Vous êtes sur la page 1sur 3

ABSOLVIADA - 1982

AUTOR: PROF. EUGEN MUNTEANU

…………………………………………………………………………………..

Cu chipuri lucinde de flori și-nvăscuți în miresme divine

Se-ndeamnă eroii, cântându-și năvala și dorul în inimi…

Carmen și Carmen în banca dintâi se răsfață

Una vestită-n tăceri, cealaltă prin vorba-i domoală

Apoi Mariana temeinic strunindu-și ființa în toate

Și blânda cu părul curgându-i pe umeri, Felicia înzăpezită.

Apoi se-arată cu nume bogat Gazi minunata

Și-alături, cu chipul de soare umbrit se ridică Elena.

Dar ce întâlnire urmeaz?Amazoana Maria

Gata mereu să coboare-n arenă alături de prea-nțeleapta-Adriana?

Văd bine!? Iubirea de fugă alături de dragostea slovei…!

Din zare răsare, lucind, strălucind printre valuri,

O altă corabie, iute purtând două aprige nimfe:

Cu vorba oricând la-ndemână să-nțepe și s-ardă pe-oricine

E Iulia- Dana și-alături Manona-nvârtind săgeți otrăvite,

E una tot timpul gata să râdă, a doua-i cu glasul de tunet.

Dar iată, că-n urma dulce cântare se-aude,

Căci două sunt cele cu glasul de-argint: Elena și-apoi Nicoleta,

Cu limpezi cântări aurind împrejurul ca-n văile Raiului.

Și iată că altă oștire, un alt stol de nave apare,

Cu vântul în spate, împinse de râset și zgomot,

În față stau Carmen Lupașcu și trainica ei Adriană

Aduse de vânturi și ”zei” de la coada oștirii în frunte,


Și stau cu măreață trufie să-nfrunte pe zei și pe oameni,

Fie ce-o fi! Iar în spate, Olesia vine și-alături Camelia,

Netulburate nicicând și netulburând niciodată.

Mă-ndemn să v-arăt năpristan două gemene fete

Aidoma-n totul, dar mai ales la statură:

E Niță Felicia una și-alături colega ei dalbă Apostol,

Urmate apoi de-o Angelă și încă de –o blândă Dorină.

Și mai departe mergând, răsare-ne-n față limanul

La care au tras, asemenea mândrelor fiice de crai

Verdeș Cristina-nțeleapta și Lili cu surâs lilial.

Iar în spate, în umbra lor și la răcoare ascunși

De furtuni năboind din catedră, stau doi prunci nevinovați:

E Nicu întâiul cu fală domnind peste turme de junci,

Strunind decibelii din flautul său electronic

Pe la ospețe, și-alături neprețuitul Mitică.

Și iată cum vine prin zarea adâncă, prin mugetul mării,

Al treilea rând de smolite corăbii, cu temută povară.

Pe nava amiral, în vârf de catarg, Iulian își înalță drapelul

Ce doar în umile priviri o mătură poate să pară,

Dar cei care știu să privească într-însa văd semnul puterii

De-a ține în strună vrăjmașii, văd lama lui Don Quijote

Și-alături, urmându-l pe-alocuri și câteodată

Stă-n turcici conduri, o silvatică zână.

Și-apoi, cât de vajnic și pur, asemenea păstorului Paris,

Trece năvalnicul Victor, pe plaiuri de dor cu scumpie,

Tandru oftând și cerând Afroditei mai blândă să fie


Iar Toma-i alături! Veghează la liniștea flotei?

Fără să-ncrunte vreodată sprânceana și fără să plângă.

Dar alte răsar, tot mereu la corăbii: într-un Angelica

Eroică stirpe-și răsfață în versuri sulumbusunice,

Cu glas răsunător de aed, alături, alături-o Silvie suplă

Și înc-o Felicie. A câta? Și-i tot atât de ferice…

Ierburi fierbând fermecate, s-obție licoare divină,

Nadia, cea mai iubită, și-alte inimi să frângă.

Se pregătește duioasa-Adriană care se-ngână cu Genoveva.

Cu temei și migală, acum, la fel ca și totdeauna

Nicoleta-și adună bani albi pentru zile negre

Iar din fundul cel mai străfund, înotând prin noianul de ape
Lidia, lin ca o laconică lebădă gâtu-și –ntinde
Spre orizont avântând albe aripi de naiadă.
Dar spusu-s-a tot ce era să se spună acum.
Și gândul mă-ndeamnă să tac, căci atâtor cuvinte
Aripi le-am dat ca să zboare spre voi cu iubire,
V-am scăldat în cuvinte mereu și acum iată că tac…