Tulburarea de personalitate pasiv-agresiva

Tulburarea de personalitate pasiv-agresivă este denumită şi negativistă,

subiecţii din acest grup manifestând permanent o rezistenţă pasivă la orice
solicitare socială sau profesională, fiind opoziţionişti, negativişti şi sabotori
mascaţi.
Pasiv-agresivitatea este un răspuns învăţat în viaţa de familie şi include
evident pasivitate şi retragere. Un adult pasiv-agresiv a crescut într-o casă cu prea
multe reguli pentru a mai conta şi el, legi stricte, rigide, fără a avea vreo şansă
pentru a avea opţiuni personale. Tinerii care cresc şi ajung la acest stadiu spun
mereu ”nu” la un lucru pe care nu vor să îl facă, considerând că este periculos şi
vor pune în pericol şansa lor de a primi dragoste şi afecţiune din partea părinţilor.
Pasiv-agresivitatea nu serveşte bine nimănui; comportamentul pasiv-agresiv
poate fi dificil de recunoscut de prima dată. Oamenii pasiv-agresivi au tendinţa de
a-şi exprima sentimentele lor negative într-o manieră indirectă. Nu sunt foarte
ostili, acest lucru ducând la un comportament pasiv-agresiv şi o mare parte din
acest lucru derivă din simplul fapt că nu există comunicare, incapacitate de a
comunica sau se pleacă de la premisa că o altă persoană ştie ce gândeşte. Din punct
de vedere al relaţiei, comportamentul pasiv-agresiv poate duce la un stil de
comunicare mai dificil. Pasiv-agresivii sunt politicoşi şi cooperanţi doar la
suprafaţă, făcând acest lucru pentru a construi un raport bun cu ceilalţi.
Stilul de comunicare asertiv implică să acorzi importanţă părerilor şi
intereselor celor implicaţi în conversaţie, să ştii să asculţi, să nu aduci tot timpul
acuzaţii şi să existe o concordanţă între mesajul verbal transmis, mimică şi gestică.
Dacă îi demonstrezi persoanei pasiv-agresive că poate avea încredere în tine, că
vrei să colaborezi cu ea pentru a rezolva problema şi dacă ţii cont de sentimentele
şi părerile ei chiar dacă nu eşti de acord cu ele, înseamnă că eşti asertiv şi
interacţiunea poate avea rezultate pozitive.
Cu timpul, s-au găsit şi câteva lucruri interesante pe care persoanele pasiv-
agresive le fac, iar ceilalţi nu le fac:
a. Comunicarea prin notiţe: cei pasiv-agresivi prefera
comunicarea indirectă. O notiţă este modul perfect pentru ca ei să spună tot ce se
gândesc, ei evitând în acelaşi timp orice fel de conflict, deoarece aceştia nu trebuie
să fie prezenţi când bileţelele sunt citite. Oamenii normali au parte de conflicte,
găsind astfel şi diferite moduri de discuţie şi totodată şi o soluţie.
b. Au parte de o traumă emoţională. Indivizii normali, sănătoşi se ocupa
de probleme atunci când acestea apar. Oamenii pasiv-agresivi urăsc conflictele,
astfel încât aceştia le ignoră până când se ajunge la un punct de fierbere când nu
mai pot face nimic.
 c. Nu uită ce rău au comis persoanele din jurul lor. O persoană pasiv-
agresivă este ca un elefant, nu uită nimic niciodată. În timp ce o persoană normală
este capabilă să uite nemulţumirile şi experienţele lor neplăcute, fiind în măsură să
scape de acea emoţie, persoanele pasiv-agresive ţin o listă mentală cu toate
lucrurile pe care le-au făcut împotriva lor unele persoane, mai ales că ei se
considera întotdeauna nevinovaţi.
d. Pasiv-agresivii vă pedepsesc. O relaţie normală funcţionează astfel: aveţi
o luptă de dus, treceţi peste. O persoană pasiv-agresivă nu vrea să aibă parte de
diverse lupte, aşa că, oarecum mai bine pentru ei e să aştepte în tăcere timp de
câteva luni, ajungând chiar şi la ani şi sunteţi criticat pentru lucruri mici, cum ar fi
o comandă de la un restaurant sau, de ce nu, câteva minute de întârziere.
e. Spune ”e bine” despre multe lucruri într-o diversă conversaţie, fără a
fi în regulă. Când vă angajaţi într-un conflict deschis cu o persoană pasiv-agresivă,
ea încearcă să iasă din situaţia neplăcută cât mai repede posibil fără a se pune în
pericol deloc. Oricum, ea va repeta ”sunt bine”, mai ales ca ambele persoane
implicate ştiu că lucrurile nu sunt aşa.
f. În grupuri, ei vorbesc despre o persoană ca şi cum ea nu s-ar afla
acolo. În diverse discuţii de grup, puteţi vedea că o persoană pasiv-agresivă este în
adevăratul sens al cuvântului extrem de dificilă.
g. Ele întotdeauna sunt victime. O persoană pasiv-agresivă are două
calităţi: este nevinovată şi victimă. Sunt nevinovate deoarece ele întotdeauna
încearcă să facă faţă unui conflict cu sine însuşi, fără a aduce şi pe alţii în acest
conflict, şi o victimă, deoarece aceasta este sarcina lor, să se suporte singuri.
Nimeni nu le cere acest lucruri, nefiind sănătos sau eficient.
Criteriile de diagnostic pentru personalitatea pasiv-agresivă (negativistă)
conform DSM-IV se referă la un pattern pervasiv de atitudini negativiste şi de
rezistenţă pasivă la cererile de performanţă adecvată, începând precoce în perioada
adultă şi prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de patru (sau
mai multe) din următoarele:
1) se opune pasiv îndeplinirii sarcinilor sociale şi profesionale de rutină;
2) se plânge că nu este înţeles şi apreciat de alţii;
3) este sumbru şi certăreţ;
4) critică şi dispreţuieşte fără motiv autoritatea;
5) îşi exprimă invidia şi resentimentele faţă de cei evident mai prosperi;
6) îşi exprimă în mod exagerat şi persistent acuzele de neşansa personală;
7) alternează între sfidare ostilă şi penitenţă.

Prin ce se remarcă, în general, pasiv-agresivul?

La serviciu este pasiv în momentul în care se iau deciziile. Nu participă la
discuţii, sau părticipă cu silă, nu-şi expune punctul de vedere, nu obiectează
deschis, nu are nimic de propus, îl plictisesc schimburile de idei. Devine însă
agresiv în momentul în care ar trebui să aplice deciziile luate. Atunci contestă totul,
de la justeţea deciziilor şi până la competenţa celor care le-au luat. Exagerează
ostentativ dificultatea şi complicaţiile considerate inutile ale sarcinii, aşa încât să
întârzie şi să provoace cât mai multă suferinţă.
- În faza fundamentării deciziilor, afişează pasivitate, dezinteres, poate chiar
dispreţ.
- Când i se cere un lucru, are tendinţa să refuze, să protesteze, să
argumenteze inutilitatea, absurditatea, abuzul.
- Punerea în aplicare a deciziei se transformă într-un coşmar asumat
demonstrativ.
- Când are iniţiativă, când nu se simte constrâns şi nu se află într-un raport
de subordonare, poate fi chiar agreabil, ca şi cum n-ar fi aceeaşi persoană.
Metodele prin care puteţi relaţiona cu personalităţile pasiv-agresive sunt
următoarele:
- fiţi amabili, binevoitori cu ei, pentru a le arăta că le înţelegeţi punctul de vedere;
- cereţi-le părerea cât de des puteţi, daţi-le posibilitatea să participe la luarea
deciziilor;
- ajutaţi-le să se exprime direct, deoarece comportamentul lor reprezintă un mod
indirect de a-şi exprima agresivitatea faţă de cei din jur;
- reamintiţi-le din când în când regulile pe care trebuie să le respecte în situaţiile
respective;
- nu vă prefaceţi că nu le-aţi remarcat împotrivirea, altfel spus, nu este recomandat
să aşteptaţi să le treacă supărarea de la sine, căci nu se va întâmpla acest lucru;
- nu îi criticaţi că pe nişte copii, ci abordaţi-i ca pe nişte adulţi responsabili de
faptele lor;
- nu vă lăsaţi antrenaţi în jocul represaliilor reciproce.
Ca etiologie putem vorbi despre moştenire genetică, comportament învăţat
prin model parental sau dificultăţi precoce în relaţia cu autoritatea (familie,
societate).
În cadrul tratamentului apare opoziţia pacientului faţă de intervenţia
psihiatrului. Acesta trebuie să facă pacientul conştient de acest opoziţionism. Se
intervine medicamentos şi suportiv, mai ales în cadrul complicaţiilor, care de obicei
sunt tulburările depresive şi abuzul de alcool.