LICEU TEHNOLOGIC NR.

SALONTA

LUCRARE DE SPECIALIZARE PENTRU OBTINEREA

CERTIFICATULUI DE COMPETENŢE

PROFESIONALE NIVEL –IV-

PROFILU SERVICII

SPECIALIZAREA :TEHNICIAN IN TURISM

PROFESOR CONDUCĂTOR :

N.P

VALORIFICAREA POTENŢIALULUI TURISTIC AL

ORAŞULUI TIMIŞOARA
ARGUMENT
TIMIŞOARA ‚’’ Mica Vienă ’’sin vestul ţarii,este al treilea oraşca mărime din România ,un
important centru economic ,financiar si cultural,avînd o istorie lungă şi interesantă.Destinaţie
turistcă pentru iubitorul de frumos ,orasul de pe Bega adăposteşte numeroase monumente şi
vestigii istorice de importanţa europeana ,impresionînd prin bogăţia si diversitatea stilurilor
arhitectonice ,ca si prin armoniosul amestec etnic de populaţie.

Dovezile arheologice demonstrează ca zona a fost locuita incă din neolitic ,găndindu-se si
importante vestigii romane .În 1154 ,geograful arab Sarif al Idrisi ,în ’’Cartea desfătărilor
’’,spune că Timoşoara este ‚,un oraş plăcut … oferind bogăţii mari’’.Documente din 1172
amintesc numele comitetului Pancraţiu,cu reşedinţa la Timişoara ,şi precizează că,pe atunci ,rîul
Bega forma un singur sistem de ape cu Timişul .Cetatea era aşezată într-un loc mlăştinos ,pentru
a îngreuna atacurile navitorilor .Poziţia geografică particulară n-o salvrează,însă,din faţă tătărilor
– în secolul al XIII-lea, invadatorilor din stepă o transormă în ruine. Refăcută de Carol Robert de
Anjou , regele Ungariei , Timişoara devine reşedinţa regală ,iar Iancu de Hunedoara o transformă
în punct strategic ,întărindu-i zidurile şi lărgind-o. 30 de ani mai tîrziu ,între 1478 -1494, funcţia
de comite de Timiş şi căpitan de Timişoara este ocupată de Pavel Chinezu (Chinezul), figură
legendară ,spaima turcilor, înfaţişat în gravurile de epocă avîntîndu-se în luptă alături de ostaşii
săi, secerînd duşmanii cu două săbii uriaşe, apoi jucînd de bucurie ,ţinînd trupul unui turc in
dinţi!

Altă filă de istoriei se scrie sub zidurile Timişoarei in 1514,cînd răscoala lui Gheorghe Doja este
înabuşită de nobili, iar conducătorul ei ,care avusese îndrăsneala să asedieze oraşul, este ars pe
un tron de fier înrosit in foc. Urmează 150 de ani de supunere otomană, cînd Timişoara este
cucerită de turci si transformată in capitală de paşalîc .Abia in 1716 prinţul austriac Eugen de
Savoya şi trupele sale îi alungă pe otomani, cucerind apoi oraşul. Impeialii incep o politica de
colonizare succsivă şi de modernizare a zonei – la 1722 sînt aduşi şvabi ,apoi olteni. Se
construieşte prima fabrică de bere (1718), se sapă canalul Bega, destinat vaselor, se construieşte
Primăria germnă(in prezent Primăria Veche), se înalţă biserici ,palate ,case negustoreşti. Secolul
al XIX-lea aduce timişoarei calea ferată, tramvail ,iluminatul cu gaz ,energie electricpă şi
cinematograful!În fine ,dupa Marea Unire ,din 1989 probeaza încă o dată deminitatea locuitorilor
bătrânului oraş ,revoluţia aniticomunista din România plecînd din timişoara, după ce s-a plătit un
greu tribut de sînge.

La pas ,prin ’’Mica Vienă ’’

Să pornim la pas prin Timişoara , pentu a avea multe de vazut iar punctul de plecare să fie Piaţa
Unirii, locul unde vom gasi ’’ inima oraşului’’.La nr.1 găsim Prefectura Veche ,despre care am
mai amintit ,monumente al barcului timişorean. Construităin perioada 1752-1754, clădirea servit
ca reşedinţă guvernatorului civil al Banatului , fiind renumită pentru bogata declaratie a
faţadelor. Dupa anul 1779 e cunoscut drept Casa Comitetului, apoi ca prefectură.În anul 1885
cladire a suferit o modificare majoră prin schimbarea caracterului faţadelor şi mansardarea
acoperişului. Astazi, ea adaposteşte secţia de atră a Muzeului Banatului. Ne continuam plimbarea
către Catedrala Romano-Catolică, atribuit unui mare maestru al barocului european, arhitectul
vienez Josef Emanuel Fischer von Erlach (1693-1742). La decoraţia interioară au participat
artişti reenumiţi ca Michael Angelo Unterberger (pictor si director al Academiei artelor
frumoase din Viena), la pictarea altarului principal (1754) – sculptorul vienez Johann Joseph
Rossler, prin statuile Sfintului Carol Boromeus (în stînga altarului) ,a Sfintei Theresia (in dreapta
altarului )si a perechii de heruvimi care domină ornamenţia sin artea centrală a altarului, precum
si Johann Schopf (1772),la decorarea altarelor laterale.

Să aruncăm o privire Teatru Naţional, construcţie de secol 19, ridicată în stilul Renaşterii
italiene , opera a rhitecţilor Fellner şi Helmer din Viena, refăcut între 1923 şi 1928, după un grav
incendiu de Duiliu Marcu, o personalitate a arhitecturi româneşti. Lui Marcu îi aparţine moderna
loggie cu trei arcade de pe faţada. Peste drum, în Piaţa Huniadei, găsim cel mai vechi monument
ahitectonic al oraşului – Castelul Huniazilor, construit intre anii 1443-1447 de către Iancu de
Hunedoara. Ridicat pe locul vechiului castel regal din secolul XIV (construit in timpul domniei
regelui Carol Robert de Anjou), Castelul Huniazilor a suferit numeroase modificări ,păstrându-şi
însă organizarea în jurul unei curţi patrulatere, poziţia turnului-donjon şi „sala cavalerilor”
,regăsit si la reşedinţa Huniazilor de la Hunedoara. Cea mai mare modificare s-a realizat in anul
1856 prin refacerea faţadei principale într-o manieră romntică. Reşdinţa nobiliară în secolele XV
şi XVI ,reşedinţa a paşei între anii 1552-1716 ,apoi cazarmă de artilierie ,Casteul Huniazilor
găzduieşte în prezent Secţia de Istorie şi Secţi de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului
Banatului. Continuăm plimbarea spre Bega şi ajungem la Catedrala Mitropolitană, ridicată intre
1936 şi 1946, arhitect Ion Traianescu, constructor Tiberiu Ermie, pictată de Anastasie Demian.
În spat , un frumos parc ne îmbină la oduhnă . . .

Înapoi, către centru ! Pe srada Eugen de Savoya găsim Palatul Dicasteria, ridicat între anii 1855-
1860 pentru a servi drept clădire administrativă. Construcţia este imbunătoare prin volum si
sobrietatea faţadelor realizate într-o manieră inspirată de stilul renaştrii italiene timpurii. De
dimensiuni uriaşe pentru vremea rspectivă, Palatul Dicasterial a fost realizat în jurul a trei curţi
interioare cu şase porţi ,are patru etaje şi număra, exceptând spaţiile de la subsol, 273 de încaperi
pentru birouri. Se spune că acestă clădire re atât ferestre câte zile sunt într-un an! Numele de ’’
Discaterial’’provine de la grecescul ’’dikasterion ’’,care denumea în antichitate curtea cu juri
,monumentul găzduind chear si în prezent instituţii juridice. Pe aceeaşi stradă, la nr.24 ,găsim
vechea casă prinţului de Savoya.

Amestecul de culturi şi etnii al Timişoarei a născut şi alte monumente, de negasit în alte părţi –
ne gîndim la Casa Turcească (str.Păltiniş,nr.2),clădire de secol 18 , la Catedrala sîrbească , din
Piaţa Traian 1 ,(zidită in 1734 şi completată in 1791),la spitalui si biserica mizericordienilor şi la
Sinagoga veche din cartierul Fabric. La farmeculorşului contribiue şi monumentala Catedrala
Ortodoxă, ridicată aici la începutul secolului al XX-lea . Obsiţi dupa plimbare ,ne vom odihni
,desigur,într-unul din parcurile care se întind de-a lungul Begăi sau vom vre ssa mergem la
ştrand ,in Padure Verde.Dacă vrem să mîncăm ceva, numeroase localuri ne stau la dispoziţie,cu
bucătărie românească sau internaţioală. Putem alege orice însă, în materie de vin, ar fi păcat să
nu gustăm celebra cadarcă de Recaş, vinul roşu al locului!

Din Timişoara la Lugoj

De la Timişoara la Lugoj nu sînt decat 60de km dar călătorul are ce vedea, abătându-se din
drum, către Buziaş cu izvoarele sale de apă minerală. În Lugoj va asteaptă alte monumente
arhitectonice: Biserica şi claustrul fostei Manastiri a Miniriţilor (1733; refaceri în secolul XIX),
Catedrala Ortodoxă ’’Adormirea Maicii Domnuui ’’(1759-1766;ultima restaurare în197),biserica
cu doua turnuri, cum o mai numesc localnicii, Hanul Poştei (1726),un intreresant exemplar de
arhitectură funcţională, conform profesorului V. Drăguţ, cu plan in formă de L şi etaj , iar
spre curte o galerie pe arcade masive de zidărie. În Lugoj mai puteţi vedea şi Teatrul Vechi, o
clădire din 1835.
CAP I ASEZAREA GEOGRAFICA
1.1Date generale
Timisoara este situata in sud-estul campiei Tisei, in zona de divagare a raurilor Timis si Bega.
Apele celor doua rauri au format aici un tinut foarte mlastinos si frecvent inundat. Timisoara insa
s-a dezvoltat intr-unul din putinele locuri pe unde se puteau trece mlastinile.
Acestea au constituit pentru mult timp o autentica fortificatie in jurul cetatii, insa au favorizat si
o atmosfera umeda si insalubra, precum si proliferarea epidemiilor de ciuma si holera, care au
mentinut relativ scazut numarul de locuitori si au impiedicat semnificativ dezvoltarea cetatii.
Cu timpul insa intreaga zona a fost bonificata, paienjenisul de canale au fost deviate, mlastinile
s-au uscat. Decisiv pentru imbunatatirea terenului a fost construirea Canalului Bega incepand cu
1728 si asanarea completa a mlastinilor din imprejurimi. In schimb, terenul de pe raza orasului
mosteneste o panza freatica aflata la o adancime de numai 0,5 - 5 m: factor care nu permite
construirea edificiilor inalte.
Timisoara detine cel mai amplu ansamblu de cladiri istorice din Romania, constituit din
ansamblurile urbane ale cartierelor Cetate, Iosefin si Fabric. Arhitectura variata, influentele
barocului Vienez si multitudinea de parcuri au adus Timisoarei, asa cum s-a spus mai sus,
renumele de Mica Viena si de Orasul parcurilor.
Municipiul Timisoara este asezat la intersectia paralelei de 45°47’ latitudine nordica, cu
meridianul de 21°17’ longitudine estica, aflandu-se, ca pozitie matematica, in emisfera nordica,
la distante aproape egale de polul nord si de ecuator si in emisfera estica, in fusul orar al Europei
Centrale. Ora locala a orasului (considerata dupa meridian) este in avans cu 1h 25’ 8’’ fata de ora
meridianului 0, Greenwich, dar se afla in intarziere cu 34’52’’ fata de ora oficiala a Romaniei
(ora Europei Orientale).
Municipiul Timisoara se afla situat la o distanta medie de aproximativ 550 km fata de
capitala Romaniei - Bucuresti si cca.170 km si 300 km fata de Belgrad si Budapesta, capitalele
celor doua tari invecinate Serbia-Muntenegru si respectiv Ungaria.
Relieful se caracterizează prin predominarea câmpiilor ,care acopera partea vestică şi
entrala a judeţului ,pătruzând dub forma unor golfuri în zona dealurilor pe văile râurilor Bega şi
Timiş.În estul judeţului de desfaşoară dealuri premontane ale Pogonisului şi partea sudică a
podişului Lipovei.Înaltimile maxime corespund culmilor nord-vestice ale masivului Poiana
Rusca,culminînd cu vârful Padesul (1.380 m).Teritorialul judeţului Timiş este strabatul de la est
la sud-vest de râurile Bega şi Timiş. În nord îşi urmeaya cursul de la est spre vest râurile Mureş
şi Aranca.

Clima este o tradiţie cu influenţe submeditereneene.Temperatura medie anuală este de

10,7° C (1900-1990),înregistrându-se maxima de 41° C în data de 16 august 1952 şi minim de -
35,3° Cîn 29 ianuarie 1963. Cantitaea de precipitaţii cauyate in anul 1996 a fost de 791,3 mm, la
o medie anuală de 609,4 mm între anii 1901-1990. Vântul bate in câmpie predominant in nord.
Bogăţi natural.În subsolul judeţului Timiş se gşsesc zacăminte de lignit ,basalt,mangan, argilă,
ţiţei de gaze, nisip , nisip pentru sticlă. Se exploatează de asemenea ape minerale la Buziaş,
Călacea, Ivanda, Bogda şi Timişoara.

1.2 Scurt istoric

Orasul Timisoara este atestat documentar inca din secolul al XIII-lea Prima atestare
documentara a localitatii Timisoara este insa controversata, fiind plasata de specialisti la 1212
sau 1266. In anul 1342, Timisoara este mentionata cu titlul "civitas"- oras. Descoperirile
arheologice indica insa existenta unei asezari romane, posibil oras, pe vatra de astazi a orasului.
Numele Timisoara provine de la Castri de Thymes (fortificatie construita la inceputul secolului
XI pentru supravegherea vadurilor si drumurilor), care a pastrat vechea denumire daco-romana a
raului Timis.
Datorita asezarii strategice, istoria vechii cetati Timisoara este marcata de implicarea in
lupta de oprire a inaintarii otomane spre centrul Europei. Cetatea Timisoara a fost ridicata in
secolul XVIII, pe mlastinile lasate de inundatiile raurilor Timis si Bega. De altfel, mlastinile din
jur au constituit, pentru mult timp, o fortificatie naturala a cetatii. Construirea canalului Bega,
incepand din 1728, a dus la asanarea mlastinilor si imbunatatirea terenurilor.

Timisoara a primit un impuls deosebit in timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou,
care in urma vizitei sale din 1307 a ordonat construirea aici a unui palat regal. Mai mult, in
timpul anarhiei feudale, acesta va muta capitala Ungariei la Timisoara. Numirea lui Iancu de
Hunedoara in functia de comite de Timis, in 1440, marcheaza un capitol aparte din istoria
Timisoarei. El a transformat orasul intr-o tabara militara permanenta si in resedinta sa, mutandu-
se aici cu familia. Astfel, cetatea a ramas in posesia Corvinilor pana in 1490.
Un episod deosebit din istoria Timisoarei il reprezinta asediul cetatii de catre oastea
taranilor rasculati, condusa de Gheorghe Doja. Armatele rasculate, formate din iobagi romani si
unguri, aveau sa fie infrante langa Timisoara, de comitele Ioan Zapolya. Legenda spune ca locul
unde Doja a fost omorat, pus pe un scaun din fier inrosit si ars de viu, este marcat de statuia
Sfintei Maria, din piata cu acelasi nume.
In 1552, armata otomana, comandata de Ahmed-Pasa, a cucerit cetatea si a transformat-o
in capitala de vilayet otoman, iar in castelul din cetate s-a instalat un beilerbei, cu rang de pasa
sau chiar vizir. Timp de 200 de an, Timisoara a fost sub dominatie otomana, fiind sub control
direct al sultanului si avand un statut special, ca cel al oraselor Belgrad sau Buda. Cetatea a fost
folosita ca punct strategic de plecare pentru campaniile militare la nord-vest.

In 1716, printul Eugeniu de Savoya recucerea cetatea, moment care a marcat inceputul
alor 200 de ani de dominatie, de aceasta data austro-ungara. Zona centrala a orasului poarta
denumirea sugestiva de Cetate si a suferit modificari importante in special in timpul dominatiei
habsburgice. Refacerea sa aproape completa s-a incheiat pe la 1765, cand era considerata printre
cele patru cetati principale ale monarhiei habsburgice. Intregul ansamblu de cladiri din cartierul
Cetate si din cartierele Iosefin si Fabric sunt considerate monumente istorice si se constituie intr-
o dovada graitoare a traditiei de planificare urbanistica moderna, inceputa inca din secolul al
XVIII-lea, o data cu venirea austriecilor. Centrul orasului, amplasat in vechea Cetate, a fost
remodelat, cu piete si strazi drepte. Constructiile erau bine aliniate, iar cladirile de la colturile
strazilor trebuiau sa aiba elemente arhitecturale in plus. Predominant a fost stilul baroc de
influenta vieneza, care a adus Timisoarei numele de „Mica Viena”.
La sfarsitul secolului al XIX-lea, structura urbanistica a Timisoarei a suferit un proces
amplu de modernizare. Fostele bastioane si spatiile militare au fost demolate si inlocuite cu
bulevarde si cartiere noi. Ulterior, la inceputul secolului XX, remodelarea zonei centrale coincide
cu introducerea stilului Art Nouveau, secession si eclectic in peisajul urbanistic al orasului.
Ultimul curent arhitectural care influenteaza Timisoara este cel romanesc, introdus o data cu
trecerea Banatului sub administratie romaneasca, la finele celei de-a doua decade a secolului
trecut.
Un specific aparte pentru Timisoara, spre deosebire de multe alte orase din Romania, este
faptul ca aici traiesc, de sute de ani, in deplina armonie, diverse nationalitati, astfel ca la
Timisoara, pe langa limba romana, se vorbesc curent limbile maghiara, germana si sarbo-croata.
Cartierele Fabric si Iosefin pastreaza intacta amprenta diversitatii etniilor si mestesugarilor care
le-au construit, in timp ce cartierele marginase, precum Mehala, Iosefin sau Freidorf, pastreaza
trasaturile tipice ale satelor traditionale de svabi banateni. In fine, un farmec aparte este dat de
parcurile si spatiile verzi din zona central, Timisoara fiind supranumita „oras al parcurilor si al
trandafirilor”.
1.3..Dezvoltarea economica şi socială a Oraşului Timişoara
Timișoara s-a afirmat ca puternic centru economic în secolul XVIII, o dată cu instalarea
administrației habsburgice. Colonizarea cu șvabi, diversitatea etnică și religioasă, reconstrucția
cetății dar și sistemul legislativ favorabil proprietății private, au determinat formarea unui
puternic țesut de meșteșugari și comercianți. Acest țesut de meșteșugari a constituit pentru mai
bine de 200 de ani secretul dezvoltării economice de aici. Când Revoluția industrială a început să
se manifeste, Timișoara prezenta toate condițiile favorabile pentru adoptarea ei. Rând pe rând au
fost introduse cele mai moderne inovații ale vremii. Micile ateliere meșteșugărești au lăsat locul
industriei mici și mijlocii. Un al doilea atu important l-a constituit Canalul Bega. Acesta a
constituit un avantaj competitiv necesar dezvoltării comerțului, permițând traficul de mărfuri pe
apă, legătura pe Dunăre și comerțul atât cu Europa dar și cu restul lumii, prin porturile de
la Marea Neagră. În 1857 la Timișoara a ajuns și calea ferată, completând astfel toate premisele
necesare dezvoltării economiei industriale moderne. Însă acest model economic specific,
dezvoltat în mod organic de-a lungul a aproape 250 de ani, a luat fine în 1948 odată
cu naționalizarea, suprimarea proprietății individuale și instaurarea economiei de stat planificate.
Timișoara a fost succesiv masiv industrializată, urmărind însă criterii diferite de dezvoltarea
precedentă. Au fost creați coloși industriali în diverse domenii, în special în domeniile industriei
chimice și mecanice, coloși a căror forță de muncă a fost furnizată prin migrarea masivă a
populației rurale din zonă și din restul țării.
După căderea regimului comunist, în ciuda declinului unor ramuri economice
tradiționale, înlocuite de noi ramuri moderne, sectorul industrial din Timișoara continuă să
furnizeze peste 3% din producția industrială națională. Caracteristic economiilor de piață
avansate, sectorul serviciilor acoperă un procent tot mai mare din economia timișoreană.
În ultimii ani, Timișoara a cunoscut o creștere economică semnificativă, datorată
investițiilor străine, în special în sectoare de înaltă tehnologie. Într-un articol din 2005, revista
franceză L'Expansion a numit Timișoara "vitrina economică a României"[12], referindu-se la
numărul mare de de investiții străine, considerate ca o "a doua revoluție" prin care orașul trece.
Polul de creştere Timişoara se constituie, astfel, ca al doilea centru de dinamică
economică la nivel naţional, după Bucureşti, cu rol esenţial în construirea durabilă a relaţiilor de
integrare a României în structurile Uniunii Europene şi de afirmare a valorilor româneşti în
spaţiul economic european (SEE).
Municipiul Timişoara – centrul urban al polului de creştere, capitala judeţului Timiş şi
totodată reşedinţa Regiunii de Dezvoltare Vest – ocupa la 1 ianuarie 2009 locul II pe ţară ca
număr de locuitori, după Bucureşti, fiind în acelaşi timp şi cel mai mare oraş din Euroregiunea
Dunăre – Criş - Mureş – Tisa
Dacă populaţia municipiului Timişoara a scăzut de la 308.765 locuitori la 303.224
locuitori, în mediul rural numărul locuitorilor a crescut de la 49.102 la 49.790 locuitori. Scăderea
numărului de locuitori din comunele Becicherecu Mic, Bucovăţ şi Şag se justifică prin faptul că
începând cu anul 2005 respectiv 2008, din acestea s-au desprins şi s-au format trei noi comune:
Dudeştii Noi, Bucovăţ şi Parţa.
Ca urmare a descreşterii populaţiei, densitatea este într-o uşoară scădere, de la 309,57
loc./km² în anul 2002 la 305,45 loc./km² în anul 2006. Cea mai densă zonă este, evident,
municipiul Timişoara – centrul urban al polului de creştere, cu o densitate de 2.345 loc./km2 în
2006 (în scădere de la 2.457 loc./km2 în 2002). Pentru comunele aflate în arealul de influenţă al
municipiului Timişoara densitatea populaţiei înregistrează o uşoară creştere datorită creşterii
numărului de locuitori, ceea ce se poate traduce printr-o migraţie a populaţiei spre zona rurală
pentru locuire. Dacă în 2002 densitatea medie în arealul de influenţă al municipiului măsura
48,50 locuitori/ km², în 2006 ea ajunge la 52,50 loc./km².

Structura urbană este rezultatul evoluţiei în timp a dezvoltării oraşului, având o

configuraţie relativ clară. În centrul aglomerării urbane se află CETATEA, în jurul căreia
gravitează, ca 'subsisteme urbane', celelalte cartiere. Datorită dezvoltării lor independente,
acestea prezintă caracteristici distincte atât funcţional cât şi plastic, conferind sistemului urban
un caracter polinuclear. Această descentralizare permite 'descongestionarea' funcţională a
nucleului central. Concomitent, există însa tendinţa ca nucleele sus-menţionate să-şi piardă
identitatea, generând o textură urbană relativ unitară. Rolul principal în închegarea şi organizarea
aglomerării urbane îl deţine reţeaua arterelor de circulaţie, construită în sistem radial - concentric
încă din perioadele anterioare. Un prim inel de circulaţie s-a realizat în jurul Cetăţii (1971).
Urmând aproximativ conturul interior al vechilor fortificaţii, acesta marchează o continuitate
firească între evoluţia istorică şi cea contemporană, iar din punct de vedere al organizării spaţiale
a cartierului istoric, joacă acelaşi rol ordonator pe care l-a avut cândva centura de fortificaţii. Din
inelul central pornesc radial, spre celelalte cartiere, mai multe artere conectate la extremităţile
teritoriului intravilan, cu reţeaua rutieră interurbană. În anul 1989, acest prim inel işi pierde
continuitatea prin întreruperea circulaţiei din Piaţa Operei. Al doilea inel de circulaţie, concentric
cu primul, este realizat parţial (bulevardele Circumvalaţiunii, Pârvan, Splaiul T.Vladimirescu).
Acest inel, ca şi celelalte trasate în exteriorul său având ca centru Cetatea, îndeplineşte funcţiuni
complexe: deviază traficul greu, descongestionează centrul şi creează legături rapide între
celelalte cartiere. Traseul acestor artere circulare indică întotdeauna poziţia centrului aglomerării
urbane - Cetatea, în câmpul de gravitaţie al căruia evoluează celelalte cartiere, sporind coerenţa
sistemului urban. Necesitatea satisfacerii unor funcţiuni diferite a determinat apariţia unor tipuri
distincte de morfologie urbană. Deşi, acestea diferă de la cartier la cartier şi, în cadrul aceluiaşi
cartier, de la o zonă funcţională la alta, totuşi, etapele evolutive parcurse de aglomerarea urbană
au marcat existenţa a patru tipuri morfologice principale. Tipologia constituită în sec. XVIII - lea
şi în prima jumătate a celui următor predomină în Cetate, caracteristice acesteia fiind străzile
relativ înguste, fără vegetaţie, cu clădiri cu două niveluri, formând fronturi stradale continue. La
periferia celorlalte cartiere istorice se mai păstrează unele construcţii parter, aşezate cu faţada
îngustă la stradă, cu aspect rural, purtând data din perioada sus-menţionată. Tipul morfologic
caracteristic pentru a doua jumătate a secolului al XIX - lea şi începutul secolului nostru,
reprezentat prin clădiri multietajate care formează, de cele mai multe ori, fronturi continue, se
întâlneşte compact în ansamblurile executate în vederea unirii Cetăţii cu Fabricul şi Iosefinul şi,
răsfirat, în cadrul tuturor zonelor istorice ale oraşului. Cartierele de vile, datând din prima
jumătate a secolului al XX-lea, în special din perioada interbelică, predomină în spaţiile
interstiţiale dintre cartierele istorice, cărora le conferă aspectul de 'oraş grădină'. Însă, la periferia
aglomerării urbane, acest tip morfologic degenerează într-un ţesut cu aspect semirural, cu parcele
mari, având grădini şi case izolate, lipsite de dotările tehnice edilitare corespunzatoare
confortului modern. Al patrulea tip morfologic îl prezintă realizările din perioada anilor 1960 -
1989, constituite din clădiri de locuit înalte, dotări socio-culturale şi ansambluri de producţie,
executate cu tehnologii industrializate. Acestea apar fie în forma unor mari ansambluri în zonele
slab construite în perioadele anterioare, fie izolat, în cadrul texturii urbane istorice (str.
Văcărescu, Bărnuţiu, etc.). Fizionomia specifică Timişoarei este generată de întrepătrunderea nu
totdeauna fericită a celor patru tipuri morfologice principale. Datorită evoluţiei sale specifice,
există azi relativ puţine monumente istorice izolate, iar acestea, exceptând Castelul Huniade,
datează, cele mai vechi, din secolul al XVIII - lea. Timişoara prezintă, în schimb, zone istorice
declarate rezervaţii de arhitectură protejată, reflectând evoluţia acesteia din perioada barocă şi
până la cea a curentului cubist interbelic. Caracterul polinuclear al orașului, descentralizarea
funcţională apărută în cursul istoriei devin cu atât mai necesare cu cât sporeşte gradul de
complexitate al funcţiunilor urbane. Este evident că o reţea uniformă, ordonată, permite o servire
egal repartizată în teritoriu şi, deci, raţională, a organismului urban, din toate punctele de vedere:
transport în comun, alimentare cu energie, canalizare, etc. Comunele periurbane, rezultate prin
aşezarea unor comunităţi etnice compacte în jurul Timişoarei, după acelaşi principiu polinuclear,
au cunoscut în decursul timpului, şi vor manifesta în continuare, o expansiune teritorială mare,
tinzând să se unească cu orașul, iar pe de altă parte să extindă aglomerația urbană spre exterior.
CAP II Potential turistic
2.1Locul şi rolul turismului în societate
Principala formă de turism identificată în Timişoara este turismul de afaceri. Datorită
gradului ridicat de dezvoltarea a economiei locale, o mare parte a turiştilor înregistraţi la unităţile
de cazare ajung în Timişoara în interes de serviciu: participări la simpozioane, congrese,
conferinţe, manifestări etc. Gradul de ocupare al hotelurilor şi pensiunilor din Timişoara, de
aproximativ 80% în timpul săptămânii şi 60% în weekend confirmă existenţa şi dezvoltarea
turismului de afaceri în zonă.
Motivat, in general, de dorinta de intoarcere la natura, la viata si obiceiurile traditionale,
turismul rural se defineste, in sens larg, prin petrecerea vacantei in mediul rural. Imprecizia
acestei abordari a generat opinii diferite cu privire la continutul si caracteristicile turismului
rural, opinii distribuite pe o scara foarte larga, de la cele care reduc aceasta forma de turism la o
simpla sedere in zonele rurale, pana la cele care impun o lista lunga de criterii legate de
comportamentul consumatorilor, cum sunt: sederea in gospodaria taraneasca, consumul de
produse agricole proaspete, participarea la activitatile economice specifice etc. – si
particularitatile asezarilor (pozitie geografica, suprafata aferenta, densitatea constructiilor,
numarul si densitatea locuitorilor, tipologia activitatilor).
Turismul, perceput de mult ca o activitate cu caracter recreativ sau sportiv, capata in
epoca actuala un alt continut, o noua dimensiune. Dimensiunea atinsa astazi de turism, in toate
componentele sale, implicatiile sale asupra dezvoltarii economice si sociale capata un aspect
major. Experienta ultimelor decenii in ceea ce priveste cerintele actuale din economiile nationale,
zonale si mondiale ne demonstreaza rolul major al turismului in procesul dezvoltarii viitoare
Turismul reprezinta un fenomen economico-social propriu civilizatiei moderne, puternic
ancorat in viata societatii si, ca atare aflata intr-o relatie de interconditionalitate cu acesta. Astfel,
tendintele inregistrate in evolutia economiei mondiale, atat cele pozitiv exprimate de sporirea
productiei si, pe aceasta baza, a prosperitatii generale, de intensificare a schimburilor
internationale si largirea cooperarii dintre state, de industrializare si tertiarizare, cat si cele
negative precum crizele sau perioadele de recesiune economica, extinderea saraciei si a
somajului, inflatia, deteriorarea mediului, au influentat cantitativ si structural activitatea turistica
stimuland calatoriile si diversificand orientarea lor spatiala. De asemenea, faptul ca turismul se
adreseaza unor segmente largi ale populatiei, ca raspunde pe deplin nevoilor materiale si
spirituale ale acesteia s-a reflectat in intensificarea circulatiei turistice, imprimand fenomenului
unul dintre cele mai inalte ritmuri de crestere. Pe de alta parte, prin amploarea si continutul sau
complex, turismul antreneaza un vast potential natural, material si uman avand implicatii
profunde asupra dinamicii economiei si societatii, asupra relatiilor internationale.
In practica uzuala, pentru desemnarea vacantelor petrecute in spatiul rural se folosesc
notiunile de turism rural si agroturism. Cele doua concepte se suprapun intr-o anuimta proportie,
au un numitor comun, dar si elemante particulare.
In general, se accepta ca sfera de cuprindere a turismului rural este mai larga, iar
continutul activitatilor definit in termeni mai vagi. Astfel, turismul rural se refera la toate
activitatile ocazionate de petrecerea unei perioade de timp determinate in mediul rural, mijlocul
de gazduire putand fi atat gospodaria taraneasca – pensiune, ferma agroturistica – cat si
echipamente turistice de factura mai generala: hanuri, hoteluri turistice, popasuri.
Turismul cultural-itinerant, constituie o motivatie importanta pentru calatoriile turistice,
indicatorii circulatiei turistice evidentiind acest lucru.
 Turismul cultural, prin continutul si caracteristicile sale, prezinta o suma de avantaje,
cum sunt: independenta fata de un anumit sezon; posibilitatea dezvoltarii in zone diferite pe
teritoriul tarii, asigurand astfel o mai buna valorificare a resurselor; larga adresabilitate –
intereseaza toate categoriile de clientela. El are insa si dezavantaje, intre care faptul ca este mai
scump comparativ cu turismul de agrement si ca unele dintre formele sale se adreseaza unui
public avizat, cu un inalt nivel de instructie si cultura; aceste dezavantaje ingusteaza sensibil
dimesiunile pietei si reclama eforturi mai mari in domeniul promovarii. Cu toate acestea,
turismul cultural reprezinta astazi o forma moderna de vacanta, o forma in plina expansiune.
Turismul rural reprezinta una din cele mai eficiente solutii de armonizare a cerintelor
turismului cu exigentele protejarii mediului si dezvoltarii durabile.
Indiferent de terminologia utilizata, aceste forme de turism au un continut – exprimat prin
tipologia unitatilor de cazare si alimentatie, actiunile de agrement, intesitatea fluxurilor turistice
– in perfecta armonie cu mediul natural si socio-cultural al zonelor receptoare, urmarind chiar,
prin solutiile de amenajare, refacerea mediului, imbunatatirea calitatii acestuia.
In tarile Uniunii Europene (UE), turismul rural nu este, la drept vorbind, un fenomen nou.
De-a lungul timpului – acest timp numarandu-se in decenii pentru majoritatea tarilor UE –
cazarea turistilor la sate s-a practicat de o maniera mai mult sau mai putin spontana sau
organizata.
In schimb, ceea ce este sau reprezinta dimensiunea la care s-a ajuns prin expansiunea
fenomenului turistic in spatiul rural. Aceasta expansiune se explica pe de o parte prin relansarea
dezvoltarii regiunilor rurale si pe de alta parte prin diversificarea formelor de practicare a
turismului de masa. De aceea, regiunile rurale ale Europei inscriu turismul, rand pe rand, in
cadrul politiclor de dezvoltare locala pe viitor.
Turismul rural se bazeaza pe trei coordonate: spatiu, oameni, produse, deoarece:
- spatiul fara existenta oamenilor nu poate fi suport al convietuirii, un spatiu fara produse nu
poate raspunde tuturor nevoilor consumatorilor de turism;
-oamenii in lipsa spatiului sau a produselor dispun numai de o capacitate de primire redusa;
· produsele care nu au ca baza spatiul si oamenii nu au decat o existenta efemera si nu pot
asigura dezvoltarea durabila pe plan local.
Pe fundalul numeroaselor probleme din spatiul rural si din agricultura, turismul in Europa
capata tot mai multa importanta. Spatiile rurale europene au nevoie de noi perspective si
alternative viabile, pentru a nu se ajunge la degradarea pozitiei sociale a populatiei rurale.
Circa 250 de milioane de oameni alatoresc annual in Europa. Dintr-un studiu reise ca tot al
patrulea european isi petrece vacanta in mediul rural. 70% dintre turisti isi petrec vacantele in
UE, 30% in terte state de pe alte continente. In aproape toate tarile Europei turismul este un
factor economic important, indeosebi pentru regiunile rurale, si o alternativa pentru productia
agricola.
Europa ofera o gama larga de posibilitati pentru practicarea turismului datorita
potentialului variat, constand in existenta unor peisaje pitoresti, a unor mentalitati diferite,
marcate de mediul cultural si de viata. Tarile europene prezinta o mare bogatie naturala si
culturala, care constituie cel mai important potential turistic.
In statele occidentale aceasta forma de turism nu mai este in faza de initiativa. Si tarile
est-europene prezinta astazi proiecte bune in acest domeniu. Este doar o chestiune de timp, pana
ce ofertele lor si turismul rural sa se poata plasa si sa poata deveni competitiv pe piata europeana
si mondiala.
 Turismul rural a evoluat diferit in fiecare tara. Mari deosebiri calitative se constata la
capitolul dotari si servicii. Sporirea profesionalismului in turismul rural european – tinand cont
de cerintele actuale si de conditiile de pe piata turismului – este posibila numai printr-o stransa
cooperare in toate statele si pe baza unui marketing international sub rezerva structurilor
nationale si sociale. In conditiile unificarii Europei, turismul rural romanesc trebuie sa se
inteleaga si sa se integreze in ansamblul european. Fiecare tara are punctele sale forte si
potentialul sau propriu, care permite dezvoltarea spatiilor rurale.
Ofertele de turism in mediul rural reprezinta un segment al pietei turistice. De aceea sunt
necesare activitati specifice de marketing la nivelul unitatii si in suprastructura. Asocierea
gazdelor inlesneste urmarirea pietei, alcatuire ofertelor, asa cum nu ar putea sa realizeze singura
nici o gazda. De aceea gazdele din toate landurile Germaniei s-au asociat in uniuni
supraregionale pentru produsul “Vacanta in gospodaria taraneasca”. In prezent
inGermania exista 14 organizatii (uniuni), care formeaza un sistem federativ fiind sprijinite de
catre Ministerul Agriculturii din fiecare land. Fiecare uniune este autonoma si dispune de un
marketing propriu, elaborat si dezvoltat in functie de caracteristicile locale. Uniunile se preocupa
de alcatuirea ofertelor, comercializarea ofertelor turistice rurale, pregatirea si perfectionarea
membrilor organizatiei pentru activitatile turistice. Uniunile de turism in mdiul rural si Camerele
de Agricultura au oferit si ofera consultanta celor interesati astfel incat ofertele din tara noastra
se caracterizeaza printr-un standard de calitate ridicat, structurat in functie de produs
Agroturismul este mai strict din punctul de vedere al conditiilor vacantei; in plus, ia in calcul
aspecte legate de efectele economice asupra gospodariilor taranesti si localiatailor rurale in
ansamblul lor. Agroturismul presupune, asadar, redarea in gospodaria taraneasca – pensiune,
ferma etc. – consumarea de produse agricole din gospodaria respectiva (uneori se indica si o
anumita proportie – cel putin 20%) si participarea, intr-o masura mai mare sau mai mica la
activitatile agricole spaecifice.si de grupele de populatie vizate.
Tipurile si caracteristicile unor asemenea asezari difera de la o tara la alta, in functie de
conditiile geografice si sociale, de traditii si preferinte, de valentele istorico-culturale etc.
Personalul este redus la minim, satele turistice fiind servite de insasi localnicii care primesc
oaspeti, fiind dotate si echipate corespunzator. De regula cazarea familiilor este solutionata in asa
fel incat ele sa se poata intretine singure sau in pensiune completa, semi-pensiune ori numai mic
dejun.
Turismul este o ramură a economiei naţionale care cuprinde activităţi complexe şi
eterogene. Activitatea de turism se materialializează în servicii exprimate sugestiv sub
formă de produs turistic.
În sensul contemporan al cuvântului, turismul este un fenomen social-economic
ce cuprinde totalitatea relaţiilor ce au loc în societate in procesul utilizării timpului liber,
atât in interiorul fiecărei ţări cât şi în circuitul schimbului de valori spirituale sau
materiale dintre ţări.
De-a lungul timpului, încercările de a descrie ş i defini în mod corespunzător
termeni de tipul “turist” sau “turism” au fost numeroase, dar abia în ultimile decenii ale
secolului nostru s-a înregistrat un progres real în ceea ce priveşte standardizarea
terminologiei turistice.
În iulie 1991, Conferinţa Organizaţiei Mondiale de Turism (OMT), de la Ottawa,
a redefinit conceptele de bază din turism, asimilând termenul de turism activităţilor care
sunt “... angajate de persoane în cursul voiajelor sau sejurului lor în locuri situate în afara
mediului rezidenţial pentru o perioadă de peste 24 de ore sau de cel puţin o noapte, fără a
depăşi un an, în vederea petrecerii timpului liber, pentru afaceri ori pentru alte motive,
adică în alte scopuri decât prestarea unei activităţi remunerate în locul vizita
Turismul este călătoria realizată în scopul recreării, odihnei sau
pentru afaceri. Organizația Mondială a Turismului ( O.M.T. ) definește turiștii ca fiind
persoanele ce „călătoresc sau locuiesc în locuri din afara zonei lor de reședință permanentă
pentru o durată de minimum douăzeci și patru (24) de ore dar nu mai lungă de un an consecutiv,
în scop de recreere, afaceri sau altele nelegate de exercitarea unei activități remunerate în
localitatea vizatată.”
Turismul a devenit o activitate de recreere globală populară. Turismul este ramura
economică cea mai puternică pe plan mondial.
Statisticile mai arata ca la 1 ianuarie 2015 populatia Romaniei dupa domiciliu a fost de
22,279 milioane de persoane, in scadere comparativ cu 1 ianuarie 2014, cu 67.000 de persoane;
aceasta scadere a fost cauzata, in special, de sporul natural negativ al populatiei.

2.2OBIECTIVE TURISTICE ALE ORAŞULUI TIMIŞOARA

-Cetatea Timişoarei este o cetate istorică pe ruinele căreia a fost construit actualul
oraș Timișoara.

Turnul de apă Iosefini

Fiind o zonă mlăștinoasă, Timișoara a creat dealungul anilor o serie de probleme
arhitecților orașului. Pentru asigurarea alimentării cu apă au fost realizate foraje
de mare adâncime. Pentru asigurarea continuă cu apă potabilă a orașului în
plină expansiune, la începutul secolului XX, la interval de 2 ani au fost
construite și două turnuri de apă. Cel din Iosefin a fost ridicat în 1914.
Parcul Rozelor
În 1942 parcul apare sub denumirea Rozariul Regina Maria, dar dealungul anilor a avut
mai multe denumiri.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Rozariumul a fost distrus, și a fost refăcut în
perioada 1953-1965, când s-a ajuns la peste 1200 de varietăți de trandafiri procurate din țară și
din străinătate.

-Sinagoga din Fabric este un lăcaș de cult iudaic din municipiul Timișoara, localizat pe
Str. I.L Caragiale 2, colț cu str Episcop J.Nischbach. A fost construită între anii 1895-1899 în stil
neo-maur și elemente de stil neo-renascentist italian. Această sinagogă a fost construită în
cartierul Fabric, de unde îi vine și numele. Ea se învecina pe atunci cu un braț mai vechi al râului
Bega.

Catolică Biserica Preasfânta Inimă a lui Isus este o biserică romano-catolică din
cartierul Elisabetin din Timișoara. Construcția, în stil neogotic, a început în 1912 și a fost
terminată în 1919. Proiectul a fost realizat de arhitectul Karl Salkovics.
 - Castelul Huniade este un monument istoric, fiind considerată cea mai veche clădire
din Timișoara până la campania de săpături arheologice începute în anul 2013 și derulată în
centrul orașului. El a fost construit între anii 1443 - 1447 de cătreIoan de Hunedoara, pe ruinele
unui vechi castel din secolul al XIV-lea (construit în timpul domniei regelui Carol Robert de
Anjou). Astăzi adăpostește Muzeul Banatului.

-Casa prinţului Eugeniu de Savoia , Eugen de Savoia-Carignano, sau Eugeniu de Savoia,

cunoscut și ca Prințul Eugen (n. 18 octombrie 1663, Paris - d. 21 aprilie 1736,Viena), a fost unul
din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează în bună măsură
ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonă a
Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european.

-Sinagoga din Cetate este un lăcaș de cult evreiesc din municipiul Timișoara, localizat pe
Str. Mărășești nr. 6. Ea a fost construită între anii1863-1865 în stil maur. Această sinagogă a fost
construită în cartierul central Cetate, de unde îi vine și numele.
 -Mânăstirea Franciscană Biserica Franciscană din Cluj este unul din cele mai vechi și mai
semnificative lăcașuri de cult clujene, situat în actuala Piața Muzeului nr. 2 (fosta Piața
Mică, Piața Carolina, Piața Dimitrov). Hramul bisericii este pe 5 august, de sărbătoarea „Maria
Zăpezii” (sfințirea Bazilicii Santa Maria Maggiore din Roma).

-Bastionul Maria Therezia a facut parte din sistemul de fortificatii ale cetatii vechi a
Timisoarei si este cea mai mare componenta care s-a pastrat pana in zilele noastre.

In prezent, are rol de pasaj, iar spatiile sale sunt ocupate de magazine, restaurante, baruri,
o librarie, sectia de Etnografie a Muzeului Satului si doua expozitii ce apartin de Muzeul
Banatului.

Ridicat intre anii 1730-1735, este, de altfel, singurul bastion care s-a pastrat din cele noua
ale cetatii, restul fiind demolate pentru a permite orasului sa se extinda.

Bastionul Maria Therezia este inclus pe lista monumentelor istorice ale judetului Timis,
Banat.

Este amplasat in Piata Dr.I.C.Bratianu.

 Palatul Löffler din Piața Victoriei, a fost construit între anii 1912-1913 de familia si firma
antreprenorului Leopold Löffler, ca sediu de firmă și casă familiară pentru el și cei trei fii ai săi.
Este o construcție cu 4 nivele, cu spații comerciale la parter. Fațadele de capăt sunt cele mai
frumoase. La partea superioară sub niște ferestre ovale, se văd câte două grupuri statuare.
Imediat sub ele pe două nivele sunt balcoane mari. Fațada dinspre Piața Victoriei este mult mai
simplă, părțile superioare ale părților care ies în afară au doar niște geamuri dreptunghiulare.

Palatul Széchenyi din Piața Victoriei, a fost construit între anii 1900 și 1914 de Societatea
Széchényi după planurile arhitectului László Székely. Este ultima clădire de pe Corso, în capătul
dinspre catedrală. Este o clădire cu patru nivele, la parter sunt prevazute spații comerciale. La
nivelul etajelor sunt portiuni ieșite in afară, dar fiind legate între ele prin balcoane, colțurile se
netezesc. Aceste zone pe partea superioară se termină în frontoane triunghiulare cu bazorelief.
Colțul clădirii este prevăzut cu un turn.

Palatul Lloyd este o clădire monumentală cu trei etaje, amplasată pe corso-ul Timișoarei.
A fost construită în stil ecclectic cu influențe seccesion între 1910-1912 după planurile
arhitectului Leopold Baumhorn. Aici a funcționat la etajul I.Bursa Agricolă, societatea Lloyd, iar
la etajele II și III erau locuințe. La parterul clădirii se afla Café Lloyd, înainte de război Café
Wien, locul de întâlnire al elitei timișorene. Din 1948 adăpostește sediul Rectoratului
Universității Politehnica din Timișoara, iar la parter funcționează restaurantul Lloyd.
 De asemenea la Grădina Botanică din Timişoara există o colecţie deosebită de specii
(Cercidiphyllum japonicum, Chionantus retusus, Diospyros lotus, Evodia danielii, Kolkwitzia
amabilis, Phyllostachys aurea, Quercus macrocarpa, Rhamnus rupestris, Viburnum carlesii,
Zanthoxylum piperitum, Zizyphus jujuba, Xanthoceras sorbifolia, Lagerstroemia indica), rolul
acesteia fiind de conservare a speciilor şi a diversităţii genetice. Grădina Botanică din Timişoara
a fost proiectată să cuprindă specii de plante grupate în sectoare: Sectorul Flora Ornamentală cu
subsectorul Colecţia de Trandafiri, Sectorul Flora şi Vegetaţia României cu Subsectorul Flora
Banatului, Sectorul Flora Regiunii Mediteraneene, Sectorul Flora Americii, Flora Asiei cu
Subsectorul Grădina Japoneză, Sectorul Sistematic al Plantelor, Sectorul Flora Medicinală şi
Sectorul Flora tropicală.

.
 2.2.1Potenţialul turistic natural
Potenţialul turistic natural reprezintă totalitatea resurselor turistice pe care le oferă cadrul natural
prin componentele sale: relief, condiţii climatice, ape, vegetaţie şi faună, cât şi modificările
acestora din urmă.

REZERVAŢII NATURALE

Parcul Bazoş - la 15 km S-E de Timişoara se află parcul de la Bazoş, format din

rezervaţia propriu-zisă şi zona din jurul rezervaţiei. Rezervaţia cuprinde Parcul Mare, Parcul
American, o seră şi o pepinieră pentru specii exotice. Aceasta adăposteşte peste 400 de specii de
arbuşti exotici de pe 5 continente.

Mlaştinile de la Satchinez - complexul de mlaştini se află la 25 km de Timişoara, în

Câmpia Banatului şi ocupă 40 ha. Rezervaţia adăposteşte circa 25% din speciile păsărilor de apă
din ţara noastră, unele dintre acestea aflate pe cale de dispariţie. Printre speciile rare care trăiesc
aici se numără egreta mică, stâncul roşu , stâncul galben, etc.

Punctul Fosilier Rădămăneşti - în Podişul Lipovei, la 10 km de Lugoj se află rezervaţia

geologică "Punctul Fosilifer Rădămăneşti, care adăposteşte o bogată faună fosilă. Aceasta a fost
descoperit în 1870 de T.Fuchus, savant care a identificat circa 52 de specii de moluşte. Zona
ocrotită a făcut obiectul unei monografii scrise în 1971 de G Gillet şi Fl. Marinescu

Buziaş - situată în lunca de jos a Timişului, la 25 km de Lugoj, staţiunea Buziaş este

cunoscută începând cu anul 1811, de când au început să fie utilizate în scop terapeutic
izvoarele minerale de aici.
În 1819 Buziaşul a fost inclus oficial în rândul staţiunilor balneo-climaterice. Se tratează
afecţiuni ale sistemului nervos, boli reumatice, boli ale aparatului digestiv.

-Câlcea - se află între Timişoara şi Arad şi funcţionează ca staţiune balneoclimaterică în

regim permanent. Factorii naturali de cură sunt reprezentaţi de apele minerale care sunt utilizate
în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, afecţiunilor ginecologice şi a unor afecţiuni ale
aparatului nervos periferic.

-Izvin - la 17 km de Timişoara se află satul Irvin, renumit pentru tradiţia creşterii cailor
din rasa Ardeni şi Lipitasc. În apropierea hergheliei se află un hipodrom unde se organizează
periodic, jocuri distractive de călărie şi de concursuri

2.2.2 Potenţialul antropic

- reprezintă totalitatea resurselor turistice rezultate ale creaţiei umanedin punct de vedere cultural
- istoric şi tehnico -economic din cadrul unui teritoriu sau al uneiaşezări umane considerate ca
având valoare turistică sau constituind bază de existenţă pentru turism.
 -Cultural Istoric
-Bastionul - cunoscute sub denumirea de Bastion, rămăşiţele cetăţii Timişoara amintesc
de fortificaţiile secolului al XVIII-lea. În prezent, Bastionul adăposteşte Muzeul de Artă populară
unde sunt expuse costume populare, sculpturi în lemn, ceramică populară, icoane pe sticlă, etc.
-Cetatea Timişoarei - ridicată în secolul al XVIII-lea avea trei porţ: Poarta Ardeleană,
Poarta Vieneză şi Poarta Iosefir.
-Castelul Huniazilor - ridicat de Iancu de Hunedoara între anii 1443-1447 pe locul
vechiului castel ridicat de Carol de Anjou. În prezent, castelul adăposteşte colecţiile Muzeului
Banatului.
-Catedrala Mitropolitană rdicată în perioada 1936-1946 după planurile arhitectului Ion
Trăiănescu. Lăcaşul a fost sfinţit în 1947, în prezenţa regelui Mihai I.
Clădirea a fost construită în stil bizantin, măsoară 63 m lungime şi 32 m lăţime. Turnul
principal şi cupola au o înălţime de 83 m şi respectiv 16 m. În subsol se află un muzeu unde sunt
expuse diverse obiecte de cult ortodox.
-Muzeul Banatului - înfiinţat în 1872
-Teatrul Naţional şi Opera Română - au fost ridicate după planurile arhitecţilor vienezi
Fellner şi Hellmer între anii 1872-1875 în stil renascentist.
-Biserica Romano-Catolică "Sfânta Inimă a lui Isus" - a fost construită în stil neogotic şi
a fost terminată în 1919 după planurile arhitectului Karl Salkovics.
-Biserica Dom - ridicată între anii 1733-1773
-Biserica Sf. Ecaterina - ridicată în 1775, reconstruită în 1889 în stil neobaroc şi a
aparţinut iniţial ordinului franciscan.
-Biserica Mileniului - a fost ridicată după planurile arhitectului Ludwig von Ybl, în
cinstea comemorării a o mie de ani de la stabilirea ungurilor în Câmpia Panonică
-Palatul Dicasterial - construit în stilul renaşterii italiene între anii 1850-1854 după
modelul Palatului Strozzi din Florenza.
-Monumentul Victoriei - construit de împăratul Franz Joseph şi ridicat în 1853.
-Palatul episcopal - 1743-1752;
-Primăria Veche.
-Tehico-Economic
-Socio-Demografic
Evoluţia numărului populaţiei Polului de creştere Timişoara se înscrie în tendinţa
generală de descreştere progresivă ce se manifestă şi la nivel naţional, cauzată în mare măsură de
bilanţul demografic natural negativ, dar şi de emigrarea populaţiei active. Dacă în anul 1990
numărul locuitorilor cu domiciliul stabil a fost de 398.038, în anul 2012 acesta a scăzut la
372.316 locuitori, respectiv cu 25.722 persoane .Dacă populaţia Municipiului Timişoara a scăzut
în acelaşi interval de timp de la 351.293 locuitori la 306.462 locuitori, adică cu 44.831 în 22 de
ani, în mediul rural aferent Polului de creştere, numărul locuitorilor a crescut de la 46.745 la
65.854 locuitori, respectiv cu 19.109 persoane. Creşterile cele mai mari le înregistrează
comunele Giroc cu 4075 locuitori, Dumbrăviţa cu 3318 locuitori, Săcălaz cu 2498 locuitori,
Sânmihaiu Român cu 2392 locuitori, Giarmata cu 2153 locuitori . Scăderea numărului de
locuitori din unele comune cum ar fi Becicherecu Mic, Bucovăţ şi Şag se justifică prin faptul că
începând cu anul 2005 respectiv 2008, din acestea s-au desprins şi s-au format trei noi comune:
Dudeştii Noi, Bucovăţ şi Parţa. Rata de evoluţie Rata de evoluţie a numărului populaţiei în
perioada 1990-2012 la nivelul polului de creştere a fost una negativă şi anume de -6,5 %, ceea ce
înseamnă o medie anuală de -0,3 % . Municipiul Timişoara a avut o rată dublă de scădere în
raport cu polul de creştere, respectiv - 12,8 %, adică -0,6 % pe an. Comunele au avut o rată de
creştere de 40,9 % pe întreaga perioadă (1990-2012), revenind o medie anuală de 1,9 %. Cele
mai spectaculose creşteri de peste 100 % le-au avut în această perioadă comunele Dumbrăviţa cu
130,2 % şi Giroc cu 104,8 %. Creşteri însemnate au mai înregistrat comunele Sânmihaiu Român
62,7 %, Giarmata 49,6 %, Moşniţa Nouă 49,3 %, Săcălaz 47,9 %. Scăderi semnificative de
populaţie au avut comunele Becicherecu Mic -30,1 %, Şag -25,2 % şi Remetea Mare -23,7 %
Municipiul Timişoara, capitala judeţului Timiş şi totodată reşedinţa Regiunii de
Dezvoltare Vest – cu o populaţie de 306.466 locuitori în anul 2012, conform Primăriei
Municipiului Timișoara, ocupă locul II pe ţară ca număr de locuitori, după capitala țării,
Bucureşti, fiind în acelaşi timp şi cel mai mare oraş din Euroregiunea Dunăre – Criş - Mureş -
Tisa. Evoluția numărului de locuitori al Municipiului Timișoara poate fi astfel analizată începând
din 1784, când avem primele informații oficiale referitoare la numărul locuitori. Caracteristicile
geodemografice și socio-demografice ale populației sunt deosebit de importante deoarece sunt
cele care indică tendințele viitoare de evoluție și manifestare ale caracteristicilor populației și
posibilitatea apariției riscurilor demografice cu efecte viața economică și socială a Municipiului.
Prin caracteristicile sale Populația Municipiului Timișoara reprezintă un capital deosebit de
important pentru dezvoltarea socio-economică a Municipiului Timișoara.
Din punct de vedere demografic, Timişoara se defineşte (conform legii Zipf) ca oraş de
rangul 2 la nivel naţional, alături de Iaşi, Constanţa, Cluj-Napoca şi Braşov, cu funcţii macro-
teritoriale şi având cea mai întinsă zonă de influenţă directă (cu excepţia capitalei), de circa 5000
km2 . Populaţia sa reprezintă 45,07% din populaţia Judeţului Timiş, 16,07% din populaţia
Regiunii Vest şi 1,44% din populaţia totală a ţării. Raportat la populaţia urbană, populaţia
municipiului Timişoara reprezintă 25,7% din populaţia urbană a regiunii de Dezvoltare Vest şi
2,61% din cea urbană a ţării.
Cap III Infrastructura
Municipiul Timişoara dispune de o infrastructură turistică diversă. În Timişoara activează
85 unităţi de cazare care oferă 4.739 de locuri de cazare, cu un grad de confort de la două şi trei
stele până la hoteluri de patru stele. Începând cu anul 2011, după o investiţie de circa 10 milioane
de euro, hotelul Timişoara a fost clasificat la 5 stele prin inaugurarea a 80 de camere noi; astfel,
grupul Bega prin Bega Turism este primul investitor din Timişoara care deţine un hotel clasificat
la această categorie. Deşi există peste 100 de agenţii autorizate în profil turistic, dintre acestea
doar o mică parte din acestea promovează turismul în Banat şi foarte puţine organizează tururi
ale oraşului Timişoara. Turul oraşului Timişoara se efectuează neregulat, doar la cerere şi fără a
avea nici o legătură cu sezonul turistic. Nu se poate face o delimitare exactă a ofertelor turistice
sau a formelor de turism ce pot fi practicate în Timişoara, acestea formând un tot unitar pentru
orice vârstă şi pentru orice grad de cultură. Istoria Cetăţii Timişoara (prima atestare istorică
documentară datează din anul 1266) se îmbină cu oferta culturală (în fiecare lună în Timişoara se
organizează cel puţin un eveniment cultural major, există un număr mare de muzee, teatre, săli
de cultură şi galerii de artă) şi cu posibilităţile de agrement (renumele de oraş al florilor şi al
parcurilor vine de la numărul mare de parcuri şi de la faptul că se poate traversa oraşul trecând
dintr-un parc în altul), la care se adaugă o serie de pionierate tehnice (în anul 1857 se introduce
iluminatul public pe gaz, în 1884 Timişoara devine primul oraş din Europa cu străzile iluminate
electric, în 1899 se pune în funcţiune tramvaiul electric ).
Principalele direcții în dezvoltarea rețelei de transport rutier prevăzute de aceste
documente sunt finalizarea Autostrăzii 1, finalizarea centurii de ocolire a orașului, construirea
unei autostrăzi între Timișoara și punctul de trecere al frontierei cu Serbia la Stamora Moravița,
realizarea unui drum expres cu 4 benzi între punctul de trecere al frontierei de la Nădlac, județul
Arad, și Timișoara, realizare unui drum expres cu 4 benzi între punctul de trecere la frontierei de
la Cenad și Timișoara. De asemenea se urmărește reabilitarea și modernizarea rețelei județene de
transport rutier aferentă drumurilor naționale, județene și a străzilor urbane.
Pe planul infrastructurii de transport Timișoara este un nod feroviar în centrul celei mai
dense rețele de căi ferate din România, fapt care permite multiple legături cu localitățile din
județ. Acestea permit orașului un important aflux de forță de muncă din toate colțurile județului.
Principala gară de călători este Timișoara Nord, construită în 1857. Alte stații, importante pentru
transportul local, sunt: Timișoara Est, Timișoara Vest, Timișoara Sud. De la Timișoara există
legături internaționale directe spre Belgrad, Budapesta, Viena siMünchen.
Transportul auto a cunoscut o adevărată explozie după 1990, astfel că în 2003, gradul de
motorizare înregistrat la Timișoara era cel mai mare din România, cu 361 de autovehicule la
1.000 de locuitori, în comparație cu doar 315 înregistrate în capitală. Din acest motiv, traficul a
devenit una dintre problemele cele mai importante cu care se confruntă orașul, infrastructura
existentă nefiind capabilă să suporte valorile ridicate ale traficului. Rețeaua de drumuri din
interiorul municipiului are o lungime de 574 km și ocupă o suprafață de 603 de ha.
Transportul public este asigurat de 11 linii de tramvaie (a căror trasee au o lungime totală
de 134,3 de km) pe o rețea de 37,8 km (33,7 km cale dublă, 4 km cale simplă bidirecțională), 8
linii de troleibuz (cu trasee în lungime de 70,46 de km) pe o rețea de 26,9 km (18,9 km cale
dublă, 6,9 km cale simplă, 4,5 km cale dublă acces depou),[13] 11 linii urbane de autobuz (trasee
în lungime de 118,7 de km), 7 linii curse convenție de autobuz (în lungime de 278 km) și 8
companii de taxi.[14]
O importanță deosebită o are transportul aerian. Timișoara dispune de Aeroportul
Internațional Traian Vuia, al treilea ca mărime din România. Aici este amplasată a doua
companie aeriană ca mărime din Romania Carpatair, aeroportul având zeci de legaturi aeriene în
întreaga Europa.
IV Baza Tehnico Materiala turistica
Baza tehnico-materiala a turismului, numita generic sistructuri de primire turistice,
cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se foloseste turismul pentru realizarea functiilor
sale economice si sociale. In acest context sunt luate in vedere atat mijloacele materiale specifice
turismului, cat si cele comune, apartinand altor ramuri.
In cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, spatiile de cazare, alimentatie pentru turism,
agrementul etc., prin numarul, capacitatea si structura lor, reflecta in cea mai mare masura,
gradul de dotare si dezvoltare turistica in ansamblu sau la nivel teritorial.
Valorificarea patrimoniului turistic al unei tari, regiuni sau zone geografice etc., implica
in prealabil asigurarea unor conditii minime pentru deplasarea, sejurul si petrecerea agreabila a
timpului de catre turisti. Imbinarea acestor elemente minime are ca rezultat polarizarea fluxurilor
turistice spre acele destinatii care ofera vizitatorilor cea mai mare satisfactie intr-o calatorie de
vacanta
Pentru ca un teritoriu sa poata fi declarat „de interes turistic”, potentialul sau turistic
trebuie sa raspunda la doua cerinte esentiale:
1 sa dispuna de resurse naturale si de alte elemente de atractie preferate de turisti (istorice,
cultural-artisitce etc.);
2 sa dispuna de posibilitati de acces, de transport, de cazare, de alimentatie, de unitati
comerciale, de instalatii, de alte amenajari adiacente etc., intr-un cuvant de baza materiala si de
infrastructura necesara pentru a asigura activitatile turistice.
Baza tehnico-materiala a turismului desemneaza totalitatea mijloacelor materiale intrebuintate
in activitatea turistica pentru indeplinirea functiilor sale economice si sociale. Sfera sa de
cuprindere include nu numai mijloacele materiale specifice turismului (infrastrucura specifica),
ci si pe cele comune, apartinand patrimoniului altor ramuri, dar folosite si de turism
(infrastructura generala). Prioritar, in cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacitatile de
cazare, cele de alimentatie publica, de agrement, prin volumul si structura lor reflecta gradul de
inzestrare si dezvoltare turistica, atat pe ansamblu cat si la nivel comunitar-
teritorial.
Realizarea unei puternice baze tehnico-materiale a turismului (de
transport,cazare,alimentatie publica,tratament agrement,etc), capabila sa raspunda asteptarilor
unor clienti tot mai exigenti, implica importante resurse financiare alocate turismului. Fara
aceasta premisa economica, resursele turistice raspandite pe teritoriul unei tari in calitate de
componenta a ofertei, nu pot fi valorificate corespunzator. Volumul si ponderea resurselor
financiare orientate spre domeniile activitatii turistice intr-o economie nationala reflecta nivelul
de interes pe care se plaseaza aceasta ramura intr-o perioada de dezvoltare a oricarei economii
nationale.
In primul rand, intre baza tehnico-materiala si resursele naturale turistice trebuie sa
existe o corespondenta ca volum al doatarilor, atat pe plan cantitativ cat si pe plan calitativ-
structural. De exemplu, prezenta unor forme de relief si a conditiilor climatice propice practicarii
sporturilor de iarna necesita dotarea statiunilor de un asemenea profil cu echipamentele specifice.
Sau,existenta unor resurse de ape termale justifica edificarea unei statiuni cu o baza de tratament
adaptata la specificul de valorificare al resursei respective si dimensionata la nivelul debitului
care sa asigure un numar optim de proceduri.
 In al doilea rand, tinand seama de rigiditatea ofertei turistice una din trasaturile amintite
ale acesteia ce nu trebuie nici un moment subevaluata, de notat este faptul ca baza tehnico-
materiala turistica se cere astfel conceputa incat sa fie adaptata si unui anumit segment al cererii
turistice, cunoscute sau estimate. De regula, dupa cum o demonstreaza si realitatea, racordarea
bazei tehnico-materiale se face la cel mai apropiat segment al cererii turistice, avand in vedere
importanta distantei in directionarea cererii. Intr-un asemenea context, investitiile pentru
construirea, modernizarea si deversificarea echipamentului ce intra in componenta bazei tehnice
a turismului sunt determinate de doua variabile independente:resursa naturala si cererea turistica.
In al treilea rand n-ar trebui neglijata o observatie suplimentara, permanent invocata de
specialisti, care exprima de altfel una din multiplele particularitati ale relatiei cererii si ofertei
turistice, anume aceea ca investitiile in baza materiala a ofertei sunt dependente ca volum absolut
de dimensiunea si calitatea resurselor naturale, fiind in raport direct cu acestea. Ca investitie
specifica insa, pe unitatea de echipament (loc de cazare,de divertisment,de agrement) efortul
investitional este invers proportional cu calitatea atractiei turistice a resurselor naturale.
Exemplele sugestive ne sunt cunoscute. Astfel, resurse naturale originale si atractive, de
exemplu, de tipul Deltei Dunarii, sau mai nou, de tipul agroturismului si turismului rural,
necesita investitii specifice reduse in baza materiala. Invers, localizarile turistice situate in zone
resurselor naturale prin cele mai ridicate investitii specifice in baza tehnico-materiala, aceasta
constituind de fapt sursa de atractivitate a unei destinatii din aceasta categorie.
Nu este mai putin adevarat si faptul ca, pe ansamblul unui complex economic national,
efortul investitional este redirectionat spre prevenirea degradarii mediului natural, chiar si in
cazul zonelor geografice cu un potential turistic natural superior.

Unitati de cazare:
-hotel Reghina
-hotel Galaxy
-Savoy Hotel
-Hotel Castel Royal
-Hotel Vandia
-Hotel Excelsior
-Hotel Pacific
-Hotel Rogge
-Vila Arthouse
-Hotel Exclusiv

Unitati de alimentative publica

-SKY Restaurant
-Restaurant Merlot
- restaurant Adriatico
-restaurant Anette Resort
- restaurant Balance
- restaurant Bella Italia
- restaurant Camelot
- restaurant Casa Altringen
Unitati de agrement :
- wellness & spa
- Bar, Plaja, Piscine
- tenis
- închirieri biciclete
- plimbări cu hidrobicicleta
- plimbări cu hidrobicicleta
- plimbări cu vaporaşul electric
- zboruride agrement
-Driving Range - Golf
- paintball & Airsoft
Mijloace de transport turistice
Transporturile asigură în cadrul aşezărilor urbane funcţionarea sistemului urban prin
facilitarea legăturilor dintre zonele funcţionale la care se adaugă modificări în structura bazei
economice şi a componentei demografice. Oraşul Timişoara se află la convergenţa a numeroase
căi de comunicaţie rutieră, feroviară, aeriană şi navală de importanţă deosebită fapt care permit
dezvoltarea unor relaţii permanente cu diverse regiuni şi oraşe ale continentului. Transportul
rutier. Municipiul Timișoara, datorită potențialului de poziție, dispune de legături rutiere facile
cu țările vecine prin drumurile de importanţă internațională şi naţională A1, E70, E671, DN6 și
DN59. Un element deosebit de important pentru dezvoltarea Municipiului Timișoara este
localizat pe traseul coridorului paneuropean 4. Transportul feroviar în Timişoara are o tradiţie
îndelungată şi a jucat un rol deosebit de important în dezvoltarea economică a regiunii, fiind
legat de tradiţia activităţii feroviare şi industriale a Banatului, unde s-a construit cea mai veche
linie a căilor ferate româneşti între 1846 - 1856. Tradiția feroviară a municipiului începe în anul
1857 în Timişoara când se construieşte linia Szeged – Jimbolia – Timişoara şi se construieşte
gara. Transportul aerian se realizează în Municipiul Timișoara prin intermediul Aeroportului
Internaţional Traian Vuia. Situat la 6 km de Municipiul Timișoara, este al doilea aeroport al
României, unul din cele 4 aeroporturi internaționale al țării, cu un trafic de peste 1 milion de
pasageri în 2011. Transportul naval reprezintă o activitate de tradiție pentru Municipiul
Timișoara. Funcția navală a Municipiului este dată de situarea municipiului pe Bega, care a fost
construit pentru asanarea mlaștinilor, protejarea orașului de inundații şi pentru a asigura
transportul de mărfuri pe cale navală. Transportul public de călători beneficiază de o rețea de
transport public dezvoltată care deservește toate cartierele oraşului şi se realizează cu tramvaie,
troleibuze şi autobuze. Forma acesteia este în concordanță cu forma radiar-concentrică a rețelei
stradale a orașului, și se desfășoară dinspre periferie înspre centrul orașului, conectând toate
cartierele cu zona centrală.
- Acces cu avionul

- Transportul public urban de călători cuprinde următoarele de linii de transport:

- linii de autobuz
- linii de autobuz tip Expres
- linii de tramvai
- linii de troleibuz

Concluzi şi propuneri
Municipiul Timișoara este unul dintre cele mai importante orașe ale Românei, atât din
punct de vedere al numărului de locuitori, fiind al doilea oraș ca mărime după capitala țării, cât și
din punct de vedere al funcțiilor urbane și al influenței pe care acesta le are la nivel regional, și
chiar internațional. Potențialul de locație, în partea de vest a țării, în apropiere a patru puncte de
trecere a frontierei, accesibilitatea sa, calitatea capitalul uman, prin structura și nivelul de
instruire al populației, importanța funcției educaționale, economice și sanitare a orașului,
atractivitatea generală a mediului urban, sunt doar câțiva dintre factorii de dezvoltare ai
Municipiului Timișoara care stau la baza conturării identității orașului și locuitorilor săi. Aceste
elemente sunt consecința evoluției istorice ale orașului care a avut permanent un rol deosebit de
important în regiune, de la funcția de apărare pe care a avut-o cetatea medievală construită în
mijlocul mlaștinilor, până la rolul de centru industrial și comercial pe care l-a dobândit treptat,
concomitent cu diminuarea importanței militare strategice, începând cu perioada habsburgică și
continuându-se până în prezent. Dacă în primă fază s-au dezvoltat ramurile industriale
tradiționale, industria alimentară, textilă, chimică, constructoare de mașini, electronică și
electrică la ora actuală se trece tot mai mult pe dezvoltarea sectorului electronic și electrotehnic,
sectorul IT&C și industria ușoară. Cu toate că funcția industrială a orașului a rămas importantă,
aceasta a fost egalată treptat de funcția de servicii, care a început să se dezvolte puternic
începând cu deceniul nouă al secolului XX, concomitent cu atrofierea industriilor tradiționale,
reprezentate de marile platforme industriale energofage, poluante și neperformante, dezvoltate în
perioada comunistă (UMT, Solventul, Electrobanat, Electrotimiș, 6 Martie.). Astfel, la ora
actuală, orașul se afirmă tot mai mult la nivel național dar chiar și internațional drept un
prestigios centru universitar, în care universitățile prezente oferă un număr mare de specialități
căutate pe piața muncii și care au stat la baza dezvoltării unor unități de producție sau de servicii,
dar și ca un centru sanitar deosebit, spitalele și medicii din oraș fiind renumiți și căutași de
locuitori din cele mai îndepărtate părți ale țării, deși o parte a locuitorilor Municipiului aleg să se
trateze peste graniță, în clinicile din orașul maghiar Szeged. Tot evoluția istorică a orașului a fost
cea care și-a lăsat amprenta asupra formei și morfologiei actuale a orașului, care s-a dezvoltat
polinuclear, ajungând să aibă o formă radiar concentrică, secționat în două de cursul Canalului
Bega și al căii ferate care traversează orașul dinspre nord-est spre sud-vest. Toate etapele de
evoluție urbană și-au lăsat amprenta asupra morfologiei orașului, existând areale cu morfologie
diferită în funcție de etapa de construcție dar, datorită lipsei coerenței în planificarea urbană, mai
ales în perioada comunistă, aceste elemente apar nealterate doar pe suprafețe relativ restrânse.
Cea mai mare extindere în teritoriu o au zonele construite în perioada comunistă, cu blocuri de
locuințe cu grad de confort scăzut și aspect urât, deși Municipiul Timișoara este municipiul cu
cel mai mare număr de clădiri istorice din România, în oraș fiind înregistrate un număr de 14500
clădiri istorice, aflate în grade diferite de degradare și care stau la baza manifestării unui proces
incipient de gentrificare pe sectoare de suprafețe diferite. Restaurarea acestora ar crește gradul de
atractivitate al municipiului și la sentimentul de apartenență al populației față de oraș precum și
la afirmarea orașului la nivel național și internațional. Acest lucru constituie o necesitate majoră
pentru municipiu datorită faptului că o parte mare a acestor clădiri a ajuns în stare avansată de
degradare constituind un important factor de risc urban pentru populație prin pericolul de
prăbușire dar și prin riscul social și infracțional datorat ocupării unor astfel de clădiri de către
persoanele fără adăpost. Afirmarea orașului și prin imagine în urma renovării patrimoniului
arhitectural ar sprijini afirmarea orașului prin funcția culturală deosebită pe care Municipiul
Timișoara a dobândit-o de-a lungul timpului prin intermediul prestigioaselor personalități
culturale și al evenimentelor cultural - artistice care au devenit renumite la nivel național și
internațional. Afirmarea culturală a orașului sa realizat permanent de-a lungul timpului, dar, cu
toate acestea, orașul simte lipsa unui cadru suport adecvat pentru dimensiunea sa. Municipiul de
peste 300.000 de locuitori nu dispune de o sală de spectacole adecvată, capabilă să adăpostească
evenimente de anvergură mare, spectacolele desfășurându-se la ora actuală în Sala de sport
Olimpia, subdimensionată nevoilor orașului și necorespunzătoare evenimentelor cultural-
artistice. Timișoara este singurul oraș european cu teatru național în trei limbi, cu toate acestea,
clădirea teatrului a devenit neîncăpătoare și este necesară construirea unuia adecvat. Deși în oraș
există numeroase galerii de artă, recunoscute pentru valoarea lor, majoritatea se găsesc în clădiri
necorespunzătoare care duc la limitarea gradului de apreciere și recunoaștere al acestora. Unul
dintre principalii factori de atractivitate al orașului îl reprezintă populația Municipiului,
caracterizată prin multiculturalitate. Structura etnică extrem de diversă a populației a dus la
proverbiala toleranță a populației ceea ce sporește gradul de atractivitate al orașului, care, alături
de numărul mare de universități al Municipiului, a făcut ca procentul de populație tânără și adultă
să fie extrem de ridicat, asigurându-se necesarul de forță de muncă pe plan local, chiar în ciuda
emigrării unui număr important din locuitori înspre țările Europei Vestice. Toate aceste
caracteristici fac ca Municipiul Timișoara să se afle într-un proces permanent de afirmare
națională și internațională care duc la dezvoltarea sa economică și socială și la un nivel de trai
care au determinat afirmarea unui statut aparte printre orașele țării și al unui grad de satisfacție și
mândrie printre locuitorii mai vechi și mai noi ai orașului. Spiritul antreprenorial al locuitorilor,
capacitatea autorităților locale de a atrage și susține dezvoltarea, precum și accesibilitatea
municipiului și caracteristicile populației reprezintă factori care susțin dezvoltarea continuă a
municipiului. La acestea se adaugă și importanța funcției educaționale a municipiului care
constituie un deosebit de important centru de atracție pentru tinerii din toate părțile țării și care
odată ce sunt pregătiți în centrele universitare reprezintă un capital uman deosebit de important
pentru investitori specializați, reprezentând astfel o garanție pentru viitorul Municipiului.