Vous êtes sur la page 1sur 11

Dosarul nr.

1-89/2019

51-1-617-14022019

S E N T I N Ţ Ă

În numele Legii

21 iunie 2019 mun. Ungheni

Judecătoria Ungheni

Instanţa de judecată în componenţă:

Preşedintele şedinţei, judecătorul Mihail Ulinici

Grefier Cazacu Marina

Cu participarea:

Procurorului Diaconu Teodor

Avocatului Adrian Fetcu

a judecat în şedinţa de judecată publică cauza penală, în baza probelor administrate


în faza de urmărire penală de învinuirea lui:

Starșii Olesea Arcadie, născută la 19 noiembrie 1989, originară și


domiciliată în r-nul. Nisporeni, sat. Soltănești, r-nul Basarabeasca, s.
Sadaclia, str.31 August bl.1, ap.2, numărul de identitate 2007024012086,,
studii medii speciale, concubinaj, la evidența medicului psihiatru și
narcolog nu se află, neangajată în câmpul muncii, fără grad de
invaliditate, titluri speciale, grade de calificare, distincţii de stat, posedă
limba de stat, pe cauza penală dată nu a fost reţinută, arestată, fără
antecedente penale, cetăţean al R. Moldova, în săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art. 149 alin. (1) Cod penal al R. Moldova.

Procedura de citare legal executată.

Termenul de examinare a cauzei: 15 februarie 2019 – 21 iunie 2019.

Studiind materialele cauzei penale şi probele administrate în şedinţă, ascultând


părţile la proces, instanţa de judecată,-

C O N S T A T Ă

1. Inculpatul Starșii Olesea Arcadie, la data de 27 noiembrie 2018, aproximativ la


orele 23:00, aflându-se sub influența alcoolului, fiind încrezută că este în stare să
asigure siguranța copilului minor, Condrea Maxim Gheorghe a. n 2017, la înfășurat
pe acesta într-o scurtă și la luat în brațe și a ieșit din locuința sa din satul Soltănești
r-1 Nisporeni pentru a se duce la vecinii săi, Gladun Serghei și Țugulea Elena care
locuiesc în vecinătate și cu care convenise anterior să se întâlnească. În timpul
deplasării pe strada din s. Soltănești r. Nisporeni, Starșii Olesea aflându-se-se sub
influența alcoolului pe neobservate pentru ea, a scăpat din brațe copilul și s-a întors
înapoi acasă, apoi s-a culcat, adormind. La data de 28.11.2018, aproximativ la orele
03:00, Starșii Olesea, s-a trezit și a sesizat faptul că copilul minor, Condrea Maxim
Gheorghe a. n. 2017 nu se află la locul său. În rezultatul căutărilor împreună cu sora
sa Stanciu Raisa au găsit copilul decedat și scurta în care era înfășurat în stradă.
Conform raportului de expertiză judiciară nr. 201824C0115 din data de 14.01.2019
moartea copilului Condrea Maxim a.n. 09.08.2017 a survenit în rezultatul refrigerării
(hipotermiei generale a organismului), ce ne confirmă depistarea la necropsie a
hemoragiilor în mucoasa stomacală (Vișnevskii), hemoragie în bazinele bilateral (petele
Fabricantov), leviditățile roșii-deschise, cît și semnelor de moarte rapidă, depistată la
expertiza medico-legală și examinarea histopatologică. Moartea copilului Condrea Maxim,
conform datelor obiective a expertizei medico-legale a survenit la data de 28.11.2018 în
jurul orei 01:00-02:00. La examinarea medico-legală a pruncului Condrea Maxim,
excoriațiile din regiunea occipitală și echimozele de pe ambii genunchi, au putut surveni
în urma acțiunii unui obiect dur contondent sau în urma căderii pe o suprafață dură, mai
mare decât înălțimea propriului corp, se califică ca vătămare corporală neînsemnată și
legătură cauzală cu decesul nu au. Se exclude moartea copilului Condrea Maxim de la
cădere de la înălțimea propriului corp sau de la o înălțime mai mare.
2. În şedinţa de judecată, inculpatul Starșii Olesea Arcadie vina a recunoscut-o
integral și în conformitate cu art. 3641 Cod de procedură penală a depus cerere prin
care a solicitat examinarea cauzei penale în baza probelor administrate în faza de
urmărire penală.
3. Totodată, fiind audiat în cadrul ședinței de judecată inculpatul Starșii Olesea
Arcadie a declarat că, la data de 27 octombrie 2018 a venit cu fiul Maxim din sat.
Sadaclia. În jurul orelor 13:00 în sat. Soltănești, r-nul Nisporeni, a stat la masă cu
sora care se întorsese din Italia. Afirmă că, la amiază nu a servit băuturi spirtoase iar
ulterior a venit asistentul social. Comunică că, în jurul orelor 17:00 a telefonat
cumătriilor pentru ai invita la ei, deoarece sărbătoreau ziua ei de naștere. În jurul
orelor 20:00, au venit cumătrii la ea și au procurat două sticle de vin. La început au
servit o sticlă de cinci litri de vin, după care s-a alăturat și sora ei. Mai indică că,
după orele 21:00, au mers și au mai procurat o sticlă de vin după care în jurul
22:00-23:00, cumătrii au plecat acasă. După plecarea cumătriilor au mai servit vin
împreună cu tatăl și cu sora ei. Notează că, mai departe nu-și amintește. Susține că,
din cuvintele tatălui și fiului mai mare a aflat că ea s-ar fi culcat legănând fiul cel mic
pe picioare. Explică că, când a ieșit ea din casă și unde s-a dus, aceștia nu au văzut.
Menționează că, își amintește deja când a plecat la ușa odăii unde se afla sora,
crezând că fiul Maxim se afla la ea. Atunci sora i-a spus, că atunci seara ea s-ar fi
pornit la cumătra și poate acolo la lăsat pe Maxim. Cumătrii Țugulea Elena și Gladun
Serghei i-au spus, că ea a fost noaptea la ei, dar era fără copil. Apoi a ieșit în stradă și
la o distanță de 20 m a văzut copilul lângă gard. Relevă că, la luat în brațe iar sora a
fugit. Mai indică că, mai are la întreținere un copil de 10 ani, care se află în vacanță
la tatăl său. Regretă de cele comise și susține că a trecut un curs de lecuire.
4. Deși inculpatul Starșii Olesea Arcadie îşi recunoaște integral vina, şi a solicitat
examinarea cauzei penale în baza probelor administrate în faza de urmărire penală,
vinovăția acesteia este deplin dovedită prin probele administrate în faza de urmărire
penală, printre care:

- Datele de fapt constatate prin declarațiile succesorului părții vătămate Condrea


Gheorghe Ivan a. n. 09.12.1992 locuitor al satului Soltănești r-1 Nisporeni tel.
079365323 care fiind audiat în calitate de succesor al părții vătămate a declarat că,
locuiește împreună cu concubina pe nume Starșii Olesea în casa ei părintească din satul
Soltănești r-1 Nisporeni. Cu ei a locuit și fiul comun pe nume Condrea Maxim Gheorghe
a. n. 2017 și fiul ei de la primul soț pe nume Starșii Vladimir a. n 08.12.2008. În
gospodărie în altă cameră locuiește și sora concubinei pe nume Stanciu Raisa cu
concubinul ei Nacu Andrei împreună cu doi copii minori și tatăl Olesei pe nume Stanciu
Arcadii. La data de 17.11.2018 împreună cu concubina Olesea și fiul minor Maxim, s-au
deplasat în satul Sadaclia r-1 Basarabeasca la mama concubinei. Acolo el a avut de
efectuat lucrări în pădure. Concubina Olesea și fiul au stat până la data de 27.11.2018,
după care s-au întors la domiciliu în satul Soltănești r-1 Nisporeni. A mai discutat cu
dânsa pe parcursul zilei, deoarece au decis să se mute în r-1 Basarabeasca și el a găsit o
locuință de închiriat. A vorbit la telefon pe ”viber”, după care și-au mai trimis mesaje pe
internet. În jurul orelor 1830 a avut ultima discuție prin mesaje, după care el s-a dus la
culcare. Pe parcursul serii și a nopții nu a primit de la concubina Olesea nici un apel
telefonic sau vreun mesaj pe telefon. Dimineața, data de 28.11.2018 în jurul orelor 05 30
a fost trezit de mama Olesei la care dormea și i-a dat să discute la telefon cu dânsa.
Concubina i-a comunicat că fiul lor Maxim a decedat. Când a întrebat-o ce s-a întâmplat
și din ce motiv a decedat, i-a comunicat că a căzut jos. Alte detalii la telefon nu a discutat.
Auzind despre acest lucru imediat s-a deplasat în or. Nisporeni la morgă. Fiind ajuns la
fața locului, a discutat cu colaboratorii de poliție referitor la cele întâmplate. După ce a
ajuns la domiciliu, concubina Olesea i-a povestit ce s-a întâmplat. Precum că la data de
27.11.2018 când s-a întors dânsa la domiciliu, seara au consumat băuturi alcoolice
împreună cu tatăl ei Arcadii, cu sora Raisa și concubinul ei Nacu Andrei care s-a întors
din Italia și încă doi vecini pe nume Țugulea Elena și Gladun Serghei. Au consumat
aproximativ 4,5 1 de vin. în jurul orelor 2200-2300 vecinii au plecat la domiciliu, iar restul
s-au dus la culcare. Dânsa a adormit pe fiul Maxim pe picioare. I-a zis că nu ține minte
exact din cauză că se afla în stare de ebrietate avansată, însă în jurul orelor 00:00-01:00
a luat fiul în brațe, care era numai în scutec și tricou, l-a învelit cu o scurtă mai mare și
s-a pornit la vecinii Elena și Serghei să consume băuturi alcoolice în continuare. A zis că
a căzut jos pe drum, probabil și fiul. S-a ridicat și s-a pornit spre vecini mai departe,
uitând de băiat afară. După ce a trecut la vecini s-a dus acasă și s-a culcat. Trezându-se
pe la orele 0300 a realizat că fiul Maxim nu este în casă cu dânsa. Astfel a început să-1
caute împreună cu sora Raisa, fiind găsit pe strada paralelă deja decedat. Anterior au
mai avut cu concubina Olesea conflicte din motiv că mai consuma băuturi alcoolice iar lui
nu-i plăcea acest lucru. Însă referitor la copii, inclusiv și fiul Maxim, avea tot timpul grijă
de dânșii. Erau curați și hrăniți. Mai multe detalii referitoare la cazul dat nu cunoaște
(f.d. 24);

- Datele de fapt constatate prin declarațiile depuse de către martorul Stanciu Raisa
Arcadie a. n. 10.11.1994 domiciliat în s. Soltănești r. Nisporeni tel 067659452 care fiind
audiată în calitate de martor a declarat că, la moment locuiește în s. Soltănești r.
Nisporeni împreună cu concubinul său și 2 copii la tatăl ei Stanciu Arcadie. Cu dânșii mai
locuiește sora ei Starșii Olesea și cu 2 copii minori Condre Maxim a.n.2017 și Starșii
Vladimir a. n. 2008, deoarece sora ei la moment este divorțată. Aproximativ o săptămână
în urmă sora ei a plecat în ospeție la concubinul ei, iar la data de 27.11.2018 ora 13:00
s-a întors la domiciliu. Aproximativ pe la ora 17:00 în ospeție la aceștia au venit vecinii
lor Țugulea Elena și Gladun Serghei, unde se mai afla și concubinul ei Nacu Andrei si
tatăl lor Stanciu Arcadie. Toți au servit 2 1itri de vin. Pe la ora 21:00 vecinii au plecat la
domiciliu iar Stanciu Raisa împreună cu concubinul său s-au dus să se culce, în timp ce
Starșii Olesea a pus copilul minor Condrea Maxim în brațe și l-a adormit. Aproximativ la
ora 04:30 Starșii Olesea a venit la sora sa și i-a zis să-i dea copilul la care Stanciu Raisa a
răspuns că nu-i la dânsa, ulterior acestea au început să-l caute prin casă, curtea casei,
stradă, iar în apropierea casei la aproximativ de 200 metri în stradă au găsit copilul
decedat. Apoi Stanciu Raisa a întrebat-o pe sora sa cum s-a întâmplat iar aceasta a
comunicat că a luat copilul la ora 23:00 și s-a pornit pe drum la vecinii Serghei și Elena,
iar mergând pe drum și din motiv că se afla în stare avansată de ebrietate a scăpat
copilul jos în stradă și l-a lăsat acolo după care a plecat la domiciliu. Pe la ora 3:00 când
s-a trezit și a observat că nu este copilul a început să-l caute. Referitor la declarațiile
date anterior, mai adaugă că la data de 27.11.2018 după ce sora mea Olesea a venit din
r-1 Basarabeasca, pe parcursul zilei s-a aflat la domiciliu, ocupându-se cu treburile
casnice. Eu m-am aflat pe parcursul zilei mai mult în camera mea, deoarece din Italia cu
o zi înainte a venit la domiciliu concubinul Nacu Andrei. Aproximativ pe la orele 1700 la
noi au venit vecinii Țugulea Elena și Gladun Serghei în vizită. După 2 ore ne-am alăturat
și noi cu concubinul. Au stat toti în camera unde dormea tatăl ei Arcadii. Cât a stat acolo,
nepoțelul Maxim se afla și el în cameră, se juca cu fiica ei. Era îmbrăcat într-o pereche
de stâmpi de culoare închisă și o bluză de culoare gri. A consumat împreună cu ei
aproximativ 2 1itri de vin. In jurul orelor 21:00 vecinii Țugulea Elena și Gladun Serghei
au plecat la domiciliu. Înainte că să ducă la culcare și ea cu concubinul, a văzut cum
Olesea l-a pus pe nepoțelul Maxim pe picioare, pe pernă și l-a adormit. Pe parcursul serii
nu a mai auzit gălăgie sau careva zgomote. Spre dimineață în jurul orelor O430 s-a trezit
din motiv că sora ei bătea în usă. I-a deschis si dânsa îi cerea să-i dea fiul. I-a zis că nu-i
la ei în cameră. Zicându-i că nu-1 găsește, a ieșit cu ea și am început să-l caute, prin casă,
în curtea gospodăriei, însă fără nici un rezultat. Astfel s-au gândit că poate a fost mai
târziu în vizită la vecinii Elena și Serghei. Astfel s-au dus și la ei să întrebe dacă
nepoțelul Maxim nu e la dânșii. Comunicându-le că nu este acolo, a aprins lanterna de la
telefon și a început să-l caute pe stradă. L-au găsit nu departe de locuința vecinilor Elena
și Serghei. Ea a luminat cu telefonul spre el, iar Olesea văzîndu-1 a fugit și la ridicat în
brațe. In ce stare era băiatul nu pot spune, deoarece s-a speriat și am fugit acasă. La
scurt timp a venit și Olesea cu nepotul Maxim. A pus băiatul pe pat și în acel moment s-a
trezit și a ieșit din cameră și concubinul meu Andrei. Văzând în ce stare este nepotul
Maxim a zis să apelăm de urgență salvarea. Astfel Olesea a apelat serviciul 112 și
anunțat salvarea. Când a întrebat-o ce s-a întâmplat mi-a zis că nu-și amintește nimic. Nu
știe cum a ajuns cu copilul în stradă. Era în stare de ebrietate avansată. Mai menționeză
că sora ei nu are probleme cu băutura. Mai consumă alcool la sărbători sau diferite
evenimente. De ambii copii are grijă. Cazuri de neglijență din partea ei referitor la copii
nu au fost niciodată (f. d. 27);

- Datele de fapt constatate prin declarațiile depuse de către martorul Nacu Andrei a. n.
28.04.1991 domiciliat în s. Soltănești r. Nisporeni care fiind audiat în calitate de martor
a declarat că, la data de 26.11.2018 s-a întors de peste hotare din Italia unde a fost la
muncă. La data de 27.11.2018 acesta împreună cu concubina sa Stanciu Raisa și sora ei
Starșii Olesea, socrul Stanciu Arcadie și încă doi vecini pe nume Gladun Serghei și
Țugulea Elena au servit câteva pahare de vin. Între orele 20:00-21:00, după care Nacu
Andrei împreună cu concubina sa s-au dus în camera lor și s-au culcat, vecinii au plecat
și ei acasă, iar cumnata lui Nacu Andrei pe nume Starșii Olesea a rămas împreună cu
copilul ei Condrea Maxim. Nacu Andrei fiind obosit nu a auzit că cumnata sa a bătut la
ușă, însă pe la ora 04:00-04:10 data de 28.11.2018 l-a trezit soția și i-a comunicat că
copilul cumnatei a decedat, în timp ce povestea cele întâmplate plângea. Din spusele
soției lui Nacu Andrei copilul pe nume Condrea Maxim a.n. 09.08.2017 a fost găsit în
strada de mai la vale, în apropierea vecinilor Țugulea Elena care era mort. Cum a ajuns
copilul cumnate lui Nacu Andrei acolo nu cunoaște (f.d. 29);

- Datele de fapt constatate prin declarațiile depuse de către martorul Stanciu Arcadii Efim
a. n. 13.07.1967 domiciliat în s. Soltănești r. Nisporeni care fiind audiat în calitate de
martor a declarat următoarele: pe cet. Starșii Olesea o are în calitate de fiică, iar pe
Condrea Maxim a. n. 2017 l-a avut în calitate de nepot. La data de 27.11.2018
aproximativ pe la orele 20:00 în vizită la fiica lui Stanciu Arcadii au venit vecinii pe nume
Gladun Serghei și Țugulea Elena. Stanciu Arcadii comunică că locuiește împreună cu
fiica sa și concubinul acesteia Nacu Andrei. In continuare fiica sa Olesea împreună cu
vecinii Serghei și Elena au intrat în camera unde aceștia stau. Au servit toți 3.5 1 de vin.
Intre timp nepotul Maxim s-a aflat cu dânșii, era pe pat și se juca. Mai târziu în jurul
orelor 23:00 vecinii Elena și Serghei au plecat la domiciliul lor, fiica cu concubinul său
au plecat în altă cameră să se culce. Stanciu Arcadii împreună cu fiul mai mare al Olesei
Vladimir cu vârsta de zece ani s-au culcat, iar Olesea a rămas să doarmă în camera lui
Stanciu Andrei. Nu a atras atenție dacă nepotul Maxim a rămas cu Olesea sau nu. Mai
târziu în Timpul nopții, ora exactă nu ține minte l-a trezit fiica Olesea și i-a cerut o țigară,
la care a zis că nu are. După aceasta a început să bată la ușa surorii sale Raisa, Stanciu
Arcadii a auzit cum Olesea spunea să-i dea fiul pe nume Maxim ca să doarmă cu el la
care Raisa a răspuns că nu e la dânsa astfel au ieșit împreună să îl caute. În jurul orelor
04:00- 05:00 s-au întors împreună cu fiul Maxim. Au intrat cu el în cameră la Stanciu
Arcadii, nepotul Maxim era învelit cu o scurtă neagră, nu a observat în ce era îmbrăcat.
Avea mânuță dreaptă roșie la încheieturi, iar când au pus mâna pe frunte era rece.
Stanciu Arcadii comunică că nepotul era deja decedat. După aceasta Olesea a sunat
serviciul 112 (f. d. 30);
- Datele de fapt constatate prin declarațiile depuse de către martorul Țugulea Elena Ion a.
n. 22.10.1986 domiciliat s. Soltănești r. Nisporeni care fiind audiat în calitate de martor
a declarat că, locuiește pe adresa indicată împreună cu familia și este vecină cu cet.
Starșii Olesea cu care este cumătră. La data de 27.11.2018, în jurul orelor 17:50 a sunat
cumătră Starșii Olesea și i-a zis lui Țugulea Elena să se ducă împreună cu soțul acesteia
la dânsa acasă să sărbătorească ziua ei de naștere care a fost la data de 19.11.2018, dar
nu a fost acasă atunci. Pe la orele 18:00 aceștia s-au dus la cet. Starșii Olesea la care mai
era și sora ei pe nume Stanciu Raisa, cumnatul ei Nacu Andrei si tatăl Stanciu Arcadii. In
continuare au servit cu toții o sticlă de 2 1 de vin, după care cineva a mai adus o sticlă de
2 l de vin și la fel au servit-o. După care Țugulea Elena a plecat acasă iar soțul ei a rămas
să fumeze o țigară cu Nacu Andrei și Stanciu Arcadii, iar la 10 minute acesta a plecat
acasă care împreună cu familia s-au culcat. La data de 28.11.2018 pe la aproximativ ora
23:30 Țugulea Elena a auzit că strigă cineva la ușă, a ieșit soțul acesteia, afară era
Starșii Olesea care a cerut o țigară și a comunicat că copilul ei este la sora ei Raisa în
cameră și nu dorește să îl dea. A stat puțin și a plecat acasă. Pe la ora 04:00 a venit din
nou Olesea și a mai cerut o țigară de la soțul lui Țugulea Elena care a spus că nu mai are
țigări, Olesea iarăși îi comunica acestuia că sora ei nu-i dă copilul și nu vrea să- i
deschidă ușa. A plecat acasă și pe la ora 05:30 a telefonat Stanciu Raisa și a întrebat ce-i
cu sora ei că cere copilul de la ea dar Raisa nu cunoaște nimic despre acest fapt. La scurt
timp după ce a telefonat, a venit Raisa împreună cu Olesea și au întrebat dacă copilul lui
Olesea nu este la Țugulea Elena la care aceștia au răspuns că nu are de unde să fie la
dânșii după care acestea au plecat să caute copilul. L a scurt timp după asta se auzea din
nou zgomote și strigatul lui Raisa spunând că a găsit copilul și este mort, soțul lui
Țugulea Elena le-a comunicat să plece că nu doresc probleme după care acestea au
plecat. După care Țugulea a sunat de 2 ori pe Nacu Andrei să întrebe ce-i cu copilul care
a doua oară a comunicat că copilul este mort (f. d. 31);

- Datele de fapt constatate prin declarațiile depuse de către martorul Gladun Serghei
Serghei a. n. 29.12.1984 domiciliat s. Soltănești r. Nisporeni tel 060334632 care fiind
audiat în calitate de martor a declarat că, locuiește pe adresa indicată și este vecin cu
cet. Starșii Olesea. La data de 27.11.2018 în jurul orei 17:50 a telefonat cet. Starșii
Olesea, cu care Gladun Serghei este cumătru, și a comunicat ca acesta să plece
împreună cu soția Țugulea Elena la ea acasă ca să sărbătorească ziua ei de naștere care
a fost pe data de 19.11.2018 dar nu a fost acasă atunci. Pe la ora 18:00 Gladun Serghei
împreună cu soția sa au plecat în ospeție la Starșii Olesea, aceasta era acasă cu sora ei,
cumnatul Nacu Andrei și tatăl Stanciu Arcadie, aveau o sticlă de 2 1 de vin care am
servit-o după care cineva a mai adus o sticlă de 2 1 de vin care la fel au servit-o. Pe la
aproximativ 22:30 Țugulea Elena la domiciliu iar Gladun Serghei a plecat la domiciliu
după aproximativ 10 min deoarece acesta a fumat câte o țigară împreună cu Nacu Andrei
și Stanciu Arcadie ajuns acasă acesta s-a culcat împreună cu familia. La data de
28.11.2018 pe la aproximativ ora 03:30 Gladun Serghei a auzit că strigă cineva la ușă,
era Starșii Olesea care era vizibil în stare de ebrietate, a cerut o țigară și a comunicat că
sora ei i-a luat copilul și nu vrea să îl dea, după ce afumat o țigară a plecat acasă. Pe la
ora 04:00 s-a întors iar și a cerut o țigară și a întrebat dacă copilul ei nu este la Gladun
Serghei și Țugulea Elena care a răspuns că nu este la denșii după care aceasta a plecat
acasă. Pe la ora 05:30 a telefon sora ei pe nume Stanciu Raisa și a întrebat ce-i cu sora ei
că cere copilul de la dânsa. După aproximativ 10 minute Stanciu Raisa și Starșii Olesea
au venit la Gladun Serghei și din nou a întrebat ce-i cu sora ei Olesea că cere copilul de
dânsa în continuare Serghei a comunicat că îl cere și de la dânsul dar el nu cunoaște
nimic. După care cele doua au plecat să caute copilul, Gladun Serghei a încuiat poarta și
a plecat în casă să se culce. La scurt timp după asta se auzea bătături în poartă și
strigăte când cei doi au ieșit afară Stanciu Raisa striga că a găsit copilul mort, Olesea
ținea copilul în brațe dezbrăcat, avea pe el un scutec și măicuță. Gladun Serghei nu s-a
apropiat să vadă ce-i cu copilul și le-a zis să plece după care acestea au alergat spre casă.
Ulterior la scurt timp Gladun Serghei a telefonat să întrebe ce-i cu copilul Nacu Andrei a
comunicat că soția sa nu poate să vorbească, la 5 minute după a sunat din nou iar Nacu
Andrei a spus că copilul lui Olesea este mort (f.d. 33);

- Datele de fapt constatate prin raportul de expertiză judiciară nr. 201824C0115 din data
de 14.01.2019 din concluzia căruia reiese că moartea copilului Condrea Maxim a.n
09.08.2017 a survenit în rezultatul refrigerării (hipotermiei generale a organismului), ce
ne confirmă depistarea la necropsie a hemoragiilor în mucoasa stomacală (Vișnevskii),
hemoragie în bazinele bilateral (petele Fabricantov), leviditățile roșii- deschise, cît și
semnelor de moarte rapidă, depistată la expertiza medico-legală și examinarea
histopatologică, Moartea copilului Condrea Maxim, conform datelor obiective a
expertizei medico-legale a survenit la data de 28.11.2018 în jurul orei Oloo-O2°° .La
examinarea medico-legală a pruncului Condrea Maxim, ecscoriațiile din regiunea
occipitală și echimozele de pe ambii genunchi, au putut surveni în urma acțiunii unui
obiect dur contondent sau în urma căderii pe o suprafață dură, mai mare decît înălțimea
propriului corp, se califică ca vătămare corporală neînsemnată și legătură cauzală cu
decesul nu au. Se exclude moartea copilului Condrea Maxim de al cădere de la înălțimea
propriului corp sau de la o înălțime mai mare (f.d. 46);

- Datele de fapt constatate prin procesul verbal de cercetare la fața locului (f.d. 12).
5. Ansamblul de probe administrate la faza de urmărire penală dovedesc pe deplin
vinovăția lui Starșii Olesea Arcadie în - lipsirea de viață din imprudență.
6. Instanța notează că, obiectul juridic al infracțiunii prevăzute de art. 149 Cod penal îl
formează relațiile sociale cu privire la viața persoanei.
7. Latura obiectivă a acestei fapte prejudiciabile se exprimă prin fapta prejudiciabilă
care constă în acțiunea sau în inacțiunea de lipsire ilegală de viață a unei alte
persoane, urmările prejudiciabile sub formă de moarte cerebrală a victimei, legătura
de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă și urmările prejudiciabile. Infracțiunea
prevăzută de art. 149 Cod penal este o infracțiune materială și se consideră
consumată din momentul survenirii morții cerebrale a victimei.
8. Latura subiectivă a infracțiunii se exprimă în vinovăție sub formă de imprudență.
Imprudența se poate exprima în neglijență sau în încredere exagerată.
9. În cazul încrederii exagerate făptuitorul a prevăzut că, acțiunea sau inacțiunea sa
poate avea ca rezultat moartea unei persoane, dar nu a dorit acest rezultat, nici nu l-a
acceptat, socotind fără temei, în mod ușuratic, că acest rezultat nu se va produce.
10. În cazul neglijenței ca tip al imprudenței, făptuitorul nu prevede că acțiunea ori
inacțiunea sa va avea ca rezultat moartea unei persoane, deși putea și trebuia să
prevadă acest rezultat.
11. Conform pct. 9 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 11 din
24.12.2012 „cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la
infracțiunile săvârșite prin omor (art. 145-148 CP al RM), pentru a deosebi omorul
intenționat de lipsirea de viață din imprudență (art.149 CP al RM) urmează să se
atragă atenția asupra faptului că omorul dă expresie unei conduite violente,
reprezentând o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărârea de a
suprima viața unei persoane şi se folosește de mijloacele apte să realizeze acest scop,
pe când în cazul lipsirii de viață din imprudență nu este un act de violență, ci o
conduită greșită a făptuitorului într-o situație periculoasă, susceptibilă să producă, în
anumite împrejurări, consecințe sub formă de moarte cerebrală a victimei. Spre
deosebire de infracţiunea de omor intenţionat, lipsirea de viaţă din imprudenţă se
comite în mod frecvent prin inacţiune, atunci când făptuitorul omite să facă ceea ce
este obligat potrivit legii, altor reglementări sau împrejurărilor, pentru a nu cauza
moartea unei persoane (încălcînd conduita prescrisă de legea penală de a nu lipsi de
viaţă). În unele cazuri, lipsirea de viaţă din imprudenţă se consideră, în mod
neîntemeiat, ca fiind intenţionată, spre exemplu: de la o izbitură, victima cade, se
loveşte cu capul de un corp contondent şi moare sau cazul în care moartea victimei
survine de la loviturile aplicate de făptuitor. În astfel de cazuri, conştientizarea de
către făptuitor a laturii faptice a acţiunilor (inacţiunilor) sale este apreciată în mod
eronat ca probă a previziunii că va surveni moartea victimei.
12. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut
posibilitatea survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi
trebuia şi putea s-o prevadă (neglijenţa criminală).
13. Se remarcă că, pentru a deosebi fapta de omor intenționat față de lipsirea de viață
din imprudență, se evidențiază că, fapta de omor dă expresia unei conduite violente,
reprezentând o formă de manifestare a făptuitorului care a luat hotărârea de a
suprima viața unei persoane și se folosește de mijloacele apte să realizeze acest scop.
În cazul lipsirii de viață din imprudență nu este un act de violență, cu o conduită
greșită a făptuitorului într-o situație periculoasă, susceptibilă să producă, în anumite
împrejurări, consecințe sub formă de moarte cerebrală a victimei.
14. Instanța reține prevederile art.6 al Convenției Internațională nr.1989 din 20.11.1998
cu privire la Drepturile Copilului ,,Orice copil are dreptul la viaţă, supravieţuire şi
dezvoltare”.
15. Articolul 2 alin.(3) din Codul familiei stabilește principiul de manifestare a grijii
părinților pentru întreținerea, educația şi apărarea drepturilor şi intereselor
membrilor minori.
16. De asemenea, în cauza Makaratzis c. Greciei [282] Curtea Europeană a subliniat
expres că în virtutea art. 2 CEDO statul contractant urmează nu doar să se abţină de
la privarea intenţionată şi ilegală de viaţă, dar de asemenea să adopte măsuri
corespunzătoare în ordinea de drept internă pentru a salvgarda vieţile
persoanelor aflate sub jurisdicţia sa. Aceasta presupune obligaţia de bază a
statului de a asigura dreptul la viaţă prin implementarea unui cadru legal şi
administrativ adecvat pentru a preveni comiterea de infracţiuni contra
persoanei, urmat de stabilirea unei maşinării juridice în vederea prevenirii,
suprimării şi pedepsirii violării acestor norme
17. Sub acest aspect, instanța constată că inculpatul Starșii Olesea a avut o conduită
greșită într-o situație periculoasă susceptibilă să producă consecințe sub formă de
moarte cerebrală a victimei.
18. Conform art. 61 Cod penal, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi
un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanțele de
judecată, în numele legii, persoanelor care au săvârșit infracțiuni, cauzând anumite
lipsuri şi restricții drepturilor lor.
19. Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului,
precum şi prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni atât din partea condamnaților, cât şi
a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice şi nici să
înjosească demnitatea persoanei condamnate.
20. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanța de judecată, în conformitate
cu prevederile art. 7, 75 Cod penal, ţine cont de gravitatea infracțiunii săvârșite de
inculpatul Starșii Olesea Arcadie, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de
circumstanțele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, precum şi de
influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului.
21. Circumstanța ce atenuează răspunderea penală a lui Starșii Olesea Arcadie,
conform art. 76 Cod penal, sunt recunoașterea vinovăție și săvârșirea pentru prima
dată a unei infracțiuni mai puțin grave.
22. Circumstanțe ce agravează răspunderea penală conform art. 77 Cod penal, de către
instanța de judecată nu au fost stabilite.
23. În condițiile expuse, instanța de judecată a admis cererea de judecare a cauzei
penale în baza probelor acumulate de urmărirea penală şi cu precăderea explicației
inculpatului Starșii Olesea Arcadie, care şi-a recunoscut integral vina, a recunoscut
probele administrate la faza de urmărire penală şi nu a dorit administrarea de probe
noi, admite baza faptică a infracțiunii şi încadrează acțiunile lui Starșii Olesea
Arcadie în baza art. 149 alin. (1) Cod penal - lipsirea de viaţă din imprudenţă.
24. Art. 149 alin.(1) Cod penal, prevede în calitate de pedeapsă – închisoare de până la 3
ani.
25. Potrivit art. 364 1 alin. (8) Cod de procedură penală, inculpatul beneficiază de
reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu
închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității și de reducerea cu o
pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă.
26. Reieșind din prevederea precizată, limitele pedepsei principale prevăzute pentru
inculpatul Starșii Olesea va constitui, de la 3 (trei) luni la 2 (doi) ani închisoare.
27. Acuzatorul de stat a solicitat stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un
termen de 9 (nouă) luni, cu executarea pedepsei într-un penitenciar pentru femei și
încasarea cheltuielilor judiciare în sumă de 6738 (șase mii șapte sute treizeci și opt)
lei.
28. Apărătorul Adrian Fetcu cât și inculpatul referitor la stabilirea pedepsei au solicitat
aplicarea pedepsei cu suspendarea condiționată a executării.
29. Privind gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpatul Starșii Olesea Arcadie,
instanța de judecată, conform art. 16 alin. (3) Cod penal, atestă că infracțiunea
săvârșită, în funcție de caracterul şi gradul prejudiciabil, se clasifică ca infracțiune
mai puțin gravă.
30. Având în vedere cele expuse mai sus, reieșind din totalitatea circumstanţelor
stabilite, inclusiv împrejurarea că inculpata Starșii Olesea Arcadie, la locul de trai se
caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnată, cât şi de atitudinea acesteia faţă
de cele săvârşite, totodată ţinând cont şi de scopul pedepsei penale îndreptate spre
restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii
de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor cât şi a altor persoane, instanţa de
judecată consideră că corijarea şi reeducarea inculpatei este posibilă cu aplicarea
pedepsei sub formă închisoare.
31. Conform art. 72 alin. (2) Cod penal, în penitenciare de tip deschis execută pedeapsa
persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă.
32. Acuzatorul de stat solicită în baza art. 227 Cod de procedură penală încasarea
cheltuielilor suportate pentru efectuarea expertizei judiciare în mărime de 6738 (șase
mii șapte sute treizeci și opt) motivând că legea nu obligă statul să suporte
cheltuielile judiciare, ci doar să le achite la momentul necesar pentru a facilita
operativitatea acțiunilor organului de urmărire penală şi pentru a nu condiționa
termenul rezonabil prin încasarea cheltuielilor judiciare de la părțile în proces.
33. În această ordine de idei, instanța de judecată menționează că argumentele invocate
de către acuzatorul de stat în susținerea solicitării înaintate sunt întemeiate,
deoarece conform art. 143 alin (1), pct. 2) Cod de procedură penală, prevede că
expertiza se dispune şi se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea gradului
de gravitate și a caracterului vătămărilor integrității corporale, inclusiv şi în cazul
când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză ( art. 143 alin (1), pct. 6)
Cod de procedură penală).
34. Drept urmare celor invocate, se indică că în cazurile când expertiza a fost dispusă de
către organul de urmărire penală sau de către instanţa de judecată la solicitarea
acuzatorului de stat, plăţile necesare pentru efectuarea expertizei și alte plăți vor fi
achitate din contul inculpatului în conformitate cu prevederile art. 227, 229 Cod de
procedură penală.
35. Astfel, se reţine că expertiza judiciară a fost ordonată de către organul de urmărire
penală în vederea constatării gradului stării de ebrietate la inculpatul Starșii Olesea
Arcadie, fiind acţiuni procesuale ce ţin de administrarea probatoriului şi formularea
învinuirii, care sunt puse în sarcina acuzării. În sensul dat, instanţa de judecată
constată faptul că cheltuielile suportate în cadrul urmăririi penale în vederea
demonstrării vinovăției inculpatului în comiterea infracțiunii incriminate, prin
efectuarea expertizei judiciare, reprezintă cheltuieli judiciare ce sunt achitate din
bugetul statului la momentul dispunerii, care ulterior urmează a fi încasate de la
inculpat.
36. Instanța de judecată consideră necesar de a încasa de la Starșii Olesea Arcadie în
beneficiul statului cheltuielile judiciare în sumă de 6738 (șase mii șapte sute treizeci
și opt) lei.
37. Corpuri delicte nu sunt.
38. Acţiune civilă pe dosarul în cauză nu este înaintată.
39. Măsura preventivă obligarea de a nu părăsi localitatea aplicată inculpatului Starșii
Olesea Arcadie la 12 februarie 2019, a expirat de drept.
În corespundere cu art. 175 alin. (1) și art. 385 alin. (1) pct. 15 Cod de procedură penală,
se va aplica lui Starșii Olesea Arcadie măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi
localitatea până la rămânerea definitivă a sentinței.
40. În baza celor expuse, călăuzindu-se de prevederile art. 364 1, art. 384, 385, 389,
392-395, 397 Cod de procedură penală, instanța de judecata ,-

HOTĂRĂȘTE
Se recunoaşte vinovată Starșii Olesea Arcadie de săvârșirea infracțiunii prevăzute de
art. 149 alin. (1) Cod penal şi i se stabilește pedeapsa sub formă de închisoare pe un
termen 1 (un) an închisoare cu executarea în penitenciar de tip deschis, pentru femei.

Termenul executării pedepsei de către Starșii Olesea Arcadie de calculat din


momentul devenirii sentinței definitive şi irevocabile.

Se aplică faţă de Starșii Olesea Arcadie, măsura preventivă-obligarea de a nu părăsi


localitate până la devenire sentinţei definitive şi irevocabile.

Se încasează din contul lui Starșii Olesea Arcadie, născută la 19 noiembrie 1989,
originară și domiciliată în r-nul. Nisporeni, sat. Soltănești, r-nul Basarabeasca, s. Sadaclia,
str.31 August bl.1, ap.2, numărul de identitate 2007024012086, în beneficiul statului
cheltuielile judiciare în sumă de 6738 (șase mii șapte sute treizeci și opt) lei.

Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15


(cincisprezece) zile de la data pronunţării sentinţei integrale, prin intermediul Judecătoriei
Ungheni.

Preşedintele şedinţei

Judecătorul Mihail Ulinici

Vous aimerez peut-être aussi