Arboricultură II

CURS nr. 2
Subclasa CARYOPHYLLIDAE
Ordinul POLYGONALES
Familia POLYGONACEAE

Genul POLYGONUM L.
Este un gen cosmopolit, având cca. 160 de specii, erbacee, rareori lemnoase, cu tulpini erecte sau
volubile. Sunt decorative mai ales în perioada înfloririi, datorită inflorescenţelor mari, rezistente mult timp.
Toamna şi iarna, datorită lujerilor desfrunziţi situaţi mai ales către partea superioară, nu satisfac exigenţele
estetice. Pentru categoria plante lemnoase ornamentale se încadrează următoarele specii:
Polygonum aubertii (L.) Henry (Fallopia aubertii) - Poligonum, Hrişcă.
Particularităţi morfologice. Specie originară din China, arbust volubil de maxim 15 m lungime
(creştere anuală de cca 7 m), lujerii tineri sunt roşietici. Frunzele sunt alterne, lung peţiolate, cu margini
întregi, cele tinere îngust-lanceolate, lucioase, de culoare verde-pal, la maturitate devin roşietice. Florile sunt
mici, albe-verzui sau albe, dispuse în panicule axilare, foarte numeroase, care apar din vară până în toamnă.
Polygonum baldschuanicum Regel (Fallopia baldschuanica (Regel)
Particularităţi morfologice. Arbust volubil originar din Asia Centrală, introdusă în Europa pe la 1890
în Spania, foarte viguros, creşte până la 10 m lungime, cu frunze lat-ovate, la bază cordate, cu margini slab-
crenulate, florile sunt mici, albe, palid verzui şi cu nuanţe de roz, grupate în panicule mari, terminale, arcuite.
Înfloresc toată vara (iulie-septembrie) iar fructele sunt şi ele decorative, fiind achene mici cu aripioare albe.
Particularităţi biologice şi ecologice. Sunt specii subspontane, rezistente la geruri şi secetă, fiind
nepretenţioase faţă de sol. Cresc bine la soare dar şi la semiumbră. Suportă ocazional până la -25 0C.
Înmulţirea. Se face mai rar prin seminţe, deoarece metodele vegetative sunt mult mai eficiente şi mai
rapide. Butăşirea se poate face fie cu butaşi de ramură (erbacei sau lignificaţi), fie cu butaşi de rădăcină.
Marcotajul folosit este cel arcuit sau cel şerpuit.
Folosire. Se recomandă pentru mascarea pereţilor, gardurilor, chioşcurilor, precum şi pentru amenajarea
pergolelor şi a teraselor.

Subclasa ROSIDAE
Ordinul SAXIFRAGALES
Familia HYDRANGEACEAE

În cadrul acestei familii sunt cuprinse cca. 75 de genuri, cu aproximativ 1500 de specii răspândite pe
toate continentele. Speciile lemnoase ornamentale pentru ţara noastră şi aparţinând la această familie sunt:
Deutzia, Philadelphus şi Hydrangea ale căror specii sunt reprezentate în majoritatea lor prin arbuşti sau
arbustoizi foarte ornamentali.

Genul DEUTZIA Thunb.

Caracteristici generale ale genului. Acesta cuprinde cca. 50 de specii originare din Asia (Himalaya) şi
Mexic, reprezentate prin arbuşti cu frunze opuse, pubescente, cu marginile serate sau crenate. Florile sunt
complete, albe, roz sau purpurii în cime, raceme sau panicule, pe lăstarii axilari. Fructul este o capsulă sferică,
cu seminţe mărunte, cu câte o mică aripioară. La noi se află în cultură cca. 20 de specii, dintre care 4 sunt
hibrizi.

1
 Deutzia gracilis S. & Z – Deuţie.
Particularităţi morfologice. Arbust care se prezintă ca tufe de 0,5-1 m, lăstari cenuşii-gălbui, subţiri,
frunze de 3-6 (8) cm, oblong-lanceolate, pe margini inegal serate, pe faţă cu peri stelaţi, pe dos verzi, glabre
sau aproape glabre. Florile sunt albe, de maxim 2 cm diametru, stelate, în panicule sau raceme erecte de 4-9
cm, cu înflorire în mai-iunie.
Variabilitatea speciei. Dintre hibrizii acestei specii se întâlnesc la noi:
 Lemoinei (D. parviflora x D. gracilis) - arbust de cca. 2,5 m, frunze eliptic-lanceolate, cu vârful lung
acuminat, pe dos dispers stelat-păroase, flori albe în panicule sau corimbe piramidale, apar în iunie.
 Rosea (D. gracilis x D. purpurascens) - arbust de max. 1 m, frunze ovat-alungite până la ovat-
lanceolate, acut serate, pe faţă dispers stelat păroase, cu flori larg campanulate, palid roze, dispuse în
panicule scurte.
Deutzia scabra Thunb. (D. crenata S. & Z, D. dentata Hort., D. mitis Hort.).
Particularităţi morfologice. Specie originară din Orient, care are tufe de 2,5 m, viguroase, bine
ramificate, cu lăstarii roşii-bruni, în tinereţe stelat-pubescenţi, frunzele de 3-8 cm, ovate până la ovat-
lanceolate, mărunt-crenate, pe ambele feţe stelat pubescente, aspre. Florile sunt albe sau la exterior rozii, în
panicule erecte de 6-12 cm lungime, stelat-pubescente, care înfloresc în iunie-iulie. Fructele sunt capsule cu 3
valve, în interior cu seminţe mărunte şi numeroase.
Variabilitatea speciei. Dintre varietăţile ornamentale mai frecvente sunt:
 Var. Candidissima - cu flori albe duble,grupate în panicule compacte,
 Var. Plena - cu flori involte, numeroase, albe cu roz-purpuriu la exterior.
Deutzia parviflora Bunge. Arbust înalt de cca 2 m, cu lujerii stelat-pubescenţi, frunze de cca. 5 cm
lungime, eliptice până la ovat-lanceolate, verzi pe ambele feţe, cu peri stelaţi; florile sunt albe, dispuse în
corimbe multiflore laxe, de 4-7 cm lăţime, care apar vara (iunie).
Deutzia discolor Hemsl. Este arbust de până la 2 m, cu scoarţa lăstarilor roşie-brună sau castanie-
brună, exfoliantă; frunzele sunt de 3-7 cm, oblong-lanceolate, fin serate, pe faţă scabre, dorsal verzui-alburii,
cu peri stelaţi; florile sunt mari albe (rareori la exterior pal rozee) strânse în corimbe dense şi înfloresc în mai-
iunie.
Variabilitatea speciei. Cea mai cunoscută la noi este var. purpurascens Franch. - arbust de maxim 2
m, scoarţa brună, exfoliantă, flori de cca 2 cm diametru, la exterior purpurii, dispuse câte 4-10 în corimbe,
apar în mai-iunie.
Deutzia longifolia Franch. Arbust de 1-2 m înălţime, cu lujerii tineri dens păroşi şi scoarţa brună sau
brun-cenuşie, exfoliantă; frunzele sunt alungit-lanceolate, de 5-15 cm lungime, vârful lung acuminat, pe faţă
scabre, pe dos albicioase, dens păroase; florile sunt roze-purpurii, dispuse în corimbe dense, apar în iunie.
Deutzia sieboldiana Maxim.(Deutzia scabra S. & Z). Arbust de cca. 2 m înălţime, cu lujerii tineri
stelat-păroşi şi scoarţa brună, exfoliantă, frunzele ovate de 3-8 cm lungime, scurt-acuminate, la bază rotunjite,
dentat serulate, pe faţă rugoase, pe dos verzi stelat-pubescente; florile sunt albe, dispuse în panicule lat
piramidale, laxe, care apar în iunie-iulie.
Deutzia vilmorinae Lem. Specie arbustivă de maxim 2 m, lujerii au scoarţa palid brună, care se
exfoliază târziu, frunzele sunt ovate până la oblong-lanceolate, de 3-9 cm lungime, pe faţă scabre, pe dos
cenuşii-verzi, foarte păroase; florile sunt albe, dispuse în corimbe axilare de 5-7 cm lăţime şi apar în mai-
iunie.
Particularităţi biologice şi ecologice. Speciile de Deutzia sunt uşor termofile, mai sensibilă la ger fiind
D. gracilis. Se dezvoltă bine atât la lumină cât şi la semiumbră; sunt puţin pretenţioase faţă de sol şi destul de
rezistente la secetă.
Înmulţire. Se înmulţesc prin seminţe şi butaşi. Semănatul de foloseşte mai puţin deoarece metodele
vegetative de înmulţire sunt mai economice şi mai rapide. Se seamănă primăvara devreme, în sere sau
răsadniţe, în pământ de frunze bine descompus iar plantulele răsar destul de repede.

2
 Butăşirea este procedeul cel mai uşor de obţinere a puieţilor, putând folosi butaşi de vară (recoltaţi în
iunie-iulie) sau butaşi lignificaţi (recoltaţi toamna înainte de gerurile puternice). Se mai poate face marcotajul,
primăvara, prin muşuroirea progresivă a lăstarilor tineri.
Folosire. Sunt mult utilizate în grădini şi parcuri, ca tufe în masiv sau pe marginea grupelor sau
masivelor de arbori. Se pot obţine şi flori tăiate în cultură sau forţate în cursul iernii.

Genul PHILADELPHUS L.

Cuprinde cca. 40 de specii provenite din America de Nord, Asia şi sudul Europei, foarte răspândite şi
apreciate pentru înflorirea bogată, în majoritate cu flori parfumate. În ţara noastră se întâlnesc cca. 38 de
specii (dintre care 11 sunt hibrizi). Plantele acestui gen sunt arbuşti-tufe, cu frunze căzătoare, opuse, întregi
sau dinţate pe margini, flori albe complete, solitare sau în raceme şi cime. Fructul este o capsulă cu seminţe
mici. Cele mai frumoase şi mai folosite specii sunt:
Philadelphus coronarius L. (Ph. pallidus Hayek.) - Iasomie falsă, Lămâiţă, Filadelfus.
Particularităţi morfologice. Este o specie originară din Europa sudică şi Caucaz şi se prezintă ca tufe
de 3 m înălţime, ramuri drepte, puternice care se exfoliază, lăstarii bruni-castanii, frunze de 4-8 cm ovate,
ovat-oblongi, acuminate, cu dinţi pe margini, glabre pe ambele feţe. Florile sunt albe-crem, foarte parfumate,
câte 5-7 raceme şi înfloreşte în iunie.
Particularităţi biologice şi ecologice. Cele mai întâlnite varietăţi sau cultivaruri sunt:
 Var. Aureus (cu frunze galbene-verzui)
 Var. Duplex (cu flori duble)
 Var. Primuliflorus (flori solitare sau câte 2-3, albe-crem, involte, mari)
 Var. Zeyheri (flori albe, mari până la 5 cm diametru, în raceme bogate
Philadelphus gordonianus Lindl (Ph. lewisii Pursh var. gordonianus Lindl., Ph. columbianus
Koeh.).Are tufe de 4 m, lăstari păroşi, ramurile cenuşii-gălbui nu se exfoliază, frunze de 4-8 cm ovate, ovat-
lanceolate, cu marginea dinţată rar, aproape întreagă, pe faţa superioară complet glabre, pe cea inferioară slab
pubescente; florile sunt albe, câte 7-11 în raceme strânse, slab mirositoare, cu înflorire în iunie-iulie.
Este o specie rezistentă la ger şi apreciată pentru înflorirea sa bogată.
Philadelphus delavayi L. Henry. Se prezintă ca tufe până la 5 m, lăstari tineri sunt purpurii, brumaţi,
ramurile cu scoarţa cenuşie-brună sau castanie, se exfoliază cu crăpături transversale. Frunze sunt de 3-6 cm,
ovat-oblongi sau lanceolat-ovate, pe faţa superioară verzi-închis şi scurt pubescente, pe cea inferioară cenuşiu-
tomentoase; flori albe, foarte mirositoare, grupate câte 5-11 în raceme, înflorire în iunie.
Philadelphus inodorus L. var. grandiflorus (Willd.)A. Gray (Ph. grandiflorus Willd., Ph.
speciosus Koeh.). Este un arbust de 3 m cu lujerii curbaţi, frunze oblong-ovate, de 5-12 cm, pe faţa superioară
lucioase, verzi-întunecate; flori de 4-5 cm diametru, solitare sau în raceme câte 7-9, cu înflorire în iunie, foarte
puţin mirositoare.
Este un arbust apreciat prin frunzele sale lucitoare, prin florile albe mari ca şi prin forma arcuită a
lăstarilor.
Philadelphus x lemoinei Lem. (Ph. microphyllus x Ph. coronarius). Hibrid de cca 1,5 m înălţime, cu
frunze alungit-eliptice, cu marginea întreagă, pe partea inferioară moderat păroase, pe cea superioară glabre,
lucioase, de cca. 3,5 cm lungime, scurt-peţiolate. Florile sunt foarte parfumate, albe-crem, de cca. 2 cm
diametru, în raceme de 3-7 flori, apar în iunie-iulie.
Philadelphus pubescens Loise. (Ph. latifolius Schrad.) Este arbust de cca. 3 m, cu scoarţa lujerilor
maturi cenuşie, fără exfoliere, cu frunze ovate până la eliptice, pe margini depărtat dinţate, pe partea
superioară verzi, glabre iar pe partea inferioară cenuşii-pubescente; florile apar vara, sunt albe-crem şi la
exterior caliciul este pubescent, puţin mirositoare.

3
 Philadelphus x falconeri Sarg. (Ph. coronarius x Ph. inodorus var. laxus). Arbust cu ramuri
pendente, frunze verzi-închis, ovat-lanceolate, acuminate, pe margini fin dinţate, pe partea inferioară cu peri în
axila nervurilor. Florile sunt numeroase, mari, albe, cu petale liniare, stelate, sunt dispuse câte 3-5 în raceme,
sunt uşor mirositoare şi apar în iunie.
Philadelphus floridus Beadle (Ph. magnificus Rehd.). Arbust de maxim 3 m înălţime, cu lujeri brun-
întunecat, cu frunze ovat-eliptice până la lat-eliptice de 4-10 cm lungime, pe partea superioară scurt-
pubescente iar pe cea inferioară dens pubescente; florile sunt nemirositoare, albe, păroase, în raceme de
maxim 5 flori, apar în iunie.
Philadelphus hirsutus Nutt. (Ph. godohokeri Kirchn., Ph. villosus Muhl.). Specie arbustivă de maxim
2,5 m, cu ramuri nutante, lujeri brun-roşcaţi cu scoarţa exfoliantă; frunzele sunt ovate până la oblong-ovate, pe
partea superioară aproape glabre iar pe cea inferioară dens cenuşiu pubescente; florile de obicei grupate câte 3,
sunt albe, evident pubescente, neparfumate, apar prin mai-iunie.
Particularităţi biologice şi ecologice. Iasomiile cresc repede, lăstăresc bine, se pot butăşi şi suportă
tunderea. Rezistă bine la ger, dar suportă greu seceta. Sunt puţin pretenţioase faţă de sol, se comportă bine
chiar pe solurile calcaroase şi sărace. Înflorirea este mai abundentă în plin soare dar se adaptează destul de
bine şi la semiumbră. Rezistă destul de bine la poluare.
Înmulţire. Deoarece se înmulţeşte destul de greu prin seminţe, datorită dimensiunilor foarte mici ale
seminţelor şi dificultăţii recoltării şi semănării acestora, se recomandă butăşirea ca metode de bază pentru
înmulţirea speciilor de Philadelphus. Butăşirea se poate efectua vara, cu butaşi verzi dar şi toamna sau iarna,
cu butaşi lignificaţi. Butășirea în verde se recomandă pentru speciile şi cultivarurile cu lăstari subţiri, butaşii
urmând a fi plantaţi în răsadniţe sau sere umbrite. Butaşii lemnificaţi se confecţionează din toamnă târziu până
în februarie-martie, folosind ramuri viguroase de 1-2 ani, care se plantează în câmp pe substrat nisipos.
Marcotajul se foloseşte mai rar în pepiniere, dar este uneori preferat de cultivatorii amatori. Se recomandă
marcotajul prin muşuroire.
Folosire. Pentru frumuseţea înfloririi şi parfumul foarte plăcut se preferă deseori a se planta speciile de
Philadelphus solitar sau în grupări, mai ales în apropierea aleilor. Datorită rezistenţei la semiumbrire se pot
amplasa aceste specii şi în masive, la marginea plantaţiilor de arbori precum şi pentru garduri vii.

Genul HYDRANGEA L.
Caracteristici generale. Cuprinde numeroase specii (cca. 35) originare din Asia (China, Japonia) şi
America. Deoarece unele specii ale genului Hydrangea (hortensii) au fost tratate mai pe larg în cursul de
floricultură ca plante de seră, în cursul de faţă se vor descrie în plus speciile arbustive ale acestui gen.
Se reaminteşte că plantele cuprinse în acest gen, ca habitus pot fi semiarbuşti, arbuşti şi chiar arbori de
talie potrivită (Hydrangea paniculata, în condiţiile din China şi Japonia).
Hortensiile au frunze opuse, simple, cu marginea crenată. Florile complete, cele fertile, hermafrodite,
spre centru, iar cele sterile spre marginea inflorescenţei, cu sepale petaloide. Culoarea acestora poate fi alb,
roz şi albastru, de nuanţe şi tonuri variate. Fructul este o capsulă cu 2-5 loji, seminţele sunt mici, mai mult sau
mai puţin aripate. În ţara noastră se găsesc în cultură 8 specii, dintre care mai importante sunt:
Hydrangea arborescens L. (H. arborescens var. cordata Torr.et A.Gray, H. vulgaris Michx.) -
Hortensie mare. Este plantă arbustiferă de 0,8-1 (3) m înălţime, cu lăstari dispers păroşi. Frunzele sunt de 6-
20 cm lungime, ovate până la eliptice, serate, la vârf acuminate. Florile albe, în inflorescenţe de tip corimb, de
5-15 cm diametru, cele sterile adesea lipsesc, majoritatea florilor fiind fertile, mici şi mai puţin decorative.
Înflorirea are loc vara (iunie-iulie).
Particularităţi biologice şi ecologice. Forma grandiflora, este mult mai decorativă decât specia de bază,
având toate florile sterile, albe, în capitule globuloase turtite de 10-18 cm diametru. Această specie este
rezistentă la gerurile medii şi suportă umbra uşoară a masivelor pe lângă care este plantată.

4
 Hydrangea bretschneideri Dipp. (H. pekinensis hort., H. vestita var. pubescens Maxim). Arbust de
până la 3 m înălţime, având lăstarii des păroşi, iar ramurile de peste 2 ani de culoare brună-măslinie cu
numeroase lenticele. Frunzele de 7-12 cm sunt ovate până la eliptice, cu vârful acuminat, pe partea superioară
glabre iar pe cea inferioară viloase. Florile sunt albe dispuse în panicule de 10-15 cm diametru, cele sterile
fiind roz-purpurii.
Particularităţi biologice şi ecologice. Este mai sensibilă faţă de geruri si umbră.
Hydrangea macrophylla (Thunb.) Ser. (H. opuloides K. Koch, H. hortensis Smith) - Hortensia de
grădină. Arbust originar din Orient, la noi cu talie mică (maxim 4 m), cu lujeri glabri, cu frunze ovate sau
lanceolate, mari (7-15 cm lungime), pe margini dinţate, pe un peţiol lung de 1-3 (4) cm, florile sunt mari, roz,
albăstrui, mai rar albe, cele sterile de pe margini sunt foarte mari şi sunt dispuse în inflorescenţe de tip panicul
umbeliform de 15-20 cm lăţime, înflorirea având loc vara (iunie-iulie).
Hydrangea paniculata S.& Z. În arealul de origine ajunge până la 9 m, dar la noi atinge maxim 2 m,
cu port erect, frunze eliptice sau ovate de 5-12 (15) cm lungime, acuminate, pe dos pubescente în lungul
nervurilor; florile sunt mari, albe (cele sterile devin mai târziu roze), în panicule mari, terminale, de cca. 25
cm diametru, aproape toate florile sunt sterile, înflorirea este din iulie până în august.
Hydrangea peţiolaris S.& Z. (H. scandens Maxim.). Plantă căţărătoare de peste 7 m lungime, cu
ramuri şi lujeri prevăzuţi cu rădăcini aeriene pentru fixarea pe pereţi, stâlpi, arbori ş.a. Frunzele sunt lat-ovate,
peţiolate, la vârf ascuţite, verzi-lucioase iar florile sunt albe, cele fertile mici, cu stamine lungi care dau un
aspect plumos iar cele sterile au petale mari, dispuse în inflorescenţe aplatizate de cca. 22 cm diametru, care
apar vara.
Particularităţi biologice şi ecologice. Hortensiile de grădină sunt sensibile la ger şi necesită adăpost,
chiar protecţie peste iarnă. Celelalte specii sunt relativ rezistente la ger. Specia H. paniculata preferă lumina,
iar celelalte specii cresc bine şi la semiumbră. Toate hortensiile preferă un sol bogat, reavăn, lipsit de calcar
activ (sunt specii calcifuge) şi necesită udări frecvente.
Hortensiile de grădină cu flori roz sau roşu pot să ajungă să aibă flori albastre sau mov prin acidifierea
solului.
Înmulţire. Hortensiile se pot înmulţi atât pe cale generativă cât şi vegetativă. Semănatul se face în
răsadniţe, primăvara, primul repicat urmând a fi efectuat tot în răsadniţă iar la al doilea repicat se trec direct în
câmp. Butăşirea este uşor de realizat la hortensii, folosindu-se butaşi semilignificaţi, confecţionaţi vara, prin
iunie-august. Butaşii se plantează în sere înmulţitor sau răsadniţe, la o temperatură de 16-18ºC, într-un
amestec de nisip şi perlit sau turbă în proporţie de 3 : 1.
Folosire. Hortensiile cu habitus arbustoid se utilizează ca tufe pe peluze sau pe lângă grupuri de arbori
şi arbuşti. Cele cu habitus de semiarbuşti, adăpostite în cursul iernii în răsadniţe sau încăperi speciale, pot fi
scoase vara pentru a forma covoare, platbande şi rabate mult apreciate prin decorul frunzelor şi al florilor.

Întocmit: Şef lucr. dr. SANDU TATIANA