Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
Explozia reactorului 4 de la Centrala Nucleară de la Cernobîl, din Ucraina, din 26 aprilie 1986, se
numără printre cele mai mari dezastre produse de om. Potrivit specialiştilor, efectele accidentului de la
Cernobîl pot fi comparate cu cele produse în urma exploziei a 500 de bombe nucleare, de mărimea celor
de la Hiroshima şi Nagasaki. Statisticile arată că peste 60 000 de oameni au murit ca urmare a radiaţiilor,
iar mai mult de două milioane au avut şi mai au de suferit.
Centrala Atomoelectrică de la Cernobîl, situată într-o zonă împădurită, cu o densitate scăzută a
populaţiei, la circa 130 km nord de Kiev şi aproximativ 20 km sud de frontiera cu Belarus, era compusă
din patru reactoare nucleare de tip RBMK-1000, capabile de a produce 4 GW de putere electrică.
Reactoarele 1 şi 2 au fost construite între anii 1970 şi 1977, în timp ce reactoarele 3 şi 4 au fost finalizate
în 1983. Două reactoare RBMK se aflau în proces de construcţie la momentul accidentului.
Toate persoanele implicate in acest accident (cei 600 de pompieri, precum si echipa de operare care
a fost implicata in lupta cu focul) au fost sever iradiate. 134 dintre aceşti oameni au fost expuşi unor doze
de radiaţii între 0, 7 şi 13 Sv, suferind de aşa-numitul Sindrom acut de radiaţii (ARS). Prin urmare, în
decurs de numai câteva ore, aceşti oameni au fost expuşi unui volum de radiaţii de până la 13. 000 de ori
mai mare decât 1 millisievert (doză maximă de radiaţii la care poate fi expusă populaţia care trăieşte în
apropierea unei centrale nucleare).
31 de muncitori au murit la scurtă vreme după acest accident. Aproximativ 800 000 de oameni au
fost implicaţi în operaţiunile de curăţare de la Cernobîl, până în anul 1989, sănătatea lor fiind sever
afectată. Se pare că 300 000 dintre ei au fost expuşi unor doze de radiaţii de peste 0, 5 Sv.
În urma estimărilor, s-a ajuns la concluzia că întreaga cantitate de xenon, jumătate din cea de cesiu
şi de iod şi 5% din restul elementelor radioactive din reactor au fost aruncate în atmosferă. Cea mai mare
parte a contaminat zona învecinată centralei nucleare, în timp ce gazele cu densitate scăzută au fost
purtate de vânt, iniţial, de-a lungul Ucrainei, Belarusului, Rusiei, iar într-o măsură mai mică, în
Scandinavia, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei. În ultimele zile, direcţia vântului s-a
schimbat, emisiile radioactive afectând mai ales ţările din sudul continentului:România, Grecia, Bulgaria
şi Turcia. Totuşi, suprafaţa cu cel mai mare grad de risc de iradiere includea nordul Ucrainei, sudul şi
estul Belarusului şi zona de vest, la graniţa dintre Rusia şi Belarus. La momentul exploziei, în această
regiune de aproximativ 140. 000 km2 locuiau 7 milioane de persoane, dintre care 3 milioane erau copii.
Depunerile radioactive au afectat România mai ales în primeIe zile ale lunii mai, din cauza
schimbării direcţiei vântului. În noaptea de 1 mai, staţiile care se ocupau cu măsurarea radioactivităţii au
transmis că, în anumite zone ale ţării, s-au înregistrat valori depăşite ale radioactivităţii. Cel mai ridicat
grad de poluare a fost atins în Iaşi, unde s-a ajuns la nivelul de alarmare. Totodată, radioactivitatea a
crescut foarte mult şi în Suceava, Târgu-Mureş, Galaţi şi Tulcea.
Pentru a opri emisiile radioactive, zona activă a reactorului a fost acoperită cu un ''sarcofag'' de
beton, care opreşte radiaţiile. Oraşul Cernobîl, că şi Prypiat, au fost evacuate şi probabil nu vor mai fi
locuite vreodată, întrucât nivelul de radiaţii va ajunge la cote normale în jurul anului 2525.