24.

Diagnosticul de laborator al infectiilor respiratorii

provocate de virusuri.
1. Caracteristica generala a Ortho- si Paramyxovirusurilor. Clasificarea.
* In familia Orthomyxoviridae sunt incluse virusurile gripei la om, mamifere si pasari, virusul
pestei aviare clasice. Toate acestea au afinitate cu glucozaminoproteoglicanii celulelor afectate.
Replicarea genomului are loc in nucleu. Genuri :
1) Infuenzavirus A (virusul gripal A);
2) Influenzavirus B (virusul gripal B);
3) Influenzavirus C ( virusul gripal C;.
4) Thogotovirus ( virusurile Dhori si Thogoto).
* In familia Paramyxoviridae sunt incluse 3 genuri de virusuri:
1)Paramyxovirus;
2) Morbillivirus;
3)Pneumovirus , care sint agenti ai paragripei , parotiditei epidemice, rujeolei, afectiunilor
respiratorii acute la oameni , precum si a unei serii de boli infectioase la mamifere. Replicarea
genomului are loc in citoplasma.

2. Caracterele morfobiologice ale virusului gripal ( morfologia, structura si

compozitia chimica, structura antigenica, variabilitatea, reproducerea,
cultivarea, rezistenta).
Virusul gripal ( Orthomyxovirus) are o forma sferica sau ovala cu diametrul de 80-120 nm.
Genomul este prezentat de un ARN monocatenar. Nucleocapsida constituie un traveu helicoidal
de ribonucleoproteida, acoperita intr-o membrane lipoglicoproteica. Proteinele virusului sunt
alcatuite din polipetide ce difera intre ele, legate cu nucleocapsida si cu membrana externa.
Membrana virala contine hemaglutinina si neuraminidaza, dispuse sub forma de spini , ce
conditioneaza patrunderea virusului in celula-gazda si determina specificitatea antigenica virala.
Virusul contine de asemenea enzima ARN-polimeraza. Lipidele si glucidele sint corelate cu
proteinele virale.
Structura antigenica: Virusurile gripale ( A, B si C) contin antigene interne- nucleoproteina (NP),
proteine polimerazice ( P1, P2 si P3) , o proteina de matrice (M) , si externe- hemaglutinina (H)
si neuraminidaza (N). H si N nu sunt omogene.
Cultivarea: 1) Ou embrionat de gaina (cavitatea amniotica si alantoica);
2) Culturi de cellule ( fibroblasti de pui, culturi primare de rinichi de maimuta , linii celulare de
rinichi de caine);
3) Reproducerea infectiei la maimute.
Reproducerea: * Atasarea ( adsorbtia); *Penetrarea prin endocitoza; *Decapsidarea prin
fuziunea supercapsidei si membranei vacuolei de endocitozei; *Biosinteza ( eclipsa);
1)Transcrierea ARNm; 2) Translatia ARNm si sinteza proteinelor virale ( in citoplasma);
3) Replicarea genomului.

Rezistenta: La temperatura camerei virusul se inactiveaza peste citeva ore, la incalzire pina la 65
grade C moare peste 5-10 min. Este foarte sensibil la desicare, la mediul acid si bazic , se
inactiveaza lesne sub infuenta eterului si dezoxiholatului de sodiu, clorura de var, cloramina,
formalina. Asupra virusului au efecte distrugatoare razele UV si ultrasunetul. Virusul este
rezistent la actiunea glicerinei, in care nu-si pierde vitalitatea timp de 3 luni.

3. Sursa infectiei, mecanismul de transmitere. Patogeneza si clinica gripei.

Virusul A- se intilneste la om si animale ( porc, cal, pasari, foci, balene);
Virusul B- om si foci;
Virusul C- om, caine, porc;
Sursa de infectie: omul bolnav , virusul este prezent in rinofaringe in primele 2 zile de la debutul
bolii.
Mecanismul de transmitere: Aerogen, prin picaturi Flugge ( tuse, stranut);
Virusul se propaga in caile respiratorii superioare si inferioare, inducind o inflamatie a mucoasei
si edem al laringelui, traheii si bronhiilor. Celulele epiteliale ciliate sunt distruse, fara afectarea
celuleor bazale. Procesul regenerativ incepe cu ziua a 5 si repararea completa a epiteliului are
loc in 1 luna.
Contigent de risc: Persoane in virsta, copii, imunodeprimati, bolnavi cu maladii cronice
cardiovasculare, respiratorii, insuficienta renala, diabet.
Forme clinice: 1) Gripa inaparenta , asimptomatica;
2) Gripa comuna ( benigna, durata 4-7 zile) : incubatia citeva ore- 2 zile. Debut brutal, cu frison,
febra, cefalee, rinoree, tuse, mialgii, atralgii, astenie. Complicatii: infectii secundare bacteriene-
otite, sinusite, bronsite, brinhopneumonii;
3) Gripa maligna : pneumonie virala primitiva cu edem pulmonar.

4. Diagnosticul de laborator al gripei : a) materialul examinat, recoltarea si

prelucrarea prealabila; b) metodele de diagnostic: virusoscopica, virusologica,
serologica.
Prelevate: aspiratii nazale, traheale , expectoratii bronsice ( in primele 48 ore);
a) Metoda virusoscopica- microscopia electronica, RIF;
b) Metoda virusologica- izolarea in oul embrionat de gaina de 10-11 zile sau culturi de
cellule, indicarea virusului- activitate hemaglutinanta fata de eritrocite de cobal ,
hemadsorbtia lor pe cultura de cellule , identificarea RIF, RIHA.
 c) Serodiagnosticul- de confirmare: se examineaza seruri perechi , se determina cresterea
titrului de anticorpi de 4 ori sau prezenta in anticorpi a IgM. Se realizeaza cu ajutorul
reactiilor RIHA, RFC si RN. Pentru montarea acestor reactii se preleva singe in primele
zile de boala si in perioada de reconvalescenta.

5. Imunitatea, profilaxia si tratamentul gripei.

Imunitatea: Celulara , umorala ( IgG si IgA) si specifica de subtip.
Profilaxia: Vaccinuri inactivate- contin 2 tulpini de virus A si o tulpina B cultivatre in ovo si
inactivate cu beta-propiolacton.
Vaccinuri vii attenuate- administrare intranazala prin aerosol , imunitate locala( IgA).
Vaccinuri recomandate- 1) Cantagrip : 0,85 mg de hemaglutinina + polioxidoniu;
2) Infliuvac : viu atenuat cu 1,25 micrograme de hemaglutinina + albumina oului;
3) Gripol si Grippol+ : viu atenuat, ou embionat de gaina;
4) Panensa (Omifax) : cu adjuvante , au fost cazuri de socuri anafilactice la copii;
5) Celvapan : chimic omorit, are adjuvanti.
Tratament: Amantidina, rimatidina, zanamivir, oseltamivir, tamifliu, pegasis, interferon gama
pur, analgezice, antipiretice, antibiotice, unguent oxolinic, cagocel, ingavirin, albidol.

6. Caracterele morfobiologice ale virusurilor paragripale.

Virusurile au o forma sferoida , cu diametrul de 150-300 nm. Acestea sint cele mai mari din
virusurile ARN-genomice. Nucleoidul este invelit intr-o membrane lipidoglucidoproteica.
Nucleocapsida are o simetrie helicoidala. Paramyxovirusurile manifesta activitate
hemaglutinanta, hemolitica si neuraminidazica, sint apte sa formeze sincitiu in culturile celulare
si incluziuni citoplasmatice eozinofile; in sens antigenic se caracterizeaza prin mare variabilitate.
Genomul- ARN nesegmentat.

7. Diagnosticul de laborator al paragripei: produsul pathologic si recoltarea lui,

metodele de diagnostic.
Se realizeaza prin metode virusologice, serologice si imunofluorescente. Pentru izolarea
virusului se folosesc culturi monostratificate din rinichi de maimuta sau de embrioni umani.
Prezenta virusului in cultura de tesuturi se determina prin hemadsorbtie. Identificarea tulpinilor
izolate se face prin RN, RIHads in cultura de tesuturi.
Pentru diagnosticul serologic se aplica RIHA, RFC cu seruri binare de la bolnavi. Detectarea
antigenului viral in celulele epiteliului mucoasei cailor respiratorii superioare este posibila prin
RIF si AIE cu seruri tipospecifice marcate.
Prelevate: lichidul de spalatura nazofaringiana sau exsudatul nazal.
8. Virusul parotiditei epidemic (oreionului). Caracterele morfobiologice. Sursa
de infectie, caile de transmitere, patogeneza infectiei.
Este o boala infectioasa acuta, determinate de virusul urlian, caracterizata prin afectarea
glandelor salivare, altor glande si sistemului nervos, cu febra si intoxicare.
Caractere morfobiologice: virusul in microscopie electronica are o forma neregulata de cupola.
Dimensiunile virionului sint de 150-170nm in diametru.
Cai de transmitere: pe cale aerogena prin picaturi, precum si prin obiecte contaminate cu saliva
bolnavului.
Patogeneza: Perioada de incubatie e de 14-21 zile, se caracterizeaza prin febra, inflamatia
glandelor parotide, sublinguale si submandibulare. Se afecteaza mai frecvent copiii. Parotidita
este o boala foarte contagioasa, insa la 50% din infectati evolueaza asimptomatic. In cazurile
grave se produce virusemie. In afara de glandele salivare , virusul patrunde si in alte organe,
cauzind leziuni in SNC. Drept complicatii pot sa apara polinevrite, pareze in nervul facial,
disfunctii in organele auditive si vizuale, orhite la adolescenti si maturi.

9. Diagnosticul de laborator al parotiditei epidemice. Imunitatea, profilaxia

specifica.
Se realizeaza prin izolarea virusului din urina, saliva , lichid cefalorahidian prin inocularea
embrionilor de gaina de 7-8 zile si a culturilor de celule cu o identificare ulterioara a virusului in
RIHA, RIF, RFC.
Diagnosticul serologic se face prin RFC, RIHA cu seruri din singele bolnavilor. Anticorpii se
detecteaza peste o saptamina de la debutul afectiunii, titrul lor sporeste intens. Cele mai bune
rezultate se obtin prin cercetarea cerurilor sangvine pare.
Imunitatea: postinfectioasa este stabila si se pastreaza pe parcursul intregii vieti. In serul
sangvin apar anticorpi care fixeaza complementul si frineaza reactia de hemaglutinare.
Profilaxia: in unele tari se aplica vaccin viu, care elaboreaza o imunitate similara cu cea
postinfectioasa. El se administreaza copiilor dupa primul an de viata, precum si adultilor care nu
au suportat parotidita in copilarie. Frecvent el se foloseste in asociere cu vaccinurile contra
rujeolei si rubeolei.
Tratament: gamaglobulina , care amelioreaza evolutia afectiunii.

10. Caracterele morfobiologice ale virusului rujeolei. Sursa de infectie,

mecanismul de infectare. Patogeneza rujeolei.
Morfologie: Dimensiunile sint de 120-250 nm, nucleocapsida comporta simetrie helicoidala,
virionul are caractere hemaglutinante, nu contine neuraminidaza.
Sursa de infectie: omul bolnav.
Mecansim de transmitere : Virusul patrunde prin mucoasa cailor respiratorii superioare, apoi
nimereste in singe, afecteaza tesuturile cailor respiratorii.
Patogeneza: Durata perioadei contaginoase 8-10 zile. Boala este insotita de virusemie, febra,
eruptii. De obicei se imbolnavesc copiii; insa rujeoala poate fi contractata si de maturi care nu
au suportat-o anterior. Incidenta maxima a rujeolei se inregistreaza iarna. Aglomerarile de
oameni contribuie la sporirea incidentei.
Boala rujeolica e insotita de diminuarea imunitatii fata de gripa, tuberculoza, difterie, tuse
convulsiva, scarlatina si alte infectii.
La copiii carora in scopuri profilactice li s-a administrat gamaglobulina rujeola evolueaza in
forma usoara.
Virusul rujeolei poate fi transmis transplacentar, infectind fatul si cauzind moartea fatului sau
malformatiuni la nou-nascuti.

11. Diagnosticul de laborator al rujeolei: prelevate, recoltarea lor. Imunitatea,

profilaxia specifica si tratamentul rujeolei.
Examenul rinocitologic prin metoda de microscopie luminiscenta a frotiurilor-amprente de pe
mucoasa nazala, in care se detecteaza celule gigante de forma ovala sau neregulata. In
interiorul celulelor se afla incluziuni cu fluorescenta rosie-aprinsa cind preparatele sint tratate
cu oranj de acridina.
Prin metoda RIF in celule se detecteaza un antigen viral specific.
Pelevate: lichidul de spalatura si exsudatul nazofaringian, singele raclat din elementele eruptive
cutanate.
Se face inocularea culturilor primare din tesuturi din celule renale de maimuta si de amnios
uman, Virusul se detecteaza peste o luna sau o luna jumate.
Se aplica de asemenea examinari ale serurilor sangvine binare cu scopul de a surprinde aporirea
titrului de anticorpi.
Imunitatea: dupa suportarea rujeolei urmeaza o imunitata stabila si indelungata,
reimbolnavirile aproape ca nu se intimpla, celulele organismului uman afectate de virus
elaboreaza interferon, care dupa 1-2 zile dupa contaminare atinge nivelul maxim.
Tratament: Nu exista tratament specific, dar in complicatii provocate de infectie secundara se
administreaza antibiotice (penicilina).
Profilaxie: Pentru seroprofilaxie se folosesc imunoglobulina obtinuta din ser sangvin placentar
sau de la donator. Se aplica vaccin viu atirujeolos din tulpina Leningrad-16 subcutanat intr-o
singura priza.

12. Virusul rubeolic. Caracterele morfobiologice. Epidemiologia, sursa de

infectie, mecanismul de infectare, patogeneza.
Rubeola este o boala infectioasa acuta, eruptiva produsa de virsul rubeolic. Clinic se
caracterizeaza prin eruptii, hipertermie, limfadenopatie. Virusul intra in organism pe cale nazo-
faringiana.
Rubeola apare in epidemii , incidenta maxima este in sezonul iarna-primavara si la virstele
cuprinse inte 5-9 ani. Virusul se transmite prin secretiile nazofaringiene ( picaturi aerogene
Flugge).

13. Diagnosticul de laborator al rubeolei : prelevate patologice. Imunitatea ,

profilaxia , tratamnent.
Identificarea virusului se face prin reactia de seroneutralizarea cu seruri standart specifice.
Prelevate: secretii respiratorii, singe, lacrimi, urina, lichid cefalorahidian, materii fecale,
fragmente de tesut prelevat post-mortem.
Se realizeaza testul ELISA ( reactia imunoenzimatica), hemoliza radicala, reactia de
hemaglutinoinhibare.
Tratament: paracetamol, repaos la pat 7 zile , tratament simptomatic al febrei.
Profilaxie: cu gamaglobuline standart, imunoglobuline umane antirubeolic specifice.