Académique Documents
Professionnel Documents
Culture Documents
Anche nei confronti della Vergine Maria si impone una lettura "cristiana", maturata alla luce
dell’evento pasquale, iniziando dagli strati più arcaici della rivelazione neotestamentaria.
Tale metodo permette di seguire la progressiva presa di coscienza delle comunità primitive
circa la Madre di Gesù, che procede parallelamente all’esplicitazione cristologica, trinitaria
ed ecclesiale della fede cristiana.
Sviluppi della riflessione neotestamentaria
Come è noto, gli scritti neotestamentari si sono formati secondo un ordine diverso rispetto
alla disposizione nella quale ci sono pervenuti.
L’itinerario indicato mostra non solo lo sviluppo della riflessione sulla Vergine Maria
all’interno della teologia neotestamentaria, a partire dalle fondamentali – anche se indirette
e concise - affermazioni paoline fino alla densità della visione giovannea, ma anche il suo
radicamento nella storia della salvezza e il significato per la comunità ecclesiale, che in lei
si rispecchia e in qualche modo si identifica.
Se la Vergine - oltre che persona singola - è immagine del credente e della stessa Chiesa,
la riflessione su di lei non deve limitarsi ai brani mariologici espliciti e diretti, ma va estesa
- ovviamente, senza violenza ai testi - alle pericopi riguardanti la vita nuova in Cristo, il
discepolato, e l’identità stessa della Chiesa "sposa senza macchia e senza ruga" del Signore.
Molti passi ecclesiologici rivelano la loro pienezza solo se applicati a Maria, nella quale il
progetto di Dio concernente la Chiesa rifulge in tutto il suo splendore. E non si tratta di una
novità; il fenomeno è diffuso e tradizionale: si pensi alle riletture - al tempo stesso
ecclesiali e mariane - non solo di pericopi neotestamentarie, ma anche di numerosi brani
dell’Antico Testamento e di interi libri come il Cantico dei Cantici.
- Della tipologia individuale fanno parte persone che in qualche modo anticipano la figura
della Vergine. In questa linea si collocano, per esempio, Sara, Miriam, Debora, Giuditta,
Ester..., ma non solo donne: la figura di Abramo, per esempio, anticipa diversi tratti e
atteggiamenti fondamentali della Madre di Gesù.
- La tipologia comunitaria presenta Maria come punto di arrivo della comunità dell’alleanza.
Il Concilio, in merito, propone la figura della "Figlia di Sion", titolo di derivazione profetica,
recentemente riscoperto e proposto in maniera autorevole dal Concilio: "Con lei, eccelsa
Figlia di Sion, dopo una lunga attesa si compiono i tempi e si instaura una nuova economia"
(Lumen Gentium, 55).
La tipologia profetica è data da parole, annunci, oracoli, che pur riferiti a un contesto
storico particolare, trovano senso pieno e profondo solo alla luce degli eventi
neotestamentari. La rilettura di tali testi in chiave mariana dev’essere fatta con rigore ed
oculatezza, non dimenticando, tuttavia, che si tratta di "una rivelazione autentica, benché
soltanto abbozzata, che sarà chiarita nel Nuovo Testamento, pienezza dell’Antico, e
nell’interpretazione tradizionale della Chiesa".
Come si vede, la figura della Madre del Signore è legata intimamente alla storia della
salvezza culminante in Cristo e cresce con la manifestazione sempre più luminosa del suo
mistero. Un’adeguata comprensione della donna Maria di Nazaret e del suo "mistero" si può
avere all’interno di tale contesto; solo così è possibile scorgere la sua icona biblica, nella
quale si rivela il volto autentico d’Israele e della Chiesa secondo il progetto del Padre.
1
2
3
4
5
(0 voturi)
Maria
conform revelației biblice a
lui Alberto Valentini
Opinia, încă larg răspândită, potrivit căreia Scriptura va vorbi puțin despre Maria, este cu
siguranță o judecată necritică, într-adevăr o prejudecată care înțelege greșit caracterul
cantitativ, dar calitativ al Cuvântului lui Dumnezeu și al scopului său istoric-mântuitor. De
fapt, Scriptura - spre deosebire de literatura apocrife și devoțională - nu se preocupă în
mod direct de biografia și povestea particulară a Maicii lui Isus - ci cu rolul și semnificația ei
în planul de salvare. "Oricine dorește să studieze profund doctrina mariană - Feuillet
remarcă pe bună dreptate - poate face acest lucru doar printr-o mai bună înțelegere a
istoriei mântuirii".
Statistic, pasajele explicite referitoare la mama lui Isus nu sunt numeroase, dar nici măcar
rare; în orice caz, acestea sunt texte strategice de densitate excepțională . Strategice,
pentru că sunt plasate în punctele fundamentale ale istoriei mântuirii: Întrupare - Mister
pascal - Rusalii; de o densitate extraordinară, așa cum este vital introdusă în aceste
mistere, din care ei atrag valoarea și sensul.
Această bogăție de semnificație apare numai dacă luăm în considerare pe Maria într-o
perspectivă economizantă istorică, plecând - ca întotdeauna - din misterul pascal al lui
Hristos, criteriul fundamental și hermeneutic al Apocalipsei. Învățătura Celui Înviat care
explică ucenicilor lui Emaus "în toate Scripturile ceea ce sa referit la El" (Luca 24:27) este o
mărturie prețioasă a modului în care comunitățile creștine primitive citesc Cuvântul lui
Dumnezeu și îndemnarea pentru credincioșii din toate timp pentru a face la fel. Pentru a
înțelege că toate Scripturile vorbesc despre Hristos, este necesară o lectură "spirituală" și
plenară a textelor: abordarea literară și istorico-critică simplă nu este capabilă să
"înțeleagă" pe Hristos și misterul său în cuvintele Vechiului Testament.
După cum se știe, scrierile Noului Testament s-au format în conformitate cu o ordine
diferită de cea în care au fost primite.
Kerygma apostolică și predicarea creștină originală s-au concentrat în mod esențial asupra
evenimentului de înviere a morții lui Hristos, atestat în special de formulele prezente în
texte precum 1Cor 15,3-4; La 2.23.32.36; 3,14-15; 4.10; 10.39-40. Problema prioritară
care a ocupat comunitățile originale, atât în mediul palestinian, cât și în cel elenist, a fost
nevoia de a justifica și demonstra prin Scripturi că crucifixul era Domnul slavei. În această
fază primitivă - în care lipsesc evoluțiile ulterioare - nu există o reflecție directă asupra
Maicii lui Isus, care este menționată doar ocazional și implicit, chiar dacă în contexte de
adâncime doctrinară remarcabilă, cum ar fi Gal 4: 4-7 și Rom 1,3-4.
Mai târziu, interesul sa extins la întreaga activitate a lui Isus "începând cu botezul lui Ioan
până în ziua în care a fost luat de la noi în cer" (Faptele Apostolilor 1:22). Apocalipsa
apostolică este chemată atunci pentru a da mărturie despre continuitatea dintre Isus din
Nazaret și Domnul răstignit. În această fază apar materialele așa-numitei vieți publice, care
formează obiectul genului "evanghelie", mărturisit în mod tipic de Marco și tradiția
sinoptică. În acest context, centrat pe proclamarea Împărăției și a destinatarilor acesteia,
figura Mariei apare ca Mama lui Isus și în legătură cu ucenicitatea la care sunt deținute și
rudele.
În această călătorie înapoi la "originile" lui Isus, în timp ce reflexia Iohanină - așa cum a fost
cea dintâi a lui Pauline - datează din starea pre-existenței și divină a Fiului, unele cercuri
creștine locuiesc pe nașterea sa după trup, cheia biografică sau documentația istorică
simplă, dar în lumina învierii. Se ridică așa-numitele "Evanghelii din copilărie", în care Isus
este proclamat Mesia, Salvatorul, Emmanuel, Regele și Domnul. În acest context - mărturisit
de primele două capitole ale lui Matei și Luca - fizionomia Fecioarei, în special în editorialul
Lucanian, pare remarcabil de bogată și articulată.
În cele din urmă, în lucrarea de la Johannes, în ciuda rarității și concisității textelor, figura
Maicii lui Isus atrage adâncimea maximă teologico-hristologică și eclezială, în armonie cu
bogăția și simbolismul acestei literaturi extraordinare.
Traseul indicat arată nu numai evoluția reflecției asupra Fecioarei Maria în teologia Noului
Testament, pornind de la afirmațiile fundamentale - chiar indirecte și concise - până la
densitatea viziunii ioanale, dar și prin înrădăcinarea ei în istoria mântuirii și semnificația
comunității bisericești, care în sine este oglindită și cumva identificată.
Totalitatea Scripturilor
Reflecția asupra Fecioarei trebuie, prin urmare, să țină cont de întreaga revelație biblică. Dar
putem vorbi cu adevărat despre o "prezență mariană" în Vechiul Testament? Pentru unii,
Maria este absentă sau este menționată atât de scurtă și de nedeterminată încât nu este
posibil să se contureze cifra.Pentru alții, dimpotrivă, Fecioara va fi prezentă aproape
oriunde în paginile Vechiului Testament, deoarece - spun ei - toate Scripturile vorbesc
despre Hristos și, indirect, despre ea. Aceste declarații extreme includ o întreagă gamă de
poziții intermediare. În orice caz, trebuie spus că Vechiul Testament prezintă indicații,
anticipări vagi și fragmentare, care pot fi înțelese numai în lumina Noului Testament și a
Tradiției ecleziale. "Cărțile Vechiului și Noului Testament și tradiția venerabilă arată tot mai
clar funcția Maicii Salvatorului în economia mântuirii ... Și aceste documente, așa cum sunt
citite în Biserică și înțelese în lumina Apocalipsa plină și plină, ei dau din ce în ce
mai multă lumină figura unei femei: Mama Răscumpărătorului "( Lumen Gentium, 55). În
acest sens, putem vorbi despre pregătirea și prezența Mariei în Vechiul
Legământ. Pregătire morală, tipologică și profetică.
Preparatul moral se găsește într - un mod privilegiat în atitudinea celor umili și săraci
Domnului, care alcătuiesc „dimensiunea spirituală a lui Israel, care generează în cele
din urmă Hristos“(A. Gelin). Maria se așază la sfârșitul și la vârful acestei porțiuni calitative a
poporului lui Dumnezeu, care constituie odihna sfântă, care este depozitarul făgăduinței și
speranței lui Israel.
Preparatul tipologică poate fi individuală, comunitate sau în ceea ce privește realitatea
Vechiului Testament.
- Persoanele fizice includ oameni care anticipă cumva chipul Fecioarei. În această linie
găsim, de exemplu, Sara, Miriam, Debora, Giuditta, Ester ... dar nu numai femei: figura lui
Avraam, de exemplu, anticipează trăsături și atitudini fundamentale ale Maicii lui Isus.
Tip profetic este dat de cuvinte, anunțuri, oracole, că , în ciuda referindu -se la un anumit
context istoric, sunt sensul deplin și profund numai în lumina evenimentelor Noului
Testament. Repetarea acestor texte într-o cheie mariană trebuie făcută cu rigoare și
prudență, fără să uităm totuși că aceasta este "o revelație autentică, deși numai schițată,
care va fi clarificată în Noul Testament, plinătatea Vechiului și în interpretarea tradițională a
Bisericii ".
După cum se poate vedea, figura Maicii Domnului este strâns legată de istoria mântuirii
care culminează în Hristos și crește odată cu manifestarea tot mai strălucită a misterului
ei. O înțelegere adecvată a femeii Maria din Nazaret și "misterul" ei pot fi luate în acest
context; numai în acest fel este posibil să vedem icoana sa biblică, în care chipul autentic al
lui Israel și al Bisericii este descoperit conform planului Tatălui.