Vous êtes sur la page 1sur 2

Relatia dintre doua personaje – Povestea lui Harap Alb

Ion Creanga este unul din scriitorii care se încadrează în epoca marilor clasici, operasa find
clasifcată în curentul literar numit realism. Basmul cult “Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat in anul
1877 in revista Convorbiri Literare.
Opera “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult ce are in centru tema specifica a confruntarii
dintre bine sir au, personajele fiind purtatoare ale unor valori simbolice. In opera sa, Ion Creanga recurge
la o umanizare a fantasticului, astfel incat personajele representative pentru tipologiile specific societatii
acelor vremuri, reflectand astfel viziunea despre lume a autorului.
Tema basmului este reprezentata de conflictual dintre fortele binelui si ale raului si este
completata de maturizarea ce determina caracterul de bildungsroman. Tema se particularizeaza printr-o
serie de motive, precum: imparatul fara urmas, super mezinului, probele, obiectele magice.
Semnificatia titlului este data de secventa in care Spanul il inchide pe fiul de crai in fantana,
acesta pierzandu-si identitatea si devenind Harap-Alb, sluga spanului. Numele este un oximoron avand
sensul de “rob alb”, deoarece “harap” inseamna negru, rob, iar “alb” sugereaza originea nobila, puritatea.
Intamplarile sunt prezentate din perspectiva obiectiva, de catre un narator omnipresent si
omniscient, care intervine adesea prin comentarii caracterizate de umor si oralitate. Aceste interventii sunt
illustrate prin forme de pers I si a II-a si prin dativul etic.
Actiunea se desfasoara liner, prin inlantuirea secventelor narative si respecta modelul structural
specific al basmului. Subiectul operei urmareste modul in care protagonistul parcurge un drum al initierii,
ce devine motiv fundamental.
La nivel compositional, simetria incipit-final este realizata prn relatia dintre formula initiala si
cea finala, conventii specific basmului care marcheaza intrarea si iesirea din fabulor.
Conflictele, care care indica personajele din basm, sunt exclusiv de natura exterioara si se
desfasoara intre fortele ale binelui si ale raului, respeciv protagonist-antagonist, respectand tema
basmului.
Personajele sunt purtatoare de valori simbolice. Ele indeplinesc, prin raportare la erou, o serie de
functii: antagonist, donator, ajutoare, dar sunt si individuale prin atributele exterioare si limbaj.
Modalitatile de caracterizare sunt atat directe, cat si indirecte. Caracterizarea directa e realizata de
catre narator, care evidentiaza lipsa de experienta a fiului de crai “boboc in felul sau la trebi de aieste”,
de catre celelalte personaje si chiar de catre personaj insusi. In plus, gesturile, faptele, comportamentul,
numele, relatiile cu alte personaje devin mijloc indirect de caracterizare.
Specifica basmului este constructia in antiteza a protagonistului cu antagonistul. Relatia
dintre Harap-Alb si Span este una de opozitie, ce reflecta tema basmului, lupta dintre bine si rau. De
asemenea construirea personajelor in antiteza evidentiaza ideea ca cei doi ilustreaza doua tipuri umane.
Astfel, daca Harap-Alb este protagonistul basmului, definit prin bunatate sufleteasca¸ Spanul este
antagonistul, personaj “plat”, fara evolutie, a carui trasatura este viclenia.
Trasaturile acestora sunt evidente prin intermediul relatiei dintre cei doi, ce reprezinta o
modalitate de a reflecta tema maturizarii, determinand caracterul de bildungsroman.
Statutul initial al eroului este cel de neinitiat, care este condus pe drumul formarii de initiatorul
sau, Spanul, ce reprezinta “raul necesar”. Harap-Alb este surprins intr-un dublu process de maturizare: ca
om, apreciind valori ca prietenia, loialitatea, si milostenia, iar ca viitor imparat, invatand loialitatea ca
sluga si recunostinta pentru ajutorul primit. Evolutia sa este, asadar, catre ipostaza unui domn luminatm
ca Verde Imparat si nu catre cea a unui domn tiran precum Imparatul Rosu.
Pe de alta parte, Spanul reprezinta un antimodel ce pune in slujba sa viclenia si tirania,
evidentiate prin relatia cu Harap-Alb. Prefacatoria reiese din comportamentul si felul in care vorbeste,
lingusitor, incercand sa atraga.
Numele personajului este foarte sugestiv, reprezentand un defect uman, ce reflecta credinta
populara “rautatea omului insemnat”. Pe langa mijloacele de caracterizare indirecte, in text se observa si
caracterizarea directa a Spanului, realizata atat de narator, cat si mai ales, de catre celelalte personaje.
Trasaturile celor doua personaje precum si evolutia relatiei lor sunt relevante in episoade in acest
sens. Altfel, in scena coborarii in fantana, fiul craiului devine Harap-Alb, experimentand o moarte
simbolica ce marcheaza inceputul noviciatului, pecetluit de un juramant de onoare. Naivitatea mezinului
si viclenia Spanului se individualizeaza reciproc. Supunerea la probe a lui Harap-Alb este o secventa
ampla ce urmareste initierea in toate aspectele ei: vegetala, animal, mineral si umana. Finalul adduce
rezolvarea conflictului.
De fapt, “rautatea” Spanului il dezleaga pe erou de juramantul supunerii, semn ca initierea este
incheiata, iar rolul initiatorului ia sfarsit. Calul este acela care distruge intruchiparea raului, ridicandu-l
pana in slava cerului si aruncandu-l spre pamant.
Decapitarea eroului este ultima treapta a initierii, avand semnificatia mortii initiatice si renasterea
in ipostaza imparatului.
Relatia de opozitie dintre cele doua personaje demonstreaza intentia didactico-moralizatoare a
basmului. Astfel, aceasta relatie nu are numai rolul de a ilustra tema confruntarii dintre bine si rau, ci si de
a o evidentia pe cea a maturizarii.
Evolutia eroului transforma cele doua teme centrale ale textului, insa la Ion Creanga este
accentuat caracterul de bildungsroman, prin descrierea in parallel a personajelor cu raportul ce se
stabileste intre ele, cel de initiator si initiat.