„Testament” de Tudor Arghezi

Titlul ar putea fi explicat în două modalități:

1. Pornind chiar de la ideația acestui poem

2. Pornind de la întreaga operă argheziană

În prima strofă a poeziei „Testament”, autorul prezintă o viziune a devenirii universale,

de la nașterea omenirii „seara răzvrîtită” a genezei și pînă în vremea sa.Integrat curgerii
generațiilor,poetul simte apăsarea timpului și încearcă să se salveze de moarte, prin cuvînt.

În perspectiva întregii opere argheziene, titlul poemului ar putea fi înțeles pornind de la

perspectiva cosmică.Trăind în interiorul unui univers al cărui sforțări germinative sfîrșesc în
mormanele de oseminte, poetul are conștiința că ora rece va venicîndva și pentru el. Suferind de
o bubă pămîntească asemeni heruvimului său bolnav,creatorul vrea să lase o urmă a trecerii sale
prin veac; de aici,testamentul prin care își dăruiește opera viitoare generațiilor de urmași.

„Ființa iubitei” Liviu Damian

Ceea ce atrage atenția chiar de la început este titlul poeziei.Sintagma ființa iubitei, inclusă
în primul vers, și,cu o ușoară modificare,în al 13-lea vers,devine, prin repetiție,laitmotiv,
sugerînd că eul liric,deși conștient de trecerea timpului, dorește abolirea lui vizavi de iubită.Pe
fundalul trist-meditativ,autorul proiectrază chipul acesteia.Evocarea iubitei, „care rodește și-n
pară se lasă” și care „eternă își dăruie viața clipelor”, vine să împrăștie puternicul sentiment al
sorții schimbătoare,obsesia timpului devenind mai puțin copleșitoare.

„Apus de soare” Barbu Ștefănescu Delavrancea

Titlul este metaforic, moartea voievodului Ștefan cel Mare fiind comparată cu un
grandios crepuscul. Titlul este justificat de supranumele dat eroului principal- Soarele Moldovei,
a cărui măreție conferă dramei caracter poematic.Soarele Moldovei e vezut din mai multe
perspective:fetele de la curte îl numesc Măritul, Slăvitul și Sfîntul, clucerul Moghilă îl
caracterizează prin cuvintele Leul Moldovei, iar boierii îi spun Șoimanul și Vulturul bătrîn.

„Casa mare” Ion Druță

Titlul dramei este un simbol.Casa mare nu este numai locul un de faci o nuntă,cumetrie,
cum afirmă tatăl Vasiluței.Ea, Casa mare, este o construcție de ordin moral: e construcția ta în
raport cu cea lumii.E o modalitate esențială de a te împlini ca om.E spațiul pur spiritual, în care
te vezi mai tînăr și mai voinic, adică reîncărcat cu ăuteri etice în vederea confruntării cu
lumea.Casa mare e expresia unei încadrări în social, care prin asumarea datoriei, obține
conștiința celei mai depline libertăți: de îndată ce pășești în ea, ca spațiu sacru „lumea ți se mare
mai dragă și tu te vezi mai tînăr, mai voinic,adică te fortifici sufletește.