţinând că
instanţa de apel a schimbat încadrarea juridica din infracţiunea prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în
infracţiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. anterior.
Probele administrate de instanţa de apel nu au dus la schimbarea situaţiei privind săvârşirea faptei.
Practic în apel s-au cerut diferite opinii medicale şi s-a efectuat o nouă expertiză care însă nu a avut la
bază starea psihică a inculpatei de la momentul săvârşirii faptei. Aceste expertize nu s-au raportat decât
la acte medicale întocmite anterior săvârşirii faptei sau mult după acest moment.
Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor şi cazurilor de casare invocate,
respectiv art. 3859 pct. 12, 14, şi 17 C. proc. pen. anterior şi a aspectului pus în discuţie din oficiu referitor
la legea penală mai favorabilă, apreciază calea de atac declarată ca fiind fondată, pentru următoarele
considerente:
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art 385 9 pct. 12 C. proc. pen. anterior, referitor la
condamnarea inculpatei pentru altă faptă decât cea pentru a fost trimisă în judecată, cu excepţia cazurilor
prevăzute de art 334 - 337 C. proc. pen. anterior, Înalta Curte reţine următoarele:
I. Precizare: cazul de casare prevăzut de art 385 9 din 9 punct 12 C. proc. pen. anterior, referitor la
condamnarea pentru altă faptă decât cea menţionată în actul de sesizare, nu este incident în ipoteza în
care obiectul judecăţii este modificat ca urmare a reţinerii şi aplicării corecte a dispoziţiilor referitoare la
schimbarea încadrării juridice şi extinderea procesului penal, prevăzute de art 334 - 337 C. proc. pen.
anterior. Ori de câte ori aceste ultime instituţii sunt greşit aplicate se ajunge la nesocotirea obiectului
judecăţii şi a limitelor sesizării instanţei, cu consecinţa pronunţării unei hotărâri nule.
II. Obiectul judecăţii
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 C. proc. pen. anterior (preluat în art. 371 C. proc. pen.),
judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei. Teza finală a art.
317 referitoare la ipoteza extinderii procesului penal nu este incidenţă în prezenta cauză.
Pentru sesizarea instanţei cu judecarea unei infracţiuni nu este suficientă descrierea acesteia în
expunerea făcută în rechizitoriu. Sesizarea este legală numai în cazul în care în dispozitivul de trimitere în
judecată din rechizitoriu este menţionată fapta, cu încadrarea ei juridică. (Completul de 9 judecători,
Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001).
Prin urmare, obiectul judecăţii, care este în acelaşi timp obiectul învestirii, este determinat de
cuprinsul actului de sesizare, care este, astfel, implicit, caracterizat şi ca act de învestire.
Având în vedere că judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana cu privire la care a avut loc
trimiterea în judecată şi învestirea instanţei, pentru a determina ce se înţelege prin "fapta" şi "persoana"
arătate în actul de sesizare, se impune ca art. 317 C. proc. pen. anterior să fie raportat la art. 263 C. proc.
pen. anterior, text care se referă la cuprinsul rechizitoriului. Potrivit art. 263 alin. (1) C. proc. pen. anterior,
rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie
să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta
reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă
luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată. Este de observat că, dintre aceste
menţiuni pe care trebuie să le cuprindă rechizitoriul, art. 317 C. proc. pen. anterior, care fixează obiectul
judecăţii, limitele învestirii se referă numai la faptă şi persoană. Dar, în accepţiunea acestui text de lege,
prin fapta arătată în actul de sesizare nu se poate înţelege doar simpla referire la o anumită faptă
menţionată în succesiunea activităţilor inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil de
a produce consecinţe juridice, şi anume de a învesti instanţa, o atare condiţie neputând fi îndeplinită
decât în cazul când fapta arătată prin rechizitoriu este însoţită de precizarea încadrării ei juridice şi de
dispoziţia de trimitere în judecată pentru acea faptă (Decizia nr. 74 din 8 octombrie 2001 a completului de
9 judecători). Potrivit noii reglementări, art 328 alin. (1), exigenţele actului de sesizare sunt aceleaşi,
rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod
corespunzător menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta reţinută în sarcina
inculpatului şi încadrarea juridică a acesteia şi dispoziţia de trimitere în judecată.
În mod contrar, s-ar putea ajunge la efectuarea urmăririi penale cu asigurarea garanţiilor
procesuale înscrise în lege doar pentru o singură faptă sau un număr restrâns de fapte, pentru ca, în
final, pe calea exercitării apelului sau a recursului de către procuror, să se ceară condamnarea şi pentru
alte fapte, uneori mai complexe, fără a se parcurge etapele obligatorii, cu inerente garanţii menite să
asigure aflarea adevărului şi dreptul de apărare al celui judecat, ceea ce ar fi contrar principiilor de bază
ale dreptului procesual penal şi implicit procesului echitabil.
III. Referitor la posibilitatea schimbării încadrării juridice, astfel încât să se reţină o infracţiune nouă,
neavută în vedere de acuzaţia iniţială pentru care a fost trimisă în judecată inculpata, instanţa de recurs
constată că încalcă dispoziţiile legale atât în ceea ce priveşte limitele fixate de procedura prevăzută de
art. 3201 C. proc. pen., dar şi de limitele procesului echitabil.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (hotărâre din 27 februarie 1980, Deweer
c. Belgiei, pg. 46), acuzaţia în materie penală constituie notificarea oficială ce emană de la o autoritate
competentă, în sensul că unei anumite persoane i se impută săvârşirea unei fapte penale.
Simpla descriere a unei situaţii de fapt în succesiunea evenimentelor, nu este suficientă pentru a
caracteriza o acuzaţie în materie penală, precizarea detaliată a bazei factuale (Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, M.C. c. Bulgariei), fiind necesar a fi caracterizată în drept de o manieră aptă să
descrie consecinţele juridice ale conduitei ilicit penale (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărâre
25 martie 1999, Mattoccea c. Italiei, pg. 59). Aceleaşi exigenţe ale acuzaţiei în materie penală reţine şi
jurisprudenţa instanţei supreme în Decizia nr. 74/2001, C9, potrivit căreia rechizitoriul trebuie să cuprindă
încadrarea juridică a faptei menţionate în partea descriptivă şi dispoziţia de trimitere în judecată.
La instanţa de apel, s-au formulat critici referitoare la încadrarea juridică a infracţiunii săvârşită,
reţinută de instanţa de fond solicitându-se în mod expres, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior,
schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de pruncucidere prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în
infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. Inculpata prezentă în
faţa instanţei de fond, asistată de apărătorul său ales, până la începerea cercetării judecătoreşti, în
conformitate cu prevederile art. 3201 C. proc. pen., a declarat că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în
actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de
urmărire penală, pe care le cunoştea şi le-a însuşit şi nu a solicitat administrarea de probe, cu excepţia
înscrisurilor în circumstanţiere.
Asupra recunoaşterii vinovăţiei inculpatul nu ar mai putea reveni, cu atât mai mult în faţa instanţei
de control judiciar, solicitarea sa de aplicare a procedurii simplificate a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută
de art. 3201 C. proc. pen., fiind irevocabilă.
Având în vedere dispoziţiile art. 320 1 alin. (2) C. proc. pen. anterior, coroborate cu prevederile
exprese ale alin. (6) ale aceluiaşi articol (în caz de soluţionare a cauzei prin aplicarea alin. (1), dispoziţiile
art. 334 şi 340 - 344 se aplică în mod corespunzător), atât instanţa învestită cu soluţionarea fondului
cauzei, cât şi instanţele de control judiciar, au obligaţia să verifice dacă încadrarea juridică dată prin
rechizitoriu faptelor săvârşite de inculpat este corectă, iar în caz contrar, să dispună schimbarea încadrării
juridice. Schimbarea de încadrare juridică însă nu poate genera adăugarea la acuzaţia iniţială a unor
elemente noi care să schimbe radical consecinţele angajării răspunderii penale, respectiv să majoreze
considerabil limitele între care se poate stabili pedeapsa. Acest raţionament juridic nu lipseşte de eficienţă
norma referitoare la schimbarea încadrării juridice, ci doar exclude aplicarea sa în ipotezele în care ar
genera modificarea acuzaţiei formulate în sensul agravării sale.
Având ca titlu marginal Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, art. 320 1 C. proc. pen. anterior,
prevede că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris
autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata
să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În cazul aplicării acestei proceduri
instanţa pronunţă condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de
pedeapsa prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii. Ceea ce a recunoscut inculpata este fapta
descrisă şi caracterizată în drept în actul de sesizare, respectiv săvârşirea unui omor asupra nou-
născutului imediat după naştere în condiţiile în care se afla într-o stare de tulburare pricinuită de naştere.
Ceea ce deosebeşte pruncuciderea de omorul calificat asupra unei rude apropiate şi profitând de
starea de neputinţă a acesteia de a se apăra este chiar starea specifică în care se afla şi a acţionat
mama, respectiv tulburare pricinuită de naştere. A schimba încadrarea juridică echivalează cu schimbarea
situaţiei de fapt reţinută prin rechizitoriu, cu consecinţa în acest caz a modificării acuzaţiei în materie
penală.
Ca urmare, schimbarea încadrării juridice, astfel încât să se reţină o infracţiune nouă, respectiv
omorul calificat, neavută în vedere de acuzaţia iniţială pentru care a fost trimis în judecată inculpata, cu
alte limite de pedeapsă, net superioare şi alte condiţii de incriminare, încalcă dispoziţiile legale atât în
ceea ce priveşte limitele fixate de procedura prevăzută de art. 320 1 C. proc. pen. anterior, dar şi de
limitele procesului echitabil.
Trebuie în final amintită şi poziţia reprezentantului Ministerului Public la data invocării de către
inculpată a dispoziţiilor art 320 C. proc. pen. anterior, care nu a solicitat respingerea cererii apreciind, în
consecinţă, că acţiunea penală se poate judeca în cadrul procedurii simplificate.
De asemenea, trebuie subliniat faptul că în cadrul procedurii simplificate, după repunerea cauzei
pe rol, în instanţa de apel, s-au administrat probe pe situaţia de fapt, respectiv s-a dispus şi efectuat o
expertiză psihiatrică, care, deşi nu a schimbat concluziile expertizei efectuate în cursul urmăririi penale, a
condus la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat, inculpata fiind condamnată în
baza art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) şi d) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.
anterior şi art. 3201 C. proc. pen. anterior.
IV. În ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 13 C. pen. anterior referitor la aplicarea legii penale mai favorabile (1) în cazul în care
de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi
penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
(2) Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în
legea penală nouă se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt
prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.
Art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare reia conţinutul alin. (1) al textului menţionat anterior.
Mecanismul de aplicare a legii mai favorabile în situaţii tranzitorii de legi succesive presupune:
a) evaluarea influenţei modificărilor legislative cu privire la conţinutul infracţiunii şi sancţiune;
b) compararea condiţiilor de existenţă şi a efectelor instituţiilor autonome în raport de incriminare şi
sancţiune.
a1) evaluarea influenţei modificărilor legislative cu privire la conţinutul infracţiunii.
Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele faptei în legea în
vigoare la data săvârşirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu şi sancţiunile ce decurg din
incriminare) şi consecinţele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este
sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este încadrată
juridic acuzaţia în legea nouă. Pentru a compara cele două legi instanţa trebuie să analizeze consecinţele
faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârşirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care
inculpatul a fost condamnat cu reţinerea circumstanţelor atenuante şi consecinţele faptei în urma intrării
în vigoare a legii noi.
Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situaţiei tranzitorii este necesară atât pentru
a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât şi ca situaţie
premisă pentru a face analiza în concret a consecinţelor cu privire la sancţiune. Astfel, pentru a vedea
cum este sancţionată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă şi cum anume este
încadrată juridic acuzaţia în legea nouă.
 Examinarea textelor de lege se realizează în raport de consecinţele produse de acuzaţie cu referire
la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului.
Potrivit art. 177 C. pen. anterior, uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de
către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7
ani.
Potrivit art. 200 alin. (1) C. pen., (1), uciderea copilului nou-născut imediat după naştere, dar nu
mai târziu de 24 de ore, săvârşită de către mama aflată în stare de tulburare psihică se pedepseşte cu
închisoarea de la 1 la 5 ani.
Acţiunea asupra nou-născutului s-a realizat de către mamă imediat după actul naşterii în intervalul
celor 24 de ore, astfel încât sunt întrunite exigenţele noului text.
a.2) compararea limitelor de pedeapsă în raport de fiecare dintre conţinuturile stabilite anterior.
Examinarea textelor de lege se realizează în raport de consecinţele produse de acuzaţie cu referire
la sancţiune la data săvârşirii faptei şi consecinţele la data judecării recursului. Pedeapsa decurge din
norma de incriminare. Unitatea dintre incriminare şi pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor
succesive, să se combine incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege.
Infracţiunea de pruncucidere preluată în art. 200 alin. (1) C. pen. prevede aceleaşi condiţii de
incriminare, dar limite mai reduse de pedeapsă, respectiv de la 1 la 5 ani, iar nu de la 2 la 7 ani
închisoare, cum prevedea art. 177 C. pen. anterior. Înalta Curte observă faptul că în raport de limitele de
pedeapsă, legea nouă este mai favorabilă, deoarece pedeapsa prevăzută de lege are atât o limită minim
mai redusă cât şi un maxim mai redus şi astfel este mai favorabilă în raport de intervenirea altor instituţii
ori în cazul intervenirii unui act de clemenţă.
b) compararea condiţiilor de existenţă şi a efectelor instituţiilor autonome în raport de incriminare şi
sancţiune.
În cauză procedura recunoaşterii vinovăţiei produce efecte în sensul reducerii limitelor de
pedeapsă cu o treime, astfel încât acestea sunt, în condiţiile noii legi mai favorabile, 8 luni - 3 ani şi 4 luni.
Orice reformare a hotărârii pronunţate în apel este strict legată de aplicarea legii. În consecinţă,
având în vedere că înlăturarea textului de lege din art. 385 pct. 14 C. proc. pen. anterior este echivalentă
cu o limitare a cazurilor de casare, instanţa de recurs nu poate examina în cauza de faţă critica referitoare
la individualizarea pedepselor în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 172 C. proc. pen.
anterior. Nici chiar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile instanţa de recurs nu poate să
facă o nouă individualizare a sancţiunii, fiind obligată să reducă proporţional sancţiunea stabilită de
instanţa de apel (către minimum, mediu, sau maximul special), în raport de limitele prevăzute de legea
nouă (către minimum, mediu, sau maximul special). Astfel, în aplicarea legii penale mai favorabile,
instanţa de recurs nu poate stabili o sancţiune către minimul special prevăzut de legea nouă, dacă
instanţa de apel a stabilit aceeaşi sancţiune către maximul special prevăzut de legea veche, aşa cum nu
este posibilă nici situaţia inversă.
Ca urmare, instanţa de recurs urmează a reduce proporţional pedeapsa stabilită de instanţa de
fond pentru pruncucidere, între limitele noii legi mai favorabile. Instanţa de fond, pentru infracţiunea de
pruncucidere s-a orientat către mediu, astfel încât, în recurs se va menţine această individualizare
judiciară stabilindu-se o pedeapsă de 2 ani închisoare.
Conform art. 12 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit
legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
În cauză principiul aplicării legii penale mai favorabile presupune examinarea în concret a efectelor
celor două coduri şi cu privire la instituţia autonomă a suspendării condiţionate. Examinarea cauzei cu
privire la legea incidenţă în cazul unor instituţii diferite de incriminare şi sancţiune este impusă de lege,
care spre deosebire de codul penal anterior prevede criterii de stabilire a instituţiilor autonome. Legea nr.
187/2012 stabileşte legea mai favorabilă distinct faţă de cea stabilită în raport de încadrarea juridică şi
sancţiune în cazul recidivei (art. 9), pluralitatea de infracţiuni (art. 10), suspendarea condiţionată a
executării pedepsei (art. 15, 22), măsuri educative (art. 17). Voinţa legiuitorului este clară şi neechivocă,
pentru evaluarea legii penale mai favorabile cu privire la situaţia concretă a persoanei acuzate, prin
examinarea distinctă a instituţiilor autonome incidente fiecărui caz în parte. În ceea ce priveşte măsura
suspendării condiţionate a executării pedepsei, potrivit art. 15 din Legea nr. 187/20012, aceasta se va
menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, însă va opera, de asemenea, o reducere
proporţională a duratei termenului de încercare.
 În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art 385 9 punctul 17 C. proc. pen. anterior, se
constată că acesta a fost abrogat prin Legea nr. 2/2013.
Ca urmare, în baza art. 395 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va admite recursul şi
va proceda la rejudecare în sensul menţionat anterior.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. anterior.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite recursul declarat de inculpata P.I. împotriva Deciziei penale nr. 107/A din 19 septembrie
2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie.
Casează în totalitate decizia recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 70 din 2 februarie 2012,
pronunţată de Tribunalul Argeş, numai sub aspectul aplicării dispoziţiilor legii penale mai favorabile şi,
rejudecând, în aceste limite:
În baza art. 334 C. proc. pen. anterior, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea
prevăzută de art. 177 C. pen. anterior, în infracţiunea prevăzută de art. 200 alin. (1) C. pen.
În baza art. 200 alin. (1) cu aplic. art. 5 C. pen., condamnă pe inculpata P.I. la pedeapsa de 2 de
ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere.
Reduce termenul de încercare stabilit de prima instanţă de la 5 ani la 4 ani.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate care nu contravin prezentei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului, iar suma de
200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului
Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2014.