Vous êtes sur la page 1sur 9

1

ERATA

ISUS REÎNVIAT

Dans la Bible hebraique, le sacrifice de sa propre fille par le général vainqueur d’une bataillle.
Le procédé est intentionnement imposé comme extrèmement crouel pour avoir un impact
psychologique ravageur sur l’assistance. Plus le choque psychique du rhyte religieux est chargè
d’émotion ou même traumatisant pour l’assemblé, plus la religion et ses dignitaires seront renforcés
dans la conscience de la multitude.
Théoriquement, uniquement l’intervention des dieux peut sauvez le suplicié, se qui, biensour,
n’est jamais arrivé. Les prêtres expliquaient alors que les dieux recevaient avec plaisir l’offrande
offerte par les mortelles. Cependent, dans la mythologie – qui constitue le préncipal fond théorique
religieux –, on trouve des exemples d’intervention providentielle afin de sauvez la victime
sacrificielle, en commencant avec le célèbre cas biblique de substitution d’Isac avec un bouc, prodige
accomplit par dieux en personne (Facerea, ). Dans l’espace greque, Ifigénie [racontée par Euripide] est
également remplacée avec une bische sur l’hotel, grace à Diane. Grecii practică însă, alături de
sacrificii umane ocazionale, şi saxrificii umane periodice. În Europa, romanii vor fi cei care vor
eradica sacrificiile umane, fără să interzică însă şi pe cele animale, care, cu excepţia pastelui şi
crăciumului, vor fi abandonate doar de creştinism. În spaţiul indian, sacrificiul uman era de asemenea
frecvent. Dans la Śātapata-brahmana, le jeune brahman (prêtre) Suna ksepa (?) «Queu de souri»,
vendu par son propre père en echange de quelques vaux / têtes de bétail pour remplacer le fils d’un
riche dans le sacrifice humain, est sauvé par les dieux impréssionnés par sa connaissance des texts
religieux. La victime passe cet épreuve lié au pauteau sacrificel, supliant les divinitérs pour sautaient à
son secour. De cette façon, l’auteur antique frappe deux cible d’un seul coup: il renforce l’idée d’un
posible miracle divine intervenant pendant la cérémonie du sacrifice humaine, dans le but évident
d’augmenter la tension dramatique du rituète, en faissant passer en même temps le message
qu’uniquement la conaissance profonde des écrits prétendument sacrés pourrait délivrer une victime
(de toute sorte de malheur), ce qui appelait à un approche encore plus étroite de la religion et de ses
repressentants. Sacrificiile au continuat să fie practicate în Europa până târziu în epoca modernă, sub
imprecizia care se instalase între Evanghelii definite drept continuatoare ale practicilor religioase
israelite. În zona de incertitudine teoretică intertestamentară se vor strecura cele mai mârşave
manifestări sacrificiale, ca acelea atestate sub Louis XIV, când personaje din înalta societate, începând
cu marchiza de Montespan, amanta oficială a regelui, se vor dovedi vinovaţi de a fi participat la
masacre rituale de copii în diferite scopuri. Ideea subiacentă era că oferind jertfe inocente unor
divinităţi, se pot obţine în schimb favorurile lor spre atingerea diferitelor scopuri personale. Este
gândirea primitivă a B. H. şi a religiilor priitive în general.
À côté du sacritice lato sensu, la religion utilise differents signes et signaux pour faire passer
son message et le garder toujour présents dans la conscience individuelle et collective. Les signes
religieux les plus pércutants et perturbants sont ceux qui touchent l’intégrité corporel, tels que des
diverses mutilations: la circumcision, les scarifications, tatuages, marcage indelebil de la paux etc. La
religion est inscrite de cette façon «dans ta peaux», en devenant indissociable de ta construction
physique. En même temps, les signeaux extérieurs et accessoirs au corps, comme le port de la barbe,
des certains coups de cheveaux, des favorits excesifs, des kipas, des (couvre-tète musulman), des
(ciucuri la camasi si haine israelite), des pendentifs religieux ̵– croix, sémilune, ”l’étoile de David” qui
est en réalitreprise une reprise de l’espace spirituel indien), des chales et textures au conotations
religieux, des habis cultuels etc.) remplissent, à coté de la fonction de memento religieux pour
l’individu qui les exhibe, une fonction de repérage, reconnaissance et ralimant dans une horde des
individus qui portent les mêmes signes distinctifs. L’idée subiecente qui fondement un tel
comportement primitif est le primat de la force: plus on est nombreux qui étalent ces signes, plus on
est fort et capable d’imposer nos lois. Par conséquent, en religion tout est conçu pour que ses signes
intrinseques et extérieurs deviennent l’obsession majeur jusqu’aux états inconscients du psychique
individuel. La religion doit «te bruller» incessement pour qu’elle puisse bien fonctionner, afirment ses
propagateurs. Autrement dit, l’homme doit porter continuellement (ochelari de cai) pour qu’il puisse
être enchenné et se laisser manipulé docillement pour tracter l’écrasant fardeaux de la relifion.
Două roluri influenţate de structura socială:
2

1. Societăţile militariste, cârmuite în general de un şef sau rege, sunt extrapolate la religie, care
este construită ierarhic, în vârf având pe d-zeu. Raportul zeitate ‒ om este cel cunoscut atunci: dările.
Regele posedă totul, inclusiv oamenii, deci lui trebuie să i se ofdere continuu, pentru ca el să
catadixească să dea din când în când câte o favoare servitorilor săi. Cu cât ofranda este mai
importantâ, cu atât dovada de completă supunere faţă de şef (d-zeu) este mai evidentă. Divinităţile care
funcâionează conform raportului ofrandă, danie sau sacrificiu (sub nesfârşite forme) ‒ favoare se
comportă după cele mai meschine principii materialiste, aşa cum toate religiile sunt onstruite. Influenţa
acestei gândiri apare şi astăzi, în religiile pe care le-am putea numi ale „celui de-al doilea val”, adică
acelea tributare construcţiilor mitologice, rituale etc. a cel puţin unei religii anterioare, aşa cum este de
pildă israelismul dau rabinismul. În toate aceste religii, ofrandele materiale sunt fundamentale.
Monoteismul apare ca o armă de apărare a unui popor slab militar şi deci insignifiant. Fenomenul este
asemănotor (termen ştiinţific - mimetismului ?) schimbării înfăţişării unui animal inofentiv şi lipsit de
apărare mărindu-şi de obicei volumul corporal, schimbânduşi cularea în roşu aprins de pildă ş. a., ceea
ce în lumea plantelor şi animalelor este apanajul organismelor otrăitoare sau care utilizează otrava ca
armă. Astfel, zeul suprem universal (al naţiunilor) s-ar fi înamorat de israeliţi, plasându-i deasupra
celorlalte naţii datorită ataşamentului pe care îl arătau chipurile ei faţă de acest d-zeu nnou-născut.
Astfel, rabinatul făcea trei lovituri dintr-o singură mişcare: întărea nai întâi, dincolo de rezonabil,
încrederea israeliţilor în propriile forţe, în al doilea rţnd se preoţii se vor plasa astfel pe prima treptă a
scării sociale, deschizându-şi în acelaşi timp un vad pe care vor curge continuu de-a lungul istoriei,
plocoane neîntrerupte rabinatului oferite de „poporul ales” ‫„ אּלחם‬zeii” – politeism.
Între zeu şi om (Abraham – Yahwe) se pot încheia contracte în felul celor făcute între diferiţi
indivizi. Geografia cunoscută de alcătuitorii B. H. este aceea cuprinsă între Efrat şi Nil, care singură ar
alcătui pământul. În schimbul ascultării oarbeşte de cuvântul lui Yahwe, descendenţa lui Abraham va
fi multiplicată de zeu, astfel încât să ajungă „cât stelele şi nisipul”. Această „promisiune” mărturiseşe
de o mentalitate înapoiată a unei lumi şi epoci primitive, unde mulţimea unui popor era garanţia
însemnătăţii sale – a temei pe care o stârnra –, deoarece era capabilă să arunce în bătălii oştiri care să
copleşească numeric adversarul. Yahwe mai promite lui Abraham să permită infiltrarea israeliţilor în
cercurile puterii adversarilor lor – care sunt în fond toate celelalte popoare invidioase de soarta
rezervată israeliţilor de Yahwe -, manipulându-i prin şiretenie ca să-şi atingă scopul.
II. Al doilea val eligios este hinduismul ce urmează brahmanismului vedic (unde spiritualitatea
începe să-şi facă loc cu o tot mai mare insistenţă începâmd cu perioada upanişadică), budismul şi
celelalte religii monoteiste apărute în Orientul mijlociu. Yoga-Sutra propune o altă cale de ridicare la
d-zeu – care devine expresia unui nivel de conştiinţă –, printr-o practică sisematică, asiduă şi
individuală, adaptată capacităţilor fizice şi psihice individuale. Indienii încep să prezinte universul
existenţial ca pe un joc al conştiinţei divine supreme. Conştiinşa este de a ajunge la conştiinşa
indentităţii dintre eu şi divinitate în fândirea spirituală de început. Acţiunea este prezentată ca fiind cea
mai înaltă preocupare umană, dar şi scopul universal al existenţei. Trebuie observată o direcţie
spirituală bine observabilă ce apare în spaţiul cultural indian între o practică spirituală şi un evantai
explicativ, adesea speculativ, al demersului spiritual. Speculaţia este tot mai prezebtă în demersul
religios. În Tao-te-King numele nu este divinitatea înseşi, ci doar reflexul material subtil al ei. La
israeliţi, caracteristic gândirii lor religioase este dezinteresul privind o posibilă lume postmorte. D-zeul
ac popor este preocupat de a le asura o existenţă convenabilă în această lume doar.
Construcţia Vedelor pare să fi luat o formă definitivă între 1800-1500 înainte de Isus. Din
contră, Biblia hebraică se construieşte ca structură teologică independentă între secolele VIII-VI
înainte de Isus, deşi modificări în alcătuirea ei s-au operat până târziu în era noastră, aşa cum ne-o
dovedeşte comparaţia între Septantă – traducerea greacă a Bibliei ebraice, întreprinsă la Alexandria
începând din secolul al III-lea î. Isus, şi continuându-se în cel de-al doilea veac î. Isus - şi actuala
Biblie ebraică, une lipsesc piese atestate ca anterioare de traducerea greacă. Notarea ca operă
sistmatizată a Bibliei ebraice se face în secolul al VI-lea, în timpul lui Gedaliah (?).
Conform Torei, 1/10 din veniturile laicului trebuiau donate preoâimii. Aceeaşi lege (zaka ?)
este instaurată şi în islam.
Alături de scopul principal al religiei, care este acela de a asigura existenţa preoţimii,
sacriiciul este principalul instrument propagandistic al religiei. Există un endo şi un exo-sacrificiu. În
fazele primitive ale religiei – în care ne aflăm şi astăzi, exosacrificiul apare ca ritual de ofrandă
materială adusă de laic zeilor – danii care erau în fond totdeauna însuşile de preoţi. Endosacrificiul
3

apare în religiile evoluate – budism şi creştinism în special - aflate pe praful imploziunii, unde
sacrificiul este interiorizat în cea mai mare parte a lui. Trecerea dela religie la spiritualitate poate fi
caracterizată de aceea drept trecerea de la exo la endosacrificialism. Spre deosebire de religiile care ne
par astăzi cele mai avansate, spiritualitatea nu mai păstrează nici o urmă exosacrificială, tot procesul
spiritual petrecându-se doar în trupul şi în mentalul practicantului.
În fond, dacă Isus nu ar fi fost născut şi vieţuit în Palestina printre israeliţi, religia rabiică şi
poporul evreu ar fi dispărut de mult de pe scena istoriei. De aceea, supravieţuirea israelismului se
datorează în exclusivitate creştinismului. Şi astăzi de altfel, Israelul supravieţuieşte numai datorită
tratamentului respiratoriu intensiv pe care administraţiile americane procură acestui stat menţinut
artificial în viaţă cu imense cheltuieli de zeci de miliarde de dolari „de ajutor” anual pe care îi aspiră în
detrimentul populaţiei americane.
În religie se cultivă ideea că binele individual suprem corespunde cu aflarea într-o oarecare
proximitate cu divinitatea, ceea ce s-a interpretat adesea ca un soi de „revenire” în sânul matricei
universale atotnăscătoare, care este tot o imagine a lui dumnezeu. Varianta spirituală a acestei viziuni
teologice o reprezintă interiorizarea de către practician atât a efortului ascensiunii sale spirituale – care
devine una de-a lungul propriului său inconştient -, cât şi a scopului strădaniei sale, care nu mai este
însă o revenire, ci o depăşire a vechilor facultăţi perceptive şi cognitive. Ca atare, în timp ce
credinciosul religios nădăjduieşte să se reîntorcă în sânul paradisului celest pe care l-a părăsit dintr-o
cauză inexplicabilă sau din care a fost alungat, cel antrenat pe drumul autodesăvârşirii va atinge o
altitudine cu totul nouă şi inimaginabilă anterior.
Preotul Mattathis Hasmonean-ul a declanşat o revoltă împotriva seleucizilor, ucigând pe un
evreu care voia să sacrifice zeilor gtrvi. Jonathan
οὐ [nu] δύνασθε [puteţi – sg. M. 2] θεῷ δουλεύειν [a servi] καὶ μαμωνᾷ [banului]. ἐγώ εἰμι
[sunt] ἡ ὁδὸς [calea] καὶ ἡ ἀλλήθεια [adevărul] καὶ ἡ ζωή [viaţa] (adevărul şi viaţa par adăugate
ulterior. Isus e fără îndoială calea spre obţinerea unei noi conştiinţe, însă adevărul poate fi definit şi
văzut sub diferite aspecte. „Viaţa” pune de asemenea întrebări. Despre ce viaţă e vorba, de aceasta ori
de cealaltă? În orice caz, Isus nu se poate identifica cu niciuna pentru omul de rând, ci doar cu cel care
indică drumul spre o viaţă luminată de apoi, în urma atingerii unei conştiinţe superioare în această
viaţă, ceea ce depinde tot de fiecare individ. Jn. 14. 6).
Blestemul morţii copiilor celui care vrea să reconstruiască Jericonul, care a fost dat ca
sacrificiu pentru Yahwe (Jos./Iosua 6.27. Infidelitate faţă dwe Yahwe (Jos. 7.1). Pedeapsa este
înfrângerea în bătaia contra cetăţii Ai (ibid. 7. 4-5). Obiceiuri primitive de exprimare a disperării:
(ibid. 7.6); descălţaea în faţa zeului de parcă ar fi prezernt în aceasă lume/în imanent: ibid. 5. 15 şi
Exod 3.5. Numele: 7.9 + nota J. // Y. cere intransigenţa sacrificiilor aduse lui (interzisul) şi pedeapsa
celui care a nesocotit interdicvţia: 7. 11-26 (Akan) // Faptul că lucrarea estescrisă în vremea când
existau legături şi cunoştinţe despre Babilonul devenit important: Gn. 10. 10; 11. 2; Joşua 7. 21 + nota.
Executarea întregii familii a lui Akan (← vb. Akar <a purta ghinion>, deci este o poveste inventată): 7.
24-26; Nbre. 16. 32 9 (zeul, odată mulţumit că i s-a redat „dreptul”, îi trece mânia şi se alătură din nou
lui Joşua 8. 1. Zeu al războiului, dă instrucţiuni pentru cucerirea cetăţii Ai, exterminarea locuitorilor şi
jefuirea bunurilor: 8. 2. Zeul este în fond cel care dă duşmanii pe mâna israeliţilor: 8. 7. Incendierea
cetăţii este cuvântul de ordine al zeului: 8. 8. Cucerirea rizibilă a cetăţii Ai şi incendierea ei sub
indicaţiile lui Yahwe: 8. 17-19. Furie exterinatoare şi jaf sub îndrumarea zeului: 8. 22-29. (Ai
înseamnă „grămadă de pietre” – faptul că autorul asigură vizibilitatea minelor pe timpul lui, ne
încunoştiinţează, conform logicii interne a scrierilor Vechiului Testament, că ele nu existau în
realitare). // Altar sacrificial construit fără unelte de fier: 8.30-31. Preoţii preced Arca în procesiuni, iar
ei binecubântează mai întâi populaţia israelită, iar apoi pe emigranţi: 8. 32-33 (xenofobie). // Yahwe
exterminator: 9. 24. Popoare inferioare condamnate a fi slugi (sursa ideilor naziste): gaboniţi care
locuiau în patru sate din nord-vestul Ierusalimului devin pentru eternitate tăietori de lemne şi aducători
de apă din puţuri: 9. 27. Ierusalimul şi împrejurimile sale, adică locurile unde locuiesc amoriţii, se
opun israeliţilor: 10. 3 + nota. // Yahwe zeu răzbunător: 10. 8, 10-11. Totală nebunie: imobilizarea
soarelui şi lunii pe cer până la exterminarea adversarilor: 10. 12-14. Partinitatea lui Yahwe, asemeni
vechilor zei ai Iliadei. // Yahwe e cel care dă israeliţilor duşmanii: 10. 19; exterminare: 10. 20. //
Simbolica punerii piciorului pe gâtul învinşilor: 10.24. Uciderea regilor: 10. 25-27. Jefuirea localităţii
Maqqeda şi interzicerea ei şi a altor localităţi: 10. 28-42. Delir genocidar: 10.40; 42. Yahwe, zeul
israeliţilor: 10. 40 <YHWH, zerul Israelului>; 10. 42: <YHWH, zeul Israelului, luptă pentru Israel>. //
4

Cucerirea popoarelor din Galillea prin ajutorul lui Yahwe: 11. 6; 8-9 şi care sunt mutilate sub
instrucţiunile lui Yahwe. // Cuceriirea Haţor-ului: 11. 10-15; cucerirea întregii ţări: 11. 16-17. Yhwh
înăspreşte inima inamicilor pentru a şi-i transforma în victime sacrificiale: 11. 19-23: trei localităţi
care erau cunoscute în timpul redactării „cărţii” ca aparţinând filistinilor (palestinienilor) nu sunt
chipurile cucerite: 11. 22. // Şase naţii sunt bătute şi reduse în sclavie de israeliţi: 12. 7-8 şi treizeci şi
unu de regi învinşi: 12. 24. Teritorii de cucerit: 13. 1-6, adică de la frontiera sudică a Egiptului până
dincolo de Canaan la nord (actuala Sirie) şi în interiorul Asiei. Leviţii nu au primit pământ, fiindcă
trăiau din darurile sacrificiale: 13. 14. Ca atare, preoţii sunt definiţi şi destinaţi a trăi pe spatele
celorlalte categorii sociale producătoare de bunuri.
Scopul porunclor: ca să i se mărească numărul zilelor celui care le ţine! Ţara promisă este una
dezvoltată, fiindcă acolo „curge laptele şi mierea” Deut. 6. 3 şi Deut. 6.10-11, şi pe care trebuie să şi-o
însuşească samavolnic, delapidând-o de la locuitorii ei! Poruncile trebuiesc ţinute datorită faptului că
evrii au fost scoşi din Egipt de YHWH (Deut. 6. 20-21). Dar acest lucru nu s-a întâmplat niciodară.
Relaţia faţă de zeu: Deut. 6. 24: a respecta poruncile (ritualurile) şi a se teme de YHWH. A fi drept:
Deut. 6. 25 – a pune în practică în mod continuu poruncile. Rolul lui YHWH: oferă rământ israeliţilor
ucizând naţiunile indigene: 7. 1 care sunt şapte, şi trebuie puse toate la „interrdicţie”. Tratamentul
băştinaşilor pământului „promis”: 7. 2 – interzicerea. Refuzul de a-i ierta sau graţia. Pedeapsa
neascultătorilor este exterminarea imediată: 7. 4. Soarta naţiunilor cucerite: 7. 5. Israelul e poporul
ales: 7. 6. Israeliţii sunt cel mai binecuvântat popor: 7, 14. Exterminarea celorlalte popoare: 7. 16. O
politică a jafului şi crimei: 7. 17; 19. 23. Altă condiţie de respectare a poruncilor: 8. 1- a trăi în
bucurii, a se înmulţi, aintra în posesis ţării care nu le aparţine.
Cuvântul ieşit din gura zeului: 8.3 şi nota x (mana şi cuvântul).
Periplul de 40 de ani în deşert e o mistificare – 8. 4.
Răsplata israelitului: să mînânce pe săturate, să posede case aspectuoase, multe animale de
crescătorie, aur şi argint, şi tot felul de alte bunuri materiale, toate su condiţia de a-i rămâne continuu
credincioşi lui YHWH. Ieţirea din Egipt e un leit-motiv al Deut., condiţia pentru care YHWH trebuie
sî devină zeul israelit. YHWH ucide în fond înainte poporul atacat de israeliţi: 9. 1-3 în Canaan.
Părinţii: Abraham, Saara, Isaac, Jacob. Ei nu au existat vreodată (Deut.9. 5-6), fiindcă un
popor nu se poate trage dintr-o singură familie. „Cu ceafă dreaptă”: care nu se apleacă şi acceptă legile
(poporul israel).
Alianţa este un pact comercial scris: 9. 9 cu degetele zeului, pe două table de piatră. Moise pe
munte nu a mâncat şi nu a băut timp de 40 de zile. Revenit printre semenii săi, el recade încă 40 de zile
în inaniţie, dar şi în renunţarea la apă. Deci, în total, 80 de zile fără să bea sau să mănânce, pentru a
implora iertarea divină.
A ucide este cea mai mare pedeapsă pe care o poare da YHWH: 9. 20. Contra lui Aaron.
Parlamentîrile ridicole dintre Moiose şi zeu pentru a pedepsi ori ierta pe israelişi: 9. 25-29.
Imanenţa divină: Zeul rescrie tablele pe munte şi le pune într-o arcă de lemn: 10. 1-2. Se
deduce că scrisul e divin, pentru că zeul scrie. Zeul şi jurământul lui făcut patriarhilor israeliţi: 10. 11.
Exigenţele zeului: 10. 12-13. Ataşamentul zeului faţă de israeliţi: 10. 15. YHWH ca zeu al
zeilor: 10. 16. YHWH e un zeu agrar: Deut. 11. 12-15 (aduce ploaie, se ocupă de pământ etc.).
Pedeapsa necredinţei: YHWH nu mai dă ploaie: 11. 16-17. (Ştim astăzi că în alte părţi ale lumii, regii,
consideraţi ca intermediari între zei şi oameni, erau pedepsiţi cu moartea în caz de secetă.) Semn de
ţinere de minte a reglilor: Ex. 13. 9 – nota e: la o epocă tardivă se introduc „phylactères” – cutiuţe ce
conţineau versete biblice, purtate pe frunte şi / sau pe bust.
Marea Kineroth = Kinnereth = Ghenerareth = (mare, lac) Tiberiade = Marea Galileii
Păsplata păstrării poruncilor: deposedarea celorlalte naţiuni – 11, 22-23. O logică a jafului.
Promisiunea primirii pământului: deşertul Liban şi al Siriei pţnă la Eufrat şi la Mediterană: 11. 23-24.
Zeul bagă groaza şi teroarea în orice locuitor al ţării de subjugat: 11. 25.
Ţara promisă pentru totdeauna: 12. 1.
Legi: suprimarea tuturor celorlalte locuri de cult şi a cultelor diferite de israelism: 12. 2-3.
Dijma pentru cult: Gn. 14. 20 + nota: Deut. 12. 6: darea a 10-a parte dinprodusele agricole şi
ale crescătoriilor de aimale. E un impozit mai apăsător decât cel acela impus de asupritorii străini unei
ţări subjugate. În fond, darea a celei de a 10-a părţi din venitul obţinut prin comercializarea tuturor
produselor obţinute ar fi dat naştere la vi proteste, dacă nu ar fi fost aducerea în sceă a zeului ca
5

destinatar al dijmei. Dania către leviţi: 12. 19. YHWN e prezent în special în locurile unde a hotărât
să-şi pună numele: 12. 4-5.
Religie sacrificială: 12. 6-7; 26-27; uciderea locuitorilor ţinuturilor „necredincioase” şi arderea
lor ca sacrificii: 13. 16-17. 18.
Leitmotiv: când zeul va distruge naţiunile, iar tu (israel) le vei deposeda... ele ele fiind
exterminate; 12, 29-30.
Biblia ebraică de neschimbat şi pedeaps celui cae încearcî: Deut. 1-6. Uciderea celui care
propune schimbări în corpusul Bibliei: 13. 6. Chiar dacă cel care propune schimbarea e o rudă de
sânge trebuie ucis: 13. 7, 9-11. Dacă este vorba de locuitorii unor ţinuturi cei care se îndepărteză de
YHWH, toată populaţia trebuie ucisă; 13. 13-14, 16.
Răsplata ascultării de YHWH: Deut. 13. 18 (multiplicarea populaţiei).
Israel popor ales: Deut. 14. 2.
Interzixweri alimentare: iepurele rumegă (după cunoştinţele înapoiate rabinice) , dar e impur
fiindcă are laba despicată, în timp ce porcul are laba despicată, dar nu rumegă, ceea ce îl face impur,
deci necomestibil şi nici de atins cadavrul lor: Deut. 14. 6-8. De asemeni, animalele marine fără solzi
şi înotătoare (aripioare); Deut. 14. 9-10. Interzicerea de a mânca animale decedate (anterior uciderii lor
rituale), ele trebuind să fie date ori emigranţilor, ori vândute străinilor: Deut. 14, 21 (xenofobie şi
intenţii criminale, fiindcă adesea animalele moarte erau cele volnave). Xenofobie: Deut. 15. 2-3 (frate,
aproape şi străin).
Danie leviţilor: Deut. 14. 27.
Dominarea materială, financiară a naţiunilor: 15. 6.
Grija faţă de evreii sărmani: 15. 11; Eliberarea sclavilor evrei după 6 ani (de către israeliţii
care îi posedau): Deut. 15.12.
Sacrificiul de Paşte (aniversează pretinsa ieşire din Egipt) se face la casa numelui zeului: 16.
1-2, 6.
Daruri spontane zeului: 16. 10-11Prezentarea lui YHEH la sanctuarul principal din Ierusalim
de cel puţin de trei ori pe an, la trei sărbători (religioase; sărbătorole au fost de la bun început
religioase, dedicate deci îmbogăţirii preoţeşti): 16. 16. Câştigul adus de religie clasei sacerdotale şi
acoliţilor ei: 16. 16-17. Interzicerea sacrificiilor animalelor cu tare, care erau suspecte beneficiarilor
lor, adică rabinatul: 17.1. Uciderea celor care abandonează pe YHEH: 17. 2-3. 5.
Intervenţia preoţilor leviţi în judecarea cazurilor: 17. 8-11.
Uciderea acelora care nesocotesc preoţii: 17. 12.
Pedeapsa ca exemplu (principiu de drept): 17. 13
Xenofobie: 17. 15 [deci nici un locuitor non-evreu (israelit)].
Regele este sub tutela preoţilor: 17: 18-20Tribul leviţilor (al lui Levi) nu are pământuri ca să le
lucreze, însă trăieşte din carnea sacrificiilor şi daniile religioase: 18. 1-5.
Subterfugiu: dacă ceva nu se realizează, atunci este vina profetului (Moise), care ar fi adăugat
cuvinte de la el în textul Torei, fără să i le fi dictat zeul: 18. 21-22 (ceea ce înseamnă că dacă s-ar
proceda astfel.toată Biblia egraică ar trebui avandonată de nult timp ca ineficientă şi mincinoasă).
Leitmotivul: 19. 1. Preoţii judecă împreună cu judecătorii litigiile: 19. 17. Legea talionului: 19.
21.
Supremaţia preoţilor: 20.2. Intervenţia divină; 20. 4. Discursul comisarilor (termen intrat în
terminologia comunistă) care ar duce ca rândurile armatei să se reducă doar la cei căsătoriţi în puterea
vârstei, fiind lipsită de tineri celibatari şi de cei care au înfăptuit ceva fără ca să profite de uzufructul
efortului depus: 20. 5-8.
Xenofobie în luptă: 20. 12-17 (interzis).
Primitivism religios – ritual pentru spălarea păcatului poporului israel în urma găsirii unui ucis
de către un necunoscut; pentru aceasta se sacrifică o junincă lui YHEH: 21. 1-9. În rugăciunea adresată
lui YHEH, preoţii soun: „Absous Israël, ton peuple que tu a racheté, Seigneur…” (Dacă YHEH a
răscumpărat odată poporul său, ce rol mai are Isus?) 21. 8.
Prizonierele sunt privilegiate, fiidcă ele pot fi transformate în născătoare de israeliţi, deci viaţa
lor poate fi cruţată: 21. 10-13. Poligamie: 21. 15.
Primogenitatea (fiul mai mare are dreptul la jumătate din toate posesiunile părinteşti): Gn. 25.
31. Atitudini arhaice: uciderea fiului rebel 21. 18-21. (Aici replica lui Isus cu parabola fiului risipitor.)
6

Îngropăciunea rapidă a condamnaţilor la moarte pentru a nu trabsforma ţara în impuritate


(pentru a nu o „murdări”): 21. 22-23. (Obiceiul este preluat de musulmani, care îl extind la orice
cadavru).
Într-ajutorare comunitară: 22. 1-4 (respectul proprietăţii).
Gţndire arhaică: 22. 6-7 (se iau doar puii păaării, nu şi mama lor) + 22. 9 interdicţia de a
semăna o a doua plantă într-o vie.
Femeile şi bărbaţii trebuie să poarte vesminte diferite, neasemănătoare: 22,5. Interdicţia de a
amesteca diferite materii pentru a obţine ţesături (lţna şi inul de pildă): 22. 11. Felul de a confecţiona
cuvertura de învelit: 22.12.
Importanţa virginităţii: 22. 13-21.
Inferioritatea femeii; barbarie: 22. 20-21- dacă a fost virgină la contactul sexual nupţial, iar
bărbatul vrea să se debaraseze de ea, el trebuie să plătească 100 de sicli de argint (22. 19); însă dacă nu
a fost virgină la primul contact sexual (ceea ce pentru femeie este greu de demonstrat, mai ales după
trecerea unui anumit timp de la căsătorie), atunci ea este ucisă (22. 21).
Adulterul impune uciderea ambilor parteneri: 22. 22. Aceeaşi pedeapsă (uciderea amândorura)
se aplică şi atunci când se pedepseşte raportul sexual dintre o logodnică şi un bărbat diferit de viitorul
soţ, fiindcă logodnica – considerată deja posesia cuiva -, nu poate fi utilizată şi „pângărită”de un
individ diferit de „stăpânul” ei, care a achiziţionat-o deja: 22. 23-24.
Femeia trebuie să fie supusă bărbatului: se află sub cuvertura mantiei lui (Ezekel 16. 8).
Bărbaţii cu infirmităţi ale organelor genitale nu sunt acceptaţi de YHWH: 23. 2.
Uniri interzise de lege: Lv. 18. 6-18; căsătoriile mixte cu un bărbat de o altă naţie sunt
interzise, iar copiii rezultaţi din ele nu vor fi recunoscuţi ca evrei (atunci când vărbatul este non-
evreu).
Atitudinea faţă de străini- xenofobie: 23. 4-7. Egipteanul este primit cu amabilitate, ceea ce
dovedeşte o cunoaştere a lui mai bună, permisă de condiţiile politice ale timpului: 23. 8-9.
Impuritate - poluţia nocturnă: 23. 11. Spălarea păcatelor: 23. 12. (Vezi noţiunea de păcat în
Biblia ebraică). YHWH dă porunci de felul cum să se defecheze în cantonament militar: 23. 13-14.
Imanenţa lui YHWH în cantonamentul militar: 23. 15.
Xenofobie: 23. 16 (sclavii scăpaşi de la non-evrei sunt liberi la evrei. Măsură atât demagogică,
cât şi destinată să ruineze pe străini.). Xenofobie: 23, 21 (împrumuturi cu dobândă). Xenofobia ca
formă de acţiune religioasă împotriva posibilei diminuări a şeptelului de izraeliţi, atraşi de alte religii.
Femeia e inferioară bărbatului (un leitmotiv biblic) şi la bunul său plac: 24. 1-4. Divorţul e
decis doar de bărbat. Femeia devine impură dacă se culcă cu alt bărbat (în adulter sau chiar în
„dragoste liberă”?).
Leviţii îndeplinesc şi funcţii medicale, tratând şi diferite boli ca lepra: 24. 8.
Emigrant: 24. 21 - ‫ גֵּר‬gĕr emigrant, străin pentru ‫ֵּרים‬
ִ ‫ ג‬ghĕrîm.
Deut. 25. 3: un vinovat nu poate primi decât maximum de 40 de lovituri, fiindcă apoi el poate
fi vătămat în mod irecuperabil. Isus a primit 120!
Boul nu trebuie împiedicat să mănânce când lucrează (calcă grâul): 25. 4
Jacob: Gn. 25. 20.
Apartenenţa femeii la familia în care intră, ca nstrument de perpetuare a acelei familii: 25. 5-6.
(Lady Diana şi regalitatea engleză, care se conduce după regulile Vechiului testament. Nevasta e un
„pântec”).
Episocul din Deut. Cu fata violată de un străin care voia să se căsătorească cu ea, dar pe care
fraţii ei au preferat să-l ucidă pentru a nu fi deturnată sora lor de la izraelism (vezi).
Obiceiuri barbare: 25. 9-10. Soţiei i se taie mâna dacă, dorind să-şi salveze soţul, atinge
organele sexuale ale adversarului: 25. 11-12. (Aici este o contradicţie de talie: Ajunşi în Egipt, în faţa
faraonului, Abraham recomandă pe soţia sa Sara, ca fiindu-i doar soră, ce va duce la transformarea ei
în amanta faraonului. Ca atare, aici este un caz „arhetipal” declarat ca „sfânt”, ce contrazice puternic
„legea” pretins divină a neatingerii organelor sexuale a unui alt bărbat decât soţul, fiindcă, în situaţia
prezentată de Tora, între Sara şi faraon trebuie să se fi produs „atingeri” cu mult mai scandaloase decât
cele declarate ca pedepsite cu mutilarea corporală a femeii, aşa cum stipulează Deuteronomul.
Patriarhi nu trebuiau să fie supuşi la acelaşi tratament ca şi estul israeliţilor? Dumnezeu, care ştie de
totdeauna totul, nu avea încă pregătite legile?
Incitare la vărsare de sânge (răzbunare): 25. 19.
7

Daruri ce trebie făcute în permanenţă preoţilor din premisele recoltelor: 26. 2-4, 8-11.
Supremaţia israeliţilor printre popoare: 26. 18-19.
Sacrificii în templul lui YHWH: 27. 6-8.
Binecuvântări şi blesteme: 27. 12-13.
Porunci interdictive: 27. 15-26 (12 interdicţii; porunci negative/interdictive).
Supremaţie universală a israeliţilor: 28. 1.
Binecuvântări şi promisiuni: dispersarea duşmanului: 28. 7; alte binrcuvântări: 28. 3-12.
Tranzacţii comerciale (cu divinitatea) pentru obţinerea succesului: 28. 12.
Ameninţări adresate de YHWH: 16-68 (partea cea mai detaliată).
YHWH vorbeşte direct poporului: 29.4→.
Două legăminte între Yhwh şi israeliţi (care, de totdeauna. nu au fost decât o fracţiune a
poporului evreu, deşi rabinatul vrea in mod intenţionat să-i identifice de la bun început cu tot poporul
evreu): în ţara Horeb: 28. 69.
YHWH a jurat patriarhilor alianţa: 29. 12.
Mânia şi gelozia lui Yhwh: Ex, 20. 5 + nota.
Ameninţări şi blesteme în cazul că „legea” nu este espectată: 29. 17-27.
Circumcizia inimii pentru a-l iubi pe YHWH: 30. 6.
Respectarea poruncilor: trăirea în ţara pe care trebuie să o supună şi să şi-o aproprieze: în
mulţirea populaţiei: 30. 16.
YHWH ia ca martor cerul şi pământul: moartea sau viaţa terestră în ţara cotropită: 30. 19-20.
Maoise a trăit 120 de ani: 31. 2. Yhwh războinic cotropitor: 30. 3.
Moise transmite „legea” preoţilor (leviţilor) purtătorii „arcii legământului”: 31. 9.
Condiţia emigranţilor este apropiată de aceea a israeliţilor: 31. 12. (insistenţa asupra problemei
emigranţilor in Tora se datorează recentei experienţe de dezrădăcinaţi a evreilor duşi în Babilon, care
este disimulat sub numele de Egipt. Ca urmare a propriei lor experienţe de exilaţi, rabinii izraeliţi
manifestă o grijă specială faţă de această categorie socială, ceea ce distonează complet cu atitudinea
actualelor guverne israelite.).
Yhwh e rizibil: Ex. 13. 21 şi nota; Deut. 31. 14-15. Ameninţarea lui Yhwh de a-şi ascunde faţa
(să nu-şi mai manifeste prezenţa): 31. 16-17. Yhwh a promis prin jurământ pământul binecuvântat
unde „curge laptele şi mierea”: 31.20. Moise ia şi el ca martor cerul şi pământul: 31. 28.
Numele lui Yhwh în canticul lui Moise: 32. 3.
Yhwh plin de dreptate: 32. 4.
Israel popor (abuz terminologic intenţionat) ales: 32. 9.
Pedepse contra necredincioşilor: 32. 24-25.
Sacrificii – părţile grase ale animalului erau rezervate zeulu (adică preoţilor), ca fiind cele nai
bune: Es. 25. 6; Lv. 4. 35.
Existenţa lui Yhwh: Deut. 32. 40 şi nota.
Yhwh ucigătorul duşmanilor lui izrael: 32. 41-42.
Cuvintele lui Moise: păstrarea „legii” pentru a primi răsplata unei vieţi lungi şi a înşfăcării
„pământului promis”: 32. 46-47.
Moartea – unirea cu părinţii: Nb. 30. 24. şi nota.
Yhwh vine don Sinai: 33. 2 (vezi glosar).
Levi este tribul preoţilor, învăţători ai celorlalţi: 33. 9-10. Leviţii aduc sacrificii şi ofrande,
deci îşi însuşesc darurile mirenilor: 33.10.
Yhwh are nări cu simţ olfactiv: 33. 10. Yhwh sălăşluieşte într-un tufiş (arzător): 33. 16.
Sacrificii pe munţi (fiindcă sunt mai aproape de zeu): 33.18-19 (în binecuvântarea finală a lui
Moise)).
Yhwh protector al israeliţilor, ordonând exterminarea celorlalte popoare, duşmane ale lui
izrael: 33. 26-27. Yhwh
Yhwh îngroapă pe Moise (ambii fiind de aceeaşi calitate fantezistă şi ireală), însă mormântul
acestuia nu a fost niciodată ştiut; 34: 6.
Arca alianţei este considerată ca fiind tronul lui Yhwh, deci imanentă.
Joşua → Domnul salvează → Isus. Această lucrare, scrisă ca reflex al teoriei expuse în
Deuteronom, se prezintă ca aplicarea practică a lui. De aceea, putem afirma cu certitudine că, din
fericire, această colecţie de orori este o totală elucubraţie rabinică, asemeni Torei care i-a servit de
8

ghid şi model. Joşua este o liturghie războinică destinată să servească de model politic şi militar, care
nu are nimic cu o relatare istorică. Însă „pământul promis”, în mod ciudat, nu este „dat cadou”, ci el
trebuie cucerit cu suferinţe, lacrimi şi sânge, de una din părţile beligerante. Poate el, în aceste
condiţiim să mai fie considerat un „pământ de odihnă”, când condiţia primă a obţinerii lui este aceea
primitivă şi barbară a jafului sângeros ?
Yhwh incită pe izraeliţi să traverseze Iordanul: 1.2, pentru a atinge ţara „promisă”: 1. 3-4 [De
la masivul muntos al Libanului în nord, înglobând Siria şi Palestina (ţara hitiţilor), până la mareda
Mediterană la vest şi Eufrat la est].
Întipărirea obsesională a „legii” în cugetul izraeliţilor: 1. 8.
Leitşotivul posesiei „ţării promise”: 1, 11, 13, 15; 2. 9 (prostituată), 14, 24; 3, 10,
Ţara promisă are „lapte şi miere”: Ex. 3. 8 + nota; Deut. 5. 6.
2.9-14 – discursul prostituatei din Jericon, apologetic pentru izraeliţi.
Intrarea în Canaan se face mai întâi de către preoţii leviţi, purtători ai arcei alianţei. Luptătorii
îi urmează: 3.3, 6 (simbolică).
Yhwh – „Domnul întregului pământ (al Canaanului) – sensul originar: 3.11 şi nota i.
Tăierea apelor Iordanului: 3.13, 15-17.
Armata invadatorilor izraeliţi numără în jur de 40.000 de bărbaţi în secolul lui Moise (? – vezi
egipteni), când populaţia izraelită totală nu depăşea 45.000 de oameni în secolul al XII î. I. pe culmile
deluroase unde se instalaseră: 4. 13.
Frica este mijlocul de a venera pe cineva conform obiceiurilor barbare: 4.
Yhwh, Moise şi Joşua: 4.14.
Miracolul revenirii apelor în Iordan: 4. 18.
Nevoia miracolelor pentru temerea de dumnezeu: 4. 22-24. În acest sens, este sigur că unele
din cele prezente în Evanghelii sunt în mod sigur simple înscenări pentru a servi demonstrarea filiaţiei
lui Isus cu dumnezeu.
Cuţite de silex pentru circumcizie, deci o epocă foarte primitivă: 4. 2-8.
Paştele: Ex. 12. 6.
Marca Jerico-ului, o liturghie: 6. 2-5 (cifra 7 repetată magic; 7 zile, 7 preoţi, 7 cornuri de
berbec, 7 înconjurări (circumvoluţii) a cetăţii pentru căderea zidurilor.
Punerea Jericonului la interzis, adică la rezervarea ei pentru zei: 6,17-19 şi nota c, + 21!
Cantonamentul militar e sfânt: Deut. 23. 15 (ceea ce se regăseşte preluat de Coran).
Incendierea oraşului etc.: 6. 24.

Problema care se pune astăzi este aceea a permiterii de a continua să existe printre noi o
societate cu mentalitatea primitivă şi idei de-o violenţă îngrozitoare, pe motivul că este vorba de o
religie, deci de o credinţă personală. În primul rând, cel care studiază religiile îşi dă seama repede că o
credinţă personală care se repetă identic în milioane de cugete este de fapt o formă standardizată de a
gândi şi reacţiona a acelor societăţi de sub tutela „cărţilor sfinte”, drept care se impune o maximă
vigilenţă, până la completa anihilare a unor asemenea credinţe ce incită la un comportament plin de
dispeţ şi de ură faţă de ceilalţi naţionali, pentru a culmina în incitarea la acte de o cruzime
inimaginabilă. Vedem clar că pretinsa respectare a intimităţii convingerilor religioase este în fond o
stratagemă destinată a privi culoarea ochilor unei persoane, pentru a ignora sutele de mii de tropăituri
de bocanci şi urletele pline de ură a celor care agită ameninţători arşe spre restul paşnic al societăţii.
Cine, în mileniul al treilea mai poate considera – după ce le-a citit – lucrările pretinse religioase
asemeni Bibliei ebraice sau Coranului drept „cărţi sfinte”, trebuie să fie tratat ori ca nebun, ori ca
imbecil. În acest sens, Israelul este un stat de nebuni. Tot comportamentul lui de la acostarea
israeliţilor în Palestina o demonstrează în cel mai evident mod. Cum putem însă caracteriza statele
care se asociază şi iau partea unui asemenea stat lovit de paranoia schizoidă? Doar ignorante, ori atinse
şi ele de o formă de schizofrenie?

Evanghelia
N. T. Matei VIII. 20. 21ִ‫ ;?ִ ֶֺבּן־הׇ אׇ דׇ ק‬Ezechiel: 2. 1 ‫ בֶֺּ ן־הׇ אׇ דׇ ק‬peste tot identic doar aşa; 3. 1. 3,
4…
1% sin locuitorii planetei posedă astăzi aproximativ ½ din bogăţia ei. Azi, 80 de persoane
posedă tot atât cât 3,5 miliarde de alţi pământeni, consideră ONG Oxfam (?) din Anglia
9

Hermann Strack et Paul Billerbeck – Kommentar zur Neuer Testament aus Talmud und
Midrasch – 3 vols. edités entre 1922-1926, par C. H. Beck. The New Testament and Rabbinic
Literature − Editors: Reimund Bieringer, Florent Garcia Martinez, Didier Pollefeyt, Peter J. Tomson –
Ed. Drill, 2009.

SCREPS

A. Cunoaşterea şi filozofia
δια˗-λέγω (← λέγω - «a vorbi / discuta») – (la Platon de la Socrate): «a discerne / distinge prin
discuţie / conversaţie».
ἁγεωμέτρετοϛ, -ου − of persons: «ignorant of geometry», Aristoteles Analytica Posteriora
77b13; ἁγεωμέτρετοϛ μηδείς εἱσίτω – «No one ignorant of geometry enters here Aucun ignorant de la
géometrie [mathématique] n’entre pas ici » (dans le Dialogue d’Eide ?) inscription on Plato’s door,
Elias in Aristotelis Categorias commentatia 118.18, cf. Joannes Philoponus in Aristotelis de Anima
libros commentaria 117.29.
Sensul / scopul vieţii – Le bonheur: ἡ εὐδαιμονία, ἡ εὐτυχία ; le comble du bonheur : ἡ
ὑπερβάλλουσα ; béatitude : ἡ μαχαπιότης, εὐτυχία; être heureux : εὖπράττω; heureux : ἀγαθῇ.
Adam Smith – Théorie des sentiments moreaux. 2011.

B. Economia şi politica
Schopenhauer en «Le Mond comme pouvoir et représentation» sur Enzyklopädie der
philosophischen Wissenschaftn (Enciclopedia ştiinţelor filozofice – Hegel): „care va deveni / o să fie)
ein Denkmal Deutscher Nieiserie bleiben wirt”[un monument durabil al stupidităţii / prostului gust
german]. (Reclam 1987, p. 596). În Habilitationsschrift [Dizertaţia] de la Jena ?
Teoria astronomică a lui Hegel Georf Wilhelm Friedrich în : Enzyklopädia der
philosophischen Wissenschaften II, im Grundrisse 1830 – Die Naturphilosophie mit den mündlichten
Zusätzen. Suhrkamp Verlag Frankfurt am Main 1970. Hegel în De orbitis planetarum, în Jenaer
Schriftien 1801-1807. Suhrkamp Verlag kg, 1986. (taschenbuchen Wissenschaft, Franlfurt am Main).
John Stuart Mill va propune ca Hegel să nu fie predat în învăţămâmtul universitar datorită
faptului că studenţii, neînarmaţi încă cu un apart critic suficient de eficace, ar putea fi rătăciţi de la o
abordaare serioasă a studiului filozofic.

CAIETE MICI