C1.

Paul de Man, The Resistence to Theory

Problema predării teoriei

Acest text are la bază un demers didactic pe care Paul de Man a fost rugat să îl parcurgă,
însă o dezvoltare „didactic corectă” întârzie să apară, întrucât, conform autorului, teoria nu
poate deveni o metodă și literatura nu poate fi capturată în cadre rigide. Acestea sunt atribute
ale modelului scolastic, respins, de altfel, de Paul de Man. Modelul scolastic este susținut de
cei care își doresc revenirea la valorile stabile și metodice în citirea literaturii. Paul de Man
caută un model fenomenologic care să nu fixeze granițe și care să fie centrat pe activități
(scriitura și lectura).

Ce este teoria literară?

● Termen provenit din Grecia Antică: theorein: actul public de a privi; theoria: substantiv
colectiv, denumește un grup de oameni aleși pentru „a confirma” un eveniment care a
avut loc în comunitate; a gândi din perspectiva comunului și a introduce un eveniment
în istorie.
● Rădăcinile germane din secolul al XVIII-lea: Kant: Critica rațiunii pure-analiza
condițiilor de posibilitate ale cunoașterii (a analiza felul în care funcționează gândirea)

Rezistența la teorie

(rezistență externă)
1. o rezistență anecdotică: a celor care caută o opoziție între real și ficțional,
subiectiv și obiectiv.
2. rezistența la figural/ retoric: limbajul apare ca stil, prin urmare nu mai poate
pretinde o cunoaștere obiectivă; figuralul face imposibilă metoda (v. complexul lui
Marcellus, curs Derrida)
3. rezistența la lectură: la definirea sensului în funcție de lectură și la utopia unei
„decodări” complete a textului; distanța istorică poate îmbogăți un text, oferindu-i noi
înțelesuri; (v. lectura ca travaliu, cursul Barthes)

(rezistență internă)
4. rezistența teoriei la teorie: teoria trebuie să interogheze constant propriile sale
prezumpții.

C2. Walter Benjamin, Proiectul pasajelor

Puncte de plecare

(3 linii interpretative)
● Realul este descifrat de Benjamin ca un puzzle de imagini
 ● Benjamin caută o viziune productivă asupra secolului al XIX-lea și pornește de la
premisa că „fiecare epocă o visează pe cea care îi va urma și îi precipită apariția”.
● A căuta urmele și rămășițele istoriei vieții de zi cu zi

Viziunea asupra istoriei

● Imaginea istorică e fulgurantă, prin urmare istoricul tradițional nu o poate prinde.

● Tipuri de istorici:
Istoricul tradițional Istoricul materialist

Poziționare ideologică: Se identifică cu Poziționare ideologică: Istoricul

câștigătorii istoriei și nu vede punctele materialist trebuie să separe ideologia
oarbe ale ideologiei dominante, într-un dominantă de înțelegerea istoriei.
astfel de punct orb nu există mărturie
culturală care să nu fie simultan mărturie
de barbarie.

Viziunea asupra timpului: Viziunea asupra timpului:

-Timpul istoriei este omogen și prezentul
este stabil, prin urmare se află într-o
poziție care permite o distanțare
obiectivizantă.
-Construiește arhive (v. diferența între
arhivă și mărturie la Agamben)
-Experiența întâlnirii cu trecutul este
mereu unică.
-Credința în momentul decisiv și în viața
fiecărui om => nu se încearcă o
cuantificare, o numărătoare a istoriei

- Are o datorie față de spectrele celor care

s-au revoltat și care și-au dorit o lume mai
bună.

Concepte

● Fantasmagorie: (preluat de la Baudelaire care considera că modernitatea e sub

dominația fantasmagoriei) rămășițe ale unei lumi onirice
Exemple de fantasmagorii ale lumii moderne:
○ Moda: rol în diferențierea claselor sociale; conform lui Adorno permite
fetișismul mărfii și autonomia artei; ascunde semnele muncii; noutatea este
esențială, iar formele trebuie constant re-inventate pentru a menține statutul
modei.
○ Pasajele: folosirea mecanismelor contemplației pentru a activa tentația
consumerismului.
● Figurile de pe prag: (prag între artă și economia de piață) În secolul al 19-lea
formele de construcție s-au separat de artă, precum în secolul al 16-lea știința s-
a emancipat de filosofie (pentru aprofundarea subiectului: v. Foucault,
Cuvintele și lucrurile). Arhitectura devine inginerie de construcții, fotografia
 devine o reproducere a naturii. Figurile pe prag se află în zona de tranziție între
utilitarism și forme de artă.
Exemple de figuri pe prag:
○ Flâneur-ul: e atras de sistem, dar îi rezistă. Percepe lumea ca o scenă. Este legat
de figura pasajelor, arhivează epoca prin delectarea pasivă cu care privește
lumea.
○ Colecționarul: Este atras de proprietatea privată, dar și de valoarea istoriei mici
înscrise în fiecare obiect.
○ Jucătorul: Este atras de câștig, dar în același timp se supune riscului/hazardului.

C3. Roland Barthes, Camera luminoasă

Mitologii

● def. mitului: Este un mecanism psihic și social cu trei efecte: (1) a suda un grup social
prin anumite ritualuri și credințe, (2) a reasigura fiecare individ de rolul și locul său în
lume, (3) a oferi structuri de interpretare a lumii.
● transformă ceea ce e istoric în ceva pretins natural => consumatorul mitului ia
semnificația drept fapt;
● mitul capitalist depolitizează realul => fiindcă se prezintă drept natural, firesc.
● Exemple:
○ jucăriile: sunt făcute în așa fel încât să reproducă lumea adultă într-un mod în care
prescriu sistemul pentru acceptarea lui de către copii.
○ ghidurile de călătorie: sistem de contabilizare a culturii; solidifică mitul esenței și reduc
o țară la o sumă de monumente, oamenii la tipologii; reduc limbile străine la a fi
instrumente funcționale.
○ mituri culturale: nevoie de semne de artă, nu de artă

S/Z

(Volum al lui Barthes în care arată cum se citește teoretic un text prin analiza nuvelei Sarrasine)

● Text: provenit din lat. textus (țesătură) => în S/Z Barthes expune textul ca o țesătură în
care scriitura e definită ca o întâlnire a vocilor
● Textul lizibil vs. Textul scriptibil
Textul lizibil Textul scriptibil

● Model reprezentațional; ● Model productiv;

● Nu mai poate fi rescris; ● Poate fi rescris;
● Nu mai este activ; ● Abolește critica.
● Permite critica.
● Lectura este asemenea unui travaliu, nu un gest parazit; este realizată pas-cu-pas;
protejează împotriva ideologiei totalității.
Camera luminoasă

● def. mathesis singularis: știința subiectivă => Barthes se ia drept mijlocitor al

întregii Fotografii.
● Subiectul fotografiei: privit și privitor.
● Studium vs. Punctum

Studium Punctum

● interes general, cultural; ● Vine să rupă studium-ul.

● explicații estetice, culturale,
profesioniste;
● necesită o intrare în armonie ca
spectator cu intențiile obiectului
estetic.
● Vine să mă străpungă, mi se întâmplă,
nu poate fi căutat.
● def. 1: Punctumul este știința
imposibilă a ființei unice. => relația
dintre singular (unic) și științific
(universal)
● def. 2.: Punctumul arată moartea la
viitor.

*C4, C5, C6, C7 se regăsesc in format ppt.

C8. Judith Butler, Frames of War: When is Life Grievable?

Ce este o viață precară?

● Mecanismele specifice ale puterii produc tipuri diferite de viață => viața precară
este produsă prin diverse strategii de implementare (război).
● Ontologia corporală e automat ontologie socială; aceasta trebuie regândită în
funcție de precaritate, vulnerabilitate, expunere, interdependență, limbaj,
dorință. => nevoia de a crea un nou vocabular, o nouă terminologie pentru a
înțelege ce este viața construită ca viață și cum devin alte vieți instrumente sau
ținte.

Ce este un cadru?

● Un cadru reflectă operațiile de putere; este o parte a materialității războiului și

a eficacității violenței acestuia.
● Cadrul:
○ Generează ontologii specifice ale subiectului;
○ Produce și reafirmă ceea ce funcționează ca realitate;
○ E structurat astfel încât anumite versiuni ale realității sa poată fi
instrumentalizate;
○ Exclude anumite versiuni ale realității.
 Normele de recunoaștere

● Sunt construite variabil și istoric.

● Prezintă o relație între 3 elemente: (1) Normele (care decid ce merită jelit și
„care oferă o față sau șterg o față”); (2) Cadrele (care activează normele și
delimitează și încearcă să controleze răspunsul nostru etic la suferință); (3)
Suferința (care poate fi umană sau animală).

Precaritate și jelire

● Precaritatea e întotdeauna socială fiindcă viața întotdeauna depinde de alteritate.

=> condiția de precaritate a vieții este deja determinată de posibilitatea sa de a
fi jelită, fiindcă doliul nu poate avea loc în absența recunoașterii calității vieții
celuilalt.
● Problema nu e dacă o ființă are viață sau nu, dacă are acces la statutul de
persoană sau nu, ci dacă există condițiile sociale pentru persistența și
înflorirea vieții.
● Există o relație de condiționare între ceea ce simțim și cum interpretăm lumea
din jur.

*Conceptul de biopolitică

Foucault Agamben Butler

-Tehnologie politică a (Continuă în linia lui (Continuă în liniile

corpului în care s-ar putea
descifra o istorie comună a
raporturilor de putere și a
relațiilor subiect-obiect;
-Puterea nu este o
proprietate, ci o strategie;
-Relația de putere este
posibilă doar cu constituirea
corelativă a unui câmp de
cunoaștere.
-În epoca modernă
presupune dreptul puterii de
„a face să trăiască și a lăsa să
moară”, spre deosebire de
epoca suveranilor, în care se
vorbea de dreptul de „a lua
viața și a lăsa să trăiască”.
Foucault)
-Biopolitica transformă
poporul în populație;
-poporul ține de democrație,
populația ține de
demografie;
-Proiectul biopolitic modern
este de a crea un „popor fără
fractură”.
-Lagărul este spațiul
biopolitic pur.
prezentate anterior,
exemplificând mecanismele
biopoliticii în cadrul
practicilor Occidentului)
-Biopolitica prezentului
poartă emblema culturii
hegemonice a Occidentului.
-Libertățile Occidentului
sunt folosite ca pretext în
atacarea altor culturi.
-Prezentarea unor narațiuni
de evoluție.

C9. Gayatri Spivak, Death of a Discipline

 Ideologie

● Ceea ce un grup consideră evident, incontestabil;

● A crede într-un limbaj care surprinde adevărul;
● Critica ideologiei nu va fi niciodată completă.

Intelectual

● Producător de explicații culturale;

● Sistemul academic e constituit în așa fel încât să nu se poată ocupa de problemele
majore; nu îi sunt permise explicațiile care să reflecte natura ideologică a lucrurilor;
● Există o tendință clară către aplicarea analogiilor științifice în domeniul umanist și către
marginalizarea umanioarelor.

Subaltern

● Este necesară devenirea subaltern a intelectualului.

● Devenirea subaltern prezintă trei deziderate: (1) întreruperea discursurilor pentru a
evidenția punctele de criză dintr-o societate în care cunoașterea e parcelată și fiecare
domeniu pretinde autoritate; (2) re-constelarea textelor, extragerea lor din context și
testarea lor între argumente străine; (3) a pune la îndoială metodologiile academice și
resuscitarea materialului venit din zona subalternului.

Death of a Discipline

● Conferință despre situația literaturii comparate;

● Este o pledoarie pentru re-gândirea acesteia, pentru împiedicarea confiscării
dimensiunii critice a științelor umaniste de către economia de piață;
● Problema ține de faptul că literatura rămâne prinsă în cadrele lăsate de colonialism prin
intermediul antologiilor de world literature.

Lecția literaturii

● Lectura antrenează imaginația, iar un cititor cu imaginație este pregătit pentru

efectul alterității => „ ne putem apropia de travaliul ireductibil al traducerii, nu
dintr-o limbă în alta, ci dinspre corp înspre semioza etică”
● Limbile și culturile Sudului ar trebui să fie privite ca medii culturale active, nu
ca obiecte de studiu sub perspectiva și sancțiunea metropolei.
● Recomandarea de a păstra studiul textelor prin close reading; distant reading-
ul propus de Franco Moretti reprezintă o negare a colectivității.
● Close reading-ul presupune o exersare a respectului pentru alteritatea textului
și totodată o continuă exersare a imaginației.
● Ghidarea după figură: (1) sensul figurii este indecidabil, (2) dublă activitate: a
figura și a des-figura (imaginare și deconstrucție), (3) a citi logica metaforei.
 Colectivități textuale

● Există o incapacitate instituțională în a face față intersecției rasei, genului, clasei =>
cunoașterea e parcelată în discursul feminist, discursul postcolonial, discursul marxist,
etc.
● Trebuie să lăsăm literatura să ne învețe că nu există certitudini, că procesul este deschis.
● Suspendarea necesității certitudinii e deja un act pedagogic.
● Problema multiculturalismul: transformă o etică a alterității într-o politică a identității.
● Alternativa: conceptul de planetaritate (în locul globalismului capitalului și al
multiculturalismului) presupune a nu reprezenta un glob parcelat, dominat, ci planeta;
a învăța privirea de jos în sus prin politicile lecturii; a privi alteritatea ca producător de
cunoaștere.